Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Oameni ?i vremuri 26

de nicolae tomescu

Da, au ce vedea turi?tii ?-a spus p?rintele. Dac? unii din cei ce vor trebui ??-?i dea acordul pentru a include Sibielul pe traseul turistic al ??rii n-or fi de acord doar cu promovarea icoanelor pe sticl?, neîn?elegând mesajul lor artistic, pe lâng? cel religios, atunci vor putea vedea ?i Maja satului, un cântar bascul? adus acum peste 100 de ani, pe care ??ranii î?i cânt?resc c?ru?ele cu fân. ?i, tot mai des, în ultimul timp, CAP-urile î?i salveaz? animalele de la moartea prin înfometare cu fânul produs de ??ranii particulari, de aici. ?i pentru ca s? nu fie critica?i ?i chiar pedepsi?i, pre?edin?ii CAP-urilor dau bani buni pe nutre?, c? doar nu dau de la ei. Vor putea vedea ?i o veche fier?rie, Cov?cia lui Ion Petra, care folose?te ?i acum uneltele de acum peste o sut? de ani. Tot mai pu?ini sunt caii pe care îi încal?? cu potcoave f?urite de el, cu ciocanul pe nicoval?. Interesante de v?zut în sat mai sunt pompele manuale instalate pe c?ru?e ?i tulumbele folosite de ??ranii care deveneau pompieri când n?pasta c?dea peste sat. Acestea, p?strate în Remiza pompierilor, puteau deveni piese de muzeu.
- Chiar ?i casele, p?rinte, arat? via?a ?i transform?rile intervenite de-a lungul timpului în sat, i-a spus profesorul Andrei O?etea la ultima lor întâlnire. Mai sunt înc? destule case vechi care dau acel Genius loci specific zonei M?rginimii Sibiului. Unele, cu doua înc?peri ce-?i au intrarea dintr-un pridvor, cu fa?ada vopsit? in vân?t, privesc c?tre râu printr-un petic de fereastr? prev?zut cu z?brele. Apoi case mai confortabile din a doua jum?tate a secolului XIX ?i începutul celui actual vorbesc despre dramul de bun?stare ce începuse a se înfiripa în sat în acea perioad?. In deceniul al doilea al secolului nostru, s-a construit Casa Na?ional?, vechea denumire a C?minului Cultural. A?a cum ai v?zut ?i dumneata, p?rinte, este o cl?dire ce impresioneaz? prin sentimentul durabilit??ii emanat de pietrele frumos fasonate din care a fost zidit?. Impun?toarea cl?dire a ?colii arat? dorin?a, de multe ori împlinit?, a s?tenilor de a-?i emancipa fiii prin înv???tur?. Apoi se întoarse cu fa?a spre miaz?-zi ?i ar?t? cu mâna. Acolo sus, lâng? medievala cetate Salgo ?i mai departe, sunt Colibele. Este vorba de ni?te c?su?e asem?n?toare celor din vatra satului în care pot înc?pea to?i ai casei, dup? ce cositul ?i strângerea fânului s-a terminat în locurile mai apropiate de sat. În fiecare an, dup? Sfântul Ilie, aici urcau, cu c??el si purcel, aproape to?i gospodarii, pentru a cosi, usca ?i depozita fânul din p?dure. În puterea iernii ori prim?vara devreme, in s?nii sau c?ru?e, pe drumuri întroienite ori desfundate, fânul era adus jos. Nu era u?or. Cei ce nu aveau colibe urcau zilnic. Era greu, mai ales pentru femei. Povestesc ?i ast?zi, cele mai în vârst?, cum le frigea pe spate m?m?liga din desagi pân? ajungeau sus cu demâncare la b?rba?ii ce coseau. Ajunse sus, nu st?teau sa se odihneasc? ci întorceau sau strângeau fânul. Seara coborau spre a vedea de gospod?rie iar a doua zi o luau de la început. Norocul lor era ca aceasta activitate dura doar doua - trei s?pt?mâni.
?i nu doar satul, p?rinte, ci ?i cimitirul, vorbe?te despre oameni. Iat? câteva morminte. Vino s? ?i le ar?t. Aici odihne?te Ioan Petra Oa?ia. Prin munc? cinstit? ?i inteligen??, s-a ridicat de la condi?ia de cioban ?i ucenic la un negustor, în copil?rie, la cea de proprietar al hotelului Traian din Bucure?ti în 1910, ca apoi, în 1925, s? înfiin?eze la Sibiu Banca Oa?ia. Sediul îl avea în Sibiu, în apropierea muzeului Brukenthal. A ajutat prin credite avantajoase pe negustorii ?i comercian?ii români, ridica?i, ca ?i el, din rândurile ??r?nimii. Aici, nu departe de mormântul p?rin?ilor e mormântul unicului lor fiu, Ionel Oa?ia. Acesta a murit pe câmpul de lupt? în Moldova în timpul primului r?zboi mondial. Scurta lui biografie este extrem de simpl?. Dup? absolvirea ?colii de aici, din Sibiel, urmeaz? gimnaziului Evanghelic din Sibiu.
În 1915, pentru a nu fi înrolat în armata austro ungar?, împreun? cu al?i 14 tineri din M?rginimea Sibiului, trece mun?ii în România. La Bucure?ti, este ajutat de Octavian Goga s? se înscrie la cursurile militare ce preg?teau ofi?eri de rezerv?.
Absolvind aceste cursuri, tân?rul a fost încadrat la Regimentul 2 Artilerie munte, din Armata a II-a, aflat? sub comanda generalului Alexandru Averescu. Cu aceast? unitate militar?, particip? la b?t?liile din vara anului 1917. Din p?cate, cade la datorie în ziua de 19 iulie. A fost înmormântat în comuna Z?rne?ti-Roznov din jude?ul Neam?. Vestea pierderii unicului fiu a ajuns la p?rin?i abia în decembrie 1918. Osemintele i-au fost aduse ?i reînhumate, în septembrie 1921, aici, în cimitirul din Sibielul natal.
S-au mai oprit ?i lâng? alte morminte
- Iat? aici odihne?te înv???torul meu Ioan Dobrot?. Poate niciunul dintre fo?tii s?i elevi nu-i datore?te mai mult decât mine, el l-a îndemnat pe tata s? m? înscrie la liceu. ?i la Sorbona, unde am avut norocul s?-mi termin studiile, aveam impresia c? ?coala primar? din Sibiel ?i Liceul ?aguna de la Bra?ov au fost etape hot?râtoare ale devenirii mele. F?r? ele n-a? fi ajuns niciodat? ceea ce sunt. De aceea, m? întorc, de câte ori pot, aici la izvorul vie?ii mele. ?i nu numai eu, dar cunosc pe mul?i care au umblat prin lume, ?i le-a fost bine pe unde au umblat, dar s-au întors în sat, pentru a-?i începe de aici Marea C?l?torie.
- Da, a?a este înt?ri p?rintele. Mi-a adus cineva o scrisoare, pentru a fi p?strat? la muzeu. Este scrisoarea ??ranului Oprea D. Costandel, scris? prin 1937 din Rusia Sovietic?. A ajuns prin acele locuri în preajma primului r?zboi mondial, mânându-?i din urm? oile, a?a cum f?ceau la acea vreme mul?i locuitori ai „M?rginimii Sibiulu”.
Acolo l-a surprins revolu?ia ?i a trebuit s? r?mân?, for?at de împrejur?ri, câteva decenii. Când s-a ivit ocazia a f?cut, ca ?i al?ii în situa?ia lui, demersuri pentru a se întoarce în patrie.
Scrisoarea caligrafiat? frumos, parc? de un elev silitor, dovede?te c? în a doua jum?tate a secolului al XIX-lea în sat erau înv???tori care ?i-au f?cut datoria. Este adresat?: „Dorit? surioar? ?i cumnate Oa?a pe auzite”, (probabil auzise c? sora sa se m?ritase cu respectivul Oa?a). Nu-i mai avea în sat, ca rude apropiate, decât pe ea, c?s?torit? în casa p?rinteasc?, ?i un frate c?s?torit ?i el. Le repro?eaz? c? nu i-au r?spuns la scrisori: „Nu-mi pot închipui oare c? n-ave?i pl?cerea de a ne mai vedea?”. Apoi în alt? parte: „V? rog scrie?i-mi adev?rul s? ?tiu s? nu v? mai fac îmbulzeal? ?i sup?rare dac? o fi s? viu c? pasineagu l-am dat s? cap?t viz? de ie?ire din Rusia. ?i stau pe loc pân? voi primi scrisoare de la Dumneavoastr?”.
Suferin?ele pe care i le-a pricinuit puterea sovietic? sunt sintetizate în câteva rânduri: „Din ce am agonisit a? fi putut tr?i o sut? de ani chiar s? nu mai fi lucrat nimic pân? voi fi murit. Vremurile s-au schimbat ?i tân?r de a?i fi n-a?i mai putea agonisi, numai de azi pe mâine”. Spune c? acum câ?tig? doar 120 de ruble pe lun?. ?i ca s? în?eleag? rudele ce poate face cu banii ace?tia d? câteva pre?uri: pâine 95 copeici, brânza 5 ruble, carnea 20 de ruble, untul 15 ruble. Arat? apoi c? aceste pre?uri erau pe „Cartu?ca” dar c? acum toate sunt pe „comercianschi” probabil mai scumpe. Apoi în alta parte: „atât am suferit ?i cât am chinuit eu n-am crezut c? voi mai fi in via??”. Iar dac? rudele nu-i vor r?spunde ?i va r?mâne pe acolo „Se vede treaba c? tot mai este ceva de suferit înaintea mor?ii. Cum le-am petrecut pe cele trecute le-oi petrece ?i pe cele din viitorime ?i atunci voi ie?i din lume pe unde oi fi. F?r? de moarte nu se poate.
C? ar fi mare p?cat
De-a? muri înstr?inat
Ce a fost dulce s-a mâncat
Ce a fost verde s-a uscat
Moartea s-a apropiat ”
Scrisoarea se termina cu cuvintele : ”V? salut cu dor ?i a?tept r?spuns pân? nu mor.
Eu al dumneavoastr? frate si cumnat Oprea D. Costandel din anul 1914 ie?it din Sibiel”
Dup? cum mi-au spus rudele lui, pribeagul s-a întors, pân? la urm?, în satul natal. A mai tr?it câ?iva ani. A avut ?i acas? parte de o alt? suferin?? generat? de altele mai vechi. A paralizat. A murit îns? fericit, vegheat de sor? ?i frate, ?tiind c? A Doua Venire îl va g?si lâng? biserica din satul s?u.

La acest Oprea D. Constandel se gândea p?rintele când telefonul, de acas?, din Sibiu, a început s? sune insistent. Era doamna O?etea care vorbea de la Paris. P?rinte, v? anun?, cu durere în suflet, c? so?ul meu, tat?l fetelor mele, s-a stins din via??. Mi-a l?sat, cu limb? de moarte, c? vrea s? fie înmormântat lâng? biserica din satul s?u. O s? fac toate preg?tirile pentru a-i putea îndeplini ultima dorin??. Era în 11 martie seara. A ascultat trei zile la rând toate radio-jurnalele. ?i-a aruncat privirea pe toate numerele din Scânteia ?i România Liber? din acele zile. Nicio ?tire despre moartea savantului. ?tirile erau doar despre cutremurul din 4 martie ?i despre grija purtat? de tovar??ul ?i tovar??a Ceau?escu victimelor cataclismului. Un alt telefon îl anun?a c? sicriul va sosi pe aeroportul din Sibiu cu un avion, în care va fi ?i doamna O?etea împreun? cu cele dou? fete. De la aflarea ve?tii, în fiecare zi clopotele bisericii din Sibiel au fost trase a înmormântare. În ziua de 18 martie, în vinerea celei de a treia s?pt?mâni a Postului Mare, pe la ora amiezii, la cap?tul de din jos al satului, a?teptau preotul ?i cânt?re?ii, patru purt?tori de prapuri ?i al?i s?teni. ?ase b?rba?i au coborât sicriul care a fost purtat pe umerii lor spre biseric?. Tot timpul preotul ?i cânt?re?ii, la care s-au ad?ugat ?i alte voci, au cântat Sfinte Dumnezeule, sfinte tare, sfinte f?r? de moarte, miluie?te-ne pe noi. Slujba a urmat tot tipicul înmormânt?rii unui om al locului. La poman? a participat pu?in? lume. În afara familiei sosite de la Paris au mai fost rudele din Sibiel, familia fratelui locuitor al satului, veri ?i nepo?i, vecini mai apropia?i.

Via?a ?i-a urmat cursul în satul de sub munte. Încet, dar sigur, situa?ia oamenilor s-a schimbat. A?a cum cu câteva decenii în urm? înv???torii inimo?i de aici i-au convins ?i înv??at pe oameni s? se ocupe de pomicultur? pentru a avea o via?? mai bun?, preotul Oancea i-a îndrumat s? se ocupe cu turismul. Unii dintre dumneavoastr? ave?i case mari, înc?p?toare dar nu folosi?i decât o camer? în care g?ti?i ?i dormi?i. Nu este p?cat ca celelalte s? stea degeaba, când v-ar putea aduce venituri?
La început, a convins câteva femei s?-?i pun? casele la dispozi?ia turi?tilor. Era greu. Cur??enia pe care de obicei o f?ceau înaintea marilor s?rb?tori acuma trebuiau s-o fac? s?pt?mânal sau chiar zilnic. St?teau zile întregi, sau chiar nop?i, în fa?a sobelor g?tind. Supa de g?in? în care pluteau, parc?, b?nu?i aurii, t?ie?ei din cei mai fini t?ia?i cu o deosebit? dexteritate, tradi?ionalele sarmale cu m?m?lig?, usc??elele frumos împletite, laptele, untul, brânza, carnea ?i cârna?ul de porc, sl?nina afumat?, toate erau servite în vase de ceramic?, frumos încrustate. Camera în care mâncau ?i dormeau, era împodobit? cu icoane deasupra c?rora erau ?tergare ?esute în case. Toate acestea, precum ?i costumele populare ale gazdelor îi încântau pe americani. Mama moa?a, cum îi spuneau oamenii din sat, era vestit? ?i pentru bucatele pe care ?tia a le g?ti.
- V-a pl?cut mâncarea dragilor, v-a pl?cut?
- O.K., OK
a fost r?spunsul.
- Ochiuri ? Vre?i ?i ochiuri ? V? fac numaidecât c? am ou? proaspete!
Cei mai mul?i oaspe?i erau tineri. Au aflat gazdele, prin ghizi c? fac parte dintr-o funda?ie ce purta numele de „Ambasadorii Prieteniei”. Într-o bun? zi preotul a fost anun?at c? Harry Morgan, pre?edintele funda?iei, care avea ?i post de ministru în guvernul american ,va sosi ?i el, cu un grup de studen?i. Deci s? fie atent unde ?i cum îl cazeaz? ?i cum este servit. N-a fost, îns?, nevoie s? se poarte deosebit cu ei. A mâncat ?i a dormit ca oricare student din grup chiar a ?i glumit cu gazda.
- Mâine m? voi întâlni cu ?eful vostru, cu pre?edintele Ceau?escu. Ave?i ceva s?-i transmite?i? A întrebat-o pe gazda prin ghid.
- P?i, s? dea ordin s? ni se asfalteze drumul de la ?osea ?i pân? în sat, c? prea se umplu de praf turi?tii.
Morgan a zâmbit în timp ce spunea ceva.
- Ce a zis? ce a zis? A întrebat gazda.
- C?-i va spune dac?, cumva, va veni vorba.
Într-adev?r, Scânteia din ziua urm?toare anun?a cu litere îngro?ate Tovar??ul Nicolae Ceau?escu a primit pe ministrul american Harry Morgan.
Dup? o vreme, una din gazde la spunea celorlalte la ie?irea din biseric?:
- Americanii no?tri de ieri au fost francezi!
?i, apoi, au tot venit spanioli, englezi, suedezi, belgieni.
La un moment dat a ap?rut ?i un grup de studen?i japonezi, au cerut voie gazdei ca spre sear? s? organizeze o ceremonie a ceaiului. B?ie?i ?i fete tinere au împodobit curtea cu lampioane de hârtie cerat?, ghirlande de flori, au servit oaspe?ilor, adic? vecinilor invita?i, ceai ?i apoi mânc?ruri tradi?ionale de-ale lor, e drept din conserve.
Cu timpul tot mai multe gospod?rii au început s? primeasc? turi?ti. Grajduri ?i ?uri au fost transformate în dormitoare, buc?t?rii, sufragerii pentru servirea mesei.
B?trânul preot n-a fost uitat de s?teni. ?i acum, la mul?i ani dup? plecarea sa spre ve?nicie, proprietarii de pensiuni agroturistice nu las? s? treac? anul f?r? a-l pomeni ?i a-i organiza o slujb? de parastas la care particip? tot satul.

nicolae tomescu (inocentiu) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro