Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Fragemente specifice cu fântân? ?i ?ez?toare

de Iulia Elize

Fragment 1.

De fapt, am stat pe lâng? Bogdana tot timpul acela. Nu am l?sat-o nicio clip? în pace, decât atunci când o l?sam s? stea cu Denisia. De pild?, pe la doctori, urma s? mearg? cu mine. Dar b?trâna aceea a fost categoric? ?i am stat lini?tit ?i în bine. Urma s? fie totul exact cum ar fi trebuit!

În haba de la str?duin?a femeilor, mai exact în ?ez?toarea, iscat? aproape ad-hoc în ziua aceea din satul P?ducele, de o fat? mai harnic? ?i mai cu dare de mân?, Elena Nicolae, treb?luiau înc?, toate fetele, cu firul de lân? prinzându-l, de fapt, cu mâna ?i apoi dep?nându-l, de pe fuioare, foarte încet, de pe suveica de lemn lunguia?? ?i dat? cu lac, îns?, ca în timpuri mai moderne, care înva??, ?i ele, c? sunt culese ca de pe la târguri moderniste ?i fandosite.
Erau, în hab?, la ?ez?toare, vreo ?ase-?apte f?tu?e ?i doar dou? babe foarte b?trâne, de peste ?aizeci de ani, fiecare, sau mai mult, chiar, babele, care c?utau s? aib? grij? de fete, ca nu cumva s? le apuce povestitul ?i cu dou? vorbe, taifasurile prelungite, acolo, în tinda cu pere?i albi ?i cu ?tergare pe ele, tot albe, ?i astfel, dac? stau cumva prea mult cu vorba, s? nu lucreze, poate, cum ar fi trebuit ori s? nu aib?, poate, un spor bun. Printre ele, Nan? Tu?a, veghindu-le muncile ?i tot lucrul ?i împiedicându-le, pe fete, de la p?l?vr?geli cu privire la tinerii din sat, dar cum s? nu se vorbeasc?, în P?ducele, d-apoi. ?i Denisia P?un, chiar dac? e foarte timid?, cum s? nu o vedem, pe lâng? fete, un pic ne-ar lua cu surprindere s? o g?sim, ?i pe ea, în hab?. Î?i f?cuse, de fapt, câteva prietene ?i s-a mai destins, dup? ce a ajuns în P?ducele, iar în câ?iva ani, era chiar popular?, dup? ging??ia ei.
În ?ez?toarea satului, care se ?inea în casa aceea mare, de fapt, în tind?, unde se afla, apoi, de lucrul de mân? ?i socialul, în cercul lucr?toarelor, i-ar fi prins bine Denisiei. Pove?tile îi mai alinau dorul, a?a dup? cum mai st?tuse pe la lucru, povestind de pild?, cum st?tuse demult, în timp ce mam?-sa o înv??a lucrul de mân? sau de prin cas?, de fuseser? primele întâlniri de ?ez?toare, de la Mice?ti, apoi fetele, unele dintre ele, care nu erau prea cu capul pe sus, de p?reau ca ni?te surori, ar fi ascultat-o. De multe ori, s-ar mai fi întâlnit, pe lâng? fântân?, cu ele, mai ales cu acelea care îi erau vecine, ?i care, în cele din urm?, s-au ?i împrietenit.

Acolo, nu le-ar fi oprit nimenea, s? poat? povesti, în voie ?i despre ce ar fi vrut ele. Pe la fântân?, nu ar fi fost, de regul?, nicio bab? sau b?trân?. La fântân?, de obicei se întâmplau, într-o zi, multe, mai ales dac? se g?seau numai fete, poate unele mai st?teau, dar?, pe lâng? câte un fecior sau doi. Care s-ar fi nimerit. Nimeri?i, ?i ei, ca din întâmplare, tocmai atunci, în jurul fântânii din sat, mai ales la aceea de pe strada principal? a satului P?ducele, unde se întâlneau. Unde chiar se adunau, cum erau multe c??i pe uli?a aceea, de vaz?, mai domnoas?, a satului. Dar acum, s? mearg?, de pild?, la fântân?, nu era posibil, ca s? vaz? b?ie?ii. De obicei, fetele mergeau ca s? trag? ap? diminea?a, dup? cutuma acelui sat, trimese cu încredere de p?rin?i... Pentru c? la ap? curat? se începe toat? treaba ?i ziua...
Pe acolo, mult? treab?, pentru c? fetele acelea torceau ?i s-ar fi ocupat poate ?i cu arta cusutului, pe lâng? celelalte dou? femei, mai b?trâne, din hab?. Una mai voinic?, cu un spate lat ?i tân?r?, era mai ales ?i cea mai vorb?rea??. Care nu s-ar fi ab?inut de la vorbe, în timp ce mai cosea la mileu, adic? un fel de pânz?, pe care se coase motivul desenat, întruchipându-se un anume desen colorat, dup? nuan?ele cerute ?i dup? culoarea potrivit? a papiotelor, dup? cum te las? ?es?tura sau aspectul cu model al ?es?turii pentru cusut.
Abia s-ar fi ab?inut, Bianca, s? nu ?in? de vorb? pe absolut toate fetele. ”C? ce faci, Ioana? Cu Nicolae al t?u?”, întreba, a?adar, Bianca Elena C?p?d?u, adic? fata cu spate mai lat ?i ni?el mai corpolent?. ”C? de ce nu îl placi pe ?la, c? e voinic...”, apoi Bianca se uita, cu team?, parc? înspre cele dou? b?trâne, babele, ca nu cumva ele s? aud?, ?i ele, prea multe, despre ce nu ar fi trebuit, unele discu?ii de gen de altfel foarte obi?nuite, între fete de ?aisprezece pân? în dou?zeci ?i ceva de ani, într-o hab?. De pild?, când se mai întâlneau, pe la ?ez?toare, sau în vreo hab? de-a fetelor, f?când diverse lucruri pe lâng?, sau în vreo cas? mai ac?t?rii, mai mare, mai bogat?, cu preten?ii mai mari pentru astfel de întâlniri, de veneau uneori chiar ?i b?rba?i cu vioara, de mai dansau sau jucau între ei, tinerii.
Ori, poate, la fântân?... Diminea?a... Ce frumos ar fi fost... Sau unde mai apucau, fl?c?ii cu fetele, s? se mai adune, ca s? se vad? ?i ca s? vorbeasc? unii cu al?ii, pentru c? a?a se face ca s? te cuno?ti, unul cu altul, în sat, ?i s? te însori sau s? te m?ri?i!
— Bogdana...
— Las?-m? în pace, tu, Elena C?p?d?u, si nu m? mai înnebuni, atât, c? fac acum cu capul! (S-a ferit Bogdana Mihai, repede. Cum începuse s? o cunoasc? pe C?p?d?u, s? intuiasc? felul ei particular de a-i întoarce vorbele sau de a sabota, verbal.)
— De mult ai coborât, fat?, h?i, în P?ducele? Spune-ne, ?i nou?, Bogdana Mihai!
— Las?-ne, fat?, tu! C? munce?te fata! (A intervenit Ramona Stanca Blezeanu.)
— Dar cu cine ai venit, Bogdana, draga mea? Poate, cu Emilian P?un, care te-a adus tocmai de la Stân?, c? eu a?a am auzit!
— Da, el...
— Mi-a spus, mie, un prieten de-al lui Iacob, frate-s?u! C? te-a adus, de la Stân?, Emilian P?un...
— Las? acum, Bianca Elena C?p?d?u, c?, de fapt, cu mine a venit!, a intervenit Denisia P?un. ”Bogdana e prietena mea! Cum tu, probabil, nu ai ?tiut! ?i te bagi, de fapt, exact, Bianca, unde nu e treaba ta! Exact ca mâ?a în lapte! C? Bogdana e invitata mea, în P?ducele! C? suntem aproape ca dou? surori, de dou? s?pt?mâni, de când a sosit!”
— Sunt numai în trecere, de fapt, Bianca..., a intervenit, atunci, Bogdana Cli??u. Am coborât de la stân?, nu îmi era foarte bine, printre Ciobani, cu problemele mele... Dar de ce e?ti, Bianca, a?a de aspr? la gur?? (Nu s-a putut înfrâna s? nu în?epe ?i ea.)
— Te putem, cumva, ajuta, Bogdana Cli??u?
— Pe mine?
— C? am în?eles, c? nu e?ti de pe aici, ci e?ti moldoveanc?! De fapt, se vede, pu?in, ?i dup? accentul t?u moldovenesc! C? se simte!

2.

D-apoi, ce s? m? fac, dac? mersesem, cu Nea Scripete, la casa Anei. Am mai z?cut, prin Mun?ii Vl?siei, înc? o vreme. De fapt, ?tiam foarte bine. Acas? m? a?teptau p?rin?ii, Denisia ?i Codru? P?un. Iar mama, era, deja, pe vremea aceea, foarte b?trân?, de abia se mai ?inea pe cele dou? picioare. Fiind foarte bolnav? ?i suferind, de la o vreme, de Alzheimmer, tata ?i cu noi, o mai dusesem pe la tot felul de clinici, care s?-i mai înl?ture nelini?tea ?i spaimele, fa?? de ce se întâmplase cu fratele nostru, Emilian P?un, ?i cu Bogdana Mihai Cli??u, acum câ?iva ani, nu a?a de mul?i, pentru c? nu am uitat, bineîn?eles, mai nimic. Noi numai am încercat s? trecem cumva peste... Numai asta facem de o bun? vreme, noi, cei din familia P?unilor. ?i nu cred c? e tocmai r?u, s? încerci s? treci, peste ceva care te-a r?nit foarte tare. Aceasta se face, de fapt.
O vreme, o s? suferi foarte mult, apoi încerci ?i s? treci peste, pentru c? aceasta se face, în lume. Asta face tot omul, sau cel pu?in binele, când se confrunt? cu ceva foarte r?u. O vreme sufer?, iar apoi încearc? s? se vindece, a?a dup? cum apuc?. M?car încearc?, dac? nu ?i reu?e?te. M?car, încerc?m cu to?ii, dup? puterile fiec?ruia ?i ale noastre. Ne d?m str?duin?a, m?car. Sau, cum s? spun, încerc?m. Eu asta fac cam de aproape treisprezece ani, încerc s? m? vindec. ?i, desigur, e ?i aceasta o poveste... Stând al?turi de Codru?, totul pare, de fapt, mai u?or. M? bucur c?, în sfâr?it, Codru? poate sta cu familia lui ?i c? ne e la to?i foarte bine. De pild?, Denisia înc? nu s-a c?s?torit, dar are grij?, întocmai ca o mam?, de binele nostru general ?i atât cât se poate. Eu, mai mult, ce s? spun... M? bucur c? îl avem, de fapt, pe Codru?...
— Ce ?ti?i, de fapt, de aceast? ”P?dureanca”?
— Poftim?
— De unde vine ea, de fapt? Din care parte a ??rii?
— Am auzit c? schimb? p?durile, c? asta face de la doisprezece ani... Las? codrul, dup? cât a stat în el, apoi se mut? într-o alt? p?dure...
— E mai dinamic?, pesemne...
— Dar ce ave?i cu ea?
— Nimic... Numai c? ne ia, nou? b?rba?ilor, tot lucrul.
— Aha! Dar e r?u în asta? Face ceva P?dureanca în locul dumneavoastr?? Sau poate nu asta, ci ceva în plus? De ce sunte?i gelo?i, de fapt?
— Ne ia tot lucrul ?i toat? lini?tea!
— Aha!
— E prea aprig?! ?i e numai o femeie!
— Nu e ca toate celelalte femei, pesemne...
— Nu cred... Prea are o for?? prea mare de lucru... ?i e pl?tit? bine, pentru ceea ce face... Are succese pe unde calc?... De scoate lumea fi?icul cu bani, pentru c? P?dureanca iar??i a f?cut mult? treab?. Nu o vede?i?
— Pe cine?
— Pe P?dureanc?... Pesemne, iar e cu Iacob prin sat...
— Cine e Iacob?
— Un protejat de-al lui Nea Scripete, îns? un ins neînsurat...
— Crezi c? are treab? cu P?dureanca, sau cum o cheam?... Oana Pintican...
— Nu ?tiu! Dar prea l-a luat cu ea peste tot în sat, pân? când au ajuns lâng? fântân?, unde s-au oprit, ca s? vorbeasc? unul cu altul.
— Aha... ?i care e chestia...
— De ce s? vorbeasc?... Nu mai bine trag ap? cu cump?na... Ce dracu are Iacob cu femeia aceasta voinic?... Care ne ia tot lucrul p?durarilor... Am auzit, ?tii, c? face dintr-un trunchi de copac, rod de altoi! De face dintr-un cire? doborât la p?mânt, altoi nou!
— Cum a?a?
— Cu crengu?e, ceva... Sau a?a am în?eles... Ia de pild? o crengu?? de vi?in, ?i face cire?ele mai zemoase... Dac? o chemi pe P?dureanca asta... E ?i deosebit?, sau cum s? spun...
— E... C? e vrednic?! E foarte bun? cu copacii, c? poate cunoa?te multe taine de-ale copacilor sau de-ale p?durii... ?i pomi ?tie, ?i copaci!
— C? nu-s tot lucrul îla, cumva...
— Nici asta nu ?tii? Copacul e diferit de pom. Pomul face fructe, iar copacul cre?te la p?dure...
— Aha, cum s? nu ?tiu. F?ceam ?i eu haz de necaz. Pentru c? ea e femeie iar noi numai ni?te b?rba?i am?râ?i, prea devreme intra?i în rândul p?durarilor... Poate, ar fi trebuit s? r?mânem, pe la noi, prin sat... Nu s? intr?m în p?durile acestea...
— Ce fac ?ia doi, de fapt, la fântân?? Ce-i arat??
— Nu ?tiu! Pesemne... Se vede tot cerul în apa de la fântân?... ?i toat? povestea cerului... Se v?d stelele, cine ?tie...


Variant? liric?:


Diminea?a, mult, îmi bate, cu mânu?a, iar, în u??
Ca s? merg s? iau g?leata ?i spre uli??, s? ies
De privesc c?rarea dulce, parc? aflu-un în?eles
Ce-ar fi vrut s? zic? maica,-ndep?rtata mea m?tu??;
De prin co?uri adunate zac mormanele de linguri
Fericirea mi-e prin blide ?i în oale de pe foc
Pe afar?, numai vântul, porumbeii sunt prea singuri
?i mai bat, de prin gâtlejuri, numai zvonuri de noroc
Demâncare, s? tot fac?, e femeia, ?i s? steie
Mai departe, iar, de plit?, de-a f?cut la m?m?lig?
Pe afar?, mult? treab?, mult porumb e pe tuleie
Porumbeii vor porumbul, Porumbarul, mult, îi strig?...

Cum doresc, prea, libertatea, cum o vor acele p?s?ri,
S? m? duc ?i s? m? zvârlu prin uli?i de piatr? ud??
De nu-mi vii, la mine-n poart?, de m? le?i ?i de nu `r?s?ri
Jur c? soarele, chiar mâine, mi se va l?sa în und?...
Ca un prin? de aur moale, lâng? mine, lung, veni-va
Ca s?-mi cote, de astrâns-am, apa bun?, de fântân?
Mult plânge-vor ochii tulburi, zgâriet? mi-e ogiva
De nu vii la mine-n poart?, c?-s o tân?r? st?pân?...

Te a?tept, cu to?i voinicii, ca s? vezi cum trage ap?
Cea mai dulce dinte fete ?i cea f?r? st?pânire

?i cu gura mea ce dulce, ?i-o voi da, când se adap?
Porumbelul, la fântân?, ?i aripa ta de mire.

Deci te chem cu voiniceii s? prive?ti cum strânge spuza
Cea mai mândr? de prin sate, nu b?trâna, nu l?uza.

Iulia Elize (poema) | Scriitori Români

motto: Bucur?-te, în timp ce lucrezi. Secretul reu?itei poate fi, desigur, ?i bucuria ?i râvna.

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro