proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Exact la 40 de zile dup? adormire, când sufletul r?posatului ajunge în fa?a Dreptului Judec?tor, pentru a-?i primi, dup? faptele sale, cele cuvenite pân? la Judecat? de apoi, la biserica din Loamne? b?trânul preot Dordea a s?vâr?it parastasul pentru robul lui Dumnezeu Nicolae. Au participat, la biserica din dealul de deasupra ?colii, aproape toat? suflarea satului.
Dar ?i acolo, la Ol?ne?ti, în satul lui natal, preotul Vasile de la biserica cu hramul Sfântul Nicolae s?vâr?ea slujba de pomenire a aceluia?i rob al lui Dumnezeu. Al?turi de tat?l, fra?ii ?i surorile lui, biserica aproape s-a umplut cu rudele mai apropiate ori mai îndep?rtate ?i cu vecinii cu care se aveau bine. Pomana de dup? parastas s-a prelungit destul de mult. Aproape fiecare participant ar fi avut ceva de spus despre r?posat, despre vreo întâmplare în leg?tur? cu el. Ani?a, so?ia lui Gheorghe, nenea Dode, cum îi spuneau fra?ii ?i surorile mai mici decât el, ?i-a amintit despre povestirea pe care a spus-o nenea Nae la nunta lor, cum to?i r??in?renii prezen?i erau numai ochi ?i urechi. Ascultau despre cearta dintre doi fra?i pentru mo?tenirea p?rinteasc? ?i cum unul din ei a scos un cu?it ?i l-a înjunghiat pe cel?lalt. A stat pentru fapta nes?buit? peste dou?zeci de ani la ocn?, risipindu-?i pe acolo tinere?ea. Mama celui mort ?i a celui care care a înf?ptuit omorul s-a stins ?i ea, în scurt timp, de durere. ?i acum, dup? câ?iva ani de atunci, oamenii ce au auzit acea povestire care s-a încheiat cu vorbele nu pune mâna pe cu?it când e?ti am?rât le repet? copiilor ori nepo?ilor mai m?ri?ori.
Fratele Ion ?i-a adus aminte c?, în urm? cu doi ani, în vara lui 1942, l-a v?zut pe nenea Nae scriind într-un caiet mare, cu coper?i groase, ca un registru de la prim?rie. Ce scrii acolo, nene? L-am întrebat. Despre familia noastr?, despre cei de demult care azi nu mai sunt, mi-a r?spuns. ?i de unde ?tii matale despre cei care nu mai sunt? Mi-a r?spuns: Din pove?tile ?lor b?trâni, din amintirile lor ?i din ceea ne-au l?sat nou?, celor de azi.
La un col? de mas?, pe un scaun, ?edea mama M?rioara, cum îi spuneau mai to?i nepo?ii ?i str?nepo?ii. Avea 88 de ani. Dac? voiai s? stai de vorb? cu ea trebuia s? strigi, altfel nu te auzea. De data asta, cu mirare, to?i cei prezen?i ?i-au dat seama c? a în?eles destul de bine ce a zis nepotul s?u, de?i acesta n-a ridicat nicidecum glasul. De aceea, când a început s? vorbeasc?, s-a l?sat o t?cere mormântal?.
- Da, maic?, a?a-i! Nepotul ?sta al meu, Nae, care a plecat a?a devreme dintre noi, mai bine m? lua Dumnezeu pe mine, m? întreba mereu când venea pe acas?, ?i nu venea niciodat? f?r? s? m? caute ?i pe mine. M? întreba de cei vechi, care acum î?i dorm somnul în ?intirimul din deal. Ultima dat? îi spusei ce-mi spus? ?i mie mama mea mare care-i moart? de mai bine de ?aizeci de ani. El, fie-i ??râna u?oar?, asculta ?i cu plaivasul scria pe o hârtie. I-am spus despre mo?ul dinspre tat? al mamei mari, care purta numele de Ghi?? Br?nescu, om harnic cu p?mânturi întinse în hotarul satului nostru. O duceau bine el ?i familia sa, pân? când unul cu mul?i bani, câ?tiga?i, poate, prin fur?ciuni, ?i-a încropit o mo?ie prin preajm?. Oamenii îi ziceau Conul Iordache. Acesta vroia s?-?i m?reasc? mo?ia pe seama lui Ghi??. ?i încet, încet, a reu?it s?-i ia din p?mânturi. Ba c? ar fi dat foc unui hambar de al lui, ba c? oile ?i vacile lui Ghi?? i-ar fi intrat pe mo?ie ?i i-ar fi distrus recolta, ba c? doi porci din curtea lui Ghi?? ar fi râmat pe sem?n?turile lui ?i, astfel, în câ?iva ani str?mo?ul acesta al nostru a r?mas s?rac lipit. Sf?tuit de Taica Popa, care ?tia adev?rul, pleac? la Bucure?ti s? se plâng? la domnie. Au trecut aproape doi ani ?i nu s-a mai ?tiut nimic despre el. Nevasta ?i copiii, care de-acum tr?iau în s?r?cie, l-au crezut mort. Dar Ghi?? era viu. Din pu?inii bani pe care îi avea cump?ra hârtie ?i pl?tea celui care întocmea jalbele. Multe jalbe a dat, înaintând în genunchi, a?a cum era obiceiul pe atunci. Dar n-a primit niciun r?spuns. Era disperat. Deodat?, îns?, i-a venit gândul cel bun, ia s? dau eu o hârtie nescris? drept jalb?. ?i a?a a f?cut. Omul domnesc, intrând în palat cu jalbele altora ?i cu hârtia nescris? a lui Ghi??, a crezut, pe bun? dreptate, c? acesta a vrut s?-?i bat? joc de el. A trimis doi slujitori care l-au adus, aproape pe sus, pentru a da seam? de neobr?zarea lui. Dar acesta a reu?it, fiind me?ter în vorbe, s? spun? prin viu grai necazurile de care a avut parte ?i s?-l conving? pe omul domnesc de dreptatea sa. Du-te acas?, i-a zis acesta, c? în curând voi veni ?i eu în satul vostru ca s?-?i fac dreptate. Pe un drum mai scurt, care a ocolit Pite?tiul, a ajuns acas?. Dup? dou? zile r?dvanul omului domnesc, înconjurat de câ?iva arn?u?i c?l?ri, sose?te în Ol?ne?ti. S-a f?cut judecat? dreapt?, cu martori care au jurat, printre ei fiind ?i Taica Popa. Boierul Iordache a trebuit s? p?r?seasc? p?mânturile luate cu japca, ba s? ?i pl?teasc? pentru animalele ce i le-a omorât lui Ghi??.
To?i au ascultat cu interes cele povestite de mama M?rioara. Chiar ?i p?rin?ilor lui Nae, tat?lui, c?ruia, de când a aflat cumplita veste, nu i s-a mai v?zut vreun zâmbet pe fa?? ?i mamei, care de diminea?a ?i pân? seara, î?i ascundea lacrimile în basma, iar noaptea le da drumul liber, parc?, parc?, li se ivise o umbr? de senin?tate pe fe?e.
Ar fi vrut Gheorghe s? povesteasc? ?i el alte lucruri despre care b?nuia c? se mai afl? în acel caiet în care a scris Nae, dar ?i-a dat seama c? nu este momentul acum. Doar noaptea târziu, la lumina lunii, el, culcându-se afar? pe un mald?r de paie, a rememorat cele spuse fiului s?u mai mare, venit de pe front acum doi ani. La început a vrut s?-l certe mai las?, m?, caii verzi de pe pere?i ?i gânde?te-te la ziua de azi ?i mai ales la cea de mâine. Dar i-a venit în minte copilul, ce a fost Nae, care mereu întreba câte ceva ?i nu se l?sa pân? nu afla ce-l interesa.
- Spune-mi, tat?, poate ?tii, de ce purt?m noi acest nume?
-?i-oi spune, c? ?tiu. Mo?ul, adic? tat?l tat?lui meu, s-a numit Nicolae Antonie. Casa lui p?rinteasc? era în S?li?tea dela dealul lui Julea. Pe tat?l s?u îl chema Toma a lui Dinu, de unde ne tragem ?i noi numele de Tomescu.
- Când eram copil, tat?, v-am auzit vorbind despre o rud? de-a noastr? care ar fi t?iat peste dou?zeci de ani sare la ocn? pentru crim?. Poveste?te-mi, dac? ?tii!
- ?tiu, cum s? nu. Mo?ul meu a avut mai mul?i fra?i, printre care unul Dinu, acesta a avut o fat?, Lica, m?ritat? în Berisl?ve?tiul din Arge?. B?rbatul ei, care a luat-o din dragoste, la nici un an dup? nunt? a înf?ptuit o crim?. Putea s? scape, deoarece b?nuiala a c?zut pe altcineva, dar atât de tare l-a mustrat cugetul încât s-a predat. Lica l-a a?teptat cu credin?? to?i ace?ti ani. Ba, mai mult, a muncit, ?i a reu?it s? cumpere mai multe buc??i de p?mânturi roditoare pe care le-a cultivat ea singur?, dar ?i cu oameni pl?ti?i tot din munca ei. Dup? ce au trecut anii, b?rbatul s?u s-a eliberat. S-a întors în sat îmb?trânit, slab ?i murdar. A b?tut la poarta casei. A ie?it Lica:
- Ce-i cu tine, omule, pe cine cau?i, te pot ajuta cu ceva?
- Eu sunt, b?rbatul t?u, cel care a stat la ocn? aproape dou?zeci de ani.
- Nu cred, nu po?i fi tu acela.
- Ba da, Lico, eu sunt.
S-a apropiat de ea ?i i-a ?optit câteva vorbe doar de ei ?tiute. Atunci a fost sigur? c? îl are în fa?? pe b?rbatul s?u legiuit. L-a primit în cas?, au tr?it apoi mul?i ani ferici?i. Întotdeauna b?rbatul ei umbla îmbr?cat ca de s?rb?toare, mergeau la nun?i, au cununat multe perechi ?i au botezat mul?i copii. Bani aveau ?i erau respecta?i de toat? lumea. Trebuia, îns?, s? fie ?i un necaz. Nu aveau copii. Cine s?-i îngrijeasc? la b?trâne?e, cui s? lase averea? S-au gândit atunci la mine. ?tia c? am mai mul?i copii. Oare n-o s? le dau lor unul, de suflet, cu acte în regul?. ?tiau c? vreau s? cump?r cât mai multe p?r?i din dreptul la mo?tenire în plai ?i munte ?i, dac? se poate, ?i din locurile p?rinte?ti din sat.
Mi-au propus s? li-l dau pe Ion de suflet, asta se întâmpla prin 1919, dup? ce m-am întors din prizonieratul din Germania, ?i ei îmi vor ceda drepturile lor din propriet??ile din Ol?ne?ti. Ne-am învoit, am f?cut actele ?i ei au plecat cu b?iatul. Dar Ion, când au ajuns la Vâlcea, a fugit ?i s-a întors acas?. Noi am r?mas cu drepturile lui Lica din B?i, din Livadia, de la Anca, Dosciorul ?i cu locul din Valea Panului.