proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Sudul basarabean mereu a fost important prin fertilu-i cernoziom. În verile bune, noi între primii ne înfruptam cu ale lui daruri. Garduri, haturi ?i hotare nu aveau cum baricada pârlazul ambi?ioaselor ispite.

Într-o duminic? de august, neavând ce face, ne-am decis s? întreprindem o plimbare cu folos. Se trata de o mic? vizit? asupra unei mari harbuz?rii, situate dincolo de linia propriilor avu?ii.
Colhozul (CAP) avea a?a planta?ie la Hârtoape. Pân? ajungeam acolo, cu ar?i?a care era... De regul?, culturile m?gulitoare se sem?nau cât mai departe de ob?time, altfel nici ?apte paznici cu pu?ti n-aveau cum respinge invaziile pofticio?ilor.
L?rganii î?i aveau harbuz?ria departe de satul lor, dar nu ?i de al nostru. Nu costa mare efort a face un drum pân? la râpa din sus a Rotundului, pe malurile c?reia se coceau în tihn? mii ?i mii de pepeni ro?ii, galbeni... Normal, n-aveam ce c?uta pe teritorii str?ine, dar pofta ap?sa, si apoi, înc? nu eram în stare s? distingem limitele p?mântului. Pe unde treceam, ce vedeam... – tot era a nostru. Cât nu se zb?teau profesorii la ?coal? ?i mama acas?, s? ra?ion?m altminterea... Pân? ?i fratele mai mare – elev exemplar, aproape eminent, onorat membru a tineretului leninist (UTC)... – nu era pe deplin convins în juste?ea acelor insistente educa?ii.

În ziua cu pricina, de diminea?? timpul se ar?ta posomorât ?i sufla vântul dinspre nord. Afar? era cam r?coare, toamna d?dea primele semnale. Eu, gr?bit s? ies pe poart?, am în?f?cat la nimereal? un surtuc, în p?r?ile noastre numit suman, r?mas din anul de ?coal? precedent, înc? în stare de a mai servi.

Grupa includea mai mul?i indivizi. Cel mai mare (c?pitanul) era fratele mai mare, altfel n-avea cum s? fie. Se prezenta ca un b?ietan cu înf??i?are dubioas?, dup? care era aproape imposibil de ghicit cam câ?i ani avea. Pe fa?a-i ro?ietic?, barb? cu mustea?? înc? nu se semnala, doar ni?te perciuni ro?ca?i i se z?reau crescu?i sub tâmple. De sub ochii alba?tri îi ie?eau la iveal? sprâncene cu gene dese, albicioase, groase ?i stufoase. Privirea-i penetrant?, luându-?i începuturile din fundul orbitelor, lumina viitorul drept??ii cu lungi raze sclipitoare, de care nu poseda nici Domnul Soare. De?i avea tapaliga lung?, lat?, mâinile pân? la genunchi, înalt nu p?rea deloc. Era zvelt, ba chiar ?i sl?b?nog, cu mu?chi de trântaci natura nu-l alinta. Dup? degetele de la mâini p?rea pl?pând ?i cam neputincios, în realitate era vânjos, iute la mi?c?ri ?i rezistent la drumuri lungi. B?iatul era frumos, fetele se uitau dup? el înc? din clasa patra.
Al doilea dup? ani veneam eu, mai jos ca fratele de o palm? orizontal?, robust, pu?in încruntat , hot?rât la aventuri, îndr?gostit de libertate, însufle?it de entuziasmul victoriilor apropiate. La momentul deplas?rii, m? sim?eam în puterea de a lua cu asalt întreaga harbuz?rie cu tot cu col?ul de jos a L?rganei, ce ne st?tea ca sula-n coast? de când m? ?ineam minte. Cu noi veneau trei b?ie?i din mahala, Andriuha ?i Costa.

Planta?ia se afla cam la un kilometru de cap?tul ?leahului, la marginea de nord a satului nostru. V?zându-ne la hotar (o fâ?ie îngust? de p?dure, format? din câteva rânduri de salcâmi amesteca?i cu vi?ini ?i abrico?i), am f?cut dreapta ?i am luat-o spre coborâ?.
La cap?tul povârni?ului s-a ar?tat nerepetata vale a Rotundului, cu ima?urile-i v?luroase, h?urile adânci, nuc?ria, salcâm?ria ?i marginea p?durii Ro?ii. Pe partea stâng? a v?ii, la cap?tul pr?p?stioasei râpi lua începutul harbuz?ria.
Se vedeau ca-n palm? coliba, paznicii, doi la num?r, un câine l??os legat, altul slobod, doi b?ietani ceva mai mari ca fratele, rândurile de harbuji întinse spre nord pe piscul dealului... Se vedea ?i o turm? mare de oi, tot de-a lor, p?scând în cap?tul hotarului.
Ca pozi?ie, noi ne aflam mai la sud, pe propriul teritoriu, în dreapta râpii.

Odat? t?lm?cit? reala situa?ie geografic?, am schi?at planul de ac?iune ?i am dat în cai. Tactica dat? consista în a ocoli obiectul dinspre r?s?rit ?i a lovi în flancul lui stâng, unde râpa se îngusta ?i pierdea mult din adâncime.
Am trecut ca partizanii râpa, am intrat în salcâm?ria apropiat? ?i am f?cut stânga spre nord. În lanul de popu?oi (intrat în plan) am procedat ocolirea – manevra cheie, f?r? de care opera?ia nu avea cum se realiza. Rândurile de porumb ne-au dirijat spre centrul p?r?ii stângi a harbuz?riei, ascuns de vederile inamice. Când nu se mai z?rea vârful colibei, am cotit spre asfin?it.
La marginea lanului de porumb ne-am oprit, ne-am târât mai aproape de ultimul rând ?i am cercetat sectorul de atac. Împrejur – ?ipenie, asta ?i ne trebuia. Dubiile fiind de prisos, imediat am trecut râpa ?i am p?truns cu to?ii în raiul bel?ugului. S?rind rânduri de z?mo?i, ne-am aruncat la ce ne interesa mai tare. Am luat câte un harbuz ?i – fuga înapoi la popu?oi, ag??ând ?i ceva z?mo?i.
În ascunzi? ne-am oprit, s? prob?m din prad?. Ca înadins, nimeni n-avea cu?it. Eu am luat doi harbuji mijlocii ?i i-am ciocnit cu putere. S-au desf?cut cu trosnet. A pocnit ?i fratele doi. Care rupea din miezul ro?u cu mâna, care cu din?ii, nasul, barba... Apoi le-a venit rândul z?mo?ilor, în sat alinta?i cu numele de colhozeni: rotunzi, galbeni, cr?p?cio?i la coaj?, dulci ?i tare-tare mirositori. Potoli?i, ghiftui?i, am mai asaltat odat? râpa, s? nu plec?m acas? ca golanii cu mâinile în buzunare.

A doua oar? nu ne-am mai tupilat, am avansat frontal, cu capurile ridicate. Am ales câte un harbuz-doi m?ricei ?i am b?tut în retragere, ?inându-ne de traseul ocolirii. Am trecut lanul de cucuruz, am traversat o parte a salcâm?riei ?i ne-am adâncit pu?in în teritoriul nostru, l?sând harbuz?ria cu tot cu paznicii du?i de nas.
R?mânea de trecut râpa mare ?i de intrat în via colhozului, întins? de la hotar pân? în casele Rotundului. Pe partea dinspre sat a râpii p??tea în tihn? turma de oi, f?r? cioban. Poate ?i st?tea el pe undeva la umbr?, dar noi nu-l z?ream, c? nu ne interesa.

Merit? de men?ionat c? râpoaica ceia (altfel n-are cum fi numit?) în adev?r era mare, cu malurile abrupte surpate, adânc?, plin? de copaci usca?i cu tot cu r?d?cini, curnu?i, holere, boroscai, boji puturo?i, ?an?uri ?i gropi largi r?mase înc? din urma r?zboiului.
Partea dinspre p?dure mai era cum era, cea dinspre sat, v?zut? de jos în sus p?rea o cetate de necucerit. Pe râpa nu curgea mult? ap?, dar fundul ei mâlos ?i cleios obliga la înconjururi.
Odat? g?sit locul de trecere, am s?rit apa ?i am pornit urcu?ul. Înainte de cap?tul malului am dat de un prag lat de p?mânt, de la care altele asem?n?toare duceau spre adâncul râpei, formând o scar? mare, nev?zut? de jos. Pe p?rtalul numit, drept în mijlocul lui, se afla o groap? nu prea adânc?, acoperit? cu iarb?, împrejmuit? cu tufe de boz. Ne-am întins care ?i unde, s? ne tragem r?suflarea înainte de a asalta ultimul bastion - o buc??ic? de mal cu vreo doi metri de în?l?ime. Osteni?i ca dracii, st?team lungi?i pe iarba moale, împlini?i de rezultatul ie?irii duminicale. Fratele povestea anecdote ?i tot felul de n?scociri, f?când publicul s? r?mân? în continu? veselie.

La o juma de or?, ne-am ridicat. Când s? punem trofeele pe muchia malului, deasupra a ap?rut un b?rb?toi cu fa?a p?roas?, urâcioas?, furioas?, ?inând în mâna întins? biciul ciob?nesc: gros, lung, cu pan? de pocnit la cap?t. Eu am r?mas hipnotizat. Mai v?zusem paznici, curugii... numai nu a?a slu?enie de om. Unicul lucru, trecut prin minte în clipa ceia, a fost s? recunosc lipsa de vijilen?? în finalul opera?iei.
”Haarbuuji!!!...” – a r?cnit pocitania de cioban, tr?snind cu biciul în gloat?. Un ?uierat sub?ire s-a l?sat spre râp?... Capurile aplecate au ferit ochii, dar restul? – Agresorul ?tia meseria. Din prima lovitur? a atins trei din ai no?tri, cu a doua i-a ajuns ?i pe al?ii, dar eu nu mai vedeam ce se f?cea, mi-am dat drumul în jos.
N-au stat locului nici ceilal?i, unii s-au rostogolit spre fundul h?ului, în flancuri, al?ii au amu?it în tufarii dimprejur. Eu m- am încâlcit în boz, m-am ridicat ?i am vrut s? sar. Jos, la fundul râpei se vedeau pietre, nu m-am riscat s? m? arunc peste ele. Nu mai era înc?lcarea a?a de mare, ca s?-?i rup? cineva capul. R?mas pe pragul de sus a malului, am luat-o spre altul de mai jos. Era târziu. Din direc?ia numit? un alt l?rgan se ridica spre mine, iar de sus cobora st?pânul biciului. Odat? înconjurat, am fost luat prizonier, dezbr?cat de suman ?i escortat.

La colib? nu m? a?tepta nimeni. Un mo?neag (înc? în putere) st?tea întins pe o rogojin? ?i se uita a lehamete spre începutul p?durii. Câinele de la leg?toare doar m-a salutat cu un scurt l?trat ?i într-o secund? s-a calmat. Cel dezlegat n-a f?cut nici atâta, de lene ce-i era, numai a c?scat de dou? ori, s-a dat la umbr? ?i s-a pus pe labe. Convoirul cu biciul a atârnat sumanul într-un cârlig a colibei, a luat un sc?unel ?i s-a a?ezat lâng? mo?neag. Mo?ul nu se încumeta s? deschid? gura, f?cându-m? s? cred c? nu-l interesam.
T?cerea m? cam curma la gât, dar m? ?ineam tare, de scâncit eram prea mare. Sumanul m? trivojea, în viitorul apropiat altul în loc nu se prevedea, ?i de se întâmpla a?a, vechiul însemn?tatea nu ?i-o pierdea.
– De undi e?ti – întreb? paznicul mai în vârst?, cu glas domol, a lehamete, f?r? a se uita în partea mea. – Din Butu?eni – am r?spuns ferm, s? m? cread?. – Cum ti cheam? – se amestec? urâciosul cu biciul, deja nu a?a de slu?it, de?i înc? destul de agresiv. – Cum ?î-i familia, a cui ie?ti?..
”Aici am rupt cuiul...” – m-am gândit eu cu team?. Ultima întrebare m-a adus la ideea c? r?ut?ciosul putea fi parteni* (membru de partid, comunist)
– Te-am întrebat di-a cui ie?ti, m? auzi, soarili m?ti?..
M-am lini?tit, comuni?tii nu aveau n?ravul de a sudui. Dup? a mea deduc?ie, paznicul trebuia s? fie om de rând, iar soarele lui, pe lâng? nourii tatii, era un zero f?r? virgul?. – Dac? nu spui, ti închid în colib? – a continuat r?ul, cu ciud?. – Ai s? stai la întuneric p?n a s? vie tat-to s? ti cauti...
Înainte de a m? speria, m-am uitat la mo?ul de pe rogojin?. Observându-l ?mecher la ochi, am b?nuit un joc a lor. Fintul* nu era de nivelul meu, dar asta pe fa?? n-am ar?tat. M-am oprit cu ochii în paznicul cu bici. I-am v?zut ceafa groas?, înnegrit?, mâinile, mu?chii, barba lat?, gura cam b?loas?, urechile mari ie?ite mult în laturi... Comparându-l în grab? cu tata, am conclus c? n-avea cum câ?tiga într-un schimb de pumni: cu o palm? bun?, teteica-l îndoia, ?i dac?, din neaten?ie, strângea pumnul drept, îl dobora la nivelul harbujilor lui obrinti?i. – Spuni a cui e?ti ?i-?i d?m drumu cu tot cu suman – a oferit blândul. – A lu ?tirbu – am r?spuns eu în sfâr?it. – Scrie! – i-a ordonat r?ul fl?c?uanului, care-l ajutase s? m? prind?. – Cum ti cheam? pi tini ?i cum îl cheam? pi tat-to?
– Gic?, pi teteia – Gheorghe.
– Scrie frumos. Hârtia nu r?mâni la noi, pleac? drept la raion. – Iar nu l-am crezut. Foaia de caiet, plin? cu caraga?e de creion, avea ?i o pat? de gr?sime, a?a c?, procuratorul mai sc?pase o gaf?.

Între timp, pe dealul dinspre L?rgana s-a ar?tat o ma?inic? alb?, cu o coad? groas? de colb din urm?. – D?-i drumu acas?, c? vini prisâdatili – a zis gr?bit r?ut?ciosul. – Dac? ti mai vedi ?i el pi ai?i, chiar c? ei Berlinu...
M-am bucurat, cu ochii la hain?.
– Sumanu r?mâni la noi. S? vie tat-to dup? dânsu, da tu, pi la harbuji mai mult s? n-ai ?i c?uta! Ai în??les? – Da, am r?spuns eu în ton vinovat ?i tot atunci am plecat.
La o bucat? de drum, aproape de fâ?ia hotarului am întors la nimereal? capul spre colib?. Ma?inica se vedea oprit? cu u?ile larg deschise pe coasta dealului. Un omulean durduliu, în c?ma?? alb?, st?tea cu mâinile în ?olduri ?i se uita cum paznicii îi c?rau harbuji. La burduhanu-i crescut în comuna egalit??ii, nu mai avea cum ridica de la p?mânt un fruct de-a gata, numa bun de mestecat.

La a treia zi de la incident, tata a trecut pe la colib?. Cum s-a descurcat el acolo, n-am mai aflat, c? nu era avan la l?udat.
În seara ceia am v?zut ?i sumanul, ?i un sac de harbuji ale?i. L?rganul cu biciul lung nu mai era a?a de fioros, cum îl apreciasem eu la prima vedere. Era ?i el un m?sur?tor a timpului, un muritor de rând cu suflet ?i inim? omeneasc?, poate, pe undeva, din m?rimea ei apropiat? de a tatii.