Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Timpuri ?i destine

de valeriu danalachi




Dup? plecarea mezinului, gospod?ria r?mase f?r? talp? b?ie?easc?. Tata f?cea zâmbre. Cine-i mai urca lui popu?oi în pod, cine-i mai t?ia lemne?.. La început i-a venit greu, mai ales la o treab? urgent? – s? descarce, s? încarce... Se enerva, se întuneca la fa??... îns? nu mai suduia, doar ofta.
F?ceau treab? ?i fetele... nu chiar cum ?i cât el pretindea. Prinzând la peri suri, timp de vreo doi ani?ori s-a împ?cat cu situa?ia, baza având-o în fata care-i sem?na, râmas? mai mare în cas?.

Luminen?a era serioas?, r?bd?toare, ascult?toare, niciodat? nu ie?ea din legea celor mari, nim?nui nu-i era datoare cu o copeic?... ?i nici m?car cu un cuvin?el nu la locul lui. Disciplinele de studii i se supuneau cu u?urin??, zilnicu-i era plin cu note foarte bune. Profesorii la ?coal? o îndemânau la titlu de eminent?, numai diriginta n-o încuraja, mai demult având picâ pe ea.
Într-un sfâr?it de var?, lucrând la tutun cu surorile ?i mama, fata nimerise în accident. O ma?in? de împuns frunze se dereglase ?i-i afectat un deget. Tratamentul s-a întins în timp. ..
În toamn?, ?coala a mers la cules struguri, ea a r?mas acas? – rana înc? nu i se vindecase. La o s?pt?mân?, a ie?it ?i ea la vie. Culegea, se st?ruia... dar degetul înc? o deranja.
La o pauz?, Dominica Isaievna s-a ar?tat nemul?umit? de munca fetei, ba mai mult: a criticat-o public, învinuind-o în boicotarea recolt?rii roadelor sovietice. Înv???toarea, ce-i ?inea dirigen?ia ani la rândul ?i o cuno?tea cum era, s-a înr?it pe dânsa a?a de tare, c? a alungat-o acas? – de la H??c?na, s? plece tot atunci, pe jos, cu 12 ani pe care-i avea. Fata nu s-a împotrivit, a p?r?sit via. Odat? ajuns? acas?, a povestit ce se întâmplase.
În aceea?i zi,mama a plecat la ?coal?, s? l?mureasc? situa?ia. Ca urmare, directorul i-a tras dirigintei mâ?a pe spinare. În continuare, Dominica s-a îmblânzit, pe eleva neiubit? o asculta mult în fa?a clasei ?i o obliga s? scrie multe compuneri, f?r? s?-i reclame încâlc?ri disciplinare.
Fata t?cea, înv??a, f?cea ce i se spunea. În scopul ce ea urm?rea, totu-i folosea, ?i dac? nu, o îns?rcinare în plus pagub? nu-i aducea. A?a a ajuns ea la ultima lun? de ?coal? general?.
Acas? Luminen?a era spornic? la treab?, tot ce începea, neap?rat termina. Ca ea, pl?cinte, rar care gospodin? preg?tea: cum le r?sucea, le întindea, cum le sub?ia... Mama avea mare n?dejde în ea. Îi încredin?a tot felul de mâncare, perdele la cusut, brodat, c?lcat, haine delicate la sp?lat...
Fata mai era r?spunz?toare ?i de surorile din cas?. Ea le dirija, ea le ?inea de urât, le asculta ciond?nelile, le împ?ca... ea le era model la înv???tur? ?i la purtare, tot ea îl ap?ra pe tata de grevele feminine în raza gospod?riei. Drept mul??mire actului dat, cât ?i altor loiale înf?ptuiri, el zilnic o l?uda cu ochii, mai ales c?, de mare, fata se aruncase mai cu totul în na?ia lui.

La 17 ani, sora num?rul doi era o adolescent? format?, cu mare decizie pornit? pe calea maturiz?rii. Ca exterior, se prezenta de talie mijlocie, constitu?ie medie ?i just? propor?ionalitate corporal?. Avea fa?a corect?, blând?, descis? pân? la albire, înso?it? de p?r bogat castaniu dat pe spate în toat? lungimea, retezat în frunte deasupra sprâncenelor întunecate, de sub care se uitau la lume o pereche de ochi negri proeminen?i, lumina?i de înalte speran?e ?i credin?? în viitor. Nasu-i normal, pu?in gârbovit la mijloc, cobora spre buzele reliefate în m?sura cuvenit?, de sub care-?i lua începutul barba curajoas? a neamului elin, exprimat? (ca ?i nasul) în dimensiuni feminine. Fetei îi pl?cea oglinda, ?i bine f?cea, c? avea la ce se uita.


În ajunul examenelor de absolvire, consiliul pedagogic a decis: din partea claselor a zecea s? înainteze dou? pretendente la medalia de aur, între care ?i sora noastr?. Probele s-au apropiat de sfâr?it. Pentru a deveni proprietar? a pre?iosului metal, Luminen?ei îi lipsea doar un cinci la compunere – examen extrem de important, regularizat ?i controlat de ultima dirigint?, cu supravegherea suplimentar? a lui Nicolai Ivanovici, profesor de limba ?i literatura moldoveneasc?, în calitate de asistent.
În ziua de examen, profesoara n-a venit, se îmbolnâvise. Conform regulamentului ministerial, din cauza dumneaei proba nu putea fi amânat?. ”O crim?-i s? love?ti în pace, o crim?-i s? nu crezi în ea”, astfel r?suna tema liber? a anului, aleas? ?i de Luminen?a.
La trei zile de la compunere, diriginta ?i-a întâlnit eleva pe la ?coal?: „Donaluki, nu m-am a?teptat de la tine... ai f?cut mai mult de 20 de gre?eli, cu mare greu ?i-am pus un trei, nici pe acela nu-l meri?i...”
Fata n-a protestat, doar l-a c?utat pe profesor ?i i-a repetat ce-i spuse Dominica Isaievna, cuvânt în cuvânt. În acel caz delicat, loialul asistent a g?sit loc de plângere, insistând la consiliul pedagogic, ca lucrarea adolescentei s? fie rev?zut? la raion.
Reclama?ia dat? avea justificare în baza unei simple proceduri suplimentare din ziua examin?rii: Înainte de predarea textului scris pe curat, la recomandarea asistentului, eleva mai scrise un exemplar, s? fie în calitate de maculator. Anume acel duplicat dosit, însemnat cu dat?, num?r de registru ?i isc?litura lui Nicolai Ivanovici, a fost supus reexamin?rii.
Comisia raional? de înv???mânt a recunoscut maculatorul ?i l-a apreciat cu nota maxim?. În continuare, zarva ridicat? în jurul acelei compuneri a dat na?tere unui consiliu special, ce duse la denegarea peti?iilor titulare. Ca rezultat, ambele candidate ale ?colii au fost premiate cu medalii de argint.
Diriginta iar a luat mâ?a în spinare, mai s? fie eliberat? de la lucru, pentru falsificare. ”Neru?inat-o, te-am înv??at atâ?ia ani... tu la urm? m-ai fâcut de râs în tot raionul...”– i-a reclamat ea medalistei, iar??i în public. În a?a circumstan??, Dominica s-a sup?rat atât de mult, c? n-a venit la balul de absolvire a clasei, ?apte ani la rând conduse de dumneaei. ”Vinovata”, l?sându-se induplecat? de colege, s-a dus s? o cheme. Lumin? în casa înv???toarei se z?rea, îns? poarta-i era încuiat?. În ograd?, un dul?u cât vi?elul mârâia a n?past?. Fata a strigat, ?i nu odat?. Nu i-a r?spuns nimeni, doar un cap de-a cuiva se ivi la un col? de geam, ?i tot atunci disp?ru.
Luminen?a s-a întors singur?. Înv???toarea nu mai ap?ru la bal pân? la miezul nop?ii, nici mai târziu. Petrecerea n-a suferit, în locul dumneaei s-au veselit alte femei, între care se eviden?ia ?i mama medalistei, la culme împ?cat? de succesele familiei.

La finalul acelei veri s-au petrecut dou? evenimente, direct sau sim- bolic legate de medalia argintie, nu pentru toat? lumea importante.
Prima era c?, dup? dou? decenii de intense studii prin coresponden??, fosta dirigint? absolvi filologia institutului Creang?.
A doua era c? fosta ei elev? deveni student? a medicinei din capital?.Tot pe atunci s-a mai produs o noutate: Deja în capital?, Luminen?a noastr? a fost botezat? a doua oar?, de nan? servindu-i o profesoar? farmaceutic?. A numit-o Svetlana, nu din pl?cerea ei sau a finei, ci din simplul motiv c?-?i înc?lcea limba în vocale latine.
***

Odat? cu plecarea ”Svetlanei”, mai mare în familie a r?mas Mari?a. La na?terea ei, gândul mamei a fost s? aib? o M?rand?. Asta pentru l?huz? nu prezenta complica?ie – era de ajuns s? g?seasc? o femeie cumsecade cu acela? nume.
Cea mai potrivit? candidat? la postul de cum?tr? i s-a ar?tat Maru?a Patlagiceasa – femeie de pe Valea L?rgii, cumsecade, curajoas?, principial?...mai ?i vânz?toare la magazin. B?rbatu-s?u era butucean din veche s?mân?? autohton?, înc? din tinere?e strigat ”Patlagic?” de un copil a orfelinatului din sat, din simplul motiv c? aducea cu c?ru?a legume de la gr?dina colhozului.
Colea Sulac (a?a-l chema pe b?iat) se ridicase, plecase în lumea lui cânt?toare, omul r?mase cu porecla... Dar noi – s? ne întoarcem unde ne-am oprit, de altfel rupem firul.

Dup? botez, o hab? de vreme, mama a strigat-o pe fat? M?randa. Ea nu reac?iona deloc, parc? ?tia c? a?a nume demult ie?ise din mod?. Atunci, p?rinta a schimbat tactica, strigând-o în mai multe feluri, dându-i voie s?-?i aleag? singur? numele.
Procedura era simpl? ca buna ziua: zâmbea - numele auzit îi convenea, se zburlea – nu-i pl?cea, se încrunta –cu atât mai pu?in... Astfel feti?a s-a ales cu mai multe nume odat?: Maria, Maru?a, Maricica, Maru?ica, Mari?a... numai nu Marusea ?i M?ri?a.
Fata cre?tea cam alintat?. Numai ce n-avea ea în colec?ia de juc?rii: pâpu?? din paie, p?pu?e din pânu?e, îmbrobodite, la mod? îmbr?cate cu cârpuli?e; bab? cu mo?neag din cioc?l?i îmboboli?i în m?tasa lor... Dispunea ?i de obiecte mai serioase: pra?tie (adev?rat?), pistolet, biciclet?, sc?unel... fabricate din sârm? moale, de un frate priceput la me?terit lucruri din nimic.
La tot ce avea Maria, înc? mai voia, nu se mul?umea, mereu îi mai tebuia ceva. Când o apuca dorul de ce vedea la televizor (mai ales la Anul Nou), intra într-o razie de mânze, c? nici mama nu i le mai d?dea de cap?t. O mai am?gea ea cu o p?pu?ic? de magazin, dar ?i aceia-i era pu?in. ?i atunci?.. – Nu se putea vinde vaca de la esle sau scroafa cu purcei din gogenea??, doar pentru ai intra în voie feti?ei, care nici m?car nu cre?tea una la p?rin?i.
Pozi?ia era clar?, dar nu salva situa?ia. Odorul nu se lini?tea, mai tare se învine?ea, ochii i se înro?eau, i se duceau peste cap, c?lcâiele-i trosneau pe la încheieturi, tot b?tând în podele...
Atunci, mama nu mai avea alt? ie?ire, decât s? recurg? la ultima încercare, nu odat? controlat? în cazuri similare. Scotea ea din ascunz?toare o brobozic? alb? cu floricele alb?strele, o pereche de cercei ?i un ?irag de m?rgele m??cate (tot albastre), apoi o împopo?ona, tot zicându-i c? erau juruite anume ei de m?mu??-sa M?randa – cea mai frumoas? domni?oar? din sat, cândva.

N?zuroasele manifest?ri ale Mariei au urmat ?i mai târziu. Dac? cineva mai mare nu-i d?dea, nu o privea ?i nu-i vorbea cum ei îi pl?cea, nu f?cea tot, ce ea dorea – se trântea la podea, la p?mânt... unde o prindea sup?rarea, ?i striga Caraul, cât o ?inea gura. O gr?mada b?taie luaser? Costa cu Andru?a din cauza ei, pân? s?-i hie prins? ?mecheria. Cu cine se împ?ca ea bine, era Luminen?a. Unde se afla una, acolo ?i alta, ca legate.
La primul întâi septembrie a Luminen?ei, Maricica, din draga diminea??, era bub? de plâns. Când s?-i ias? sora la drum cu uniforma, se încle?tase de poart?... – s? plece ?i ea (cu sora prieten?) la ?coal?. Zile la rând ?i-a purtat fata bosumflarea, dar odat? ?i odat? trebuia s? o p?r?seasc?, mai ales c? nu ?inea mult obida într-însa, asta fiind mare plus al ei.

Mânzele au plecat, cu timpul. Feti?a noastr? s-a f?cut serioas? ?i repezit? la treburi de mare anvergur?. La lucr?ri m?runte greu se pornea, în schimb greu se oprea, calitate l?sa, cu minciunele nu umbla. Cre?tea înalt?, sub?ire, frumoas?, cu ochi alba?tri îndrâzne?i, fa?a alungit?, nasul finu? ni?el c?rnit spre mocani, p?rul drept bogat, u?urel în a paiului culoare dat.

***

Dup? Mari?a, cu intervale de aproximativ doi-trei ani, veneau Jozefina cu Diamanta, ?i Speran?a – ultima membr? a familiei, c?reia i se datora steaua de eroin? a mamei. Ca aspect, ultima troic?, în anii (ei) de ridicare, se ar?ta un amestec de na?ii aproape indescriptibil. Numai mama în?elegea, care cu cine sem?na, în partea cui mai tare se arunca. În tot cazul – sprâncenate, rotunde la fa?? ,?i la apuc?turi c???rate – fetele erau toate, în rest, diferite.
Jozefina p?rea brunet?, cu pome?ii proieminen?i, p?rul castaniu închis, drept; nasul fin, n?rile sub?iri, întinse spre vârf (ca la m?tu??-sa Finica); ochii câprui tip cameleon, scânteietori, ?mecheri... De când pornise pe brânci, spre a cunoa?terii lumin?, Se ar?ta ea sf?toas? ?i mereu cu gust de vorb?, la maxim deductiv? în ale ei ra?iuni ?i dovezi.
Diamanta avea p?rul blond auriu, cârlion?at ca la Vladimir Ilici (Ulianov) în copil?rie, ochii c?prui deschi?i (tot cameleon), nasul gârbovit, ?i cârnit; iute la mi?c?ri, mu?chioas?, vânjoas?; t?cut?, enigmatic? în zile de rutin? ?i deschis? vrai?te la s?rb?tori, uneori.
Speran?a, mai mult brunet? decât blond?, cu ochii de un albastru notabil, avea p?rul castaniu - închis, drept, nasul normal, pu?in gârbovit. Era sfioas?, t?cut?, neauzit?, abia v?zut?, cel pu?in când o z?ream eu ascuns? dup? fusta mamei, probabil s? n-o cercetez de aproape.

Cum se descurca oare tata în epoca ceia matriarhal?? – Interesant! Dup? cum era de în?eles, pe fete le cam durea la fes de pricazurile lui. Ce trebuia el s? fac?? – Versiunea ”Cureaua” nu func?iona, pl?pândul gen feminin? mereu c?uta luat cu bini?orul. Dac? ?i asta n-o mai încercase... tot degeaba.
El spunea o vorb?, Diamanta – dou?, el–dou?, Jozefina – nou?... Unde, mama lor de fete, trebuia s? caute el at?ta cuvânt?raie, s?-i opreasc? gura m?car la una? Nu-i mai trebuia nici treab? de a lor, nici poreadc?*... d?dea a lehamite din mân? ?i se apuca el de m?turat ograda...
Din c?pitanul de alt? dat? se alese un sergent în pragul demobiliz?rii. Aparte de aliata Luminen?a, doar mama-i mai sprijinea baricada, când asaltul opozi?iei o prindeau în toane bune.

Pe la s?rb?tori, g?tite în sensul moftului rural, feti?ele ?edeau la masa mare, în rând cu maturii, apucând cu îndr?zneal? din bucate, cât mai într-ales. Întindeau bra?ele cu tot cu degete, de ajungeau ?i sub b?rbile onoratelor cumnate, care le admirau cu ochii mari apetitul, num?rându-le cu precizie f?rm?turile picate din furculi?e, osi?oarele neterminate ?i frunzele de dafin în r?citurile abia pi?cate. Una mama le zâmbea, la urma urmelor aveau ?i ele dreptul la un minim de fudulie, m?car la zile mari, c? la posturi lungi nu mai ie?eau din mur?turi, c?rtoafe ?i fasulele.
În fundul gr?dinii, între ultimele rânduri de poam? crasc?, aveam ?i câ?iva butuci de moldoveneasc? alb?: mari, tufo?i, cu coarde tari, înalte. Ei, acolo se g?sea locul v?raticelor întâlniri confiden?iale. Dac?, din surori, careva nu se vedeau în cas? sau în ograd?, acolo erau. Se spovedeau în duiete. Luminen?a se ?u?otea cu Mari?a, Jozefina – cu Diamanta. La grupa mic? se mai alipea ?i mezina, rar de tot. ?tiut lucru: ea era omul mamei, care-i ierta orice, numai s? afle gânduri întortochiate, istorii delicate, planuri grandioase ?i secrete amoroase.

Surorile mai mici reprezentau avansarea noilor genera?ii, se uitau la lume cu priviri distincte de ale membrilor maturi ai familiei, dar vatra ?i împrejur?rile r?mâneau acelea?i, nici vechile apuc?turi liberale nu aveau cum fi îndep?rtate. Peripe?iile lor de acas?, în mare parte, au r?mas necunoscute de fra?ii mai mari. La ce bun s? le ghiceasc? cineva biografiie, când fetele aveau poemul lor:

Când mahalaua intr?-n noapte la to?i sr?inii câinii-ncep s? latre, f?r? mâinie, nu din r?utate, ci, cale-ntoars? r?t?ci?ilor s-arate. Pierdu?ii se retrag, deci?i c? pleac?. De-odat?, s-aude zgomot de temut lâng? o poart?. S? hie Bat?-l Crucea, ?i-i a?teapt?? – Nu, e biata fric?, de bezdn?-ncurajat?, dorind ?i ea, cât de pu?in, s? fie onorat?... m?car odat? pomenit? în poezia toat?.

Str?inii nepofti?i s-au dep?rtat…
Sau nes?tula întunecime i-a mâncat?
– Nu retr?i?i, c? tonul versului persist?. Curaj la to?i! V? rog s? respira?i! Avem eroi mai demni, mai importan?i, care demult se cer sub steag îndemâna?i.
În jur natura-i calm?, adormit?...
Dar nu gr?bi?i!.. – Aten?ie sporit?! Adeseori, t?cerea (de valoare) duce în eroare... La orizont se arat? col? de lun? r?u mu?cat?; pe bolta cerului – puzderie de stele în stagnare,
unde ?i unde, una, dou?... lic?rind agale,
plutind u?or, dispar subit în magica mi?care, ce în ne?tire ?ine o juma de lume, gata de culcare.

În fine, Cosmosul cu mahalaua treab? n-are.
Dar cine ?tie, unde-ar duce o rar? întâmplare?

Când vulpea st? la pând? pe izlaz; domni?a-?i aminte?te de pârlaz,; iar somnu-i trage pe copii de nas, într-o ograd? se aude un glas: – Mama ?ioarelor... iar f?r? pâne am r?mas, de câte ori am spus, s? coc din joi în joi, s? nu mai suf?r lipsuri ?i nevoi... – Vrei s? plec?m în vale, careva din noi? – S? hi avut b?iet... de-acu era înapoi. Sânte?i fricoase... n-am eu baz?-n voi! – ?i dac? s? ie?im odat? trei? – Nu-s împotriv?, lua?i divali o g?in?, de-acolo v? întoarci?i cu f?in?,
aduce?i ?i bostan, agheazm?, p?r?sîn?, v-ar da m?mus-ta ?i o icoan? di sl?nin?, s?-i tai lu tat-to, ca în loc di buj?nin?. Numa v? du?i?i r?pejior, lua?i lanterna. – Cucoane nu sântem, ne ducem ca ?i luna, – a spus feti?a, piciorul drept s?ltând într-una.
Pe hudi?? în jos, sub raza unei stele, zbughit-au trei figuri, ca trase prin inele. De eroizmul din pove?ti îmb?rb?tate,
sar garduri, drumului îi dau târcoale;
flori din gr?dini nu rup – n-au buzunare, ?i mâinile mereu le îndeamn? la s?ltare, doar nu dup? pl?ceri alearg?-n noaptea mare. Pân? ?i poama câinelui de-al?turi, coapt?
râmâne de figuri neobservat?,
de parc? n-au gustat-o niciodat?.
Siluetele în vale s-au oprit, nu toate;
Una, f?r? stop, a rupt-o înainte, s? hie prima, ?i mai departe;
s? lase râpa-n urm? neatins?,
cât ea de mare e, ?i necuprins?.

Mam-Finica-i la fântân?, scoate ap?, ?i în t?cerea nop?ii aventuri a?teapt?.
V?zând s?rind figur? cunoscut?
– o laud? în ?oapt?,
închide ochii, na?ia ?i-o simte...
cu tot cu insule avândo-n minte.

M?tu?a îndreapt? bustul, se face nalt?...
tot meditând, al?turi vars? apa din g?leat?,
f?r? s? vrea,vorbe?te cu fântâna-n glas, mirat?:
” De-a noastr?-i, drag?, mama ii di fat?!
Mai sai o dat?! S? las c?ldarea f?r? toart?,
?i – f?r? frunz? nucu di la poart?...”

Cât tu?a, singur?, vorbea ca o profet?, din c?tina de vizavi se mai ivi o siluet?,
dansând din mers, cu pasul de cochet?; ?i înc? una – tandr? fiar? blând?, z?rit?-n bezdna nop?ii cam pl?pând?. ”Dac? mai sar ?-aestea dou?,
le cump?r câte-o roche nou?”,
– cuget? a noastr? tanti-n sine, ?esând în minte amintiri depline,
ce-o duc h?t-h?t în dep?rtatul timp,
lipsit de margini ca ?i foaia f?r? câmp. Ea e convins?: ale noastre fete Nu-s înfârnate, nici alintate.
Chiar de nu pun pestelca-n brâu, ?i nu duc zilnic rufele la râu,
– un drum pornit nu-l p?r?sesc la jum?tate, în mahalale mari îs onorate. .. De ele ?tiu ?i câinii r?i de noapte,
care p?zesc cire?ele mai coapte...

Feti?ele au crescut... ?i toate s-au zbur?t?cit, care ?i pe unde. Toate au absolvit facult??i: care la Chi?in?u, care la Bra?ov... Maria (Mitea), mai fl?mând? ?i setoas? de carte, absolvi ?i la Chi?la Nou?, ?i la Bra?ov...
Pân? la urm?, tata cu mama au r?mas singuri. Vina a fost a mamei. Dac? ea nu insista cu înv??atul ?i iar înv??atul, poate r?mânea m?car una, de b?trâne?e...

valeriu danalachi (cantemirdva) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro