proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Fratele, care venea dup? Clemen?a, aterizase (pe lume) la un sfâr?it de prim?var?. Pe atunci, prin?esa tatii nu avea împlini?i nici doi ani. B?iatul nu era un careva bostan sfredelit... Fratele mai mic – borc?nos, b?rb?tos, cu pumnii strân?i vine?i de putere, vârtos la apuc?tur?, smolit la fa?a, cu un smoc de p?r negru lucios, deja dat într-o parte – imediat s-a demonstrat ca individ. V?zându-l cum era, teteia, hot?rât s? înt?reasc? duhu neamului, a insistat ca b?iatu s? fie numit în cinstea lui, a bunelului lui, a bunelului bunelului... cât ?i în onoarea nanului Andru?a – b?rbatu m?tu?ii Tudora de la capital?.
Înf??at pân?-n barb? ?i mai sus, înv?l?tucit în prostiri, odoru tatii nu se eviden?ia de ceilal?i ai no?tri, poate doar prin situa?ia-i de prizonier. Mai încerca el s? ias? la libertate – în zadar. N-aveam cu ce-l ajuta nici eu. L?huza, grozav de strict?, deloc nu l?sa s?-i dezleg?m lea?ul de la colan. Ca adev?r, nici m?car iu?ii pui de haiduci n-aveau sc?pare din valurile de pelinci învârtite, legate roat?... Pe atunci, eu slujeam observator f?r? r?spundere. Ziulica întreag?, mamica se învârtea numai pe lâng? dânsu, parc? altcineva nu mai era în cas?. Îl desf??a, îl ?tergea, îl sp?la, îi râdea la fiecare minut?, îl arunca în sus, îl prindea înapoi, îl tr?gea de mâini, îl d?dea ?i de-a dura pe tot patul, odat? – mai s?-l scape...

Într-o zi, p?rinta m-a l?sat s?-i p?zesc fructul, iar singur? a ie?it pe-afar?, s? dea ap? la pui. ?ezând pe marginea patului ca unu mare, l-am v?zut pe puradel schimbat la fa??. Dintr-o s?ritur?, am deschis u?a la chiler ?i am strigat.
Sc?pând m?tura din mân?, mama s-a aruncat în?untru, ca pajura. L-a mutat în mijlocu patului, l-a ascultat, l-a desf??at ?i l-a l?sat gol. El s-a luminat la înf??i?are, a tras o târtâit?, a dat din picioare ?i s-a oprit. Mama a r?suflat u?or ?i – hai s?-l înf??oare la loc. B?ietu s-a împotrivit, învine?indu-se mai dihai ca înainte. Atunci ea l-a luat în bra?e, l-a hr?nit ?i – hai iar s?-l pun? la loc. El, nu se d?dea desprins, parc? f?cea a foame, i s-a ag??at cu mâinile de p?r, i-a înfipt nasul in piept ?i nu-i d?dea drumul. Mama, nu-l putea corcoli toat? ziua, mai avea ?i treab? femeia.
Când a în?eles b?iatul c? se terminase pl?cerea, a deschis un guroi mare ?i s-a apucat de ?ipat, de crapa varul în pod. Mama ,n-a avut ce-i face, i-a mai dat. I-a dat, pân? l-a s?turat. ” Aista b?iet îi smecher… Ni?i la o be?în? nu-i d? drumu s? ple?i dijeaba…” – a zis ea f?r? a se uita la mine, l-a pupat, i-a tras dou? palme la buc? ?i l-a prins în strânsoare. Tot atunci, am atacat cu întreb?ri întoarse pe dos, chipurile s? aflu ?i eu – ce gre?ise el, de-l n?du?ea în atâta pelinc?raie.

B?iatu cre?tea…, pe an ce trecea, nume noi acapara: Andru?a, Andu?elu, Andru??, Dliu??, Dliu?? Brigadiru… Îi pl?ceau c?l?toriile. Pe la 5 ani vizita râpi ?i coclauri de lâng? sat – când cu noi, când f?r?. Ceva mai târziu, a cunoscut H??c?naua, B?r?neasa ?i alte domenii s?te?ti mai dep?rtate. Înainte de clasa treia, a trecut în lat iazul Haragâj – rezultat ne ordinar, autentic? prob? de poten?? ?i curaj la anii care-i avea.
Acas?, Dliu?? ajuta, treab? f?cea, pe mari îi asculta, la ?coal? înv??a, la poezii nu se arunca, note bune înjgheba... Cam-cam, pe ale mele urme el c?lca, mai era ?i trântaci.
Nu ?in minte, m?car o dat?, din a lui cauz?, s? trag eu cu obrazu pe Rusca, pe la Rotundu... La nunta noastr? de n?na?i, pu?tani de veleatu lui (chiar ?i mai m?ri?ori) din Butucenii cu tot cu M?cre?ti, au tot suferit repetate înfrângeri. Îi dobora (cu piedica mea) din picioare, s? nu-?i colb?iasc? pantalonu de nunt?. Nici la pumni, b?tut nu se l?sa – nu-i sufla nimeni în bor?, ?i care încerca, vai ?i amar de el era. Ce mai... pu?tanu era mândria familiei, ?-în primul rând a mea. Când îl vedeam lâng? mine: neclintit, mu?chios, cu pumnii strân?i, ochii în curaj sc?lda?i, barba de p??an... umflam nara mai tare ca tata.
Pe an ce trecea, Andriuha în sport se adâncea. Alerga bine, bine arunca granata, s?rea capra, lungimi, l??imi, c?l?rea turnicul* (bara) pe la repausuri, f?când ce f?ceau p??anii la ?coal? ?i înc? ceva.

Într-o prim?var?, dup? plecarea mea la înv???tur?, fratele a înnoit alerg?rile de diminea??. Conducerea sportiv? de la Cantemir anun?ase mari competi?ii raionale. El s-a preg?tit serios – pretindea la loc de frunte în lista campionilor, ce urmau a fi premia?i.
Într-o diminea?? cu soare, ?i mul?i copaci în floare, ma?in? cu butc? a colhozului, ticsit? cu fete ?i b?ie?i, lu? drumul raionului.
Pe stadionul Caniei, destinat proced?rii a?teptatelor întreceri, sute de figuri se agitau , s?reau, se îndoiau, se dezdoiau... – crosuri, arunc?ri, ?tafete imitau.
La ora cuvenit?, juriul opri zbucium?rile, apoi anun?? desf??urarea probelor, succesiunea, repartizarea pe scara ?colar?...
În diviziunea lui Andru?a, concuren?i erau de-ajuns ?i de r?mas. Pe el asta nu-l descuraja, era dispus s? f?râme toat? iarba pe stadion, numai s? pun? mâna pe trofeu.
Dup? alerg?ri ?i s?rituri, rezultatele fratelui oscilau între primele, cu prioritate spre num?rul unu. La turnic (bar?), ?i la aruncarea granatei, el a fost cel mai bun. Calcule prealabile îi garantau titlul de campion, în a lui categorie,, dar n-a fost a?a. Juriul l-a calificat al doilea, primul fiind numit concurentul principal – b?iat din sat, cu tat? arbitru, membru de juriu... Evidenta nedreptate n-a pl?cut la mul?i. B?ie?i de la Tartaul, L?rgana, Cociulia... (chiar ?i de ai no?tri) strigau, ?uierau...
Imediat dup? anun?are, Andru?a s-a apropiat de arbitri ?i a protestat. N-a fost ascultat, doar un înv???tor din sat (om corect ?i sincer de felul lui) l-a sus?inut, cu privirea. B?iatul a înghi?it obida, dar la fa?? tot c?tr?nit a r?mas. Z?rindu-l pe numitul campion cu zâmbetul pân? la urechi, ?i o pereche de adida?i noi ag??a?i în gât ca în loc de medalie, am?gitul a scos par? din ochi, i-a ar?tat ?i pumnul.
Concuren?ii s-au rev?zut în butca ma?inii. Pe la jumatea drumului spre cas?, Andriuha s-a repezit la campion, i-a tras dou? palme ap?sate, apoi ?i-a întors premiul, ce ,dup? legea sportiv?, îi apar?inea numai lui ?i mai mult nim?nui.
La col?ul ?leahului, ma?ina s-a oprit, s? coboare o parte din b?ie?i. Campionul a s?rit jos primul ?i s-a aruncat la cabin?, s?-l anun?e pe t?ticu. Andru?a, n-avea de gând s? fug? – juste?ea era de partea lui. Enervat la culme, Renat Alexeievici s-a apropiat, s-a înfipt cu amândou? mâinile în bra?ele fratelui, i-a zmuls înc?l??mintea, apoi i-a dat o palm? u?oar?, c? ?tia el ce ?tia.
Acas?, fratele nu s-a plâns, asta la noi nu era primit. Obida i-a trecut greu. Când campionu-i pica la umbre îndosite, nu-l sl?bea, nu-l jelea... numai a?a el se r?corea. I-au mai ticnit oare adida?ii premiatului? – În tot cazul, tata lui, de întâlnirile lor n-a mai aflat. B?ie?ii cre?teau, se formau, cum puteau î?i c?leau propriile demnit??i.

Dup? a mea plecare, Andriuha r?mase mai marele în ograd?. Numai func?ia dat? demonstra c? el poseda calit??i organizatorice, f?r? de care mama nu încredin?a posturi.
?coala-i mergea bine. Avea aptitudini în calcule, tâlc la vorb?. Era bun de anecdote, cu dar la spus p?t?ranii coapte pe loc, la fa?a râsului. Îl ascultau pu?tanii, fetele, p??anii, bobocii, Vulturica, cârlanii... Îi ?inea hazul teteia, mama, brigadirii, înv???torii. Da ur?tor, de care el era... Trei ierni la rând, alt b?ietan mai bun în mahale nu s-a g?sit. Cuvinte vechi, de în?eles adânc el singur compunea, în noaptea cu noroc pe la ferestre le zvonea.
Într-un ajun de Sfântu Vasile, terminându-?i lucrul pe-afar?, tata s-a b?rbierit, s-a îmbr?cat mai ac?t?rii ?i s-a a?ezat lâng? sob?, s?-?i mai înc?lzeasc? spinarea, mul??mit de ce avea ?i cum tr?ia la ora ceia. St?tea în voie ?i urm?rea dup? mama cum treb?luia pe lâng? plit?. La un moment, a încre?it el fruntea, s-a ridicat, s-a dat la u??, a cr?pat-o pu?in, s? asculte ceva afar?.
– La ?i ti mai gânde?ti, ?i-ai mai uitat?.. – l-a luat mama la întreb?ri, observându-l preocupat.
– Ia, ia... ia ta?i oleac?! Da, el îi, Andru?a, el ur?.
– A-a-a! Iaca, cari-i treaba. ?i-ai cunoscut odoru, î?i râd ?i urechili...
– ?i vrei tu, dac? tot satu-l laud? cum ur?... – La ?i ca la ?i, da la a?a ?eva cu tini precis c? nu sam?n?. Nu ?tiu ?i f??ei în a?a sar?, da nu te-am auzît o dat? s? uri, ni?i capra nu te-am v?zut jiucând, di valaret n-ari rost ni?i s? pominesc.
– Tr?jeam di buhai, c?ram cola?ii, p?zeam casiru... – Asta da, da b?ietu la vorb?-i aruncat în a noastr? parte.
– Las-s? s?mini cui a s?m?na, numa s? fac? treab?. – T?man c? azi n-o f?cut ńica, o stat numa la oglind?. – Las?, c? ni?i Costa nu ?i-o rupt schinarea... Azi ?i mâini li d?m crezari. Ia numa ascult?, ascult? numa oleac?... eu di-ai?i îl aud.
– Pi undi crezi c-ar hi acu? – Îi în partea ?eia di râp?, la b??a Gheorghi Donaluki. – Dac? auzi tucma acolo, spuni macar dou? cuvinti din ?i strig? el.
– Acu? î?i spun... Gata, o terminat di urat. Acu intr? în cas?, e colacu, banii, ies? din cas?, din ograd?...
– Îi ?ete?ti fi?ticari pas, poati ti râpezi ?i tu cu dânsu, oleac?...
– Gata, nu-i ?i o fost, îi târzâu.
– Cum târzâu? – Costachi Munteanu ?i acu sâ du?i... – Cu Costachi m-a? du?i... Da am ura noi m?car v-o trii gospodari? – Dac? v? înfunda?i la careva neam a vostru, nu mai ie?i?i p?n diminea??... v? prind copchiii cu s?m?natu.
Adev?rul era c? bunii ur?tori se r?reau pe an ce trecea, în schimb, de capre erau pline drumurile. O ur?tur? bun? trebuia g?sit?, înv??at?, recitat? cu duh, cu putere în glas, s? fie auzit? ?i din fundul beciului – numai atunci st?pânul se r?spl?tea din toat? inima. Andriuha de asta ?tia. Companion îi era Îlu?c?, un mahalagiu de anii lui – ?i el din neamuri multe, v?zute... ?i bune la daruri.
În noaptea cu pricina, b?ie?ii erau g?ti?i cu ur?turi alese, t?lanc? sun?toare, buhai-buhai: g?leat? de lemn cu fund de piele, c?lu? lung din p?r de arm?sar, ?i sticla de bor? la buzunar.
De la buhaiu lor, geamurile tremurau, becurile se stingeau ?i iar se aprindeau. Tras de pe Rusca, r?suna la ?leah, tras din M?cre?ti, str?b?tea Butucenii ?i Valea l?rgii, ?i de sufla vântu din sus, vuietu-i ajungea la Satu Nou.
Dup? plan, ac?iunea lor începea odat? cu întunericul ?i se termina la cr?patul zilei. Mergeau numai roat?, colacii îi l?sau pe la neamuri, în timpul s?pt?mânii s?-i care acas?. Nu s-au oprit din urat pân? n-au adunat 40 de ruble în doi, câte 20 de c?ciul?, exact cum pl?nuiser? în iarna ceia. A dou?za n-aveau de dus la ?coal?, era duminic?.
Diminea??, dup? ur?turi, colinde, capre ?i valaret cu mult tineret, mama nu mai putea alinta sem?n?torii. A trebuit s? se adreseze la cineva.
– Andru??lu, vra mama s? ti întrebi ?eva, cât înc? nu te-ai culcat. Ai di schimbat ni?ti rubli în capi?i m?run??li?
– Di care-?i trebuie? – se bucur? el, poate scap? de metal.
– Vreu ?i galbini, vreu ?i albi, di 10-15-20, numa di 50 nu da.
– Galbene am pu?îne, albe-?i schimb câte vrei. – Socoati trii rubli di capei?i, ?i mama întoar?i o rubl? di trii, b?tut?.
– Da când a s-o v?d? – se interes? bancherul, b?nuind c? schimbul venea cu împrumut. – Cum vine pensia pi copchii, imidiat î?i ?i întorc banii. – Bun, da-i întor?i numadicât, îs câ?liga?i cu uratu, nu cu pr??itu.
– Numadicât. Aista-i împrumut, nu-mi pla?i s? umblu cu darorii în schinari. An??r? am luat di la Ego dou? rubli, i-am întors tot, p?n într-o capic?, po?i s?-l întreghi... – Când a s?-l v?d acas?, sau s?-i scriu scrisoare?. . Bun, mam?, ti cred, numa s? nu ui?i.
– Nu, ni?i într-un caz, dar, dac?, cumva… la câti ari mama în cap… s?-mi adu?i aminti.
Dup? tranzac?ie, p?rinta se purta frumos cu creditorul, dar câte odat? îl mai ap?sa... – treaba era treab?. Odat?, el s-a sup?rat, ?i, printre altele, i-a spus ?i de bani: ” S? întor?i datoria, nu mâine, ?i ni?i poimâne – azi, acu, în minuta asta!
– Mam? drag?, cum s? zburle?ti?!.. Numa pi mâna copchiilor s? nu ajiunji... Da ?i eu, proast?... Tari o trebuit s?-l ascult pi tat-so?
– Înc? ?i el îi amestecat în asta?
– Disigur! ?ini-i glavnâi* în cas?? – N-am ?tiut eu de-odat?... v? puneam la procent, ca la americani.
– Andru?elu mamii, sup?rarea urâ???ti omu...

Îngrijorat de ultimele cuvinte, Andriuha tot atunci a disp?rut de la fa?a locului. S-a oprit la oglind?, în casa de la vale.
V?zându-?i fizionomia c?tr?nit?, imediat a ?i îndulcit-o cu excitantu-i zâmbet, care,pe la serate, b?ga fetele în deranj.
B?iatul se ridicase, avea aspect de tân?r serios: sp?tos, mu?chios, tare la mandibul?; sprâncenat, ochios, fa?a toat? în alunele; nasul, nu a?a borc?nos ca înainte, ca pe cartinc? combinat cu restul chipului. S-a sucit, s-a rotit, s-a uitat la dânsul în profil, anface, a r?suflecat o mânec? pân? la um?r, a ridicat bra?ul, a încordat bicepsu...
Mul?umit de sine, s-a dezlipit el de chiposu-i dublor ?i a p?r?sit dulapul cu oglind?, f?r? s? observe dou? perechi de ochi?ori lucitori, urm?rindu-l sub o perdic? a geamului de la verand?. ?i dac? i-ar fi z?rit, mare zarv? n-ar fi ridicat, nici datoria mamei nu-l mai oftiga. Trei ruble nu-i hot?rau soarta financiar?, avea el rezerve de baz?, acumulate înc? din vara lucrat? la tractoare.

Dup? a zecea clas?, Andriuha a pus mâna pe geamantan. Într-o zi, m-am trezit cu el la u?a c?minului 9. A venit s? intre la universitate, la economie, cum îl îndrumasem mai înainte.
Primul examen l-a dat pe trei. Dup? a?a not? al?ii plecau acas?, el – nu. La a doua prob? a luat un patru, la a treia – înc? unul, iar la ultima (compunerea) s-a ales cu un cinci hot?râtor, ce în final l-a înlesnit s? figureze pe list?. În alt? list?, la alt? facultate, era pus ?i numele Clemen?ei.
Acas? era mare agiotaj. Unde s-a mai v?zut, în sat, ograd? cu 4 studen?i universitari odat?? Mama zbura în nouri, tata tr?gea pe poart? oameni de la drum... întristatele feti?e î?i alungeau ochii la ?osea.