proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*125. „R?fuieli” între logodnici.

Cei doi robo?i ?i dalma?ianul Spot se aflau înc? la bordul navei albastre, dar nu pe puntea principal?, fiindc? plecaser? de aici, cu tot cu minge, de parc? s-ar fi sim?it în plus. Profitând de situa?ia existent?, Lucian se îndrept? zâmbitor spre logodnica lui ?i o cuprinse în bra?e.
- De când îmi doream s? r?mânem, în sfâr?it, singuri... îi ?opti el, încercând s? o s?rute, dar ea se feri.
- Luci, ar trebui s? plec?m ?i noi în ora?, îi spuse ea.
- Nu în?eleg. Doar ce ai spus adineauri c? vrei s? r?mânem, pu?in, îi aminti el, chiar cuvintele ei.
- Adev?rat, îl aprob? ea. Vreau s? r?mânem, dar nu a?a...
- Ah, pricep... se dumiri el repede cum st?teau lucrurile. Deci, nu vrei s? te s?rut sau s? te ?in în bra?e. Foarte bine! Atunci, a?a s? fie, o aprob? el ascult?tor ?i se îndep?rt? u?or de ea, chiar dac? nu-i convenea acest lucru. De?i nu te în?eleg, dar fie. Fie cum vrei tu, mereu, zise el ?i se a?ez? pe fotoliul pe care pân? mai înainte lenevise Nick.
Auzi din partea ei ceva ce suna a mul?umire pentru în?elegerea de care d?dea dovad? fa?? de ea. O privi ?i se întreb? ce putea fi în mintea ei, dar oricât s-ar fi str?duit, nu-i putea citi gândurile. Cum ea t?cuse, relu? tot el:
- Ce-ai vorbit cu blondina?
- Despre Magda, bineîn?eles.
- Aha... ?i ei cum i s-a p?rut?
- Cum ar fi putut s? i se par??! La fel ca ?i ?ie sau oricui altcuiva care vede pentru prima oar? acest DVD; a impresionat-o!
- A?a e, nu s-ar putea altfel, o aprob? Lucian, îngândurat.
- ?i Nick? se interes? Lia de fratele ei.
- Ce-i cu el?! se mir? Lucian.
- N-ai observat? E neschimbat! Mereu la fel de trist! Ai stat destul de mult cu el aici, pe puntea principal?. N-ai reu?it nimic?
- Îmi pare r?u, nu... Am stat cu el aici, pe puntea principal?, dar ?i dac? eram doar eu cu dalma?ianul, era acela?i lucru. Pentru c? Nick e absent ?i nu pare dispus s? vorbeasc? deloc, despre nimic, cu nimeni; nici cu mine.
- Bietul meu frate... Mai sunt 11 zile pân? pe 27, când va fi ziua lui, calcul? Lia.
- Adev?rat. ?i ?tii c? ziua lui coincide cu data la care am plecat noi de pe Terra? M? refer la lun? ?i la num?rul zilei, 27 iunie. Pentru c? tot într-o asemenea zi am plecat ?i noi; miercuri, 27 iunie 2085. ?i-aminte?ti?!
- Da, zâmbi ea, îngândurat?. Cum a? fi putut uita? Deci, se împlinesc exact ?apte ani de când am p?r?sit Terra.
- Exact; ?apte ani! ?i se apropie momentul când va trebui s? p?r?sim Proxima, replic? Lucian, cu seriozitate.
- Momentul?! Nu vreau s? m? gândesc înc? la acest lucru! Deocamdat?, m? preocup? fratele meu... Poate c?, dup? ce-?i va primi cadoul, cockerul acela dr?g?la?, î?i va reveni ?i se va înveseli din nou.
- Sper, rosti scurt Lucian.
- ?i... Luci... Mi-a mai venit o idee! Te-a? putea ruga ceva?
- Depinde. Dar spune despre ce e vorba. Te ascult!
- Deci, tu îl ai pe Spotty, Nick va primi în dar acel cocker auriu, iar pe 30 iulie e ziua lui Mih?i??, campionul nostru. Ce-ar fi s?-i d?m ?i lui, tot din partea echipajului, un alt c??elu??!
- Cum?! p?ru surprins Lucian. Altul?! Adic?... trei c??elu?i?! Nu ?i se par prea mul?i?!
- Nu, chiar deloc. Ar putea fi tot un cocker, dar nu auriu, ci negru, iar de data asta, o femel?.
- O... o... c??elu??? se bâlbâi, încurcat, Lucian.
- Da, o c??elu?? neagr?, afirm? Lia, zâmbitoare.
- N-a? crede, neg? el, respingând ideea. Trei c??ei...
- De ce nu?! Te rog mult, Luci, insist? ea, privindu-l în a?a fel încât s? fie sigur? c? n-o va putea refuza înc? o dat?.
- Nu... repet? el nehot?rât, încercând s?-?i fereasc? privirea din calea albastrului ochilor ei. Nu-mi face asta, Lia... Trei c??elu?i?! Tu î?i dai seama ce spui?!
- Te rog... repet? ea o singur? dat?, suficient ca el s?-i cad?, inevitabil, în plas?.
- Bine, se trezi el aprobând-o parc? f?r? s? vrea, f?r? s?-?i dea seama ce zice, de fapt. Cum adic?, „Bine”?! se mir? el însu?i. Ce-am zis?!
- Mul?umesc mult, iubitule, rosti Lia surâz?toare ?i i se a?ez? în bra?e, s?rutându-l delicat pe obraji, în semn de recuno?tin??.
- Iubitule?! repet? el, ame?it parc? de fiecare gest al ei. Mi-ai spus cumva... „iubitule”?! îi ceru el o confirmare, de parc? n-ar fi auzit bine.
- Da, afirm? Lia ?optit, realizând de abia în acel moment c?, într-adev?r, a?a îi spusese, dar acest lucru nu putea fi decât în avantajul ei, deci, nu pierdu ocazia de a se folosi de acest nou avantaj ivit pe nea?teptate. A?a ?i-am spus; iubitule... repet? ea ?i se ridic? brusc din bra?ele lui.
- Iubitule?! repet? el acest cuvânt, care rostit de mai aproape, r?sunase ?i mai melodios în urechile lui, încântându-i auzul. E pentru prima dat? când îmi spui a?a, remarc? el. ?i e chiar mai bine decât „logodnicul meu”, de?i nici cu aceast? formul? nu te-am mai auzit de mult...
- Ah, p?i... începu ea o idee pe care n-o continu?, schimbând-o rapid cu alta, care o interesa pe ea în mod deosebit în acel moment: Accep?i sau nu s?-i facem c??elu?a campionului nostru?
- Poftim?! p?ru el nedumerit, z?p?cit; totalmente încurcat, derutat complet. Ah, c??elu?a neagr?... p?ru a-?i aminti despre ce era vorba. Da, bineîn?eles! Evident, accept, de?i poate c? o s? regret mai târziu aceast? decizie. Dar, ia stai pu?in... începu el s?-?i dea seama cum st?teau lucrurile ?i se ridic? în picioare, privind-o fix. Am impresia c? m? manipulezi cum vrei tu! Te joci cu mine! Faci ce vrei din mine.
- Tot ce se poate, zâmbi Lia ?i se apropie sfioas? de el. Ai ceva împotriv?... iubitule? repet? ea din apropiere cuvântul care avea asupra lui un efect mai mult decât halucinant, convins? de data aceasta de impactul acestui cuvânt asupra lui.
Lucian parc? î?i pierduse capul; totul se învârtea în jurul lui în ritm ame?itor ?i nici m?car nu era beat; nu b?use nici suc cu Nick, nici m?car ap?. Sim?i cum bra?ele delicate ale Liei îi înconjoar? u?or gâtul într-o îmbr??i?are timid?, iar buzele ei senzuale parc? îi atinser? buzele lui, într-un s?rut care-l z?p?ci ?i mai mult. Nu avu timp s? schi?eze nici un gest, s? scoat? nici un sunet; pân? s? se dezmeticeasc? el, ea disp?ruse deja de lâng? el, deci, nici de data asta n-o îmbr??i?ase deloc. Ce s-o îmbr??i?eze?! Practic, nici m?car nu-?i d?dea seama ce se petrecuse de fapt cu el... Când puntea principal? deveni din nou clar? privirii lui, iar ame?eala disp?ru ca prin farmec, de?i nu în totalitate; cert era îns? faptul c? nu se mai învârtea nimic în jurul lui, o reg?si pe Lia lâng? computerul favorit al campionului. Iar el st?tea ca un tont, în picioare, exact în mijlocul înc?perii. Lia repet? întrebarea anterioar?, la care nu primise înc? un r?spuns din partea lui, renun?ând de data asta la cuvântul „iubitule”:
- Deci, Luci... Ai ceva împotriv??
- Poftim?! ???... morm?i el, încurcat. Împotriv?; eu?! Împotriva... A ce?!
- Luci, în leg?tur? cu cockerul negru pentru Mih?i??, explic? ea, v?zându-l în impas.
- Aaa... se dumiri el, zâmbind, amuzat el însu?i de aiureala ce-l cuprinsese. Cockerul lui Mih?i??; c??elu?a, î?i aminti el. Spuneam parc? ?i ceva despre modul în care m? manipulezi... Nu, n-am nimic împotriv?! Absolut nimic! Deci, vor fi trei c??elu?i, ce s? mai?! Trei... Foarte bine! Sper doar s? nu-mi mai ceri ?i alt?dat? al?ii, pentru c? n-am s? te pot refuza ?i astfel risc?m s? transform?m nava albastr? într-o gr?din? zoologic? zbur?toare.
- O gr?din? zoologic??! re?inu ea aceast? ultim? remarc?. Nu-i o idee rea... Ai ceva împotriv??! Iubitule?!
- Ah, nu... zâmbi el. N-am nimic împotriv?, dar, te rog, nu-mi face una ca asta! E?ti de-a dreptul fenomenal?, aprecie el, executând o mi?care a capului, în semn c? nu-i venea nici lui s? cread? ce i se întâmpl?. Îmi place; mi-ai prins sl?biciunea ?i ?tii s? te folose?ti de ea! M? ai la degetul t?u mic; faci ce vrei cu mine, din mine... remarc? Lucian, pricepând cât de cât „jocul” ei.
- Nu mi-o lua în nume de r?u, îi ceru ea.
- În nume de r?u... N-a? putea, nici dac? a? vrea, recunoscu el. Dar mai spune-mi, te rog, o dat?, cum mi-ai spus mai înainte!
- Cum anume?! se pref?cu ea a nu ?ti sigur despre ce ar fi vorba.
- Cuvântul acela magnific, care... M? z?p?ce?te de tot, ?tii tu prea bine... îi suger? el.
- Cumva... Iubitule?! îi ?opti ea din apropiere, mai timid de data aceasta, apoi ad?ug? la fel de timid, abia perceptibil: Te iubesc mult, Luci! Iubitul meu...
- Ah, da... Asta era, exclam? el, f?r? a se mai pierde cu firea, de data aceasta. Deci, m? iube?ti... V?d c? ai renun?at ?i la acel „dar”. Oare definitiv?! întreb? el cu seriozitate, fixând-o cu privirea, acea privire a lui, care-i r?scolea parc? întreaga ei fiin??.
- Te rog, Luci... rosti ea, ferindu-se din nou u?or din calea lui, fiindc? el inten?iona s? o îmbr??i?eze, s? o s?rute, nu în joac? îns?, ca ea, ci serios.
- Mda, e clar... replic? el grav, renun?ând la încercarea de a o îmbr??i?a. N-ai renun?at definitiv la acel „dar”. E totu?i bini?or. Îmi place cum „te joci” cu mine.
- Nu m? joc, Luci, se împotrivi ea.
- Nu?! repet? el. Atunci, e ceva serios?
- Nu cred; n-a? putea spune, murmur? ea ceva ce nu suna nici a negare, nici a aprobare.
- Nici nu m? a?teptam, recunoscu el. Deci, ai ob?inut un cocker negru de la mine; un alt cocker, pentru Mihai. O femel?, deci, o „ea”. Bine... Ce altceva mai vrei de la mine?
- Momentan, nimic.
- Momentan?! zâmbi el. ?i când vei dori altceva?
- Nu ?tiu, dar când voi vrea, am s?-?i spun; probabil în aceea?i manier?, ca s? fiu sigur? c? voi ob?ine ceea ce doresc.
- Îmi place c? e?ti sincer? cu mine. Uite îns? c?, de data asta, vreau eu ceva de la tine, zise el ceva la care Lia nu s-ar fi a?teptat.
- Tu?! De la mine?! se mir? Lia, încruntându-?i u?or sprâncenele sub?iri, negre, arcuite, semn c? nu-?i d?dea seama ce ar putea dori Lucian de la ea.
- Da, eu; de la tine, înt?ri el. Dac? am s? te rog s? m? s?ru?i o dat? ?i s?-mi repe?i acel cuvânt, f?r? s?-mi ceri nimic în schimb ?i f?r? s? te joci cu mine, ai s-o faci?! Uite, î?i jur c? eu n-am s? schi?ez nici un gest, voi sta neclintit ca o stânc?, îi promise el, luând pozi?ia de drep?i ?i punându-?i cuminte ambele mâini la spate. Dac? vrei, am s? închid ?i ochii ?i nici nu voi tri?a, ad?ug? el ?i-?i strânse ochii, r?mânând astfel în a?teptarea s?rutului pe care i-l solicitase.
De altfel, Lucian era convins c? Lia nu-i va îndeplini deloc dorin?a. Spre surprinderea lui, îi sim?i apropierea; de v?zut, n-o vedea, deoarece nu tri?a, chiar î?i ?inea ochii închi?i. Iar în curând sim?i mai mult decât doar prezen?a ei în apropiere, anume îmbr??i?area ei tandr?, discret?, delicat? ?i implicit, s?rutul pe care i-l solicitase, înso?it de cuvintele, spuse de ea în ?oapt? „Iubitule... Te iubesc mult, Luci. Tu e?ti iubitul meu.”
N?ucit de stilul ei, deschise într-un târziu ochii ?i o privi, ne?tiind ce s?-i zic?. Ar fi vrut s-o cuprind? strâns în bra?e, s-o s?rute neîncetat ?i s?-i ?opteasc? într-una cuvinte dulci, de iubire. Dar nu îndr?znea, ca s? nu strice frumuse?ea momentului. Pentru c? se temea c? dac? va proceda astfel, ea se va l?sa iar??i cuprins? de team?, antrenat? în acel tremur u?or ?i va începe iar??i cu inevitabilul „dar”, sau cu „Luci, te rog...”. Ce anume îl ruga nu ?tia sigur, pentru c? ea nu-?i continua niciodat? ideea, îns? î?i d?dea el seama, mai ales din gesturile ei. Dorea doar s-o lase-n pace, s? n-o s?rute, s? n-o îmbr??i?eze, de?i nu în?elegea de ce. Uneori ea ad?uga rug?min?ii ?i acel „nu”, care-i interzicea lui s? se apropie prea mult de ea. Cât? contradic?ie exista în comportamentul ei fa?? de el... ?i de ce încerca s?-l ?in? departe de ea?! Oare nu în?elegea cât de greu îi era lui s?-i îndeplineasc? aceast? dorin??? ?i chiar nu-?i d?dea seama cât de mult o iube?te?!
- Luci, cine a ales culoarea exterioar? a navei noastre, albastrul? auzi el glasul ei, care-l trezi brusc din gândurile sale.
- Cine?! P?i... Eu, replic? el încurcat, dup? o pauz?.
- De ce albastrul? se interes? ea.
- De ce?! Nu ?i se pare potrivit?
- Nu-i vorba despre ce mi s-ar p?rea mie; am întrebat de ce ai ales tu albastrul, preciz? ea.
- Pentru c?, oceanul este albastru, cerul senin este albastru, planeta noastr? e albastr? ?i în general, îmi place culoarea aceasta, desigur. ?i ochii t?i sunt alba?tri, deci, îmi plac...
- Nu cred c? din cauza ochilor mei ai ales culoarea albastr? navei, zâmbi ea.
- Probabil c? nu, recunoscu el, cu subtilitate.
- Iar numele cine i l-a ales?
- Normal, tot eu.
- De ce „Pacifis”? ?i l-a sugerat cineva?
- Nu, se împotrivi el. „Pacifis” mi s-a p?rut mie potrivit. Pentru c? e foarte apropiat de numele celui mai mare ocean al planetei noastre, Pacificul. Iar compara?ia mi s-a p?rut acceptabil?. Universul poate fi asemuit, oarecum, cu Pacificul, pentru c? e imens, misterios, necunoscut. Ba chiar ?i nava noastr? îns??i poate fi asem?nat? cu Pacificul, cel pu?in ca m?rime, de?i nu e imens?, îns?... Iar necunoscut? n-ar putea fi, nu pentru noi, evident... Poate altora li s-ar p?rea inaccesibil?. În plus, „Pacifis” poate avea ?i alt? semnifica?ie; anume aceea c? noi, cei din interiorul ei suntem iubitori de pace, pacifi?ti. ?i-mi place s? consider c? noi suntem astfel, pa?nici sau pacifi?ti. Pe scurt, „Pacifis”...
- În?eleg. Deci, astfel justifici alegerea denumirii navei.
- Da. De ce m? întrebi?
- Doar din curiozitate. Iar dac? tot e?ti atât de sincer, în privin?a semnului pe care-l ai la bra?ul stâng, într-adev?r, a?a a fost, cum mi-ai spus mie?!
- P?i, înc? te îndoie?ti de sinceritatea mea? evit? el un r?spuns concret.
- Nu m-a? îndoi deloc, Luci, îns? Nis ?i Alex mi-au spus cu totul altceva, îns? amândoi acela?i lucru, dar nu în acela?i timp, f?r? ca unul dintre ei s? fi ?tiut c? l-a? fi întrebat ?i pe cel?lalt; ?i nici n-au vorbit între ei s?-mi declare mie astfel, pentru c? n-aveau când.
- Ah, deci, m-ai verificat?! p?ru el nemul?umit de concluzie.
- Nu acum, de curând, ci chiar atunci, la pu?in timp dup? ce am descoperit acel semn.
- Mda... morm?i el, ca pentru sine. Presupun c? ai preferat s? dai crezare variantei lor. ?i nu te-ai gândit c? a?a ?tiau ei, pentru c? a?a le-a? fi spus eu lor?!
- Ba da, îns? totul difer? enorm, chiar ?i perioada... Amândoi sus?ineau c? ?i s-a întâmplat la pu?in timp dup? ce Nis ?i-a serbat majoratul. Pe când, dup? spusele tale, incidentul sau accidentul respectiv ar fi avut loc la câ?iva ani dup? aceea, în timp ce lucrai la construc?ia navei.
- Poate c? Nis ?i Alex se în?eal? în privin?a perioadei. Se prea poate s? fi fost dup? ce Nis ?i-a serbat onomastica, îns? nu majoratul, ci împlinirea a 19, sau 20 de ani. Deci, s-au în?elat, crezând c? era vorba despre majoratul lunganului. Poate c? eu îmi serbasem de curând majoratul, nu Nis!
- Explica?ia ta este ambigu?, îl înfrunt? ea. Pentru c?, dac? unul dintre ei se putea, într-adev?r în?ela, nu po?i afirma acela?i lucru despre amândoi. Deci, nu puteai avea acel accident în timp ce lucrai la construc?ia navei, pentru c? „Pacifis” nu se afla nici pe foi, ca proiect ?i poate c? nici m?car în mintea ta.
- Ba da, în mintea mea era deja prezent? cu câ?iva ani înainte de absolvire. Schi?ele ?i proiectul le-am realizat îns? în ultimul an de studiu, apoi ne-am apucat de construirea navei, eu, Alex ?i Nis, recunoscu el.
- Deci, în momentul în care ai avut accidentul, „Pacifis” se afla doar în mintea ta ?i nu te puteai accidenta la ceva ce nu se afla în stadiu de lucru. În plus, Alex ?i Nis erau ?i ei mereu prezen?i al?turi de tine, când lucra?i la nav?; ar fi fost ?i ei de fa?? în momentul producerii accidentului.
- Nu-i absolut obligatoriu. Alex ?i Nis obi?nuiau s? plece mai devreme acas?, deseori, de?i nu întotdeauna, în timp ce eu r?mâneam pân? târziu. Deci, m? puteam accidenta ?i în lipsa lor. Dar ai dreptate, nu m-am accidentat în timpul lucrului la nav?. Nu-mi amintesc exact când anume s-a întâmplat, îns? a fost un accident banal, stupid, a?a c? prefer s? nu discut despre asta, cu nimeni, nici m?car cu tine.
- ?i totu?i, mi-ai putea spune...
- Te rog, nu insista, îi ceru el cu seriozitate în glas, iar ea ced?, nu insist?, de?i inima-?i m?ri ritmul b?t?ilor, la gândul c? totu?i, exista posibilitatea c? tocmai el, Lucian, logodnicul ei în prezent, s? fie acel b?iat de atunci, care o salvase pe ea de acei doi derbedei.
Dar Lia abandon? subiectul, de?i i se p?rea foarte interesant ?i ?tia cum s?-?i manipuleze logodnicul, s? ob?in? ce vrea de la el. Doar o dat? s? i se fi adresat cu formula „iubitule”, la care s? fi ad?ugat ?optit „te rog” ?i sigur Lucian i-ar fi spus singur adev?rul, chiar ?i în ceea ce privea semnul acela al lui. Îns? prefer? s? nu-l cic?leasc?, deocamdat?. De?i, dac? Lucian ar fi fost salvatorul ei de atunci, în acest caz, Lia nici m?car nu ?i-ar fi înc?lcat jur?mântul pe care ?i-l f?cuse ei îns??i. Ce bine ar fi fost dac? ar fi a?a!
- Deci, pe 27 iunie, de ziua fratelui meu, se împlinesc exact ?apte ani de când am plecat noi în misiune, schimb? Lia subiectul.
- Da, întocmai. ?i înc? mai avem destul pân? ce misiunea noastr? se va încheia, aproape înc? atât, iar colegii no?tri deja au început s-o ia razna; Mihai, Maria, Nis...
- Nis e mereu pus pe har??, mai ales cu blondina.
- A?; alea sunt jocuri copil?re?ti. Eu nu m? refeream la certurile lor m?runte; altceva m? preocup? în ceea ce-l prive?te pe lungan. R?fuielile lui cu blondina sunt doar ni?te fleacuri! Am aflat îns? de curând c? Nis avea o prieten? pe Terra, despre care nu mi-a vorbit niciodat?, de?i eram buni prieteni; ar fi putut s? mi-o prezinte.
- Nis?! se mir? sincer Lia.
- Da. O fat? înalt?, pe m?sura lui, de?i nu chiar cât el; dr?gu??, blond?, cu ochi alba?tri, pe nume Adela Cristescu, care avea doar 16 ani, când am plecat noi în misiune. Pân? aici, toate bune... Îns? Nis sus?ine c? pu?toaica i-ar fi promis c?-l va a?tepta pân? ce se va întoarce, deci, pân? ce ne vom sfâr?i misiunea, iar lunganul se leag? cu disperare de acest am?nunt, ceea ce nu e deloc bine.
- P?i, Luci, e normal s? gândeasc? astfel. Închipuie-?i cum se simte el acum printre noi, în acest moment, dac? nu ca un intrus?! Asta pentru c? doar el a r?mas singur, în timp ce noi, ceilal?i, ne-am g?sit perechea. Alex cu Stela, Maria cu Nick, pân? ?i Mihai, cel mai tân?r dintre noi, ?i-a unit destinul cu Ly, iar tu, Luci... Tu e?ti logodnicul meu, rosti ea cuvintele, la auzul c?rora Lucian o privi fix, zâmbindu-i. Deci, doar el a r?mas singur. Are nevoie s? cread? c? prietena lui îl va a?tepta, deci, poate e mai bine s? gândeasc? astfel.
- E mai bine pentru el s? gândeasc? astfel acum, îns? închipuie-?i ce s-ar putea întâmpla în momentul în care, ajun?i acas?, ar afla c? fata nu l-a a?teptat totu?i; doar e posibil, fiind vorba de o perioad? atât de lung? ?i nimeni nu i-ar putea repro?a nimic acelei pu?toaice... Deci, cum crezi c? va reac?iona atunci, dac? în tot acest timp se va gândi c? ea va fi acolo, pentru el? Nu va intra oare în stare de ?oc? spuse Lucian îngândurat, p?rând într-adev?r îngrijorat de soarta prietenului s?u.
- Da; tot ce se poate. Îns? ne vom descurca noi cumva cu el atunci, dac? se va întâmpla astfel. Deocamdat?, las?-l s? cread? c? pu?toaica îl va a?tepta, altfel am avea parte de un Nis care ar fi mereu îmbufnat, prost-dispus, moroc?nos ?i nu cred c? ai vrea s?-l vezi astfel zi de zi. Ar fi ?i mai dificil de suportat! M?car a?a e dr?gu?...
- S-ar putea s? ai dreptate, o aprob? Lucian. Te-a? ruga totu?i s? încerci s? stai de vorb? cu el în acest sens, s?-l convingi c? nu trebuie s? exagereze cu aceast? speran??. Eu am încercat, îns? n-am reu?it mare lucru.
- Bine, accept? Lia. Voi sta de vorb? cu el, între patru ochi, cât de curând. Am s?-i fac o vizit? zilele astea; poate chiar azi.
- Tu?! Lui?! Singur??! se încrunt? Lucian.
- Da, de ce nu?! Altfel cum ai vrea s?-l conving? Sau m?car s? vorbesc cu el? Nu asta doreai?! p?ru Lia nedumerit? de reac?ia lui.
- Ba da, dar... În fine! Presupun c? e-n ordine.
- Bineîn?eles c? e; de ce n-ar fi?! replic? Lia.
- Da, Nis te respect?, doar e?ti „?efa”, rosti Lucian un cuvânt pe care Lia nu-l agrea, prin urmare se alese cu câteva „s?ge?i albastre” de dezaprobare, îndreptate în direc?ia lui. De ce nu mi-o fi spus n?rodul mai demult despre Adela?! A preferat s? tac?... ?tiai c? ?i blondina a avut un prieten pe Terra? schimb? el subiectul, f?r? a lua seama la nemul?umirea anterioar? a logodnicei sale, cea legat? de modul în care i se adresa ei Nis, geograful.
- Maria?! se mir? Lia. Nu, nu ?tiam c? ar fi avut vreun prieten pe Terra.
- A avut totu?i unul; mi-a spus mie. Un tip banal, un b?d?ran, cu un nume ciudat... zise Lucian, r?mânând pe gânduri pentru câteva clipe. Parc?... Remy. Da, exact; Remus M?rginean, un tip total nepotrivit blondinei, pentru c? era violent, posesiv, impulsiv, agresiv... Era un tip cu o înf??i?are pl?cut?, dar cu un comportament brutal. Parc? s? zic c? era ro?cat, cu ochii c?prui ?i cu vreo patru ani mai mare ca blonda. ?i au fost prieteni destul de mult timp, înc? de când blondina avea 15 ani. Îns?, spre deosebire de cazul lui Nis, individul acesta dubios nu i-a promis nimic blondinei, nimic de genul promisiunii pe care Adela i-a f?cut-o lunganului; poate ?i datorit? faptului c? Maria se desp?r?ise definitiv de acel Remy, cu câteva luni înainte de plecarea în misiune, rupsese orice leg?tur? cu el, dându-?i seama c? nu era deloc potrivit pentru ea. Deci, acest Remy nu-i o problem?, iese din discu?ie. De?i blonda se temea c? ar putea reprezenta un pericol la adresa lui Nick.
- Un pericol pentru Nick?! se îngrijor? Lia. De ce?!
- Pentru c? tipul era gelos ?i posesiv, iar blondina se teme de modul în care va reac?iona acel individ, când va afla c? blondina noastr? este deja c?s?torit?. Mie personal îns?, nu mi se pare c? acel Remy ar reprezenta vreo amenin?are. ?i nu te teme, nimeni nu va reu?i s?-i fac? vreodat? vreun r?u fratelui t?u. Nimeni nu se va atinge nici m?car de vreun fir de p?r de-al lui.
- Sun? ca o promisiune, remarc? Lia.
- A?a ?i este, confirm? Lucian b?nuiala ei.
- ?i cine l-ar ap?ra de eventualii agresori? Tu? se interes? ea.
- La nevoie, da, chiar ?i eu. De asemenea, campionul.
- Mihai?! Crezi c? s-ar amesteca?
- Da, de ce nu?! N-o fi el un b?t?u? de rând, pentru c?, de fapt, nici nu este, ci e un fost mare campion, na?ional, olimpic ?i mondial, deci... Poate interveni f?r? team?, oricând, mai ales pentru Nick, care e cumnatul lui. S? sper?m îns? c? nu va fi niciodat? nevoie... Deocamdat? îns?, c? tot ai adus vorba despre campion, vrei, deci, un cocker negru pentru el, iar eu tocmai am fost de acord cu noua ta propunere. M? întreb îns?, de ce vrei s?-i facem un asemenea cadou, tocmai lui? Îl merit? oare, dup? modul în care s-a purtat cu tine?
- Parc? te-ai împ?cat cu el.
- Eu, da, evident. Tu, îns?... S? vedem; ce-a zis?! Parc? a zis c? nu e obligat s? te r?sfe?e, sau s?-?i îndeplineasc? toate mofturile, el sau oricare altul, doar pentru c? e?ti logodnica mea, iar eu comandantul misiunii... A zis a?a sau nu?!
- Adev?rat; dar e Mih?i??, nu-i port pic? pentru ni?te vorbe rostite la întâmplare. L-am iertat de mult, doar e cel mai tân?r dintre noi.
- Deci, de fapt, el e r?sf??atul echipajului; Mihai, mezinul nostru, constat? Lucian.
- Da. În plus, îmi este cumnat, doar s-a c?s?torit cu sora mea, deci, concluzia final? este c? merit? acel cocker negru.
- Se poate s?-l merite, dar cine se va ocupa de realizarea c??elu?ei lui?
- Alex, cine altul?! afirm? Lia, foarte firesc.
- Las?-l pe Alex! Alex se va ocupa de partea genetic?, cu ADN-ul, modific?ri ?i alte chestii din astea... Cum r?mâne cu partea ce-i revenea campionului, cea cu computerul? Doar n-o s?-l chem?m chiar pe el pentru asta?
- Bineîn?eles c? nu-l vom chema pe el! Dar, Luci, asta-i cea mai m?runt? problem?. Pe computer poate umbla oricare dintre noi, sub îndrumarea direct? a lui Alex. Ne vom descurca, doar nu-i mare lucru!?
- Fie, accept? Lucian. Voi vorbi cu ceilal?i despre treaba asta, dar dup? ziua fratelui t?u, nu înainte. E bine a?a?
- E perfect, aprecie Lia, zâmbindu-i seduc?tor. Mersi mult, pentru tot, Luci! Chiar te iubesc...
- M? iube?ti pentru c?-?i îndeplinesc toate voile?! Doar din cauza asta?
- Nu, evident; dar ?i pentru asta, printre altele, recunoscu ea, zâmbitoare.
- Hmm... murmur? el, îngândurat, f?r? a ad?uga nimic altceva.
- Ce zici, putem mânca aici, în nav?, sau preferi s? mergem la un restaurant din ora??
- A? prefera s? mânc?m aici, dac? vrei ?i tu, bineîn?eles.
- Sigur, e bine ?i aici, aprob? ea.
F?r? a sta pe gânduri, î?i ata?? rapid ?or?ul s?u cel ro?u de buc?tar, de care era tare mândru, peste uniforma sa de comandant al misiunii, cele ?ase bulinu?e g?lbui de pe rever, sclipind chiar ?i astfel, nefiind acoperite de ?or?ul ro?u. Atent, î?i servi logodnica cu bun?t??ile pe care tot el le preg?tise, pentru orice eventualitate, iar dup? ce se s?turar?, plecar?, în sfâr?it de la bordul navei albastre, spre marele ora? artificial. Era ora 19.25...