Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Cazul Cioran: nefericirea dus? la absolut

de alex strenc

În lume au existat de-a lungul timpului oameni extrem de neferici?i, care parc? au c?utat cu tot dinadinsul s? fie neferici?i, s?-?i între?in? aceast? stare. Emil Cioran a fost, f?r? îndoial?, unul dintre cele mai reprezentative cazuri de astfel de oameni, un caz poate cu totul aparte, s-ar putea spune. Numit, în epoca sa, “scepticul de serviciu al unei lumi în declin”, “nihilistul veacului”, “regele pesimi?tilor”, “procurorul speciei umane în procesul interminabil care s-a deschis între om, Dumnezeu ?i lume”, Cioran pare c?, toat? via?a, n-a f?cut altceva decât s? preia asupra sa întreaga nefericire uman?, întreaga condi?ie uman?, dând glas ?i expresie (într-un stil foarte izbutit, intens ?i original, de altfel) acestei nefericiri ?i acestei condi?ii – sco?ând îns? în eviden??, în propria viziune, aspectele ei cele mai deficiente, mai întunecate ?i mai indezirabile. Un fel de erou al negativului, al nega?iei, al scepticismului dus la perfec?iune; un personaj c?ruia i-a creat probabil o deosebit? pl?cere ideea de a suferi, de a nu c?uta fericirea (în accep?iunea normal? a cuvântului) ci poate tocmai opusul ei: de a tr?i ?i de a exprima cu voluptate st?ri, sentimente ?i emo?ii dintre cele mai tenebroase ?i mai terifiante, mai pesimiste ?i mai deprimante. De altminteri, în Apocalipsa dup? Cioran, chiar el m?rturise?te ni?te lucruri absolut uluitoare, care te las? f?r? cuvinte: „toat? via?a mea am negat, am calomniat universul”, „m-am servit de nega?ie ca de un fel de eliberare”, „tenta?ia nega?iei a fost la mine totu?i mai mare decât tot restul, un fel de pl?cere negativ? ?i pervers? a refuzului”, „am scris pe aceea?i tem?, aceea?i obsesie, a inutilit??ii ?i a mor?ii”.
Destinul lui Cioran în aceast? direc?ie a început s? se contureze înc? de la o vârst? foarte fraged?, mai precis de la ?aisprezece - ?aptesprezece ani, odat? ce au ap?rut primele insomnii, fiind nevoit, treptat, s? se confrunte cu crize de insomnie din ce în ce mai accentuate ?i extrem de ap?s?toare. „La ?aptesprezece ani eram asemenea unui demon, chinuit de crize de insomnie ?i obsedat de problema mor?ii. M? gândeam la moarte în fiecare clip?. Insomnia a fost o revela?ie pentru mine. Mi-am dat seama c? somnul este un lucru extraordinar ?i c? via?a este suportabil? numai datorit? somnului. Cine n-a cunoscut drama con?tiin?ei, a st?rii de veghe neîntrerupte, este un naiv, chiar dac? e genial”, dezv?luie el, pentru ca, apoi, s? adauge c? „la dou?zeci ?i unu de ani eram specialist în problema mor?ii”. La vârsta de dou?zeci ?i trei de ani (la scurt timp dup? absolvirea facult??ii de Filosofie), atunci când public? prima sa carte, Pe culmile disper?rii, Cioran era deja – dup? cum sugereaz? ?i titul c?r?ii – un om extrem de nefericit, exasperat de insomniile care îi transformau existen?a într-un co?mar ?i de perioadele probabil foarte frecvente ?i lungi de deprimare, de crepuscul existen?ial. Tinere?ea sa timpurie fiind marcat? în mod covâr?itor de toate aceste experien?e traumatizante, el nu era ?i nu putea fi deloc un tân?r ca to?i ceilal?i, un tân?r care caut? latura pozitiv?, frumoas? ?i, uneori, frivol? a vie?ii, care încearc?, plin de speran?? ?i de entuziasm, s?-?i construiasc? un viitor, s?-?i fac? intrarea în lume – ci, dimpotriv?, se apropia tot mai mult de întruchiparea unui personaj tot mai dezn?d?jduit ?i mai decadent, tot mai torturat de sine însu?i, mai mohorât ?i mai retractil, chiar malefic pe alocuri. Motiva?ia lui era îns? faptul de a fi descoperit adev?rul, de a fi realizat f?r? echivoc c? esen?a existen?ei ?i a tuturor lucrurilor ar fi prin excelen?? negativ?, lipsit? de orice fel de sens, valoare ?i substan??, ?i atunci necesitatea de a exprima ?i de a m?rturisi ?i celorlal?i întreaga experien?? de via?? a devenit o chestiune absolut imperativ?, de maxim? importan??… mai ales în condi?iile în care era dominat de „sentimentul, convingerea profund? c? to?i oamenii tr?iesc în iluzie cu excep?ia sa, c? to?i se în?eal? ?i sunt naivi”, în timp ce el î?i „acorda ?ansa de a nu se în?ela, de a nu participa la nimic ?i de a juca numai un fel de comedie pentru al?ii, dar f?r? a participa la aceast? comedie”. Desigur, toate acele “culmi ale disper?rii” sale din perioada tinere?ii s-au continuat, dup? cum se ?tie, ?i în întreaga sa existen?? ulterioar?, oglindite de asemenea cum nu se poate mai limpede în toate c?r?ile care au urmat… în frunte poate cu Despre neajunsul de a te fi n?scut, carte care a ap?rut în 1973, pe când Cioran avea ?aizeci ?i doi de ani. Toate aceste c?r?i, dup? cum el însu?i recunoa?te, au fost scrise din ra?iuni aproape exclusiv terapeutice, pentru a se elibera, cel pu?in din când în când, de o tensiune extraordinar? care se tot acumula ?i cre?tea în el, chinuindu-l îngrozitor. Scrisul a fost, a?adar, pentru el, solu?ia salvatoare, unica solu?ie avut? la îndemân? în scopul evit?rii catastrofei (aceea de a înnebuni sau de a ajunge la o ratare complet?, dup? cum recunoa?te în interviuri). Dar scrisul a fost, f?r? îndoial?, în acela?i timp, ?i o modalitate de înc?rcare cu noi ?i noi tensiuni, cu noi ?i noi idei, senza?ii ?i st?ri dintre cele mai îngrozitoare ?i mai exasperante, un fel de alimentare la foc continuu cu o cantitate impresionant? de suferin?? ?i nefericire: suferin?? ?i nefericire pe care Cioran, undeva la nivel de incon?tient, dorea s? le duc? la paroxism, s? le transforme într-o adev?rat? art? – atât pentru sine, în via?a proprie, cât ?i pentru cititorii ?i admiratorii s?i. De asemenea, o alt? solu?ie “foarte eficace”, “izb?vitoare” în ce prive?te via?a ?i opera filosofului a fost, întotdeauna, ideea sinuciderii, gândul c? te-ai putea sinucide oricând atunci când existen?a ta ar deveni total insuportabil?… ?i cu aceast? idee – al?turi de toate celelalte – el a defilat cam pe tot parcursul vie?ii sale, f?cându-?i pur ?i simplu un crez absolut din ele.


*


Cioran, pesemne, a c?utat cu orice pre? nefericirea. A dorit cu orice pre? s? fac? din nefericire, din insatisfac?ie, dezam?gire, dezn?dejde sau dezolare un adev?rat ?el ?i scop al propriei existen?e (?i probabil c? a ?i reu?it, pe deplin, acest lucru). S? transforme, de fapt, aceast? uria?? nefericire într-un motiv de fericire personal? extrem de insolit?, o fericire cu totul bizar? ?i având valen?e ?i ra?iuni pur masochiste. La Cioran este prezent?, efectiv, o anumit? pornire masochist? ?i de autoflagelare care e aproape v?dit?: o pl?cere enorm? în a scoate în eviden?? doar ceea ce este negativ, trist, deprimant, sau chiar în a nega cu patos orice valoare, orice sens ?i orice bucurie a vie?ii sau ceea ce o transcende. „N-am nevoie de niciun sprijin, de niciun îndemn ?i de nicio comp?timire, c?ci de?i sunt cel mai dec?zut om, m? simt totu?i atât de puternic, atât de tare ?i de fioros. C?ci sunt singurul om care tr?ie?te f?r? speran??”, spune el, cu hot?râre, în Pe culmile disper?rii. Iar aceast? pornire c?tre masochism se afl? întotdeauna într-o combina?ie perfect? cu o însemnat? grandomanie, cu grandomania celui care se simte total diferit de ceilal?i muritori, a “celui mai lucid dintre naivi”, a con?tiin?ei depline fa?? în fa?? cu amor?irea, cu ve?nica letargie din jur.
Îns?, cum s-ar putea explica o întreag? psihologie ?i atitudine de acest fel? Care ar fi putut fi resorturile mentale ale unui om ca Cioran ?i care au avut un rol determinant pentru un asemenea mod de a gândi? Premisa în ce prive?te aflarea unui r?spuns st?, f?r? doar ?i poate, chiar într-una din afima?iile sale extrem de clare ?i de elocvente: „Eu am încercat s? cred. Totu?i, mi-am dat seama c? în mine exist? o imposibilitate de a crede, de?i am fost tentat de religie. Am citit pe to?i misticii mari, îns? mi-am dat seama c? este o iluzie din partea mea, fiindc? eu nu eram f?cut s? cred”. A?adar, imposibilitatea de a crede – încercarea (?i poate chiar str?dania) absolut e?uat? de a crede – l-au dus pe filosof în situa?ia de a nu se putea bizui pe nimic ?i, automat, de a nega totul; de a nega existen?a unei divinit??i ?i a tot ceea ce decurge de aici: logic?, sens, suport divin, finalitate a lucrurilor etc. Practicarea scepticismului ?i a nega?iei ca mod de via??: ca o consecin?? a unei incapacit??i totale de a crede în Dumnezeu. ?i totu?i, a sfâr?i prin a nu crede se datoreaz? doar unei anumite neputin?e, unei anumite incompatibilit??i, sau în joc intr? întotdeauna, în mod necesar, ?i o sl?biciune a voin?ei, o absen?? a unei voin?e puternice de a crede sau, în unele cazuri, poate chiar un fel de rea voin??? Cea de-a doua ipotez? este f?r? discu?ie mult mai plauzibil?, ?i, plecând de la o asemenea ipotez?, aceast? explica?ie are darul de a clarifica foarte mult întreaga situa?ie. A?a stând lucrurile, rezult? c? Cioran nu numai c? nu a putut s? cread?, dar, în acela?i timp, nici nu a vrut sau nici nu ?i-a dorit (suficient) s? cread?… Pur ?i simplu, a preferat varianta necredin?ei, a refuzului de a se bizui pe altceva în afar? de ceea ce este strict omenesc, teluric, natural, obi?nuit, fizic, biologic, material. La mijloc nu poate fi vorba decât de acest refuz de a lua în considerare supranaturalul, transcendentul, planul divin ?i interven?ia divinit??ii asupra oamenilor – dar, ?i mai mult decât atât, de o preferare, mereu ?i tot mereu, a unei perspective de via?? sumbre, de o însu?ire în întregime a unei viziuni în care condi?ia uman? e precar?, absurd?, tragic?, deplorabil?, în care destinul este crud ?i implacabil, în care avem a face cu o modestie ontologic? ?i spiritual? în cel mai înalt grad (dac? nu chiar cu o absen?? total? a spiritualului), în care trebuie s? predomine suferin?a, nefericirea ?i nonsensul în locul consisten?ei vie?ii, al bucuriei de a tr?i, al credin?ei ?i al speran?ei. ?i toate acestea... doar de dragul “lucidit??ii”, al “nonam?girii”, al îmbr??i??rii unui a?a-zis extraordinar adev?r în locul unor a?a-zise minciuni sau iluzii? O atrac?ie inevitabil? c?tre întuneric, c?tre morbid, c?tre moarte, pesemne c? la unii oameni este mai puternic?, mult mai puternic? decât cea aflat? în opozi?ie… iar Cioran a fost, realmente, unul dintre acei oameni; dar, evident, nu unul oarecare, ci un adev?rat exponent al lor, al tuturor celor din aceast? categorie.


*


Dup? toate probabilit??ile, Cioran ?i-a dorit s? fie toat? via?a nefericit, chinuit, torturat de cele mai îngrozitoare ?i mai teribile senza?ii, sentimente, dispozi?ii, idei ?i viziuni, ?i drumul pe care ?i l-a ales, întreaga traiectorie a vie?ii sale, reflect? îndeaproape aceast? stare de fapt. Marele moment de r?scruce a fost când a ales s? nu cread?, când s-a l?sat cople?it de propriile sl?biciuni ?i “a fost nevoit” s? porneasc? pe drumul necredin?ei (?i urmându-l, apoi, cu str??nicie, pân? la cap?t). C?ci salvarea lui Cioran, unica sa salvare, tocmai prin aceasta se putea înf?ptui: prin credin??, prin alegerea de a se îndârji, de se lupta din r?sputeri pentru a-?i dep??i pur ?i simplu limitele ?i neputin?ele ?i a reu?i, totu?i, s? cread?. În loc s? fie ve?nic nenorocit ?i am?rât, din pricina necredin?ei – f?cându-?i un însemnat scop al vie?ii din a se confrunta, neîncetat, la maxim? intensitate, cu marile problemele existen?iale v?zute dintr-o perspectiv? negativ?, cu tot ceea ce reprezint?, din punctul s?u de vedere, adev?rata ?i cruda realitate a existen?ei ?i a lumii –, el putea s? evite, probabil, toate aceste lucruri, odat? ce ar fi ales varianta credin?ei. Un Cioran credincios ar fi putut fi, prea bine, un Cioran care ar fi renun?at la o doz? important? de pesimism, de suferin?? l?untric?, de am?r?ciune fiin?ial?, de r?t?cire ?i dezn?dejde, dar ?i, totodat?, la orgoliul dement al “celui care s-a trezit”, ?i ar fi devenit, în schimb, cu mult mai optimist, mai luminos, mai încrez?tor, mai bine dispus ?i mai vesel, mai lini?tit ?i mai împ?cat. ?i poate, de ce nu, cu mult mai împlinit ?i mai fericit...
Pe de alt? parte, dac? lu?m totu?i în considerare varianta imposibilit??ii, a incapacit??ii totale de a crede („eu nu eram f?cut s? cred”...), ce solu?ie i-ar fi fost la îndemân?, în aceste condi?ii, pentru a-?i croi un alt destin mai favorabil, pentru a evita, în cele din urm?, dezastrul existen?ial? Poate c? ar fi existat dou? posibilit??i. Mai întâi, ar fi fost necesar? o implicare emo?ional? mult mai redus?, o ponderare în bun? m?sur? a încrâncen?rii, a înfl?c?r?rii, a patosului cu care obi?nuia s? abordeze orice lucru, orice problem? ?i orice idee (în scrierile sale). Cu alte cuvinte, ar fi trebuit s? adopte o alt? atitudine de fond ?i s? se nec?jeasc? mai pu?in, s? tr?iasc? la o intensitate mai redus?, pe cât posibil cu o anumit? deta?are, sau chiar uitare, marile probleme omene?ti privitoare la chestiuni ce ?in de via?? ?i de moarte. Apoi, cea de-a doua posibilitate – care ar fi trebuit s? se petreac?, la modul ideal, concomitent cu cea dintâi – ar fi constat în g?sirea, în afara scrisului, a unei alte activit??i importante, de baz?, în practicarea, a?adar, a unei alte meserii ?i, implicit, mers zilnic la serviciu etc. – ?tiut fiind faptul c? Cioran, “eternul student”, tr?ia exclusiv din scris ?i nu a avut niciodat? o slujb? de-a lungul vie?ii sale, cu excep?ia perioadei de un an (1936) cât a fost angajat ca profesor de filosofie la un liceu din Bra?ov. O astfel de activitate profesional? sus?inut? efectiv i-a lipsit foarte mult, ?i aceasta i-ar fi fost de un real folos cu atât mai mult cu cât orice asemenea activitate presupune, evident, pe lâng? efortul intelectual propriu-zis ?i împiedicarea lâncezirii sau r?t?cirii min?ii în direc?ii nu tocmai benefice, ?i un contact frecvent cu cei din jur, o anumit? apropiere fa?? de oameni etc. ... ceea ce ar fi f?cut ca mizantropul, scepticul ?i nihilistul Cioran s? devin? un pic mai sociabil, mai prietenos, mai încrez?tor în oameni, în via?? ?i, totodat?, în sine însu?i; s? capete o cu totul alt? perspectiv? de a vedea lucrurile ?i de a tr?i.
El, îns?, nu a reu?it s? devin? nici credincios, a?a cum ar fi fost cel mai indicat s? se întâmple, nici mai moderat ?i mai lini?tit suflete?te, ?i, de asemenea, nici s? aib? vreo alt? activitate, serioas?, în afar? de scris, pe tot parcursul vie?ii. Cioran a preferat s? r?mân? “Cioran”, a?a cum îl ?tim cu to?ii: s? reprezinte, pentru noi, “marea con?tiin?? a nefericirii noastre”... Dar poate c? altfel nici nu se putea.

alex strenc (alex127) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro