proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Ecouri de mandolin? (9) - Pedeapsa

Antony c?zuse în necaz, f?r? ca în con?tiin?a sa s? aib? un pic de remu?care. ?tiuse el bine cum suna regulamentul garnizoanei, dar imboldul inimii era mai puternic decât orice interdic?ie militar?. Pentru el, slujirea unei familii din care f?cea parte cea mai drag? fiin??, Cristina cea frumoas? ?i atât de cald? la suflet, era sentimentul suprem. Putea renun?a la orice slujb?, putea ignora orice ordin, pentru el vocea iubirii era porunca suprem?. Era chiar vesel în carcer?, încât se minunau ?i solda?ii, camarazii s?i, de acest fapt.
- Antony! De ce str?luce?te fa?a ta de atâta bucurie? Î?i place s? stai în locul asta mizerabil, ca un r?uf?c?tor? îl dojeni unul din pompierii care st?tea ?i el, f?r? vin?, încarcerat.
- Ei, ce ?tii tu, Gregory! Nu vezi c? acest camarad al nostru e în al nou?lea cer acum? ?i pentru ce? Pentru o italianc? de la ?ar?! Zise altul.
- M?i, b?ie?i! V? sunt cel mai recunosc?tor c? a?i s?rit în ajutorul bie?ilor oameni din sat! Domnul vede orice fapt? bun?! Vom sc?pa în câteva zile din acest neînsemnat necaz! Dar fapta voastr? va str?luci de-a pururi, Cel de Sus vede tot! le r?spundea Antony.
B?ie?ii din carcer? au în?eles ?i nu-l mai cic?leau pe bietul Antony. O lun? de zile trecu încet, încet de tot. Dar trecu.
Cel mai greu, îns?, era s? treac? aceast? lun? pentru Cristina. Nu-?i putea imagina de ce oare Antony nu se mai ar?ta în ghereta caz?rmii de sus. Oare ce se întâmplase cu el? Ie?ea des în curte, luând cu ea ?i binoclul. Scruta cazarma destul de des, dar pe furi?, s? n-o vad? taic?-su’, Don’ Fabricio. Dup? dou? zile de când soldatul francez al ei nu mai fusese v?zut la gheret?, chiar era cuprins? de dezn?dejde. A p??it el oare ceva? L-au pedepsit oare pentru fapta sa curajoas?? C?p?t? ceva l?muriri peste o s?pt?mân?, când o ceat? de solda?i din cazarm? venise s? cumpere vin, la pia??, unde aveau ei chio?c de vândut vin.
- Domnule militar! Spune?i-mi, dac? este voie, ce s-a întâmplat cu Antony? Nu l-am mai v?zut de câteva zile.
Soldatul întrebat se gândi ce se gândi ?i în sfâr?it îi r?spunse cu sfial?, c?ci o vedea atât de frumoas?:
- Cred c? e în arest acum, c? au plecat s? sting? incendiul f?r? aprobarea comandantului!
- Mul?umesc, signore! Domnul s?-?i dea inim? bun?!
Deci asta se întâmplase cu dragul ei Antony! Acum ?tia ?i ea c? trebuie s? fie dârz?, s? a?tepte cu mult? r?bdare, pân? când bietul Antony va fi eliberat. Doamne ai grij? de bietul b?iat!
Dup? o lun? de zile, solda?ii vinova?i ie?ir? din arest, iar Antony relu? straja de la gheret?, s? p?zeasc? depozitul caz?rmii. Îi vedea din nou pe cei din gospod?ria italian?, care îndep?rtau din curte urm?rile incendiului.
O z?ri de câteva ori ?i pe Cristina, care ie?ea din cas? când nimeni n-o vedea, având ?i binoclul cu ea. Privea cercet?toare spre locul unde era el de gard?. Pesemne îl vedea la doi pa?i ?i se bucura din toat? fiin?a ei de reapari?ia lui Antony. Sim?ea c? se sfâr?e?te de dorul lui ?i îi f?cea semne discrete, la care ?i el îi r?spundea cu acelea?i semne de dor. Erau clipe de neuitat. Dar fata disp?rea ori de cate ori ai ei ie?eau din cas?, dup? treburi, prin curte.
Într-o zi, cam dup? mult? vreme, Antony primi iar ordin s? plece prin sat dup? aprovizionare, ceea ce pentru el însemna o mare bucurie. N-o g?si la chio?c pe Cristina, ci pe sora ei. Oricum, era un sentiment pl?cut, fiind sora celei mai dragi fiin?e din lume.
- Signora Roberta! Buongiorno! M? bucur s? v? rev?d. Pute?i s?-mi spune?i ceva despre dr?gu?a dvs. sor?, Cristina?
- Da, signore Antony. Cristina are azi treburi în ora?, pe la m?tu?a ei. Trebuie s?-?i croiasc? o rochie nou?.
- Ce frumos! Rochie nou?! V? mul?umesc din inim? pentru aceste ve?ti! Spune?i-i c? am fost azi prin pia?? în scop de aprovizionare …
- Desigur, am s?-i spun. Buongiorno!
Seara, din nou în postul lui de paz?. Iat?, o v?zu revenind acas? pe Cristina, în c?ru?a lor de ora?. Era bine dispus? ?i-i f?cu semne discrete cu mâinile ei delicate. Coborî din c?ru?? ?i intr? în cas?, dar nu înainte de a-l saluta gra?ios.
Ce bucurie pentru Antony! Ce idil? fericit?, s? tr?iasc? acest ocean de fericire pentru o fat? frumoas? ca o zân?! ?i ce suflet f?r? pereche pe lume!
Peste înc? o s?pt?mân?, avu iar prilej s? ias? din cazarm?, tot cu treburi de aprovizionare. De data asta o g?si chiar pe Cristina la chio?cul de vin.
- Antony! Bucuria vie?ii mele! Cum de mi-a fost dat s? te v?d azi! Nici nu ?tii cât am a?teptat aceast? ocazie!
- Da, frumoasa mea Cristina, comoara sufletului meu! De când nu te-am mai v?zut fa?? în fa??! E?ti ?i mai frumoas?! Pe zi ce trece, devii str?lucitor de frumoas?! Dac-ai ?ti cât m? gândesc în orice clip? numai la tine!
- Ca ?i mine! Dar am un mic necaz … Nu te superi?
- Ce necaz? Cum s? m? sup?r?
- Tata, r?ul de el, mi-a luat binoclul! M-a prins când m? uitam spre tine, a venit la mine, mi l-a smuls din mâini ?i m-a ?i dojenit: „Aha, te ui?i dup? solda?i francezi cu binoclul? Cine ?i l-a dat? Ia d?-l încoace, o s?-mi foloseasc? s? p?zesc via uitându-m? de pe ceardac în vie”. Ce era s? fac, s? m? bat cu el?
Antony surâse cu bun?tate pe chip:
- Draga mea Cristina! Nu te întrista de acest lucru m?runt. Putem s? mai cump?r?m altul. S? ?tii îns?, ochii dragostei ne apropie unul de altul cu mult mai mult decât un binoclu!
- Da, chiar a?a este! Te voi avea aproape de inim? în orice clip?, fie ziua, fie noaptea!
- E?ti cea mai mare bucurie a vie?ii mele! E?ti chiar via?a mea, visul cel mai plin de poezie al destinului meu!

(va urma)