Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Bivolii din sufletul meu

de Grig Salvan

L-am visat ast? noapte pe bunicul meu. Mergea în fa?a celor doi bivoli, cu p?l?ria lui decolorat? de soare tras? pe ochi, cu biciu?ca într-o mân? ?i nelipsita „m?r??easc?” în mâna cealalt?, îndemnând în r?stimpuri bivolii la drum, cu glasul lui când blând ?i t?r?g?nat, când poruncitor ?i ap?sat. Eu st?team pe scândura din fa?? a carului, pe pieptarul lui de oaie întors pe dos, cu o varg? de alun în mân?, s? mai iu?esc ?i eu un pic mersul bivolilor, când mi se p?rea c? se lenevesc la drum. Soarele str?lucea deasupra Dealului Cet??ii, iar spin?rile lor negre ?i curate luceau, leg?nându-se ca ni?te valuri de smoal?, în lumina v?ratic?...

Cu visul de ast? noapte în gând, stau de o bun? bucat? de vreme pe malul Some?ului, sub r?chita b?trân?, scorburoas? ?i încovoiat?, de pe care cândva, noi copiii, s?ream într-o veselie în bulboana adânc? ?i verzuie, alt?dat? mi?unând de pe?ti de toate m?rimile, ast?zi cu fundul plin doar de mâl ?i frunze moarte... ?i parc? v?d spin?rile turmei de bivoli de odinioar?, lucind ca antracitul printre sclipirile valurilor, v?d capetele lor ridicate deasupra apei, rumegând ?i dormitând în lumina amiezii, în bulboana cald? în care ne b?l?ceam ?i noi al?turi de ei ore în ?ir, c?l?rindu-i de zor, imaginându-ne pe ni?te cai ca-n filme, ori s?rind în ap? de pe spin?rile lor, ca de pe ni?te trambuline.
Asta pân? pe la patru-cinci dup?-amiaz?, când venea p?storul, care reu?ea, cu mare greutate, s?-i scoat? din ap? ?i s?-i mai duc? dou?-trei ceasuri la p??une, pe r?coare, pân? spre înserat. F?r? noi poate c? nici n-ar fi reu?it s?-i scoat? din ap?, c? erau destul de înc?p??âna?i ?i cu greu renun?au la pl?cerea unei b?i în apa cald? a Some?ului, dar noi ne urcam cu voio?ie pe spatele lor ?i cu be?e de r?chit? în mâini ?i cu strig?te de apa?i pornind la atac, îi mânam înspre mal.
A?a am crescut cu ei ?i noi, to?i copiii din sat, bivolii erau animalele noastre de munc?, de hran?, dar ?i de companie. Erau de obicei de o blânde?e cuceritoare, ata?a?i de oameni, ascult?tori ?i de o inteligen?? ie?it? din comun, aveai impresia c? în?eleg totul, doar c? nu pot vorbi, uitându-se cu ochii lor mari ?i blajini în ochii oamenilor, citind parc? în sufletele lor, foarte docili cu oamenii buni, dar ?i rebeli ?i chiar periculo?i fa?? de cei r?i.
Mi-amintesc c? o dat? era în ciurda de bivoli unul mai n?b?d?ios ?i care seara la întoarcerea de la p??une se mai d?dea la oamenii de pe strad? ?i la noi, copiii, care ne urcam pe garduri sau ne ascundeam pe dup? por?i când trecea pe drum. Dar era o excep?ie pe care proprietarul a rezolvat-o pân? la urm?, împreun? cu m?celarul din sat.
Chiar ?i cei blânzi puteau deveni uneori agresivi dac? te purtai agresiv cu ei. Aveau o r?bdare îndelungat?, dar nu infinit?. La un moment dat r?bufneau surprinz?tor, r?nind pe cineva ori f?când chiar ?i moarte de om. Au fost de-a lungul timpului cazuri în care, unii gospodari mai violen?i ?i impulsivi de felul lor, î?i b?teau f?r? motiv bivolii aproape tot timpul, la jug, la muls, la ad?pat, mereu erau cu gârbaciul pe spinarea lor. Bivolii b?tu?i f?r? rost r?bdau cât r?bdau, pân? când î?i rev?rsau brusc toat? ura adunat? ?i-?i luau în coarne st?pânii, adesea provocându-le moartea.
La muls nu st?teau decât la cei pe care voiau ei s?-i accepte, bunicul era cel care mulgea bivoli?ele noastre în fiecare sear?, cântându-le ori fluierându-le un cântec înv??at de el pe front, f?r? de care nu d?deau drumul laptelui, tat?l meu era acceptat la muls doar cu acel cântec fluierat, înv??at de la bunicul, mama nici m?car nu avea curaj s? se apropie de bivoli?e, darmite s? le mai ?i mulg?. Laptele nu era mult, bivoli?ele nu d?deau nici pe jum?tate lapte fa?? de vacile obi?nuite, dar laptele lor avea o consisten?? deosebit?, foarte gras ?i hr?nitor, de un alb intens prin care nu vedeai lumina soarelui ca prin laptele obi?nuit.
Veneam seara, la ora mulsului, de la joac? ori de la sc?ldat ?i a?teptam la u?a grajdului cu o can? de sticl? în mân?, pe care parc? o v?d ?i acum ?i pe care bunicul mi-o umplea cu laptele proasp?t ?i cald pe care-l sorbeam din câteva înghi?ituri, apoi fugeam la joac? pân? noaptea târziu, f?r? alt? cin?, f?r? s?-mi mai fie foame în seara aceea. Diminea?a, pe oala cu lapte se forma o spum? groas? de un deget, ca o crem? de pr?jituri, pe care o întindeam ca untul pe pâine ?i aceea era gustarea mea de diminea?? înainte de a merge la ?coal?. A?a am crescut voinici ?i s?n?to?i noi, copiii din satul cu bivoli.
De?i mic, doar de o sut? optzeci de case, satul nostru Nimigea de Sus avea pe atunci peste o sut? de bivoli?e ?i era o splendoare s? le vezi ziua împr??tiate pe p??unea de deasupra satului, ca un roi imens de gândaci negri ?i lucio?i. La p??une p??teau doar dou?-trei ore diminea?a pe r?coare, apoi se scufundau cu voluptate în ni?te t?uri mari, pline de ap? murdar? ?i noroi, mocirle alimentate cu ap? de ni?te izvoare din deal care nu secau nici în toiul verii, asigurând turmei de bivoli un „spa” minunat cu baie de n?mol, unde dormitau ?i rumegau ore în ?ir, timp în care p?storul î?i întindea sumanul la umbra unor copaci ?i tr?gea ?i el un pui de somn, cu bivolii deodat?.
La ora amiezii îi scotea cu greu de prin t?uri, de unde doar cu lovituri de bât? se l?sau convin?i s? ias?, un?i cu n?mol din cap pân?-n picioare ?i a?a murdari îi cobora la vale în apa Some?ului, unde se cl?teau atât de bine de noroiul uscat, încât str?luceau în soare de cur??enie. Noi, copiii care-i iubeam, mai d?deam o mân? de ajutor la cur??area lor de n?molul scor?os, cu ni?te perii mari de r?d?cini, cu ?omoioage de cârpe, ori cu m?turi de mesteac?n.
Îi iubeam pentru c? sim?eam c? ?i ei m? iubesc. Înso?indu-i la drum, stând cu ei la p?scut pân? când bunicul termina de înc?rcat carul, veneau în preajma mea, m? adulmecau mi?cându-?i n?rile umede, m? priveau cu ochii lor mari în care m? vedeam ca-n ni?te limpezi oglinzi globulare, le sim?eam r?suflarea aproape (al c?rei miros îl simt parc? ?i azi în n?ri) ?i uneori îmi lingeau cu limba lor mare ?i aspr? c?ciula, umerii ori mânecile hainei, ceea ce nu-mi prea pl?cea pentru c? r?mâneau dungile albe ale balelor lor pe hain? ?i m? certa mama când ajungeam acas?.
Îi iubeam ?i pentru lipsa oric?ror mofturi la mâncare, la nevoie mâncau orice fel de vegeta?ie, ceea ce vacile n-ar fi mâncat nici moarte de foame, de multe ori ceea ce r?mânea în ieslea vacilor puteai s? treci f?r? probleme în ieslea bivolilor, care devorau to?i ogrinjii ?i toate cotoarele. De la ei am înv??at s? fiu f?r? mofturi ?i f?r? preten?ii exagerate în via?a asta. De la ei am înv??at s? fiu r?bd?tor. „R?bd?tor ca un bivol”, mi se spunea uneori.
De la ei am înv??at ce înseamn? înc?p??ânarea în sensul bun al cuvântului ?i tenacitatea „pân? în pânzele albe”, cum se spune. Înc?p??ânarea lor la muls era o „înc?p??ânare rea”, „o bil? neagr?”, în defavoarea lor. Dac? omul cu care se obi?nuiser? nu era disponibil o sear? ori mai multe ?i bivoli?a nu se l?sa muls? de altcineva, pe lâng? faptul c? r?mâneai f?r? lapte, se putea ajunge la complica?ii grave ale ugerului, mergând chiar pân? la sacrificarea animalului.
Dar aveau în ei ?i înc?p??ânarea aceea bun?, dumnezeiasc?, pe care rareori am v?zut-o în via?a aceasta, fie la om, fie la animal. Erau animale de tras ca nici un alt animal de tr?sur?, fie cai, fie boi. Calul, dac? simte c? nu mai poate, c?-l dep??e?te sarcina, se smuce?te de câteva ori dup? care se opre?te pe loc ?i nu mai porne?te nici dac?-l ba?i pân? la sânge. Bivolul în schimb, dac? simte c? e ceva extrem de greu, nu se las?, se opinte?te cu toat? fiin?a sa, î?i îndoaie genunchii la p?mânt ?i trage a?a pân? la epuizare! F?r? b?taie, doar cu un îndemn viguros, o comand? puternic?, s? în?eleag? c?-i e?ti al?turi ?i c?-l sprijini în efortul lui.
Mergeam uneori, înso?indu-l pe bunicul, cu bivolii la tras de lemne din p?dure. Aveam de urcat la un moment dat o pant? abrupt? unde ar fi trebuit, în mod normal, s? desc?rc?m o parte din înc?rc?tur? ?i s? urc?m de mai multe ori panta cu pricina. Dar nu era nevoie. La baza coastei bunicul îi oprea un moment, îi b?tea u?or cu palma pe greab?n, vorbindu-le blând, dar pe un ton hot?rât. Ei aveau experien?? ?i ?tiau ce-i a?teapt?. Apoi dintr-o dat? le d?dea comanda de pornire. Se smuceau cu toat? puterea în jug, gata parc? s?-l rup?, iar pe la mijlocul pantei se puneau în genunchi ?i a?a ie?eau pân? sus cu carul înc?rcat de lemne, f?r? ca bunicul s?-i ating? m?car o singur? dat? cu biciul. De la ei am înv??at aceast? înc?p??ânare suprem?, mergând pân? la ultima pic?tur? de sânge ?i ultima suflare.

Anii au trecut, vremurile s-au schimbat, lumea s-a modernizat, iar azi bivolii au disp?rut cu totul din sat. M? uitam cândva, într-o zi, cu lacrimi în ochi, cum ultima pereche de bivoli era condus? „pe ultimul drum”, drumul spre abator. Azi fostele lor grajduri au fost cur??ate, spoite, renovate ?i transfomate în magazii, depozite de diverse materiale ori vechituri, un fel de muzee ale vie?ii de alt?dat?.
Azi nu mai vezi ciurda pe p??une ca un roi de bondari negri. An de an p??unea lor se s?lb?tice?te ?i se împ?dure?te treptat, nu-i mai vezi seara întorcându-se de la p??une ?i r?zuind cu boturile lor toate buruienile ?i iarba de pe lâng? drum ?i de pe lâng? garduri, de nu mai era nevoie s? cose?ti ori s? cure?i trotuarele, care erau pur ?i simplu „gazonate” de ei. Azi nu-i mai vezi sc?ldându-se în apa Some?ului ?i nici copiii sc?ldându-se împreun? cu ei. Azi, doar amintirea lor m? mai înfioar?.
Treptat, ei au disp?rut cu totul din via?a noastr?. Dar au r?mas pe veci în sufletul meu.

Grig Salvan (Benedictus) | Scriitori Români

motto: inca nu-i prea tirziu

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro