proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*77. Din aceast? zi, particip? ?i Sonya la întâlniri.

Pentru a nu mai întârzia la întâlnire, Lucian plec? mult mai devreme din nava albastr? ziua urm?toare, mar?i, 04 martie 2092, în jurul orei 10.00, evident, tot împreun? cu Spot. Îns?, dup? cum era de a?teptat, de data asta ajunse prea devreme în ora?, de?i c??elul era la fel de neastâmp?rat, de plin de energie. Era 11.30 când Lucian se opri în dreptul u?ii camerei colegei sale, Lia. Ea îi deschise ?i-l invit? s? intre. Lucian o salut? prietene?te, s?rutând-o doar pe obraji. De cum intrar? în camer?, c??elul se coco?? în mijlocul patului, unde se instal? comod ?i în scurt timp adormi.
- Ia te uit? la el, ce loc de odihn? ?i-a g?sit, remarc? Lia, admirându-l amuzat?. Se pare c? s-a înv??at la mine.
- A?a se pare, o aprob? Lucian. Îns? nu e deloc condamnabil, îl în?eleg perfect. În locul lui, a? fi procedat la fel, afirm? el, încercând parc? s? o provoace pe Lia la acest gen de discu?ie, îns? ea nu-i r?spunse provoc?rii.
- Ce ne vom face dac? nu se va trezi la timp? se interes? ea.
- Nu ?tiu, rosti Lucian. Îns? va trebui s? g?sim o solu?ie. S? sper?m c? se va trezi totu?i înainte de ora 13.00, pentru c? azi nu cred c?-i vei mai g?si pe Ly ?i Mihai, s?-i la?i s?-l supravegheze.
- Nu, la ora asta sigur nu i-a? g?si acas?, îl aprob? Lia. Ia loc, nu sta în picioare, doar nu e?ti pedepsit, îl invit? ea.
- Nu, pân? nu m? pedepse?ti tu, probabil c? nu sunt, replic? el, zâmbindu-i, apoi se a?ez? pe un fotoliu, de unde, cu privirea sa cea ager?, c?ut? s? g?seasc? jurnalul Liei, acolo unde îl z?rise seara trecut?, îns? constat? c? nu mai era acolo.
Deci, Lia îl luase ?i-l mutase în alt? parte. Ghinionul lui! Dar chiar de-ar fi fost tot acolo, nici acum n-ar fi avut posibilitatea s?-l r?sfoiasc? m?car, pentru c? Lia era prezent? în înc?pere. Discret, f?r? a-i trezi Liei vreo b?nuial?, cercet? atent înc?perea cu privirea sa iscoditoare, doar-doar o z?ri totu?i jurnalul. Îns? nu avu noroc. De data aceasta, Lia îl ascunsese bine, probabil în acela?i loc în care-l ?inea de obicei, un loc ferit, unde s? fie greu de g?sit. Iar fiindc? între timp umblase cu jurnalul ei, Lucian î?i închipui c? probabil Lia notase ceva în paginile lui, ceva referitor la evenimentele petrecute în ultima perioad?. Oare ce era atât de important pentru ea, încât s? merite un loc în paginile jurnalului ei? Ce nout??i î?i f?cuser? loc acolo? Lucian t?cu pentru câteva clipe, p?rând îngândurat. Oare Lia notase în jurnal faptul c? el îi declarase zilele trecute c? o iube?te? Era oare acest am?nunt, cât de cât, important pentru ea? Sau nu?
- Vrei ceva?! îl întrerupse glasul ei din gândurile sale, îndreptate în totalitate spre jurnalul colegei sale. Luci...
- Ah, nu... Mul?umesc, nu vreau nimic, o refuz? el încurcat, trezit din gândurile sale. De fapt, a? vrea totu?i ceva, se corect? mai apoi.
- Ai vrea?! se mir? ea. Ce anume?
- Nu-?i face griji; doar s?-?i vorbesc, preciz? el. Atâta tot.
- Ah... Despre ce? se interes? ea.
- De asear? m-am tot gândit la ceva ?i înainte de a lua o decizie sigur? în acest sens, mi-am spus c? ar fi bine s? aflu ?i p?rerea ta, adic? s? ?tiu dac? e?ti de acord sau nu cu ceea ce am s?-?i propun, spuse el, f?r? a specifica la ce anume se gândise.
- Mai întâi spune-mi clar despre ce este totu?i vorba, apoi r?mâne de v?zut dac? sunt sau nu de acord cu propunerea ta, spuse Lia.
- Mda... Nu sunt atât de sigur c? ar fi bine s?-?i spun totu?i; sau s? nu-?i spun... rosti el indecis. În fine! Fie ce-o fi. Hai s?-?i spun... Cred c? ar fi mai bine s? te întreb totu?i dac? e?ti de acord ca... M-am gândit c? n-ar strica deloc s?... nu reu?i Lucian s?-i vorbeasc? clar, deschis.
- Luci, dac? te bâlbâi ?i faci atâtea pauze, n-am s? în?eleg nimic, îi repro?? ea.
- Ai dreptate. Mai bine t?ceam... Deci, s? uit?m de propunerea la care m? gândisem.
- Nu, se împotrivi ea. Acum n-ai încotro, trebuie s? mi-o spui, doar ?tii cât sunt de curioas?!
- Dac? insi?ti... începu el, înc? nehot?rât. M? gândeam c?... C? am putea-o invita ?i pe Sonya, s? participe împreun? cu fratele ei la aceste întâlniri zilnice, de acum încolo.
- Pe... Sonya?! replic? Lia uimit?, pentru c? nu la aceast? propunere se a?tepta ea.
- Da, pe ea, rosti Lucian, simplu. Ce zici, e o idee bun? sau dimpotriv??
- P?i, nu ?tiu... Ce-a? putea s? zic? p?ru Lia a se afla în dificultate. De ce crezi c? ar fi bine s? o invit?m ?i pe ea la întâlnirile noastre zilnice?
- Sincer s? fiu, nu sunt deloc atât de sigur c? ar fi bine s? o invit?m sau nu, replic? el îngândurat. Doar c?, m? gândeam c? poate ar fi totu?i... De?i, dup? felul în care am tratat-o în ultima vreme... Am evitat-o, am neglijat-o inten?ionat, recunosc, am tratat-o cu nep?sare, indiferen??, cum n-ar fi meritat. Probabil s-a sim?it înl?turat?, dat? la o parte, deci, aceast? invita?ie de a participa la aceste întâlniri, evident, strict profesionale, ar putea îmbun?t??i oarecum situa?ia creat?. Sau, cine ?tie, din contr?, ar înr?ut??i totul... La naiba! Nu ?tiu... Spune-mi p?rerea ta!
- Dac? ar veni ea, ce s-ar întâmpla cu fratele ei? L-am înl?tura astfel pe el? întreb? Lia, în loc de a-?i exprima p?rerea.
- Nu. N-am înl?tura pe nici unul. Ar putea veni amândoi. Ar fi ca Nick ?i Ly, la început, când cei doi fra?i Kuny ne înso?eau peste tot, presupuse Lucian. Sunt sigur c? pe Sid nu l-ar deranja cu nimic prezen?a surorii sale.
- A?a e, pe el sigur nu l-ar deranja; probabil nici pe tine... replic? Lia, oarecum nemul?umit?, nemul?umire pe care Lucian o sesiz? de îndat?. Dar parc?, din câte-mi amintesc... Ea nu era îndr?gostit? de tine, cumva? îndr?zni Lia s? pun? aceast? întrebare, cu glas ?optit.
Surprins de aceast? întrebare nea?teptat?, Lucian o fix? din ce în ce mai nedumerit cu privirea.
- Ba da, era, r?spunse el sincer. Foarte probabil c? înc? mai este. De ce, te deranjeaz? cu ceva acest am?nunt?
- Nu, deloc, zise ea, f?r? a avea îns? în glas acea t?rie pe care de obicei o avea, când sus?inea ceva de care era absolut convins?.
- Chiar nu te deranjeaz?, deloc? E?ti sigur? de acest lucru? încerc? Lucian s? o pun? în încurc?tur?. Pentru c?, dac? te-ar deranja totu?i cu ceva, ar însemna s? fii geloas?, ceea ce înseamn? c?...
- Te rog, Luci, renun?? la a mai face atâtea presupuneri absurde, îl întrerupse Lia.
- Absurde?! re?inu el ultimul ei cuvânt. Fie! Renun? la orice fel de presupuneri. Oricum, nici mie nu-mi plac. Prefer certitudinile. Dar nu am asemenea certitudini. A?a c?... Prefer s? tac, decise el ?i t?cu, pentru câteva clipe doar, dup? care tot el redeschise subiectul: Ea m? iube?te, sau cel pu?in a?a mi-a spus, îns? eu pe ea, nu! Iar ea ?tie. De altfel, ?tii ?i tu foarte bine. Pentru c?, dac? e corect ce-mi amintesc, erai de fa?? atunci când i-am spus acest lucru. Ne urm?reai, f?când pe marea spioan?, nu-i a?a, domni?oar? Mata Hari?!
- Luci, te rog...
- Mda, m? rogi... Nici pân? azi n-am reu?it s? în?eleg ce-ai vrut sau ce ai crezut c? vei ob?ine prin acea ac?iune a ta... În fine, poate c? nici nu conteaz?, replic? el îngândurat, f?când o scurt? pauz?, pe parcursul c?reia se ridic? de pe fotoliu, apropiindu-se de colega lui. Singurul lucru sigur e c? te iubesc, pe tine, nu pe ea, sau pe altcineva, afirm? el, cuprinzând-o în bra?e. Te iubesc, Lia! Doar pe tine! Din tot sufletul meu. ?i înc? de atâta timp... rosti el, privind-o ca fermecat; încerc? s? o s?rute, îns? ea se feri. Înc? î?i mai este team? de mine... remarc? el, sesizând de îndat? tremurul u?or ce o cuprinsese. ?i ?tiu, tot nu vrei s?-mi acorzi prietenia ta, nu înc?. Probabil consideri c? nici nu merit prietenia ta! ?tiu ?i eu?! S-ar putea s? ai dreptate, s? nu merit... Oricum, eu tot te iubesc! ?i te voi iubi mereu. Orice s-ar întâmpla. Iar Sonya ?tie acest lucru. Ca ?i fratele ei, de altfel. Pentru c? le-am spus, chiar eu! Ca s? vezi, cred c? to?i ceilal?i au aflat înaintea ta, direct de la mine. Ce ironic, nu-i a?a?! Lor le-am spus, ?ie, nu... spuse el, dându-i drumul din îmbr??i?are, f?r? a încerca s? o s?rute, apoi se a?ez? din nou pe fotoliu. Uff... oft? scurt dup? câteva clipe. Când s-o mai trezi ?i c??elu?ul ?sta? Sper c? nu prea târziu, zise Lucian, dup? care reveni la propunerea pe care i-o f?cuse ini?ial: Ce zici, e?ti de acord s-o invit?m ?i pe Sonya s? ia parte la întâlnirile noastre zilnice, împreun? cu fratele ei, de azi înainte?
- Bine. De acord, r?spunse Lia. S? participe ?i Sonya la aceste întâlniri. S-ar putea s? ne fie de folos.
- Sigur e?ti de acord? r?mase Lucian surprins de decizia ei, la care nu s-ar fi a?teptat.
- Da, de ce nu?! replic? ea.
- Sigur. De ce nu?! repet? el. S? vedem ce va ie?i! Pentru c? ea e îndr?gostit? de mine, iar fratele ei, de tine. Într-un fel, suntem, deci, chit. Mai ales c? tu l-ai refuzat pe Sid, iar eu pe Sonya. Doar c?, în plus fa?? de toate astea, tu m-ai refuzat chiar ?i pe mine... Oricum, atât ei doi, cât ?i tu, ?ti?i c? te iubesc!
- Luci, te rog, înceteaz?, îi impuse ea.
- De ce?! Ce anume te deranjeaz?? p?ru el nedumerit. Faptul c?-?i spun cam des în ultimul timp c? te iubesc? Ai dreptate, o repet prea des, probabil c? devin cic?litor ?i enervant! Am s? încerc s? m? ab?in. Dar ce s? fac?! Ar trebui s? m? în?elegi. Acum, dac? dup? atâ?ia ani de t?inuire, am reu?it totu?i s?-?i spun, îmi vine s?-?i repet mereu, ori de câte ori este nevoie. Sau chiar dac? nu este nevoie. De moment ce ?i-am spus-o deja odat?, îmi este mult mai u?or s? tot repet... Dar te în?eleg ?i pe tine. Probabil nu ?i-e deloc u?or s? m? auzi spunându-?i atât de des c? te iubesc. Foarte bine! N-am s? insist asupra subiectului ?sta, doar ?i-am promis. Îns? s? nu-?i închipui c? am s? renun? definitiv. ?tii bine c? nu cedez atât de u?or. Deci, ce zici, când ar fi bine s? o anun??m pe Sonya?
- Dac? se treze?te Spot, chiar ?i acum, preciz? Lia, dispus? s? o anun?e pe sora lui Sid de decizia lor.
- Foarte bine, o aprob? Lucian. Când se va trezi c??elul, vom merge nu la locul de întâlnire, ci sus, în apartamentul familiei Kelso, s? o anun??m pe Sonya, cât ?i pe fratele ei. Sper s? le convin? ideea.
- Sigur le va conveni, presupuse Lia.
Spre norocul lor, Spot se trezi în jurul orei 12.30, a?a c? pornir? to?i trei, nu doar spre obi?nuitul loc de întâlnire, ci spre cl?direa de peste drum de acel loc, unde se afla apartamentul familiei Kelso. La ora 13.00 se oprir? în dreptul u?ii apartamentului familiei Kelso. Cea care le r?spunse era chiar Sonya.
- Luci, ce pl?cere s? te rev?d, exclam? ea voioas?, s?rutându-l pe obraji. Lia... o întâmpin? apoi Sonya ?i pe ea, s?rutându-se una pe cealalt?, pe obraji, ca dou? prietene apropiate. ?i iat? cine mai e aici... remarc? Sonya c??elul alb, privind zâmbitoare cum se gudura la picioarele ei. Salut, micu?ule dalma?ian, spuse ea, aplecându-se s? mângâie c??elul.
- Spot, preciz? scurt Lucian. A?a i-am pus numele.
- Ah, Spot... repet? Sonya, zâmbind. Dr?gu? nume. Dar hai, intra?i, nu sta?i la u??, îi invit? ea.
- Crezi c? ar fi bine?! replic? încurcat Lucian, f?r? a intra. Adic?, chiar ?i cu c??elul?
- Sigur, afirm? Sonya. Pe cine crezi c? ar deranja acest superb c??elu??! Intra?i!
- Foarte bine, o aprob? Lucian, apoi intrar? to?i trei, u?a închizându-se în urma lor. Dar dac? p?rin?ii t?i ne vor repro?a ceva, le vom spune c? a fost ideea ta s? intr?m, chiar ?i cu Spot.
- Le pute?i spune, zâmbi Sonya. Îmi asum responsabilitatea. În plus, p?rin?ii mei nu sunt acas? acum. Dar chiar dac? ar fi, cum po?i crede c? s-ar putea sup?ra pentru c? a?i adus ?i c??elul cu voi? Dimpotriv?, s-ar bucura nespus de mult! A?a c?, nu exist? nici un risc.
- Dac? spui tu, probabil a?a este, spuse Lucian, f?r? a se apleca s? se descal?e, cum era obi?nuit.
A?a c? intrar? în camera în care era Sid, de?i la început, Lia se aplecase pentru a se desc?l?a, din obi?nuin??, v?zând îns? c? Lucian nu o f?cea, renun?? ?i ea la acest gest. Se salutar? cu Sid, care-i întâmpin? surprins.
- Ce-i cu voi?! Nu e înc? ora 14.00, spuse Sid, consultându-?i ceasul, care indica 13.06.
- ?tiam, îns? am sosit mai devreme, iar cum avem s? v? spunem ceva, ne-am gândit s? trecem pe aici, f?r? a a?tepta ora 14.00, r?spunse Lia.
- S?-i aduc ceva lui Spot? se interes? Sonya, care se juca cu dalma?ianul.
- Nu, nu, se împotrivi Lucian. Sub nici o form?! Pentru c? nu dorim s?-l înv???m cu ap? sau hran? artificial?. Dac? are nevoie de ceva, am luat eu pentru el, din nav?, de la noi...
- Pricep, rosti Sonya în?eleg?toare, renun?ând la ideea de a-i aduce ceva c??elului. Atunci, poate vou?? încerc? ea.
- Ah, nu, mul?umim mult, dar nu e nevoie, se v?zu din nou refuzat? de Lucian. Nu te deranja pentru noi. Nu doar pentru c? nu ne-ar conveni faptul c? aici totul e artificial, ci ?i pentru c? n-am vrea s? ne vad? Spot; i-am face poft?, iar lui nu i-am putea da.
- Ai dreptate, îl aprob? Sonya. Scuze, Spot, dar noi nu avem ce-?i trebuie ?ie, i se adres? ea c??elu?ului, pe care continua s?-l mângîie, pe bl?ni?a moale, deocamdat? complet alb?.
Cum Sonya mângâia c??elul, Lia îi z?ri br??ara de la mân?, asem?n?toare cu a ei. ?tia c? ?i Sonyei tot Lucian i-o d?ruise, ca ?i ei, iar acest am?nunt avu darul s? o nemul?umeasc?, îns? nu spuse nimic în acest sens; privi doar o clip? spre br??ara de la mâna Sonyei. Încercând apoi s? nu atrag? privirile asupra ei, trase u?or mâneca peste br??ara pe care ?i ea o purta înc?, acoperind-o, de?i nu-?i d?du seama de ce proceda astfel. Cu toate precau?iile pe care ?i le luase, gestul ei nu sc?p? neobservat de Lucian. Îns? el se mul?umi doar s? observe, iar pentru o clip? r?mase dus pe gânduri... Nu reu?ea deloc s-o în?eleag? pe frumoasa lui coleg?.
- Deci, ce era atât de important, încât nu putea a?tepta pân? la ora 14.00? interveni Sid, interesându-se de motivul vizitei celor doi.
- Ne gândisem c? ?i sora ta ar putea veni la întâlnirile noastre zilnice, de acum înainte, a?a c? am venit s-o invit?m, explic? Lia.
- Eu?! se mir? Sonya de propunerea primit?. S? particip la întâlnirile voastre?
- Da, afirm? Lia. Dac? vrei, bineîn?eles.
- ?i fratele meu? întreb? Sonya.
- ?i el va continua s? vin?, normal. A?i putea veni amândoi, preciz? Lia.
- Ah, amândoi... replic? Sonya îngândurat?, ridicându-se, fiindc? pân? atunci îl mângâiase pe Spot. Nu v?d de ce am veni amândoi. Nu ?tiu mai multe decât Sid, nici el mai multe decât mine.
- Dac? nu vrei, nu-i nici o problem?, o asigur? Lucian. Noi nu te oblig?m.
- Nu! Sta?i a?a! N-am spus c? n-a? vrea, reveni Sonya, gândindu-se bine cum ar trebui s? procedeze. Bine, de acord, accept? ea, dup? un timp. Voi veni ?i eu. Mai mult pentru c? propunerea voastr? mi se pare cât de cât tentant?.
Auzind cuvintele Sonyei, Lia p?ru a se întrista. Ar fi preferat ca sora lui Sid s? decid? s? nu participe la întâlnirile lor zilnice, de?i nu-?i d?dea seama cu ce sau de ce ar deranja-o prezen?a Sonyei. Evident, îns?, nu protest? deloc.
- M? bucur c? ai luat aceast? decizie, surâse Lucian, de?i parc? ?i el ar fi preferat ca Sonya s? fi hot?rât s? nu ia parte la aceste întâlniri, împreun? cu fratele ei.
- ?i când a? putea începe s? vin la aceste întâlniri? se interes? Sonya, entuziasmat? de idee.
- Dac? vrei ?i nu ai altceva mai bun de f?cut, po?i veni chiar începând de acum, de ast?zi, preciz? Lucian. Doar dac? nu ai stabilit deja un alt program pentru ziua asta.
- Nu, nu am alt program, spuse Sonya. Deci, pot veni ?i eu cu voi?
- Da, bineîn?eles, o asigur? Lucian.
- Ce bine! exclam? ea voioas?. Mai ales c? am în?eles de la fratele meu c? ve?i lua ?i c??elul cu voi, la aceste întâlniri.
- A?a e, îl vom lua, ori de câte ori va fi cazul, o aprob? Lucian.
- Grozav, aprecie Sonya, încântat?. Astfel voi avea ocazia s?-l v?d mai des. ?i pe voi, evident. Mai ales c?-n ultimul timp nu v-a?i obosit cu vizitele.
- P?i, în ultimul timp am fost cam ocupa?i, încerc? Lucian s? g?seasc? o explica?ie pentru vizitele cam rare.
- Da, ?tiu c? a?i fost ocupa?i ?i c? a?i avut unele probleme, destul de grave. Mai ales tu, Luci; probleme de s?n?tate... Ce-mi pute?i spune referitor la acestea? se interes? Sonya.
- ?i-a? putea spune c? da, e adev?rat. Îns? la fel de adev?rat e ?i faptul c? prefer s? nu discut?m despre asta, preciz? Lucian.
- Ah, preferi s? nu... Nu m? surprinde; te recunosc. E stilul t?u!
- Te rog, Sonya, s? nu amintim acest incident. Nu vreau s? abord?m înc? din prima zi subiecte nepl?cute, de genul acesta, spuse Lucian.
- Bine. Ai dreptate, îl aprob? Sonya ?i nu mai aduse în discu?ie acest subiect nepl?cut, legat de problemele de s?n?tate ale comandantului misiunii.
- Dac? nu ave?i nimic altceva de f?cut, atunci s? plec?m, propuse Lia. Oricum, se apropie de ora 14.00, or? la care în mod normal trebuia s? ne întâlnim. Doar c? va veni ?i Sonya cu noi acum.
- Foarte bine, aprecie Sid. Atunci, s? plec?m!
- A?tepta?i doar pu?in, le ceru Sonya. Atât cât s? m? schimb.
- Bine. Te a?tept?m, accept? Lucian.
- A?tepta?i-o voi pe sora mea. Eu ies afar? cu c??elul ?i ne întâlnim în p?rcule?ul de peste drum, zise Sid, iar cum ceilal?i îl aprobar?, el plec? cu Spot.
La început, dalma?ianul se uit? în urm?, dup? Lucian, noul s?u st?pân, cu a c?rui prezen?? se înv??ase, p?rând a-l a?tepta, s? vad? dac? vine ?i acesta, îns? în final plec? ?i f?r? el, doar cu Sid. Între timp, Sonya se schimb?, preg?tindu-se de plecare.
- Acum a?i putea servi totu?i ceva, de moment ce nu mai e c??elul aici, propuse Sonya.
- Nu, te rug?m, nu te deranja, spuse Lucian, sperând s? poat? evita alimentele artificiale de orice fel.
- Hai, v? rog, nu m? refuza?i, pentru c? de data aceasta, nu ave?i nici un motiv, insist? Sonya, îndreptându-se spre buc?t?rie, de unde se întoarse cu un platou plin cu pr?jituri, evident, artificiale ?i cu trei pahare cu b?utur? r?coritoare, artificial? ?i aceea.
A?ez? platoul pe mas?, privind sugestiv c?tre invita?ii ei. Neavând încotro, Lucian ridic? un pahar de pe mas?, de?i nu-i convenea deloc, îns? nu dorea s?-i lase Sonyei o impresie proast?, chiar dac? ea-l cuno?tea destul de bine ?i ?tia c? hrana artificial? nu ocupa un loc frunta? pe lista preferin?elor lui, indiferent c? ar fi vorba despre dulciuri sau orice altceva. Dac? ar fi fost Nis, cu siguran?? c? el n-ar fi refuzat pr?jiturile, pentru lungan neavând importan?? c? ar fi artificiale sau nu. Atâta timp cât erau dulci, erau bune oricum. Cum îns? lunganul nu era prezent acolo... Lia lu? ?i ea un pahar, iar pe al treilea îl lu? Sonya. To?i trei golir? con?inutul paharelor, apoi le a?ezar? goale pe mas?. Sonya sesiz? de îndat? faptul c? Lucian nu avea de gând s? serveasc? ?i pr?jituri, a?a c? spuse:
- Hai, lua?i ?i câteva pr?jiturele, v? rog...
- Nu! Scuz?-m?, dar mai bine s? plec?m acum, refuz? Lucian.
- Hai, doar n-o s? muri?i din cauza lor...
- Nu-i vorba despre asta, se împotrivi Lucian.
- Te rog, insist? Sonya.
- Bine, ced? Lucian, mai ales c? Sonya îi adresase aceast? rug?minte în special lui. S? nu fiu necioplit. Am s? iau totu?i, îns? doar una. ?i tu, Lia, i se adres? el colegei sale, dup? ce el luase deja una dintre pr?jiturile de pe platou.
În mân?, Lucian sim?i pr?jitura cam moale, poate prea însiropat?... F?r? a lua în seam? acest am?nunt, o duse spre gur?, dar se opri înainte de a gusta din ea, strâmbându-se u?or, apoi privi spre colega lui, care era cât pe ce s? guste dintr-o pr?jitur?.
- Stai, Lia, nu mânca! o opri el.
- De ce?! renun?? Lia la a gusta pr?jitura.
- E ceva în neregul? cu aceste pr?jituri, explic? el. Scuz?-m?, Sonya, dar am impresia c? au un miros ciudat.
- Poftim?! se mir? Sonya.
- Nu ?tiu, poate doar mi se pare mie, dar... Prefer s? o las la locul ei, spuse Lucian, a?ezând pr?jitura înapoi, pe platou. În plus, mi se par mult prea însiropate.
V?zând c? el a?ezase pr?jitura la loc, Lia proced? în acela?i mod, de?i ea nu remarcase nimic suspect la pr?jiturile respective.
- Ce tot vorbe?ti?! p?ru surprins? Sonya. Cum adic?, miros urât?!
- Am zis c? au un miros ciudat, nu urât, o corect? el.
- Nu se poate, ?i se pare ?ie numai, se împotrivi Sonya. Fiind artificiale, pr?jiturile noastre nici m?car nu au miros.
- Repet, nu te sup?ra, te rog... Se poate s? fie doar o impresie gre?it?, doar ?tii c? nu agreez alimentele voastre artificiale, sau poate doar ideea de a fi artificiale, îns?, nu ?tiu, nu doar din cauza asta refuz acum. Chiar aveam de gând s? servesc o pr?jitur?, m?car una, dar acestea mi se par... Un pic prea umede, g?si el termenul potrivit.
- Cum adic?, prea umede? se mir? Sonya.
- Poate nu m-am exprimat corect acum... Dar, am zis mai înainte c? par a fi prea însiropate. Deci, nu umede, ci doar însiropate prea mult, se corect? el
- Imposibil, respinse Sonya ideea. Aceste pr?jituri nu se însiropeaz?, deloc!
- Dar acestea sunt, foarte însiropate, afirm? el, foarte sigur de acest am?nunt, ca un bun cunosc?tor în domeniu. De ce nu verifici chiar tu?
Neîncrez?toare, Sonya lu? o pr?jitur? în mân? ?i constat? c? era, într-adev?r, mult prea umed?. Apoi o duse spre nas, pentru a o mirosi.
- Ai dreptate, îl aprob? ea, dup? ce verificase. Sunt, într-adev?r umede ?i chiar au un miros ciudat. Nu pricep cum poate fi posibil. Dup? cum am spus, aceste pr?jituri nu se însiropeaz? deloc ?i nu eman? nici un miros, mai ales c? nu sunt vechi, sunt foarte proaspete.
- Vezi, ce ?i-am spus eu?! Alt?dat? s? nu te mai îndoie?ti de vorbele mele ?i s? m? contrazici, mai ales în privin?a mânc?rurilor, fie ele ?i artificiale, spuse Lucian cu seriozitate.
- Da, ?tiu c? e?ti un buc?tar priceput, rosti Sonya.
Nedumerit?, ea mut? pr?jiturile de pe platou pe o tav? aflat? pe mas?. Dup? ce goli platoul de pr?jituri, constat? surprins? c? r?m?sese destul de mult sirop g?lbui, a c?rui provenien?? nu ?i-o putea explica.
- Se pare c? erau mai însiropate decât mi-a? fi închipuit eu, de moment ce a r?mas atâta sirop pe platou, spuse Lucian.
- Nu pricep deloc, repet? Sonya. Nu puteau fi însiropate! În plus, nu reu?esc s?-mi dau seama ce fel de sirop ar putea fi acesta. Am s? întreb la restaurantul de unde le-am luat ce fel de ingrediente folosesc. De?i mi-amintesc perfect c? în momentul în care am sosit cu aceste pr?jituri acas?, nu erau umede absolut deloc, câtu?i de pu?in.
- Nu erau?! se încrunt? Lucian, privind b?nuitor spre platou.
Cercetând mai atent lichidul g?lbui, i se p?ru cunoscut, atât dup? aspect, cât ?i dup? miros.
- Nu, deloc, repet? Sonya, ferm convins? de acest am?nunt. Dar cine ?tie, o fi ap?rut pe parcurs... De?i, habar n-am cum sau de unde. Tocmai de asta am s?-i întreb pe cei de unde le-am luat, s? m? l?mureasc? ei.
- Nu, se împotrivi Lucian. Nu-i întreba nimic! Nu-i vina lor, afirm? el, de parc? ar fi ?tiut sigur de unde era acel sirop. În plus, ?sta nu este deloc sirop, sub nici o form?!
- Cum adic?, nu-i sirop?! se mir? Sonya, privindu-l cu o curiozitate gr?itoare. Atunci, ce ar putea fi?
- Ah, p?i... Nu cred c? ai vrea s? ?tii, evit? el s? r?spund? întreb?rii.
- Ba da, bineîn?eles c? vreau, a?a c? spune-mi odat?, p?ru Sonya ner?bd?toare s? afle despre ce era vorba.
- Sonya... mai încerc? Lucian s? evite explica?iile.
- Spune-mi, te rog, insist? Sonya.
- Bine. Îns? promite-mi c? n-ai s? te superi, accept? Lucian cu o condi?ie.
- Promit, îl asigur? Sonya.
- Siropul... Este, de fapt, opera c??elului meu, explic? Lucian.
- Ce tot spui? Cum adic?? întreb? Sonya.
- P?i, se pare c? s-a u?urat pe aceste pr?jiturele, adic? ?i-a f?cut nevoile pe ele, explic? mai pe în?eles Lucian.
- Nevoile?! Vrei s? spui... Pipi?! replic? Sonya uimit?. A f?cut pipi pe pr?jituri?
- Cam a?a, aprob? ?optit Lucian.
- Dar... Cum a putut? p?ru încurcat? Sonya. Pr?jiturile erau pe mas?.
- Se pare c? a trecut de acest obstacol f?r? dificultate, presupuse Lucian.
- ?i totu?i, platoul cu pr?jituri era pe masa din buc?t?rie, ad?ug? Sonya.
- Nici asta nu l-a împiedicat. S-a strecurat el cumva ?i în buc?t?rie, spuse Lucian.
- S-a strecurat, s-a suit pe mas? ?i a f?cut pipi pe pr?jituri? se mir? Sonya. Când a avut timp pentru toate astea, doar a stat mereu cu noi.
- Se pare c? a reu?it el s? scape neobservat pentru câteva clipe, suficient pentru el, cât s? aib? timp pentru toate astea. Dar... Parc? ai promis c? n-ai s? te superi, îi aminti Lucian.
- S? m? sup?r?! replic? uimit? Sonya. Nu m-am sup?rat deloc. N-a? avea de ce. Cum m-a? putea sup?ra pe c??elu?ul acela simpatic, numai pentru atâta lucru? Nici gând! Mai d?-le încolo de pr?jituri! Doar sunt artificiale... M? miram, atâta tot! Nu în?elegeam cum a reu?it!
- Ah, Sonya... Îmi pare r?u c? s-a întâmplat a?a. Îmi cer scuze!
- Tu, Luci?! Pentru ce?! p?ru Sonya nedumerit?.
- Pentru c? e c??elul meu, deci, e responsabilitatea mea. Trebuia s?-l supraveghez mai bine.
- Las?, nu-i vina ta! Nu erai doar tu aici. ?i nou? ne-a sc?pat de sub aten?ie, îi g?si Sonya o scuz?.
- Poate... Îns?, în afar? de faptul c? mi-a sc?pat din aten?ie, nici n-am reu?it înc? s?-l înv?? s? nu fac? pipi pe oriunde îi vine lui, spuse Lucian.
- O s?-l înve?i tu, zâmbi Sonya amuzat?.
- ?i chiar a f?cut pipi pe pr?jituri?! rosti Lia neîncrez?toare, f?r? a fi convins? de acest lucru.
- Da, bineîn?eles, afirm? Lucian. ?i când te gânde?ti c? era cât pe ce s? gust din acea pr?jitur?...
- Te-ai oprit exact la timp, râse Sonya. Norocul t?u; ?i a?a nu-?i pl?ceau ?ie. Nu-i a?a c? nu-?i surâdea ideea de a servi câteva pr?jituri artificiale?
- Ba da, a?a e, îns? nu m? a?teptam la o asemenea solu?ie salvatoare, recunoscu Lucian. Am putea s? ne sp?l?m pe mâini acum, te rug?m?!
- Sigur, urma?i-m?, îi îndrum? Sonya spre locul unde se puteau sp?la pe mâini.
Dup? ce l?murir? problema cu pr?jiturile, p?r?sir? apartamentul familiei Kelso, îndreptându-se spre parcul de peste drum, unde îl g?sir? pe Sid, plimbându-se cu c??elul. Spot se bucur? s?-?i revad? st?pânul, care nu-l cert? pentru boac?na f?cut? în apartamentul familiei Kelso. Iar cum de altfel, nici Sonya nu-l cert? deloc, atunci de ce l-ar fi certat el sau Lia?! În schimb, îi povestir? lui Sid ce se întâmplase de întârziaser?, iar fratele Sonyei g?si foarte hazliu acest incident, pe seama c?ruia se amuz? copios câteva clipe. Apoi devenir? to?i serio?i, începând aceast? întâlnire a lor din acea zi, mar?i, 04 martie 2092, în jurul orei 15.00...