Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”

de Cornelia Georgescu

*26. Explorând din nou trecutul Proximei.

Nefiind prea departe, ajunser? destul de repede în marele ora? artificial. Dup? ce l?sar? avionul într-un loc adecvat acestuia, se îndreptar? gr?bi?i spre camera celor dou? fete, unde ajunser? în curând. Lucian cioc?ni discret la u??, spre a-?i anun?a prezen?a ?i a solicita astfel permisiunea de a intra. U?a se deschise, iar în cadrul ei ap?ru chipul pl?cut al frumoasei Ly Kuny. Lia era ?i ea în înc?pere.
- Salut, frumoaso, îi spuse Lucian domni?oarei Kuny în momentul în care o z?ri ?i intr? pe lâng? ea.
- Ah... Bun?, Luci, îi r?spunse Ly cu indiferen??, întâmpinându-l cu r?ceal?.
În urma lui p??i campionul.
- Bun?, fetelor, le salut? Mihai, pe amândou?. Sper c? n-am întârziat.
- Mihai, exclam? Ly, bucurându-se c?-l vede, iar spre surprinderea lui Lucian, sub privirile lui uimite, ea s?ri sprinten? în bra?ele campionului, s?rutându-l cu pasiune, f?r? a ?ine cont c? era ?i altcineva în acea înc?pere.
Schimbând între ei priviri discrete, atât Lia, cât ?i Lucian, se pref?cur? c? nu-i observ? pe cei doi, încercând s? le ignore prezen?a.
- Mi-a fost atât de dor de tine, îi ?opti Ly lui Mihai, înc? în bra?ele acestuia.
- ?i mie de tine, îi r?spunse campionul, la fel de ?optit, s?rutând-o din nou. Dar m-am str?duit s? nu întârzii. Te-am avertizat c? s-ar putea s? ajung dup? ora 12.00.
- ?tiu, îl întrerupse Ly delicat, tot în ?oapt?. N-ai întârziat deloc, îns? acest lucru nu m-a împiedicat s?-mi fie dor de tine.
De?i cei doi îndr?gosti?i vorbeau în ?oapt?, ar fi fost imposibil s? nu fie auzi?i, deoarece, inevitabil, acolo domnea o lini?te adânc?. Prin urmare, involuntar, Lucian ?i Lia asistar? la discu?ia ?optit? a celor doi.
- P?i... Noi doi plec?m acum, li se adres? Mihai, vorbind pu?in mai tare, în?tiin?ându-i de inten?ia lor.
- Sigur, campionule. Nu v? re?ine nimeni, îi r?spunse Lucian, privindu-i îng?duitor.
Acestea fiind spuse, f?r? a ad?uga ?i alte comentarii de prisos, Mihai ?i Ly p?r?sir? înc?perea. Nici nu se închise bine u?a în urma lor, c? Lucian, care de abia reu?ise pân? în acel moment s? nu-i urmeze exemplul campionului, o cuprinse strâns în bra?e pe colega lui ?i dup? cum era de a?teptat din partea lui, inevitabil, urm? un s?rut ?epos... N-ar fi putut rezista f?r? a proceda astfel, mai ales nu dup? ce asistase involuntar la momentele de tandre?e dintre mai tân?rul s?u coleg, campionul ?i fermec?toarea Ly Kuny. Fiind parc? absent?, Lia nu-i repro?? nimic, mai ales c? îi pl?cuse noul s?rut ?epos; era o senza?ie stranie pentru ea, pe care n-o experimentase anterior...
- Putem pleca ?i noi acum, spuse el, pornind mândru spre ie?ire.
P?r?sir? înc?perea ?i pornir? agale pe str?zile marelui ora? artificial, spre locul de întâlnire cu Sid Kelso.
- Se pare c? rela?ia dintre colega ta de camer? ?i campionul nostru avanseaz? rapid, remarc? el, în timp ce-?i continuau drumul.
- A?a este. Am observat ?i eu, normal, îl aprob? ea ?optit.
- P?i, dac? vor continua mult timp astfel, în curând simpatica ta coleg? de camer? va sfâr?i ca ?i fratele ei, al?turi de unul dintre colegii no?tri de echipaj. Mihai; ?i Ly. Cine s-ar fi gândit?! Eu, nu.
- N-ar fi exclus, deci, nu m-ar mira.
- Nici pe mine. Deja rela?ia lor prinde contur, deci, nu m-ar surprinde s? se încheie astfel. Îns?, n-ar fi ceva grav. Singurul inconvenient, cel pu?in pentru tine, ar fi c? ai r?mâne singur?, f?r? coleg? de camer?. Presupun c? te-ai obi?nuit cu prezen?a ei.
- Sigur. M-am obi?nuit. Îns? asta nu-i o problem?. Orice înv?? î?i are ?i dezv??ul. Î?i dai seama c? n-am s? pot fi o piedic? în calea fericirii lor. Am s? supravie?uiesc ?i singur?, f?r? ea.
- Evident. Îns?, mai bine s? nu anticip?m, adic?, s? nu le planific?m noi viitorul. Se descurc? ei singuri ?i n-are decât s? fie a?a cum vor hot?rî, spuse el, iar datorit? discu?iei purtat? în acea diminea?? cu Mihai, zise: Dar... Cum r?mâne cu noi?
- Noi?! se mir? ea. Care „noi”, Luci?
- Noi; adic?... Noi doi.
- „Noi”, repet? ea. Cum adic?, „noi”?! Luci, nu exist? nici un „noi”, credeam c? ai în?eles acest lucru pân? acum.
- Bine, dar...
- Nici un dar, îl întrerupse ea. Eu ?i-am spus deseori, destul de clar! ?i dac? înc? n-ai în?eles, pricepe odat? c? între noi nu poate fi vorba decât de colegialitate; între noi nu poate exista decât o rela?ie strict profesional?, de parteneriat. Îns? nimic mai mult! Niciodat?!
- Credeam c? putem fi totu?i prieteni, cel pu?in. M?car atât. Credeam c? poate exista un viitor pentru noi, unul în care s? fim m?car prieteni. Atâta tot. Nu-?i cer prea mult, Lia.
- Nici gând! Colegi, cel mult parteneri de cercet?ri, îns? doar atât! Te rog, nu insista!
- Am putea încerca totu?i. ?i eu te rog, accept?, m?car sub form? de încercare, o perioad?, scurt?, dac? vrei... Ce ai avea oare de pierdut? Te rog insistent, Lia, acord?-mi prietenia ta!
- Nu! Regret! R?mânem doar parteneri de cercet?ri! Nimic mai mult!
- Haide, te rog, d?-mi o ?ans?! Cred c? merit m?car atât. ?i-am dovedit acest lucru în ultimul timp, sau, mai bine spus ?i în ultimul timp, îns? nu doar acum. Accept?-m? în via?a ta, repet, m?car pentru o perioad? de prob?, oricât de scurt? ar fi. Nimic definitiv. Nimic serios, doar o simpl? încercare, dac? nu vrei mai mult de atât.
- Nu! ?i nu mai insista! Doar parteneri de cercet?ri sau nimic! Deloc!
- Off... De ce e?ti atât de dur? ?i nu vrei s?-mi acorzi m?car o ?ans?? Nu te în?eleg! Cred c? a? merita atâta lucru, dup? tot ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp.
- De ce te legi de acest am?nunt? Doar nu vrei s? spui c? în urma celor recent întâmplate a? fi obligat? s?-?i accept prietenia? C? ?i-a? fi datoare în vreun fel? Sau c? m-ai salvat doar pentru a câ?tiga teren?! Pentru c?, dac? ar fi fost a?a, mai bine m-ai fi l?sat acolo, s? se fi pr?bu?it ?i toat? pe?tera peste mine, nu doar acei bolovani!
- Nu... Te rog, n-o lua astfel! ?tii bine c? n-am intervenit în favoarea ta dintr-un motiv anume; credeam c? ?i-ai dat seama c? nu am avut nici un scop, dinainte stabilit! De fapt... Ah... Mai bine renun?! Tot eu. V?d c? n-o scot la cap?t cu tine! Prea bine! Fie a?a cum vrei tu! Din nou. Deci, f?r? prietenie! Am priceput, ced? el, mâhnit de rezultatul acestei convorbiri, îns? acest lucru nu-l împiedic? s? o s?rute, din nou.
- ?i asta ce-a fost? Explic?, replic? ea, u?or nervoas?, de?i, evident, s?rutul îl percepu într-un mod pl?cut.
- Asta?! Nimic! Doar un s?rut, presupun...
- Nu fi ridicol! Asta o ?tiam ?i eu, destul de bine. Dar... De ce m-ai s?rutat totu?i, din nou, mai ales acum, dup? ce ?i-am repetat pentru a nu ?tiu câta oar? c? nu accept prietenia ta?
- De ce?! ?tii doar cât de perseverent sunt... Asta ar înseamna c? nu renun? definitiv, ci doar temporar. Între timp, o s? mai încerc, nu renun? la ?ansa mea. Cine ?tie, poate voi reu?i vreodat? s? câ?tig prietenia ta. Poate exist? totu?i în inima ta un loc?or ?i pentru mine.
- Dar...
- Nu încerca s? m? obligi s? renun? definitiv, pentru c? asta nu se va întâmpla! ?tii bine cât de înc?p??ânat pot fi, deci, repet, n-am s? renun? definitiv la ?ansa mea, aceea de a-?i câ?tiga totu?i prietenia, m?car atât. Îns? renun? acum... Doar pe moment.
- Luci, ar fi mai bine pentru amândoi dac? ai în?elege odat? pentru totdeauna c? nu vreau s? fim prieteni! Doar colegi! Ba chiar ?i parteneri de cercet?ri. Îns? nimic mai mult.
- Bine! Am priceput, afirm? el, ad?ugând apoi ?optit: Deocamdat?...
Lia se l?s? p?guba??, nu insist? asupra subiectului; doar ?tia, într-adev?r, foarte bine cu cine avea de-a face ?i î?i d?dea seama c? n-ar avea ?anse de câ?tig, deci, renun??. Tot deocamdat?. Mai ales c?, dac? ar fi continuat s? se împotriveasc?, exista riscul ca în cele din urm? s? cedeze în fa?a lui, doar îi pl?cea atât de mult s? se afle în preajma lui, în bra?ele lui... Ah, îi pl?cea, într-adev?r! Chiar ?i s?ruturile lui, evident! Cum s? nu-i plac??! Mai ales acestea, când el avea barb?... Dar n-ar fi recunoscut asta fa?? de el.
În plus, se apropiau de locul de întâlnire cu Sid Kelso, iar o siluet? ce sta?iona nemi?cat? exact în acel loc îi determin? s? pun? brusc punct oric?rei conversa?ii. B?nuind c? respectivul era chiar Sid, m?rir? pasul în direc?ia acestuia. Ajun?i la locul de întâlnire, constatar? c? b?nuiala lor se confirma. Silueta îi apar?inea chiar lui Sid Kelso, care ajunsese mai devreme acolo ?i îi a?tepta, de?i ei nu întârziaser? de fel.
Se salutar? reciproc ?i f?r? alte introduceri, planificar? rapid ce urmau s? fac? în decursul acelei zile. C?zur? de acord cu planul conform c?ruia urmau s? vizioneze împreun? materiale informative referitoare la cele recent aflate. A?adar îl urmar? pe Sid spre locul în care acesta sus?inea c? vor putea g?si acele materiale.
?i într-adev?r, g?sir? ceea ce-i interesa, anume materiale informative cu detalii uimitoare despre trecutul planetei. Erau chiar ?i imagini, incredibil de multe ?i uimitor de clare, despre acela?i subiect. Materialele existente se prezentau sub diverse forme, iar toate erau în bun? stare, ceea ce presupunea c? fuseser? p?strate cu mare grij?, pentru a nu se deteriora iremediabil. Ei urm?rir? totul cu o aten?ie deosebit?, încercând s? se documenteze cât mai mult ?i s? re?in? totul am?nun?it, motiv pentru care întârziar? destul de mult cu cercet?rile lor în acea zi. Uitaser? de foame, de sete sau de micile lor divergen?e din acea zi, îns? nu aveau de ce se plânge. Le fusese dat s? vad? cu ochii lor imagini despre trecutul planetei Proxima. Prin bun?voin?a lui Sid Kelso, care, neobosit, le traducea tot ceea ce era necesar, pentru c?, evident, toate materialele erau în limba local?, prin fa?a ochilor lor se perindar? imagini cu creaturi sau plante atât de bizare, încât nici cea mai îndr?znea?? minte nu ?i le-ar fi putut închipui, nici cea mai bogat? imagina?ie nu le-ar fi putut z?misli. Privindu-le, cu greu puteau accepta c? ele existaser? cu adev?rat odinioar? pe suprafa?a imensei planete, îns? cu excep?ia ciud??eniei lor, nu aveau alte motive pentru a le nega existen?a.
De asemenea, dac? era s? dea crezare acelor imagini, atunci, într-adev?r, fo?tii locuitori ai Proximei ar?tau totu?i întocmai ca ?i actualii localnici, cât ?i ca ei, vizitatorii tere?trii, ceea ce lui Lucian i se p?rea total neverosimil. Îns?, neavând încotro, în lipsa altor dovezi conving?toare, accept? aceast? posibilitate ca fiind valabil?. În final, seara târziu, când afar? deja se întunecase, oboseala acumulat? în cursul zilei amintindu-le c? trebuie totu?i s? se ?i odihneasc?, deciser? s? se retrag?, fiind foarte mul?umi?i de tot ceea ce v?zuser?. Chiar ?i Sid p?rea, normal, obosit, îns? nu le repro?? nimic pentru întârziere, dovedindu-se a fi foarte în?eleg?tor.
Înainte de a se desp?r?i, pentru a porni fiecare spre locul s?u de odihn?, constatând c? le era foame, deciser? s? serveasc? cina, to?i trei, împreun?, la un restaurant apropiat din marele ora? artificial. Nu le fu greu s? g?seasc? unul prin apropiere ?i mâncar? pe s?turatelea. Chiar ?i Lucian, care de data asta nu mai f?cu deloc mofturi ?i nici nu ?inu cont de faptul c? mâncare era totu?i în totalitate artificial?.
Apoi se desp?r?ir? de Sid, mul?umindu-i pentru r?bdarea ?i amabilitatea de care acesta d?duse dovad?. Surâzându-le binevoitor, Sid se retrase singur spre cas?.
Lucian î?i conduse colega pân? în apropierea camerei ei, dup? care porni gr?bit spre nava albaastr?, gândindu-se neîncetat la acele imagini incredibile pe care le vizionase.
Cele dou? zile care urmar?, joi, 8 noiembrie 2091 ?i vineri, 9 noiembrie 2091, le petrecur? în mod asem?n?tor, împreun? cu neobositul Sid Kelso, „ghidul” lor, întârziind destul de mult de fiecare dat?. Drept r?splat? aflaser? o multitudine de detalii uluitoare, îns? erau departe de a ?ti totul. Nu regretau deci faptul c? întârziaser? în acele zile, doar nu pierduser? timpul degeaba.
Cum îns? înc? mai erau destule de aflat, r?mase stabilit s?-?i continue cercet?rile în acest sens, în aceea?i forma?ie, începând din prima zi a sîpt?mânii urm?toare.
În aceste dou? zile serviser? masa de sear? la un restaurant din ora?, tot împreun? cu Sid Kelso, care se dovedise a fi extraordinar de amabil ?i util, explicându-le cu lux de am?nunte, cum putea el mai bine, cât mai pe în?elesul lor, tot ceea ce lor li se p?rea a fi mai dificil de priceput. Evident, poate nu reu?ise s?-i l?mureasc? în totalitate asupra tuturor neclarit??ilor cu care se confruntau, îns? se dovedise extrem de serviabil fa?? de ei, poate chiar, într-un fel, exagerat de amabil.
Vineri seara, ca ?i în seara precedent?, dup? ce servise masa la restaurant ?i se desp?r?ise de Sid, Lucian porni spre nava lui albastr?, pe acela?i traseu, conducându-?i mai întâi colega pân? în dreptul camerei acesteia. C?zur? de acord s? nu se mai întâlneasc? deloc în acest week-end ?i s? foloseasc? cele dou? zile strict pentru odihn?.
Evident, Lia insistase s? nu se întâlneasc? deloc cu el, pentru c? ea avea de gând s? viziteze nava tat?lui ei, împreun? cu acesta, într-una dintre aceste dou? zile libere din week-end, dar nu-i putea spune lui Lucian nimic în acest sens, justificând doar c? era foarte obosit? ?i dorea s? se odihneasc?, pentru a-?i reface for?ele.
Deci, urmau s? se întâlneasc? tocmai luni la ora 10.00, când va veni el în ora?ul artificial. În ceea ce-i privea pe colegii lor de echipaj, ace?tia î?i continuaser? fiecare cercet?rile pe cont propriu, fiecare în domeniul ?i în stilul s?u, înregistrând mai multe sau mai pu?ine progrese.
Blonda venise destul de des în nava albastr?, pentru a-?i vedea micu?a prieten?, cu sau f?r? ajutorul computerului la care o conectase campionul prin intermediul microcipului realizat de el. Ea venise uneori înso?it? de Nick, alteori f?r? el, îns? de fiecare dat? nu-l g?sise pe Lucian la bordul navei. Ea nu ?tia c? acesta avea alte preocup?ri.
Astfel trecur? aceste dou? zile pentru echipajul terestru. Urma un nou week-end, de data aceasta, f?r? petreceri, un week-end destinat, în principal, odihnei...

Cornelia Georgescu (Sagittarius) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro