Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Pe sens unic

de Daniela Luminita Teleoaca

La un moment dat inevitabilul s-a produs. Intuisem de mai mult? vreme, nu am fost, deci, luat? chiar prin surprindere. Dumnezeu crease DE FORM? o lume. Prin cine ?tie ce artificiu, ne f?cuse a crede, a fi convin?i c? p?s?rile copacii parfumurile bucuria sensul... dragostea existau de-adev?ratelea. C?, oricât de înt?ciunat ai fi fost, era de ajuns s? fii bun cu tine. Restul ar fi venit de la sine ?i exultarea ta ar fi fost maxim?, la fel ?i recuno?tin?a, în clipa aia în care o fericire nest?vilit? ?i-ar fi umplut golurile, asemenea unei ape binecuvântate matca secat? de triste?i ?i singur?tate a unui râu. În zadar ai privit cerul: cu niciun cântec nu s-a mai deschis. ?i ai descântat mugurii, s? se întoarc? s? se întoarc? odat? prim?vara! Ai privit scrisul podidit de vreme al Bunicului: „Ghiocel ce-mi ie?i pe coaste cu pl?pânde foi/ Vântul, gerul te adast?, de ce-ai venit la noi...?!” În curgerea neiert?tor-diabolic? ai încercat s? fixezi starea aia de gra?ie într-o dup?-amiaz? în plin? iarn?, când focul din plit? umplea frem?t?tor cu atâta pace împrejurimile, interiorul, lipsurile. ?i tu, mogâldea?a care oricând oricum ar fi reperat Poarta ce d?dea înspre Acas?... AI VRUT S?-?I FACI LOC, S? IE?I DIN TINE, CEA DE ACUM: MAI BINE CA NICIODAT? AI EXPERIMENTAT ZIDURILE DE CARCER? ALE TRECERII, ALE NEÎNTOARCERII. N-ai în?eles! Dar Bunica nu contenise ea vreodat? a aduce gr?m?joare de lemne în buc?t?rioara micu??. Mirosea a ger ?i pa?ii ei se cl?tinau pe o potecu??, f?r? a fi vreo clip? în primejdie s? cad?. Sufletul meu o p?stra neclintit?...
Cu securea ei de ghea?? lumina de sus mi-a str?puns pieptul. Turlele bisericu?ei din lemn împlântate în miez de capital? mi-au p?rut atât de neprietenoase, când doar ieri îmi fuseser? duhovnicii de n?dejde. ?i sânzienele s-au oprit din galben. M-a în?epat o dalie cu trandafiriul ei pervertit. În lumin? întunecat? ?i rece au ie?it înspre mine nesfâr?ite genera?iile de orfani ai lumii.

Nimeni nu p?rea a te cunoa?te, a fi dispus la o adic? s? o fac?. Ai înaintat. Cel pu?in a?a ai crezut. Trecuse?i prin locurile astea de atâtea ?i atâtea ori: era ca ?i cum o f?ceai pentru prima dat?! Din nou te-ai privit în ascunzi?ul oglinzii aceleia. M? sub?iam, înc? înalt? ?i frumoas?. O durere altfel îmi str?vezea chipul, m? împreuna cu îngerii. Într-o doar? mi-am lansat interoga?ii retorice: care era pragul ?la dincolo de care încetai a mai fi martorul v?zutelor ?i nev?zutelor? Curtea de odinioar?, cu larma ei fermecat?, atât de vie, ce p?rea menit? a se sustrage mor?ilor, s-a pierdut, asemenea unor file în nefiin?? gr?bit întoarse de mâna isterizat? a vremii.


TU, DEPARTELE MEU ABSOLUT, r?mâneai într-un loc str?in, parc? nu fusese?i, nu te cunoscusem eu vreodat?. Dar cine ?tie de nu tot eu te izvodisem cu partea aia mai pu?in luminoas? din mine, în crâncena lupt? a omului cu masochismul propriu? ?i, totu?i, a?a ie?it din istorie, din orice amintire, se p?strau urmele jafului, ca un corp delict, pe care nicio z?pada n-avea probabil s? le mai acopere.

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro