proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*75. Cu Spot la întâlnire.

Ajunser? cu bine în ora?, to?i trei, deci, chiar ?i c??elul, f?r? a fi nevoie ca Lucian s?-l strige de multe ori, fiindc? dalma?ianul îi urm? de bun? voie. Astfel ajunser? f?r? probleme în dreptul u?ii camerei Liei, unde Lucian î?i lu? r?mas bun de la ea, s?rutând-o dulce la desp?r?ire, ?optindu-i duios, în încercarea de a o convinge pe ea de acest am?nunt, „Te iubesc, domni?oar? consilier”. Înainte de a se retrage, îi aminti Liei c? ziua urm?toare va veni ?i el la întâlnirea cu Sid de la ora 14.00, deci, s?-l a?tepte. Dup? aceea plec? spre nava albastr?, împreun? cu micu?ul Spot, care-l urma f?r? a-i crea greut??i sau nepl?ceri. ?i de?i se apropia de ora 00.00, deci, era destul de târziu, Lia decise s? nu r?mân? în camera ei, ci s?-l viziteze pe tat?l ei, domnul Kuny, pe care-l g?si treaz. Dânsul se bucur? de vizita fiicei sale, mirându-se îns? de ora la care primea aceast? vizit?.
- Tat?, scuz?-m? c? te deranjez la ora asta, i se adres? Lia.
- S? m? deranjezi?! Nici gând, scumpa mea, o contrazise domnul Kuny. Cum ai putea oare s? m? deranjezi? Tocmai tu?!
- N-a? fi venit, dar sim?eam nevoia s? fiu cu tine, rosti ea, apropiindu-se de tat?l ei, care o cuprinse protector în bra?e, mângâind-o pe cre?tet ?i s?rutând-o pe frunte, ca pentru a o lini?ti, fiindc? parc? sim?ea dânsul c? ar fi ceva ce o nelini?tea în acel moment. ?tii, tat?, mi-a spus, în sfâr?it...
- Nu în?eleg, scumpo. Cine ?i ce anume ?i-a spus? îi ceru domnul Kuny câteva am?nunte.
- Luci... ?opti ea numele colegului ei, îndep?rtându-se u?or de tat?l ei. El, mi-a spus c?... M? iube?te, îl l?muri Lia pe domnul Kuny.
- Ah, deci, ?i-a spus... se dumiri domnul Kuny. Nu-i o noutate pentru mine, scumpa mea. Eram sigur de acest lucru, doar ?i-am spus ?i ?ie de mai multe ori c? ar fi posibil, dar n-ai vrut s? m? ascul?i. Deci, te iube?te... ?i asta te nelini?te?te atât de mult?! Ar trebui s? te bucuri, draga mea!
- Într-un fel, chiar m? bucur, pentru c? poate doream s? aud asta de la el, de mult... recunoscu Lia. ?i cu toate astea, l-am refuzat totu?i, din nou.
- Ce-ai f?cut? întreb? tat?l ei.
- I-am refuzat prietenia, spuse Lia, r?mânând îngândurat?.
- De ce, draga mea? încerc? domnul Kuny s?-i afle motivele.
- Tati, ?tii foarte bine cum stau lucrurile! Cuno?ti motivele mele, r?spunse ea. ?i eu îl iubesc, dar... Nu-l pot accepta în via?a mea a?a de u?or, de?i a? vrea...
- Scumpo, de ce complici tu totul?! Chiar ?i fratele t?u a observat cât e?ti de derutat?. Mi-a spus s? vorbesc cu tine, pentru c? el n-ar ?ti ce s? te sf?tuiasc?... Dar ?i eu ?i-am spus s? la?i în urm? trecutul! Ce-a fost, a fost, a trecut. Acum e cu totul altceva, o sf?tui To Kuny.
- ?tiu, tati, ?opti Lia. A? vrea s? pot uita, dar nu-i atât de u?or.
- Scumpa mea, dac? nu te-ai gândi la trecut, ai vedea c? totul este u?or! De ce te la?i influen?at? de ceva ce s-a petrecut în urm? cu mul?i ani? Nu-i corect nici fa?? de tine, nici fa?? de el. Ar trebui s?-?i ascul?i inima ?i vei vedea c? am dreptate. ?tii doar c? nu-?i vreau decât binele...
- ?tiu, tati. Îns? promisiunea mea...
- Erai o copil? pe atunci, când ?i-ai f?cut-o, o întrerupse tat?l ei. Nu e?ti obligat? s? respec?i acea promisiune. Ar fi absurd! Nu l?sa trecutul s?-?i controleze întreaga via??. Nu te gândi la ce a fost! Uit?, draga mea! Pentru c? timpul nu st? în loc. A?a c? gânde?te-te la ceea ce va fi, la viitor. El te iube?te acum, ceea ce e bine. ?i e dispus s? a?tepte pân?-i vei r?spunde sentimentelor lui. Dar, pân? când?! Pân? când crezi c? te va a?tepta? Nu ?tiu cât? r?bdare o avea el, dar te asigur c? nu te va a?tepta mereu, la nesfâr?it. Deci, dac? într-adev?r ?i tu îl iube?ti, a?a cum mi-ai spus ?i nu vrei s?-l pierzi, las? în urm? trecutul! Acum ar fi momentul potrivit s?-l accep?i ?i s?-i spui tot, absolut totul, o sf?tui To Kuny.
- Nu ?tiu, tati... p?ru ea indecis?. Am s? m? mai gândesc.
- Nu prea mult, draga mea. Nu prea mult, spuse domnul Kuny, îmbr??i?ând-o din nou ocrotitor, cu dragoste p?rinteasc?.
Cum dânsului îi pl?cea foarte mult de Lucian, îi convenea de minune ca acesta s? fie îndr?gostit de fiica lui, cât ?i faptul c? tân?rul comandant, pe care dânsul îl aprecia tare mult, îndr?znise, în sfâr?it, s?-i declare Liei ceea ce avea pe suflet, anume, c? o iube?te. Deci, Lucian f?cuse primul pas important, ce-i drept, cam târziu, îns? îl f?cuse totu?i. Astfel se gândea domnul Kuny, în timp ce-?i ?inea fiica în bra?e, t?cut. Lia avea ?i ea gândurile ei, contradictorii, care nu-i d?deau pace. Nu era deloc sigur? cum ar fi mai bine s? procedeze, era confuz?. Oare ar fi bine s?-i dea ascultare tat?lui ei sau nu?! Nu se putea decide deloc c?reia dintre cele dou? op?iuni s?-i dea prioritate. Într-adev?r, era confuz?...
- ?tii c? a fost ziua lui? relu? Lia, dup? cele câteva momente de t?cere, în care st?tuse în bra?ele tat?lui ei.
- ?tiu, spuse domnul Kuny.
- ?tii ?i c? anul acesta i-am f?cut un cadou deosebit, din partea noastr?, a tuturor? continu? Lia ideea anterioar?.
- Da, draga mea, ?tiu ?i acest lucru. Am aflat despre c??elu?. Ba mai mult chiar, l-am ?i v?zut de vreo câteva ori, în laborator, înainte de a-l d?rui colegului vostru.
- Adev?rat?! L-ai v?zut? se mir? sincer Lia.
- Sigur, draga mea. Cum a? fi putut rata ocazia de a vedea acel anim?lu? dr?g?la??! Un dalma?ian... Comandantului vostru i-a pl?cut?
- Mai ?i întrebi?! L-a îndr?git imediat ce l-a v?zut!
- E de în?eles, o aprob? domnul Kuny. Cine nu l-ar fi îndr?git?!
- Luci i-a pus numele „Spot”, îi aduse Lia la cuno?tin??.
- Ah, deci, l-a botezat deja... ?i chiar i-a g?sit un nume potrivit unui dalma?ian, „Spot”. Chiar dac? momentan nu are nici o pat?, cu siguran?? c? în curând va avea o mul?ime.
- A?a e, va avea... îl aprob? Lia, îngândurat?.
Apoi Lia îi povesti tat?lui ei n?zdr?v?niile pe care le f?cuse micu?ul dalma?ian, de cum ajunsese la bordul navei albastre, pe care o l?sase chiar ?i f?r? curent electric pentru o scurt? perioad?.
- A? putea r?mâne s? dorm aici în noaptea asta, tati? întreb? Lia într-un târziu, când terminase aproape tot de povestit ?i trecuse deja de ora 02.30. Nu de alta, dar e târziu ?i n-a? vrea s? m? întorc în camera mea. Oricum, nu m? a?teapt? nimeni acolo...
- Sigur c? po?i r?mâne s? dormi aici, scumpete! ?tii foarte bine c? po?i r?mâne ori de câte ori aici, e?ti oricând binevenit?, o aprob? domnul Kuny, care de altfel, evident, era încântat de ideea ca fiica dumnealui s? r?mân? s? doarm? acolo.
O privea mereu cu drag ?i sim?ea o mare bucurie s? o ?tie al?turi, de?i aceste câteva clipe petrecute împreun? cu ea erau prea pu?ine, insuficiente pentru a recupera timpul pe care-l petrecuse departe de ea, f?r? a avea posibilitatea de a o vedea crescând. Totu?i, chiar ?i acele câteva clipe, atât de pu?ine câte erau, aveau darul de a-i aduce mult? bucurie în suflet domnului Kuny, pentru c? î?i avea totu?i fiica al?turi, acea fiic? pe care o pierduse ?i pe care considera c? n-o va revedea poate niciodat?. Destinul i-o readusese totu?i al?turi, oricât de incredibil ar p?rea; chiar dac? ea era acum mare, nu mai era deloc micu??, r?mânea totu?i fiica dumnealui. Deci, Lia nu se întoarse în camera ei, r?mase toat? noaptea aproape de tat?l ei, domnul Kuny. ?i p?r?si cabinetul tat?lui ei de abia ziua urm?toare, dup? ora 10.00. Se gr?bi spre camera ei, gândindu-se c? Luci ar putea s? o viziteze ?i n-ar fi dorit s? n-o g?seasc? acas?, pentru c? cine ?tie ce ?i-ar mai putea el închipui. Ajunse repede în camera ei ?i constat? c? nu era nimeni acolo, iar judecând dup? aspectul general al înc?perii, p?rea clar c? nici nu fusese nimeni de când plecase ea de acolo, îns? Lia nu se baza pe acest am?nunt. Nu putea fi sigur? c? Lucian nu trecuse pe acolo mai devreme, când ea nu fusese acas?. Doar ?tia destul de bine cât de ordonat, atent ?i meticulos era Lucian; nu l?sa urme pe unde trecea, întotdeauna avea grij? s? lase toate lucrurile în ordine, a?a cum le g?sise. Iar gândul acesta o nelini?tea.
Se echip? în uniforma-i albastr?, iar la ora 13.30 fu prezent? la locul de întâlnire, în parcul de peste drum de apartamentul familiei Kelso, fiind curioas? ?i ner?bd?toare, s? vad? dac? într-adev?r Lucian se va ?ine de cuvânt ?i va veni, a?a cum spusese. Evident, cum Sid o z?rise deja pe fereastr?, el nu întârzie s? apar?; sosi la scurt timp dup? ea. Dup? ce se salutar? prietene?te, Lia îi spuse lui Sid despre decizia lui Lucian de a reveni la acele întâlniri zilnice, de la care absentase în ultimul timp, a?a c? amândoi r?maser? s?-l a?tepte. Doar c?, spre surprinderea Liei, care ?tia cât de punctual putea fi colegul ei, se p?rea c? acesta întârzia din nou, fiindc? trecuse de ora 14.00, iar el nu sosise. Sid era sigur c? Lucian nu va veni, îns? Lia îl convinse s?-l mai a?tepte pu?in; de moment ce el promisese c? va veni, atunci însemna c? va veni, cu siguran??, doar ?tia ea ce însemna pentru el o promisiune. De data asta îns?, Lucian chiar întârzia. Lia nu ?tia ce s? mai cread?, nici ce s? zic?. În jurul orei 14.25, Lia ?i Sid se preg?teau s? p?r?seasc? locul de întâlnire, când tocmai z?rir? o siluet? îndreptându-se spre ei. Era chiar Lucian, care, de?i întârziase, nu se gr?bea deloc. Mergea domol, agale, de parc? sosise mai devreme de ora stabilit?. Când se apropie destul de mult, se salutar? între ei.
- M? bucur s? te rev?d, Lucian, îl întâmpin? Sid, întinzându-i mâna, prietene?te.
- ?i eu... îi r?spunse în cele din urm? Lucian, dup? câteva clipe, strângându-i zâmbitor mâna.
Sfâr?ir? îns? prin a se îmbr??i?a prietene?te, nu se rezumar? doar la o simpl? strângere de mân?, doar nu se v?zuser? de mult... Pe Lia îns?, o salut? cu totul altfel, doar nu se putea mul?umi cu o îmbr??i?are banal?, o strângere de mân? sau altceva de genul acesta. A?a c?, f?r? a se sinchisi de prezen?a lui Sid, o s?rut? cu mult? pasiune, a?a cum deseori procedase.
- Scuza?i-mi întârzierea, relu? Lucian pe un ton foarte firesc, dup? câteva clipe. Dar nu e vina mea c? am întârziat, de data asta. Am plecat la timp din nav? ?i m-am str?duit s? ajung la ora stabilit?, pentru c?-mi place s? fiu punctual, s? nu-i las pe ceilal?i s? a?tepte degeaba dup? mine, îns? de data asta n-am reu?it s? ajung la timp. Îns?, repet, nu-i vina mea.
- Cum adic?, nu-i vina ta?! replic? Lia. Atunci, a cui altcuiva?
- Ah, p?i... Motivul întârzierii mele trebuie s? soseasc? dintr-o clip? într-alta, doar e pe aici, pe undeva, nu l-am pierdut pe drum... Iat?-l, a ?i sosit, preciz? el zâmbitor, privind spre dalma?ian, care-?i f?cu apari?ia, n?pustindu-se gr?mad? asupra ?ireturilor de la pantofii lui Sid. N?stru?nicule, las?-l în pace pe Sid! îl „cert?” Lucian.
- Las?-l, nu face nimic r?u, îl asigur? Sid, admirând c??elul, ce se str?duia din r?sputeri s?-i desfac? ?ireturile de la pantofi. Deci, ai venit cu c??elul?
- Dup? cum vezi... replic? Lucian. Crezi c? am gre?it aducându-l? Ne încurc? în vreun fel?
- Nu, sub nici o form?, îl asigur? Sid.
- Doar c? din cauza lui am întârziat azi, destul de serios, spuse Lucian.
- Asta a?a e, ai întârziat, îl aprob? Sid. Era cât pe ce s? plec?m singuri, f?r? tine. Credeam c? iar??i nu vei veni.
- A?... De moment ce am promis, trebuia s? fie clar c? voi veni. Iar dac? n-ar fi fost c??elul, n-a? fi întârziat deloc. Oricum, ?tiu acum ce am de f?cut data viitoare. Va trebui s? plec?m mult mai devreme din nav?, dac? vreau s? ajungem la timp la întâlnire.
- S? ajungem?! se mir? Sid. Adic?, vei lua c??elul ?i la întâlnirile urm?toare?
- Da, bineîn?eles. De ce, are ceva?
- Nu, absolut nimic, afirm? Sid.
- Foarte bine! Pentru c?, dac? nu deranjeaz?, îl voi lua mereu cu mine, la toate întâlnirile urm?toare.
- Îl po?i lua. Din partea mea, nici o problem?, îl asigur? Sid.
- Dar tu, Lia? i se adres? Lucian colegei sale. Tu ai ceva împotriv??
- Eu?! p?ru Lia surprins? de presupunerea lui. Te rog, Luci...
- A?a e, ai dreptate, tu n-ai putea fi împotriv?, zâmbi Lucian, privind spre ea pentru câteva clipe.
Lia sesiz? privirea lui insistent?, care avea ceva în plus fa?? de alt? dat?, de?i nu-?i d?dea seama ce anume, îns? ceva era diferit. Pornir? încet pe aleile parcului, c??elul urmându-i. C? îi urma era doar un fel de a defini alergatul s?u, când în zig-zag, dintr-o parte într-alta, când înainte, când înapoi, sau în orice direc?ii dorea el. Cum de obicei, ie?eau din acel parc într-un timp relativ scurt, de data aceasta, opera?iunea necesit? un timp mai îndelungat, fiind nevoi?i s? stea dup? c??el, doar nu doreau s?-l piard?.
- Acum în?eleg de ce ai întârziat azi la întâlnire, spuse Sid, care între timp î?i legase la loc ?ireturile, pe care Spot reu?ise s? i le desfac?.
- M? bucur c? în?elegi. Dup? cum vezi, mai mult eu a trebuit s? m? ?in dup? el, decât el dup? mine. E foarte r?sf??at.
- Merit? s? fie... aprecie Sid zâmbind. Doar e cadoul t?u.
- A?a e, cadoul meu, repet? Lucian îngândurat. A fost o adev?rat? surpriz?, foarte pl?cut?. Nici nu m? a?teptam, sub nici o form?, s? primesc vreun cadou, cu atât mai pu?in un asemenea cadou. ?i c? tot veni vorba despre asta, ?in s?-?i mul?umesc ?i ?ie, am în?eles c? ?i tu ai luat parte la realizarea lui.
- Ah, nu prea mult, se împotrivi Sid. Deci, n-ai pentru ce s?-mi mul?ume?ti.
- Eu î?i mul?umesc totu?i. Atât ?ie, cât ?i surorii tale, ad?ug? Lucian.
- Sonyei?! Dac? vrei s?-i mul?ume?ti, n-ai decât s? o faci personal, îl sf?tui Sid.
- Evident, afirm? Lucian, la care Lia îi atribui o scurt? privire dezaprobatoare. Poate am s?-i mul?umesc ?i personal, îns? înainte de a o face eu, te-a? ruga s?-i trasmi?i tu mul?umirile mele.
- Bine. Am s?-i transmit, aprob? Sid. În fond, nu-i mare lucru. Se va bucura când va afla c? ?i-a pl?cut c??elul. A fost ?i ea în laborator în momentul în care a luat „na?tere” cadoul t?u.
- ?tiu, am aflat c? a fost acolo. Apropo, c? tot veni vorba despre laborator, am putea trece ?i pe acolo azi, s? le mul?umesc ?i celorlal?i pentru ceea ce au f?cut, în special lui Dick?
- Sigur, putem trece oricând dore?ti, afirm? Sid. Celor din laborator le va face pl?cere s? revad? c??elul; ?i pe tine, evident...
- Te cred. Am aflat c? ?i ei s-au implicat, au avut un rol important în toate acestea, au lucrat în complicitate cu colegii mei, cu tine ?i cu sora ta.
- A?a e, to?i au avut partea lor de „vin?”, zâmbi Sid. Dar chiar, ce nume i-ai pus c??elului t?u?
- Spot, preciz? scurt Lucian.
- Spot, repet? Sid. Potrivit nume... ?tii, chiar înaint?m foarte încet cu el.
- Mie-mi spui?! De la ora 13.00, de când am plecat din nav?, pân? la ora 14.00, n-am reu?it s? ajung la întâlnire la timp, de?i mie mi se p?rea suficient o or?. Se pare c? m-am în?elat. Mâine o s? plec mult mai devreme din nav?, ca s? fiu sigur c? nu voi întârzia din nou. Sau poate ar trebui s?-l înv?? cu les?, ca s? m? urmeze îndeaproape, nu eu pe el.
- Cum, cu les??! Nu, nici gând, interveni Lia împotriva acestei idei. F?r? les?! Las?-l liber! De altfel, crezi c? blonda ar fi de acord s?-i pui les??
- Blonda?! se mir? Lucian. De unde ar afla ea acest am?nunt?
- Nu conteaz? cum sau de unde; în cele din urm?, de undeva tot ar afla ea. ?i po?i fi sigur c? n-ar fi deloc de acord cu una ca asta, spuse Lia. Nici ea, nici ceilal?i. De altfel, nici eu!
- Bine, de acord, n-am s?-i pun les?, accept? Lucian aceast? condi?ie, v?zând c? Lia era împotriv?. De altfel, era doar o posibilitate. La nevoie, în caz de strict? necesitate, a? putea veni cu un avion la locul de întâlnire, sau a? putea g?si orice alt? solu?ie pentru a nu întârzia.
- Da, ai putea utiliza un avion, îl aprob? Lia. ?i sigur nu vei mai întârzia.
Din aceast? discu?ie, Lia î?i d?du seama c? Lucian nu trecuse deloc pe la ea, s-o caute în acea diminea??, ceea ce era bine, deci, în acest sens, putea fi lini?tit?. Încet, cu Spot „urmându-i îndeaproape” liber, f?r? les?, se îndreptar? spre laborator, pentru ca Lucian s? le mul?umeasc? ?i celor de acolo pentru aportul adus la realizarea c??elului. Pe drum se întâlnir? cu Nick ?i Maria, pe care, evident, îi salutar?. Cei doi r?maser? cu c??elul ?i cu Lia, iar Lucian ?i Sid pornir? încet spre laborator, îndep?rtându-se pu?in de ei.
- ?tii, Lucian, îmi pare r?u pentru cele întâmplate în ultima vreme, începu Sid, când consider? c? se aflau destul de departe fa?? de Nick, Maria ?i Lia, pentru a nu fi auzi?i de ace?tia. Dac? toate acestea au avut cumva vreo leg?tur? cu mine, în vreun fel sau altul, atunci îmi cer iertare fa?? de tine ?i te asigur c? n-am avut nici o clip? inten?ia s? te sup?r.
- Nu, Sid, nu trebuie s?-?i ceri iertare deloc; tu n-ai gre?it cu nimic, n-a? avea ce-?i repro?a ?i nici n-a? fi avut motive s? m? sup?r pe tine.
- ?i totu?i, dac? e vorba de seara aceea, sâmb?t?, de la restaurant, când ea m-a s?rutat... Te asigur c? n-am avut nici un amestec, am r?mas surprins de gestul ei, la care nu m? a?teptam, deloc... Adic?, eu n-a? fi îndr?znit nici s?-mi imaginez a?a ceva!
- Sid, te rog, nu e nevoie de asemenea explica?ii! Am fost acolo, de?i n-a? fi vrut s? fiu, am v?zut totul... Nu e nimic altceva de ad?ugat.
- ?i totu?i, am în?eles c? ai vut probleme serioase, de s?n?tate, dup? aceea. Ceva legat de ni?te pastile.
- Adev?rat... Dac? am avut acele probleme, a fost numai din prostia mea ?i a nim?nui altcuiva. Deci, n-are rost s? amintim acel incident.
- Bine. A? vrea doar s? spun c? atunci a fost ultimul weekend pe care l-am petrecut împreun? cu ea. Dup? aceea, ne-am întâlnit doar în scopuri strict profesionale, f?r? a lua cina împreun? cu ea, f?r? a o conduce pân? acas?, f?r? alte lec?ii de dans, sau orice altceva de genul acesta.
- ?tiu, mi-a spus...
- Ah, deci, ?i-a spus... Ce altceva ?i-a mai spus?
- Destule. Îns?, n-are importan??.
- ?i-a spus chiar ?i c?... Sunt îndr?gostit de ea? insist? totu?i Sid.
- Da, mi-a spus. Oricum, b?nuiam eu.
- Luci, te asigur c? n-am vrut s? se întâmple astfel.
- Mie-mi spui, Sid?! Nu-?i face griji, te în?eleg perfect! Dragoste la prima vedere... ?i mie mi s-a întâmplat la fel, în urm? cu opt ani, când am v?zut-o prima oar?, tot pe ea. Nu po?i ?ine sub control asemenea sentimente! E ceva ce te dep??e?te, mai presus de orice.
- A? vrea s? m? crezi c? n-a fost inten?ionat.
- Te cred, îl asigur? Lucian.
- ?i s? nu m? consideri rivalul t?u, pentru c? nu sunt. ?tiam doar c? ?i tu e?ti îndr?gostit de ea, pentru c? mi-ai spus.
- Sid, nu te consider rivalul meu, îl întrerupse din nou Lucian, încercând s?-l conving? s? renun?e la acest subiect.
- Atunci, pot spera c? suntem înc? prieteni? întreb? Sid, cu o oarecare nesiguran?? în glas.
- Prieteni?! Bineîn?eles! Întotdeauna, îl asigur? Lucian, cu seriozitate.
- Ce bine, r?sufl? Sid, u?urat. M? temeam c? dup? acea întâmplare ?i-ai schimbat p?rerea în privin?a prieteniei noastre.
- Nu, n-a? fi avut motive.
- Poate... Nici n-a? fi vrut s?-?i dau motive. În plus, când am v?zut-o ?i m-am îndr?gostit de ea, eram con?tient de riscul pe care mi-l asumam, pentru c? ?tiam c? n-am nici o ?ans? în ceea ce o prive?te, pentru c? ea va pleca împreun? cu voi, ceilal?i colegi ai ei, iar eu, evident, voi r?mâne aici, deci, oricum, totul s-ar fi terminat într-o bun? zi. ?i chiar, când ve?i pleca?
- N-am stabilit înc? nimic exact în ceea ce prive?te data plec?rii de pe Proxima, deci, nu ?i-a? putea r?spunde, pentru c? nu ?tiu nimic sigur. Oricum, a trecut mai mult de un an de când am sosit aici, deci, ar fi mai pu?in de o jum?tate de an, în jur de cinci luni, s? zic. Cam a?a. Când termenul se va apropia de sfâr?it, m? voi consulta cu colegii mei ?i de abia atunci, împreun? cu ei, vom stabili data exact? a plec?rii. Pân? atunci, nu-i nimic sigur înc?, explic? Lucian.
- Vreo cinci luni... replic? Sid. Destul de pu?in. Ne va fi greu f?r? voi, pentru c? ne obi?nuisem cu prezen?a voastr? aici.
- ?i nou? ne va fi greu, r?spunse Lucian îngândurat. Dar nu avem încotro, nu putem evita acest lucru; vom pleca, totu?i! ?i nu vom putea amâna mereu data plec?rii.
- Sigur. În?eleg, îl aprob? Sid, cu o urm? de triste?e în glas.
Conversa?ia le fu întrerupt? de Lia, care li se al?turase din nou, fiindc? Nick ?i Maria plecaser? deja. Iar c??elul venise ?i el pe lâng? ei, gudurându-se printre picioarele lor. Când s? porneasc? îns? spre laborator, dalma?ianul se prinse cu putere de cracul pantalonilor uniformei comandantului, p?rând hot?rât s? nu dea drumul cracului atât de curând.
- Ah, nu din nou... rosti Lucian, privind zâmbitor spre c??elul ce strângea între din?i?ori cracul pantalonilor s?i...