proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

E sâmb?t?, zi liber? ?i am g?sit, în sfâr?it, timpul, dar ?i cheful necesar, pentru a-mi construi cote?ul pentru p?s?ri, proiectat de atâta vreme. Am marele noroc c?, de?i sunt dasc?l de-o via??, am deprins devreme ?i meseria de lemnar, a?a c? n-am nevoie s? angajez vreun me?ter pentru asta. Îmi preg?tesc metodic materialele ?i sculele... ?i mi-aduc aminte, a?a, ca într-un flashback, de vremea când, ?colar fiind, înv??am primele taine ale meseriei de tâmplar cu me?terul nostru de atunci, nea Iosif...

Suntem b?ie?i mari, tocmai am intrat la liceu, iar Partidul a decis c? e vremea ca, pe lâng? carte pe brânci, s? înv???m ?i o meserie practic?, s? fim la nevoie ?i constructori de n?dejde ai patriei, nu doar con?opi?ti prin cine ?tie ce birouri c?ldu?e. S-a introdus astfel ”ziua de practic?”, o zi pe s?pt?mân?, de regul? sâmb?ta, în care uitam de c?r?i ?i teorie, deveneam meseria?i, echipa?i în salopete albastre, în micul atelier-?coal? ridicat în prip? din banii consiliului popular, la ordinul Partidului. Dotat rudimentar, cu scule manuale, doar ici-colo câte o ma?in? dezafectat? de pe la vreo fabric? din zon?. Cât despre personalul didactic, erau adu?i din produc?ie ori din pensie me?teri f?r? studii, uneori me?teri populari care înv??aser? meserie f?când ucenicie la al?ii ca ei. Fiecare ?coal? adoptase o anumit? meserie în func?ie de posibilit??ile ?i necesit??ile zonei. Nou? ne-a fost scris s? devenim tâmplari. Ceea ce mie nu-mi displ?cea câtu?i de pu?in pentru c? iubeam lemnul înc? de mic copil.

E prima zi de practic?, avem mari emo?ii, nu ?tim cum ne vom descurca, suntem noi buni la carte, dar f?r? prea mare îndemânare la activit??i practice. Ne e team? c? nu vom reu?i s? înv???m mare lucru, atr?gându-ne critici ?i mustr?ri de la me?terii no?tri pe care-i a?tept?m cu team? în atelierele de lucru. Nou? ne-a fost repartizat Nea Iosif, un me?ter în vârst?, aproape de pensie. Doar cu cele ?apte clase de ”general?” ?i un curs de calificare de vreo ?ase luni la fabrica de mobil? din ora?, Nea Iosif a venit vizibil marcat de emo?ii, ca ?i noi. Om voinic ?i impun?tor, dar modest ?i de bun sim?, om de la ?ar?, ne vedea ca pe ni?te domni?ori cu carte, având complexul omului f?r? prea mult? ?coal?.
- Bun? ziua, copii! ne salut? me?terul cu o und? de emo?ie în glasul tremur?tor, deloc tun?tor cum ne-am fi a?teptat.
- Bun? ziua, dom’ maistru! r?spundem noi to?i în cor, ca la comand?.
- M?, b?ie?i, eu nu-s nici domn ?i nici maistru, continu? el cu glas moale ?i parc? vinovat de ceva. Domni sunt domnii vo?tri profesori de la clas? iar mai?trii sunt cei de la fabric?. Eu sunt Iosif, tâmplar, pute?i s?-mi zice?i nea Iosif.
- Nu putem, dom’ maistru! r?spund eu cu îndr?zneal?, în calitatea mea de ?ef de clas?, sunte?i maistrul nostru, a?a scrie la catalog ?i a?a ne-a zis dom’ diriginte! Noi a?a o s? v? zicem!
- Daaa, dom’ maistru! înt?resc ?i ceilal?i ?colari într-un glas.
- Bine, bine, cum vre?i voi... - ?i nea Iosif devine mai degajat, deschide catalogul abia completat de diriginte cu datele noastre, ne întreab? pe fiecare dup? nume, dup? locul de trai, p?rin?ii care unde lucreaz? ?i ce dorim s? facem în via??, cu un ton cald de p?rinte pentru care îl îndr?gim din prima.
Noi st?m a?eza?i fiecare la bancul nostru de lucru, având în fa?? calupuri din buc??i de lemn de diferite dimensiuni, aduse din fabrica de cherestea a ora?ului, pe care vom înv??a, în ordine, opera?ii de t?iere, îmbinare, ?lefuire etc ?i sculele adecvate al?turi.
Nea Iosif adopt? o atitudine oficial?, rigid?, î?i ia în serios postura de dasc?l, a?a cum crede el c? ar trebui s? fie, sobru ?i tacticos ?i ne întreb?:
- ?i-acum, m?, b?ie?i, ce facem noi, mai întâi de toate?
- Mai întâi, ne apuc?m de m?surat ?i t?iat! strig?m noi în acela?i cor strident de adolescen?i cu vocile în schimbare.
- Nu! Gre?it! ne admonesteaz? nea Iosif ridicând un deget în aer.
Noi r?mânem descump?ni?i pentru c? ?tiam, înc? de la prezentarea cursului în clas? de c?tre diriginte, c? vom înv??a patru tipuri de opera?iuni: t?iere, îmbinare, ?lefuire ?i l?cuire/vopsire.
- S? ?ine?i minte cât tr?i?i ?i cât ve?i lucra voi tâmpl?rie. Primul lucru, înainte de a face orice altceva, ne ascu?im creioanele!
Noi suntem deruta?i pentru c? nimeni nu ne-a spus c? trebuie s? avem creioane la noi, iar nou? nici prin cap nu ne-a trecut.
- Care creioane, dom’ maistru? întreb eu.
- Cum care? Voi n-ave?i creioane la voi? Ce fel de me?ter e ?la f?r? creion permanent la el?
- P?i, zic eu, ceva creioane avem noi prin gen?i, din alea cum folosim la desen ?i la geometrie.
- Alea nu-s bune de nimic! decreteaz? nea Iosif. Alea nu-s creioane de me?ter! V? trebuie creioane de me?ter!
- Da’ de unde s? lu?m noi acum astfel de creioane, dom’ maistru?
- Iat?! zice maistrul nostru, dup? care, mândru nevoie mare, scoate din geant? o leg?tur? voluminoas? de creioane din acelea late ?i ro?ii de tâmpl?rie ?i ni le împarte la fiecare. Astea-s creioane de me?ter cu care po?i însemna materialul ca lumea, s? se vad? bine semnul ?i f?r? ca mina s? se rup?! F?r? un creion bun ?i bine ascu?it nici s? nu te apuci vreodat? de treab?!
- Bine, dom’ maistru, dar noi n-avem bricege, s? le ascu?im! îndr?znesc eu
- Nu-i nimic! Azi vi le ascut eu ?i v? ar?t ?i cum se ascute bine un creion de tâmpl?rie!
?i scoate din geant? un cu?it ca un cosor de altoit, dup? care trece pe la fiecare ?i ne ascute cu migal? creionul, opera?ie care dureaz? mai bine de o or?.
- De data viitoare, fiecare vine cu un briceag de ascu?it creionul la el!
- Bine, dom’ maistru!
Apoi nea Iosif ne arat?, trecând iar pe la bancul fiec?ruia, cum se m?soar? ?i se însemneaz? corect cu creionul, apoi cum se prinde materialul în menghin? ?i cum se taie cât mai precis , pozi?ia optim? a fer?str?ului ?i mi?carea mâinii, ca t?ietura s? fie una impecabil?.

De-atunci în fiecare diminea?? de practic? aveam la noi creioanele primite cadou de la Nea Iosif ?i bricegele noastre în buzunare. De cum începea ora, nea Iosif ne întreba tacticos:
- ?i-acum, ce avem noi de f?cut, mai întâi?
- Mai întâi, ne ascu?im creioanele! r?spundeam noi veseli ?i ne apucam de ascu?it într-o lini?te des?vâr?it? în care se auzea doar zumzetul tabloului electric de pe peretele atelierului. Ni se p?rea o ciud??enie aceast? preten?ie a me?terului de a pierde vremea la prima or? cu ascu?itul creioanelor, dar o luam ca atare ?i ne era drag me?terul nostru, a?a ciudat cum ne p?rea el nou?, cu mintea noastr? de atunci...

Amintirea orelor de practic? ?i chipul lui nea Iosif se ?terg treptat ca un fum. Caut creionul meu de tâmpl?rie pe raftul atelierului ?i apoi, cu un cutter fin ?i în tihn?, încep s?-mi ascut creionul dup? indica?iile pre?ioase ale maistrului meu de alt?dat?.
Întâlnindu-l cândva, într-o împrejurare, dup? mul?i ani de la terminarea ?colii, l-am întrebat de ce insista atât de mult ca înainte de orice alt? activitate s? ne ascu?im creioanele, ceea ce era o pierdere de timp, noi puteam avea creioanele ascu?ite înc? de-acas?. El zicea îns? c? ascu?itul creionului î?i d? lini?tea necesar? înainte de a începe munca ?i te-ajut? s?-?i limpeze?ti gândurile, ca s? ?tii exact ce urmeaz? s? faci!
Ascu?ind creionul, ochii mi se împ?ienjenesc de lacrimi ?i nu mai v?d bine, m? opresc câteva clipe ?i cu privirea ridicat? spre cer m? gândesc la nea Iosif care o fi de mult oale ?i ulcele, dar iat? c? în mintea mea înc? mai st?ruie amintirea lui ?i parc?-l aud aievea:
- B?ie?i, ce facem noi, mai întâi?
- Ne ascu?im creioanele! îmi r?sun?, ca un ecou îndep?rtat, glasurile zglobii ale copiilor de alt?dat?...