Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Simfonie

de Daniela Luminita Teleoaca

Erau zilele alea în care, înfrunza?i, copacii î?i disputau pa?nic oglindirea în parbrizul Moskvitch-ului nostru. ?i eu, foarte probabil, unica lor complice. A lumii cerului, coborât atât de aproape. Într-un camuflaj perfect care mai nim?nui nu ar fi dat de b?nuit. În orice caz, nu suficient de mult, încât starea aceea s? genereze o alta, interminabil?, infinit?, adev?rat?. Purt?toare de o parte ?i cealalt? a vremii. A lumilor. Poposindu-m?, în acea doar? de mult înscris? în C?l?torie, pe prispa de unde se poate intui perfect momentul în care bulbii î?i strig? ie?irea înspre Lume... Starea mea de micu?? damnat? la fericire. R?mas? cu privirea lipit? de frunzele altfel. De coroana rotindu-se f?r? s? m? ame?easc? pân? la disolu?ie. Atr?gându-mi ochii printre aripile p?s?rilor vi?inii deodat? str?vezindu-se... Printre puii lor! ... de ziua care începuse într-un fel. Continuase. Ca ?i cum cineva, nemul?umit de scenariu, certat poate cu relativitatea, rupsese filmul, schimbase macazul. Sim?indu-mi r?suflarea-mogâldea?? în ceafa-i împietrit? de ve?nicii. ULI?A NOASTR? ERA MINUNAT?!!! Cu câinii ei fioro?i cu tot. Cu zdren?ele peticindu-le trupul, de nu va fi fost al nostru,... pân? la o viitoare hain?, ivit? printr-o întâmplare a Luminii! Atunci când noroaiele ne prind ca într-o soma?ie t?lpile – pentru ultima oar?. DA, pentru ultima oar? de data asta! ?i ierburile r?sar fantastice, lunguie?e în gândurile lor de fete mari ce nu catadicsesc a se ru?ina vreodat?... Deci, Moskvitch-ul nostru înota vajnic prin praful s?-l iei cu lopata al uli?ei. ?i lupii î?i intrau tandri în pielea câinilor de-ai Casei f?cu?i. Aici, la o arunc?tur? de Câlni?te, unde orice cuvânt devine baghet?. ?i eu, pe cât de mic?, pe atât de înc?p??ânat?! Cu to?i fluturii ??tia prin?i în ?uvi?e negru-cu-ro?u. Când altfel reac?ionez la irealitate, bun?oar? la banca asta concret? din marginea unei cur?i, f?când inevitabil? trecerea cu muuult mai departe... ?i nu, nu vreau s? cresc mai mult de atât! Îmi este de ajuns uli?a asta cu praful ei simpatic, ce se va l?sa în curând c?lcat?, ca sub o mângâiere, de copitele fiarelor cu ochi blânzi ce tocmai au petrecut boiere?te în gârl?... Drumul meu duce direct la r?d?cina de garofi?? a izvoarelor, când din burta Câmpiei Burnazului cre?te pe nev?zute ditamai Muntele. ?i o privesc pe Bunica. Cum ?tie ea s? fac? pe neînfricata! Cu gândul numai la albul laptelui de disear?! ?i eu stau. Stau lipit?. De aceast? coroan?-de-sus, f?râmi?ându-mi pân? la m?rgele înmiresate lacrimile de feti??-a-cerului. Habar nu am eu cum se scrie corect... cum se pronun?? cum se nasc cum se termin? o mul?ime de cuvinte... Le-am prins din zbor. Le-am dat chip. Le-am a?ezat pe cele mai multe în gr?dina din inim?. În secunda aia prelungindu-se dincolo de cât vezi cu ochii... Atunci când toat? lumea se cunoa?te, î?i d?, ca pe binecuvântare, Ziua bun?! ?i Tata urc? Moskvitch-ul nostru de poveste deasupra pr?pastiei terestre. Foarte probabil, Drumul nostru este un alai nuntesc. R?mâne! Adun?m sufletul cerului, straiele lui de s?rb?toare m?rea??. Nimeni nu m? dezlipe?te. Nici acum când ?tiu, aproape exact, cum a compus Beethoven Simfonia Destinului.........................

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro