proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Dup? noul student, venea Costa. S-a n?scut el prim?vara, în ziua umorului. Dup? cum îl l?uda mama, era tare aruncat în mocani: blond, cu ochi alba?tri, nas frumos, cârnit... La m?suri sem?na mai tare cu neamu din vale: greu, osos, lung la talp?, noduros la pumn... Eu atunci mergeam pe al ?aptelea an.
În toamn?, la culesul poamei, mama mi-a l?sat copila?ul în grij?. Nu era nevoie s?-l îmbrac, s?-l hr?nesc, s?-l dezbrac... Trebuia doar s?-i dau de b?ut ?i s?-i ?in de ur?t. Ca instruc?ie, în caz de se apuca de plâns, ?i nu-l mai puteam opri (casus rarum), eram obligat s? alerg repede în gr?din?, s? anun?. Nu m? plictiseam cu dânsul.
Îl t?bârceam în bra?e toat? ziua (f?când mu?chi), îl duceam la câine, la g?ini, la gojenea??... Îi adunam agude în ograd?, îl scoteam ?i la drum, dac? trecea ma?in?, tractor, c?ru?? , ?aret?... Când fl?mânzeam, ne tr?geam la cuhne. Ce mâncam eu, aceia mânca ?i el, f?r? din?i cum era.
Pe prispa cuhnei aveam o cad? mare, aproape plin? cu poam? zdrobit?. De câte ori treceam cu fratele pe lâng? cad?, întindea mâna, se vârcolea, ar?ta cu degetul... – must voia. Îl serveam. Odat?, m-am c???rat pe scaun (deasupra c?zii) cu dânsul în bra?e, s? vad? ?i el în?untru. Ajungând sus, adâncii cana în toscovin?, s-o umplu ochi. Atunci el d?du din picioare ?i se arunc? cu amândou? bra?ele înainte. L-am sc?pat, mai s? m? trag? ?i pe mine dup? el. N-a dovedit s? se duc? la fund. Toscovina, mestecat? doar diminea??, f?cea p?l?rie groas? în gura c?zii. Acolo ?edea el, deasupra, mai ?i râdea. Tot atunci l-am tras repede la mal, l-am în?f?cat în bra?e ?i l-am dat jos. I-am g?sit haine, l-am schimbat, i-am sp?lat p?rul, fa?a...


Cre?tea Costa nostru ca adev?rat b?iat de ?ar?: rezistent, c?lit la friguri ?i c?lduri; r?bd?tor la mirozne de colaci, pl?cinte, cozonaci ?i alte delicii ale timpului.
De mititel se ar?ta gospod?ros, grijuliu ?i milos la or?t?nii: el cu boboceii, el cu pui?orii, cu ?incu?orii, mâ?i?orii... tot el se ocupa ?i de animale. Din propria-i ini?iativ?, zilnic smulgea fân din sc?rt? ?i-l c?ra cu pumnul la oi, la vi?ic?, la purcei... dac?-i r?mânea timp pân? la noapte, l?sa un br??i?or ?i la câine. V?zându-l cu treab? pe-afar?, mama l?cr?ma în basma – c?, la lucru, tare mai sem?na cu mo?-so Manole.
Cunoscând b?iatul de harnic ?i r?spunz?tor, într-o zi, mama la l?sat cu gâ?tele pe hudi??, s? le fac? primblare pân la col? la Timofte Androni. La vale le-a dus u?or, nici nu trebuiau mânate. Când s? le întoarc?-napoi, nu se d?deau , ?ineau drumul înainte, ca singure. V?zând a?a destr?b?lare, g?scarul, hai s? le pun? la punct. Alerg? din putere ?i le a?inu calea. P?s?rile se zbur?t?cir? pe-al?turi ?i se avântar? spre marginea râpii, c? acolo era de ele, ?i de dânsul.
A plimbat gospodaru mamii or?t?niile pe lâng? ap?... pân? s-au confruntat cu un cârd local. O band? întreag? de gâ?te ar??goase, înr?ite de invazia str?in?, sâsâind ca ?erpoaicele scoa?e din g?uri, d?deau cu pliscurile ?i aripile în ale noastre p?s?ri. P?zitorul nu putea sta cu mâinile în cruce, c? neobr?zatele de pe râp? îi peneau gâ?tile de vii. Nu apucase el s? fac? mare lucru, când se trezi cu un gânsac le?esc în fa?? – cu pieptul umflat, penele zburlite, aripile desf?cute, gâtul gros, lung (de-i ajungea la umeri p?storului), pliscul din?at cu un limboi lat ascu?it în vârf, ?i ni?te ochi mici înr?i?i ca de moarte. O fi fost adversarul de temut, dar nici pu?tanu nu era din frico?i. Înfruntând câteva ciupituri la rând, nu o dat? ridicase el varga... de dou? ori îndr?zni s? dea ?i cu piciorul în gânsac.
Pân? la urm?, p?r?ile beligerante s-au retras, r?zboiul s-a terminat. C?petenia inamic? r?mase f?r? dou? pene la o arip?, paznucul se alese cu r?ni legere mai jos de brâu, o vân?tae sub ochi, o fric? trec?toare ?i pantalonu descusut la fund. A fost greu de apreciat pe care parte r?mase victoria, dar nu asta conta. Era prima dat?, când voinicu nostru s-a opus unui destoinic adversar.

Pe la cinci ani, când i se întinse pasul, b?iatul a luat drumul Ru?tii, din urma cârlanilor. Numai pe unde nu-i purta el, s?-i sature de iarb?, de ap?... Dar, totul are un sfâr?it. Anarhia pu?tanului s-a terminat odat? cu plecarea la ?coal? – lucru p??it ?i de al?ii, poate mai hoinari ca dânsul.
Înv???tura nu i-a pl?cut fratelui de la început. Ce se f?cea cândva în caietele mele, era nimica fa?? de ce se petrecea în ale lui. Când auzea în clas? sau pe la careuri cuvântul ”trebuie”, îl apuca tusa. Poate de-atâta nici nu-l tr?gea la carte. În banc? ?edea cuminte... ?i tare sup?rat. Se înviora numai când înv???torul întârzia... ce n-ar fi dat el, s? nu-l vad? deloc, m?car la o lec?ie, s? r?sufle ca liberalul doar o dat?-n dou?-trei zile.
Într-o amiaz? a lunii mai, se porni Costa nostru la ?coal?. Termina el atunci clasa întâia, nu cu cele mai bune rezultate. Pe lâng? ?a?a Ioana, se ivise ?i H?r?lu?? cu ghiozdanu la spate. La col? la ?ic?u ap?ru ?i Ilu?c?, alt ari?tant*, drugan de clas? a lui Andru?a. Însu?i Andru??, din motive neîn?elese, în ziua ceia plecase la ?coal? mai devreme.
La ?a?a Petrana la poart?, st?tea moto?icl? cu caleasc?: MT-10 –mândria progresului, câ?tigat? la loterie de o fat? a ei, deja vândut? lui Iscander Nahapetovici, pedagogu lui Costa.
– Ei ?i di-i f?cut oari la ma?inica asta, s? nu s? z?vodeasc?* macar oleac?? – spuse mezinul nostru oftând, ca într-o doar?. B?ie?ii, se intrigar?.
– Tu ie?i la ?leah, la pând?, noi r?mânem s? fa?im treaba – a zis unul.
– Di ?i anumi eu s? stau la pând??
– Tu e?ti mai mititel, noi – mai mari, ?tim ?i avem di f?cut.
Costa a plecat la postul lui... A?a ?i n-a în?eles ce au realizat bâie?ii, doar observând cum se por?iau deasupra motocicletei.
Odat? terminat? treaba, ?colarii au ?ters-o de la fa?a locului. La ?leah s-au ar?tat mul?umi?i. ”?ine dr?covenia asta, îi bun?. Poati ia trebui lu tat-to la moto?âcl?” – a spus H?r?lu??, întinzându-i fratelui un c?p?cel de plastic, ca trofeu pentru slujba împlinit?. El l-a primit, la ascuns sub un gard, apoi tustrei au luat-o spre centrul satului.
Înc? nu trecur? ei de club, când din spate zbur? spre ?coal? Iscander Nahapetovici cu MT-10. Vjjjjj... vjjjjj... îi zb?rn?ia motorul vesel. Se p?rea c? sabotajul nu d?duse rezultat. Costa s-a uitat cu ciud? la b?ie?i: ”N-a?i f?cut voi treab?, mai ghini r?mâneam eu...”
La ?coal?, inainte de prima lec?ie, înv???torul chem? fratele de-o parte. ?colarului, i s-a dus inima-n c?lcâi. Degeaba s-a speriat, c? a primit îns?rcinare: s? duc? o scrisoric? în fundu Butucenilor, acas? la un alt pedagog. Era gata s? zboare cu ?idula în palme m?car ?i la Tartaul, de bucurie c? b?nuita suspiciune n-avea loc lâng? el. ?i totu?i, în aceea?i zi, venind de la ?coal?, nev?zut de nimeni, tainicul uzurpator scoase capacul (?parlit de H?r?lu??) ?i-l ascunse sub alt gard, mai aproape de cas?.
A doua zi înv???torul a venit la ?coal? cu ”Iava” lui veche – enervat, zdruncinat ?i îng?lbenit de obid?. ”Costa, n-ai umblat tu cumva la motociclet??” – ”Nu, Iscander Nahapetovici, o avem pe a noastr?...” – a r?spuns ucenicul, cu fa?? de c?lug?r la spovedanie.
Seara, venind spre cas?, înc? la col? la ?ic?u ”gospodariu mamii” z?ri ”Iava” (cu tot cu st?pân) la poart? la ?a?a Ioana. ” Ei ?i a?teapt? el oare ... pi ?ini?.. – Nu cumva pi H?r?lu???..” – se tot fr?mânta Costic? , f?r? a încetini mersul.
Lâng? poarta de temut, elevul d?du buna seara, trecu u?urel pe al?turi ?i plec? mai departe, ?iuindu-i urechile amândou?, c? situa?ia mirosea a curea ars?. A intrat în ograd?, a l?sat ghiozdanul în verand?, apoi, singur, s-a furi?at la gardul vecin – s? ?in? sub control poarta cu pricina, poate adulmec? boare de pericol, înainte de a lui explodare.
Cercetarea ajunse departe, dar învioratul p?guba? nu voia zarv? în case de oameni gospodari. Îl interesa doar s?-?i întoarc? c?p?celul ro?u, ce, dup? a dânsului profund? convingere, învârtit la loc trebuia s? rezolve defectul noii motociclete. H?r?lu?? (de martor anonim v?zut asupra motocicletei, la ora de infrac?iune) a t?cut, a ?inut... nu s-a dat la provoc?ri, amenin??ri... n-a r?spuns la tot felul de întreb?ri. Cu a lui c?lit? dârzenie, a rezistat el ?i tot a rezistat, apoi a recunoscut, dup? ce tat-so (abia sosit de la munc?) luase biciul din c?ru??. Atunci înv???torul a trecut ?i pe la noi... Pân? la urm?, Costa i-a întors piesa, dar problema era mult mai grav?. Boroboa?a f?cut? ca într-o ?ag? l-a costat pe bietul pedagog un sac de nervi ?i o groaz? de bani.

A trecut un an, doi... a trecut ?i omeneasca obid?. Mezinul nostru cre?tea, se lungea... ” Costic?, c?p?celul, Costic?...”– îi mai striga primul înv???tor, ocazional v?zându-l pe la ?coal?.


Verile fratelui erau a?teptate anul împrejur, mai cu ner?bdare în prim?var?, când se îndesea învietoarea verdea??. Îndelungata vacan?? ?i-o petrecea mai mult pe dealuri decât acas?. Ani la rând familia îi încredin?a mieii desp?r?i?i de oile duse la târl?. El îi corcolea, îi p??tea, îi ad?pa... loc de umbr? pe sub copaci ?i tufari le g?sea. Diminea?a punea în traist?... ?i-i mâna la plimbare. De lua hudi?? la vale, îi ducea spre Cania, de cotea la dreapta, îi mâna spre Rusca.
Într-o zi, coborî Costa la râp?, împreun? cu al?ii de-alde dânsul s? ias? mai departe de sat. La pod la bunica îl a?tepta Ilu?c? ?i Petrea, p?stori umbla?i, controla?i la curaj în cazuri ne ordinare, cu doi ani mai mari ca al nostru ciob?nel. Fluierând cântece de libertate, pornit-au tustrei agale pe marginea ?oselei, din urma turmuli?ei de cârlani, ce întrunea vreo 30 de capete, poate ceva mai mult, ?i nici într-un caz mai pu?in.
Tot ?uguind, râzând ?i chuind dup? c?ru?e, ?arete ?i cotigi gr?bite, ajuns-au ciob?neii la brigada de tractoare. Acolo s-au strecurat într-o liv?du?a, au luat pr?sade, mere, au b?ut ap? de la fântâna mecanizatorilor ?i au plecat mai departe. La încruci?area drumului din sat cu ?oseaua Caniei, au trecut asfaltul ?i au intrat într-o p?durice de salcâmi tineri.
Era hran? ?i pe sub copaci, da mai spre Hârtoape îi a?tepta o vale mare cu pâr?ie, izvoare ?i coclauri neatinse de coas?. Cârl?na?ii le erau bengo?i, nu se aruncau la orice buruian?. Cât puii de oi?e se alintau cu iarb? fraged? pe lâng? tufari de porumbele, b?ie?ii se înfruptau din v?raticu loisir*. Alergau, strigau la ma?inile de la ?osea, le ?uierau, le ?i suduiau; s?reau ?an?uri, se d?deau de-a dura, se trânteau...
Când n-a mai r?mas putere de hârjoneal?, s-au întins tustrei, în voie, pe verdea?a de lâng? un izvor mai mare. Un bâzâit insistent se f?cea auzit, tot mai tare. Albine ?i iar albine aterizau, decolau ?i zburau spre valea lung? a Hârtoapelor, cu flori ?i floricele de toate culorile pestri?at?, de ale lumii mirozne inundat?.
– Di undi s-o luat atâta alghin?raie, sâpt?mâna trecut? nu le-am v?zut – a observat Petea.
– Vin la ap?... undi s? hr?nesc nu-i udeal? – a dedus Ilu?c?.
– Asta-i clar, da di undi vin, din cari parti? – Da ?i ti interesaz?, nu ?i-i tot una? – Undi sânt alghini, acolo esti ?i ńeri(miere). – A-a-a, iaca undi ba?i, la dulci ti traji... – ?ini s-ar atc?ji* acu di la o bâcat? di ram? înc?rcat?... a? înghi?i-o cu ?iar? cu tot... – Roiu vini dinspri B?r?neasa, asta s? vedi cu ochiu liber.
– B?r?neasa-i mari, mai precis s? poati afla oari? – Di la r?s?rit? ... – a zis Costa, curios ?i el de ideea stârnit?.
– Da, salcânu dimult o ie?it din floari... Di la cari r?s?rit?? – asta-i întrebarea, toat? Valea Saca-i numa g?lbenea??.
– Asta trebu numa de v?zut, cu gî?itu nu fa?im ńic?.
– Hai, de-o primblari, tot n-avem ?i fa?i, Costa r?mâni cu cârlanii.
Iscoadele au luat-o la picior, în direc?ia determinat?. Cam la o juma de or?, trecut-au ei ?oseaua ?i s-au adâncit într-un câmp de floare a soarelui. La ie?ire, pe muchia dealului au dat de ce c?utau.
Opera?ia în sine durase minute, dusul ?i întorsul – un ceas ?i oleac?, nu mai mult. Lui Costa înc? nu-i veni plictiseala, când v?zu partizanii lâng? el: bucuro?i, cu dou? faguri groase ?i un roi de albine harnice dup? ei. Au b?gat la miere b?ie?ii într-în?ii, de nu le mai înc?pea nici aerul. La traiste n-au mai umblat, în acea frumoas? amiaza.

În urm?toarea zi, haiduceii, iar apucar? drumul de H??c?na –chilipiru-i chema. Nu mai ajunser? la fântâna lu Hâ?i, nici la râpa lu Donaluki, se oprir? cu p?scutu la cap?tul dinspre ?osea a v?ii, mai aproape de ?tiubeie, z?d?râ?i s? mai treac? pe-acolo, s? duc? ?i acas? câte o ram?-dou?.
Numai ajun?i la destina?ie, b?ie?ii au ?i rupt-o din loc, pe r?coare, s? nu curg? dulcea?a din cauza c?ldurii gr?bite. Erau trei, la grupul din ajun se lipise ?i Mitca, un voluntar îndr?zne? de pe Rusca. Ca mai mic din brigad?, Costa iar a r?mas cu cârlanii.
La o bucat? de ceas, s-a ivit Ilu?c?, alergând. F?r? s? dea oarecare l?murire, în grab? ceru de la Costa scurta de var?, pe care ultimul o purta legat? la brâu, în caz de ploaie. I-a dat-o, dar acela nu dovedi s? o îmbrace. Tot atunci, în apropiere, a ap?rut o ma?in? mare cu doi b?rba?i p?ro?i în cabin?, ?i Mitca înghesuit între ei, cu aere de arestant. Unul din p?ro?i s-a dat jos, s-a apropiat de cârlani, s-a uitat lung la fratele, la Ilu?c?, iar la fratele... ”Tu mergi cu noi, avem de vorbit!” – a zis omul r?spicat, cu accent rar, apucându-l pe Ilu?c? de un col? a c?m??ii ?i tr?gându-l dup? el.
Ma?ina a disp?rut, tot a?a cum ap?ruse. Se p?rea c? fortuna se întoarse cu buca la dobânditori. Costa pricepu c? treaba nu era curat?, dar sarcina-i era s? p?zesc? cârlanii.
Lipsa p??anilor (b?ie?ilor de cuv?ânt) mult n-a ?inut. Mai întâi s-au ar?tat Adamii: unul Ilu?c? ?i altul Mitca – zgribuli?i de ru?ine, f?r? cap?t de zdrean?? pe dân?ii. Pris?carii îi duser? la ?tiubeie, îi puser? s? dezbrace tot de pe ei ?i-i trimiser? acas?, s? vin? cu p?rin?ii dup? haine.
Ca într-un noroc a lor, Costa, în acea r?coroas? diminea?a, pusese pe el mai multe rufe. La unul i-a dat ?or?ii, la altul – scurta ?i chilo?ii, el r?mânând în pantalonii lungi ?i c?ma?a cu mânec? scurt?. Nu mult dup? aceia, s-a ivit ?i Petrache, din rândurile de izobel?, exact când nu se gândea nimeni la el: schimbat la fa??, cu scaie la tâmple, ochii mari, torsul gol, za to* cu pantalonii la locul lor.
Ziua de p?scut a fost lung?. Ciobenii f?cur? cale întoars? pe amurgite, s?-i petreac? întunericul pe la ogr?zi. P??i?ii, n-au mai îndr?znit s? se j?luie pe acas?, dar ceva trebuia de spuns... La care – un buhai nepriponit îi mozolise pantalonul, la care – pe?tioaica-i trase chilo?ii la fundu iazului, la care – vântu-i suflase c?me?uica deasupra H?rtoapelor...

O hab? de vreme, opera?ia fusese ?inut? în secret. Într-o bun? zi s-a spart ghia?a. Un cioban ?ugub?? de la Cania se sc?pase cu vorba, c?tre doi bâietani hazlii de la brigada ?col?reasc?: Cum c? într-o sear?, pris?cari de pe la Giurgiule?ti, cu o ma?in? plin? de ?tiubeie, aruncaser? un bra? de haine b?ie?e?ti, în ni?te tufari de boroscai. Se eviden?iar? ?i alte momente în ramele acelei deznodate istorioare.
În diminea?a urm?toarei zile, camion înc?rcat cu ?colari se dirija spre H??c?na, exact când îndulci?ii ciob?nei b?teau ?urca pe marginea ?oselei. ”Miod (miere)* ha-ha!!!...” – a r?sunat o mul?ime dea glasuri odat?.
Ma?ina se îndep?rta, strig?tul nu mai înceta... Lozinca scandat? cu obr?znicie, dus cu ecoul h?t în marginea Lingurei, p?storilor nu le-a convenit, ba i-a ofensat, i-a ?i înr?it. ?i atunci, r?zbun?torul sim? s-a cerut afar?, dintr-o dat?. De facto, în ziua ceia b?ie?ii n-aveau în gând s? stea cu cârlanii pân? seara. În leg?tur? cu auzita declara?ie, atât de ru?inoas?, insutant? ?i provocant?, orarul a fost modificat.
Pe la chindii, turma fu mânat? sub creasta dealului de lâng? sat. Tot acolo se aciuar? ?i p??anii – tupila?i, cu ochii la drum.
Iat? c? ap?ru a?teptata ma?in?, dinspre brigada de tractoare. La jumatea dealului, scolarii au ridicat mâinile în sus, au ?uierat, apoi iar au strigat: ”Miod ha-ha!!!...” Tot atunci, de pe ambele p?r?i ale ?oselei, o ploaie de nuci verzi (cât oul de sub g?in?) s-a v?rsat asupra ma?inii înc?rcate, ce nu mai alerga în a patra vitez? (ca diminea?a), ci gâfâia într-a doua, aproape impotent?. Bombardarea s-a întins pân?-n vârfu dealului – doar dou? lungi minute, suficiente pentru a marca unii strig?tori cu u?oare leziuni faciale.


Anii înaintau, familia se ridica, se m?rea, avansa. Într-o zi de var? studen?easc? am trecut pe-acas?, cu vederea. Era duminic?. Casa p?rea pustie. Feti?ele nu se z?reau prin ograd? – doar în cuhne, în patul din c?mar? se conturau dou? tapalige. Cineva f?cea amiaza.
Am intrat în casa de la vale. Mama st?tea la televizor cu mezina lâng? dânsa, pe pat ?edea întins tata. Ne-am salutat, ne-am îmbr??i?at, am prins a ne schimba cu nout??ile… apoi mama a adus de m?ncare, s? st?m ?i la mas?. De individul adormit de la cuhne mi-am amintit doar când ap?ru Andru?a, intrat pe poart? cu motocicleta, deja încredin?at?-i ca unuia mare.
– Mam?, ?ine doarme în cuhne? – Am întrebat eu, în confuzie.
– Costa, el îi, mititelu, o vinit trudit di la Hârtoapi.
– Da cecaut? el pe-acolo, tot cu c?rlanii umbl?? – Ei da... Lucreaz? la udat lu??rna, toat? s?pt?mâna-i acolo. Pe- acas? tre?i rar, mai mult dup? mâncari. – Da cârlanii... i-a?i dat pe mâna fetelor? – Nu, îs cu dânsu, au ocola?u lor... I-o dus tat-to ?i un buh?ie? di priponit. Dac? tot îi pi lâng? p??une, s?-l mute, s?-l aiv? la videri...
– Cred c? nu st? el noaptea singur pe acolo... – Da cum...! Îi cu doi oamini di r?spunderi, au colib? bun?, gr?dinu?? cu legumi; magazinu di la Hârtoapi li vini aproapi; iazu-i lâng? dân?ii. Oaminii au instrumenti, co?uri di prins pe?ti... B?ietu înoat? ghini: el li arunc?, el li scoati, el le mut? cu locu... st? mai mult în ap? dicât pi uscat. Acu, el ni hr?ne?ti cu pe?ti, o adus ?i azi, mai am ?i disar? di pr?jit v-o dou? tig?i.
– Cred c?-i ?i place!.. Precis c? nu s-a j?luit de lucru: c? ?evile-s grele, c? buhnele nu-l las? noaptea s? doarm?... –?i-ai du?i ?i tu, v-o sâpt?mân?... – M-a? duce tot restul verii, dar am de plecat departe. – Iaca ?i Costa s-o trezît – mun?itoriu mamii, t?man vorghem di lup...
”Lupus in fabulis”*, c?t u?a de înalt, înro?it de soare, cu nasul jupuiat, p?rul îng?lbenit ?i albit, zâmbetul alungit ?i din?ii dezveli?i, se uita emo?ionat la mine. În ochii lui alba?tri de totdeauna se eviden?iau semnale de veridic? satisfac?ie, datorate nativelor sim?uri umane, înviorate de v?ile mele uitate. În acea volnic? var?, trecea el în clasa opta – mai avea de crescut.


În urm?torii ani mezinul s-a dat în sport. Pe acas? se z?reau haltere, ghire, saci cu nisip (spânzura?i) , frânghii, m?nu?i de pumni mari... Nu era el singurul amator, umfla ?i Andru?a mu?chii, cât se mai afla în sat. Geamurile de la verand?, zi la zi tremurau de exerci?ii: Dac? nu se antrena unul, o f?cea altul, ?i dac? nu unul sau altul, o f?ceau amândoi odat?.
Dup? clasa zecea, s-a dus Costa în Ucraina, la ?coal? special? de ?oferi macaragii. De acolo el a plecat la armat?: mai întâi la Termez de Uzbekistan, apoi mai departe – la mujahedini, talibani ?i al?i musulmani din mun?ii afgani, în care demult mirosea a praf de ghiulea.