Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Timpuri ?i destine

de valeriu danalachi


Înainte de întoarcerea la Valentia, înc? lucrând la rafin?rie, dureri serioase în auzul drept (ap?rute din nimic) m-au obligat s? m? adresez la medic.
Dup? un curs antibiotic, deranjul a disp?rut, dar m? sim?eam sl?bit, îngrelat... ?igara nu-mi mai ticnea. Cum o aprindeam, m? atacau ame?eli, gre?uri... tâmplele trosneau, ochii se înce?o?au. Am l?sat fumatul, am limitat ?i consumul de t?rie.
La dou? luni de horc?ieli, scuip?turi de negrea?? ?i mânc?rimi de creier (cunoscute ?i alt? dat?, la Odessa), am revenit la starea abitual?, numai c? nop?ile dormeam r?u. O nar?, aproape închis?, m? obliga s? respir pe gur?. Gura se usca, m? trezea... Putea fi r?ceal?, virus, inflama?ie... Au trecut s?pt?mâni... nasul se înfunda tot mai tare.

Odat? întors acas?, m-am dus la ambulatoriu. Medicul de familie mi-a prescris un spray antialergic: foarte bun... propagat ?i la televizoare. Leacul n-a ajutat. Ca urmare, am fost îndreptat la specialistul local, care nu mi-a g?sit nimic. Nimic n-a depistat nici radiograma. Conform ordinii procesuale, am fost trimis la spitalul general .
Dup? un control minu?ios, otorinul de Valentia a anun?at o neoforma?ie de m?rime avansat?, localizat? în sectorul superior a nazofaringelui. Tot atunci a fost efectuat? biopsia, extrac?iile analitice, rezonan?a cranial?... Urgen?a procedurilor m-a b?gat în sperie?i.
La o s?pt?mân?, revenii la spital. Diagnosticarea depistase tumoare de rinofaringe, malign?. Tot atunci, otorinul m? trimise la oncologie, unde imediat fui spitalizat, cu ini?ierea primului ciclu de chimioterapie forte.
Prima noapte n-am închis un ochi. Tovar??ul de camer?, mo?neag de 90 de ani cu cancer de pulmon ?i fa?a de muribund, se v?ic?ra într-una, c?utându-?i salvarea în calmanta albiciune a tavanului . O fiic? a lui, a?ezat? al?turi pe un fotoliu pliant, încerca s?-l sus?in? cu sucuri ?i amintiri. Din or?-n or?, intrau doi-trei sanitari, s? schimbe pampers... Oricum nu aveam ?anse s? adorm. C?rând dup? mine suportul cu picur?tori, tot mai des intram în veceu – lichidele medicale î?i demonstrau efectul.
A doua zi începui a scuipa sânge, în dou? cu saliv?. Medicul de serviciu m? lini?ti, zicându-mi c? medica?ia pornise distrugerea tumorii. Spre sear?, sim?ii ame?eli u?oare. Noaptea, dup? ore dormite, mo?ul iar d?du glas. Din fotoliul vizitatorilor o alt? fiic? îl calma.
A treia zi am tr?it-o mai mult în veceu. Masa sângeroas? apoas? (ce se scurgea pe gât f?r? oprire) o scuipam direct în lavoar. Tensiunea o aveam normal?, temperatura – pu?in ridicat?. Fizicamente eram în ordine, doar sim?eam o sl?biciune u?oar?.
În ziua a patra scuipatul se încetini, în schimb tâmplele ardeau, puterea se ducea în c?lcâie... St?team lungit pe pat ?i urm?ream cu indiferen?? pachetele verzui ?i vine?ii picurând încet-încet veninul t?m?duitor, ce m? umplea ?i m? tot umplea.
Dup? miezul nop?ii, mo?ul nu se mai auzi. Într-o or?, camera se umplu cu neamuri, bocete, doctori ?i surori medicale. Pe urm?, r?masei eu ?i mortul... abia spre diminea?? l-au dus la frigider. Fluierând satisf?cut?, sanitara dezinfecta locul, tot zicându-?i c? era timpul...
În a ?asea zi a venit so?ia, cu ma?ina, s? m? ia acas?. Pân? la urm?torul ciclu aveam pauz? dou? s?pt?mâni. Pe picioare m? ?ineam bine, dar m? sim?eam îngrelat, ?i gre?urile d?deau semne de aparen??.
So?ia retr?ia, cu inten?ia s?-?i ia concediu pe cont propriu, cum proceda lumea civilizat? în situa?ii similare. Am renun?at, categoric. Jalea ?i d?d?ceala mai tare m? încurcau decât m? ajutau. ?i apoi, aveam a doua ma?in?, eram în stare s? conduc, s? merg... Eram în min?ile mele. Înainte de a p?r?si spitalul, am fost trimis la TAC (Tomografie axial? computerizat?).

În a doua s?pt?mân? de repaus am avut vizit? programat? la spital. Chirurgii mi-au instalat cateter în stânga pieptului, pentru continuarea tratamentului la domiciliu. Tot atunci am fost v?zut ?i de oncolog.
Conform datelor ultimei tomografii, adenocarcinoma de cavum în stadiul 4 fusese distrus?. R?mânea doar de procedat purificarea locului afectat ?i a întregului corp, prin înalte doze chimio ?i radioterapeutice.
Medicina controla situa?ia. Din partea mea se cerea doar rezisten??, ob?inut? numai din abundent? alimentare cu produse calorice, în special carne de cal.
În ziua ini?ierii urm?torului ciclu, m-am prezentat la spitalul de zi a oncologiei. Noua picur?toare, unit? la cateter, era un vas ermetic cu furtun ?i dispozitiv special, fixat într-o traist? la fel de special?, ce trebuia purtat? o s?pt?mân?. Aparatul era u?or, comod, independent; în caz de nevoie, îl puteam duce ?i pe malul iazului. R?u gândul nu era... idee nu aveam ce m? a?tepta înainte.

Primul seans de radioterapie a început imediat dup? al treilea ciclu bazic de chimio – trec?tor în altele 5 scurte. Seansurile de radio... procedate zilnic (în afar? de duminici), în dou? s?pt?mâni m? sl?bir? de tot. Din cas? nu mai ie?eam decât diminea?a, la spital ?i înapoi.
Problema cea mai grav? era c? nu puteam mânca. Chimioterapia ?i arsurile de la radio îmi d?unau fa?a, maxilarele, ceafa... Din?ii se cl?tinau, p?rul din cap zbura în smocuri, r?nile din gur? se duceau pe gât în jos... Nu mai puteam înghi?i decât piureuri, dar ?i acelea intrau cu greu, gre?urile reac?ionând ?i la ap?.
Medicii de la radioterapie au intervenit cu dezinfect?ri speciale, ungeri cu unguente tari, încuraj?ri, ?i gata. – Altceva n-aveau ce-mi face, nici tratamentul nu putea fi întrerupt. Oncologul mi-a recomandat o ofert? de piureuri extra. La ce m? serveau ele, dac? nu puteam sorbi nici în sil?: durerile din gât m? rupeau, gre?urile m? doborau...
Situa?ia se complica, pierdeam kilograme ?i nu numai. La spital, pe trotuare... lumea m? înconjura – ?i-i d?deam dreptate. Aveam fa?a palid? în frunte, osoas?, schimonosit?, plin? de bube, tot felul de r?ni (p?rute infec?ioase, ?i incurabile), ochii ie?i?i din limitele spaimei, craniul gol însemnat cu vine groase la tâmple... La a?a fizionomie, mai bine ca orice se potrivea broboada neagr? ?i coasa.
Acas?, dup? ce m? întorceam de la radioterapie, restul zilei ?i noaptea toat? ?edeam întins pe divanul din salon, învelit cu p?turi, tremurând de frig cu +35 afar?. Telefonul îl aveam închis – jalovania de departe (?i de aproape) nu-mi pria deloc. Capu-l aveam de plumb, corpul fiert, epuizat... R?nile nu le mai notam, mintea nu-mi mai func?iona. Televizorul deschis nu-l mai vedeam...
Priveam aiurea, pân? ochii se închideau singuri. Nu puteam dormi noaptea, nici ziua; o or? de somn era rar?. Când a?ipeam, visam.
Odat?, eram în depozit întunecos, înconjurat de l?zi mari de carton cl?dite în dezordine, separate prin intervale de l??imea omului. C?utam s? ies la o margine, învârtindu-m? f?r? oprire în labirintul haotic ce se îngusta ?i se îngusta. Sim?ind pericol, am dat înapoi, s? m? sl?besc din strânsoare.
N-am reu?it, puterea-mi lipsea. Am înaintat, pân? n-am mai putut. L?zile m? ap?sau tot mai tare, m? sufocam... Am strigat, cu ultimul glas. Ca r?spuns, a r?sunat un bubuit. Am deschis ochii.
Afar?, tr?snete lungi b?teau cu s?ge?i într-o adun?tur? de nori grei, ce întunecaser? Torontul ?i coasta sudic? a Valentiei. O ploaie v?ratic? întârziat? a dat cu stropi mari în acoperi?uri, geamuri... Natura-Mam? sp?la, împrosp?ta, înnoia, îndemâna la via??... dar eu nu mai ?tiam, de la cine ?i ce a?teptam.

Alt? dat?, m? v?zui lâng? o râp? pustie. Ziua era nouroas?, posomorât?, dar nu ploua. Drumul de al?turi era uscat, uscate p?reau ?i p?mânturile din apropieri. Râpa adânc?, nu prea lat?, scotea din ea sunete stranii. M-am apropiat. Malurile r?zmuiate, lunecoase, alocuri pr?bu?ite, nu m-au l?sat s? v?d fundul pr?p?stios.
M-am retras. Mai într-o parte se z?rea o groap? larg?, rotund?, din care ie?eau acelea?i sunete. M-am dus acolo. Malurile periculoase îmi a?inur? calea. M? întoarsei la drum, în picioarele goale înc?rcate de glod vârtos. Visul nu se sfâr?i, se repet? pân? g?sii un cap de punte pe malul gropii. L-am urcat.
La fundul h?ului, într-un lac de mocirl? st?tut? se b?l?cea o dihanie mare cu form? de ?arpe: groas?, lung?, cu botul b?los ridicat ?i coada ie?it? sub malul opus. V?zându-m?, monstrul lunec? spre mine.
M-am întors, s? fug: lent, sleit… hipnotizat de prezen?a dihaniei. Scândurile pun?ii se rupeau, parii ?ubrezi se cl?tinau ?i se pr?v?leau, tr?gându-m? ?i pe mine în jos. Prins pân? la brâu în lacul vâscos, mi?cam din bra?e, c?lcâie, întinzând pieptul înainte...
Odat? sc?pat de mocirl?, m-am înfipt cu mâinile ?i picioarele în mal, s? urc deasupra. Corpul neputincios nu m? mai asculta, ??râna ud? ceda, buc??i de p?mânt, desprinse de la malul abrupt ?i f?râmicios, m? împingeau înapoi.
Reptila fioroas?, oprit? cu morda (botul) col?oas? la doi pa?i, adulmecând cu n?rile desf?cute mirosul de om, m? urm?rea cu ochi de sticl?. Se uit? ea cât se uit?, apoi întoarse gâtul ?i se scufund?.
De pe mal, priveau în jos oameni: fata mai mare, b?iatul, cea mic?, fra?i, surori... La spatele lor, mai distan?a?i, se vedeau ?i din cei du?i: (iar??i) fratele Mi?a ?i unchiul Colea, mama, tata, bunicii ?tiu?i pe fotografii, str?bunii imagina?i... De mi-ar fi spus m?car unul din ei, ce trebuia s? fac în clipa ceia, întru totul i-a? fi dat dreptate – un mort, altfel e ascultat decât un viu. Dar... t?ceau unii, t?ceau ?i al?ii; parc? a?teptau, dându-mi de în?eles, c? numai eu trebuia s? decid ce s? fac mai departe. Apoi au disp?rut ?i ei, cu to?ii – atunci ?i co?marul s-a dus.
În ziua monstrului, m-am înverzit la fa??, ochii mi s-au îng?lbenit. O r?ceal? total? m? ?inea lipit de divan, frigurile m? scuturau. Durerile de creier nu le mai sim?eam, arsurile nu m?i m? preocupau, eram cu mintea dus departe, halucinam... So?ia, închis?
în dormitor, plângea în hohote. Fetele, speriate ?i ele, se ascundeau în camere. Seara, revenindu-mi pu?in, am plecat cu so?ia la spital. Oncologul a întrerupt chimio (mai râmaser? dou? cicluri scurte), dar nu ?i radioterapia.

Treptat, acuta criz? s-a retras. Tratamentul s-a terminat, dar co?marurile au mau durat. La groap? m-am întors, nu odat?. De balaur n-am mai dat: sau îl înghi?ise mla?tina, sau fugise dup? hran? mai bun?...
În tot cazul, eu am urcat malul. Ultimul TAC, procedat la sfâr?itul radioterapiei, a ar?tat rezultate stimulative. Duhul a dat semne de curaj, de?i, fizicamente, om nu eram. Corpul îl aveam copt în afar? ?i în?untru (capul – b?tut cu barosul), ame?eam, gâfâiam, nu mâncam, nu dormeam… În c?ldura verii lungite, ?i sufocante pentru restul lumii – învelit cu plapum? de iarn? – tremuram ca varga. Doar r?nile pe fa?? prinser? a se usca.
Înainte m? a?teptau ani de reabilitare, cu stricte supravegheri ?i controale speciale. De fapt, medicina nu mai avea ce-mi face, mai departe totul depindea de mine.
Tot a?a scria ?i un jurnal gros numit ”Babu?ka- Babusea”, adus de cineva din Ucraina. ”Babusea”, pove?ti nu povestea: criticând cu asprime doctoria industrial?, oferea tot felul de lecuiri populare gratuite, cu explica?ii (de mine v?zute) competente, argumente...
Aparte, pe zeci de pagini se desf??urau exemple practice, vitale, conving?toare... – pe acolo era bine s? fiu ?i eu. M-am g?sit, la prima citire, în dou? cazuri (similare cu al meu) descrise cu am?nunte.

”Babu?ka” îmi recomanda insistent o urgent? izb?vire de otr?vitoarele materii medicinale, apoi – tratament profilactic anticancer, schematizat de la început la sfâr?it. Între leacuri oferite era ov?s necojit (un sac), uleiuri (de r??in?, bostan, in...), propolis, polen, albine moarte, ierburi diferite, între care ?i aconitul de Djungar.
Procedurile Babusei cereau duhul curat, o minte împ?cat? cu situa?ia, diete populare, mare-mare credin?? cre?tin?, timp îndelungat... ?i mult?-mult? r?bdare. Eram gata la orice, numai s? scap m?car pu?in de veninurile ce-mi sfredeleau craniul de câteva luni.
Încercarea nu m? costa nimic, ?i timp aveam destul. Fapte mari la ”Riciard...” nu m? mai a?teptau, c? nu mai eram de montaj. Dup? cum considerau medicii asigur?rii sociale, dozele radiochimice primite duceau la gradul de incapacitate permanent?.

Anii de reabilitare treceau. Starea mea se ameliora, m? înfiripa. Am prins la putere, m-au l?sat durerile cerebrale, ame?elile... Din r?nile faciale r?maser? doar câteva semne vizibile. Desigur, pân? la îns?n?to?ire eram departe. Persista astenia, insomnia, lipsea pofta de mâncare, glandele salivare nu func?ionau, ap?reau spasme la ceaf?, la gât, la picioare, dar... – respiram, tr?iam...
La cina jubiliar?, celebrat? dup? prima etap? de recuperare, oaspe?ii (între care – fratele Ukil cu familia ?i unchiul Teodor) mi-au l?udat aspectul, curajul... ?i optimismul de pe fa??, ce nu putea fi ?ters nici cu cele mai eficace dizolvente.
Reviziile medicale se repetau odat? la ?ase luni. Doctorii se mirau, în special otorinul. Cum numai m? vedea în cabinet, chema studen?ii practican?i, s? vad? ?i ei cicatricea (pe cale de dispari?ie) de pe rinofaringe.
Se uimea ?i oncologul, ?i hepatologul, de?i ultimul n-avea nimic în comun cu adenocarcinoma. El, de fapt, îmi trata ficatul (atacat de chimioterapie) cu o pastil? antiviral? efectiv?, ce trebuia consumat? zilnic ?i restul vie?ii. Odat?, l-am observat turnând din termos un lichid întunecat. Era pelin: omul avea hepatita B, ca ?i mine. Atunci fu, când porni o discu?ie aprins?. Îi povestii câte ceva de schemele Babusei. Doctorul se interes?, f?cu ?i noti?e, doar pentru el, c? spitalul nu se implica în lecuiri populare.

Consecin?ele negative ale tratamentului nu m-au l?sat s? revin la munca salarizat?. Am fost pensionat, cu indemnizare lunar? indefinit?, ce permitea nivel de trai apropiat de mediu.
Timp liber aveam cât îmi doream, acas? mult nu m? re?ineam. Urcam în ma?in? ?i plecam.
Alergam dealurile dup? fructe, legume ?i poame r?mase din urma culesului. Toamna f?ceam vinuri ?i rachiu – pentru învechire, c? medicii nu-mi d?deau voie s? beau. ?i asta p?rea pu?in... În statut de pescar, la care înc? nu renun?asem, toate iazurile din jurul Valentiei erau ale mele.
Tr?geam ?al?i, ?tiuci, crapi de la 3 kile-n sus... de nu mai aveam loc în congelator. M? duceam ?i mai departe, singur. Ultima vreme nu m? împ?cam cu g?l?gia.

valeriu danalachi (cantemirdva) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro