Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Re-cunoa?tere (2)

de Daniela Luminita Teleoaca

Mi-a deschis instantaneu u?a. Pufoas?, mi-a ar?tat ceata ei de p?pu?i. Într-o limb? u?or peltic?, mi-a descris pe îndelete. Dramele. Mai ales trofeele. Pe toate deodat? ?inându-le. Pe fiecare în parte. În mânu?ele-i gr?sulii-argintate. În una ?i aceea?i inim?! SssSssst! – a fluierat subit. Dincolo doarme Bunica ?i musai trebuie s? viseze frumos ca s? aib? ce-i povesti! O s? se a?eze mai apoi în dreptul ferestrei micu?e. În lini?tea perdelu?ei galbene. Sau a timpului. Încet o s?-nceap? s? ning?... ?tiam eu sau nu? Cameliei îi scâr?âia o mân?. Ia te uit?! ?i inima Getei cam începuse s? zorn?ie. Of, de-atâtea ori le aten?ionase! Oricum ar fi, o s? le dea sirop pe ner?suflate... Trei zile la pat! F?r? de dulciuri! F?r? de mofturi! Oftase din nou ?i ?or?ule?ul verde se-mp?unase: ?i Marianei trebuise s?-i taie un picior! ?i p?rul pe deasupra! Acum, numai ?i numai cu ea în bra?e: cine s?-i poarte mersul?! (?i ochii ei mari dau s? plâng?...) C? a?a cu copiii: le cân?i s? le treac?... A s?rit la u??: aici ?inea calendarul cu sfin?i Bunica: exact în fa?a peretului purt?tor de icoan? uria??. ?i locul de unde pe Mama o pândea mi l-a ar?tat. Mama sosea constant cu fulgi de z?pad? ?i m?r?i?oare minunate. Dar aici – s-o iert! – n-ar mai fi ?tiut continua. O durere stranie ca o premoni?ie îi înf??ura cuvintele, dictându-le t?cerea. ?i atunci ea î?i aducea aminte de Anica..., baba aia care n-a murit niciodat?.


M-a privit sfioas?. Parfumul meu fin trebuie c? o intimida. ?i felul în care o mân? sofisticat? îmi aranjase p?rul pe spate. ?i-a plecat capul. A tras cu ochiul. Degetele mele erau, desigur, mult prea alungite, mult prea delicate... ?i glasul cum se mai schimbase: atâtea inflexiuni neb?nuite purta! ?i de unde aveam, oare, asemenea ?oale? De bun? seam? trebuie s? fi fost tare bogat?! Uff! S? nu z?bovesc prea mult la vorb? cu str?inii! – o sf?tuise Bunica. Ce-i drept, ?i eu tres?ltasem. La obr?jorii fantastici. La mireasma aceea a pielii cu sare, nisip ?i dulcea??. La t?lpile copil?roase împrumutând p?turii aspre o parte din catifeaua lor, la rându-le devenind, printr-un schimb anume, oleac? ?epoase. La toat? nevinov??ia aceea care nu fusese înc? f?cut? p?rta?? r?ut??ilor lumii. Intempestiv i-am s?rutat o mânu??. ?i-a tras-o repede. ?i-a ascuns-o sub inim?. Trebuie c? eram o doamn? simandicoas?! Una dintr-alea c?rora prea mult le pl?cea s? stea pe scen?. ?i publicul, hipnotizat, cu ochii pe ea! Ohh! Cine ?tie?! Poate eram o artist?... ?i ea, micu?? de tot, ne?tiindu-?i decât cizmuli?ele negre cu puf ?i cu ciucuri..., fuga-ntr-un suflet s-o strige s-o g?seasc? s-o aduc? pe Mama! To?i pomii aceia de pe afar? lua?i, de sub privirile destituitoare ale restului. În cas? adu?i. Toate venirile ?i trecerile de anotimp. Culorile globule?elor, f?r? de odihn? date prin mireasma inconfundabil? a lui Acas?... Salcia care se rostea într-un fel anume. ?i dudul care nu era deloc doar dud. Pentru simplul fapt c? mirosea altcumva. Bubuli?ele ei de la în?ep?turi sau, cine ?tie, de la... noapte?! Genunchii pe care constant ?i-i mirosea, s? fie sigur? c? tot ai ei erau, c? nu plecaser?. Aluni?a de la încheietura dreapt?. În fine, drumul discret al Bunicilor pe lâng? margini pe înserate, cu felinarul ce da într-o parte întunericul lumii ce va s? soseasc?. ?inutul de ?ânc? de dup? un ?or?...



Vino, vino mai aproape! – m-am trezit eu, ca eliberat? dintr-o temni??, strigându-m? pe nume.

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro