Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”

de Cornelia Georgescu

*35. Rug?mintea domnului To Kuny.

Dup? ce p?r?si mul?umit înc?perea celor doi, Lucian hot?rî s? întârzie pu?in prin ora?. Se plimb? câtva timp pe str?zile t?cute ale marelui ora?, apoi pe aleile unui parc, unde se a?ez? pe o banc?. Se înserase de-a binelea, de?i nu era înc? foarte târziu.
Acum era lini?tit, împ?cat cu sine însu?i, nu-?i mai f?cea fel ?i fel de griji, cel pu?in nu în privin?a blondei sale colege ?i iubitul ei, Nick. Nu gre?ise c? venise s?-i vad?, altfel n-ar fi putut închide ochii în noaptea aceea. Era mul?umit c? totul se rezolvase cu bine. Îngândurat, cuprinse cu privirea peisajul t?cut ce-l înconjura. Era frumos, pl?cut, totul p?rea perfect. Parc?-i era team? c? orice gest al s?u ar putea perturba lini?tea aceea adânc?, tabloul acela perfect, de aceea se ferea s? provoace vreun zgomot cât de mic. Dac? ar fi fost pe Terra, n-ar fi stat a?a, pur ?i simplu. Ar fi s?rit în sus de bucurie, sau s-ar fi manifestat în vreun fel. Aici îns? nu putea proceda astfel ?i era con?tient de acest lucru. A?a c? se mul?umi s?-?i zâmbeasc? sie însu?i ?i s? cuprind? cu privirea-i ager? peisajul înconjur?tor, atât de t?cut, de nemi?cat, de monoton, de perfect...
În dep?rtare, z?ri dou? siluete ce se plimbau agale pe una dintre aleile aceluia?i parc în care se afla ?i el. Închipuindu-?i c? ar putea fi doi localnici, se ridic? u?or de pe banca pe care st?tuse pân? în acel moment ?i porni încet în direc?ia celor doi, inten?ionând s? schimbe câteva vorbe cu ei. De la distan?a aceea, nu-?i putea da seama cine erau, dac?-i cuno?tea sau nu, îns? nu strica s? intre în vorb? cu ei, chiar dac? cât mai ?optit, pentru a nu tulbura lini?tea deplin? din jur.
De?i ajunsese destul de aproape de cei doi, nu reu?i s?-?i dea seama dac?-i cunoa?te sau nu, datorit? întunericului ce nu-i d?dea posibilitatea s? le deslu?easc? chipurile, cu toate c? lumini r?zle?e, provenite ca de nic?ieri, str?pungeau în mod pl?cut din loc în loc întunericul nocturn. Probabil c? nici cei doi nu-l recunoscuser? pe el.
- Bun? seara, li se adres? el celor doi, oprindu-se în dreptul lor.
- Bun?... Luci, auzi el o voce binecunoscut? lui.
- Lia?! Tu erai? replic? el surprins, nea?teptându-se s? fie chiar ea; încerc? s?-?i dea seama cine ar fi cel de lâng? ea.
- Da, eu, r?spunse ea firesc. S? nu-mi spui c? iar??i nu m-ai recunoscut...
- Din nefericire, cred c? a?a s-a întâmplat, totu?i.
- N-ar fi pentru prima oar?, zâmbi ea delicat. Oricum, bun? seara, Lucian!
- P?i... Bun? s? fie, din nou, repet? el salutul, întinzând apoi mâna spre cel de lâng? ea; b?nuitor, zise, întreb?tor: Sid?!
- Da, eu. Salut, Lucian, r?spunse acesta.
- Salut... replic? el sec, disp?rându-i brusc toat? bucuria pe care o sim?ise pân? în acel moment, datorit? împ?c?rii dintre Nick ?i Maria; dintr-o dat? se schimb? la fa??.
„Se plimb? din nou cu el, prin ora?, la ora asta, destul de târzie...” î?i spuse nemul?umit în gând, încruntându-se u?or.
- ?i ce f?ceai pe aici? Luci... îl întreb? Lia.
- Eu, nimic deosebit, r?spunse el încurcat, trezit din gândurile sale. Dar tu?
- Ca ?i tine, nimic deosebit, repet? ea cuvintele lui anterioare.
- Aha... îngân? el nemul?umit. Parc? spuneai c? ai de gând s? te odihne?ti zilele astea, îi repro?? el, cu subîn?eles.
- E adev?rat. ?i m-am odihnit destul, doar nu puteam s? dorm tot timpul. Deci, acum m? plimbam.
- Cu Sid... o întrerupse el, completând-o.
- Da, cu el. Ai ceva împotriv??
- Nu. Sigur c? nu!
- Ascult?, dac? vrei s? r?mâi cu colega ta, nu-i nici o problem?. Plec ?i v? las împreun?, s? vorbi?i, interveni Sid.
- Nu, Sid, nu-i nevoie, îl refuz? Lucian. Eu oricum m? îndreptam spre „Pacifis”, nu aveam de gând s? r?mân prin ora?.
- Dar, ce cau?i prin ora?? Parc? ?i tu spuneai c? vei r?mâne în nav?, s? te odihne?ti, îi aminti Lia.
- A?a e. ?i am r?mas destul. Pân? acum n-am ie?it deloc. Îns?, ca ?i tine, nu puteam dormi tot week-endul.
- ?i totu?i, de ce ai venit în ora?? Acum? insist? ea.
- Curioas?, ca de obicei... S? zicem c? am avut ceva de rezolvat, îi oferi el un r?spuns ambiguu.
- Ce anume? se interes? ea.
- Probleme personale, spuse el vag, f?r? a intra în detalii.
- Aha, personale... ?i le-ai rezolvat?
- Bineîn?eles c? da.
- Era de a?teptat. Doar tu rezolvi totul.
- Poftim?!
- Pentru c? e?ti matematician, nu?! De aceea rezolvi totul.
- Sunt, îns? te asigur c? aceast? problem? nu avea nici o leg?tur? cu matematica.
- Îmi închipuiam eu, îns? ?tiu c? tu obi?nuie?ti s? rezolvi ?i probleme de alt gen, nu doar pe cele ce ?in de complicatele tale calcule, nu-i a?a?
- Mda... V?d c? ai chef s? m? iei peste picior, ca de obicei, zâmbi el acru. De aceea prefer s? m? retrag chiar acum.
- Stai, Luci, îl opri ea. Nu te gr?bi! Nu te luam peste picior; glumeam doar... explic? ea. Uite, eu ?i Sid vom cina la un restaurant. Ce-ar fi s? ne înso?e?ti?
- Nu, mul?umesc, nu mi-e foame! În plus, prefer s? m?nânc în nava noastr?, refuz? el, v?dit deranjat de auzul cuvintelor ei, „eu ?i Sid”.
- P?i, parc? nu aveai voie s? g?te?ti.
- Nici n-am g?tit nimic. Robby ?i Felix s-au ocupat de acest aspect zilele astea, a?a c? am s? servesc ceva preparat de ei.
- N-ar fi totu?i mai pl?cut s? r?mâi cu noi, s? mânc?m împreun??
«Ah, nu m? chinui, te rog; r?suce?ti cu?itul în ran?, f?r? mil?... De ce repe?i mereu „noi”, referindu-te la tine ?i Sid?! În cazul meu, n-ai fi deloc de acord cu acest „noi”...» î?i zise în gând; cu voce tare o refuz? din nou:
- Nu, mul?umesc. M? bucur c? m? invi?i ?i pe mine, ar fi fost pl?cut, dar prefer s? m? retrag în nava noastr?. De altfel, ne vom întâlni mâine, în aceea?i forma?ie ?i vom sta atunci împreun?, destul. Vom lua chiar ?i masa împreun?. Acum îns?, n-am chef! V? las singuri, s? v? petrece?i seara împreun?. În orice caz, v-a? sf?tui s? nu întârzia?i prea mult, pentru c? mâine trebuie s? fi?i cu adev?rat odihni?i. Începe o nou? s?pt?mân? ?i o vom lua de la cap?t, a?a c?... La revedere! Pe curând.
- Atunci, fie cum dore?ti tu, accept? Lia. Pa, zise ea, iar el porni t?cut în direc?ia navei albastre.
- Vezi?! Nu cred c? i-a convenit s? ne vad? împreun?, i se adres? Sid Liei, dup? ce Lucian se îndep?rtase.
- ?i?! Cui îi pas??! Mie, nu; deloc chiar, replic? Lia, dorind s? par? indiferent?, de?i, în realitate, nu era astfel.
- ?tiam bine c? exista riscul s?-l întâlnim.
- ?tiam ?i ni l-am asumat.
- Oare am procedat corect? Adic?, fa?? de el... se fr?mânt? Sid.
- Sid, nu te mai gândi la el! Las?-l în pace! N-a vrut s? ne înso?easc?, a?a c?, treaba lui! Doar n-o s? ne stric?m acum toat? seara din cauza lui!
- Nu, evident... Deci, vrei s? r?mânem împreun? în continuare?
- Sigur! Acum vom mânca, apoi vom merge s? ne continu?m lec?iile de dans.
- Cum?! Vrei s? ne continu?m ?i lec?iile?
- Desigur. De ce? Credeai c? ai sc?pat a?a de u?or pe ziua de azi? Doreai s? te retragi?
- Ah, nu... M? gândeam doar c? poate n-ai s? mai vrei, dup? ce ne-am întâlnit cu el.
- Te rog, nu aminti despre el! Nu ne vom schimba planurile din cauza lui! A?a c? nu-l aduce în discu?ie! ?i-am spus, las?-l în pace! Noi ne vom continua exerci?iile. ?i va trebui s? te concentrezi foarte mult, pentru c? aproape ai reu?it s? înve?i tot ce ?i-am ar?tat.
- Bine, o aprob? Sid. Cum zici tu.
Între timp, Lucian ajunsese afar? din ora?, pe suprafa?a ve?nic alb?, neschimbat? a Proximei. Mergea t?cut spre „Pacifis”, f?r? a lua seama la peisajul alb, pustiu, din jurul lui. Nu se mai gândea deloc la Nick ?i Maria, nu era îngrijorat din cauza lor, dar nici vesel nu era. Acum gândul îi zbura doar la Lia ?i atât. O v?zuse în compania lui Sid ?i nu-i convenea deloc. Ar fi vrut s? nu se gândeasc? la ei doi, dar nu reu?ea. ?i-o imagina în bra?ele tân?rului Kelso, iar acest lucru nu-i f?cea deloc pl?cere. În cele din urm? ajunse în nava lui. Fiind mult prea îngândurat, nici nu-?i d?du d?duse seama c? pe puntea principal? se mai afla cineva.
- Bun? seara, comandante! Te a?teptam... rosti persoana respectiv?, ridicându-se de pe fotoliul pe care ?ezuse pân? în acel moment ?i se îndrept? spre Lucian.
- Domnule Kuny?! Dumneavoastr? sunte?i? se mir? Lucian, recunoscându-l.
- Chiar eu, replic? simplu To. Te surprinde vizita mea?
- Drept s? spun, da, recunoscu Lucian. Nu m? a?teptam s? v? g?sesc aici la ora asta; nu ?tiam c? ve?i veni. De ce nu m-a?i anun?at, nu v-a? fi l?sat s? m? a?tepta?i. M-a? fi gr?bit, s? ajung mai repede...
- U?urel, comandante! Relaxeaz?-te! Nu te agita atâta. Nu te a?tept de prea mult timp ?i nu te-am anun?at, pentru c? nu era nevoie, a?a c?, lini?te?te-te! Am venit s? vorbesc ceva cu tine.
- Ceva?! Ah, dac? e vorba despre ceea ce s-a petrecut mai devreme între Nick ?i Maria, mai mult din cauza mea, s? ?ti?i c? a fost doar o mic? neîn?elegere, care s-a l?murit total între timp. Fiul dumneavoastr? s-a împ?cat deja cu blondina ?i m-a asigurat c? nu este sup?rat pe mine. ?i a? vrea s? v? conving ?i pe dumneavoastr?, dac? se poate, c? n-am avut nici o clip? inten?ia de a-l sup?ra. Adic?... Ea e colega mea, ?in foarte mult la ea ?i n-a? fi putut s?...
- Lini?te?te-te, dragul meu, îl întrerupse blând To Kuny. Nu de asta m? aflu aici, nu despre asta doream s? discut?m, dar dac? tot ai adus vorba, hai s? abord?m ?i acest subiect. ?tiu foarte bine ce s-a petrecut. Dup? ce v-a v?zut îmbr??i?a?i, fiul meu a ajuns f?r? s?-?i dea seama chiar la mine în birou. Am observat c? era foarte tulburat ?i l-am întrebat ce s-a întâmplat, iar în cele din urm? mi-a povestit totul, de?i ini?ial nega c? s-ar fi întâmplat totu?i ceva. Am încercat s?-i explic c? nu avea dreptate, c? nu putea fi a?a cum credea el în acele momente, c? nu avea motive s? fie gelos. ?tiam eu c? trebuie s? fie o neîn?elegere la mijloc, doar mi-ai dovedit în repetate rânduri c? se poate avea încredere în tine. ?i ?tiu c? s-au împ?cat; l-am urm?rit pe fiul meu dup? ce a p?r?sit biroul meu, cu ajutorul aparaturii, evident.
- Deci, ?ti?i... se lini?ti Lucian.
- Da, normal. ?i de?i am încredere deplin? în tine, pentru a înl?tura orice suspiciuni în ceea ce te prive?te ?i pentru a m? asigura c? nu m? în?el în privin?a ta, te-am verificat totu?i ?i pe tine. Am urm?rit înregistr?rile din momentul în care colega ta cea blond? a ajuns la bordul navei voastre.
- A?i urm?rit înregistr?rile?! De la bordul navei noastre, „Pacifis”?! Un moment! Mi s-a spus clar c? ceea ce se petrece în interiorul „Pacifis”-ului nu poate fi urm?rit de aparatura existent? pe planeta dumneavoastr?!
- Nu, comandante! Sigur ai în?eles tu gre?it! Cu aparatura noastr? putem urm?ri orice, oricând! ?i s-a spus doar c? locuitorii Proximei nu sunt chiar atât de indiscre?i încât s? v? urm?reasc? pân? ?i în interiorul propriei voastre nave. Ave?i dreptul la intimitate... Îns? în situa?ii de excep?ie, cum a fost aceasta, cel pu?in eu îmi pot permite s? încalc aceast? regul?. Crezi c? am procedat gre?it?
- Nu, deloc... În?eleg c? dorea?i s? v? convinge?i de corectitudinea mea, mai ales c? era vorba despre fiul dumneavoastr?.
- ?i m-am convins, o dat? în plus, dac? mai era necesar. De acum încolo, n-am s? te mai verific niciodat?, comandante! Pentru c? am deplin? încredere în tine, b?iete! ?i-ai câ?tigat-o pe bun? dreptate. Deci, am s? te cred pe cuvânt oricând, indiferent despre ce ar fi vorba; nu va mai fi nevoie de nici un fel de dovezi!
- V? mul?umesc, domnule!
- N-ai pentru ce, b?iete! ?i tot pentru c? e?ti demn de încredere, nu regret nici faptul c? ?i-am acordat prietenia mea, pe care, sincer, o meri?i. Deci, am urm?rit întreaga discu?ie dintre tine ?i so?ia fiului meu, colega ta cea blond?. Pân?-n momentul în care a ap?rut Nick, cât ?i dup? plecarea acestuia, atâta timp cât so?ia lui a r?mas înc? aici, pe puntea principal?, împreun? cu tine. ?i n-am ce s?-?i repro?ez, comandante! Ai fost tot timpul foarte corect. Din nefericire, n-am reu?it s?-l conving pe fiul meu c? nu avea de ce s? se team?. Am vrut s?-i ar?t înregistr?rile, îns? m-a refuzat. Se pare c? nici n-a fost nevoie, pentru c? Maria l-a convins în cele din urm?.
- Da... M? bucur c? a reu?it. Chiar de la ei m-am întors acum. Doream s?-i explic lui Nick ce se întâmplase de fapt, fiindc? m? chinuia cumplit gândul c? doar din cauza mea s-ar putea strica rela?ia lor frumoas?, lipsit? de griji. Îns?, n-a trebuit s? mai explic nimic, nim?nui; când am ajuns acolo, erau deja împ?ca?i.
- A?a-i, se împ?caser?, porumbeii... Spune-mi, comandante, tu ce p?rere ?i-ai format despre domni?oara cea blond?, de-a lungul celor ?ase ani de c?l?torie? Crezi c? e o fat? bun?, serioas?, decent??
- P?i... M? surprinde c? m? întreba?i; credeam c? v-a?i dat seama pân? acum. Maria e minunat?! Nu g?sesc cuvinte adecvate, prin care s? o caracterizez. ?i îl iube?te cu adev?rat pe fiul dumneavoastr?, a?a c? n-ave?i de ce s? v? face?i griji în privin?a asta. Nick se poate considera cu adev?rat foarte norocos!
- Sincer, a?a credeam ?i eu, îns? e mai bine c? am aflat ?i p?rerea ta, pe care, sper c?-?i dai seama, o pre?uiesc. Dar hai s?-?i spun de ce te-am c?utat de fapt, deci, motivul pentru care m? aflu acum aici, spuse domnul Kuny, îns? observ? c? Lucian era cu gândul în alt? parte ?i nu p?rea deloc vesel, bucuros c? se rezolvase neîn?elegerea iscat? între Nick ?i Maria, din cauza lui; dimpotriv?, era foarte trist, îngândurat, absent din acel loc. Comandante, îl aten?ion? To Kuny. M? auzi?! Comandante... repet? dânsul, din nou f?r? rezultat. Pe unde-?i umbl? mintea, Lucic??!
El tres?ri la auzul diminutivului, „Lucic?”, pe care numai domnul director îl utiliza uneori, din când în când.
- Ah, scuza?i-m?, v? rog, domnule, n-am fost atent, explic? el, încruntându-se u?or.
- Am remarcat. La ce te gândeai?
- Poftim?! Nu, la nimic... Nu conteaz?! N-are importan??.
- Haide, b?iete! Sunt prietenul t?u, deci, po?i s?-mi spui despre ce e vorba, poate te voi ajuta cu ceva. Se observ? c? te fr?mânt? totu?i ceva, de?i, de moment ce fiul meu s-a împ?cat deja cu dulcea sa so?ioar?, ar trebui s? fii foarte lini?tit, mul?umit. Se pare îns? c? mai e altceva ce nu-?i d? pace. Am sau n-am dreptate?
- P?i, da, dar... Nu e ceva serios! N-ar trebui s? m? lua?i în seam?.
- Eu nu te-a? lua în seam?, dar tu nu-mi dai voie, pentru c? e?ti neatent. ?i a? vrea s? vorbim, dar a?a nu se poate! Hai, spune-mi ce ai pe suflet, Luci! Sunt un bun ascult?tor. A?a c?...
- P?i, dac? insista?i... Nu ?tiu dac? ar trebui s? v? spun, p?ru Lucian încurcat de insisten?ele interlocutorului s?u. În fine, n-am nimic de pierdut. Deci, e vorba despre... începu el, îns? se bloc?, r?mânând îngândurat.
- Presupun c? despre colega ta, frumoasa domni?oar? Lia, îl complet? To.
- Cum de v-a?i dat seama? î?i ridic? întreb?tor privirea c?tre cel din fa?a sa.
- Ah, dragule, crezi c? era atât de dificil?! Voi, tinerii ??tia... Mereu ave?i acest gen de probleme. Deci, ce-i cu domni?oara?!
- P?i, dup? ce-am p?r?sit apartamentul fiului dumneavoastr?, m-am plimbat prin ora?, de aceea am întârziat ?i a?i fost nevoit s? m? a?tepta?i. Iar într-un parc, m-am întâlnit cu ea. Dar nu era singur?. Era împreun? cu... Sid! Sid Kelso...
- Sid?! Asta te deranjeaz? atât de mult?
- Da... Eu... Nu ?tiu... N-ar trebui s? m? deranjeze, dar... Când i-am v?zut împreun?, în acel parc...
- Off... Dragostea asta! V? suce?te min?ile la to?i! V?d c? ?i tu e?ti gelos, din cauza domni?oarei. ?i te mai mirai de fiul meu...
- Nu, tocmai, c? nu m? miram deloc, pentru c?... Îl în?eleg perfect!
- Dar, b?iete, gânde?te, gânde?te logic! Ce dac? se plimba cu tân?rul Kelso prin parc? Atâta timp cât nu i-ai spus c? o iube?ti, nu po?i avea nici o preten?ie asupra ei. E liber? s? fac? orice dore?te; nu ?i-e nici m?car prieten?, ci doar coleg?. Nu uita acest am?nunt!
- A?a e, ave?i dreptate. ?tiu foarte bine asta, dar...
- Gelozia... Gelozia nu-i bun? la nimic, b?iete, nu-?i este de nici un folos! Ar trebui s? ?tii acest lucru, doar e?ti un b?iat iste?! În ceea ce-l prive?te pe Sid Kelso, nu-l privi ca pe un rival, pentru c? nu ai motive! El ?ine mult la tine, la prietenia ta!
- ?tiu... M? scuza?i, v? rog! Am s? încerc s? nu m? mai gândesc la ei.
- Nu asta este cea mai bun? solu?ie; s? nu te gânde?ti la ei! La care „ei”?! În primul rând, nu exist? nici un „ei”, nu face aceast? gre?eal?! Exist? poate doar în mintea ta, întunecat? acum de gelo-zie... Domni?oara s-a plimbat doar cu acest tân?r simpatic, într-o sear? de duminic?, ceea ce nu înseamn? nimic altceva! S-au plimbat doar, atâta tot! Pricepi, Luci?! E destul de clar pentru tine?
- A?a este... Dar, v? rog, s? nu mai discut?m despre asta!
- Off, b?iete... Sunt de acord. S? nu mai discut?m despre asta, de?i nu asta ar fi solu?ia cea mai bun?. În cazul ?sta, te-a? ruga s? încerci s? fii atent, câteva clipe m?car.
- Sigur, domnule. Voi încerca!
- Deci, vorbeam despre motivul vizitei mele din aceast? sear?, pentru c? n-am reu?it înc? s? ajungem la el.
- V? ascult, domnule! De data asta, voi fi foarte atent.
- P?i, într-un fel, tot despre fiul meu este vorba! Înainte de a veni la voi în nav? ?i a v? surprinde îmbr??i?a?i, a fost pe la mine, de data aceasta nu f?r? voia lui, tocmai de aceea m-am mirat tare mult când, dup? scurt timp, m-a vizitat din nou, mai ales c? era r?v??it total, de?i când plecase de la mine fusese calm, lini?tit. Îns? chestiile astea s-au l?murit deja. Prima oar? venise pentru a m? ruga ceva, iar eu i-am promis c? voi discuta cu tine despre acea problem?. De aceea m? aflu acum aici.
- Nu în?eleg. Despre ce e vorba? Ce alt? problem??
- Fiul meu mi-a spus c? în ultima vreme ai insistat asupra unei probleme delicate, dspre care nu-i convine lui s? vorbeasc?, nici cu tine, nici cu altcineva.
- Aaa... Cred c? ?tiu despre ce e vorba, î?i d?du el seama.
- Foarte bine, comandante! ?tiam c? e?ti b?iat iste?. În acest caz, te rog în numele lui s? nu mai insi?ti asupra respectivului subiect! În?elege c? nu-i este deloc u?or.
- Mda... Prea bine, domnule, am s? cedez! Am s-o las mai moale. Dar un singur lucru a? vrea s? ?tiu, iar dumneavoastr? a?i fi cel mai indicat s?-mi r?spunde?i, ca s? m? l?muri?i. Anume, v? rog frumos s?-mi spune?i ?i mie, sunte?i de pe Terra sau nu?
- Luci, nu începe din nou! Îmi e?ti prieten. N-a? vrea s? ne sup?r?m, dintr-o nimica toat?...
- Evident, nici eu n-a? vrea a?a ceva. Dar, domnule, mie-mi este prea clar acest lucru! Nu în?eleg îns? de ce nu recunoa?te?i. Adic?, ar trebui s? nu m? face?i s? insist ?i s?-mi spune?i singur, de bun?voie...
- Te rog, b?iete, las? lucrurile a?a cum sunt! Accept? afirma?ia potrivit c?reia suntem locuitori ai acestei planete ?i nu încerca s? afli altceva!
- Asta complic? totul! Dar... Fie, cedez! Din nou. Tot eu! De?i nu-i corect, pentru c? am dreptate, sunt sigur. Deci, accept, n-am s? mai fac presiuni asupra lui în leg?tur? cu acest subiect.
- Foarte bine, comandante! S? fie îns? clar: Nici asupra lui, nici asupra altcuiva! Renun?? definitiv la încerc?rile de a afla ceva în acest sens, de la oricine!
- Nu în?eleg de ce... Ce ave?i de ascuns? Ce-ar putea fi atât de grav încât s? nu recunoa?te?i un adev?r care n-ar putea decât s? ne bucure pe to?i!? Inclusiv pe dumneavoastr?. Sau, de fapt, mai ales pe dumneavoastr?.
- Te rog, comandante, renun??! ?tii bine c? ?in foarte mult la tine, la prietenia ta.
- Atunci, ar trebui s? v? fie ?i mai u?or s? recunoa?te?i...
- Luci, te rog, nu insista, îl întrerupse To Kuny.
- Fie, domnule! V?d c? nu-mi l?sa?i de ales.
- Pentru c? nu-mi pot permite s?-?i las de ales. Sincer, îmi pare r?u dac? sunt prea dur, îns? trebuie s? te conving s? renun?i la cercet?rile tale de acest gen. Vreau s?-mi promi?i c? vei renun?a!
- V? da?i seama c?-mi vine foarte greu s? v? dau ascultare... replic? Lucian, gândindu-se la informa?ia pe care Mihai o aflase pe supercomputer, despre care aflase nu cu mult timp în urm?.
- Îmi dau seama, îns? trebuie s?-mi dai ascultare! Nu insista asupra subiectului! îi impuse domnul To Kuny.
- ?i chiar ave?i de gând s? m? convinge?i c? dumneavoastr? sunte?i într-adev?r un locuitor al Proximei?! M? scuza?i, v? rog, cu siguran?? n-am s? v? cred, îns? am s? v? dau ascultare! Deci, n-am s? insist asupra subiectului. De?i ?ti?i foarte bine care-i p?rerea mea despre actualii locuitori ai Proximei. Sunt ferm convins c? ei sunt artificiali, ceea ce, în nici un caz n-a? putea afirma despre dumneavoastr?, Nick sau Ly... În fine, dac? m? ruga?i dumneavoastr?, n-am s? abordez aceast? tem?, cel pu?in deocamdat?. Pentru c? nu vreau s? v? sup?r. Promit, zise în cele din urm? Lucian.
- Prea bine, comandante! Crede-m?, e mult mai bine a?a. Accept? lucrurile a?a cum sunt, nu le r?st?lm?ci, nu încerca s? intri în am?nunte, nu are nici un rost. Te complici în detalii care nu-?i sunt de folos. Bun. Deci, asta a fost tot, comandante! Acum te las s? te odihne?ti, spuse domnul To Kuny, inten?ionând s? se retrag?.
- Un moment, îl opri Lucian. Mai sta?i pu?in! Scuza?i-m?, v? rog, nu v-am întrebat pân? acum dac? dori?i s? v? servesc cu ceva...
- Nu, mul?umesc, dragule, nu te deranja pentru mine.
- Nu-i nici un deranj, domnule. Mi-e foame, a? mânca ceva ?i ar fi mai pl?cut s? nu servesc singur o gustare u?oar?, de sear?.
- Bine, comandante! Dac? insi?ti, de acord! E pl?cut în compania ta.
- Dori?i cumva ?i pu?in? cafea?
- Cafea, la ora asta? Nu, mul?umesc, dragule! A? vrea s? mai ?i dorm la noapte.
- A?a e, ave?i dreptate. Nu m-am gândit... A?tepta?i-m? numai pu?in, îi ceru Lucian, iar el se retrase spre buc?t?ria navei, sub privirile admirative ale domnului To Kuny. Robby! Felix! Sunte?i aici?
- Da, Lucian, îi r?spunse Felix.
- Bine c? e?ti aici, aprecie Lucian. Am nevoie de pu?in ajutor. Sper c? a?i preg?tit ceva deosebit ast?zi. Am un musafir nea?teptat în seara asta. Domnul To Kuny este aici ?i a? vrea s?-l servesc acum.
- Sigur, Lucian. E-n ordine! Domnul Kuny va fi mul?umit, îl asigur? Felix.
Lucian servi cina împreun? cu domnul Kuny, care fu mul?umit de felul în care fusese tratat, apoi dânsul plec?, iar Lucian r?mase singur pe puntea principal? a navei sale albastre.
Inevitabil, gândul îi zbur? din nou la frumoasa lui coleg?, vechea lui dilem?, Lia, pe care o v?zu în mintea lui, de data aceasta al?turi de Sid. Pentru a alunga din minte aceast? imagine obsesiv?, care nu-i f?cea deloc pl?cere, porni spre locul în care-?i avea s?la?ul micu?a femel?-p?ianjen, Ema. Ajuns aici, încerc? s? nu se mai gândeasc? la Lia ?i Sid. Privi absent spre pânza pe care st?tea nep?s?toare unica creatur? de origine animal? de la bordul navei albastre, constatând c? se afla exact în acela?i loc în care st?tuse aproape tot timpul, de parc? nici nu se clintise. Cel pu?in ea era foarte lini?tit?, nu avea griji, de nici un fel.
Faptul c? o privi nu-i fu îns? de nici un folos. Nu reu?i s?-i alunge gândurile ce-i st?pâneau întreaga fiin??. Cum se va putea odihni oare în noaptea aceea? Bun? întrebare! O alt? întrebare la care nu putea r?spunde; numai de somn nu-i ardea lui în acele momente, mai ales c? nici m?car nu era deloc obosit, doar se odihnise destul de mult zilele acelea dou?. Iar de g?tit îi era interzis, la fel de b?rbierit... Hmm... Dac? ar fi fost totu?i obosit, poate ar fi reu?it s? adoarm? în cele din urm?. A?a îns?...

Cornelia Georgescu (Sagittarius) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro