proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*137. Testul împ?c?rii.

Week-endul era trist pentru Lucian, dar nici pentru Lia nu era foarte roz. Neavând motive s? p?r?seasc? nava albastr?, Lucian r?mase la bordul „Pacifis”-ului. Ie?ise de vreo câteva ori afar?, cu dalma?ianul s?u, pentru a-l plimba pe acesta, îns? nu se apropie de ora?ul artificial, limitându-se la plimb?ri pe suprafa?a alb? ?i pustie a Proximei, nu foarte departe de corpul albastru al navei spa?iale „Pacifis”.
Era duminic?, 20 iulie 2092, iar logodnica lui nu-l c?utase înc?, pentru a-i oferi vreo explica?ie a atitudinii ei. Prin urmare, în seara acelei zile, dac? ea nu se învrednicise s?-l caute, el nu rezist? f?r? s? o vad?. L?s? dalma?ianul la bordul navei albastre, în grija celor doi robo?i, iar el porni neîntârziat spre ora?ul artificial. La ora 20.00 ajunse în dreptul u?ii camerei ei. Cum ea tocmai se preg?tea s? plece la tat?l ei, pentru a afla nout??i exact despre Lucian, când u?a se deschise, f?r? ca el s? fi apucat s? bat? u?or, cum îi era obiceiul, Lia d?du cu ochii de el. Tres?ri surprins?, îns? ?i el avu aceea?i reac?ie. Lucian î?i re?inu cu greu impulsul de a o îmbr??i?a ?i s?ruta, iar ea îl întâmpin? cu r?ceal?:
- Ce cau?i aici?
- Vreau s? vorbim, rosti el blând, în ?oapt?. Atâta tot.
- Nu avem ce s? ne spunem, replic? Lia.
- Ba da, o contrazise el. Ar fi destule. Nu m? invi?i în?untru?
- Mai bine nu, refuz? ea.
- Lia, te rog... S? fim rezonabili, îi ceru el.
- Bine, accept? ea într-un târziu, dup? câteva clipe de gândire ?i un scurt oftat. De?i...
Iar cum ea se d?duse la o parte din cadrul u?ii, f?cându-i astfel loc s? treac?, c?ci pân? în acel moment îi blocase trecerea, el intr? în camer?. Dar de cum ajunse în interiorul înc?perii, o ?i îmbr??i?? strâns. Îns? ea îl opri de la un inevitabil s?rut, care ar fi condus la o împ?care, înainte de termenul gândit de ea.
- Vezi, de asta a? fi preferat s? r?mânem afar?!
- De ce?! Crezi c? afar? nu m-a? fi încumetat s? te s?rut?! Gre?e?ti, îi zise el, îndep?rtându-se u?or de ea. V?d c? î?i p?strezi atitudinea ostil? fa?? de mine. ?i nu în?eleg... De ce?! Explic?-mi!
- Luci, de ce ai venit? întreb? ea, evitând un r?spuns.
- Ca s? te întreb dac? vei veni mâine la ora 14.00, la întâlnirea cu fra?ii Kelso, g?si el un pretext prin care s?-?i justifice prezen?a.
- Nu, nu voi veni! Ar fi trebuit s?-?i fie clar, îi comunic? ea decizia ei. Din motive lesne de în?eles.
- Dar... încerc? el s? argumenteze ceva, îns? se v?zu întrerupt de glasul ei, care-i repet?:
- Nu voi veni! Nu ?i-e clar?!
- ?i eu ce-o s? le spun celor doi?
- Nu ?tiu ?i nici nu m? intereseaz?! Dac? vrei, g?se?te-mi o scuz?, sau inventeaz?-mi una!
- Adic?-mi cer s? mint?!
- Dac? asta în?elegi tu prin a-mi g?si o scuz?, atunci, da, î?i cer s? min?i pentru mine.
- ?tii foarte bine c? n-a? proceda astfel, niciodat?, îi aminti el. Deci, n-am s? fac, nici asta! Eu nu mint!
- Atunci, treaba ta! Nu m? intereseaz? cum te vei descurca sau ce-o s? le spui. Le spui sau nu adev?rul, te prive?te! Improvizeaz?, îi suger? Lia, continuând cu o oarecare r?utate în glas, dorind s? par? dur?: Iar acum, dac? asta a fost tot, cred c? po?i pleca! Ie?i din camera mea! Imediat!
- Sigur. Am s? plec. Înainte de acest lucru îns?, cred c? am dreptul la o explica?ie. De ce te por?i astfel?
- O explica?ie?! ?i-am zis, nu mai e nimic de ad?ugat! De ce vrei s?-?i tot repet acest lucru?
- Atunci, adaug? asta: Te iubesc, Lia! Din tot sufletul meu, spuse el, cuprinzând-o din nou în bra?e, în timp ce lacrimi înd?r?tnice sclipeau în ochii lui. Înc? te iubesc. Mult, foarte mult... Prea mult pentru a l?sa s? se întâmple a?a ceva!
Ea se zb?tu u?or, respingându-l:
- Las?-m?! D?-mi drumul!
- Nu te în?eleg, rosti el, f?r? a lua seama la ceea ce-i zisese ea.
- Ce anume nu în?elegi?! se pref?cu ea a fi furioas?. Ar trebui s?-?i fie clar! Pricepe odat? c? totul s-a terminat între noi ?i a redevenit ca înainte, când înc? nu eram nici m?car prieteni. A?a e ?i acum!
- Cum anume, ca mai înainte?! Astfel?! zise el, sco?ând din buzunar cele câteva foi rupte din jurnalul ei, pe care le avea asupra lui. Aici scrie foarte clar c? m? iubeai ?i te pref?ceai doar c? nu m? supor?i! A?a va redeveni totul?! Te vei preface din nou c?-?i sunt indiferent?
- Te rog, n-are rost s? intr?m în am?nunte! Cum, ne-cum, nu mai sunt nici m?car prietena ta, ca s? nu mai vorbim de logodnica ta! Deci, te rog, pleac?! Acum! Ie?i! ?i s? nu m? mai cau?i! Deloc!
- Mda... Bine, ced? el în cele din urm?, îndep?rtându-se u?or de ea. Fie cum vrei tu! Întotdeauna cum vrei tu, st?pâna inimii mele... Te iubesc! Mult, nu uita! Pa, zise el, supunându-se dorin?ei Liei ?i privind cu triste?e spre ea, se retrase spre ie?ire.
- Pa, ?opti Lia în urma lui, bucurându-se de faptul c? el plecase, pentru c? n-ar fi rezistat s? se opun? prea mult timp, s? continue s? par? dur?, rea, exigent?, când de fapt, nu era deloc astfel. Off, Luci; vai...
Dar el nu ?tia înc?. Neavând motive s? r?mân? în ora?, Lucian trecu nep?s?tor pe lâng? u?a înc?perii ce-i fusese destinat? drept camer?, f?r? a se opri deloc în dreptul acestei u?i. Î?i continu? drumul. Se opri îns? în dreptul cabinetului domnului To Kuny ?i pân? a-?i da seama de ce se afla acolo, se trezi c? deja intrase. To Kuny era îns? acolo, nu plecase la culcare. Domnul Kuny î?i ridic? privirea spre noul sosit.
- Comandante... îl întâmpin? dânsul, nu foarte voios, c?ci îi z?ri chipul trist, posomorât.
- Salut, Victor, îi r?spunse Lucian, cu un glas abia ?optit.
- Ce-i cu tine, b?iete? se interes? To, remarcând schimbarea survenit? în fizionomia comandantului, de?i dânsul cuno?tea foarte bine motivul triste?ii lui Lucian.
- P?i, eu... Am trecut prin ora? ?i... De fapt, nu ?tiu cum am ajuns aici, la tine, pentru c? nu inten?ionam s? te vizitez, mai ales la ora asta. Nu vreau s? te deranjez, Victor! În orice caz, vin de la fiica ta, Lia... ?tii c? ea a întrerupt logodna?! ?i mi-a înapoiat inelul, zise el cu glas sf'âr?it, a?ezându-se la întâmplare, pe un scaun, care se nimerise s? fie prin apropiere.
Dintr-un buzunar scoase inelul de logodn?, pe care-l fix? cu privirea, pierzându-se parc? în contemplarea formelor delicate ale micu?ului inelu?. To Kuny se a?ez? lâng? Lucian.
- Dr?gu? inelu?... aprecie dânsul. Înc? îl ai la tine?
- Da. Îl p?strez, în speran?a c? ea-l va primi înapoi. De?i, nu ?tiu dac? mai pot spera c? se va întâmpla a?a.
- Nu vorbi astfel! Nu-?i pierde speran?a niciodat?, îl sf?tui domnul Kuny, pentru c? ?tia dânsul ce ?tia...
- Victor, ea e fiica ta ?i... Scuz?-m? c? te întreb, dar poate a?i vorbit ?i poate ?tii de ce se poart? astfel cu mine. Poate ?i-a spus ?ie ceva, sau... Eu n-am idee; n-am f?cut nimic r?u. Deci, de ce?!
- A?... Capricii feminine, b?iete! Sunt trec?toare, vei vedea.
- A?a sper, pentru c?... Nu ?tiu cât am s? pot rezista astfel!
- Te rog, comandante!
- Nu pricep... Totul mergea atât de bine între noi... Eu n-am f?cut nimic care s-o supere! Ce i-o fi venit a?a, deodat??!
- Cine ?tie?! Fetele sunt misterioase; nimeni nu ?tie ce e în mintea lor.
- ?i-a povestit cum a fost totul?
- Da, mi-a povestit. ?i nu sunt de acord cu ea. Dar e fiica mea ?i nu pot fi aspru cu ea, pentru c?... ?tii ?i tu cum e!
- ?tiu. Nici nu ?i-a? fi cerut s? fii aspru cu ea.
- De sf?tuit, în favoarea ta, o pot sf?tui. Nu ?tiu îns? în ce m?sur? îmi va da ascultare. Dac? o cuno?ti, probabil ?tii cât e de înc?p??ânat?.
- Da, ?tiu ?i asta, rosti Lucian, iar dup? ce puse inelul la locul s?u, în buzunar, î?i prinse capul între palme, oftând u?or.
- Curaj, b?iete! Rezist?, nu te da b?tut, îl sf?tui To Kuny.
- Am s? încerc, promise Lucian, apoi se ridic? în picioare. Scuz?-m? c? te-am deranjat, Victor.
- N-a fost nici un deranj, dragule, îl asigur? domnul To Kuny, ridicându-se ?i dânsul. Mie-mi pare r?u c? fiica mea se poart? astfel cu tine ?i c? nu te pot ajuta mai mult. Serios...
- Nu-i vina ta, p?ru în?eleg?tor Lucian, apoi se îndrept? spre ie?ire.
- Comandante... Ai grij?, rosti îngrijorat To Kuny în urma lui. S? nu faci vreo prostie! Te rog!
- Nici o grij?, Victor, promise Lucian. Am renun?at la asemenea manifest?ri, care nu m? avantajeaz? deloc. Deci, sunt „b?iat cuminte”! Foarte cuminte.
- A?a s? fie, î?i exprim? speran?a domnul Kuny, privind cum tân?rul s?u interlocutor se îndep?rta.
Când s? p?r?seasc? înc?perea, d?du cu ochii din nou de logodnica lui, care tocmai venea la tat?l ei. Astfel în?elese Lucian unde anume inten?iona ea s? plece în momentul în care ajunsese la ea „acas?”. O privi pentru câteva clipe, trist, dar nu spuse nimic. Apoi î?i plec? privirea de obicei mândr? ?i plec? gr?bit, de parc? n-ar fi putut suporta s? r?mân? în acel loc. Dup? plecarea lui, Lia porni în grab? spre tat?l ei, oprindu-se doar în bra?ele acestuia.
- Ce c?uta ?i aici, tati?
- S? vorbeasc? despre tine, evident, o l?muri tat?l ei, To Kuny. Ce altceva?!
- ?i i-ai spus despre planul meu?
- Nu, draga mea. Cum m? po?i suspecta?! Normal c? nu te-am dat de gol, de?i... Nu-i corect! Ar trebui s? pui cap?t acestei farse!
- Am s?-i pun, dar nu înc?.
- Nu?! Cât ai de gând s? continui astfel?
- Doar pân? joi, replic? ea îngândurat?.
- Cum?! Pân? joi?! De ce-o prelunge?ti atât de mult, draga mea? N-ai v?zut cât de mult sufer?? Î?i inspir? mil?, nu alta... ?i nu merit?!
- Ba da, am v?zut... ?i mi-e atât de greu s? continui; era cât pe ce s? cedez... Dar cred c? e mai bine a?a.
- Cum s? fie mai bine, scumpo?! p?ru surprins de aceast? afirma?ie domnul Kuny.
- Te rog, tati... Încearc? s? m? în?elegi, îi ceru Lia.
- Bine. N-am s? insist, ced? domnul Kuny. Dac? tu crezi c? a?a-i mai bine, atunci, treaba ta, de?i eu tot nu sunt de acord cu tine!
Iar Lia r?mase din nou s? doarm? aproape de tat?l ei, în înc?perea al?turat?, specificând clar s? fie trezit?, indiferent de or?, în cazul în care domnul Kuny observa ceva suspect în comportamentul lui Lucian, urm?rit în continuare, f?r? ca el s? aib? habar, de aparatura existent? în cabinetul domnului To Kuny. Dar comandantul întârzie din nou în cabinetul de pictur?, iar între timp î?i terminase pânza pe care o începuse cu câteva zile în urm?.
Luni, 21 iulie 2092, nu aduse nici o schimbare, de?i Lucian înc? spera într-o împ?care instantanee cu logodnica lui. Îns? nu aceasta sosi în diminea?a acelei zile la bordul navei albastre, ci, evident, Nick, Maria ?i micu?ul lor cocker auriu f?r? codi??, Cooky-Leo. Blondina remarc? din nou indispozi?ia colegului ei ?i cu toate împotrivirile celor de fa??, promise c? în seara acelei zile îi va face o vizit? Liei, pentru o discu?ie serioas? cu aceasta.
La întâlnirea de la ora 14.00 cu cei doi fra?i Kelso, Lia nu ap?ru, de?i Lucian înc? spera c? ea va veni, iar el nu reu?i s? le explice celor doi motivul absen?ei logodnicei sale. Îns? Sid ?i Sonya erau în?eleg?tori, nu foarte indiscre?i, iar v?zându-l pe Lucian în încurc?tur?, nu insistar? asupra subiectului, deci, nu dorir? s? afle am?nunte, pe care comandantul nici nu le-ar fi oferit, aceast? întâlnire desf??urându-se doar în trei; patru – cu dalma?ianul Spot.
Seara, blonda î?i respect? promisiunea, trecând pe la colega ei, s? o mustruluiasc? sever. Neavând încotro, Lia îi spuse cumnatei sale despre ce era de fapt vorba, rugând-o insistent s? p?streze t?cerea. Blonda se l?muri ?i o aprob?, de?i nu în totalitate. Apoi promise c? nu va povesti nim?nui altcuiva, decât lui Nick, care, fiind fratele Liei, sigur n-o va da de gol pe aceasta fa?? de logodnicul ei.
Iar zilele urm?toare trecur? în acela?i mod. Lucian renun?ase definitiv la a face „prostioare”, de orice gen. Îns?, dat fiind c? nu se împ?case cu logodnica lui, prefer? s? r?mân? în tot acest timp în nava albastr?, nu în camera din ora?, unde chiar nu avea ce face.
Era deja joi, 24 iulie 2092. Pe puntea principal? a navei albastre, comandantul misiunii a?tepta sosirea colegilor s?i. Ace?tia nu întârziar? s? apar?, la pu?in timp dup? ora 11.30, de?i Nick ?i Maria veniser?, evident, mult mai devreme, cu micul lor Cooky-Leo. Blonda încerca mereu s?-l înveseleasc? pe Lucian, prin prezen?a ei pl?cut?, dar nu reu?ea... Pân? aproape de ora 12.00 sosiser? aproximativ to?i, mai pu?in Lia. El spera ca ea s? nu întârzie totu?i. Îngrijorat, î?i privi ceasul. Ca de obicei, timpul era neiert?tor; trecea, f?r? a ?ine seama de fr?mânt?rile lui. 11.55, iar Lia nu sosise. Nici m?car nu ?tia dac? va veni sau nu la aceast? ?edin?? ?i era derutat. Cum s? procedeze? Ce s? le spun? celorlal?i?! Vigilent?, Stela îl urm?ri atent? cu privirea.
- Ce-i, frumosule?! Te nelini?te?te întârzierea logodnicei tale, sau ai vreun alt motiv?
- Nici un alt motiv, rosti el sec.
- ?efu’, o fi ea logodnica ta, dar n-ar trebui s? întârzie!
- A?a e, ai dreptate, îl aprob? discret pe lungan. N-ar trebui...
În cele din urm?, îns?, ea nu întârzie de fel, de?i ajunse la bordul navei de abia la 11.59, cu un singur minut înainte de ora stabilit?. Lucian nu-i repro?? nimic, îns?, spre surprinderea colegilor s?i, nici n-o întâmpin? îmbr??i?ând-o sau s?rutând-o, cum s-ar fi a?teptat ei. El se mul?umi s?-i atribuie o privire scurt?, în care înc? se putea citi triste?ea ce-l mistuia. Apoi î?i potrivi raportul ?i zise, f?r? a privi spre ea.
- Bine... Ne-am adunat cu to?ii acum ?i m? bucur c? n-ai întârziat, Lia, de?i ai fi putut veni pu?in mai devreme, nu doar cu un minut înainte de ora stabilit?. Cu acestea, eu, comandantul misiunii, Lucian Enka, declar deschis? ?edin?a de azi, joi, 24 iulie 2092 ?i evident, eu voi începe, prin prezentarea raportului meu.
El î?i deschise raportul, preg?tindu-se s?-l citeasc?, îns?, pe nea?teptate, se v?zu întrerupt chiar de glasul Liei:
- Luci, înainte ca aceast? ?edin?? s? înceap? de-a binelea, a? putea spune ceva?
- Sigur, po?i spune, o aprob? el scurt, încruntându-se u?or, ne?tiind la ce se putea a?tepta din partea ei.
Oare ce dorea s? spun??! Decise îns? s? o asculte.
- A? dori s? dau o explica?ie, cu care-?i sunt datoare, în primul rând, ?ie! Dar, evident ?i colegilor no?tri. Iar cum ei nici m?car nu ?tiu despre ce este vorba, m? v?d nevoit? s? o iau de la început ?i am s? încerc s? prezint totul cât mai pe scurt cu putin??. Precizez c? ceea ce voi spune nu are nici o leg?tur? cu ?edin?a noastr? de ast?zi, dar nu e ceva lipsit de importan??. Deci, pentru cei care nu ?tiu, pentru c? n-ar avea de unde, am s?-i anun? c? s?pt?mâna trecut?, mai exact vineri seara, am rupt logodna cu Lucian.
Un murmur prelung de surprindere r?sun? din partea colegilor s?i. Comandantul o privi nemul?umit, întrebând-o parc?: „De ce-mi faci una ca asta?!”
- Deci, de fapt, de asta erai nelini?tit, frumosule?! î?i d?du seama doamna doctor, îns? „frumosul” nu r?spunse nimic; t?cu.
- Am s? v? spun acum ?i motivul pentru care am procedat astfel, continu? Lia calm?, de?i privirea lui Lucian o ruga parc? s? tac?. Deci, i-am înapoiat inelul de logodn?, punând cap?t rela?iei dintre noi, dup? ce el a refuzat categoric s?-mi îndeplineasc? o dorin??, prin care îi ceream clar s? devin? brusc mai aspru cu voi to?i, dur, autoritar, sau într-un cuvânt, s?-?i ia în serios rolul ce-i revine în cadrul acestui echipaj, el fiind, dup? cum prea bine ?ti?i, a?a cum reflect? cele ?ase bulinu?e de pe reverul hainei uniformei sale, comandantul misiunii, nu un orecare, un simplu membru al echipajului.
- Cum?! replicar? nedumeri?i ceilal?i, privindu-se deruta?i, ne?tiind ce s? cread?, la auzul acestor cuvinte ale colegei lor, domni?oara consilier.
- I-am cerut ca, în conformitate cu func?ia lui, de comandant, s? v? dea ordine clare, precise, stricte, pe care voi s? le îndeplini?i cu supunere, f?r? a comenta în fa?a lui sau a v? împotrivi în vreun fel, ca fiind subalternii lui. Dar... De fapt, acum urmeaz? explica?ia despre care vorbeam ini?ial. Deci, în realitate îns?, Luci, totul a fost doar un test la care te-am supus, un test pe care l-ai trecut cu bine.
- Poftim?! c?p?t? el glas, o urm? de speran?? lic?rindu-i în privire; pân? în acel moment o ascultase t?cut, îngândurat. Un test?! Cum adic?, un test? Ce fel de test, Lia?
- Luci... Sincer, îmi pare r?u dac? am gre?it procedând astfel, îns? am considerat c? este necesar s? te supun unui asemenea test, care a constat în mare m?sur? în verificarea afirma?iei colegilor no?tri, potrivit c?reia, de când mi-ai devenit logodnic, erai dispus s?-mi îndepline?ti orice dorin??, f?r? a te împotrivi deloc sau a te gândi m?car la implica?iile pe care le-ar avea acest fapt, pentru c? ei mi-au repro?at în repetate rânduri acest lucru, pe care, de altfel, îl remarcasem ?i eu în comportamentul t?u din ultimul timp. Deci, din acest motiv, ?i-am cerut ceva despre care ?tiam sigur c? nu vei fi de acord atât de u?or, o dorin?? pe care ?tiam c? nu vei dori s? mi-o îndepline?ti, am încercat în fel ?i chip s? te conving s?-mi dai ascultare, amenin?ându-te chiar c? voi pune cap?t rela?iei dintre noi doi, dac? nu-mi vei îndeplini dorin?a, iar cum tu ai continuat s? m? refuzi, mi-am pus planul în aplicare. Mi-ai dovedit astfel c? totu?i nu-mi dai ascultare orbe?te, cum eram eu înclinat? s? cred, sau chiar ?i colegii no?tri, ceea ce este relativ bine.
- Un test?! repet? el, chipul înseninându-i-se dintr-o dat?, zâmbetul revenindu-i pe buze. Un test, pe care l-am trecut, cu bine?! rosti el întreb?tor ?i-?i ridic? privirea, din nou vioaie, spre Lia, zâmbindu-i, plin de admira?ie. S? în?eleg c?... Înc? suntem logodnici? se interes? el tem?tor, apropiindu-se u?or de ea.
- P?i... Dac?, dup? toate astea, m? ier?i ?i vrei ca tot eu s?-?i fiu logodnic?, atunci, da, po?i considera ca fiind valabil ceea ce tocmai ai zis, rosti Lia cu sfial?, zâmbind delicat, discret.
- Dac? vreau?! se mir? el, iar în loc de r?spuns, o îmbr??i?? strâns, s?rutând-o cu pasiune, dup? care îi ?opti, aproape cu lacrimi în ochi, de data aceasta, de bucurie: Este ceea ce-mi doresc cel mai mult! Pentru c?... Te iubesc, îi declar? el din nou.
Surâz?tor, cu mâna u?or tremurând?, de fericire, scoase gr?bit din buzunar inelul de logodn?, pe care i-l potrivi cu grij? pe deget, s?rutându-i apoi mâna, cu privirea fixat? asupra ei. Parc? nu-i venea s? cread? c? totul se rezolvase cu bine, dintr-o dat? ?i c? se l?sase din nou p?c?lit de ea.
- Ai inelul la tine... remarc? ea, ?optit; inevitabil, era ?i ea emo?ionat?.
- În tot acest timp, l-am avut mereu la mine, replic? el, apoi scoase celelalte obiecte pe care ea i le înapoiase: br??ara, l?n?i?orul ?i bro?a. Te iubesc, îi repet? el, privind neîncetat spre ea, de parc? nu mai exista nimeni altcineva în acea înc?pere, cu excep?ia ei.
U?or, pe rând, i le prinse pe fiecare la locul lor.
- P?i... Cred c? pot spune ?i eu acela?i lucru, rosti ea ?optit, îmbr??i?ându-l cu timiditate. Deci... Te iubesc mult, Luci, îi declar? ea sfioas?, chiar de fa?? cu colegii lor, ceea ce era foarte promi??tor, mai ales c?, de data aceasta, din nou, ea îl s?rut? u?or pe el.
- Foarte înduio??tor, frumosule, aprecie doctori?a echipajului, surâzând. Dar ne putem începe ?edin?a odat?, de preferin??, în cursul zilei de azi, dac? ar fi posibil?
- Poftim?! replic? el încurcat, amintindu-?i îns? de îndat?: Ah, da, desigur... ?edin?a noastr? de azi... P?i, parc? am declarat-o deja deschis?, deci... ?tiu c? în condi?ii normale, eu ar trebui s? încep, prin prezentarea raportului meu, ceea ce chiar avusesem ini?ial de gând, îns?, date fiind împrejur?rile de fa??, la care a?i asistat cu to?ii, v-a? ruga s? fi?i în?eleg?tori cu mine ?i s? începe?i voi, cu prezentarea rapoartelor voastre. Poate începe oricare dintre voi, a?a c?... Da?i-i drumul! Ce mai a?tepta?i?! Invita?ii speciale? îi îndemn? el, privind neîncetat spre cea care-i era înc? logodnic?.
- Bine, îndr?gostitule, aprob? blonda. S? începem noi, pentru c? vedem c? tu e?ti ocupat...
Iar ceilal?i începur? s?-?i prezinte pe rând rapoartele lor. Lucian îns?, nu-i asculta deloc, sau nici m?car nu-i auzea.
- Luci, nu ascul?i ceea ce vorbesc colegii no?tri, îi atrase Lia aten?ia.
- ?i ce dac??! rosti el cu indiferen??. ?tiu c? ?i-au f?cut datoria, cu to?ii. În plus, rapoartele lor vor r?mâne aici, deci, le voi cerceta mai târziu. Mult, mult mai târziu, zâmbi el, iar Lia îl privi în treac?t.
Îi fusese parc? dor de zâmbetul lui pl?cut, de îmbr??i??rile lui p?tima?e, de tandre?ea ?i aten?ia cu care o înconjura mereu.
- Nu-i corect fa?? de ei, îi repro?? ea.
- A?... O s? în?eleag? ei; altfel cum?! Deci... Domni?oara psiholog m-a supus unui test?! Afurisit test! S? în?eleg c?, de fapt, nu doreai deloc s?-?i îndeplinesc acea dorin???
- Nu, evident! Cum s?-mi doresc a?a ceva? De fapt, nici nu era dorin?a mea!
- Nu?! se mir? el. Incredibil! M-am l?sat dus de nas de tine, ca un fraier, din nou... ?i ce-ai fi f?cut dac? ?i-a? fi dat totu?i ascultare?
- Nu ?tiu, nu m-am gândit la aceast? posibilitate. Nu-mi doream s?-mi dai ascultare, pentru c? nu mi-ar fi pl?cut deloc s? te v?d purtându-te astfel. Nu vreau s? te schimbi, Luci. Niciodat?! E perfect a?a cum e?ti! Deci, a?a s? r?mâi, mereu!
- Nici nu m? voi schimba, promise el.
- ?i nu-mi mai da mereu ascultare, îl sf?tui ea, zâmbind.
- N-am s?-?i dau, dac? o s?-mi ceri vreodat? ceva absurd, ca acum, replic? el.
În timp ce ceilal?i î?i prezentaser? deja fiecare raportul s?u, Lucian, nep?s?tor fa?? de desf??urarea ?edin?ei, ?u?otise aproape necontenit cu logodnica lui, oprindu-se doar atât timp cât î?i prezentase ?i ea raportul ei. Ceilal?i terminaser? deja, dar el nu remarcase acest lucru, a?a c? doamna doctor Stela ?inu s?-l anun?e:
- Frumosule, noi am terminat cu rapoartele; to?i!
- Exact, Luci, o aprob? Mihai. E rândul t?u.
- Al meu?! replic? el nedumerit, dar se l?muri imediat: Ah, e rândul meu; cu raportul, adic?...
- Da, doar tu ai r?mas, preciz? Alex.
- Îhî... îngân? el, apoi privi sugestiv spre lungan: Nis, ai în fa?a ta raportul meu. Ia-l, te rog, în primire ?i prezint?-l!
- Eu?! De ce eu, ?efu’?
- Pentru c? te-am rugat eu, Nis, de-aia, preciz? „?eful”.
- Bine, ?efu’... Dac? m? rogi tu, am s? prezint eu raportul t?u... Din nou, rosti lunganul, nu încântat de idee, îns? începu s? citeasc? raportul ?efului s?u, care-?i îndrept? din nou aten?ia, în exclusivitate, c?tre logodnica lui.
Nis sfâr?i în curând de prezentat raportul ?efului s?u, care iar??i nu realiz? acest lucru, deci, se v?zur? nevoi?i s?-l aten?ioneze, prin intermediul blondiei:
- Luci, acum suntem to?i gata! Neatentule!
- Ah, gata?! Deja?! rosti el nedumerit. Foarte bine! Atunci, v? mul?umesc tuturor pentru prezen??, cât ?i pentru modul admirabil în care v-a?i f?cut to?i datoria.
- Admirabil?! repet? Stela. Lingu?itorule! Pun pariu c? n-ai auzit nimic din ceea ce s-a vorbit aici, deci, habar n-ai ce-am spus!
- Adev?rat, recunoscu Lucian, cu non?alan??. Dar nici nu-i nevoie s? fi auzit ceva, pentru c? ?tiu bine c?, în general, sunte?i corec?i ?i v? îndeplini?i îndatoririle ce v? revin. Deci, cu acestea, declar ?edin?a de azi închis?. Sunte?i liberi!
- Cum a?a?! Ne ?i gone?ti? îi repro?? Maria.
- Nu, blondino, nu chiar, dar... V? rog, fi?i ?i voi pu?in în?eleg?tori, le ceru el. Timp de aproape o s?pt?mân? am stat departe de logodnica mea ?i nici nu ?tiu cum am reu?it, deci... Acum a? dori s? r?mân doar cu ea. A?a c?, pute?i pleca; to?i!
- Bine, frumosule. Dac? vrei s? r?mâne?i singuri, suntem în?eleg?tori.
- Mul?umesc, doctore. De?i... Dac? m? gândesc mai bine, cred c? a fost în mare m?sur? vina voastr? c? m-a supus acestui inedit test. Ce v-a venit s?-i repro?a?i ei c?-i dau mereu ascultare, încât s?-i vin? o asemenea idee?!
- P?i, scuze, frumosule, dar noi i-am spus doar adev?rul, zise Stela.
- Chiar a?a, ad?ug? Nis. Prea îi d?deai mereu ascultare ?efei, ?efule!
- De altfel, noi nu ne puteam închipui c? îi va trece prin minte s? te supun? unui asemenea test, deci, nu suntem chiar atât de vinova?i, spuse ?i Alex.
- Bine, bine, îi întreupse Lucian. Deci, de fapt, nu sunte?i deloc vinova?i, cu nimic. Am în?eles aluzia; într-un fel, tot eu a? fi cel vinovat, clar, pentru c?-i d?deam mereu ascultare, proste?te, f?r? s? m? împotrivesc... De?i, mi-a?i fi putut repro?a direct mie acest lucru, nu ei, pentru c? eu m? comportam gre?it, nu ea. A?a c?, dragi colegi, s? fim în?ele?i... Alt?dat?, când nu v? convine ceva la mine, sau în comportamentul meu, spune?i-mi direct mie, f?r? ocoli?uri! Nu ei sau altcuiva! Dar hai s? abandon?m acest subiect! Acum, repet: Pute?i pleca! Ce mai a?tepta?i? Invita?ii speciale?! le reaminti Lucian zâmbind, zorindu-i ?i indicându-le sugestiv ie?irea.
- Bine, ner?bd?torule, rosti blonda. Plec?m. ?tim ?i noi când nu suntem dori?i.
Apoi Maria ie?i, tr?gându-l pe Nick dup? ea. În momentul în care Mihai se îndrept? spre ie?ire, Lucian i se adres?, amintindu-?i parc? în ultimul moment ceva:
- Ah, campionule... E?ti liber duminica asta?
- Duminic??! repet? Mihai, îngândurat. Depinde... Ce ai de gând s?-mi propui?!
- Doream s? te rog s? vii s?-mi ar??i cum se procedeaz? pentru a sparge codurile de acces. ?tii tu, am vorbit parc? despre asta.
- Da, îmi amintesc... Bine. Am s? vin duminic?. De fapt, dac? vrei, eu sunt dispus s?-?i ar?t ?i acum, comandante.
- Acum?! întreb? Lucian, privind spre logodnica lui. Nu, mersi, nu acum, îl refuz? el, categoric.
- Aha... Bine, am în?eles. Deci, r?mâne pentru duminic?. La ce or?? se interes? Mihai.
- La orice or? dore?ti, aici, la bordul navei, pe puntea principal?, îi l?s? Lucian posibilitatea de a alege ora potrivit?.
- De acord. S? m? a?tep?i, pentru c? voi veni, pu?in mai devreme de 12.00, stabili Mihai, apoi ie?i ?i el.
Ly era deja afar?, a?teptându-l.
Se preg?ti ?i doamna doctor, Stela, s? p?r?seasc? interiorul navei albastre, îns? g?si de cuviin?? s?-i adreseze o întrebare comandantului:
- ?i noi când ne vom vedea, frumosule? Pentru ziua campionului, desigur, de s?pt?mâna viitoare?
- Sst... îi atrase Lucian îngrijorat aten?ia, privind în afar?, spre campion, care nu auzise nimic. Am s? v? comunic eu, doctore. P?str?m leg?tura!
- A?tept?m s? ne contactezi, frumosule. ?i ai grij? cu logodnica ta, s? nu te mai supun? ?i altor teste din astea!
- Sigur! Voi avea grij?... zâmbi Lucian, din nou bine-dispus.
În sfâr?it, ie?iser? cu to?ii, trapa navei închizându-se în urma lor. Pe puntea principal? r?m?seser? doar Lucian, Lia, dalma?ianul Spot ?i cei doi robo?i. Pe Cooky-Leo îl luase, ca de obicei, blonda, de parc? ar fi fost cadoul ei, nu al lui Nick. Cum îns? acesta nu-i repro?a niciodat? nimic, î?i permitea s?-l ia ea mereu. Deci, singurul c??el r?mas în acel moment pe puntea principal?, era p?tatul cel n?stru?nic, care se s?turase de câte bombonele c?p?tase de la înaltul geograf. De Spot îns? se ocupau în acel moment cei doi robo?i, deci, Lucian era liber s?-?i vad? de logodnica lui, pe care o îmbr??i??, de cum se v?zu r?mas singur cu ea, spunându-i:
- Domni?oara psiholog... Un test, nu?! Crezi c? ai procedat corect?! De ce mi-ai f?cut asta?!
- Acum cred c? ?tii de ce, rosti scurt Lia.
- Da. Îns? puteai proceda altfel. ?tii cum m-am sim?it în tot timpul ?sta? Absolut mizerabil! Nu eram bun de nimic.
- Poate. Îns? ai trecut cu bine ?i peste perioada asta.
- A?a e. Se pare c-am reu?it. Înc? nu-mi dau seama cum... Mai ai ?i alte asemenea teste preg?tite pentru mine?
- Deocamdat?, nu. Îns? dac? voi mai avea, sper c? vei reu?i s? le treci pe toate cu bine.
- A?a sper ?i eu, de?i sigur n-a? vrea s? mai am parte de alte asemenea teste... replic? el, zâmbindu-i admirativ, bine-dispus. Deci, de fapt, nu doreai s? întrerupi logodna, sau s? te despar?i de mine.
- Nu! Nu mi-ai dat motive s? recurg la o asemenea m?sur? drastic?.
- Nici n-am s?-?i dau vreodat?! Pentru c?... Te iubesc! Atât de mult...
Dup? cum se a?tepta ?i ea, urm? un s?rut tandru, apoi ea se desprinse u?or din bra?ele lui.
- Po?i s?-mi ar??i pânzele pe care le-ai pictat zilele astea? îi ceru Lia.
- De unde ?tiai de ele?! se mir? Lucian.
- Mi-a spus blonda.
- Aaa, blondina... se dumiri el.
- Parc? mi-ai promis c? nu m? vei mai picta, îi aminti ea.
- A?a e. Ai dreptate. ?i-am promis. Dar asta era înainte de a-mi fi dat acel ultimatum. Iar în perioada asta, de o s?pt?mân?, am fost foarte trist ?i sim?eam nevoia de a te avea aproape, m?car prin intermediul picturilor, dac? nu altfel, ca s? m? pot lini?ti, explic? el.
- Ai fi putut privi celelalte picturi pe care mi le-ai f?cut, ca s? m? sim?i aproape de tine.
- Poate... Îns? pictând, m? lini?team mai mult ?i mai repede. În plus, în celelalte, nu ap?ream ?i eu al?turi de tine.
- Bine, accept? ea, zâmbindu-i. N-am s?-?i repro?ez nimic; dar mi le ar??i sau nu?! insist? ea, p?rând ner?bd?toare, de?i le v?zuse deja, pe ecranul aparaturii tat?lui ei, îns? era altfel în realitate, mult mai interesant.
- Sigur, aprob? el, f?r? a sta pe gânduri. S? mergem în atelierul de pictur?, s? le vezi.
Î?i conduse logodnica în atelierul de pictur?, de?i cuno?tea ?i ea foarte bine drumul, iar acolo, îi prezent? cele dou? picturi; atâtea reu?ise el s? termine, între timp, dou?. Ea le g?si frumoase ?i le aprecie ca atare, îns? îi repet? rug?mintea de a nu mai picta ?i alte pânze cu ea, pentru c? deja se strânseser? prea multe, cu acestea dou?, 38 în total, de?i, evident, în acestea dou? ap?rea ?i el, cât ?i dalma?ianul Spot. Neavând motive s? r?mân? din nou doar la bordul navei sale albastre, comandantul p?r?sise „Pacifis”-ul, în favoarea camerei sale din ora?, pe care în ultimul timp nu o utilizase, de câtva timp. Astfel se încheie aceast? nou? zi, joi, 24 iulie 2092, la sfâr?itul c?reia, comandantul misiunii putea fi din nou fericit, pentru c?-?i avea logodnica al?turi...