Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Poarta (2)

de Daniela Luminita Teleoaca

Bivolii încremeniser? acolo în burta uli?ei. Cu ochii imen?i scufunda?i în triste?e ca-ntr-o ap? c?reia nimeni vreodat? n-avea s?-i dibuie formula,... în?elesul. Mi-am scuturat privirea, suspectând clasica iluzie optic?. Vechile mele reverii de ve?nic? nemul?umit? cu realitatea. Plato?a timpului î?i f?cuse sim?it t?i?ul pe obrazul meu stâng pe care în urm? cu o secund? se rev?rsase, roz, fream?tul. Ploile adânciser? necru??tor valea. ?i ei, împotmoli?i, p?reau întruchiparea unei figuri stilistice e?uate în articularea ei c?tre o lume oarb?, surdo-mut?. Mi-a pl?cut atunci s? iau primul gând aflat la îndemân?. S? schi?ez un p?mânt mai bun. M?car umbra lui. Într-un vis ingenuu pe seama c?ruia nimeni nu ar fi pus inten?ii nelalocul lor... Dar eu eram în imagina?ia altcuiva! Orice ini?iativ? nu putea fi decât derizorie. Mi-am rezemat o parte din mine de fierul ro?u din care construise Tata – mai mult jucându-se într-o prim? tinere?e, dar cât de serios se soldase jocul! – o poart? cu ie?ire. Atunci s-au spart în l?untru-mi primele resorturi. ?i, totu?i, oamenii treceau. Cu vitele lor cu tot. Cu spasme ?i icnituri. Cu râsul ca un zgomot ce cl?tina. Înf??ura?i în ploi, în consecin?ele lor alb?strui-vinete, dând s? se elibereze în orange. O anume Cristina îmi ?ipase, în uli??, frumuse?ea! ?i eu, pitulat?, dup? acela?i fier ro?u, ludic ?i sobru în acela?i timp, zadarnic ascunzându-mi formele în lipsa de ascunzi? a tricoului alb cu pic??ele. Castrave?ii crescuser? într-o zi. To?i târguiau de la noi... Mi-am pus peste tricou o c?ma??. Una cu dungi, care fusese a Mamei... Câmpia Burnazului î?i dilata nelini?tile. De data asta, nimeni nu se cuvenea s? mai cear? p?suire! Înghi?ise în ea cât putuse! Gorganul acoperise lunca! Se zgribuliser? vr?biile ?i p?s?rile în frac uitaser? c? fuseser? ieri p?s?rile Domnului! Dar ochii lor erau mult prea tri?ti ?i-n ruptul capului n-a? fi dat crezare celor convin?i c?, odat? despotmolite, dih?niile alea aveau s? se repead? drept la gâtul omului. Cine avea s? le întoarc? la Câlni?te?! La habitat?! Oamenii aveau alte priorit??i. ?i malurile... malurile se ridicau abrupte. Doar florile curajoase de mu?e?el î?i prinseser? r?d?cinile în f?lcile c?pc?unului, lansând la rându-le voca?ii ispititoare. Eram înnebunit? dup? romani?e! Portocalie toat?, traversasem într-o var? ditamai podul, lung ?i sub?ire ca o frânghie acrobat?. Musai trebuia s? ajung dincolo. Reci ca ghea?a în inima verii, izvora?ele ?â?neau ?i ele din r?runchii c?pc?unului, prinzându-ne în pariuri cu mreje minerale ?i vitaminoase... Mai jos, ei, crocodilii pa?nici de Câlni?te ostenit?. Feri-te-ar Sfântul s?-?i alunece piciorul! Sau ochiul! Praf te fac! Praf ?i pulbere!

Anii se scurseser? cu neru?inare. ?uvoi dup? ?uvoi. Celul? cu celul? r?m?sesem lipit? de poarta Tatei, de jocul acela a?a de frumos, a?a de grav, cu repercusiuni considerabile. De acolo petrecusem toate etapele, nefiind chip s? m? desprind? cineva... M? v?zusem alb-negru, m? v?zusem sepia, policromatic?, în negativ... m? v?zusem atât-de-eu, m? v?zusem atât-de-pu?in-eu..., când cu p?rul strâns, când cu inima dezlegat?. Cu capul înainte aruncându-m?. ?i cu sufletul. Tremurând mai apoi de frig. Sau de fric?. Mereu, mogâldea?a ambigu? r?spunzând la un nume cu 2 t?i?uri, fermecat?-smerit? apropiindu-se de uria?ele frunze de brusture. Abandonându-?i mersul. Individualitatea. Încredin?ându-se. Gr?bindu-se mai apoi. S? ajung?: era Pogorârea Duhului!

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro