proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Curcubeul cunoa?terii ne-a poliformizat prin tot ce ne agreg? stilul de via??, de cunoa?tere ?i chiar de gândire. Pe cât ne mai putem baza. Acum. Paradoxal. Tocmai acum când avem cea mai mare excedere de informa?ie de la Isus atât în fa??, dar ?i în apoi.
Ne-am istovit în cunoa?tere, crezând c? suntem st?pâni peste absolut. Pân? la un punct a?a este. Dar este doar un absolut luând forma unui punct.
Dar, s? nu mai lungim cuvântul, când via?a ne-a scurtat cu multe clipe speran?a, gândul, absurdul ?i mai nou (în ultimele zvâcniri ale timpului rece) parc? ?i arogan?a.
Nu mai este loc de analize la rece, c?ci recele “atrage” moartea latent?, dac? nu chiar imanent?. Trebuie s? ie?im din tipare. Poate chiar din tiparele mor?ii. Dar apoi, vom ?ti oare ce vom g?si? Poate nu ne vom mai g?si p?rin?ii. Poate nu ne vom mai reg?si copiii. Poate nu ne vom mai reg?si nici pe noi.
Dar oare va mai conta. Poate nu. Nimeni nu va mai ?ti nimic din trecutul uitat. Nimeni nu va mai auzi auzul chemat. Nimeni ?i nimic nu va mai contempla amurgul unui nou început.
Vom fi mai goi, pentru c? vom uita c? am mai tr?it o dat?. Cei ce vom sc?pa. Adic? aproape to?i. C?ci mi?elismul nu e în cei ce vor sc?pa, ci în cei ce ne-au “sc?pat” printre degete.
Omenirea este oarb?. Orbul are totu?i vederea lui. Unicrom?. F?r? de alb. F?r? de negru. Un adev?r implacabil, pe care nu îl mai putem ascunde nici m?car de noi.
Am vrea s? uit?m ce ni se întâmpl? acum. Ne str?duim. Dar putem oare accede peste tic?lo?ia uman?? Ne putem oare desprinde de noi, din propriile porniri, f?r? a putea omite ambiguul pierdut al filozofiei de clas??
Nu. Nu cred c? mai este timp pentru derog?ri de la etica lui Spinoza. Nu cred c? Noica a uitat s? ne împresoare cu dorin?a de sine în tumultul doritor de decen??.
?i când te gânde?ti c? unii adorm cu reflec?ii de izbând? de?art?, dar f?r? s? fi atins fila unui gând sublim?
Când vezi c? nimicnicia excede în dorin?e totalitariste, dar nu la nivelul unui vis de noapte, ci tocmai angrenat în existen?ialul dezgolit al existen?ei efemere, te resorbi în pierdutul timp al dezn?dejdii..
M? înclin în neant, pentru a-mi reg?si substan?a vie a timpului ce va s? vie. ?tiu c? va fi soare. ?tiu c? va fi lumin?.
?tiu c? ?tiu doar ceea ce îmi doresc. C?ci, restul e pare-se controlat de mi?eii timpurilor pierdute.
Haide?i s? nu ne pierdem în iluzia descenden?ei de noi. Haide?i s? privim în fa?? totul, de sus în jos ?i de jos în sus. Tocmai pentru a nu mai l?sa loc interpret?rilor absurde.
Via?a merge înainte. Cu sau f?r? noi. Dar noi vom fi acolo. Împreun?. În mijlocul istorie dezgolite de substan?a nesubstan?ei ghimpilor absurzi ai vremurilor ce se vor de?arte.
S? privim cu speran??. S? privim doar în fa??. ?i s? avem puterea de a ierta orice necutezan??.
E tot ce poate dura în aceste timpuri de nedurabilitate prin absurditate….