Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Multi

de Ionut Popa

Apropierea este cel mai subtil tertip al iubirii.


9.


Era trecut de miezul nop?ii ?i eu st?team cu l?mpi?a de pe noptier? aprins? ?i continuam s? citesc din jurnalul psihoterapeutic pe care-l scrisesem în urm? cu câ?iva ani, înainte s? m? mut în Cluj-Napoca, spre nemul?umirea logodnicii mele care încerca s? doarm?. Aceasta, o clujeanc? cert?rea?? pe care o iubeam în mod inefabil ?i pentru care m-am mutat în acest ora?, nu se putea niciodat? ab?ine de la a m? lovi cu iubire ?i a-mi expune voalat defectele. În general, pot sta treaz pân? foarte târziu, pentru c? ziua urm?toare m? pot trezi în jurul amiezii, îns? Camelia nu-?i permite luxul acesta; cum aveam programe de lucru diferite, ea trebuie s? se trezeasc? la ?apte diminea?a.

- Mai stai mult, baby? S-a întors cu un aer pasiv-agresiv ?i m-a mângâiat pe cap.
- Nu cred… Te-am trezit? N-am vrut, am crezut c? nu fac zgomot. Am mai citit din jurnalul la care am lucrat mai demult, poate reiau scrisul ?i îl transform într-un roman. I-am r?spuns cu chef de vorb?.
- Abia a?tept s? îmi poveste?ti mâine, baby, acum stinge lumina ?i culc?-te ?i tu, nu stric? o or? de somn în plus.
- Da, î?i povestesc mâine. Am s?rutat-o scurt. Noapte bun?! ?tii c? te iubesc, da?
- Da… ?i eu te iubesc! Îmi r?spunse pe jum?tate adormit?.
Lumina stins?, ochii închi?i ai Cameliei ?i lini?tea mormântal? care se a?ternuse peste noaptea de pe strada Alverna îmi activau sim?urile; somnul era departe de a se instala, nu m? sim?eam obosit, dar puteam visa cu ochii deschi?i. Amintirea frumuse?ii RCBC îmi înf??ura globii oculari într-o membran? de culoare ro?ie ca ?i când a? fi suferit de o afec?iune rar? a ochilor, iar urechile-mi fl?mânde a?teptau vocea percutant? a acesteia pe care ?i-o etala atunci când o lua pe la spate sau de jos, sau de deasupra, sau din orice pozi?ie. Mintea mi se transformase într-o pant? pe care ideile o luau la vale precum apa, calea minimei rezisten?e ghidându-mi imagina?ia. Altfel spus, treceam de la un plan la altul, încercam s? num?r oi, apoi Ionel îmi f?cea cu mâna de la balconul companiei unde reu?ise s? se angajeze în timp ce eu m? plimbam dintr-o parte într-alta, de la o firm? la alta, un interviu, dou? interviuri, dou? sute treizeci ?i patru de mii cinci sute optsprezece interviuri, în zadar; ?omaj, prieteni care ies de la munc? ?i se duc în vreun bar de hipsteri, iar eu parcurg ora?ul s?-mi iau ajutorul de la stat, cincizeci de lei în schimbul unui vot pentru comuni?tii de la PSD, familie, familia mea moart?, unchiul ?i m?tu?a care m? luaser? în grij? dup? ce p?rin?ii mei muriser? în acel accident de ma?in?, care m-ar fi dezmo?tenit în locul lor. Am deschis ochii. Lumina trecea nestingherit? prin draperiile confec?ionate dintr-un material ieftin, iar ceasul telefonului indica ora zece ?i dou?zeci. Camelia avusese dreptate, am dormit suficient ?i m-am trezit chiar mai devreme decât de obicei, ca s? frec ?i mai mult menta pân? se face ora de plecare spre planta?ia SRL. Dup? ce-am parcurs întregul ritual zilnic de igien? corporal?, mi-am f?cut o cafea. Apoi mi-am aprins o ?igar?. Nu fumez, mi se pare un obicei ridicol, dac? nu chiar scârbos, de?i în cazul multor persoane e pur? dependen??; prin urmare, nu putem spune c? mai au de ales dac? s? fie sau nu ridicoli. Dar în momentul respectiv sim?eam nevoia s? las fumul acela nociv s?-mi îmbr??i?eze pl?mânii, s? fac? dragoste bolnav? cu cavitatea mea bucal?, iar nicotina s?-mi ajung? la creier ca s?-mi stimuleze secre?ia de dopamin?. Am luat ?igara dintr-un pachet de-al Cameliei. Ea mai fumeaz? uneori ?ig?ri light, mai ales când îi vin prietenele în vizit?, dar nici ea nu este o fum?toare inveterat?. Am tras cinci fumuri ?i m-am oprit. Am aruncat ?igara în chiuvet? ?i am eliberat un jet generos de ap? peste ea, s-o anihilez în mod definitiv ?i irevocabil. Pentru moment, îmi era o profund? scârb? de propria persoan? pentru gestul inutil în care m? angajasem, mult mai scârb? decât îmi este, de pild?, în momentele în care, în imagina?ia mea, o în?el pe Camelia cu RCBC. La birou, dup? ce am introdus ora de sosire în aplica?ia de pontaj, Ionel a trecut pe la mine ?i mi-a spus c? trebuia s? vorbim urgent într-un separeu. Era pe fug?. Mi-a spus c? se eliberase un post de „data entry specialist” cu limba englez? în cadrul firmei cu care acesta b?tuse palma zilele trecute. Nu-mi suna câtu?i de pu?in bine, era o fund?tur? din care nu puteai decât s? pleci la un moment dat, genul de munc? repetitiv? care nu ajut? deloc la dezvoltarea profesional? a eului muncitoresc ?i de unde nu puteai ajunge decât, eventual, la nebuni. Ionel a încercat s? m? conving?, spunându-mi c?, indiferent de unghiul din care a? fi privit chestiunea, ar fi fost mult mai bine decât s? nu am nimic ?i c?, în timp, dup? ce mi-a? fi ar?tat devotamentul ?i atitudinea „proactiv?” fa?? de munc? în sine, a? fi putut s? primesc sarcini mai complexe. Avea dreptate. Era ?i genul de munc? pe care nicio persoan? cu pile n-ar fi prestat-o, pentru c? ar fi g?sit cu lejeritate ceva mai bun. Astfel c? r?mâneam noi, inadapta?ii, cei cu probleme de atitudine ?i gândire critic?, c?rora le erau rezervate firimiturile ?i r?ul cel mai mic. Totu?i, credeam în bunele inten?ii ale lui Ionel ?i înv??am s? fiu recunosc?tor pentru prietenia pe care mi-o ar?ta. Ca atare, nu-i furnizasem un r?spuns definitiv, r?m?sese s? m? mai gândesc ?i s?-l anun? cât mai repede cu putin?? referitor la decizia pe care o voi fi luat-o. A?teptam s? aflu dac? RCBC îmi g?sise sau nu ceva mai pe m?sura ambi?iilor personale. Timpul trecea greu, ca o încordare a memoriei, ?i activitatea principal? se rezuma la câteva clicuri de mouse în gol sau la r?sfoitul presei digitale în c?utare de ?tiri ?i informa?ii care s?-mi suscite aten?ia. Priveam pu?in spre dreapta ?i îl vedeam pe Eusebiu concentrat asupra unei linii de cod pentru un artificiu pe care voia s?-l introduc? în baza de date, se foia pe scaun, semn c? nu-?i g?sea locul, ?i strecura printre sunetele produse de taste în timp ce scria ?i ?tergea, repetând acest proces de mai multe ori, câte un puf?it de frustrare. M? uitam în stânga ?i o vedeam pe Bianca, o coleg? a c?rei absen?? n-o voi fi resim?i-o nicicum, ?i o ascultam cum vorbea în englez?, l?sând s? se aud? un accent americ?nesc plin de afectare, cu unul dintre colegii din departamentul de asisten?? tehnic? de dincolo de ocean. Se juca cu firul telefonului fix de parc? ar fi fost o secretar? dintr-un film de duzin? destinat gospodinelor stresate din anii ’60. La un moment dat, v?zând cu coada ochiului c? m? uitam la ea, a luat discret o radier? de pe birou, asigurându-se c? nu observ acest lucru, ?i, în timp ce turuia cu receptorul la ureche, mi-a aruncat-o în cap cu o precizie de invidiat. S-a strâmbat la mine ?treng?re?te ?i mi-a ar?tat degetul mic, l?sându-m? s? în?eleg c? era un eufemism digital pentru degetul din mijloc. Când mai obi?nuiam s? ne petrecem o bun? parte din pauze în sala de ping-pong ?i jucam la dublu, eu f?când echip? cu Bianca, aceasta s?rea frenetic pentru a nu-i permite mingii s? cad? de pe mas? ?i m? c?lca din gre?eal? pe picior, o neaten?ie care, la un moment dat, se transformase în obicei, pân? când am încetat s? mai joc la dublu. Cred c? se sim?ise jignit? atunci când, într-una dintre d??ile în care am mers în team-building la o caban? mai retras? din Beli?, participând aproape to?i colegii la diverse activit??i menite a consolida rela?iile profesionale ale membrilor echipei, am refuzat cu obstina?ie s? dau curs propunerilor sale de a i-o trage în ciub?r. De atunci începuse s? m? calce pe nervi, având talentul oamenilor agasan?i de a persevera în chestiuni superflue. M? întorsesem cu fa?a spre cele dou? monitoare de pe biroul personal, ?inând mâinile pe tastatur? ?i privind prin monitoare ca ?i când ar fi fost transparente. De fapt, aceast? întâmplare având-o pe Bianca în prim-plan îmi adusese aminte de ceea ce Traian mi-a spus, într-o pauz?, când înc? nu împlinisem nici m?car o lun? în companie.
- Man, s? ai grij?, c? astea te sug pân? n-o s? mai po?i sta pe picioare. Nici fotbal n-o s? mai po?i juca! Ce le-or b?ga ??tia în mâncare, nu ?tiu… M? luase pe dup? gât ?i râdea cu prietenie din spatele ochelarilor ?i a b?rbii stufoase. Era un tip simpatic, înalt ?i atletic, printre cei mai simpatici dintre fo?tii mei colegi, el ?i Ionel, chiar ?i Eusebiu ?i C?t?lin, al?turi de care mai tr?geam câte o be?ie sor? cu moarte neuronilor. Oameni de cumetrie ?i politico?i din cale-afar? cu necunoscu?ii ?i str?inii. Spre deosebire de triste?teni, concitadinii mei din Triste?ti, cu care te po?i în?elege foarte bine doar dac? ?tii ?i pui în aplicare multe înjur?turi de mam?. ?i totu?i, exist? pu?in adev?r în glumi?a libidinoas? a lui Traian, lumea în care tr?im noi, cei din spa?iul occidental, - pe care o prefer de o mie de ori variantelor comuniste, medievale sau absolutiste de a organiza societatea uman?! - le-a oferit femeilor libert??i pe care nu le-au avut niciodat? în niciuna dintre societ??ile pe care tocmai le-am men?ionat, libertatea suprem? fiind aceea de a putea decide în mod individual, prin asumarea prealabil? a unei educa?ii igienice solide, ce s? fac? cu propriul trup. Secole de-a rândul, femeile au fost batjocorite, înrobite, arse pe rug, subsumate strict dorin?elor arbitrare ale b?rba?ilor, astfel încât, într-un interval de timp mai scurt de un secol, senzualit??ile acestora conjugate au spulberat z?gazurile vechilor societ??i supersti?ioase ?i i-au l?sat pe b?rba?i cu pantalonii în vine ?i extenua?i. Dar nu m? plâng. E de preferat s? fim pedepsi?i într-o asemenea manier? pentru p?catele înainta?ilor no?tri de sex masculin decât prin practicile abominabile ale unei noi Inchizi?ii pornite de fundamentali?tii religio?i. Citind invita?ia pe care o primisem pe mail de la un coleg, m? gândeam c? ritualurile, religioase sau nu, vin la pachet cu traiul în comun ?i nu putem sc?pa de ele nici la bordul navei spa?iale Enterprise. De la ritualurile primitive, care înc? se mai practic? sporadic în anumite col?uri ale lumii, am trecut prin ritualurile religioase ?i am ajuns, pe axa dezvolt?rii omenirii, la ritualurile sociale, laice, din cl?dirile de birouri. Am mers cu to?ii în buc?t?ria principal?, delimitat? discret nu de pere?i, ci de panouri mari de sticl?, care pun perfect în scen? iluzia transparen?ei, pentru a mânca din dulciurile ?i bea din sucurile aduse de persoana a c?rei zi de na?tere o s?rb?toream ingerând zaharuri frumos împachetate. Noile ritualuri de factur? corporatist? m? înduio?eaz? atunci când nu îmi repugn? de-a dreptul, ?i, cu toate acestea, m? bucur c? am ajuns aici, pornind tocmai din str?fundurile istoriei, când obi?nuiam s? arunc?m virgine în vulcani ca s?-i mituim pe zei, pentru a ateriza într-un viitor pe care nu l-a vrut nimeni, dar pe care ni l-am fi dorit cu to?ii. În ?ir indian, treceam fiecare prin dreptul s?rb?toritului, tipele îl s?rutau pe obraz ?i îi urau „la mul?i ani”, b?ie?ii îi strângeau mâna f?cându-i aceea?i urare, ?i împreun? rupeam buc??i din ciocolatele desf?cute, luam praline ?i apoi, ca s? trecem de la zah?r la sare, luam chips, grisine ?i s?r??ele. Discu?iile de complezen?? întregeau peisajul ?i ne f?ceau s? credem c? adev?rul îl putem reg?si în noi în?ine; nu l?sau s? se întrevad? faptul c? nimeni nu voia, de fapt, s? se afle acolo, aparen?ele îi confereau succesiunii de gesturi ?i mi?c?ri un caracter veridic. Câteva schimburi de opinii ?i idei preconcepute cu colegii au fost suficiente pentru a m? reg?si, chiar ?i pre? de dou?-trei minute, cu picioarele ancorate în prezent, uitând de ceea ce m-ar fi a?teptat în mai pu?in de o lun?. Apoi, dup? ce am ajuns la ultimul stadiu al procesului ?i am trecut pe la persoana care se ocupa cu strângerea banilor de cadouri pentru s?rb?tori?i, l?sându-i o bancnot? de zece lei, ne-am întors fiecare la singur?tatea sa natural?. Cea mai mare bucurie pe care o poate tr?i oricine, m? gândesc adesea, rezid? în con?tientizarea inutilit??ii tuturor lucrurilor pe care le întreprindem f?r? a c?dea în depresie, g?sind chiar un motiv de optimism în aceast? con?tiin?? plenar?. Pesimi?tii ?i nihili?tii n-au fost niciodat? suficient de abili în a jongla cu acest adev?r, care te poate face s? vezi c? tot ce se petrece în jurul t?u este deschis încerc?rilor ?i c? orice lege scris? de om nu este decât expresia arbitrar? a nevoii noastre de a tr?i împreun? f?r? s? ne autodistrugem. ?i vrem s? tr?im pentru a amâna momentul adev?rului suprem: totul sau nimic. Dar astfel de discu?ii nu se pot purta în cu?tile de sticl? menite a ne inhiba creativitatea ?i reprima gândirea liber?, unde te po?i îndopa cu oricât de multe gr?simi saturate vrei cu condi?ia s? zâmbe?ti cât mai des. Astfel de discu?ii le po?i purta prin vreun birt, la mas? cu inadapta?ii ?i filosofii de spelunc?, b?tându-te cu c?r?mida în piept c? societatea ar trebui s? existe doar pentru tine ?i doar ca s? te însc?uneze drept rege. ?i c? a e?uat lamentabil tocmai pentru c? nu a reu?it s-o fac?. În consecin??, societatea nu te merit?! Am respins invita?ia de a participa la o comand? de grup, plasat? de Ionel c?tre un restaurant chinezesc tip fast-food de la care ne mai comandam uneori noodles cu pui ?i legume, un fel de mâncare preparat conform re?etei originale - dup? spusele lor - ?i sc?ldat în ulei ?i sosuri aromate. Astfel, am s?rit peste cina servit? la comun în buc?t?ria principal?, cump?rându-mi un sandvi? pe care l-am mâncat la birou, cu o mân? pe tastatur? ?i ochii înfip?i în ecran. Eram abia în prima s?pt?mân? de preaviz ?i timpul se târa din ce în ce mai greoi pe din?untrul pleoapelor mele de parc? ar fi fost prins în strânsoarea acestora. Mi-am p?c?lit mintea ?i am f?cut un exerci?iu de voin?? care a constat în a nu mai privi nicio secund? în direc?ia ceasului. Am aflat c? se f?cuse ora de plecare dup? ce to?i colegii ?i toate colegele s-au ridicat, pe rând, de la birourile lor, strângându-?i lucrurile, portofelele, telefoanele ?i alte obiecte indispensabile. R?suflasem u?urat. Dup? aceea, am a?teptat mai bine de o jum?tate de or? pentru a prinde un taxi din cele pe care compania, drept compensa?ie pentru ora târzie la care terminam munca, ni le punea la dispozi?ie. Motivul a fost c? mai mult de jum?tate dinte ?oferii firmei de taxi partenere intraser? în grev? spontan? din cauza condi?iilor de munc? ?i a salariile mici. Astfel c?, cei r?ma?i, printre care ?i patronul firmei, prieten bun cu directorul filialei române?ti a companiei americane pentru care am lucrat, încercau s? compenseze lipsurile inopinate f?când mai multe drumuri dus-întors astfel încât s? ne duc? acas? în cel mai scurt timp posibil. St?team cu to?ii, eu ?i colegii mei din tura de dup?-mas?, în sta?ia de autobuz din fa?a cl?dirii de birouri, unde, pe timp de noapte, nu oprea nici un mijloc de transport în comun, ci doar taxiurile care ne luau pe noi, unul câte unul sau doi câte doi. Era ?i foarte frig, de aceea st?team cât mai apropia?i unii de ceilal?i, ca ni?te pinguini. Am ajuns acas? la o or? ?i ceva dup? miezul nop?ii, cu aproape o or? mai târziu decât de obicei ?i cu câteva degete de la mân? înghe?ate. Uitasem s?-i scriu Cameliei c? urma s? întârzii ?i aceast? se pusese în pat crezând probabil c? am mers iar la bere cu colegii. Dormea adânc, a?a c? am încercat s?-mi rezolv treburile în lini?te ca s? nu o trezesc. Se f?cuse târziu, dar trebuie s? intru la du? ?i, cu aceast? ocazie, voiam s? m? masturbez, motiv pentru care aveam nevoie de inspira?ie. În acest sens, am ie?it pe palierul etajului ?apte în c?utarea acesteia, dar nu se auzea nimic. Am chemat liftul ?i am coborât cu el pân? la etajul unu, apoi am mai coborât un etaj pe sc?ri, pân? la parter, ca s? nu fac prea mult zgomot în expedi?ia mea, fiind curios dac? RCBC avea activitate în noaptea aceea. Se auzea ceva, efectul fiind îns? diminuat cu mult în compara?ie cu alte ocazii, pentru c? - ?i uitasem complet acest aspect - RCBC î?i izolase fonic apartamentul, chiar dac? nu era al ei, ci doar st?tea cu chirie. Ea ?i-a asumat toate costurile aferente lucr?rilor de izolare, iar proprietarii nu s-au împotrivit, ba chiar s-au bucurat de îmbun?t??irile aduse locuin?ei. Ca atare, gemetele ei demonice se mai auzeau doar pu?in, ?i-asta doar dac? te apropiai de u?a apartamentului. M-am mul?umit cu ceea ce-am primit, adic? o firimitur? acustic? de extaz spasmodic. Nu avea rost s? petrec mai mult timp în dreptul apartamentului RCBC, a?a c? am f?cut o întoarcere de o sut? optzeci de grade, astfel încât s? m? îndrept spre sc?ri ?i s? urc pân? la primul etaj, de unde apoi s? chem liftul. Punând piciorul pe ultima treapt?, am observat c? u?a de la apartamentul doamnei Székely se deschide încet ?i chipul acesteia î?i face întreb?tor apari?ia, cu ochii mari cât cepele, aceasta stând a?a vreo cinci secunde, timp în care f?ceam contact vizual ?i niciunul dintre noi nu spunea nimic. Am spart ghea?a.
- Bun? seara! I-am spus mai mult în ?oapt?.
- Bun? seara, domnule Roman! Ave?i nevoie de ajutor? S-a întâmplat ceva?
- A, nu! Nu v? face?i griji, totul este în regul?. Am mers pân? la non-stopul din cap?tul str?zii, a? fi vrut s?-mi cump?r ceva. Nu g?sisem o minciun? mai bun? pe care s? i-o servesc în mod spontan.
- ?i n-a?i reu?it s? lua?i liftul de la parter? E stricat iar? S? sun mâine la firma de între?inere, dac? e… Doamna Székely insista suspect de mult pentru acea or? târzie. M? pusese în încurc?tur?, în imposibilitatea de a mai g?si vreo replic? care s? nu trezeasc? b?nuieli.
- Sincer s? v? spun, nici n-am încercat, obi?nuit fiind s? nu func?ioneze bine tot timpul. ?tiu c? de la acest etaj n-au fost probleme cu el, ci doar de la parter. Puterea obi?nuin?ei, e ?i târziu, în?elege?i ce zic… Apoi mi-am dat seama c? probabil m? urm?rise pe vizor când coborâsem din lift la etajul unu, luând-o apoi în jos pe sc?ri pân? la parter. Nu a trecut suficient de mult timp între coborât ?i urcat ca povestea pe care i-am furnizat-o s? fie ?i plauzibil?.
- V? place de ea, a?a-i? Credeam c? nu auzisem bine, doamna Székely îmi adresase o întrebare ciudat?, indiscret?, venit? de nic?ieri. Am înghe?at, n-am ?tiut ce s? mai zic, r?m?sesem împietrit ?i cred c? mi se putea citit mirarea pe chip. Nu i-am r?spuns. Când s? scot un „Noapte bun?, trebuie s? m? întorc, m? a?teapt? logodnica mea cu ?ig?rile”, a continuat în aceea?i manier? delirant?.
- Nu v? învinov??esc, ?i mie îmi place de ea, am încercat ?i eu s? intru în cercul ei de prietene care lucreaz? de acas?, dar n-a vrut s? m? ia, mi-a spus c? vârsta mea constituie un dezavantaj, iar sec?iunea de feti?uri cu mame sau femei în vârst? era deja acoperit?, nu mai c?utau s? angajeze. P?cat, mi-ar fi prins bine ni?te bani în plus, mai ales c? am r?mas ?i singur?… Dar pute?i sta lini?tit, domnule Roman, r?mâne micul nostru secret. Tot timpul acesta vorbise în ?oapt? ?i, la sfâr?itul alocu?iunii, îmi f?cuse cu ochiul.
- R?mâne micul nostru secret... cu condi?ia...
- M? scuza?i, îmi merge mintea mai greu la ora asta, cum adic? „cu condi?ia...”? Micul nostru secret?
- Da, adic? o s? r?mân? micul nostru secret, n-o s? ?tim decât noi doi c? o urm?ri?i noaptea pe vecina de la parter. ?i v-am v?zut ?i zilele trecute ie?ind de la ea din apartament, era diminea??. Da, r?mâne între noi... cu condi?ia s? m? ajuta?i cu ceva, dar pentru asta trebuie s? veni?i în?untru. Haide?i, pofti?i, f?r? team?!

Îmi spusese doamna Székely încrez?toare în propriile inten?ii. Purta un halat ro?u din poliester ?i avea o expresie facial? care nu-i tr?da vârsta. Nu era o femeie urât?. M? gândeam c? poate ar fi avut nevoie de cineva care s? ridice o greutate mai mare decât ar fi putut aceasta sus?ine sau, pur ?i simplu, s? mute un corp de mobilier masiv, ceea ce nu ar fi durat mai mult de un minut. În plus, nici nu eram în cel mai bun moment pentru a avea astfel de discu?ii cu Camelia. Concedierea, apoi asta. Ar fi fost prea mult într-un interval de timp atât de scurt. Am intrat în apartamentul acesteia, pentru a doua oar?, îns? de data aceasta, sub lumina slab? a unei l?mpi de podea, în stilul celor de la IKEA, înc?perea se ascundea de privirile oric?rui intrus ?i atmosfera înc?rcat? de mister nu-?i permitea s? anticipezi urm?torul pas pe care ar fi trebuit s?-l faci. Un aer închis, a?a cum sim?i atunci când mergi în vizit? la vreo cuno?tin?? care ?ine pisici într-un apartament mic, îmi îngreuna respira?ia. St?team cu spatele la doamna Székely ?i a?teptam s?-mi arate lucrul pentru care avea nevoie de ajutor. Dintr-o dat?, mi-am sim?it picioarele lovite cu putere ?i apoi strânse tare, ceea ce m-a speriat teribil, pulsul mi se dublase într-o frac?iune de secund?. N?pustindu-se asupra mea din spate, femeia mi se aruncase la picioare, plângând, implorându-m? s? o iert pentru p?catele sale. Mi-a spus c? m-a recunoscut de cum m-a v?zut, plângea în hohote ?i mi se adresa cu „Cristosul meu”, ?tia - îmi repeta ca un patefon stricat - c? sunt El ?i v?zuse în ochii mei întruchiparea celei de-a doua veniri a Mântuitorului pe p?mânt. Credeam c? visez sau c? stau iar cu capul pe vreo mas?, anesteziat de fumul gros al ierbii. Dar nu, ceea ce se întâmpla era adev?rat, momentul penibil al c?rui protagonist eram se desf??ura cu certitudinea luminii care se propag? în timp ?i spa?iu. Mi-am venit repede în fire ?i am încercat s? o îndep?rtez pe femeie f?r? s? o bruschez sau s? o r?nesc în vreun fel.
- Doamn? Székely, v? rog, ne pune?i într-o situa?ie stânjenitoare! Ridicasem tonul ?i m? uitam de sus la trupul în?epenit, care nu voia s?-mi dea drumul. V? asigur c? face?i o mare confuzie, nu sunt ?i nici nu am cum s? fiu cine spune?i dumneavoastr? c? a? fi!
- Ba da, ba da! Sunte?i El, v-am v?zut bun?tatea divin? în ochi! Sunte?i El, chiar dac? înc? nu v? da?i seama! Mi-a dat replica suspinând. Nu în?elegeam dac? se pref?cea sau chiar credea bazaconiile pe care mi le furniza la foc continuu. Anglo-americanii utilizeaz? sintagma de „second-hand embarrassment” pentru a desemna ru?inea de ru?inea altuia. Era exact ce sim?eam ?i eu în momentul respectiv. M-am smucit cu for?? ?i am reu?it s? scap din prinsoarea femeii. Aceasta st?tea la nivelul podelei, cu mâinile arcuite de parc? ar fi vrut s? se ridice brusc, ?i m? fixa cu privirea unui neofit exaltat, în c?ldurile credin?ei orgiastice.
- Repet, v? în?ela?i în privin?a mea! Nici m?car nu sunt o persoan? religioas?, sunt agnostic, iar manifest?rile religioase mi se par pure supersti?ii, bune doar pentru oamenii care vor s?-?i p?c?leasc? mintea fixându-?i pe dinainte ochilor morcovul vie?ii de apoi! Va trebui s? v? c?uta?i un alt obiect de venera?ie. Începea s? m? doar? capul ?i-mi pierdusem r?bdarea. M-am îndreptat spre u?? pentru a p?r?si apartamentul doamnei Székely.
- Nu pleca?i, v? implor! Trebuie s? m? elibera?i, am p?c?tuit ?i m-am rugat în fiecare noapte, înainte de culcare, s? fiu pedepsit?, îns? p?rea c? nu m? aude nimeni! Dar acum c? Dumnezeu v-a trimis aici - ?i ?sta e un semn, da, un semn c? rug?ciunile mi-au fost ascultate - v? implor, ?tiu c? sunte?i El - trebuie s? fi?i el! - elibera?i-m? de povara pe care o port în suflet. Lacrimile îi curgeau pe obraji în timp ce rostea aceste cuvinte ?i îmi s?ruta mâna a?a cum fac catolicii cu Papa, dar în repetate rânduri, cu mai mult? disperare ?i cu ochii injecta?i.

Mai târziu, RCBC avea s?-mi istoriseasc? toate evenimentele prin care doamna Székely a trecut - sau, în fine, cele pe care i le povestise aceasta. I-am relatat ?i eu episodul cu Mântuitorul ?i ne-am amuzat. A ?inut s? m? asigure, mai în glum?, mai în serios, c? nu aveam fa?? de Hristos, dar ar fi fost plauzibil ca eu s? fiu, de fapt, Anticristul, iar ceea ce m? tr?da era alura mea misterioas?, cu tente mizantropice. Am râs cu poft? amândoi. De asemenea, RCBC a mai ?inut s? precizeze ?i c? doamna Székely era o hoa?c? nimfoman? care suferise de pe urma pierderii so?ului s?u ?i era în c?utare de tineri pe care s?-i exploateze sexual. O b?tuse pe RCBC la cap s?-i g?seasc? ?i ei un loc?or în industria videochat-ului de la noi, ba chiar a amenin?at-o c?, în caz contrar, ar fi urmat s? o denun?e la ANAF pentru c? încasa venituri pe care, conform doamnei Székely, nu le-ar fi supus fiscalit??ii. Atunci Gicone, patronul studioului, ?i-a trimis doi dintre b?t?u?ii s?i, pe care-i ?inea în garda de corp, peste biata femeie ?i au asigurat-o c?, dac? nu înceteaz? cu amenin??rile, vor da foc la bloc ?i, în consecin??, aceasta n-ar mai apuca vârsta pension?rii. Apoi, în cel mai gangsteresc mod posibil, au violat-o ?i i-au l?sat apartamentul vrai?te. „Î?i dai seama, colega, au futut-o în cur.” Îmi spunea RCBC ?i râdea cu gura pân? la urechi.

Ionut Popa (I.M.Popa) | Scriitori Români

motto: O carte neizbutit? poate fi o capodoper? interioar?. (Paul Valery)

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro