proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Odat?, la un început de var?, am plecat la nord. Scopul ie?irii era s?-i fac fratelui mai mare o vizit? nepl?nuit?, ?i nu numai asta. Ma?ina, echipat? cu barc? inflabil?, cort ?i scule trainice, prevestea inten?ii serioase.
Dup? ore bune de mers, m? oprii la Fontejalon. Pe fratele, acas? nu-l g?sii, probabil ie?ise cu familia pe undeva, c? era final de s?pt?mân?. Nu l-am mai c?utat la telefon, s? nu-i stric odihna. Am urcat în ma?in? ?i m-am dus la râu.
Locul dintotdeauna era ocupat de corturi, pescari... ?i copii strig?tori. Am ie?it la drum de câmp ?i am luat-o încet de-a lungul planta?iilor, cu speran?a s? dau de mal accesibil. Am mers ?i am tot mers. P?durea întins? în lungul fluviului p?rea s?lb?t?cit?, pe-al?turea nu se vedea mi?care, c?rare sau urme de tractoare.

Soarele d?dea în chindii, eu înc? nu ?tiam nici unde m? aflam. La un moment, preocupat de situa?ie, decisei s? m? întorc înapoi. Când s? învârt volanul înd?r?t, între arbu?ti z?rii un drumule? f?r? colb, ducând, pesemne, la vreun loc de pescuit. Mersei pu?in înainte ?i cotii la stânga.
Oprind la marginea p?durii, am încuiat ma?ina ?i am luat-o pe jos. Poteca în care intrase drumule?ul, ascuns? între arbori, cotit? ?i r?sucit?, înc? destul de lat?, m-a dus la o gr?mad? de bu?teni putrezi, ce trebuiau înconjura?i. Mai departe, poteca ducea în dreapta, parc? întorcându-se înapoi la câmpuri.
Am mers înainte, luându-m? dup? o c?rare cu urme de biciclet?. Cam la o sut? de pa?i, între plopii gro?i din mijlocul p?durii am observat un desi? de arbori deosebi?i. M-am apropiat. Nu departe se auzea l?trat de câine, b?taie rar? de t?lanc? ?i beh?it de oi.

Pe o colini?? abia reliefat? cre?tea p?durice de pini tineri: c? s?di?i de mâna omului, c? r?s?ri?i din voin?a naturii. Al?turi se vedeau câ?iva pomu?ori: doi cire?i, doi meri, un pr?sad, un goldan, un gutui...
La o margine a p?duricii, lâng? o poieni?? ierboas?, între patru din cei mai stufo?i coniferi se z?rea o colib?. M-am dus s? o v?d.
Pe dinafar?, coliba ar?ta solid?, groas? la acoperi?, învelit? cu ruberoid, numai c? era prea tupilat?. Asta se p?rea la prima vedere, pân? a-i observa sc?rile de coborâre.
Curios s?-i v?d ?i l?untrul, am dat la o parte perdica ce servea de u??, am aplecat fruntea ?i am intrat. Drept din prag, o groap? p?trat? de un metru adâncime ocupa jumate din interior.
Dou? m?lurele de p?mânt c?ptu?ite cu scândurele, servind ca b?nci, se întindeau pe ambele laturi pân? aproape de mijloc, unde d?deau într-un pat imaginar ocupând restul spa?iului.
Pe una din b?nci se vedea o valiz?, o m?su?? pliant?, o lad? de lemn închis? ?i alta deschis? – cu tacâmuri. De-asupra veselei atârna ceaun, tigaie, oal? ?i o c?ldare cu capac, sm?l?iut?. Într-un col? de lâng? u?? se vedea secure, târn?cop, un topor de doborât elefan?i...
Podul unghiular se ?inea pe nuiele grosu?e verticale, înclinate la 45 de grade, încruci?ate de altele orizontale mai sub?iri (?i mai dese), c?ptu?ite cu un strat gros de stuh frunzos. Dou? cuiere cu haine ag??ate de pod aminteau de existen?a altei lumi, ce n-aveau cum strica atmosfera acelui curios interier. Mireasma fânului proasp?t, împr??tiat în smocuri groase în tot s?la?ul, înghi?ea orice parfuma?ie civilizat?.
De la colib?, se vedea latura opus? a râului. Am coborât u?or la vale.
La ie?irea din p?dure se întindea o bucat? bun? de mal, neted?, b?tut? cu iarb? deas? de un verde întunecat. Pe malul de vizavi – înalt, abrupt, înt?rit cu blocuri din beton umbrite de plopi înal?i, tufari ?i arbu?ti c???r?tori – nu se z?rea ?ipenie. Apa lin? tulburie, lat? cam la suta de metri, promitea lini?te împ?c?toare ?i speran?? dobânditoare.
Pe a mea parte, sub un cop?cel se ascundea de soare un pescar. M-am apropiat. Omul, la înf??i?are, p?rea cunoscut, apropiat... mai avea ?i din?i de aur în gur?.

– Hai noroc ?i baft? la pe?te – zisei eu, întinzându-i palma.
– S? tr?ie?ti, frate! De unde ap?rui, c? abia acu te v?d?
– Am c?r?rile mele... Da pe unde s? vin, ca s? fiu z?rit de departe?
– Uite drumul, în dreapta... altul nu e. – Este sat pe aproape? – P?i da!.. la doi kilometri de aici, Cascavela-i zice. E mare, are peste dou? mii... acolo locuiesc ?i eu. – Eu vin de la Fontejalon. – Am în?eles... de aia veni?i pe la spate, trecu?i pe pu?in o sut? de câmpuri... ?i nici cu ma?ina n-ai pe unde intra. Acum trebuie s? faci o roat? bun?, s? ajungi la marginea de sus a satului... – Am s? ajung ?i acolo, dar... are rost? Se prinde ceva pe aici?
– În prostie!.. – Somni la suta de kile!.. Da crapi de care !.. – Numai sâmb?ta trecut? scosei unul la 20 de kile, altul de 18... Un somn de doi meti... nu-l puteam ridica în portbagaj... S? moar? mama lui, de te mint... – Am s? arunc ?i eu. Pescari vin mul?i? – Mai trec, din ai no?tri, rar ... – nu prea ?tiu s? ajung?...
– Da controale, poli?ie, ecologi?ti?.. – Nu vine nici dreacu... Po?i prinde ?i o s?pt?mân?. Vara trecut?, o familie de Bârlad, o lun?...
– Tr?ie?te cineva aproape?
– Dac? întrebi a?a, înseamn? c? d?du?i de colib?... O f?cuse un basarabean dezgra?iat... Are ani, de când st? pe aici.
– Interesant!.. Cum îl cheam?? – To?i îi zic Barbuss.
– Umbl? cu cerutul? –”Que va?..” ( span.– Ce vorbe?ti?..) Nici într-un caz... nu-lumii. De oameni e respectat, se bucur? de protec?ia primarului, poli?i?tii din zon? îl salut? cu mâna sus ridicat?, la bibliotec? mereu are loc... E cam straniu tipul, dar nu face r?u. Dac? stai mai mult, ?i-?i trebuie ceva, adreseaz?-te – d? tot ce are.
Discu?ia mai continua... – clopo?elul de pesc?rie o întrerupse. Românul, ca fript, se arunc? la o undi??, o ridic? la 90 de grade ?i mai, apoi, l?sând-o chezi?, se apuc? de tras, tot aplecând-o, s?ltând-o, din strâns învârtindu-i firul pe mulinet?.
Un crap frumos ap?ru lâng? mal. l-am ridicat eu, cu mingeacul – s? fi avut sub 5 kile, nu mai mult. Încurajat de tragere, m-am întors la ma?in? ?i am luat câmpurile, s? dau de Cascavela ?i drumul pe?tilor.


La o or? de învârteli pe dealuri, ajunsei la râu. Brunetul plecase. Am aruncat dou? undi?e la crap mare, apoi am montat cortul. Barca, n-am mai umflat-o, malul era liber, curat, numai bun de aruncat ?i pripoane. Am mai desf?cut înc? dou? undi?e cu plute ?i ace mici – neap?rat îmi trebuia m?car 2-3 p?lmaci vii, s?-i încarc pe noapte, la somn.
Plutele st?teau neclintite. M?run?i?ul, care alt? dat? foia pe lâng? mal, nu d?dea semne de mi?care. Când soarele se ascundea dup? p?dure, pe mal ap?ru om. Tot atunci, o plut? o lu? lin într-o parte – într-o clip? o ?i trasei. Era un caras sub o juma de kil, de care se prindea rar la început de var?.
Imediat am scos un pripon. Nu l-am lansat, i-am ad?ugat greutate ?i m-am apucat de dep?nat firul, s?-l duc înnot sub malul opus, unde se rev?rsa un râule? vioi. Citindu-mi inten?ia, omul se oferi s? m? ajute. Eu, ocupat cu treaba, îi întinsei scândurica, l?sai sandalele, ?or?ii; ag??ai carasul de pripon ?i intrai în râu, cu plumbii în pumn. Apa, calm? ?i moale, m? primi cu pace, doar aproape de mijloc îi sim?ii curentul.

La o jumate de or?, m-am întors la mal – înfrigurat, obosit, mul?umit de procedura împlinit?, ?i de mine. A fost prima dat? în ultimii ani, când mi-am încercat puterile în ap?.
Omul înc? era acolo, ?inând în mân? scândurica dep?nat? toat?. Abia atunci l-am v?zut cum era. Necunoscutul ar?ta între 45 ?i 50 de ani, cam de statura mea. Avea p?rul negru ?i ceva fire surii, tuns cu frezur? lung? în frunte; barba deas? scurt?, cu precizie aliniat? sub maxilar ?i pe obraji. Fa?a-i alungit?, osoas?, cu nas grecesc sub?ire ca de cear?, u?or putea fi confundat? cu a unui c?lug?r ortodocs în postul mare. Pe de alt? parte, ochii vii, neclinti?i, prea eviden?ia?i pentru aspectu-i usc??iv, priva?i de evlavioasa umilin?? demonstrau c? aveam în fa?? un individ cu putere intelectual?. O carte ce i se z?rea sub?ioar? consolida acea prim? impresie.

– Zdorova*! – am pornit eu vorba. – Eu îs Ego, tu precis c? e?ti Barbuss. ?i-am v?zut casa... Nu te superi, c? am dat busna f?r? voie?
– Zdorova ?i ?ie, ?i – noroc bun! Sup?rarea e de prisos... c? omul este curios. Înc? n-a trecut nimeni pe aici, s? nu intre s? vad?, cu sau f?r? mine.
– Ai lucrat la c?rbune?
– Nu, la minereuri n-am ajuns... Vreau s? accentuez diferen?a între mai multe noroace, ?i c? m? bucur de vizit?.
– Normal, în pustietatea asta, oricare-i bun de schimbat o vorb? – zisei eu, întinzând mâna dup? carte.
Mi-a dat-o. Avea grosimea de un deget – cam 200 de pagini protejate de coperte groase (c?ptu?ite cu pânz?) întunecate de ani – se ar?ta destul de îngrijit?. Litere pe primul plan, de un auriu viu, impecabile, f?r? zare de zgârietur?, p?rând încrustate în roca timpului, îi d?deau c?r?ii putere ?i greutate. Lucrarea era scris? în englez?, fapt ce f?cu s? m? simt în inferioritate. Am deschis-o, am ?i r?sfoit-o. Filele îng?lbenite se închideau singure, ca neatinse de mâna omului. La ultima pagin? de tipar, g?sii anul ?i locul edi?iei: London, 1948.
– Curioase lucruri por?i cu tine!... Ceva bun? – ” Cartea lui Mirdad”, de Mihail Naimi (Mikhail Naimy). – Prima dat? aud... Ai citit-o?
– Da... o recitesc.
– Umbli la bibliotec??
– Mai trec... asta nu-i de-acolo.
– De unde o ai?
– Am g?sit-o la o mutare, la Octavia. St?pânul apartamentului, savant cu bibliotec? personal?, o ?inea în lada de maculatur?.
– În afar? de englez?, mai ?tii ceva? – Greaca veche, vechea slavon? ?i ceva latin?.
– Nu e?ti simplu, nici am?rât nu pari... N-ar trebui, dar totu?i am s? întreb. Ce te a adus aici, de ce întinzi zilele între copacii i?tea ascun?i?..
– Complicat? întrebare, n-o aud de la fiecare... ?tii s? ascul?i în timp?
– Da, numai c? va trebui s? mai trag cu urechea la clopo?ei. La kilometrii f?cu?i, merit ?i eu o coad? de pr?d?tor.

Barbuss provenea din familie de profesori de la Izmail. Studiase istoria la Universitatea din Kiev. Dup? razval* (destr?marea URSS), trebui s?-?i schimbe profesia, cu alta mai de epoc?. În urm?torii ani, se f?cuse a?a de bun în informatic?, de-i înc?pea în pumn jum?tate de lume.
În para BUM-ului comercial, plecase la Moscova, chemat la o vestit? companie consultativ? – cu salarii maxime întreite, premii înzecite, însutite ... ?i mult?-mult? mu?enie.
Realmente, firma captura date secrete ?i le vindea pe bani grei. Într-o zi, butoiul cu taine a explodat. Trebuia de fugit cât mai departe, alt? sc?pare nu era – r?zboiul electronic m?tura tot în cale.
Ajuns la peninsul?, sp?rg?torul se încinse cu nou? arden??, în acela?i focar... c? meseria-i era întrebat? peste tot. În trei ani, ajunse ?ef de sec?ie într-o corpora?ie de informatic? : legalizat, cu salariu de ministru, cas? la litoral, BMV, comfortul de pe lume... ?i o frumoas? logodnic? aborigen?, pentru care era gata s? urce ?i creasta Everestului.
Venetic cum era, ap?rut cine ?tie de unde, din ce neam... în dep?rtata ?ar? str?in? norocul se ?inea de el ca potcoava de magnet ?i invers. Se ?i însurase: cu mare veselie, nunt? pompoas?, invita?i de rang...
Ani la rând nu mai ?tia de stresuri ?i nevoi, tr?ind cu prin?esa lui numai în mofturi ?i pl?ceri. Dar... ?ara intra în criz?... firma t?ia adânc în retribu?ii. Euforia ?icului s-a terminat.
Contraziceri de nimic treceau în mici neîn?elegeri, ce, la rândul lor, motivau dispute tot mai însemnate.
La un moment, cearta zilnic? dintre el ?i so?ie, deja primit? ca regul?, aduse la reciproca antipatie, dup? care urmar? nenum?rate infidelit??i patrimoniale, terminate într-un divor? r?sun?tor.
R?mas? cu fiica ei (înfiat? ?i de el), so?ia se alese cu vila, masa, barca din portul VIP... el – cu ma?ina, valiza ?i cheia de la un apartament de a doua mâna, tot pe numele ei scris.
Lovitura fusese fatal?... Înnecat în depresie, s-a dat în b?ut, la lucru nu se mai ar?ta cu zilele... Firma-l r?bda, dar el nu-?i mai revenea. Într-o zi patronul l-a rugat s? cedeze postul. Tot atunci a ?i plecat din ora?...

La colib? st?tea de 6 ani. Nu mai ?tia, dac? era în stare s? schimbe ultimul mod de trai, nici lumeasca urbanizare nu-l mai atr?gea ca înainte.
– Istoria asta ar trebui s? m? pun? la îndoieli – observai eu (în glas) la spusele lui Barbuss. – Un om normal dest?inuie a?a ceva la un frate, la un bun prieten... numai nu la un str?in v?zut prima dat?.
– Ai dreptate, în a?a biografie nu e nimic de publicat, dar tu e?ti din pu?inii care au auzit-o. Insufli încredere... ?i numele ?i-i rar...Asta ar însemna c? nu e?ti om de stereotip... În tot cazul, ?tiind pe cine ai în apropiere, stai noaptea f?r? grij?... ?i dac? ceva... – Strig?!.. Barbuss e porecl?, m? numesc Sevastin Platon. Dac? vrei, zi-mi Seva.
– A mea familie-i Donaluki. S-ar p?rea c? avem ceva de la greci... Apropo, istoria de la Kiev ?i-a dat ceva în anii ceia?
– Desigur... R?m?sesem la catedr?, s? predau Grecia ?i Roma Antic?. Destr?marea Uniunii m? prinsese în gradul de candidat în ?tiin?e.
– Interesant... Ce tez? ai ap?rat, ceva de înaintea erei noastre?
– Basarabia în r?zboaiele ruso-turce. – Aoleu! Avem de vorbit în seara asta, dac? nu ai treab?, numai c? se nopteaz?, ar trebui de mâncat ceva, cât se mai vede.
– La colib? am lumin?, am ?i plit? de foc, dac? ai de preg?tit...
– De obicei, seara nu m?nânc, da lâng? ap? trebuie... ?i noaptea-i înainte. Zici c? ai lumin?... De unde o furi, dac? nu-i secret? Poate ?i internet pic??..
– Lumina-i tras? de la stân?, m? împac bine cu ciobanul. Internet aici nu-i, îl prind în sat, la bibliotec?.

La colib?, Seva a scos cablu cu bec, l-a ag??at de o creang?, apoi a aprins focul. Cotlonul, me?terit din butoi de metal cu u?i??, cercuri de plit? adev?rat?... î?i avea locul sub o gropi?? înt?rit? de c?r?mizi, f?r? fir de iarb? doi metri în jur, ?i dou? canistre al?turi pline cu ap?, în n?du?eala verii avându-?i rostul.
Barbuss, mare vegetarian nu era, dar (ca ?i eu) nu prietenea cu carnea. Am mâncat salat? de legume, cartofi cop?i, ca?caval, pâine integral?, pu?in ars? pe j?ratec. Am tras ?i câte un p?h?ru? jumate de vin negru de Toront. Eu a? mai fi tras un gât-dou?... – pastila antiviral? nu m? l?sa. I-am mai oferit lui Sevastin – renun?? ferm, pesemne ?i el se p?zea de ceva.
– Coliba ?i-i bun?, sam?n? cu ciob?ne?tile de la noi, precis c? tu ai montat-o – am pornit eu a înnoi discu?ia. – Ai p?dure, ap?, aer, lini?te, pe?te, lemne de foc, legume pe dealuri... Asta-i via?? de haiduc, fârtate, numai c? dumitale nu furi, nu faci ?mecherii, nu umbli cu cerutul... da nici nu lucrezi cu salariu. Atunci, din ce tr?ie?ti?
– Bine ai observat. Am pensie minim? de incapacitate, am 4 ari de teren arabil la 200 de metri distan??; merg pe jos, sau cu bicicleta; nu beau, nu fumez, în baruri nu intru, la discoteci nu m? duc... – Da ar trebui... m? refer la discotec?, pari în putere, r?u n-ar??i... Sau ai v-o muieru?c? în sat?
– Am prieten? la Izmail, vara asta vine în ospe?ie. – Da ?tie la ce vine?
– Neap?rat, altfel ar fi o nemernicie din partea mea.
– Curioas? treab?: Azi, o femeie... s? vin? ea la gândaci cu coarne, ?opârle, alte suflete... M? duc la undi?e... – Vin ?i eu, numai s? sting focul, s? pun ?i u?a la colib?, s? nu intre cucoana vulpe. Ziua m? respect?, nu se bag?... noaptea face pr?p?d. Odat?... m? l?sase ?i f?r? pantaloni, i-am g?sit la un kilometru. – Hâtr? juvin?, la un amic noaptea i-a ?parlit din ap? o plas? cu ?al?i, la doi metri de coasta lui.

L?sându-l pe Seva la colib?, m-am dus mai întâi la ma?in?, m-am echipat de noapte, am pus lanterna în frunte, apoi m-am apropiat de mal.
Cu luna plin? ap?rut?, era normal s? fi avut m?car o tragere serioas?, dar sculele st?teau moarte.
Am scos undi?ele cu plut? ?i le-am l?sat pe mal sprijinite de un arbust, altele dou? le-am înc?rcat cu bile de crap ?i le-am aruncat cât m-au ?inut umerii, la adânc. Priponul doar l-am atins, s?-i verific firul, cât era de întins. Atunci veni ?i Barbuss, cu un borcan de c?p?une. De unde le-o fi cules el?
– Tema Basarabiei pare cam încurcat? – am preluat eu discu?ia început? înainte de mas?. – Din câte în?eleg, o tez? istoric? nu are nimic cu o compunere pe tem? liber?. În a?a o lucrare, fiecare cuvânt, expresie ?i propozi?ie trebuie argumentate fundamental, nemaivorbind de ani, date concrete...
– Eu m-am bazat în documente provenite din Ucraina, Rusia ?i marile puteri occidentale. A fost ?i ceva de peste Prut, dar foarte pu?in. Istoria oficial? a României nu recunoa?te importan?a r?zboaielor ruso-turce în eliberarea Balcanilor de sub Otomani, Basarabia fiind considerat? prad? a imperiului ?arist. Conceptul românesc se datoreaz? mai întâi intereselor teritoriale. Pân? ?i ast?zi, se mai pretinde la o Românie Mare, chiar dac? nu mai este nevoie de ea.
– Teza a fost ghidat? de partid... Ce spui acu despre ce ai scris atunci?
– Desigur, ideologia comunist? controla tot, dar faptele istorice, consim?ite ?i de occident, au r?mas acelea?i. Alipirea Basarabiei la Rusia în 1812 a fost un fapt progresiv pentru acele timpuri, doar turcii numai pr?dau, înjunghiau, t?iau, d?deau foc... Sub domina?ia lor nu avansa nici un popor european sau asiatic.
Sub coroana ruseasc?, Basarabenii, scuti?i de impozite decenii la rând, s-au sim?it în siguran?? economic?, ?i teritorial?. Nici turcii, nici t?tarii nu le mai c?lcau p?mânturile...
De?i românii ne numesc români, ca popor cu istorie multisecular?, noi în lucr?rile ilu?trilor cronicari am fost scri?i moldoveni. Tot a?a am fost însemna?i ?i în vechile manuscrise occidentale. Nici unul din domnitorii Moldovei nu s-a numit român, începând cu Drago? Voievod venit din Transilvania. Român nu s-a numit nici Alexandru cel Bun, nici ?tefan cel Mare, L?pu?neanu… nici Dimitrie Cantemir.
Român nu s-a numit nici m?car Vlad ?epe?, domnitorul Valahiei… Din considerente diplomatice, român s-ar fi numit doar Alexandru Ioan Cuza, ultimul domnitor al Moldovei, care la mijlocul secolului 19 influen?ase unificarea Principatelor Dun?rene, Basarabia r?mânând sub flagul Imperiului Rus.
Atunci s-au formalizat na?iunile. Moldovenii din România au început s? fie numi?i români, cei din Rusia au r?mas cu vechiul nume... F?r? îndoial?, ca limb?, rudenie, tradi?ii, cultur?, istorie… noi cu românii sântem foarte apropia?i, dar ca mentalitate, ast?zi sântem mai aproape de ru?i. O istorie de 200 de ani nu poate fi ?tears? într-o lun?-dou?, un an, zece...
– Eu înc? n-am întâlnit român care s? nu m? numeasc? m?car o dat? român, ?tiind c?-s moldovan basarabean. Lume de peste Prut, ?i de a noastr?, înc? mai pretinde la o alt? unire. Dac? odat? ?i odat? se va întâmpla a?a ceva, basarabenii o s? le fac? peri suri însc?una?ilor de Bucure?ti, în primul rând...
– Marile r?zboaie mereu au l?sat pe lâng? periferii imperiale urme conflictive, înc? în puterea de a provoca noi ciocniri, poate nu atât de armate ca pe vremuri. Ast?zi, o unire sau o diviziune teritorial? nu mai înseamn? mare lucru. Lumea e dominat? de alte probleme, mult mai grave – nepercepute, nerecunoscute, considerate normale, vitale...
La ce serve?te o unire sau o separare, când omul se autodistruge, distrugând tot în jurul lui, fie pe dreapta, pe stânga Prutului, aici, în America... unde vrei. Mâncarea nu mai e mâncare, apa nu-i ap?, aerul nu-i aer... via?a nu-i via??. Lumea tâmpe?te în goana dup? bani, s? nu r?mân? de moftul pl?nuit de exper?i, psihologi... care se bag? în creierul omului, din timp citindu-i ?i pofta de mâine...
– Te-ai retras aici ca protest civiliza?iei?
– Nu... Apa m? atrage, m? calmeaz?, m? face s? m? simt mai bine ca în alte locuri – de mic am tr?it ani pe malul Dun?rii. Dac? to?i ar proceda în modul ?sta, la miliardele de azi nu s-ar mai g?si loc de retragere. Totu?i, p?mântul nu-i a?a de mare, ?i apoi, nu totul e negativ într-o societate. Pe de alt? parte, de s-ar realiza o protestare masiv?, lumea n-ar mai avea nevoie de refugii – o nou? mentalitate nu v-a mai permite avansarea daunelor civilizate.
Pân? la urm?, într-o societate modern? nu totul e negativ. Timp de milenii, civiliza?iile au acumulat descoperiri, ?tiin?e, cuno?tin?e... ce servesc ?i vor servi umanit??ii cu veridic? utilitate...

– Experien?a trecutului nu-i de ignorat, dar lumea nu mai cite?te, nu mai respect? vremurile vechi ca înainte. Filozofii moderni, întor?i cu spatele la istorie, cheam? la un prezent f?r? trecut... Tu ce zici?
– Cred c? un în?elept, sus?inând a?a ceva, nu s-ar referi la trecutul unui popor, a unei civiliza?ii sau a lumii întregi. Istoria universal?, confruntând culturi de toate vremurile ?i de toate rasele, e în stare s? conduc? omul spre concluzii foarte utile. Istoria este capabil? de a anihila prejudicii religioase, rasiale, lingvistice, politice... ce au impulsat oamenii la distrugeri lipsite de sens.
Desf??urând ciclurile evolu?iei umane, istoria îl face pe om s? în?eleag?: la ce moment a numitei evolu?ii se afl? omenirea ast?zi. Valoarea viitoarei convie?uiri lume?ti va depinde de cunoa?terea adev?ratelor necesit??i ?i posibilit??i ale timpului nostru. Umanitatea a avut mari perioade de ascensiune. A progresat ?tiin?a, tehnica, medicina...
Omul a transformat totul în jur, el r?mânând neschimbat. Valoarea lui moral? nu a crescut nici sub eforturile bimilenare ale cre?tinizmului. Determinizmul ?i materializmul istoric au dezvoltat în oameni un cinizm oribil, azi numit realizm. Acest realizm ne-a f?cut s? pierdem sim?ul valorilor morale, s? credem numai în necesitatea unui ordin material... – Bravo, domnul profesor, acuma în?eleg cu cine stau de vorb?, mai bine zis – pe cine-l ascult, c? eu mai mult tac. O frântur? din istoria universal?, pe neobservate trecut? în filozofic?... Numai nu spune, c? ?i studen?ii de la Kiev auzeau a?a cuvinte.
– Ce vorbe?ti?.. Atunci m? vedeam alt om, de?i… eram con?tient de ce am spus acum.
– Da, de acord. Cunoa?terea Istoriei Universale ar limpezi cât de cât viziunile omului asupra existen?ei. Numai c?, cine ?i când s? o însu?easc?, dac? omul alearg? dup? bani, din voie ?i din nevoie; n-are timp s? vad? ce se face azi în jurul lui, nu c? sute ?i mii de ani în urm?, pe p?mânturi str?ine... Da, o înva?? copii în ?coli, în galop, mai mult incon?tient, mai mult de obliga?i... Maturii caut? de lucru, nu le arde lor de istorie. Ar r?mâne pensionarii... dar nici lor nu le trebuie istoria, ?i nici adev?rata situa?ie înconjur?toare, c? nu vor s? porneasc? împotriva curentului – vor o b?trâne?e lini?tit?. ?i dac? ar studia, ar vedea, ar în?elege de unde vin marile probleme? – ?i-ar opri ei fiii ?i nepo?ii din mersul lor în rând cu lumea, vorbind la modul general?

– De acord, par?ial. Eu stau la biblioteca din sat multe ore, uneori zile întregi. V?d tot felul de cititori... nu m? refer la copii veni?i s?-?i fac? lec?iile. Calcula?i la cap de locuitor, sânt pu?ini, dar mai intr? ?i care iau c?r?i acas?, ?i care citesc în internet, în afara bibliotecii.
Vreau s? spun c? nu toat? lumea ignoreaz? trecutul, ?i ce se petrece acum. În sat ai cu cine ?i despre ce vorbi, indiferent câ?i cititori...
Da ce primar au oamenii ??tea... Odat?, a venit aici – a fotografiat coliba, livada, gr?dina... a pierdut cu mine o jumate de zi, nu se mai s?tura de vorb?. Ce spunea el, ce povestea... Dar nu-l v?zusem niciodat? la bibliotec?, nu are studii superioare, nici nu-i legat de vreun partid. Prin asta, vreau s? spun c? omul, de la na?tere, e înzestrat cu aptitudini mintale extraordinare, ce-i pot oferi o via?? mult mai simpl?, mai u?oar?, mult mai consistent? decât cea acceptat? azi de umanitate.

– Sevastin, de unde se trag totu?i mofturile... ?i porc?riile de azi? Via?a de azi, comparat? cu cea din urm? pare frumoas?, îndestulat?, bogat?. Guvernele în?lbite de c?m??i crohm?lite, propagând indefinita prosperare, au nevoie de deputa?i populari care s? cugete, s? chibzuiasc? zi ?i noapte... ca fructuoasa lor activitate s? corespund? crescândelor cerin?e ale onora?ilor aleg?tori, mereu preocupa?i de lipsuri de comodit??i. Sun? frumos, conving?tor...
Corespund oare cerin?ele societ??ii adev?ratelor necesit??i umane? ?i dac? ”da”, de ce se vinde apa, aerul, soarele... de ce se permite fabricarea a tot felul de murd?rii chimicale, ce ne distrug pe noi ?i nu numai?.. De ce jum?tate din tinerii de azi se viseaz? numai în scaune de deputa?i, primari, al?i guvernan?i? M? întreb mai mult pe mine, coliba ta stârne?te gândirea.

– Dac? ai observat, Ego, mai înainte am spus de determinizm, cinizm, realizm... – cam acela ar fi r?spunsul ?tiin?ific, exprimat în scurt de marii istorici, sus?in?tori ?i de importante idei filozofice. S? m? ierte sfântul patriarh, dar Adam ?i Eva sânt personaje de legend?. Natura a creat flora, fauna, viet??ile... a creat ?i omul. Ea l-a încarnat, i-a dat duh, sim?uri, gândire ?i alte calit??i înalte, menite s?-i înlesneasc? existen?a pe p?mânt.
– De acord. Cred c? Dumnezeu este o imagina?ie omeneasc? ideal?, de care fac abuz religiile în realizarea unei indigne puteri spirituale, bazate în ignoran??, magica speran?? ?i spaima omeneasc?.
Prea pu?ini credincio?i de biseric? au cunoscut religiile între marii c?rturari. Normal, o religie s?n?toas? e destul de educativ?, în teorie, de r?u nu înva??... ?i apoi – fiecare are dreptul s? cread? sau nu în ceva ?i/sau în cineva, ?i apoi, credin?a nu e tema noastr?.
Întrebarea este, ce s-a întâmplat cu omene?tile calit??i, cândva d?ruite de Natur? ? – Omul ?i-a b?tut joc de ele... ?i acum le calc? în picioare, înc? mai tare ca înainte; aparte – mai distruge înc? ?i natura, schimbând-o pe glamour. Se merit?? Ce-o mai fi oare ?i glamourul ?sta, de-l vrea cu orice pre? o lume?

– În trecutul nu prea îndep?rtat, ”glamour” exprima farmec – senza?ie atractiv? rar?, deosebit?... excep?ional? atrac?ie, treptat rev?rsat? în obi?nuite dorin?e arz?toare. Ast?zi, noile mofturi genereaz? noi gusturi, arome, sentimente, deduc?ii... pân? ?i noi viziuni morale, politice, sociale.
Glamourul de azi e un complex global de mofturi, ce nu mai domin? doar castele, palate... ci oricare cocioab?... – dai de el unde vrei, unde i-ar fi locul ?i unde nu. Nazurile de azi par nimicuri, dar în condi?iile fabrica?iilor actuale aduc daune colosale.
Glamourul cost? parale bune, ce trebuie acaparate, fie lucrate, nelucrate, ?parlite sau câ?tigate.
Ast?zi, ca niciodat?, corup?ia domin? na?ii, prin asta tinerii viseaz? ce-ai spus tu. ?i asta nu-i tot... Care muritoare n-ar dori s? simt? ?icul unui hotel insular cu 5 stele m?car o dat? în an, departe, în plin? invaziune turistic?, s? fie ?i ea luat? în aten?ie de civiliza?ia planetar?, chiar dac? acas? are la picioare plaje, mare, ?i soare...
Omul alearg?, se îndoaie, se risc?, se streseaz?, doarme în co?maruri... Pentru ce? Mofturile ?in omul pe picioare? – Nu. Omul tr?ie?te datorit? aerului, apei, soarelui, aliment?rii s?n?toase... dar fasoanele mi?c? finan?ele. De s-ar ridica Carl Marx, ar trebui s?-?i modifice ”Capitalul”, de exemplu: în formula B-M-B, în loc de Marf? ar pune Bani-Mofturi-Bani, iar în M-B-M – Marafet-Bani-Marafeturi.
Azi mofturile stârnesc ?i înt?resc businessul, fac s? prospere na?iuni… În realitate, capacit??ile intelectuale stagneaz?. Înalte Foruri declar? descoperiri, inven?ii… dar nem?surabila poten?? solar? nu ?i-a mai g?sit locul în sistemul energetic – sondele scot ?i scot petrolul din bazine... Savan?ii îs buni doar unde se fac banii.

– Atunci, ce fac guvernele, statul?.. – Guvernele, ?i ele fac bani. Într-un euro pl?tit pentru energie, gaz, motorin?... jum?tate e impozit. Un guvern s?rac nu e nimic. Doar vistieria plin? înarmeaz? armata, pl?te?te poli?ia, garda... mi?c? proiecte publice, satisface ”necesit??i” sociale. La bani mul?i, ?i ale?ii poporului se mai pricopsesc: la bucata mare, mu?c?tura mic? nu se cunoa?te.
– Progres?m, ne dezvolt?m... Au fost inventa?i ?i robo?ii – noii membri ai societ??ii. Ei n-au nevoie de ap?, aer... salarii, pensii, ajutoare... lucreaz? mult, sunt de?tep?i, supu?i, fac ce trebuie, cât, cum trebuie... fac ?i bani mul?i. La ce mai trebuie omul, cine mai are nevoie de serviciile lui? În a?a caz, ce-l a?teapt?, din ce va tr?i el, familia? Oamenii de guverne ?i-au pus vreo dat? a?a întreb?ri?

– Pro?ti nu sunt, au f?cute universit??i, academii, au ?i ajutori, exper?i, înv??a?i... au ?i suflori califica?i. Probabil nu le convine s? recunoasc? dauna.
S? ne închipuim c? într-o zi, o ?ar? dezvoltat? renun?? la robo?i, interzice prin lege activitatea lor pe teritoriile ei administrative, în favoarea clasei muncitoare.
Ca urmare, se închid fabrici, uzine, se descompun infrastructuri... concuren?ii invadeaz? cu produse similare pia?a de desfacere a ??rii – pleac? magna?ii cu tot cu robo?i, cu bani... s? investeasc? în alte state. Nu se mai încaseaz? impozite suficiente, taxe... vistieria nu mai cre?te, doar scade. Asta înseamn? degradare industrial?, stagnare economic?, criz? social?, politic?...
Statele se ?in pe bani, doar câteva se ?in pe materii prime, înalte tehnologii sau alte valori, mai importante ca orice valut? forte. Totul în jur face bani, tot bani face ?i p?mântul, apa, nisipul... Numai aerul înc? nu se vinde în bidoane, pastile...
Lumea noastr? sufer? foame ca niciodat?. De ce? – Fiindc? nu e foamea abitual?, ci este foamea de bani. Banii ne-au înc?tu?at, ne ?in în stresuri, team? ?i oftig?. Desigur, ar fi o tâmpenie s? nu beneficiem de roadele progresul tehnico-?tiin?ific. În?eleg – o hain? bun?, un bec de lumin?, un veceu în cas?, un magnetofon, o ma?in? de sp?lat... În?eleg ?i un televizor, dar de ce trebuie s? privesc un film de o or? jumate – toate trei ore – tot v?zându-l pe motanul înc?l?at cu ciocolata între din?i, pe Jucica în rochi?? de m?tas?, suindu-se în vapor de 7 stele?.. Si astea imagini înc?-s bune, fa?? de tot ce rupe filmul. Da unde-s ta?ii vechilor în?elepciuni, oare chiar nimenia s? nu aib? nevoie de ei?

– Internetul e plin cu citate filozofice, ?i de care... Tot internetul, ba ?i televiziunea, presa, radioul, oamenii din strad?... critic? guvernele, spun adev?ruri. Democra?ia înflore?te.
Critica?ii, de ascult? – de nu ascult?, de se ru?ineaz? sau nu, î?i caut? de treburi. S? se schimbe ei îns??i? Cum, dac? partidul c?ruia slujesc nu-i las?? S? schimbe sistemele, legile?.. – De ce, dac? sunt bune, bazate în experien?a istoric? a popoarelor avansate? S? cedeze locul altora? – ?i de ce nu? Dar... vor face al?ii ce n-au f?cut ei? – Nu, c? ?i al?ii sânt ie?i?i din acelea?i împrejur?ri, au fost fr?mânta?i din acela?i aluat social. ?i dac?, cumva, între unii sau al?ii apare unul mai deosebit, ar avea prea pu?ine ?anse de a opri goana dup? banii ce domin? oameni, popoare ?i lumea întreag?.
În împ?r??ia banului, un fotbalist ca Ohoho, care îmbârlig? min?ile pe stadioane, cump?rat sau vândut cu sute de milioane, mereu va fi în centrul aten?iei publice, pe când un fizician înn?scut, capabil de a uni soarele cu soba f?r? cabluri ?i contoare, va r?mâne pierdut între muritorii de rând.
Acel erudit de la Natur?, ?i nicidecum Ohoho, va salva Planeta, ?i numai atunci, când umanitatea î?i va schimba mentalitatea în propria favoare, pentru propria-i sc?pare, numai dac? nu va fi târziu. N-are rost s? ne închin?m zi ?i noapte la icoane pentru s?n?tatea salvatorului ?tiin?ific, tot a?a cum n-are sens s? sper?m la minuni divine. Un maestru a realit??ii a spus c? problemele omului nu vor fi rezolvate de ?tiin?e, împ?ra?i, clase, partide, sisteme, preziden?i, sfin?i ?i atotputernici dumnezei...


A dou?za, în zori, a lucrat linia. Am scos un somn de un metru ?i ceva. L-am priponit de mal cu funie lung?, s?-l ?in viu pân? la plecare. Pe la 12 ziua, trasei un crap la trei kile. L-am cur??it ?i l-am dus la colib?. Barbuss a aprins focul, a pus ceaunul cu ap? la fert ?i a plecat la gr?din?. S-a întors îndat?, cu ceap? verde, m?cri?, morcov, cartofi ?i leu?tean, s? fac? el o zeam? de-a lipovenilor. – Gr?dina-i a ta, Sevastine? – P?mântu-i a prim?riei, dat în folosin?? ca la pensionar.
– Bun? idee, neap?rat am s? intru ?i eu la Toront... poate-mi dau ?i mie 2-3 ari, s? nu mor de urât la b?trâne??. Pot s?-?i v?d roadele? – Desigur, de duci singur, eu stau la plit?. Focu-i strict interzis, ?tii, dar am permis de la primar, sub r?spuderea lui personal?. Gr?dina-i aproape, ?ine-te de c?r?ru??, ai s? dai în ea.

Terenul ocupa un col? de p?mânt la marginea p?durii, p?rut mai întunecat ca parcelele mai mari de al?turi. Aparte de zarzavaturi ?i cartofi, avea ro?ii, ardei, vinete, castrave?i, harbuji, chiar ?i de z?mo?i.
Pe la capetele înc? umbrite se mai vedeau curpeni de bostan – lungi, târâtori , cu frunze late intrate în p?dure. Gr?dina avea ?i iriga?ie, v?zut? dup? p?mântul jilav ?i un ??n?ule? betonat, pornit de la un canal comunitar. M? uitam cu tâng? la gogonele ie?ite din floare, la harbujei cât pumnul... pizmuindu-le st?pânul cu a lui via?? dezlegat?.

Zeama fu gata când vru buc?tarul. De sub capacul ceaunului, un miros chem?tor înnebunea viet??ile înconjur?toare, între care furnici mi?un?toare, p?s?ri cânt?toare, ciori cârâitoare… eu, ?i un arici de sub bu?teni rostogolit, sub tufe joase ghemuit, aproape nev?zut… Pe undeva era ?i hoa?a de vulpe... Dar cine o vedea? Masa urma s? fie servit? la loc umbrit, amenajat cu buturuge. Barbuss a scos farfurii, linguri ?i ardei mura?i, eu am turnat câte un cinzeac de coniac de Toront...

Dup? mas?, eu m-am dus la pescuit, Seva a pus sapa pe um?r ?i a plecat la gr?din?.
Pe c?ldur? ce porni, crapul n-a mai tras, nici pr?d?torul. Am tras eu un somn de trei ceasuri. Seara am luat doi cara?i p?lmaci. Tot atunci am ?i aruncat dou? pripoane din artileria grea. Când se îngâna ziua cu noaptea, ap?ru Barbuss cu o farfurie de castrave?i ?i alta de cire?e.
– Asear? te-ai oprit la un maestru – începui eu.– Cine a fost el?
– Jiddu Krishnamurti, psiholog ?i filozof a secolului 20.
– Nu ?tiu nimic de el, recunosc. Ce a mai spus dumnealui?
– A mai spus c? Adev?rul este p?mântul f?r? drumuri, la care omul nu poate ajunge prin organiza?ie, credin??, dogm?, ritual, filozofie, psihologie... ; c? veritatea ob?inut? prin influen?a ?i la insisten?a altei fiin?e, cât de ilustr? n-ar fi ea, nu duce decât la iluzii, conflict ?i suferin??; c? omul poate veni la Adev?r numai ?i numai singur – f?r? cineva, altcineva, sau to?i ei lua?i împreun?; c? omul are propria cale în cunoa?terea Adev?rului...
– De mofturi a spus ceva?
– Da, a zis c? dorin?a, moftul fiindu-i parte component?, este factorul dezordinii, a team?tului ?i a c?ut?rii neîncetate a pl?cerii; C? dorin?a merge în pereche cu voin?a; C? voin?a este ac?iunea concentrat? a dorin?ei; C? via?a noastr?, func?ionarea noastr? se bazeaz? pe dorin??, voin?? ?i îndeplinirea lor, ce împreun? dau loc frustra?iei; C? din dorin??, voin??, realizarea ?i nerealizarea lor, decurge teama de a nu reu?i, de a pierde, de a nu fi observat, stimat, iubit... de a pierde ata?amentul, teama de singur?tate, durere, obscuritate... Apropo, Krishnamurti niciodat? nu cita pe nimeni, nici m?car pe Hristos sau Budda.
– De ce?
– Fiindc? avea capul lui pe umeri. O citat? exprim? o gândire profund?, deosebit?... Respectiv, ne adres?m la o autoritate, fiindc? nu suntem în stare... ne temem de schimb?ri radicale, nu suntem siguri de propriile convingeri sau le schimb?m pe altele din afar?, din simplul motiv c? se bucur? de aten?ie în ale noastre cercuri, companii, în societate, ?i nou? ni s-ar potrivi mai bine, sau...


În a treia zi de pe?te, dis-de-diminea??, am avut trageri ?i la pripon, ?i la undi??. Aproape de amiaz?, strânsei sculele, cortul ?i ce mai aveam pe mal ?i în ap?. P?r?sii râul cu doi somni frumo?i, un crap de 6 kile... ?i un sim? ap?s?tor de om dezordonat, ignorant, lipsit de orice cuget filozofic...

La Fontejalon ajunsei la ora mesei. Fratele m? a?tepta. Am mâncat o zeam? cu t?ie?ei, am vorbit scurt de una, de alta... Apoi, i- am l?sat o jumate de somn ?i am plecat la Valentia. Tot drumul, un singur gând m? ?inea stresat: s? nu m? fac de râs înaintea lui Platon.


Biblioteca unu la Toront, situat? în palatul de cultur?, la 10 minute de cas?, ocupa dou? s?li de citire înc?p?toare, lini?tite, pline de c?r?i vechi, între care pe Krishnamurti nu l-am g?sit. N-am dat de el nici la biblioteca doi, nici la centrala Valentia, nici în libr?rii.
Pân? la urm?, îl g?sii în internet, cu tot cu lucr?ri scrise, audio-video conferin?e ?i discursuri. L-am citit, l-am recitit, l-am ascultat, l-am reascultat; nu odat? i-am vizionat filmele, am notat în carnet aparte convingeri, dovezi, pozi?ii... ?i multe cuvinte aripate.

Dou? luni de zile mediterane nu ?tiusem de via?? personal?, indianu-mi întorsese min?ile... În august, am plecat iar la nord, la somn – preg?tit, înarmat, predispus la mari conversa?ii, poate chiar ?i dispute.

Am sosit la râu aproape de prânz. Pe Barbus l-am g?sit la colib?, nu singur. La plit? treb?luia o femeie – cam la 40 de ani, de statur? mijlocie, zvelt?, îmbr?cat? în rochie de var?, blond?, cu p?rul auriu, lung, împletit, cu ?uvi?e scurte ondulate la tâmple, nasul cârn, ochii c?prui deschi?i...
– Salut, Ego! M? bucur s? te v?d! Iar la somn?
– Iar, din nou... ?i înc? o dat?. Zdorova, Seva! Azi nu e?ti singur.
– F? cuno?tin?? – Diamanta, ursita ?i tovar??a mea de via??. Prietenim ?i ne iubum înc? de când eu terminam clasa zecea ?i ea a întâia. Mereu ne-a desp?r?it distan?a, romanele, c?s?toriile, ideile, iluziile... Acum sântem împreun?.
– Seam?n? tare cu o sor? a mea... mai poart? ?i acela?i nume.
– Coinciden?a face minuni – r?spunse femeia zâmbind. – Pofti?i la mas?, oferim ciorb? de legume ?i popu?oi fer?i.
– Care moldovan ar refuza a?a deliciu, la atâ?ia kilometri?.. Acu vin, numai s? arunc undi?ele, s? nu piard? vremea pe mal.

Dup? mas?, m? retr?sei la ap?, s?-mi caut de treburile mele pesc?re?ti. Barbuss ?i consoarta r?maser? la colib?. I-am rev?zut doar seara. Au coborât la mal, ?i el ?i ea surâz?tori, cu ochii lucitori, aducând un castron mare de popu?oi cop?i, mai ?i înn?du?i?i în p?nu?e. – Ai prins ceva? – întreb? Barbus, mai mult s? înceap? vorba, c? mare pescar nu se ar?ta.
– Am luat doi c?r??ei la plut?, i-am ag??at la pripoane, poate-i gâse?te deadea somnu. M? uit eu la voi, ?i m? apuc? gândurile. B?rbatului mereu îi st? mai bine cu o femeie al?turi, cum poruncise ?i f?c?torul perechii dintâi. Am în?eles c? v? cunoa?te?i mai demult... – A?a este. În copil?rie am tr?it în vecin?tate, am înv??at într-o ?coal?. M-am îndr?gostit de Sevastian în clasa întâia, când m-a dus în bra?e la careul ultimului sunet a promo?iei lui. Apoi el a plecat la Kiev, eu am r?mas s?-l a?tept, ?i s? cresc mare. – Cred c? atunci erai cam mic? pentru o rela?ie serioas?...
– Clar... se trata de o dragoste copil?reasc?. Spionam cu odiu toate fetele mari care-l admirau... Iar el... se uita la mine ca la p?pu??. În clasa patra f?ceam sâni din batiste... el nu m? vedea. Abia într-a noua, la s?rb?tori, când venea la p?rin?i, m? observa în rol de domni?oar?. Apoi s-a însurat el... apoi m-am m?ritat eu, apoi a divor?at el, apoi eu... apoi el iar s-a însurat pe aici, ?i eu iar m-am m?ritat pe acolo... Acum sântem liberi.

– La tabloul de azi... degrab? v? ?i c?s?tori?i – zisei eu r?spicat, cu ideea de a pune tema dragostei în discu?ie.
– Nu e necesar – a r?spuns Diamanta cu mult? calmitate. – E prima dat?, când aud o femeie s? renun?e la matrimoniu oficial.
– E ?tiut c? dragostea nu poate fi asigurat? documental. De prisos îi sunt legile statale, de prisos îi sunt jur?mintele, ?i promisiunile personale.
– E?ti c?s?torit, Ego? – întreb? Barbuss, mai mult ascultând.
– Da, ?i nu prima dat?... Da, c?s?toria este doar un contract, pe când dragostea e un spa?iu amplu ?i complicat... c? nimeni nu-i mai d? de cap?t. Ce-ar opina la capitolul ?sta o femeie format??
– ”Când femeia plânge, umanitatea evolueaz?” – cam a?a se termin? ultima ”poveste” a maimu?ei ?i maimu?oiului... Prin natura-i genetic?, femeia e o fiin?? sensibil?, emotiv?, impresionabil?... vede lumea ?i percepe existen?a în moduri deosebite de ale b?rbatului. Femeia mereu a stat la spatele lui, dar totdeauna ?i-a avut rolul în istorie. Numai r?zboaie câte, direct sau indirect au fost motivate de femei, nemaivorbind de izbucniri economice, artistice... Femeia mereu a fost nu numai n?sc?toarea copiilor, ci ?i a noilor sentimente, dorin?e, tendin?e ...
– Dar moftul? – Tot ea l-a generat, l-a dezvoltat ?i-l recreeaz? în prezent. Femeia ast?zi, ca ?i b?rbatul, indiferent de realiz?rile-i materiale, se afl? în criz? mintal?, chiar de face tot posibilul s? nu o recunoasc?. Cine o face s? sufere? Cine-i rupe inima? Cine-i provoac? durerile? Cine-i fur? fericirea? Cine-i ia pacea sufleteasc?? Cine-i controleaz? via?a?.. – P?rin?ii? Perechea? Soacra? Cumnata?.. O veche dragoste reg?sit?, una nou? pierdut??.. Colegele, ?efa de la serviciu? O intim? prieten?? Un cerc restrâns? O companie? O dorin?? neîmplinit?? Un plan nerealizat?.. – Nu, vina e numai a ei! Nimeni ?i nimic nu are capacitatea de ai controla via?a, numai dac? ea singur? nu deschide poarta... Nu e nevoie de a c?uta vinova?i, vinovate, ci – a gândi altfel decât cere stereotipul social. Asta pare a fi un mare duel polemic, dar nu-i a?a. Lucrurile se simplific? doar în?elegându-se c? în joc este propria fericire, cuib?rit? în mintea altuia, alteia, altora – în gândirile, comentariile sau deciziile lor. Cred c? femeia, mai mult ca b?rbatul, sufer? mai tare pentru interpretare decât pentru întâmplare:
De ce nu m-a telefonat? De ce n-a r?spuns când eu am sunat? N-are de gând s? m? caute? N-are nevoie de mine? De ce nu mai sânt întrebat? ca alt? dat?? De ce el face ce nu-mi place? De ce s-a uitat urât la mine?..
Pe femeie o încânt? expresiile frumoase, fie chiar ?i ireale, false.
”Amorul meu, m? faci a?a de fericit?...”, ”Mor f?r? tine...”, ” F?r? tine nu-mi pot imagina via?a de mai departe”, ”Te iubesc zi ?i noapte, te voi iubi pân? la ultima suflare”...
Nici o persoan?, cât de iubit? ?i pre?uit? n-ar fi vreodat?, nu are capacitatea de a p?trunde în mintea alteia, a-i modifica procesele biochimice, a o face fericit? sau a-i regla propriile b?t?i de inim?. Revenind la ce am început, v? spun c? adev?rata Dragoste, ca ?i alte concepte vitale, poate exista sau nu doar în propria con?tiin??. Sevastin, ce zicea Krishnamurti de Dragoste?
– Cred c? Ego ?tie mai bine, sânt sigur c? l-a ascultat de curând.
– Da, l-am citit, l-am v?zut, l-am auzit... Maestrul sus?inea c? ata?amentul nu este dragoste; C? nu e dragoste nici r?spândita gelozie, decurs? din durabila ?i puternica afec?iune; C? nici dorin?a nu este dragoste, ci invers, este negarea dragostei; C? nici pl?cerea, fiind satisfac?ie a dorin?ei, nu este dragoste. Tot el a spus c? dragostea nu poate co rela?iona cu stresul, frica, tr?darea, furia, ura, mi?elia, posesiunea ce condi?ioneaz? domina?ia...
În ora?iuni, Krishnamurti repeta c? dragostea include în sine sentimentul unei responsabilit??i absolute pentru p?mânt, aer, ap?... pentru toate viet??ile umane ?i nu numai pentru un cerc închis persoane la care omul este asociat, fiindc? adev?rata dragoste necesit? un sim??mânt global. Maestrul a accentuat c? r?spunderea nu este o obliga?iune, cu atât mai pu?in o datorie. Odat? ce o persoane este obligat?, îndatorat? alteia, nu o poate iubi.
Conform maestrului, al?turi de responsabilitate, dragostea include inteligen?a de a vedea ?i a f?uri. Inteligen?a genereaz? Compasiunea – o calitate a dragostei asemenea unei pietre pre?ioase, vii, lucitoare, implantat? în mijlocul inimii.
A?adar, Krîshnamurti a întrunit în dezv?luirea dragostei Responsabilitatea, Inteligen?a, Compasiunea ?i propriul sentiment de Amor, de la natur? dat fiec?rei fiin?e umane. Am terminat. Seva, î?i cedez cuvântul.

– Eu o s? men?ionez câte ceva din scrisele lui Mikhail Naimy în ”Cartea lui Mirdad”, nu demult recitit?. Mirdad sus?inea c? dragostea b?rbatului c?tre o femeie nu este dragoste, ci doar un ecou îndep?rtat, iar dragostea p?rinteasc? – antreul sfântului hram al Dragostei.
Mirdad zicea: atât timp, cât fiecare b?rbat nu va iubi la fel toate femeile ?i invers, cât fiecare copil nu va deveni copilul oric?rui p?rinte ?i invers – fie ca b?rbatul ?i femeia s?-?i admire corpurile, s? se lipeasc? între ei cu c?rnele, coastele... numai s? nu aminteasc? de Sfânta Dragoste.
Tot Mirdad a scris c? oamenii nu vor cunoa?te bucuriile Dragostei atât timp, cât în inimile lor va fi ur?... C? urând pe cineva sau ceva, omul se ur??te pe sine.
Mirdad spunea c? Dragostea nu e facere de bine, ci o necesitate, nu mai mic? decât pâinea ?i apa, decât lumina ?i aerul;
C? nimeni n-ar trebui s? se mândreasc? cu Dragostea, ar fi mai bine doar s? respire cu Ea, liber, incon?tient, cum respir? aerul;
C? Dragostea nu are nevoie de în?l?are, Ea singur? înal?? inimi destoinice; C? nu merit? de r?spl?tit Dragostea – Ea îns??i este o valoare; Ea nu d?, nici nu ia în datorie, nu cump?r? ?i nu vinde – Ea d? tot ?i prime?te totul, prin asta e permanent? azi, mâine ?i totdeauna;
C? Dragostea gole?te ?i din nou umple, înc? mai tare, exact cum râul cel mare se revars? în mare ?i din mare se alimenteaz?, iar râule?ul hot?rât s? nu-i întoarc? m?rii darurile, putreze?te. Mirdad spunea c? Dragostea nu accept? ”mai mult” sau ”mai pu?in”, ”acum” ?i ”atunci”, ”aici” ?i ”acolo”. Mirdad avertiza c? la momentul, când companionii lui vor încerca s? m?soare sau s? pre?uiasc? Dragostea, Ea va aluneca, l?sându-le în loc doar amare amintiri. Naimy, ca ?i Krishnamurti a scris ?i altele, dar ce s-a citat – d? clar de în?eles c? de la Dragostea lor pân? la a noastr? e ca de la cer la p?mânt.
– (Eu) Ar fi oare oameni pe p?mânt care s? cunoasc?, sau cel pu?in s? recunoasc? a?a dragoste, nu din credin??, din propria convingere? Care b?rbat, femeie sau p?rinte s-ar lua dup? capul lui Mirdad, de exemplu?

– (Diamanta) De acord. Într-o lume atât de mare, prea pu?ini oameni se înfrupt? din Dragostea adev?rat?. E imposibil s? prime?ti o persoan? cum este ea, dac? nu-?i po?i accepta tu însu?i propriile capacit??i ?i fapte. Îndoielile fa?? de sine aduc la leg?mânt. B?rbatul ?i femeia se ascund într-o cu?c?, p?rându-li-se c? astfel î?i vor p?stra rela?iile, c? astfel se vor controla. Incertitudinea, în pereche cu îngrijorarea interioar? îi împinge la întâmpinare, îi oblig? s? se p?trund? cât mai adânc, s? se împleteasc? între ei. Pân? la urm?, sânt temerile lor care-i mân? la întâmpinare:
Teama de a fi singur, teama de via??, de lumea interioar?, de responsabilitate, teama de a r?mâne f?r? dragoste. Pentru a ?ine un om al?turi, nu e nevoie de a-l pune în cu?c?, din incertitudine, din teama c? va pleca. Trebuie de-i dat libertate. Anume frica de a pierde, foarte des aduce la pierdere.
Gelozia, suspiciunea ?i dorin?a de a se înl?n?ui... – din cauza la toate astea, rela?iile se îngreleaz?, devin tot mai obositoare. Sim?ul posesiunii complic? înc? mai mult – odat? cu apari?ia lui, b?rbatul ?i femeia se fac obraznici, apar manipul?ri reciproce, obide, capricii; dispare aten?ia, r?bdarea... dispare ?i respectul de alt? dat?. Iar corteziile artificiale nu rezolv? nimic, fiind false, mai mult duc în eroare...
Dragostea se datoreaz? ?i se supune numai Adev?rului, p??e?te numai pe urmele Adev?rului, nicidecum ?i pe a minciunii, cât de dulce, parfumat? ?i frumoas? n-ar fi ea. Cine recunoa?te adev?ratul Adev?r, ?i tr?ie?te în interiorul Lui, recunoa?te adev?rata Dragoste ?i beneficiaz? de colosalele Ei avantaje, mereu în deplin? libertate ?i f?r? frica de a o pierde vreodat?.

– (Eu) Totul pare clar, accesibil, demonstrabil... îns? pozi?iile mae?trilor m? preocup?. Dou? luni l-am studiat pe Krishnamurti, zi la zi. I-am înv??at cuvintele cu tot cu sensuri, accentul, intona?ia... Recunosc c? filozofiile mele de pân? acum, inclusiv cele de facultate, au fost doar u?oare adieri pe lâng? concep?iile lui tulbur?toare, ce îndrum? la profunde schimb?ri mintale. De la el, ca de la nimeni altcineva, am în?eles îndeajuns ca s?-mi dau sama de sumedenia gre?elilor comise, de via?a incorect? pe care am dus-o, ?i înc? o duc.
A? vrea s? m? schimb, în propria favoare, în favoarea nepo?ilor, a neamului, a lumii. Voi reu?i eu oare s? abdic la vechile moravuri, la tipica egoista mentalitate, de timpuri ?i genii neamului sudat? în creier? Asta o zic eu, cu o jumate de veac tr?it. Da ce-ar spune tinerii, s?raci în ani de via??, cum ar reac?iona ei la a?a concep?ii? P?rin?ii n-au obi?nuin?a de a vorbi cu odraslele lor de am?nuntele morale ale Dragostei, de parc? s-ar trata de ceva incredibil de tainic, privat ?i extrem de intim. De ce, când în Dragoste sexul nu este bazic?..

– (Diamanta) Sânt sigur? c? injuste?ea actualului mod de via?? e sim?it? ?i recunoscut? de milioane care nu ?tiu de mae?trii profundelor viziuni. La fel de sigur? sânt c? ?i acele milioane se afl? în situa?ia ta, ?i a noastr?. Nici Krishnamurti, nici Naimy, nici al?i filozofi suverani n-au planificat revolu?ii mentale, doar ?i-au expus propriile convingeri, demonstrându-le în felul lor, în func?ie de propriile lor valori perceptive, morale... Apelând la optimismul uman, presupun c? fiecare om sim?itor, gânditor, mai devreme sau mai târziu va atinge propriul nivel de Inteligen??, Responsabilitate ?i Compasiune, f?r? de care drargostea nu poate fi Dragoste. Pân? la urm?, dubiile tale, ale noastre, ale milioanelor, nu merit? mare aten?ie. De la nori la p?mânt nu-i a?a departe ca de la stele. Pân? la urm? adev?ratele bunuri obiective ?i subiective, spirituale ?i morale, î?i vor rec?p?ta realele valori...
În noaptea ceia pe?tele nu tr?gea, nici nu m? interesa. Undi?ele aruncate înc? dup? amiaz? st?teau neatinse, probabil ?i goale, c? nici m?car nu le-am scos. În schimb, aveam întinse dou? linii cu cara?i vii, de cu zi duse departe, la somn mare. ?i, ce folos? – Chiar de suna clopo?el, nu-l auzeam, c? eram ochi ?i urechi la nesfâr?ita conversa?ie.

A dou?za, istoria pesc?riei se repet?, numai c? somnul prins fu mai mic decât data trecut?, iar crapul – mult mai mare. Barbuss a f?cut din el zeam? dun?rean?, ?i friptur?. Popu?oii fier?i ?i cop?i nu se mai terminau, posesorul colibei avea învoial? s?-i rup? de unde-i poftea inima... A?a de tare era el onorat în satul cu primar filozof.

Conversa?ia se înnoi la ora mesei de prânz... ?i se întinse pân? la miezul nop?ii. Eu am comentat Adev?rul lui Krishnamurti, Barbus l-a desf??urat pe a lui Mirdad, iar Diamanta ne-a sus?inut cu talentu-i de a asculta.
Dup? Adev?r, zburând pe deasupra religiei ?i a altor dogme, ne-am oprit la Domnul Dumnezeu, nu cel b?rbos de pe al ?aptelea nor, ci altul – Adev?ratul. Din spusele lui Barbus, referitoare la Mirdad, am conclus c? mae?trii afirmau acelea?i convingeri. Înainte de a pleca acas?, i-am promis lui Sevastin s? studiez neap?rat scrierile lui Naimy.


P?rut? dat? uit?rii, ”Cartea lui Mirdad” era o raritate. Internetul o avea, dar eu trebuia s? o citesc de pe foi. La o s?pt?mân? de c?ut?ri nebune, o g?sii într-un s?tuc, la 90 km. de Valentia, lâncezind în magazia bibliotecii, strâns? între alte c?r?ulii îng?lbenite, tip?rit? în anii 50 a veacului 20 – la comanda unei edituri franceze.

În aceea?i bibliotec?, la marginea unui raft a s?lii de citire, sub lumina zilei lucea o copert? nou?-nou??, eviden?iat? prin aspectul de filozof a unui indian, în a mea potent? presupunere. M-am apropiat, din pura curiozitate.
Devashish, autorul acelei c?r?i, întitulate ”Historias de un Maestro Tantrico”, descria fapte ?i convingeri ale altui indian, numit Anandamurti...

La Toront am lucrat în sudoarea frun?ii, mai întâi pe frontul lui Mirdad, apoi pe a indianului. Naiva-mi inten?ie era s?-i provoc o mare surpriz? lui Barbuss, doar cu un abza? a lui Anandamurti:
”Toat? umanitatea acestui univers constituie un singur popor. Toat? umanitatea este unit? în fraternitate: cei care r?mân indiferen?i fa?? de acest simplu adev?r, cei care-l distorsioneaz?, sunt du?manii lui cei mai mortali. Umanitatea de ast?zi trebuie s? identifice ace?ti du?mani ?i s? construiasc? o societate s?n?toas?, care va înfrânge toate obstacolele ?i greut??ile.
Trebuie de ?inut în minte c?, pân? nu se va stabili o societate magnific?, s?n?toas? ?i universalist? – toat? cultura ?i civiliza?ia umanit??ii, sacrificiul, serviciul ?i efortul ei spiritual, nu vor avea nicio valoare.” (Historias de un Maestro Tantrico. Capitulo IV. Departamento de Contabilidad... p. 23 (tradus de autor))


În ultima sâmb?t? de septembrie, iar??i înviorat de noi concepte vitale, am plecat iar la nord – cu mare ner?bdare, mai mult din interes filozofic decât pesc?resc.

Odat? ajuns la destina?ie, am parcat ma?ina, am tras trei claxoane lungi ?i m-am îndreptat spre pini. Izmaileanul nu era, nu era nici Diamanta.
Coliba, desfigurat? la creast?, cu mald?re de stuf arse pe la capete, cu crengi pr?jini ?i alte strâmb?turi uscate aruncate aiurea peste acoperi?... p?rea o jertf? a invaziei barbare. În jur, unde m? uitam, d?deam în gr?m?joare de sticle goale, cutii, plastice, hârtii, ciolane...
P?rtala de ierbu?oar? – pe care o lun? jumate în urm? ?edea Barbuss cu Brilianta lui în bra?e – era c?lcat, f?rmat… ?i îmbr?cat în gunoaie de magazin.
Dinspre tufarii de al?turi venea miros iute de împu?itur?. Cu toat? grea?a ce m? înv?luia, m-am dat s? m? uit. Urzicile ascundeau o gr?mad? de solzi, ma?e… capuri de pe?ti înnegrite de mu?te s?tule ?i în?epenite. Dinspre colib? se auzeau r?sufl?ri înn?du?ite, sfor?it, frânturi de cuvinte urâte... ?i un oft lung urmat de sudalm? cunoscut?.
M-am dat la u??, perdica nu mai era. Din gura colibei ie?ea aer greu, cu izuri de sudori st?tute ?i drojdii a?ezate. M?su?a din?untru lipsea... îi z?risem o scândur? pe-afar?.
Pe o banc? lateral? se vedeau pahare, resturi de mâncare, pachete rupte... ?i o canistr? de vin aproape goal?. A doua banc? nici se z?rea – doldora de rufe puturoase, gen?i r?p?noase ?i multe pungi flendurite, mereu din plastic. Pe patul filozofului sfor?iau lungi?i doi b?rba?i – floco?i, asuda?i... în pantaloni lucio?i ?i maiouri vinete.
Afar?, am dat de înc? unul. Venea de la râu (ca eroul din poveste) cu undi?a într-o mân? ?i o pungu?? cu doi chitici în alta: b?ut, slinos, cu barba lung? nesp?lat?... ?i un muc de ?igar? între din?ii înnegri?i. Ne-am salutat, am vorbit... Coliba era populat? de trei boschetari, în felul lor b?tu?i de soart?.
– La accent pari de-a nostru – îi zisei eu. – De unde e?ti?
– De la Chi?în?u – r?spunse el, ferindu-?i ochii. – P? dreacu!.. B?ie?ii de la Chi?in?u stau acas?... ?i dac? pleac?, fac treab? peste tot. Spune drept, omule, azi minciuna n-are loc...
– De lâng? Leova...
– A?a mai cred... Da care sfor?ie?..
– Ii îs di la România, di la Vaslui.
– Comunitari, veni?i s? fac? de râs b?ie?ii lu Pene? Curcan...
– ?ini, ?ini?..
– N-atrage aten?ie, am spus ?i eu... aiurea. ?tii a cui e coliba asta?
– Nu, ni?i n-am auzît di dînsu...
– De unde? Cine st? cu voi de vorb?... cu n?rile umflate de b?utur??
– Asta... di la dipresii...
– Depresie?.. A?a-?i convine ?ie, ?i lor. Da, la ce pierd eu timpul? – A mea-i coliba! – strig? din spate o voce r?gu?it?.
– N-are cum! – parai eu brusc, întorcându-m? la boschetarii ie?i?i la lumin?. – A?i auzit voi, m?car o dat?, de Arhanghel Uralskii?
– Nu. Cine e?
– Normal!.. La via?a voastr? mizerabil?, n-a?i avut de furc? cu oameni... E un bandit de la Siberia, mai credincios ?i ca popa, da-?i face cruce numa cu limba, nu c?-i e ru?ine, sau team?... – Atunci, de ce, ce are?
– C? mereu are mâinile ocupate: dac? nu taie, împu?c?, ?i dac? nu împu?c?, numaidecât taie, gâtuie, spânzur?... Ca om, e blând la suflet, îi place mult natura, pescuitul... ?i cur??enia. Coliba asta, el a f?cut-o, cu mânu?a lui... din pl?cere. Nu l-a?i v?zut? – S? zice?i bodaprosti... Fereasc? bojica, s? dea el de mizeria f?cut? de voi aici. D? comand? la haiducani s? v? taie c?te un ou de la fiecare... – s? vi-l mânca?i f?r? sare, în farfurioare aparte... ?i dac? scoate?i m?car un sunet, tot ei v? dezbat din?ii, m?selele care le mai ave?i, pl?mânii, maiurile ?i tot ce v-a mai r?mas de folos în ma?ele voastre putrede. Dac? nu crede?i, a s? v? par? r?u, da va fi târziu.
– P?i... atunci, plec?m... ?i gata.
– Care ”gata”? Da porc?ria asta cui o l?sa?i? Lui, Arhanghelului?.. Nu v? juca?i cu focu, fra?ilor. Altcineva nu, da el ?i sub p?mânt d? de voi. Eu v-am spus, c? n-a?i ?tiut, da mai departe... P?cat de voi, sânte?i înc? tineri.
– Hai, c? ne apuc?m s? facem ordine... dar nu-i tomberon, nu-s saci...
– Voi face?i treab?, c? trec într-o or? ?i v? iau gunoaiele... ?i saci v? dau, chiar acu, v? dau ?i un calup de s?pun, s? v? sp?la?i, m?car la chip s? s?m?na?i ?i voi a oameni. Numa apuca?i-v? acu-acu!.. Când m? întorc, s? fie adunat tot: sticl? la sticl?, cutie-la cutie...

Cât mahmurii î?i dezmor?eau oasele, eu am rupt-o La Cascavela, s? aflu ceva de Barbuss. Am întrebat în baruri, pe str?zi... – nimic.
Cineva m? îndrept? la primar. L-am prins pe duc?, se apropia ora mesei, mai era ?i sâmb?t?. Nu ?tia nici el unde-i disp?ruse protejatul... sau poate nu vru s? spun?...
Totu?i, ceva-ceva am aflat, din strad?. Ultimamente, în sat se strecurase mare secret: cum c? Barbuss ar fi câ?tigat bani grei la euroloterie...
Varianta mi se p?ru absurd? – el nu cump?ra bilete, finan?ele nu-l atr?geau . Mai degrab? c? plecase cu Diamanta la Izmail, sau pe o insuli??, sau în alt col? a lumii – în doi s? se înfrupte din nectarul dragostei dintâi, luminate de razele întârziatei în?elepciuni. La ie?irea din sat, oprii la un magazin, apoi f?cui cale întoars? la râu.

La locul de parcare m? a?teptau saci cu gunoaie, ?i asta nu era tot. Pe mal se vedea por?ial?... Leoveanul, pân? la brâu în ap?, rodea cu amândou? mânile capul albit de spum?, cu îndr?zneal? dezb?tând rap?nul s?pt?mânii, poate ?i a lunii.
Vasluienii, ambii în chilo?i, uzi leoarc? – c? de ap?, c? de sudoare, c? de una ?i alta amestecate – gâfâind a astenie sp?lau gr?mezi de rufe. M? v?zur?, dar nu se distraser?, nici eu nu le încurcai. Le-am aruncat calupuri de s?pun ?i m-am ridicat la pini.

Anturajul colibei ar?ta aproape ca pe vremea lui Barbuss, doar într-un singur loc z?rii o hârtiu?? ?i un cap?t de r?hat uscat pierdut din vedere sau, din grab?, uitat s? fie luat.
Deasupra urzicilor, nu mai zbura gâz?, nu c? musc? verde ?i gre?oas?... În locul hoiturilor de pe?te se vedea presurat strat gros de cenu??. Lâng? plita curat?, se uscau la soare fundurile oalei ?i a ceaunelor ciors?ite ca la mama acas? în ziua de pa?te, al?turi avându-?i locul ?i alte tacâmuri – l?sate curate lun? ca de-o fat? mare înainte de m?ritare.
Coliba goal?, toat? se vedea presurat? cu iarb?... De la duhoarea dinainte, r?mase doar o finu?? mireazm? de oghele iernate. Am aruncat o ultim? privire la pini, la colib?, la liv?du?a lui Barbus, apoi am coborât la râu.

– M? b?ie?i, ia face?i o pauz? ?i veni?i oleac? la badea – am strigat satisf?cut, îndreptându-m? spre ma?in?. Primul s-a apropiat leoveanul.
– ?eva nu-i a?a, deadea?
– T?t îi ghini, da putea hi înc? mai ghini… A?teapt? s?-?i vin? ?i drujbanii, s? v? spun ?eva la to?i odat?. – Mata zi-i, sântem ai?i ?i noi – se auzi vocea r?gu?it? în spate.
– Asculta?i aten?i ?i nu m? întrerupe?i, c? de dou? ori n-am când s? repet! Odat? ?i pentru totdeauna s? ?ti?i: ”Atârnarea* voastr? fa?? de lucruri ?i oameni se define?te prin ceia ce voi vre?i de la ele ?i de la ei. ?i de tot, ce voi vre?i de la lucruri ?i oameni depinde tot, ce lucrurile ?i oamenii vor de la voi. Din ast? cauz?, fi?i aten?i ?i vigilen?i, chiar ?i când vorbi?i, chiar ?i când r?sufla?i. Fi?i aten?i la ce vre?i, la ce gândi?i ?i la ce face?i. Fiindc? voin?a voastr? e ascuns? în fiecare r?suflare, în fiecare cuvânt, în fiecare dorin??, gând ?i ac?iune. Iar ce e ascuns de voi, totdeauna e cunoscut ?i ?tiut de c?tre Atotputernica Voin?? a Universului”* (”Cartea lui Mirdad”, Mikhail Naimy), ce dirijeaz? tot pe p?mânt, în?untrul ?i în afara lui. M-a?i în?eles, Hostia!?..* (Nafura!?..)

– Tari cuvinte... Cine le-a spus prima dat?? – se intrig? r?gu?itul.
– Arhanghel Uralski. ?i… chiar nu-i clar? – se gr?bi leoveanul.
– Poate oare un bandit s? gândeasc?, s? declare a?a ceva?
– De ce ar trebui s? crezi tu c? un criminal n-are cap pe umeri – am intervenit eu. – Arhanghel a terminat ?coala cu medalie de aur, dou? facult??i cu diplom? ro?ie, vorbe?te liber 7 limbi, are scris? carte... – Atunci, de ce omoar??
– Nu ucide pe oricare... cur??? lumea de mizerii – asta face, asta poate, din asta tr?ie?te. Numai pe unde n-a trecut el?!.. – Are comenzi pe toate continentele, ani de zile înainte... La urma urmelor, omul tre s? fac? ceva la via?a lui, altfel se perde, chic? în dipresii... – ca ?i voi.
– ?i sâ fa?im, deadi, dac? nu ni merji... Undi ni du?im, nimea n-ari nevoie di noi, parc? ni-i f?cut... – Hai, domnule, spune ce mai ai de spus, c? mai avem treab? – zise r?gu?itul, nu a?a mahmur ca înainte.
– Facem în felul urm?tor: Eu nu v-am v?zut, voi nu m-a?i v?zut. Ceva cur??enie se vede – malade? ?i brava vou?! Mai departe, cum v-a hi norocu. Când o s? apar? Arhanghelu?.. – Nici nicuratu nu ?tie. Nici Scarao?kii n-are idee unde se afl? el acu : c? pe la Fran?a, c? pe la Australia, c? pe v-o insul? de aproape, c? la Octavia... Poate s? treac? pe aici ?i la trii di noapti... M? rog ca la Dumnez?u s? p?stra?i cur??enia... ca apoi s? nu v? plâng? neamurile de jale.
P?n la voi, aici s-a ad?postit om tare cumsecade. Nu l?sa un pai s? cad? pe lâng? colib?... cu gr?dinu??, liv?du??... Oamenii din sat î?i scoteau p?l?riile când îl vedeau. Nu v? împing? mai mult p?catul s? v? bate?i joc de sudoare str?in?. Folosi?i-v? de colib?, de fructe, legume... folosi?i-v? ?i de ap?, de pe?te... da cu grij?, cu respect: ?i fa?? de om, ?i fa?? de natur?. Nu v? mai treac? prin minte s? l?sa?i câc?l?u din urma voastr?, slugile negre cu m?nu?i albe ?i lungi demult nu mai sânt...
Ca semn de în?elegere ?i omenie, v-am adus ap? de b?ut, ceva de mâncat... V-am adus ?i mahorc?, s? învârti?i o ultim? ?igar? înainte de a l?sa fumatu. V? las ?i o sticl? de coniac, de care nici popa n-a gustat, s? v? turna?i înainte de a l?sa b?utura. V? las ?i un pripon la somn, ?i o undi??, s? ave?i cum v? hr?ni, cât a?i mai pa?te frunza p-aci.

La ultimele auzite, b?ie?ii rotunjir? ochi?orii, lungir? urechile... Eu am ridicat u?a la portbagaj ?i i-am îndemânat la desc?rcat. Abia atunci m? crezur? ?i se aruncar? la cump?r?turi. La urm?, l-am re?inut pe leovean, s?-i explic func?iunea priponului, s? încarce ?i sacii în ma?in?.
– A?i f?cut treab? bun?, nu?
– Cane?na* (desigur), numa c? românii pi m?tali nu te-o în??les p?n la cap?t. Asta eu, am vorghit cu dân?ii – de-odat?, dup? ?i ai plecat. Ii nu în??leg poneatiili* (conceptele) noastri, le-am l?murit t?t cum trebuie. Da Arhanghel ?tii 7 linghi cu tot cu feni* (jargon criminal), sau aparti? Da n-ar avea el ?eva di lucru ?i pintru mini? Padl?* (nemernic) s? ?iu, dac? nu fac t?t ?i el spuni... – F?r?, f?r?... fenia nu-i limb?. Arhanghel lucreaz? f?r? ansamblu, de-atâta ?i-i arhanghel, altfel era înger. Cum in?eleg eu, te trage la banditizm...
Da tu uit?... uit? de dânsu, uit? de feni, uit? ?i romantica de haiduc. Dac? pe aicea tot nu-?i merge ?i nu-?i merge, du-te la Moldova, întoarce-te la Leova... Acolo p??ani ca tine s?desc livezi, vii, fac, dreg... ridic? ?ara din pârloage.
?i dac? n-ai s? po?i ca al?ii, ai s? înt?re?ti ?i tu un par, ai s? ba?i o scândur? la gard... Pe ce n-ai pune mâna, tot folos ai s? aduci acolo.
Dac? nu-?i merge, nu-?i mai bea min?ile cu sp?l?turi de la butoaie. Du-te acas?, m? b?iatule. Acas?-i altfel, acolo-i raiu nostru, acolo p?mântu-i negru-negru, patlajica-i patlajic?, m?ru-i m?r... ?i pânea-i pânic?; ?i un frate, ?i o sor?, ?i un neam, ?i un mahalagiu te mai sus?ine, macar cu o vorb?.
Acas?, ?i câinii î?i latr? ca în loc de ”buna ziua”, ?i aerul te cunoa?te... – Acolo ?i pere?ii fac din ochi, m? b?iatule, m?!
S-a uitat leoveanul la mine, s-a mai uitat, apoi a surâs. I-am strâns mâna, l-am b?tut pe um?r, s? nu-?i piard? duhul m?car pân? plecam.
Apoi am urcat în ma?in? ?i m-am retras la malul nostru, în?tiin?ându-l pe fratele c? vin la somn. Coliba de Cascavella nu mai de?inea importan?a de înainte.


Vechiul post de prins, îng?lbenit cu straturi de frunze ?i ierburi de toamn?, în zi de sâmb?t? pustia, parc? a?teptându-m? anume pe mine.
Am aruncat o undi?? la plut?, apoi m-am apucat de întins cortul ?i accesoriile de noapte. Seara a ap?rut fratele, Deadea ?i o c?ld?ru?? de c?r??ei vii. Rânduindu-m? cu Ukil, am dus înnot toate pripoanele care le aveam, s? fie pe noapte, la somn. S-ar fi b?gat ?i Deadea în ap?, s? duc? ?i el o linie acolo, dar nu avea cum – ?chiop?ta, dup? o mare cump?n?.
Pe unchiul Teodor nu-l v?zusem demult. Câ?iva ani în urm?, fiind acas? în concediu, avuse el un accident serios. Tot ?ezând împreun? pe lâng? undi?e, el povestit cum a fost:

Într-o zi, cobora încet pe lâng? p?dure, cu tractorul ?i remorca plin? cu piatr? de la Haragâj. Îl avea ?i pe b?iatul mai mare în cabin?.
La ultima l?s?tur?, mai abrupt? din tot dealul Baimacliei, frâna n-a mai ?inut. B?iatul a s?rit, el a r?mas, cu speran?a s? controleze situa?ia.
Tractorul nu se mai supunea: Nimerind cu o roat? într-un hândichi de la marginea drumului, l-a aruncat pe geamul dinainte, apoi s-a r?sturnat, prinzându-l desubt, ?i cu un picior rupt mustind de sânge.
B?iatul, speriat ?i pierdut, nu ?tia ce s? fac?. Unchiul, înc? con?tient, l-a trimis în p?dure dup? un par sub?ire, cât de lung. B?iatul a g?sit o nuia groas?, a adus-o, i-a b?gat un cap?t sub tractor, iar de altul a ridicat cât a putut. Tat?-s?u, sl?bit de sub greutate, a ie?it. Feciorul i-a strâns, cu a lui curea, piciorul din ?old ?i a fugit în sat, dup? ajutor...
Când ajunse salvarea, unchiul era cu min?ile departe. ?i-a revenit pe patul spitalului, unde era a?teptat de doftori, surori medicale ?i sanitare cu palme întinse. Patru luni?oare de zile a tot f?cut so?ie-sa Veronica împ?r?ituri, s?-?i vad? b
b?rbatul acas?.
Dup? o recuperare de doi ani, Teodor s-a întors pe peninsul?, nu la munc?. Dup? legisla?ie, i se cuvenea pensie de invalid. La ziua ceia de pescuit, avea el câteva luni de când medicii comunitari îi întindeau procesul. Era cam mâhnit, b?nuia c? pierdea timpul, vroia s? plece acas?. A vorbit fratele cu el, am vorbit ?i eu: ”Ai s? te duci acas?, ?i?.. Tu în ?ara asta ai lucrat ani ?i ani, ai tot dreptul s? prime?ti ce ?i se cuvine, ?i dac? va trebui, ai s? ajungi ?i în judecat?. Aici nu-i ca la noi... Ce-i a t?u, a t?u este! Când oi veni la Moldova, s? te v?d vesel, mul?umit... nu înnegrit, am?git ?i b?tut de soart?. A?a c?, ?ine flagul! Ni?i un pas înapoi! Dreptatea-i a ta!” Deadea a zâmbit, a ?i str?nutat – încurajarea i-a priit.

În noapte, am luat doi somni buni. Diminea?? am mai tras unul, mai mare, ?i doi crapi sub 8 kile. N-am mai stat, am ?i plecat. Ca totdeauna, la Fontejalon ne a?tepta cumnata, nepoata ?i o oal? mare de zam? cu t?ie?ei, dreas? cu bor? de cas?; înc? ?i un ceaunoi de chiperi, tot ca la Moldova umplu?i. La mas?, am închinat pentru p?rin?ii du?i, am ciocnit pentru noi… Unchiul a povestit de sat…

În drum spre Valentia, m-a cople?it nostalgia. Ca niciodat? voiam s? plec la patrie, m?car pe o lun?. A? fi zburat chiar atunci, dar înc? m? aflam în situa?ie de reabilitare. Medicii m? ?ineau la eviden?? strict?, nu-mi recomandau s? plec departe ?i pe mult timp. Dup? cum pronosticau ei, examin?rile diagnostice se r?reau doar în urm?torul an.

P.S. Pe Barbuss, de atunci, nu l-am mai v?zut, dar ceva legat de el am auzit, apoi am ?i citit. Dup? cum se zvoni mai târziu în zona Octavio, cineva de la Cascavella într-adev?r luase cu? fabulos la loterii. ?i dac? el nu cump?ra bilete, asta nu însemna c? nu era anume dumnealui eroul de invidiat. Reala legend? a acelei regiuni gl?suia c?:
Într-o bun? zi, Diamanta ar fi intrat într-un magazina? de o mie de articole, unde se vindea ?i presa. Femeia (la rug?mintea iubitului) a cump?rat ziarul ”Pais”. În loc de rest, zâmbitorul vânz?tor i-a oferit un bilet de noroc. Ea nu prea a în?eles de ce se trata, dar, nevrând s?-i fac? omului inim? rea, a acceptat.
La câteva s?pt?mâni, treb?luind în colib?, din neaten?ie, Barbuss r?sturn? o cutiu?? cu nimicuri. Biletul cu pricina, uitat înc? din prima lui zi de cump?rare, zbur? pe m?su??. Tot atunci, observându-l, Diamanta î?i aminti de h?rtiu?a cump?rat? din curtoazie, f?r? s? ?tie nici la ce servea.
Într-o zi de vizit? în sat, trecând pe la magazina?, izmaileanul a dat biletul la verificare. Tot atunci, aparatul de loterii a dat un sunet sub?ire, a scrâ?nit a trevog?, apoi ?i-a înro?it micul ecran cu un ?irag lung de cifre. Vânz?torul s-a dat aproape, s? vad?... – Mai n-a le?inat: biletul era c??tig?tor, la nivelul zecilor de milioane ...