proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*36. Explica?ii…

Zorii zilei de luni, 12 noiembrie 2091, nu se l?sar? a?tepta?i. Lucian se trezi la pu?in dup? ora 08.00, de?i seara trecut? de abia adormise, destul de târziu ?i nici m?car nu se odihnise bine în timpul nop?ii. Din cauza Liei, evident. Se gândise prea mult la ea ?i la Sid. Chiar ?i acum, când se trezise, tot la ea se gândea; la ea ?i la Sid... Se dichisi cât mai repede cu putin??, a?a cum se cuvine, gust? pu?in din micul-dejun preg?tit pentru el de cei doi robo?i, goli pe ner?suflate con?inutul unei ce?ti de cafea, menit? s?-l învioreze cât de cât, apoi veni pe puntea principal?, unde se a?ez? îngândurat pe un fotoliu ?i privi spre computerul care înregistra activitatea Emei; nimic nou, ea st?tea nep?s?toare.
La 09.15 p?r?si interiorul navei sale, îndreptându-se spre camera Liei, pe care, conform învoielii dintre ei, avea s-o întâlneasc? la ora 10.00. Aerul proasp?t de afar?, la fel de alb ca întotdeauna, avu darul de a-l înviora, reu?ind astfel ceea ce nu reu?iser? du?ul de diminea?? sau cea?ca de cafea servit? mult prea repede la micul-dejun. Porni, deci, mai vioi spre camera colegei sale, îns? tot o vedea împreun? cu Sid, de parc? era obsedat de acest gând.
Ora?ul artificial îl întâmpin? t?cut, cufundat în ve?nica-i lini?te deplin?, ce-l lipsea parc? de aspectul unui mare centru urban. Nu era nici ?ipenie de om pe str?zi, nu l?trau câini, nu ciripeau de zor vr?biu?e guralive, nici alte specii de p?s?ri, nu b?tea vântul, nu circulau vehicule zgomotoase... Nu era nimic, decât lini?te, ordine ?i cur??enie.
Prin zon?, el era singurul care se mi?ca la acea or?, deloc matinal?. Pentru el îns?, aceste am?nunte erau neînsemnate, lipsite de orice importan??. Nu dorea decât s? ajung? mai repede la Lia, iar aceast? dorin?? i se îndeplini în curând, fiindc? nu dup? mult timp ajunse în dreptul u?ii camerei ei. Cioc?ni u?or de câteva ori, apoi a?tept? ca ea s?-i deschid?. Cum ea ?tia c? el va sosi, nu întârzie s? apar? în dreptul u?ii.
Pl?nuise ca înc? din momentul în care o va z?ri, s?-i repro?eze câte ?i mai câte, legate de faptul c? o z?rise împreun? cu Sid, îns? nu reu?i s?-?i pun? planul în aplicare, de?i nu-?i d?dea seama ce anume îl împiedica. În schimb, se trezi f?r? s? vrea c? o îmbr??i?eaz? ?i o s?rut? p?tima?, gândindu-se la „rivalul” s?u, Sid, pe care dorea s?-l înl?ture din preajma ei, prin orice mijloace, îns?, bineîn?eles, pa?nice; în cazul lui, acesta p?rea a fi cel mai sigur mod. Nu avea de gând nici s? piard? prietenia tân?rului Kelso, deci, nu-?i d?dea prea bine seama cum ar trebui s? procedeze, îns? era cazul s? ia m?suri, nu s? stea degeaba. Deocamdat?, tot ce putea face, era s? o s?rute, ca pentru a o determina s? treac? de partea lui ?i s? renun?e la Sid, s?-l uite.
Cum nu intrase înc? în interiorul camerei, ci r?m?sese în prag, u?a nu se închisese, era înc? deschis?. Prin urmare, oricine ar fi trecut pe acolo, i-ar fi putut z?ri cu u?urin??, îns? nu era nimeni prin preajm?, care s?-i vad?, cu excep?ia domnului To Kuny, care-i urm?rea t?cut din biroul s?u, cu ajutorul aparaturii sale sofisticate. Tocmai spusese c? nu-l va mai verifica pe tân?rul comandant niciodat?, c? va avea deplin? încredere în el, mereu, îns? acum era la mijloc adev?rata sa fiic?, Lia, deci...
Dup? câteva clipe, intrar? totu?i în camer?, unde, înainte ca ea s? apuce s? spun? ceva, el repet? gestul de mai înainte, f?r? a-i l?sa ei timp s? protesteze în vreun fel sau altul, apoi spuse cu non?alan??, de parc? pân? în acel moment s-ar fi comportat perfect normal:
- Bun? diminea?a, Lia!
- P?i... Bun? s? fie, Luci, de?i... rosti ea moroc?noas?, vrând s? par? ofensat?.
- Nu începe cu repro?urile, o înterupse el gr?bit. ?tiu, am repetat gre?eala aceea ?i ?i-am dat din nou ocazia s? m? acuzi c? mi-am înc?lcat cuvântul dat în leg?tur? cu acea promisiune pe care tu sus?ii c? ?i-am f?cut-o... ?tii tu despre ce e vorba. ?tiu ?i eu foarte bine. ?i e adev?rat, ?i-am promis... Îns? nu regret deloc! Te-am avertizat c? voi continua s?-mi încalc acea promisiune ori de câte ori mi se va ivi ocazia, chiar cu riscul de a fi din nou acuzat; îmi asum acest pl?cut risc. Chiar dac? tot nu dore?ti s?-mi acorzi prietenia ta, de?i eu insist... Te rog! Din nou, pentru a nu ?tiu câta oar?, accept?-mi prietenia! M?car o perioad?, cât dore?ti tu, fie ?i numai de prob?.
- Prietenia?! Luci, nu-ncepe cu chestiile astea înc? de diminea??, ca s? ne mearg? prost tot restul zilei. Încearc? s? te ab?ii, îl sf?tui ea cu seriozitate.
- De acord, o s? încerc, dar nu-?i promit c? o s? ?i reu?esc acest lucru. De fapt, nu-?i promit nimic!
- Nu m? mir?! Tipic ?ie...
- Mda... îngân? el îngândurat, apoi puse o întrebare banal?, de?i nu asta avea de gând: ?i deci, ce f?ceai?
- Te a?teptam. ?tiam c? vei sosi.
- Serios?! M? a?teptai?! Nu se observ?! Dac? ?tiai c? voi sosi, de ce nu te-ai echipat înc? de plecare?
- Pentru c? n-am avut chef. Pricepi? ?i ce ai de gând, domnule comandant? S? m? pedepse?ti?
- Nu, evident! Te-a? ruga îns? s? te echipezi totu?i, dac? acum ai cumva chef. Te a?tept!
- Bine, a?teapt?-m?!
- Nu prea mult, sper.
Ea se retrase, pentru a îmbr?ca, evident, albastra-i uniform?; reveni dup? câteva momente, apoi ie?ir? împreun?.
- Luci, s? ?tii, n-am mâncat nimic pân? acum, deci, propun s? mergem la un restaurant, dac? e?ti de acord.
- Bine, de acord. De altfel, nici eu n-am mâncat nimic în nav?, înainte de aveni aici. Am b?ut doar o cafea. Deci, putem servi împreun? micul-dejun la un restaurant apropiat, chiar dac?...
- Chiar dac?? îl întreb? ea, sesizând c? el se oprise. Ce anume?
- Nu, nimic... N-are importan??!
- Te deranjeaz? faptul c? totul e artificial? Asta o ?tim prea bine, a?a c? nu v?d de ce te-ar deranja. Înc? nu te-ai obi?nuit cu ciud??eniile locale?
- Te rog, nu m? lua în seam?; e doar o alt? toan? de-a mea... Poate c? înc? nu m-am obi?nuit cu toate ciud??eniile locale. ?tiu prea bine c? totu-i artificial aici, dar... S? zicem c? merge! De?i, un mic-dejun artificial... Nu m? încânt? deloc ideea asta, îns?...
- Luci, nu mai bate câmpii, îl întrerupse ea. Te încânt? sau nu ideea asta, treaba ta! Dac? nu-?i convine, n-ai decât s? nu m?nânci nimic. Eu îns? am s? servesc micul-dejun, pentru c? mi-e foame. ?i nu m? deranjeaz? c? totul e artificial. A?a c?, s? mergem! N-are rost s? întârziem.
- Ai dreptate. S? mergem!
Iar dac? se în?eleser? asupra faptului, pornir? spre cel mai apropiat restaurant, pentru a servi împreun? micul-dejun. Intrar? ?i se a?ezar? la o mas? liber?. Oricum nu era aglomerat la ora aceea; puteau g?si cu u?urin?? locuri libere. Lia îl întreb?:
- Ce-ai vrea s? serve?ti?
- Nu ?tiu, ezit? el. Nu m? pricep, eu am servit masa de diminea?? în nava noastr?, aproape mereu.
- S?pt?mâna asta parc? aveai interdic?ie la g?tit, îi aminti ea.
- A?a e. ?i m-am conformat interdic?iei. N-am g?tit deloc; în schimb robo?ii au f?cut-o, ei nu aveau interdic?ie, iar eu doar am servit ceea ce au preg?tit ei. Aici îns?... Î?i spun eu cum s? proced?m; î?i propun s? faci tu comanda ?i pentru mine, te pricepi mai bine, doar serve?ti micul-dejun aproape în fiecare diminea?? aici, în ora?.
- Adev?rat. Deci, chiar te la?i pe mâinile mele? Ai curajul ?sta?
- Sigur. De ce nu? Doar nu e nici un pericol, presupun...
- Nu se ?tie niciodat?, zâmbi ea amuzat?, apoi comand? pentru amândoi micul-dejun, pe care-l servir? în lini?te, dup? care p?r?sir? localul.
- Deci, cum ?i s-a p?rut totu?i micul-dejun?
- Hmm; acceptabil, aprecie el.
- Nu pari prea încântat, remarc? ea.
- Sincer s? fiu, nici nu sunt, recunoscu el. Nu c? n-ar fi gustoase, dar... Artificiale?! Nu m? împac deloc cu ideea asta. E ca ?i cum am consuma... Cumva plastic!?
- Nici chiar a?a. S? nu exager?m! Eu m-am obi?nuit deja, nu mi se mai pare neobi?nuit.
- Îmi închipui... De fapt, nici nu e neobi?nuit, doar c?... Ah, chiar n-are nici o importan??, e doar o banalitate! ?i-am spus, o toan?; am câte unele, mi-e greu s? scap de ele.
- A?a e. Atunci, s? schimb?m subiectul cu unul mai interesant, propuse ea. Spre exemplu... Ce c?utai asear? prin ora??
- Asta ?i se pare important?! ?i de fapt... se mir? el, surprins de faptul c? tot ea îl tr?gea la r?spundere. Eu, ce c?utam?! Mai bine zis, ce c?utai tu prin ora?, la o or? total nepotrivit?, ba înc? înso?it?, de nimeni altul decât de prietenul nostru comun, Sid?
- Te rog, nu schimba subiectul.
- Mda, bine; s? nu-l schimb... murmur? el nemul?umit, încruntându-se u?or. Dar nu cred c? te intereseaz? ce anume c?utam eu prin ora?; dup? cum ?i-am spus, am avut ceva de rezolvat, ceva care s-a ?i rezolvat între timp, cu bine.
- Da, ?tiu, probleme personale, replic? ea.
- Oricum, spre deosebire de tine, eu eram singur, îi repro?? el.
- ?i ce vrei s? spui cu asta? De ce te deranjeaz? atât de mult faptul c? m? aflam în compania lui Sid? Chiar tu mi-ai spus, cu pu?in timp în urm?, c? m? pot plimba oricând, cu oricine, chiar ?i cu Sid.
- ?tiu, n-am uitat! Deci, te-ai gr?bit s?-mi dai ascultare, s?-mi urmezi sfatul.
- Uite ce e: ?i-am mai spus c? nu-?i sunt datoare cu nici o explica?ie! Sunt liber? s? fac orice doresc, nu-i a?a? ?i cu asta-basta! Am încheiat subiectul! De ce ?ii neap?rat s? m? indispui?
- Nu vreau deloc s? te indispun, doar c?...
- Doar c?...?! Spune! Care-i problema?
- Nici una! Ai dreptate. Nu-mi e?ti datoare cu nici o explica?ie ?i po?i face orice dore?ti în timpul t?u liber. Eu nu-?i pot impune cum s? ?i-l petreci sau cu cine. N-am dreptul ?sta, e clar!
- Vezi?! Nu era atât de greu! M? bucur c? ?i-ai dat, în sfâr?it, seama de acest lucru.
- Nu era deloc atât de greu s?-mi dau seama, mai greu era de acceptat.
- De acceptat, ce?! Faptul c? func?ia ta de comandant nu-?i rezerv? dreptul de a-mi controla orice mi?care?
- Nu, nu asta, evident. În fine! Nu conteaz?. Nu are rost s? încerc s?-?i explic cum stau lucrurile, ?tiu prea bine c? nu vom c?dea de acord în aceast? privin??. E poate doar o alt? toan? de-a mea; ?tii doar, am destule ?i nu pot sc?pa de ele.
- Pentru c? nu vrei s? cedezi!
- Eu?! Tot eu?! De ce trebuie ca eu s? cedez, mereu, în fa?a ta? De ce nu ?i tu, o singur? dat?? Sau m?car s? accep?i un compromis?
- Eu cred c? sunt destul de rezonabil? ?i accept destule, din partea ta.
- Asta, dup? p?rerea ta, desigur.
- ?i ce-ai vrea, mai mult de atât?
- Poate c? nimic. Sau poate c? ar trebui s?-?i dai ?i singur? seama. Poate c? a? dori mai mult? în?elegere din partea ta ?i de ce nu, pu?in? prietenie...
- Luci, îi atrase ea aten?ia de îndat?, cu seriozitate în glas.
- Da, da, ?tiu... Normal, f?r? prietenie! Vezi?! ?i mai spui c? accep?i destule, din partea mea!
- Destule, cu excep?ia p?r?ii cu prietenia. Nu mai aduce subiectul ?sta în discu?ie ?i vei evita nepl?cerea de a fi refuzat.
- Prea bine! V?d c? nu te la?i influen?at?...
- ?i atunci... reveni ea la subiectul care o interesa. Îmi spui sau nu care erau problemele tale personale, pentru care te aflai asear? în ora??
- De ce ?i-a? spune, oare? Nici eu nu-?i sunt dator cu nici o explica?ie! Ca ?i tine, am dreptul s? fac orice doresc în timpul meu liber. Nici tu nu-mi po?i controla toate mi?c?rile!
- Bine jucat! Îmi pl?te?ti cu aceea?i moned?, observ? ea. ?i atunci, cum r?mâne cu sinceritatea ta? Cu rela?ia de parteneriat, de colaboratori, care ar trebui s? se bazeze în primul rând pe încredere, de ambele p?r?i? Ai spus clar, f?r? secrete!
- ?tiu foarte bine ce am spus, o întrerupse el. F?r? secrete, dac? este ceva important.
- ?i asta nu e ceva important?
- Nu, afirm? el. Altfel ?i-a? fi spus, f?r? ezitare! A?a îns?, nu v?d de ce te-ar interesa. Desigur, faptul c? e?ti foarte curioas? din fire ar explica totul.
- Deci, ?tii c? sunt foarte curioas?, iar cum tu e?ti de obicei foarte sincer, nu-?i în?eleg t?cerea. Ai ceva de ascuns fa?? de mine?
- Nu, n-am nimic de ascuns, îns? nu-i treaba ta! Prea bine... oft? el într-un târziu. De?i nu v?d care ar fi rostul, dac? insi?ti atât, am s?-?i spun despre ce era vorba. ?i am s?-?i dovedesc, înc? odat?, c? sunt foarte sincer, de?i nu-i deloc în avantajul meu. Ce vrei s? ?tii, de fapt?
- Nu ?tiu. Ce s-a întâmplat. Tu ?tii mai bine...
- Bine. Am s?-?i spun, de?i nu-mi convine. Oricum, s? nu-mi ceri s? intru prea mult în detalii, pentru c? n-am de gând.
- Fii f?r? grij?! N-am s?-?i cer nimic, decât adev?rul.
- Hmm... Uneori e?ti o adev?rat? pacoste, ?tiai?! În fine... Am decis s?-?i spun, deci, ascult?-m?! Mi-am petrecut acest weekend în nava noastr?, dormind, lenevind, stând ?i plictisindu-m?, cam la fel ca Ema. Ieri, spre sear?, a venit blonda, pe nea?teptate.
- Maria?!
- Întocmai, ea, doar nu avem o alt? blond? pe aici... Pân? la ea, nu venise nimeni. Spunea c? vrea s-o vad? pe Ema, micu?a femel?-p?ianjen, chiar dac? aceasta putea fi urm?rit? cu u?urin?? pe computer, datorit? microcipului ata?at de Mihai. A?a c?, s-a dus s? o vad?. Între timp, eu am stat nemi?cat, în acela?i loc în care m? g?sise ea, pe un fotoliu de pe puntea principal?, iar ea a stat destul de mult cu micu?a ei prieten?. Când s-a întors de la Ema, am luat masa împreun?, desigur preparat? de robo?i, îns? eu am servit-o. Cu ocazia asta, m-am ridicat de pe fotoliul pe care lenevisem. Îns? nu pentru mult timp. Dup? ce ne-am s?turat, mi-am reluat locul, iar ea a verificat computerul în leg?tur? cu micu?a femel?-p?ianjen ?i activitatea acesteia din ultimele zile.
- Lucian, nu v?d care-i problema, îl întrerupse Lia.
- Ai r?bdare, ajungem imediat la ea!
- Deci, s? în?eleg c? ai avut probleme cu blondina?
- Nu, nu chiar cu ea, de?i poate c? ?i cu ea, pu?in. Mai mult îns?, cu Nick.
- Cu Nick?! Nu în?eleg... De ce cu el?
- Ai r?bdare ?i vei în?elege imediat! Deci, dup? ce blondina s-a convins c? nu era nimic interesant de v?zut pe computer, s-a hot?rât s?-mi spun? ceva, în leg?tur? cu Nick. Era îngrijorat? din cauza lui, de?i nu mi-am dat prea bine seama de ce. Am încercat s? o conving c? totul este OK ?i n-are motive s? fie îngrijorat?; nu ?tiu în ce m?sur? am reu?it.
- De ce era îngrijorat??
- Spunea c? Nick nu e înc? preg?tit s? ne înso?easc? pe Terra, c? a încercat s? stea de vorb? cu el, îns? nu p?rea interesat de subiect. În fine... Nu despre asta vorbeam, altceva doreai s? afli. Pe m?sur? ce vorbea, devenea din ce în ce mai agitat?. A?a c? am decis s? încerc s? o lini?tesc. M-am ridicat de pe fotoliu ?i am îmbr??i?at-o u?or, prietene?te doar. Imagineaz?-?i c? a ?i plâns.
- Cine? Blondina?!
- Da, ea. De ce te mir??! În final, reu?isem s? o calmez, doar c?, din nefericire, înainte de a m? îndep?rta de ea, a ap?rut Nick, surprinzându-ne în acea pozi?ie compromi??toare. Îmbr??i?a?i.
- Ah, asta era... se dumiri ea, amintindu-?i c?-l întâlnise pe fratele ei, foarte ab?tut. ?i el ce-a spus?
- Mai ?i întrebi?! Ce-ar fi putut spune? Închipuie-?i! Ceva de genul: „Mai întâi sora mea, apoi chiar so?ia mea...” Asta a spus!
- Hmm; îmi închipui... P?i... Felicit?ri! Mereu reu?e?ti s? intri în astfel de neîn?elegeri.
- Un moment, o întrerupse el. A?a cum ai spus tu, a fost doar o neîn?elegere! Nimic mai mult! N-aveam de gând s?-i fac ceva blondei, doar nu eram cretin! Nu s-a întâmplat nimic între ea ?i mine!
- Nici m?car n-ai s?rutat-o?
- Nu, bineîn?eles! Nici nu mi-a trecut prin gând s-o s?rut! Voiam doar s-o lini?tesc, atâta tot!
- Original mod de a o lini?ti ai mai g?sit ?i tu, de altfel, specific ?ie, evident...
- Cum altfel ai fi vrut s? procedez?
- Nu ?tiu, poate prin cuvinte potrivite.
- Posibil... Numai c? eu nu-mi g?seam cuvintele potrivite în acel moment. Eu nu sunt tu. Nu sunt psiholog, s? am mereu cuvintele potrivite, dinainte preg?tite!
- Sigur, tu nu puteai g?si o alt? cale de rezolvare a situa?iei.
- Ce încerci s? spui?! Nu m? acuza, pentru c? gre?e?ti! Am fost foarte corect cu blondina, îns? nu mi-a trecut prin cap o alt? modalitate de a o scoate din starea aceea! Tu n-ai fost acolo, ca s? în?elegi... De altfel, repet, nu-?i datorez explica?ii ?i doar ce am spus c? nu vreau s? intr?m în detalii! ?i-am spus adev?rul doar ca s? vezi c? sunt totu?i sincer ?i n-am nimic de ascuns, de?i nu e în avantajul meu. Nu eram îns? obligat! Pricepi?
- ?i chiar n-ai s?rutat-o?
- Nu, sigur c? nu, înt?ri el. Dac? nu m? crezi, po?i verifica! O po?i întreba ?i pe ea sau chiar pe Nick, n-am nimic împotriv?! Doar c? nu-mi vine s? cred c?-mi pui astfel de întreb?ri!
- Bine, nu te sup?ra! ?tiu doar c?-?i place s? s?ru?i fetele frumoase, deci, de ce s? fi sc?pat ocazia de a o s?ruta ?i pe ea, doar e frumoas?, chiar foarte frumoas?...
- Lia, te rog!
- Bine, scuz?-m?... ?i cum s-a rezolvat problema în final?
- Nu conteaz? cum, ci doar c? s-a rezolvat totu?i, cu bine.
- ?i totu?i, cum ai reu?it s?-l convingi pe Nick?!
- ?i-am spus, nu m? mai chinui atât, nu vreau s? detaliez, mi-a fost de ajuns prin ce-am trecut asear?... N-a fost deloc pl?cut!
- Care parte n-a fost deloc pl?cut? pentru tine?
- Poftim? replic? el, încruntându-se u?or.
- N-are importan??, renun?? ea. Deci, asear?, când ne-am întâlnit, totul se rezolvase deja, de aceea erai atât de mul?umit!
- Da, evident!
- ?i totu?i, ce c?utai în ora??
- Cum, adic??! P?i, Nick plecase furios din nav?, apoi, blondina... Ea mi-a spus s? stau lini?tit, c? va rezolva ea totul, dar n-am putut s?-i dau ascultare. Nu puteam fi lini?tit! Nu puteam suporta gândul c? le creasem acest gen de probleme! M-am dus s? vorbesc cu Nick, s?-i explic situa?ia, îns? nu mai era nevoie... Când am ajuns eu acolo, erau deja împ?ca?i, îmbr??i?a?i. Maria a reu?it s?-l conving? c? nu s-a întâmplat nimic.
- E?ti sigur c? se împ?caser??
- Da, absolut! Dac? v?zându-i împreun?, îmbr??i?a?i, înc? puteam avea îndoieli, apoi Nick mi le-a spulberat imediat! El însu?i m-a asigurat c? totul este în ordine. Blonda a reu?it s?-l conving?, iar eu eram mul?umit, pentru c? nu mi-ar fi convenit deloc ca eu s? fiu motivul pentru care ei doi s? se certe. Sunt un cuplu reu?it; le st? foarte bine împreun?!
- A?a e. S? nu ui?i acest lucru!
- Ce vrei s? spui, Lia?
- Nimic. M? întrebam doar cum po?i s? intri mereu în astfel de încurc?turi nepl?cute?
- ?i eu m-am întrebat acest lucru... N-am g?sit înc? un r?spuns.
- ?i chiar n-ai s?rutat-o sau nu aveai de gând s-o faci?
- Poftim?! ?i-am mai spus c? nu, iar dac? nu m? crezi, treaba ta, se încrunt? el.
- Sincer, e greu s? te cred. Ai f?cut-o cu Ly, deci, de ce nu ?i cu ea? Doar î?i place s? te „distrezi” cu fetele...
- Asta crezi tu c? fac?! M? distrez?! Gre?e?ti! Hmm... Pentru ultima oar? repet, n-am s?rutat-o pe Maria ?i nici nu inten?ionam s-o fac! ?i nici c? m-ar interesa ce crezi tu ?i ce nu... Iar cu Ly a fost cu totul altceva, ?tii tu prea bine ce sau ar trebui s? ?tii mai bine ca oricine. Nu s-ar fi întâmplat absolut nimic, dac? nu s-ar fi amestecat cineva ?i nu i-ar fi spus toate chestiile alea despre mine.
- Nu încerca s? m? acuzi! Nu-i vina mea c? ea a interpretat totul altfel decât cum i-am spus eu.
- Nu vreau s? te acuz de nimic, îns? pân? s? nu-i fi vorbit tu astfel despre mine, avea încredere în mine. Acum nu mai are deloc. De fapt, nici nu vrea s? m? vad?, nu m? mai suport?! Cât despre Maria, î?i mai spun un singur lucru ?i cu asta-basta! Am încheiat subiectul, definitiv! Nu crezi c? dac? m-ar fi interesat persoana ei ?i a? fi dorit s-o cuceresc, a? fi f?cut-o de mult; timp am avut suficient! Pân? s? fi ajuns aici, pe Proxima, ar fi putut deveni chiar so?ia mea ?i nu s-ar mai fi c?s?torit cu Nick. Iar dac? n-am încercat atunci, de ce a? face acest lucru acum?! N-are nici un sens!
- N-am zis c? ai fi încercat s? o cucere?ti, ci doar s? te distrezi pu?in cu ea, doar e tân?r?, frumoas?, treze?te oricui interesul. Iar majoritatea b?rba?ilor nu ?in cont de faptul c? persoana pe care au pus ei ochii e deja c?s?torit?. Dimpotriv?, acest lucru nu-i deranjeaz? deloc, cu nimic.
- Poftim?! Ce vrei s? isinuezi?! Cum po?i afirma a?a ceva despre mine?! ?tii foarte bine c? nu-i adev?rat! ?tii c? eu nu sunt un astfel de om! Sau cel pu?in ar trebui s? ?tii! Cred c? ?i-am demonstrat de destule ori acest lucru! Spune, sincer, de câte ori n-am fost oare singuri, dar absolut singuri?! În pe?tera aceea, ore în ?ir, pe întuneric... Uite, chiar ?i acum, aici, nu-i nimeni prin preajm?. Lia, ?i-am mai spus parc?, uneori m? surprinzi, într-un mod foarte nepl?cut! Nu ?tiu... Drept cine m? iei?! Nu-mi vine s? cred!!! E absurd! Dar... Nu conteaz?! N-are rost s? m? indispun.
- Luci, nu trebuie s? te sim?i jignit! De fapt, ai dreptate! Am exagerat. Îmi pare r?u, nu ?tiu ce m-a apucat. Uneori spun chestii pe care n-ar trebui s? le rostesc.
- Î?i pare r?u?! Z?u c? nu ?tiu ce s? mai cred.
- Totu?i, Luci, despre tine n-am de spus decât dou? cuvinte, care te definesc ?i te caracterizeaz?, ca persoan?: Don Juan! Asta spune totul, nu?!
- Asta?! Cum?! Grozav! Înc?... Tot asta-i impresia ta despre mine? Atât ai în?eles? Doar atât sunt eu? Asta reprezint? ?i nimic altceva? Nu ?i-am dovedit nimic în to?i ace?ti ani? Absolut nimic?
- Nu ?tiu ce-ai vrea s?-mi dovede?ti, dar din comportamentul t?u actual, doar asta reiese acum, nu altceva!
- Acum?! Comportamentul actual? Deci, în continuare am un comportament necorespunz?tor, dup? p?rerea ta, mai ales fa?? de domni?oare. ?tiu, n-am uitat; sunt indisciplinat. ?i restul anilor nu conteaz??! Îi consideri cumva inexisten?i?
- Nu în?eleg, la ce te referi!?
- P?i, am fost mereu doar un Don Juan ?i-n to?i ace?ti ani, cât am c?l?torit cu „Pacifis”?! ?ase, cel pu?in?!
- Nu. N-ai fi avut cum!
- N-a? fi avut?! Pe naiba, n-a? fi avut cum! A?... Nu conteaz?; m? enervez degeaba. M? întreb, ce-ai scris oare despre mine în raportul t?u; probabil e un dezastru total! Dac? domnii din Comisia Disciplinar? nu m-au sanc?ionat deloc înainte de plecarea în misiune, când ai depus acea reclama?ie, foarte probabil c? m? vor sanc?iona sever la întoarcere, dup? ce le vei prezenta acel raport al t?u.
- A?a crezi?
- Uff... Repet: Nu conteaz?! N-am nimic de pierdut!
- Oare?!
- Ce vrei s? spui?
- Î?i dai seama, sper, c? n-am de gând s?-?i dezv?lui.
- Ah, Lia, oricât a? încerca s? te în?eleg, cred c? nu voi reu?i niciodat?!
- Acela?i lucru e valabil ?i pentru mine, în cazul t?u. Singurul lucru pe care-l în?eleg ar fi c? totu?i, e?ti un mare Don Juan, în continuare, fie c?-?i place, fie c? nu. Nu po?i nega acest lucru ?i ar fi bine s? nici nu încerci.
- De ce a? contrazice un psihiatru?! Ar fi o „nebunie” din partea mea!
- Las? textele, Don Juan!
- Le-a? l?sa, dar nu-mi dai voie... În fine! Repet: Chiar nu conteaz?! A? aprecia îns? dac? ?i-ai ?ine gura fa?? de colegii no?tri ?i nu le-ai spune nimic din ceea ce tocmai ai aflat.
- De ce nu le-a? spune?
- Pentru c?... Nu ?tiu. Nu g?sesc motive. Dar nu v?d nici de ce le-ai spune. Nu-i nimic interesant. Nu te-ar ajuta cu nimic.
- Nu-?i face griji. Nu le voi spune! Promit!
- Nu-i nevoie s?-mi promi?i, dar, oricum, mul?umesc. Deci, eu ?i-am povestit partea mea. Acum e rândul t?u. Tu ce ai de spus?
- Eu?! În leg?tur? cu ce? Cumva... Cu Sid?! Nimic!
- Haide, eu ?i-am f?cut pe plac, de?i nu eram obligat! Încearc? s? procedezi ?i tu la fel. Rela?ia de parteneriat se bazeaz? pe încredere reciproc?, nu doar de o singur? parte; de obicei, de partea mea. Doar eu trebuie s? fiu cel sincer, mereu? Tu, nu? Niciodat??
- Fie, accept? ea în cele din urm?. De fapt, cu Sid m-am întâlnit sâmb?t? seara, prin ora?, iar la desp?r?ire, am c?zut de acord s? ne vedem ?i ziua urm?toare, adic? ieri. ?i asta a fost tot.
- Cum adic?, tot?! Nu vreau detalii, dar... Ce-ai f?cut totu?i?
- Nimic neobi?nuit. Adic?, nimic de genul a ceea ce ai f?cut tu, îi repro?? ea discret, apoi î?i continu? ideea: Ne-am plimbat, am stat de vorb? ?i... L-am înv??at s? danseze.
- S? danseze?!
- Da, s? danseze, pentru c? nu ?tia. A?a c? i-am acordat primele lec?ii de dans.
- Primele lec?ii?! Adic?, ai de gând s? continui?
- Da, de ce nu? Pân? va reu?i cât de cât s? priceap? ceva, s? prind? ritmul, mi?c?rile.
- ?i crezi c?-i bine s?-i dai aceste lec?ii?
- Da, de ce nu? Tu ai înv??at-o pe sora lui, iar eu pe el. Crezi c? e ceva r?u în asta?
- Nu cred c? p?rerea mea te intereseaz? prea mult sau c? vei ?ine vreodat? cont de ea. De fapt, din nou ai dreptate: Faci ce vrei ?i cum crezi tu c? ar fi mai bine. ?i unde anume a?i exersat?
- În camera mea, pân? au ap?rut Ly ?i Mihai.
- În camera ta?!
- Da, desigur, acolo. Altfel, unde altundeva ai fi vrut s? exers?m? În ora?, în nava noastr?, pe suprafa?a alb? a planetei?
- Hmm... ?i crezi c? e bine s? continui cu aceste lec?ii, cu Sid?
- Evident. De ce nu?
- ?i ce-ai s? faci dac? el se va îndr?gosti de tine?
- Cine?! Sid?!
- Da, el. De ce te miri?! Crezi c? n-ar fi posibil?
- Nu ?tiu. Îns? nu cred c? el ar comite o asemenea impruden??.
- S? presupunem c? totu?i o va face. Cum te vei descurca în aceast? situa?ie?
- Nu ?tiu. Chiar nu m-am gândit la aceast? posibilitate.
- Dar ea exist?! A?a c? gânde?te-te mai bine, înainte ca acest lucru s? se întâmple. Nu va aduce nimic bun, pentru c? el n-are nici o ?ans? cu tine!
- De unde ?tii tu c? nu are?! De ce e?ti atât de convins?
- E simplu: El e de aici, iar tu e?ti de pe Terra. Nu cred c? tu vei dori s? r?mâi aici, iar el nu te va putea înso?i pe Terra, în nici un caz, niciodat?!
- De ce nu?! Nick ne va înso?i!
- Nick e diferit. Cu el e cu totul altceva.
- Nu s-ar zice. Amândoi sunt de aici.
- Te rog... Doar nu vrei s? m? convingi c? ar fi a?a. ?i sper c? nu crezi cu adev?rat acest lucru. Dar i-am promis domnului Kuny c? n-am s? insist asupra acestui subiect delicat, legat de originea membrilor familiei sale.
- I-ai promis?!
- Da, pentru c? dânsul m-a rugat insistent ?i nu vreau s?-l sup?r. E un om deosebit. Totu?i, asta nu înseamn? c? a? crede altceva. În fine! Nu mai vorbesc despre asta, doar a?a am promis... Era îns? vorba despre Sid. ?i ar fi mai indicat s? renun?i la aceste lec?ii, ca s? evi?i eventualele probleme, ce s-ar putea ivi.
- Ca s? vezi, cine-mi d? mie sfaturi?! Tocmai tu, Don Juan?! Tu ce-ai f?cut cu sora lui? Cum a fost? Î?i aminte?ti?
- ?tiu foarte bine cum a fost! ?i recunosc: Am gre?it! Tocmai de aceea î?i spun, ca s? nu repe?i ?i tu aceea?i gre?eal?! Evit? nepl?cerile! N-ai rezolva nimic astfel. Lui nu i-ai aduce decât suferin??, iar ?ie mustr?ri de con?tiin??.
- Nu, z?u?! Nu-mi spune c? a?a ?i s-a întâmplat ?ie.
- Ba da, exact a?a; chiar dac?-?i vine greu s? m? crezi... Îns? nu-mi place s? m? „distrez” cu fetele, s? m? joc cu sentimentele lor! Nu sunt chiar atât de... ?tiu ?i eu cum altfel m? consideri, cu excep?ia faptului c? sunt un mare Don Juan, unul indisciplinat?! A?a c?, ai mare grij?! Eu te-a? sf?tui s? renun?i la acele lec?ii, înainte de a fi prea târziu!
- Nu cred c? e nevoie. Nu exist? riscul ca Sid s?... Ah, nu! E absurd!
- Absurd?! Hmm... R?mâne de v?zut! Eu te-am avertizat, spuse el cu seriozitate, apoi schimb? brusc subiectul: ?tii pe cine am g?sit asear? în nav?, dup? ce am plecat din ora??
- Nu. Pe cine?
- Pe domnul To Kuny.
- Ah, tata... sc?p? ea, f?r? s?-?i dea seama, dar se corect? imediat: Adic?, tat?l lui Nick, evident.
- Da, dânsul, aprob? Lucian, f?r? a-?i da seama de semnifica?ia gre?elii din exprimarea Liei.
- Îmi închipui de ce venise. Probabil aflase de la fiul s?u despre nou ta isprav? ?i dorea s?-i dai socoteal?. Cred c? a fost foarte dur cu tine, în acest sens! Te-a mustruluit sever, nu?
- Vei fi surprins? s? afli c? n-a fost dur chiar deloc, o contrazise el. ?i de fapt, nici m?car nu din cauza asta venise, de?i a?a am crezut ?i eu ini?ial. Aflase de incident, îns? aflase ?i c? între timp totul se rezolvase cu bine. Nu mi-a repro?at nimic în acest sens. Ba chiar mi-a spus c? verificase imaginile de la bordul navei, din momentul în care blonda a intrat ?i pân? la plecarea ei, pentru a se convinge de corectitudinea mea ?i m-a asigurat c? din acel moment încolo, nu m? va mai verifica niciodat? ?i m? va crede pe cuvânt, indiferent de situa?ie, pentru c? i-am dovedit c? sunt demn de încredere. Venise îns? ca s? m? roage s? nu mai fac presiuni asupra lui Nick în leg?tur? cu originea lui terestr?, pentru c? fiul lui i s-a plâns c? în ultima vreme sunt mult prea insistent în acest sens.
- Ah, deci, asear? i-ai promis domnului Kuny c?...
- Exact, asear?, o întrerupse el. Am cedat ?i am acceptat s-o las mai moale, cel pu?in o vreme. Oricum, p?rerea mea e deja foarte bine conturat? în acest sens ?i nimeni nu mi-o poate schimba. Sunt sigur c? ?i ei sunt de pe Terra, ca ?i noi. Doar c? nu în?eleg de ce refuz? s? recunoasc? acest adev?r. În cele din urm?, când în sfâr?it voi putea dovedi aceast? afirma?ie, nu vor mai avea încotro ?i vor recuno?te, sper... Deocamdat?, renun?, în favoarea lor.
- ?i chiar nu ?i-a repro?at nimic?
- Referitor la incidentul cu blondina?! Absolut nimic! Ba chiar m-a asigurat c? nu va vorbi despre acest incident, c? nu le va spune colegilor mei sau fiicei dânsului, Ly. La fel ?i Nick ?i Maria. De aceea te-am rugat ?i pe tine...
- ?tiu, îl întrerupse ea. ?i ?i-am promis c? voi fi discret? în acest sens, a?a c? nu mai insista!
- Bine, accept? el. Ca s? vezi, înc? mai am încredere în tine.
- Ar trebui s? ai, spuse ea, apoi schimb? brusc subiectul, cu altul, f?r? nici o leg?tur? cu nimic din ceea ce discutaser? anterior, doar pentru curiozitatea ei: Luci, cum era rela?ia ta cu tat?l t?u, domnul Iulian Enka?!
- Poftim? î?i întoarse el nedumerit privirea spre ea. Ce-?i veni s? m? întrebi acum de blondul ?la enervant?!
- Hmm... Deci, chiar îl ur??ti?!
- Cum?! S?-l ur?sc?! De unde ai dedus tu a?a ceva?!
- P?i, dac? ori de câte ori vorbe?ti despre domnul Enka, spui „blondul ?la enervant”... Ce crezi c? reiese de aici? Ce altceva?
- Lia, te rog... Nu-mi r?st?lm?ci cuvintele! Chiar nu în?elegi nimic? Ce fel de om m? crezi?! Cât de groaznic crezi c? a? putea fi?!
- Luci, nu te sup?ra; eu doar a?a am în?eles.
- Ca de obicei, ai în?eles total gre?it! Auzi la ea, s?-l ur?sc... p?ru el foarte tulburat de acest lucru. Cum ai putea oare s?-?i închipui vreodat? a?a ceva despre mine?!
- P?i, doar din cauza ta, dac? a?a spui mereu...
- Lia, nu e?ti atent?, niciodat?, la nimic! Ascult?-m? doar, poate o s? pricepi totu?i, poate auzi ce spun eu mereu... Blondul ?la enervant... rosti el melancolic, cu un glas ce-i tr?da emo?ia.
- Ah... pricepu ea, privindu-l, în?elegând emo?ia din glasul s?u. Vai, scuz?-m?, Luci! Acum pricep; de fapt, spui asta cu mult? admira?ie pentru cel la care te referi, cu afec?iune, chiar...
- Exact! V?d c? ai priceput, în cele din urm?, rosti el. Ah... Ce idee nebuneasc? ?i pe tine! S?-l ur?sc?! Cum a? putea, oare?! E tat?l meu! La naiba, îl iubesc! Enorm. Nespus de mult. E un om minunat! Absolut minunat! ?i mi-a dovedit asta, mai ales în ultimul timp, înainte de plecarea în aceast? misiune afurisit?. Uneori mi-a? dori atât de mult s? pot fi ca el, atât de calm, de lini?tit, de blând, nep?s?tor, mai ales în unele situa?ii; mi-ar prinde bine. Dar, sigur, cu temperamentul meu, asta ar fi imposibil!
- Vai, Luci, îmi pare r?u! Sincer; n-ar fi trebuit s?-?i spun a?a ceva.
- Nu, n-ar fi trebuit s? gânde?ti astfel despre mine! Nu s-o spui... Serios, Lia, s? ?tii, nu sunt un om chiar atât de îngrozitor precum ai tu impresia c? a? fi. Nu sunt r?u!
- Nu am deloc aceast? impresie!
- Nu?! Oare?! Cum altfel ar putea fi considerat un om care ?i-ar putea urî tat?l?! Cum?! Spune-mi tu! Poate ?tii tu, c? eu, nu!
- Ah, am gre?it în ceea ce te prive?te; din nou... î?i d?du ea seama.
- S? ?tii c? da, rosti el, trist. Dar, s? nu mai vorbim despre el, altfel voi deveni eu enervant, de?i nu sunt deloc blond.
- Cum a?a?! De ce ai deveni?
- P?i, dac?-mi amintesc de el, devin melancolic, trist ?i foarte probabil, nesuferit. Deci, clar, enervant, ?opti el, în timp ce o singur? lacrim? i se scurse grabnic pe obraji, ca o p?rere; Lia o sesiz?.
Îl privi cu ?i mai mult? admira?ie decât pân? în acel moment, dup? ce clarificase ?i acest am?nunt. Apoi se plimbar?, pân? ce sosi vremea s? se întâlneasc?, tocmai cu Sid. Se îndreptar? spre locul de întâlnire ?i-l a?teptar? t?cu?i. Nu pentru foarte mult timp...