Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Insula Fericirii

de Grig Salvan

Virgil tocmai a încheiat cu bine sesiunea de examene, f?r? restan?e ?i cu o medie mare care-i asigur? bursa ?i pentru anul viitor. Are toat? vacan?a mare în fa??, a revenit acas? la p?rin?i, în satul de pe malul Some?ului, unde-?i va petrece vara, de drag de locurile natale, dar ?i din lips? de bani pentru o alt? op?iune. O vreme zilele trec citind sub b?trânul nuc din gr?din? sau în ?ura cu fân, mai face drume?ii pe c?r?ri ?tiute din copil?rie, trasee nostalgice la care se întoarce mereu cu drag.
De la o vreme îns?, se instaleaz? monotonia ?i plictisul ?i mai cu seam? simte lipsa unei prietene care s?-i umple timpul ?i spa?iul cu prezen?a ei feminin?. E o zi superb? de iulie, miezul verii, cu zile ?i nop?i caniculare ?i se gânde?te ce bun? ar fi o baie la Some?, la podul de cale ferat?, unde apa e adânc? ?i lin? ca un bazin de înot olimpic. Ajunge la pod, e o lini?te des?vâr?it?, înc? n-au sosit la sc?ldat copiii ?i tinerii din sat, doar o fat? frumos bronzat?, într-un costum de baie verde smarald, înoat? alene pe sub pod, ca o mrean? uria??. Se întoarce de pe burt? pe spate, îl vede stând pe mal ?i-l salut? cu o mân? ridicat? ?i un ”hello!” ?treng?resc. Îi r?spunde ?i el doar cu un semn din mân?, n-o cunoa?te, dar o simpatizeaz? din primul moment. Se pare c? simpatia e reciproc?. Fata iese din ap?, cu trupul splendid acoperit de pic?turi str?lucind diamantin în lumina soarelui de amiaz?, ?i un zâmbet ??galnic îi lumineaz? chipul de actri?? de cinema. Se a?az? amândoi al?turi pe cearceaful fetei, fac cuno?tin??, ea e Vera, student? ?i ea dup? primul an de facultate, venit? în vacan?? la bunici pentru vreo dou? s?pt?mâni. Gil ?i-o aminte?te doar când era mic? ?i mai venea în vacan?e prin sat, dar n-ar mai fi putut recunoa?te feti?a de alt?dat? în domni?oara de acum.
Din p?cate, ”brusc ?i dintr-odat?”, d? n?val? hoarda de prichindei ai satului, ar?i de soare ca ni?te copii din Caraibe, care sar cu to?ii deodat? în ap? împro?când tot ??rmul ?i le stric? tihna pove?tilor. El o invit? într-o drume?ie pe dealurile ?i prin p?durile copil?riei, în locuri numai de el ?tiute, ajung la un izvor ascuns într-o poieni?? înconjurat? de copaci seculari, unde se retr?gea adesea în copil?rie, adormind în ciripitul p?s?rilor ?i clipocitul izvorului curgând lin printre ierburi înalte în?esate cu flori sau ?erpuind zgomotos printre stânci pline de mu?chi ?i licheni. În rochi?a ei galben?, Vera pare ?i ea o floare mare printre celelalte flori din jurul micului izvor. O soarbe din ochi cu tot sufletul iar imaginea aceasta ar vrea s-o p?streze vie în memorie pentru totdeauna. O poart? pe bra?e peste pârâia?ul somnoros, apoi se afund? amândoi în adâncul întunecos al p?durii, unde o înl?n?uie cu bra?ele lui puternice de culturist, o lipe?te strâns la piept ?i o s?rut? pentru prima oar?, îndelung, ca pentru ve?nicie.
Urmeaz? apoi zile ?i seri pline de farmecul unic al îndr?gostirii. Le-ar pl?cea mult s? mearg? în fiecare zi la Some?, s? înoate îndelung în apa lin? ?i limpede, s? stea apoi la pove?ti pe nisipul fierbinte ori pe malul verde umbrit de plopi uria?i. Dar din p?cate locul e mereu ocupat de g??tile g?l?gioase ale ?trengarilor din sat. Gil g?se?te solu?ia salvatoare:
- O s? te duc pe Insula Fericirii! declar? el zâmbind misterios.
- Da? Unde ?i când? Prin Seychelles ori Maldive? sugereaz? ea, râzând ca de o glum?.
- A? vrea eu, dar nu. Am eu o insul? pe Some?, la câ?iva kilometri în amonte de sat. Te invit pe insula mea misterioas?.
Pornesc amândoi ca într-o expedi?ie, preg?ti?i cu mâncare ?i ap? pentru o zi, îmbr?ca?i lejer ca pentru o zi canicular?. Gil o conduce pe drumuri de ?ar?, pline de colbul verii, pe c?r?ri ?erpuite prin p?duri de plop ?i mesteac?n, merg încet ?i f?r? spor pentru c? mereu uit? de drum ?i se s?rut? îndelung, când în lumina soarelui orbitor, când la umbra copacilor seculari. Orizontul dinspre mun?i se întunec? tot mai mult cu nori negri ?i se aud bubuituri îndep?rtate care prevestesc furtuna ce va veni, dar Gil e încrez?tor c? nu va ajunge pân? aici. La munte plou? în fiecare zi, dar aici n-a mai plouat de dou? s?pt?mâni. A?a c? nu se teme de furtun?. Ajung la o bifurca?ie a apelor râului iar între cele dou? bra?ele ale sale doarme în c?ldura amiezii insula lui Gil din copil?rie, Insula Fericirii. Cu ?lapii în mâini, trec apa sc?zut? ?i cald?, pân? pe insula care-i prime?te cu plaja ei fierbinte ?i orbitor de alb?, cu p?durea b?trân? de plopi, cu r?chitele ?i desi?urile de trestii de pe maluri ?i p?s?rile ciripitoare din copaci.
-Uite un fazan! strig? Gil ?i-i arat? Verei un superb fazan viu colorat în desi?ul de trestii de pe mal. Fazanul î?i ia zborul cu fâlfâit de aripi ?i un ?ip?t ascu?it. Se plimb? amândoi o vreme ca s? vad? minunile insulei ?i s?-?i g?seasc? locul ideal de baie ?i plaj?. Norii negri dinspre mun?i se ridic? parc? tot mai sus acoperind cerul pe jum?tate, iar bubuiturile se înte?esc ?i se aud parc? tot mai aproape. Vera e cuprins? de panic?, dar Gil o lini?te?te, un bun motiv s-o ia în bra?e ?i s?-i acopere buzele cu s?ruturi îndelungate. Soarele e mereu orbitor ?i fierbinte, e lini?te pe insul?, deci, nici un motiv de panic?, se scald? îndelung în bulboana adânc? de sub umbrele plopilor de pe mal, apoi stau la plaj? ?i sporov?iesc cu ochii închi?i de lumina puternic?. Gil îi maseaz? corpul de zei?? cu ulei de plaj?, s?rutând pe rând fiecare centimetru p?trat din corpul ei impecabil modelat, apoi e rândul ei s?-i maseze cu ulei pieptul, spatele, coapsele, musculatura frumos bronzat? ?i reliefat? ca cea a unui Apollo din vechime. A?a trec ore în ?ir, spre nord, deasupra mun?ilor, e întuneric ?i furtun? de multe ore, dar aici pe insul? e bine, lini?te ?i pace paradisiac?. De la o vreme îns?, sc?ldându-se, observ? c? apa nu mai e limpede ca de obicei, e deja tot mai tulbure ?i cu un miros nepl?cut de mâl ?i murd?rie. Ceva se întâmpl? în amonte, probabil ruperea de nori dinspre mun?i va tulbura apa ?i nu vor mai putea face baie. Nu-i nimic, vor mai petrece câteva ore la plaj?, vor mânca ?i se vor iubi pe plaja fierbinte iar spre sear? vor porni spre cas?.
Dar apa nu doar c? se murd?re?te treptat, ea cre?te v?zând cu ochii, e la un minut la altul, mic?orând îngrijor?tor plaja, încât sunt nevoi?i s? se retrag? în grab? pe un grind mai înalt, sub un plop scorburos. Între timp, cerul s-a întunecat de tot iar fulgerele ?i tunetele sunt tocmai deasupra capetelor lor. Apoi se dezl?n?uie iadul. Ca la un semnal, ploaia toren?ial? cade din cer ca rev?rsat? dintr-un cazan uria? iar printre ?uvi?ele ploii cerul e br?zdat de fulgere dese ?i apropiate. Vera e însp?imântat? de moarte, Gil o lini?te?te ?i o acoper? cu trupul lui masiv, deja sunt uzi pân? la piele, dar ploaia e cald? ?i nu e un pericol de îmboln?vire. Pericolul vine dinspre râu, care se umfl? tot mai mult, clip? de clip?, o bun? parte din insul? e deja inundat? iar din malul abrupt de vizavi se rup buc??i mari de p?mânt, luate apoi de apele învolburate. Gil e speriat de moarte, a?a ceva nu a mai v?zut niciodat? pe cursul râului de când tr?ie?te el pe malurile lui. Pare un cataclism de propor?ii dezl?n?uit dup? s?pt?mâni de canicul?.
- Gil, vom muri! strig? Vera speriat?, cu ochii m?ri?i de groaz?.
- Stai lini?tit?! strig? Gil, s? se fac? auzit peste vuietul furtunii. Nu va mai ?ine mult! ?i apoi sunt eu cu tine. Cât sunt cu tine nu ?i se poate întâmpla nimic!
Dar apele învolburate le cuprind deja picioarele. Gil o ia pe Vera în bra?e. Ea plânge ?i tremur? ca o pas?re prins? în capcan?, el o s?rut? mereu pe fruntea ud?, pe obrajii cu lacrimi s?rate, pe buzele fierbin?i. Când apa îi ajunge la brâu, Gil ?tie c? singura sc?pare va fi s? se lase amândoi în voia curen?ilor, s? înoate atât cât pot ca s? se men?in? deasupra apei, amândoi sunt buni înot?tori ?i poate Dumnezeu îi va ocroti ?i apa îi va scoate undeva la mal, în aval. Riscul e îns? maxim. Cum s? îno?i în ape învolburate care te izbesc din toate p?r?ile, cu vârtejuri care te trag la fund ?i te dau mereu peste cap?
- Vera, va trebui s? ne l?s?m du?i de val, s? înot?m cât putem de tare, s? ne men?inem deasupra apei ?i s? tragem cumva spre ??rm.
- Nu vom reu?i, Gil! Apele sunt însp?imânt?toare, tu nu vezi? Cum s? îno?i în a?a ceva?
Vera e ca paralizat? de spaim?, deci nici nu poate fi vorba de a înota în haosul din jur.
Un bu?tean dus de ape îl atinge din spate, julindu-i soldul pân? la sânge. Dar copacul pe jum?tate putred e salvarea lor. Cu o mân? îl apuc? de un ciot de la cap?t, bu?teanul se r?suce?te în ap? spre ei. Cu un curmei de vi?? s?lbatic? îl leag? de o creang? mai groas? a plopului sub care stau. Lemnul lung ?i gros se opre?te din drumul lui.
- Vom c?l?tori cu barca! Încearc? Gil s? fie glume? pentru a mai înveseli sufletul înghe?at de spaim? al Verei.
Ea încearc? s? zâmbeasc? printre lacrimi. El o a?az? c?lare pe lemnul ud ?i-i cere s? se ?in? zdrav?n de crengile laterale ale bu?teanului ca de ni?te mânere. Apoi se prinde ?i el strâns de cap?tul bu?teanului ?i desface curmeiul cu care-l legase, lemnul se leag?n? u?or ?i porne?te la vale, el ?ine voinice?te cârma, înotând la cap?tul lui din spate ?i ?inându-l de resturile de crengi s? nu se rostogoleasc? în mers. Drumul e o vreme destul de lin ?i speran?a de sc?pare e mare. Dar la un moment dat vine surpriza înfior?toare. Pe cursul râului, sub for?a de eroziune a apelor învolburate, s-a format o cascad? uria?? în albia de lut, în care vor c?dea cu trunchi cu tot, iar asta va însemna sfâr?itul lor.
-Gil, vom c?dea! Mai apuc? s? strige Vera. El se arunc? din ap? asupra ei ?i o cuprinde strâns în bra?e. Se rostogolesc amândoi în h?ul c?scat sub ei, simt izbitura apei, ?i un val care parc?-i mân? spre mal, mai aud o clip? vuietul surd de sub ap?, apoi se face lini?te.

- M?i, Gilache, ne-a?i dat ni?te emo?ii, de-am crezut c? v-am pierdut pentru totdeauna!
Gil deschide ochii ?i vede chipul vesel al p?durarului Vasile aplecat asupra lui. În jur al?i oameni, unii cunoscu?i al?ii necunoscu?i.
- V? c?ut?m de ceva ceasuri bune, continu? Vasile p?durarul. Noroc c? v-a scos apa la mal într-o surp?tur? mai lini?tit? a ??rmului, altfel nu v? mai g?seam decât pe la Dej, glume?te el.
- Vera! bâiguie Gil, îngrijorat. Vera, unde e?
- Aici lâng? tine. ?i ea î?i revine, a?i cam b?ut la ap? tulbure din greu, dar în rest n-ave?i nimic, sunte?i bine.
Gil se r?suce?te pe o parte ?i o descoper? pe Vera întins? al?turi de el. Vera zâmbe?te, cu fa?a plin? de n?mol ?i alge. Gil o ia în bra?e ?i o strânge gata s?-i ias? fetei ochii din cap, apoi o s?rut? lung peste petele de noroi ?i peste firele de alge de pe fa??.
-Te iubesc, îi ?opte?te Gil la ureche
-?i eu, r?spunde în ?oapt? ?i Vera.
-Te voi iubi toat? via?a! declar? Gil, plin de entuziasm. Dac? am trecut amândoi prin moarte nimic nu ne mai poate desp?r?i!

Vorbe frumoase, cum î?i spun oamenii de atâtea ori în via??, dar care r?mân doar vorbe spulberate de vântul sor?ii. Soarta care i-a desp?r?it ?i pe Gil ?i pe Vera. Vara a fost în continuare frumoas?, s-au desp?r?it în toamn?, s? mearg? fiecare la facultatea lui, la sute de kilometri unul de altul. Î?i mai scriau, la început cu patos ?i dor de revedere, chiar s-au rev?zut de câteva ori în ora?ul unde Vera î?i f?cea studen?ia, dar întâlnirile lor parc? nu mai aveau fiorul celor de alt?dat?, apoi scrisorile s-au r?rit pân? au încetat cu totul. Gil a aflat doar de la ni?te prieteni comuni c? Vera se c?s?tore?te, undeva departe, cu un fost coleg de facultate. S-au rev?zut dup? treizeci de ani. Doi str?ini care aproape c? nu s-au mai recunoscut, nici dup? înf??i?are, nici dup? suflet...

Grig Salvan (Benedictus) | Scriitori Români

motto: inca nu-i prea tirziu

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro