Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Ve?mântul

de Daniela Luminita Teleoaca

Foarte probabil, î?i ratase ?i de data aceasta rochia de toamn?! Nici mama, nici bunica nu în?eleseser? ce ar fi vrut ea. A?a c?, f?r? s? stea prea mult pe gânduri, î?i aruncase cât colo darurile cu care fusese cadorisit? cu nicio zi în urm?. Se repezise la canapeaua înflorat?. Nemiloas? sau doar nutrind sentimentul esen?ialului, al acelui Fugit irreparabile tempus / Nu l?sa pe mâine ce po?i face azi / Omul harnic î?i face vara... [intuitiv îl pusese pe harnic în rela?ie cu HAR!], smulsese cuvertura grena prev?zut? pe margini cu o dantel? de zile mari, cro?etat? de îns??i bunica, foarte probabil la rug?min?ile insistente, repetate, ale mamei. Se debarasase de pijamaua cu r??u?te galbene ?i câteva flori le?inate de nuf?r alternând cu r?chit? ?i p?strând urmele pove?tii pe care bunicul nu ezita s? le-o depene ori de câte ori avea ?i nu avea ocazia.

[Da, r?chit? f?cea parte din fondul ei arhetipal de cuvinte. Acolo avea s? r?mân?! Cu vocea bunicului cu tot îngem?nându-se cu imaginea fantastic? a cerbilor milenari, ie?i?i pe nesim?ite din desenele lui ca dintr-un mit, instalându-se în realitate. Des?lb?ticindu-se. Dezabstractizându-se. Aici, lâng? fotoliul cu bra?e lungi. ?i patul verde ca o paji?te. Cu ?emineu ?i soare. În mireasma cornule?elor cu nuc? provocând tandru iernile.]

Bruma acoperise bun? parte din existen?a obiectiv?. Degeaba cazna omule?ului în halat luuung-luung ?i papuci de cas?! De a ?terge contururile ca de praf. Roua cosmic? se rev?rsa peste anxiet??ile penibile ?i bucuriile etern amânate ale lumii. Înghe?a perfid-catifelat. Electrocuta. Siluete deraiau c?tre cu totul alte semnifica?ii. Nu fuseser? vreodat? vremurile sub om! Instinctual bunicii se adunau ca pentru a sta de veghe. Cu b?rbi pudrate ?i mâini tremurânde. Cu câte un fluture extenuat pe câte o margine. Exersau p?strarea unui relativ echilibru în modul lor de a ?ine între degete înce?o?ate minuscule ce?ti cu cafea sau invizibile p?h?ru?e cu ?uic? fiart? cu piper ?i cui?oare. Companioanele lor de o via?? î?i reprimau gestul de a-?i dezveli resturile de podoab? capilar? avut? cândva. Se mul?umeau cu a fr?mânta un aluat care cre?tea-cre?tea. Acoperea o parte din fe?ele ?i a?a ascunse ale lunii. ?i ei! Ei, ?âncii – mici viet??i înc?tu?ate în s?lb?ticie –, c?utând incon?tient refugii. Desenau zmei buni. Rescriau povestea lui Neghini??. Î?i duceau batiste colorate la ochi fragezi când le venea a plânge. S?reau brusc în gr?dina de odinioar?... Once upon a time... Î?i f?ceau de lucru. Încurcându-?i mânu?ele printre cioburi verzi-movulii ?i pântece grase de coropi?ni?e. Se umpleau de chiciur?. ?i de sânge. Luau miros de câine. De g?ina?. De p?nu?e de tutun în?irate cândva con?tiincios ?i logic. Aproape cu rost. Uscate intempestiv în plin? verdea??. Hulubii se retr?geau pe vârf de aripi. O bab? înalt?-înalt?, co?covit?, toat? numai în negru! Împr??tia rotocoale de t?mâie ?i de prune afumate. Împ?r?ea covrigi. Din aceia p?stra?i luni în ?ir, ani cu nemiluita într-o fost? lad? de zestre. Azima se cocea crud?. ?ârcovnicul nu mai m?turase de-o lun?... Copiii se înghesuiau. Se ad?pau dintr-una ?i aceea?i can? coclit? f?r? s? le pese de boli incurabile...

Noemia se privise adânc în oglind?. Cu niciun dram de melancolie v?zut din exterior p??ise. Abil? î?i trecuse învelitoarea îndantelat? peste umerii goi. O diadem? îi luase în posesie destinul. În?eleapt?, l?sase, totu?i, o porti?? de întoarcere: inflorescen?a unui busuioc d?ruit într-un vis de o ?iganc? pentru ziua aceea în care ea avea s? creasc?. S?-l pun? sub pern?. S?-?i z?reasc? ursitul! Plecase cu Chiquitita. Glasul Nanei Mouskouri se auzise din ce în ce mai f?râmi?at...

Intrase sub cuvertura estetic?. Ie?ise de sub vremuri!

Noemia-Naomi! Cea abil?! ?i în?eleapt?! Copila înve?mântat?!


Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro