proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Când am participat la prima curs? de cronomotociclete, am ocupat un modest loc treisprezece. Ghinion, ar spune unii, dar aveam numai 18 ani ?i, cum eram doar la prima mea curs? printre veteranii acestui tip de curse, rezultatul mi s-a p?rut de-a dreptul formidabil.
Pentru c? s-au f?cut nenum?rate reportaje ?i transmisii în direct despre cursele de cronomotociclete, b?nuiesc c? se ?tie destul de multe despre ele, a?a c? nu am s? insist pe aceast? tem?. Am s? spun în schimb câteva lucruri despre culisele acestor curse, lucruri mai pu?in cunoscute marelui public, dar care fac parte, la urma urmei, din îns??i substan?a lor intim?.
Dup? cum se ?tie, toate cronomotocicletele pentru curse sunt dotate cu un generator standard de 200 de cronowa?i putere, deci în principiu ar trebui ca to?i concuren?ii s? ajung? la fel de departe în timp. Faptul c? nu se întâmpl? a?a le confer? acestor curse tot farmecul ?i face s? fie urm?rite de milioane de fani.
Odat? lansat în curs?, un concurent are de înfruntat curen?ii timpului pe care într-o trecere normal? ?i fireasc? este normal s? nu fie sim?i?i, dar când str?ba?i timpul invers, te love?ti de ei ca de un zid, dac? nu te fere?ti la timp. Compara?ia cu zidul este poate pu?in for?at? ?i cred c? ar fi mai potrivit s? spun c? este vorba de un zid cu o oarecare elasticitate care, chiar dac? nu te împiedic? s? treci, î?i încetine?te foarte mult viteza. În asta const? de fapt m?iestria fiec?rui concurent, de a ocoli aceste fuioare de cea?? temporal? elastice ?i perfide care, dac? nu e?ti atent, te pot opri cu totul sau te las? s? mergi numai câteva sute de ani în trecut.
Dup? ce concurentul ajunge la limita maxim? în trecut, scoate pistolul ?i trage cu markerul radioactiv în vestita stânc? de granit de la Yorkshire r?mas? neschimbat? de milioane de ani. Din acest motiv, to?i concuren?ii ?i nu numai ei o numesc Stânca-?int?.
La întoarcere, comisia de arbitri extrage etuva radioactiv? a fiec?rui concurent ?i, în func?ie de gradul de dezintegrare radioactiv? a probei, stabile?te clasamentul.
Dup? cum am spus, la prima curs? am luat un onorabil loc treisprezece, de?i, sincer s? fiu, nu speram nici atât. Spun asta pentru c? chiar înainte ca motorul meu temporal s? se înece ?i s? dea rateuri, am v?zut în jurul vestitei stânci de granit câ?iva oameni care, chiar dac? p?reau destul de primitivi, erau oameni, a?a c? nu puteam s? fi ajuns prea departe. În timp ce timpul î?i încorda în spatele meu puterile ca s? m? trag? înapoi în prezent, am ridicat pistolul ?i am tras, cu o clip? înainte de a fi smucit cu for?? spre prezent.
Am sim?it un ?oc puternic ?i dac? nu a? fi fost prevenit de brutalitatea lui, poate c? a? fi sc?pat din mân? pistolul. Dar a?a, l-am ?inut strâns ?i abia dup? ce m-am întors mi-am f?cut curaj s? îl pun înapoi în teac?.
În timp ce comisia examina probele radioactive, de mine s-a apropiat un b?rbat între dou? vârste, brunet ?i cu o fa?? expresiv? ?i pl?cut?.
—Bravo, tinere! mi-a spus el ?i mi-a întins mâna pentru a m? felicita. Ai f?cut una dintre cele mai frumoase curse.
Am privit lung la el, s? v?d dac? î?i bate joc de mine, dar omul p?rea sincer, a?a c? i-am r?spuns:
—Bine pe naiba, domnule! Nu cred c? am trecut de zece mii de ani. Poate nici atât.
B?rbatul zâmbi ?i m? lini?ti:
—La prima mea curs?, eu am c?l?torit doar atât cât s? o întâlnesc pe bunica mea dac? ar fi fost pe lâng? Stânca-?int?.
Am râs amândoi de gluma lui, el din toat? inima, iar eu mai mult din polite?e. Mi se p?rea cunoscut, dar nu ?tiam de unde s?-l iau, a?a c?, dându-?i seama de confuzia mea, se prezent?:
—Am crezut c? m? cuno?ti! Sunt Steven McTroy, cel care are pl?cerea s? organizeze aceste concursuri.
Fotografiile lui împânzeau locul, a?a c? în mod sigur ar fi trebuit s? îl recunosc, dar cum înscrierea în concurs am f?cut-o prin intermediari, nu am avut ocazia s? vorbesc pân? atunci personal cu el.
Am dat s? m? scuz, dar m-a oprit cu un gest:
—Nu e cazul, tinere. Aici tot ce conteaz? sunt rezultatele ?i î?i spun sincer c? dup? pu?in antrenament o s? ajungi pe primul loc. Va trebui în cursele viitoare s? ocole?ti curen?ii contrari din Evul Mediu, care ?i-au consumat aproape jum?tate din impuls. Dac? î?i faci timp, o s? studiem mai târziu diagramele cursei.
Am acceptat plin de entuziasm. Auzi la el, dac? îmi f?ceam timp pentru a?a ceva!...
Acel pu?in antrenament de care vorbea McTroy ca s? pot ocupa locul întâi a durat nu mai pu?in de cinci ani, dar a meritat fiecare clip? pe care am petrecut-o acolo. Am ajuns la un moment dat s? simt curen?ii timpului, pentru c? alt cuvânt nu g?sesc pentru ei, astfel c? am ajuns mai departe decât orice alt concurent, ba chiar pân? acolo unde Stânca-?int? înc? nici nu ap?ruse, iar Comisia de jurizare a trebuit s? g?seasc? alte metode de datare. Oricum, am ajuns pân? acum ?aizeci ?i cinci de milioane de ani ?i am putut s? le confirm oamenilor de ?tiin?? c? extinc?ia dinozaurilor s-a datorat unui cumul de factori, dintre care cel mai important a fost ciocnirea unui asteroid cu P?mântul. Ceea ce li s-a p?rut cel mai uluitor din toate datele aduse de mine a fost pontul c? de fapt nu a fost o ciocnire pur ?i simplu, ci o c?dere. Planeta noastr? captase asteroidul ?i abia dup? multe mii de rota?ii pe o orbit? tot mai joas? a c?zut, în cele din urm?, undeva în apropierea Mexicului. Iar din fotografiile aduse au dedus c? asteroidul nu avea deloc zece kilometri în diametru, a?a cum se calculase, ci aproape dublu.
Dar astea erau am?nunte care erau interesante doar pentru oamenii de ?tiin??. Pe mine, sincer s? fiu, nu prea m? interesau, pentru c? devenisem campion într-unul dintre cele mai populare sporturi, cu tot ce înseamn? asta: bani, faim? ?i femei.
McTroy încerca s? m? tempereze, dar eu eram de neoprit, mai ales când am aflat c? abilit??ile mele temporale se datorau unor caracteristici genetice, a?a c? nu îmi refuzam nimic din ceea ce banii ?i gloria ar fi putut s? îmi d?ruiasc?.
Cei de la Institutul de Cercetare a Timpului, unde se descoperise ?i se dezvoltase primul generator temporal, nu mai conteneau cu criticile la adresa curselor de cronomotociclete, motivând c? astfel se altera structura intim? a timpului. Ca s? nu mai spun de criticile aduse de ei mie, personal, spunând c? nu este normal s? se dea un cronogenerator pe mâna unui om lipsit de responsabilitate ?i pasionat numai de chefuri ?i femei.
Pân? la urm?, s-a v?dit c? aveau dreptate, dar mai era mult pân? atunci ?i nu prea m? preocupa viitorul, pentru c? eu tocmai descoperisem o joac? nou?. Pe fetele care se dovedeau mai recalcitrante la propunerile mele ?i pe care nu le impresiona nici m?car statutul meu de campion, le momeam cu câte o excursie în Jurasic. Mai ales c? îmi f?cusem un fel de „c?rare”, astfel c? puteam ajunge acolo ?i cu ochii închi?i. Îmi pl?nuiam excursiile în a?a fel încât s? ajung chiar când asteroidul care urma s? cad? pe P?mânt trecea pe deasupra noastr?. Oamenii de ?tiin?? înc? se contraziceau, dup? ce le-am adus fotografii cu el evoluând la joas? în?l?ime ?i lansând în urma lui o dâr? groas? de fum negru. La un moment dat, m-au suspectat pe mine c? am falsificat fotografiile numai ca s?-i bag pe ei în cea??, dar mie z?u c? nu îmi p?sa de ei. Eu îmi perfec?ionasem un repertoriu ceva de genul „vezi ce se poate întâmpla în orice moment ?i în vremurile noastre, a?a c? hai s? ne tr?im via?a!”. Cele mai multe acceptau ?i, de?i excursia în trecut nu dura mai mult de câteva secunde, se pare c? le impresiona pe vecie.
Asteroidul trecând tumultuos pe deasupra noastr?, dinozauri urlând dispera?i în dep?rtare ca ?i cum ?i-ar fi presim?it sfâr?itul – erau ceva mai mult decât putea îndura o tân?r? fat? ?i, dup? ce timpul î?i încorda mu?chii ?i ne târa în prezent, toate se abandonau f?r? nicio ezitare în bra?ele mele.
Problemele au început atunci când am întâlnit-o pe Eliza, un ?oricel micu? de bibliotec?, cu ochelari ?i aparent f?r? niciun fel de farmec. De fapt, zic gre?it „când am întâlnit-o”, pentru c? ea a fost cea care m-a c?tat pe mine, dup? ce auzise de la colegele ei despre excursiile mele în trecut. Era student? la biologie ?i tocmai înv??ase la un curs despre apari?ia angiospermelor, a?a c? voia s? verifice pe viu când au ap?rut pentru prima dat? plantele cu flori. La facultate i s-a spus c? ele au ap?rut pe la jum?tatea Mezozoicului, dar ea suspecta c? ele au ap?rut ceva mai devreme, a?a c?... a? fi eu atât de bun s? o transport pân? acum o sut? dou?zeci de milioane de ani, ca s? se conving??
Fata asta cred c? m? confunda cu un taxi temporal, altfel nu se explic? siguran?a cu care m? abordase.
—Fat? drag?, i-am spus eu direct, nu ?tiu dac? ?i-au spus colegele tale care te-au trimis la mine, dar o asemenea c?l?torie cost?...
Am l?sat fraza s? pluteasc? în aer, dar ea a aprobat încântat? din cap ?i atunci am suspectat-o pe vreuna dintre colegele ei c? a vrut s? î?i bat? joc de mine.
—Mi s-a explicat, a spus ea cu ochelarii str?lucind de emo?ie. De trei luni nu mai cheltui niciun ban din burs?, tocmai pentru a?a ceva.
Am r?mas cu gura c?scat? ?i am privit precaut în jur, s? le v?d pe cele care mi-au organizat o asemenea fars? subtil?, dar nu am v?zut pe nimeni. ?i atunci mi-a dat prin cap s? le întorc farsa ?i s? duc ?oricelul de bibliotec? s?-?i vad? florile f?r? nicio plat?.
Ne-am dat întâlnire a doua zi, iar fata a fost punctual?:
—Când v? pl?tesc? a întrebat ea precaut?. Acum sau la întoarcere?
Am privit-o lung înc? o dat?, dar nu avea chiar nimic atr?g?tor la ea, iar cei câ?iva b?nu?i pe care îi strângea în palm? nu cred c? mi-ar fi ajuns nici m?car de un pahar de Martini la unul dintre barurile frecventate în mod obi?nuit de mine.
—Ast?zi lucrez pro bono! am spus eu ?i, dup? cât de ciudat m-a privit, am avut impresia c? am folosit expresia asta latin? într-un context nepotrivit, dar nu mi-a p?sat ?i i-am f?cut semn s? se a?eze pe ?a în spatele meu.
În parte, trebuie s? recunosc c? este vina mea pentru ce s-a întâmplat, dar nu mi-am putut imagina c? poate cineva s? fie atât de n?uc precum fata asta. Pentru c? f?ceam oarecum în sil? excursia asta, recunosc c? nu i-am dat aten?ia necesar? ?i din cauza asta nu am f?cut un minim de instructaj cu ea. Voiam s? scap cât mai repede ?i am accelerat cu toat? viteza dat? de cei cinci sute de cronowa?i ai cronomotocicletei recent achizi?ionate. Nu se vindea la liber, dar pentru mine, campion de atâ?ia ani, nu era o problem? s? ob?in autoriza?iile necesare. Problema este c? uneori uitam cât de puternic? era ?i cât de tare întindea ea firele timpului, mai ales atunci când acceleram a?a, ca acum. Uneori abia reu?eam s? r?mân în timpul în care doream câteva secunde, pentru c? la fel ca o coard? de „bungee jumping” foarte întins?, timpul m? tr?gea înapoi acolo unde îmi era locul.
La fel mi s-a întâmplat ?i acum: ajuns în timpul unde voia fata, am accelerat la limita puterii pe care mi-o d?dea generatorul, ca s? ne men?inem pe loc, într-un timp cât de cât static. Eliza m? strângea înfrigurat? de mijloc ?i cred c? privea cu nesa? în jurul ei, când dintr-odat? am auzit-o chi??ind ca un ?oarece ?i ar?tându-mi cu mâna o floare undeva în apropierea noastr?.
—Am avut dreptate! a exclamat ea încântat? ?i, înainte de a apuca s?-i spun ceva, ?i-a desf?cut centura ?i a f?cut câ?iva pa?i spre floare.
—Trebuie s? o iau ?i s? le ar?t la to?i c? am dreptate! a spus ea.
—Tâmpito, treci înapoi pe motociclet?! am strigat eu la ea ?i am v?zut c? întoarce o fa?? mic? ?i gata s? izbucneasc? în plâns spre mine:
—Te rog s? vorbe?ti frumos cu mine! a spus ea, iar astea au fost ultimele cuvinte pe care le-am mai auzit spuse de ea, pentru c? în aceea?i clip? timpul m-a înh??at ?i m-a tras brutal în prezent.
Am ajuns în garajul în care am pornit în fatidica mea c?l?torie, dar nu am întârziat mai mult decât câteva clipe, cât s?-mi schimb acumulatorul, ?i am pornit înapoi dup? toant?. ?ansa s? nimeresc aceea?i secund? ?i s? o g?sesc era infim? ?i, dup? cum m-am a?teptat, c?ut?rile mele, pentru c? au fost mai multe, au fost infructuoase.
Dup? cum m-am a?teptat, a durat câteva zile pân? când lipsa ei s-a observat ?i, dup? ce au studiat diagramele c?l?toriilor temporale, au ajuns în mod inevitabil la mine.
Se pare c? o asemenea infrac?iune înc? nu era prev?zut? de lege, a?a c? a durat destul de mult pân? când am fost incriminat, dar în cele din urm? am fost c?utat de oamenii legii care, dup? ce mi-au explicat buclucul în care am intrat, tot ei mi-au oferit o alternativ?.
Trebuia doar s? efectuez o c?l?torie în timp pentru cercet?torii de la Institutul de Cercetarea Timpului, s? fac câteva fotografii ?i apoi a? fi fost exonerat de orice acuza?ie. Cu gândul la ochii însp?imânta?i ai Elizei din clipa când am abandonat-o în Jurasic, am acceptat ?i abia apoi m-am întrebat de ce naiba nu f?cea unul dintre speciali?tii lor aceast? c?l?torie.
Abia când mi s-au explicat termenii c?l?toriei, mi-am dat seama c? probabil cei de la Institut au încercat ?i nu au reu?it, ?i acum î?i puneau toat? speran?a în mine. Cu ani în urm?, dup? ce am f?cut un set de analize complet, McTroy mi-a explicat c? aveam cea mai bun? combina?ie de gene întâlnit? pân? atunci ?i care mi-a fi permis performan?e nemaiîntâlnite de al?i temponau?i.
Conform propunerii lor, ar fi trebuit s? ajung în trecutul Terrei cândva în urm? cu 3,8 miliarde de ani ?i prima dat? când am auzit de aceast? cifr? am izbucnit în râs: nici m?car pân? la un miliard de ani în urm?, cel pu?in dup? ?tiin?a mea, înc? nu ajunsese nimeni.
—Ei, nu este chiar a?a – mi-a explicat un b?trân profesor de la Institut ?i mi-a ar?tat diagramele de la ultimele lor experien?e.
Din câte m? pricepeam eu, cel mai bun om al lor ajunsese pân? în urm? cu dou? miliarde ?i ceva, apoi se blocase. Am depistat imediat câteva gre?eli f?cute de el ?i i le-am ar?tat lui Iwao Suzuki, a?a se numea b?trânul profesor cu o figur? sever? de samurai.
Acesta a zâmbit mul?umit, când a v?zut c? am depistat atât de rapid gre?elile f?cute de omul lor, apoi m-a prezentat echipei care avea s?-mi preg?teasc? cronomotocicleta, dac? o mai puteam numi cumva a?a. Era imens?, avea peste un mega de cronowa?i ?i echipat? cam cu tot ce ?i-ar fi dorit cineva pus pe bântuit prin timp.
În timpul c?l?toriei, va trebui s? îmbrac un costum u?or ?i flexibil, cam în genul celor folosite de astronau?i, prev?zut cu rezervoare de oxigen care îmi ofereau o autonomie de patru ore.
—În Precambrianul timpuriu, unde sper?m s? ajungi, oxigenul înc? nu este format, a?a c? vei avea nevoie de acest costum ca s? supravie?uie?ti.
Dup? ce am fost instruit pe îndelete asupra c?l?toriei, am fost informat ?i cu privire la scopul ei. Mie mi se p?rea o prostie, dar am t?cut, pentru c? dincolo de toate aspectele ?tiin?ifice campionul din mine jubila: aveam s? r?mân în istorie ca omul care c?l?torise cel mai mult în trecutul Planetei!
Din câte mi-a explicat echipa care avea s? m? trimit? în Precambrian, în ultimii ani au fost avansate tot felul de ipoteze referitoare la apari?ia vie?ii pe P?mânt. Se luptau pentru suprema?ie dou? ipoteze: prima spunea c? via?a a ap?rut în miliarde de ani în supa organic? din apele de mic? adâncime de la ??rm, iar a doua ipotez? presupunea c? primele manifest?ri ale vie?ii au ap?rut datorit? faptului c? germeni str?ini au fost adu?i de meteori?i pe Terra. A doua ipotez? se numea panspermie ?i nu f?cea altceva decât s? arunce pisica moart? în curtea vecinului, pentru c? tot nu explica cum lua na?tere via?a din substan?e anorganice, ci doar muta problema pe alte planete, de unde urma s? fie aduse de meteori?i.
De parc? toate aceste probleme nu ar fi fost de ajuns, chiar ?i adep?ii panspermiei se împ?r?eau în dou?: unii spuneau c? via?a a luat na?tere pe o alt? planet? din adâncimile spa?iului care în cele din urm? a explodat din cine ?tie ce motive, iar buc??i din ea au ajuns ?i pe P?mânt, sub form? de meteori?i.
Al doilea grup era de acord c? via?a a fost inseminat? din exterior pe Terra, dar sus?ineau c? treaba asta nu s-a întâmplat din gre?eal?, ci c? a fost dirijat? de o inteligen?? extraterestr? care se ocupa cu inseminarea tuturor planetelor propice vie?ii din Univers.
Dup? multe cercet?ri ?i simul?ri, au putut afla cu precizie locul ?i timpul unde începuse via?a pe P?mânt, iar eu urma s? c?l?toresc pân? în timpul calculat, s? fac fotografii ?i s? v?d ce aveam s? întâlnesc acolo: un meteorit plin cu germeni ai vie?ii sau o sond? spa?ial? lansat? de extratere?tri.
În ziua hot?rât?, m-am îmbr?cat cu costumul meu spa?ial, am a?teptat pân? când i-au fost verificate toate func?iile, apoi am urcat pe tancul meu temporal, c? cronomotociclet? nu o mai puteam numi, la cât era de masiv? ?i dotat? cu de toate.
La momentul fixat, am fost lansat ?i, de?i ?tiam c? a?a ceva era imposibil aproape, am sim?it cum am fost împins în spate de viteza temporal? cu care am fost propulsat. A? fi vrut s? fie gata inven?ia la care se lucra acum în Institut, care ocolea în mod automat vârtejurile temporale, dar cum nu era, a trebuit s? îmi încordez aten?ia la maximum.
Am trecut ca fulgerul prin perioada istoric?, apoi am ajuns în preistorie ?i am accelerat, a?a c? acum a durat numai câteva minute s? ajung în perioada unde am pierdut-o pe Eliza ?i, chiar dac? am privit dup? ea, eram con?tient c? nu a? fi putut opri chiar ?i dac? a? fi z?rit-o. Dar nu am v?zut-o, în primul rând pentru c? experien?a avea loc în cu totul alt? parte ?i apoi pentru c? tahometrul temporal î?i defila mult prea repede cifrele pe afi?aj, pentru a mai putea urm?ri ceva.
Am modificat scala la milioane de ani pe secund? ?i în curând am ajuns la o adâncime temporal? de un miliard de ani. Poate c? este gre?it s? spun c? m? „scufundam” în timp, dar exact senza?ia asta o aveam. Sim?eam aceea?i presiune pe care am sim?it-o atunci când am efectuat prima mea scufundare real? pe undeva prin m?rile sudului.
Când am ajuns la dou? miliarde de ani, presiunea a devenit aproape palpabil? ?i am strâns mai tare ghidonul motocicletei, de parc? a? fi vrut s? m? asigur de suportul material al unui obiect cunoscut.
Programul motocicletei temporale era reglat s? m? duc? acolo, în punctul ?i în timpul calculat de savan?i, dar rolul meu nu era numai de a face fotografiile, ci ?i de a ocoli nodurile temporale. Am strâns din din?i ?i am condus mai departe printr-o lume tot mai pustie ?i mai întunecat?: cerul devenise negru ?i stelele erau vizibile în permanen??. Când m-am apropiat de timpul prev?zut, viteza temporal? a motocicletei a sc?zut, iar conform softului implementat, scala a trecut de data asta automat la mii de ani pe secund?.
Se pare c? savan?ii au calculat exact timpul sosirii germenilor extratere?tri. La fel de exact au calculat ?i locul, astfel încât ceea ce a sosit din cer a c?zut la mai pu?in de câ?iva metri de mine.
Am folosit de data asta func?iile clasice ale motocicletei ?i m-am apropiat cât mai mult de obiectul care fumega ?i sfârâia în apropiere.
Era chiar pe marginea unei b?ltoace ?i, când m-am apropiat, am v?zut c? savan?ii din a doua categorie au avut dreptate: obiectul era format din dou? corpuri conice care erau prinse la baz? una de alta ?i am v?zut c? se de?urubau încet unul de cel?lalt, pentru a-?i elibera f?r? îndoial? înc?rc?tura de spori.
Am f?cut la repezeal? câteva fotografii, apoi, pentru c? am sim?it cum corzile elastice ale timpului se încordeaz?, m-am aplecat ?i am ridicat dublul con, ?inându-l strâns în bra?e ca s? nu îl scap în timpul ?ocului când voi fi retras spre prezent.
Am zâmbit victorios: eram cu adev?rat un campion, pentru c? în loc s? le aduc savan?ilor un set de fotografii, aveam s? le aduc ceva palpabil.
Dup? cum am mai spus, pe drumul de întoarcere rolul meu era mai mult decorativ, pentru c? motocicleta era tras? pur ?i simplu înapoi în prezent pe vechiul drum temporal, f?r? s? trebuiasc? s? o mai conduc deloc. Iar întoarcerea, în loc s? se fac? tot într-o or?, cât durase drumul spre Precambrian, avea s? se desf??oare de data asta doar în câteva minute. Aveam, a?adar, mai mult timp la dispozi?ie ca s? admir locurile sau, poate ar fi mai bine s? zic, timpurile prin care m? întorceam, a?a c? am v?zut c? nu era în regul? ceva înc? înainte de a ajunge în Jurasic. Cerul, care ar fi trebuit s? devin? albastru imediat dup? apari?ia oxigenului în atmosfer?, r?mânea în continuare negru. Când am ajuns cu 65 de milioane de ani în urm?, în locul unei planete forfotind de via??, am v?zut în jurul meu doar stânci pustii ?i câ?iva vulcani erupând în dep?rtare. Asteroidul a c?zut ?i el peste aceea?i lume f?r? via??.
În bra?ele mele, cele dou? conuri încercau s? se desfac? zumz?ind, dar eu, din dorin?a de a le aduce intacte savan?ilor, le ?ineam cu toat? puterea, astfel c? nici nu mi-am dat seama c? am ajuns în prezent decât atunci când tahometrul a scos un clinchet de final de curs?.
Am privit în jur a?teptându-m? la aplauze ?i urale, dar în loc de asta nu am v?zut decât stâncile pustii care ar?tau exact la fel de dezolante precum cele din Precambrian.
Din cauza surprizei, am sc?pat cele dou? conuri îmbinate din mân? ?i în numai câteva secunde s-au desf?cut ?i ?i-au v?rsat con?inutul lichid pe solul sterp al P?mântului.
Au trecut multe minute pân? s? în?eleg, dar am reu?it, în cele din urm?, ?i privind la lichidul germinator care se scurgea în sol îns?mân?ând Planeta, mi-am dat seama c? va dura aproape înc? patru miliarde de ani pân? când o civiliza?ie asem?n?toare cu aceea pe care am cunoscut-o va lua na?tere, în cele din urm?.
Mai aveam o rezerv? de oxigen de înc? vreo dou? ore, dar acumulatorii motocicletei erau pe zero, a?a c? am hot?rât s? nu mai a?tept o agonie dureroas? ?i inevitabil? ?i mi-am scos casca. Înainte ca totul s? se întunece în fa?a ochilor mei, am reu?it s? zâmbesc ?i s? sper c? peste patru miliarde de ani un alt campion nu va avea ini?iative care s? for?eze via?a s? o ia iar ?i iar de la început.