Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Prin?esa macilor de dar

de Iulia Elize

Îmi pare c?, demult, într-un loc de Împ?ra?i (c? doar era o Împ?r??ie mare, ca toate celelalte) într-un loc foarte deosebit, a?adar, un Împ?rat ?i Împ?r?teasa lui frumoas? nu au avut, niciodat?, copii, dup? ce, o vreme bun? trecuse, deja, în ?ara aceea, numit? ?ara cea Verde, f?r? ca probabil Cerul s? o binecuvânteze pe Împ?r?teas?, dându-le un mo?tenitor, pentru ea. Pân? când, într-una din zile, în locul acela...
**
— Poate stelele au cerut, foarte tare, ca eu s? m? nasc... Dar lucrul acesta, atât de intim pentru p?rin?ii mei, s-a petrecut, de fapt, nu mai pu?in de acum dou?zeci ?i unu de ani... Pentru c?, da, m-am n?scut acum, exact, dou?zeci ?i unu de ani!
— Probabil c? lucrurile au fost rânduite a?a cum crezi, Prin?e, cu mult timp mai înainte, de fapt. Prive?te, rogu-te, de pild?, rubinul acesta ro?u, el î?i va spune despre destinul t?u din Împ?r??ia cea Nemuritoare a Macilor... Care, deja, de pe undeva te tot cheam?. Prive?te rubinul ?i nu te teme! C? sunt slujitor b?trân ?i foarte iste?!
— La na?terea mea, mi s-a promis, desigur, un lucru în care am crezut mult. Dar nu pentru mine, ci pentru tata, care e acum în etate, slujba?ule. Pentru c? am privit rubinul t?u ?i am v?zut, deja, ce m-a?teapt?! Trebuie s? culeg macul, pentru tata!
— Mai prive?te-l înc? un pic, prin?ule! E aproape o ispit?, c? te rog!
— O s? plec, acum, dup? el! Dup? macul din câmpia cea fericit? ?i fermecat?, care s? m? a?tepte cu petalele lui chem?toare! C? eu, slujba?ul meu bun, f?r? lucrul acela ?i f?r? tata tân?r ca un leu, eu nu mai pot! Pentru c? nu îmi doresc sup?rare în Împ?r??ie, slujba?ule! Îmi `ieu, de fapt, calul ?i plec... Mai iute decât gândul, spre macul însurat cu p?mântul ?i cu somnul meu, întristarea, care m? cheam?. C? o s? îmi g?sesc macul acela, slujba?ule. De pild?, de trei zile, calul cel mai b?trân al tatei m?nânc? numai j?ratec... O s? iau, special, numai ?i numai acel cal... Pentru c? sunt, de fapt, semne peste tot! Iar eu trebuie s? plec!
— Ileana, ce face, prin?ule?
— Ileana, dar ce întrebi? Slujba? iste? ce e?ti! (Slujba?ul, într-adev?r, îl privea pe prin? cu o privire foarte istea??).
— Nu se va sup?ra, Ileana? Prive?te, înc?, rubinul ?i nu te teme!
— Nu cred s? se supere... Dar îmi va fi foarte dor de viitoarea mea mireas?... Pentru c?, de fapt, cu câte rubine a? d?rui-o, nu ar fi fost nici cu un pic mai dulce, decât era deja, draga mea de Ileana... Are o fa?? ca ziua ?i cel mai frumos p?r galb?n ?i e cea mai dulce, dintre toate femeile! Numai Ileana e, de fapt, calea inimii mele... ?i tot drumul mieu tin?r... Dar, ia s? plec eu!
— Unde pleca?i, de fapt, prin?ul nostru cel mai drag, de pe p?mânt? Chiar vre?i s? pleca?i? C? lumea tare rea este!
— S? îi aduc tatei floarea tinere?ii! A?a...
— Privi?i înc? rubinul...
— Iac?, îl privesc!
*
Dup? zeci de peripe?ii, implicate fiind o Vr?jitoare, o Ma?ter? foarte rea, Gheonoaia, dar ?i Muma P?durii, pe care Prin?ul, îns?, pe toate le-a învins, dup? tipicul fiec?reia, dar ?i pe toate fiarele p?mântului ?i cele care st?teau dedesubt de cer, care i s-au opus prin?ului ?i care nu l-au putut sp?ria, câtu?i de pu?in, acesta a nimerit într-un loc de câmpie nemuritoare, plin?, toat?, cu maci, a?eza?i tocmai lâng? un Castel de Argint, de unde s-a auzit un glas de femeie foarte frumoas?. P?rul ei lung ?i frumos era foarte sub?ire ?i castaniu la fire, ca trunchiul de p?dure, iar ochii ei mari, de un verde curat, cu un fel de sclipiri de culoare ultramarin, poate cea mai limpede podoab? pre?ioas?, pentru o femeie, ?i ca un smarald frumos ?i o podoab? sfânt? z?când?, frumoas?, apoi numai lini?tea, în sufletul ce ascundea un arini? de bog??ie sufleteasc?. ”Ce frumoas? e... Dar mai dulce e Ileana...” Rochia femeii, de un albastru brocart, îi venea numai bine Prin?esei, pe trupul ei sub?ire ?i printre macii înflori?i ?i to?i foarte ro?ii, de ziceai c? era, de fapt, un nor de femeie albastr? ?i foarte u?oar?, printre macii cei ro?ii plini de somn ?i d?rui?i cu dar de mult? adormeal?, pentru oricine trecea, de fapt, pe acolo...
***
— Nu î?i fac niciun r?u, prin?ule, tu doar r?mâi..., îi zise frumoas?, Prin?esa cea tân?r? a ?inutului. (C? era singur?, pe acolo, Prin?es? a tuturor macilor, ?i înc? nu î?i g?sise niciun Prin? care s? fi trecut prin Împ?r??ia aceea plin? de maci.)
— S? îi aduc tatei floarea tinere?ii! A?a mi-era vorba, de la Împ?r??ia mea... ?i mi-e jur?mânt, înc? de mic, s? ascult de ea!
— Vrei floarea tinere?ilor, prin?ule?
— Foarte mult, fat? frumoas?...
— Atunci r?mâi aici... C? eu te rog foarte mult... S? nu m? p?r?se?ti niciodat?... Niciodat?, te rog mult, prin?ule!
— Aha!
— Apoi, î?i dau ?i Macul cel Frumos ?i cu petalele cele mai d?ruite. Pentru c? cine st? pe aici, nu cunoa?te niciodat? îmb?trânire. Iar macul acela, pe care, cu siguran??, ?i-l voi da, dac? tu, cu adev?rat ?i chiar, m? iube?ti...
— Nu pot, c? e pentru tata, macul acela, fat? foarte frumoas? ?i deosebit?! (Dar în gândul lui: Nu este mai frumoas? Zâna aceasta, decât Ilenu?a a mea...)
— Stai cu mine, prin? duios...
— Vreau doar tinere?e, fat? frumoas?, ca s? o duc tatei! Pentru c? a îmb?trânit, iar mie îmi vine, nu ?tiu cum s? te fac s? în?elegi, foarte mult? mil?, în suflet, când m? gândesc la t?tuca...
— Cine e tat?l t?u, Prin?ule?
— Împ?ratul Verde!
— R?mâi... Te rog, s? r?mâi... Pentru c? te rog eu foarte sincer ?i cu neap?rat mult drag! Pentru c? tu, prin? frumos, chiar îmi e?ti scump ochilor!
— O vreme, poate, totu?i, r?mân... Dac? m? rogi tu, atunci, o s? r?mân...
— Nimic nu m? poate face mai lini?tit?! M? simt înc? mai frumoas? ?i mai fericit?, dac? r?mâi! Inima mea e un porumbel în palma ta!
— Ce dr?gu?? e...
— E?ti, de fapt, cel mai frumos Prin?, care a trecut, vreodat?, pe la Împ?r??ia aceasta scump? mie! Câteodat?, îmi cad numai lacrimi din ochi... (?i nu a putut s? îi spun? mai mult. Pentru c?, în foarte multe alte d??i, era foarte fericit?, de î?i uita triste?ea pe care ?i-o adunase, în cupe mari de floare ro?ie, râvnite de toat? lumea neîn?eleg?toare.) Ce era, de fapt cu Prin?esa?
— Mai mereu e?ti trist?...
— Plâng pentru fiecare b?nu? de mac, adic? mac foarte mic, care îmi pleac? din Împ?r??ie...
— Prin?es?, e atât de mult soare, pe afar?! Dar ?i la tine în p?r!
*** **
?i, poate, prin?ul a stat, un timp, pe lâng? frumoasa ?i tân?ra Prin?es?, cu rochie albastr? din cel mai frumos brocart, pe lâng? ochii aceia verzi care l-au bucurat ?i l-au tot chemat, cu o încântare a?adar foarte mare în suflet ?i, uitând-o pe Ileana, a fost, cu totul, foarte fericit, aproape cât s? îi d?ruiasc? prin?esei triste inima... Pân? când, într-una din zile, o durere surd? l-a cuprins, lâng? macii aceia cei mai frumo?i, ai Împ?r?tesei, aducându-?i aminte pentru ce, de fapt, venise, pe t?râmul acela... Adic?, pentru cea mai special? floare din lume, una ro?ie ?i d?t?toare de mare putere trupeasc?, pentru tat?l s?u. ?i, credem, la darea aceea de seam?, Împ?r?teasa durmea, cu trupul ei frumos, în câmpul ei cu maci, care era ca un fel de Împ?r??ie, pentru cei mai ferici?i dintre tineri, adesea aflându-?i cel mai lin somn ?i îmbr??i?area dulce?ii celei mai moale, printre florile d?t?toare de mare putere. Avându-se, în spatele câmpului, ?i un palat din aur foarte ro?u ?i din cupru. Chiar în spatele aceluia din argint, d?t?tor de mult? dragoste. Niciun palat, îns?, de aur, auriu, pe la locurile acelea... Poate pentru c? prin?ul, nu ?i-a oferit, pe deplin, inima, rezervat? pentru prima lui logodnic?, de acas?. ?i aceasta poate fi numai un semn de plecare de la Împ?r?teasa, de care prin?ul s-a legat, l?sându-?i, de fapt ?i de drept, ba?tinile.
— De ce nu vrei s? fii, Prin?ule foarte frumos, Împ?ratul meu? Din ochi, îi c?zu o lacrim? în form? de floare de aur. Iar florile acelea îi c?deau, de fapt, pe obraz, foarte rar...
Dar la întrebarea aceasta, prin?ul nu r?spunsese, de fapt, niciodat?. ?i nici Împ?r?teasa nu i-a ar?tat, atunci, cea mai de pre? comoar?: o floare de aur, care îi înlocuia, numai de ?apte ori în toat? via?a, câte o lacrim?. Dac? fata tr?ia cel mult patruzeci ?i nou? de ani. Mult mai scump? ?i mai pre?ioas?, floarea celor ?apte flori, lacrimile de aur, pentru tân?ra prin?es?, decât Macul acela am?gitor, al tinere?ilor, pe care îl c?uta ?i îi dorea Prin?ul... Care, de fapt, mac, i-l promisese, dar pentru mai târziu. Totu?i, nu l-ar fi l?sat s? plece, din ?ara ei, pentru c? îl iubea mult pe Prin?. Adesea, îl înv?luia cu p?rul ?i cu parfumul ei, îi ar?ta cele mai scumpe flori de câmpie, spunându-i despre cele mai ginga?e alb?strele ?i despre to?i macii ei frumo?i ?i s?lbatici, îns? despre floarea ei mic?, de aur, pe care o plângea, de ?apte ori în toat? via?a ei, nu i-a pomenit, niciodat?, Prin?ului...
— Ast?zi, nu mai vreau s? plâng pentru nimeni...
— Vreau doar tinere?e, fat? frumoas?, ca s? o duc tatei... ?i-a spus, privind fata cum durmea, extrem de dulce ?i de frumoas?, ?i cu totul f?r? grij? sau paz?, în lanul cu maci. ?i lâng? palatul de aur, pe care abia l-a visat. Aducându-?i aminte de logodnica pe care o l?sase în urm?, de Ileana.
— R?mâi..., a auzit ca prin vis, ?i buzele fetei au p?rut s? se mi?te pu?in. De?i ea durmea.
— O vreme, poate, totu?i, r?mân...
— Mai r?mâi...
** ***
Mult timp, s-a uitat poate prin?ul, la cel mai frumos mac ?i cel mai proasp?t, cu totul de foc, din palma fetei, aflându-se, azi, cam dormind lini?tit?, în lanul cu maci, ?tiind c? aceea era, de fapt, floarea pe care i-ar fi trebuit, ca s? o duc? tatei lui, Împ?ratul ?inutului Verde, pentru a-l trage afar? din vârsta lui foarte îmb?trânit?.
— Ia s? culeg...
— Ce faci prin?ule?, l-a întrebat, atunci, Câmpul de maci pe prin?.
— Te iau, cu mine, macule! Pentru c? trebuie neap?rat s? m? reîntorc!, iar prin?ul avea o mimic? destul de încrâncenat?. Privind la macul din palma închis? a fetei. C? durmea cu el, fata, în mân?, ca s? ?i-l fereasc?.
— ?i Prin?esa? Nu e?ti tu, oare, Prin?ul ei? C? ea e Prin?esa ?i Împ?r?teasa noastr? cea mai drag?, a macilor ?i a acestor ?inuturi!
— Trebuie s? plec, pentru tata!
— ?i Împ?r?teasa noastr? cea foarte frumoas??, icni câmpul.
— O s? m? întorc la draga mea Ileana ?i o s? m? însor cu ea. La vreme, o s? îmi fac? dintr-o dat? ?i ca prin minune minunat?, doi fii cu pielea alb?, adic? doi gemeni!
— ?i Împ?r?teasa noastr?, a macilor?
— Nu face asta prin?ule! E târziu... (A ?optit, ca prin vis, Prin?esa, sim?indu-l c? pleac?.)
— Ia s?` ieu... Trebuie neap?rat s? m? reîntorc, acuma...
— Nu m? mai iube?ti, prin?ule?, ?opti Prin?esa, sim?indu-l ca prin somn, pentru c? dormea, deja, de mult timp, între macii foarte mari ?i având, amândoi ochii, purt?tori de lacrimi.
— Am stat destul ?i nu mai e clip? de z?bav?! Macule cel d?t?tor de tinere?e ?i de speran??, pentru ?elul acela c?ruia eu îi sunt supus, de când m-am n?scut! S? mergem! (?i a luat, atunci, prin?ul, cu el, macul acela frumos, din câmpul acela foarte lat, plin, tot, cu flori foarte adormitoare.) A chemat ?i a luat, la repezeal?, prin?ul, din grajduri, calul lui tat?-s?u, care, chiar ?i acum, se hr?nea cu j?ratec, ?i s-a întors, repede, c?tre locurile de ba?tin?, pentru c? arm?sarul acela bun cuno?tea bine drumul c?tre reîntoarcere. Acolo, b?trânul lui tat? îl a?teptase, pe prin?, cu sufletul strâns, pentru mul?i ani de zile...
* * *
— E cel mai frumos mac din lume... E leacul îmb?trânirii, de fapt... Ia s? îl pun eu în dreptul sufletului...
— Pune-l, iute, t?tuc?! C? am venit, cu macul, înapoi! Am z?bovit cam mult, t?tuc?, dar uite-m?, m-am întors! Cum s? te uit, t?tuc??
— A?a... Sunt cel mai fericit Împ?rat, acum, pentru c? parc? m? simt, olecu??, mai în vigoare! Nu ?i se pare, fiul meu frumos, c? am mai întinerit?
— Da, tat?, e?ti cu adev?rat cel mai frumos ?i mai bun dintre Împ?ra?i! S? fi trecut... Numai patru sau cinci ani, de când am plecat! ?i Ileana? M-a a?teptat? Tat?, sunt cel mai plin de ru?ine...
— O s? î?i g?se?ti, prin?ule, o alt? femeie... Acum ai îmb?trânit. C? ai stat mai mult de patru-cinci ani...
— Eu? Da... Pentru c? ?i-am dat, în schimb, macul... Dar nu am stat mai mult de patru sau de cinci ani. M? simt, olecu??, mai b?trân, ca ?i cum a? fi z?bovit dou?zeci, nu patru ani. Ca ?i cum ar fi trecut zece sau dou?zeci de ani peste capul meu, de fapt...
— Da...
— C? bine am f?cut! C? ?i-am adus, ce trebuia!
— I-ai d?ruit macul t?u, tat?lui t?u... Aceasta este, probabil, cel mai duios lucru pe care îl poate face un fiu adev?rat.
— ?i Ileana?
— E o lele b?trân?, acum, dar te-a a?teptat, foarte mult, s? revii... Nu e a?a de b?trân?, prin?ule, dar suferin?a a îmb?trânit-o, pu?in... Doar moartea s? mai dea târcoale, prin od?ierul femeii...
— Ileana! Ileana! a gemut, atunci, prin?ul, ?i l-a l?sat atunci pe tat?-s?u, repezindu-se, cât putu de iute, înspre od?ierul unde ?tia c? ar fi trebuit s? o g?seasc? pe Ileana lui cea frumoas?. S-a n?pustit foarte iute pe u??, undeva, în dreptul grajdului, era un cal foarte priceput care mânca, înc?, din j?ratec.
— Ileana, Ilenu?a mea! Unde e?ti?
Îns?, în fa?a prin?ului se ar?t? numai o femeie foarte b?trân?, dar înc? senin? la fa??.
— Prin?ule...
— Nu pot pricepe!, a zbierat, atunci, prin?ul.
— Tat?l t?u prime?te în fiecare zi câte un mac, ?i asta de aproape 300 de ani de zile... Eu, îns?, acum sunt b?trân?... Pentru fiecare mac, a trebuit s? cos câte o c?me?? din fir de aur, ?i s? i-o înmânez slujitorilor celor mul?i de la palat... Acum, ai venit ?i dumneata, prin?ule. C? eu, prin?ule, mult am plâns ?i mult am tot a?teptat... Nu m-am m?ritat dup? nimeni, ?i numai am plâns!
— Ileana..., dar un sentiment de n?ucitoare stânjeneal? i s-a a?ezat drept în suflet, prin?ului. Ileana nu mai era, nicidecum, femeia cu cea mai r?pitoare frumuse?e, de care se îndr?gostise acum foarte mul?i ani... Ileana... O lacrim? i-a curs din ochii lui foarte mari ?i alba?tri, ca la treizeci ?i unu de ani, ?i când lacrima a ajuns la p?mânt, din ea, curata, a r?s?rit o alb?strea.
— Ileana, ia, te rog, alb?streaua aceea ?i pune-o, rogu-te, în dreptul inimii, s? vedem dac? exist? ?i un Dumnezeu al nec?ji?ilor...
— Prin?ule... Dar b?trâna femeie nu s-a îndurat s? rup? alb?streaua, care r?s?rise din lacrima cea curat? a prin?ului, din cel mai fierbinte dor, din fierbin?eala inimii curate, dar ?i din jale.
— Vei întineri, Ileana!
Calul, îns?, în grajduri, st?tea ?i forn?ia. ?i s-a pornit, apoi, ca o vijelie, l?sându-se ca o brum? de abur, în fa?a prin?ului, care plângea pentru mândra lui b?trân?, care nu se îndurase s? rup? floarea minunat?, mica alb?strea... Care r?s?rise exact din locul unde îi c?zuse, mai devreme, lacrima.
** ***
— Prin?ule... Am mâncat numai j?ratec... Acum urc?, te întorc la câmpia cu maci, s? prinzi ?i tu, putere... C? nu ai tr?it, numai dou?zeci de ani, deja... De?i e?ti foarte îmb?trânit, de prea mult? via??, adunat?...
— S? ne întoarcem, degrab?!
S-a înduplecat prin?ul, a?adar, urcând pe c?p?tâiul calului ?i l?sând-o în spate pe dulcea lui Ileana, care plângea de i se rupea pe ea c?me?a cea veche. ?i cine ?tie dac? prin?ul ?i cu frumosul lui cal, care mânca numai j?ratec, s-au întors, vreodat?, în câmpia cu maci, unde îl a?teptase, îndelung, frumoasa ?i nemuritoarea Împ?r?teas? a castelului de Argint ascuns... ?i cine ?tie dac? fuga lui, din fa?a persoanei mai demult, Ileana, cea mult iubit?, i-a fost de un folos...
— O s? îl mai a?tept înc? ?apte ani, ?i în ace?ti ?apte ani îi voi mai coase înc? ?apte c?m??i!
Poate aceasta, de fapt, a fost o poveste cum este ?i stana de piatr?, de un folos ridec?tor, cât s? iei un bun folos din ea ?i din cea mai frumoas? înv???tur?. Pentru c?, de fapt ?i de drept, copilul cel b?lai î?i tr?ie?te numai pruncia, iar tin?rul tinere?ile, pe când b?trânul numai poate s? spere din nou, dac? ?i-a pierdut, poate, vârsta, cea mai de dinainte... ?i am r?dicat un bolovan ?i am mai tr?it, ca ?i el, înc? un an, numai în fericire ?i în bucurie a tinere?ii mele, cea f?r? prihan? sau de vin?! Dar, cu s?rmana Ileana, ce s? se mai fi întâmplat?
— Ai revenit, Prin?ule...
— Da, Prin?es? a macilor. Am înturnat ca s? î?i cer iertare...
— Acum, suntem amândoi atât de b?trâni... C? ?i pe aici s-a l?sat b?trâne?ea, Prin?ule!
— Prin?es?...
— Întoarce-te la Ileana ta, ?i cere-i ?i ei, rogu-te, s? te ierte ?i s? te izb?veasc?!
— Fat? frumoas?...
— Pentru c? nefericirea femeii e mare, dar ?i vârsta b?trân? e lung?... Iar eu? ?i nu o s? mai iubesc niciodat?, pentru c? ?i eu sunt îmb?trânit?, prin?ule... Dar s? nu-?i par? prea r?u!
— Ileana... Ileana... Ileannnaaa! (?i Prin?ul a dat s? se reîntoarc? acas?.)
În spate, l?sase un Împ?rat îns? mai tân?r ?i mai mul?umit pu?in despre cum îi mergeau treburile în întreaga împ?r??ie, ?i credeam c? macii ?i florile, dar ?i animalele p?durilor, chiar ?i acelea cu suflet de stea, i-au iertat, de tot, pe protagoni?ti, fiecare dup? neputin?a sa... Dar, oare, de ce nu îi spusese nici prin?ul Împ?r?tesei, despre alb?streaua, care prindea via??, odat? ce o lacrim? ar fi c?zut, din ochii lui mari?) Ne aducem aminte c? ?apte flori de aur, ar fi c?zut, ?i numai ?apte, din ochii prin?esei p?r?site, dar mai mult. Din fiecare lacrim? a prin?ului, ca prin minune, r?s?rea, de fapt, vie, din p?mânt, alb?streaua cea mai nevinovat?. Probabil, c?ile florilor sfinte omului sunt, totu?i, onestele ?i recunosc?toarele ?tiin?e ale celor mai frumoase tres?riri din str?fundurile suflete?ti. ?i, pesemne, Frumosul Prin? a fost iertat cel mai iute... De ce nu i-ai d?ruit, Prin?es? a macilor, speciala floare, pentru tat?l lui b?trân, oleac?, mai iute, ?i de ce l-ai desp?r?it, pe Prin?ul cel bun, de logodnica lui, Ileana? Dar prin?esa cea ginga?? ?i, mult, ?iitoare la fericire, numai a t?cut.



11.04.2021, Alba Iulia (Dup? o tem? eminescian?).

Iulia Elize (poema) | Scriitori Români

motto: Tainele umbl?, au t?lpile umede ?i frumoase, tainele sunt, parc?, întregi (Iar eu sunt, parc?, un vindec?tor)

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro