Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Alunecând

de Daniela Luminita Teleoaca

Ca de obicei, Lara ne preg?tise ceaiul cald. Ca o mam? bun?. Mater dolorosa. De mai bine de o s?pt?mân? nu mai aveam iasomie. Nici m?car mu?e?el. Trebuise s? renun??m rând pe rând ?i cu to?ii laolalt? la mofturile aristocrate. C? doar nu mai eram ?ânci! Nici împ?ra?i. Eram aici ?i acum. Într-un timp mai mult imaginat. Într-o locuin?? improvizat? din dramul acela de curaj (cine ?tie?… ?i de noroc?!) p?strat de fiecare pentru „clipa aceea”. Care – zbang! – venise în urm? cu aproximativ o lun?. Trecuse parc? un an! O via?? se scursese! L?sându-ne pe fe?e, în co?ul pieptului, dâre lungi ca de ploaie neconsolat?. Sau urmele larvei în care se târâse fluturele pân? î?i d?duse, s?r?cu?ul, ultima suflare, tâmp neîn?elegând ce se întâmplase cu zborul înscris odinioar? în codul genetic. Lara purta ?or? înflorat. De?i, în cele cca 30 de zile ALTFEL, culorile c?zuser? una câte una, ridicoli solda?i la datorie mult prea pu?in cunoscut?. Somate de sentimentele underground în fa?a plutonului de execu?ie. Dar Lara avea glasul programat pe cea mai suav? gam?. ?i era o m?iastr?. Era M?iastra! Nimeni nu ar fi sim?it vreodat? gustul mor?ii în supa ei. Minun??ie aurie! Frunze cro?etate de p?trunjel! Cu delicate?e stranie culese dintr-o gr?din? a paradisului. Senin?, Lara împingea ineluctabilul a?a cum f?r? de nevroze muta ultima cutie de chibrituri. Dintr-o arie întunecoas? în punctul acela de unde str?bunii prinseser? lumina. N-o mai l?saser?! Locuin?a lor, mai mult o grot?! ?i niciunul nu-?i descoperise între timp voca?ia de ascet. Las’ c? era bine! Mult mai bine decât afar?. Mai plângeau unii dintre noi – oameni cândva în toat? firea – f?r? s? se ascund?. De fapt, de ce-ar fi fost plânsul o ru?ine?! … descurajant, poate…
F?ceam cu rândul la p?strarea dimine?ii. A izvorului. La început, degetele noastre novice strânseser? pân? la sugrumare – asemenea unui nou-n?scut ar?t?torul adultului – Via?a! Ce salvaser?m în inimile noastre ca pe o arc? invizibil?. R?ului. Încet-încet am deprins arta de a fi ca pe o ?tiin?? a frumuse?ii, unica în m?sur? de perenitate. Când vreunul dintre noi d?dea semne de uitare, ne gr?beam s? ?inem copacul, chiar dac? ve?mintele noastre disp?ruser? între timp ?i doar cu un efort uria? de imagina?ie ne-am acoperit golul. O mân? aici. Un gând bun. Aceast? complicitate ca o rug?ciune. Dumnezeu s? ne p?zeasc?! De n-am ajunge vreodat? – ?i „vreodat?” era aici lâng? noi, mult prea aproape! – s? punem tr?dare în loc de iubire ?i marea indiferen?? în locul grijii! Feri-ne-ar Sfântul! Departe de noi asemenea ispite! Dar s? nu ne speriem p?s?rile! Ele vor fi mereu leg?tura noastr? infailibl?, f?r? de p?cat, cu Cerul! ?i iat?-le cum ne construiesc cuibul laolalt?! Nu, nu ne-am plictisit, doar c? e a?a ca o stare… una prelung?, mult prea prelung?, despre care nu prea ?tii cum o s? continue… Poate… cu restul nedesenat al casei pe care într-o sfor?are ob?teasc? l-am alipit întregului, de-a mai mare dragul! Ei…, da, mai vine ea ?i câte o furtun?… ?i ce dac? ne-am f?cut to?i copii?! În lumea noastr? adev?rul intr? pe aceea?i poart?, mereu ?tie stânga ce face dreapta ?i o mâna, da, continu? s? o spele pe cealalt?… Ingenu?, iubirea construise chiar ?i podul acela peste distan??…






*

–… mda, o specie relativ similar? cu a noastr?… Care, cel mai probabil, trebuie s?-?i fi dus veacul cândva… prin mileniul 3…
Cât de mult sem?nau cu noi? – se pomenise întrebând, dup? toate probabilit??ile, o fat?…
?i… fuseser? ferici?i? – î?i manifestase curiozitatea un altul…
Desenaser? p?s?ri vii…
?i izvoare… umbre luminate…
Lup alb…
St?tuser? la o mas?…

Fuseser? vii, da! ?i mult prea poe?i… – se str?duise s? nu par? patetic Profesorul.

I-na-ni-?i-e! – conchisese ?tiin?ific acela?i, apoi cu privire ciudat?: Muriser? de foame, bie?ii!

La treab?! Mâine trecem la sit-ul vecin.

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo!

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro