proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*51. Familia Kelso.

Lia ie?i din ascunz?toarea ei, urm?rindu-i de data aceasta numai cu privirea. „A? putea s? m? retrag acum, dar nu, n-am s-o fac. E interesant! Am s? ascult în continuare convorbirea, vreau s? aud ce va spune, cum se va descurca cu familia Sonyei... Apoi am s?-l a?tept pân? se va întoarce ?i-l voi face s? cread? c? ne-am întâlnit absolut întâmpl?tor, s? nu-?i închipuie c? l-a? fi spionat.”
Cei doi intrar?-n imobilul în care locuia Sonya. Spa?iul de la intrare era dreptunghiular, destul de larg, iar în mijloc se afla un cerc colorat, ce f?cea leg?tura cu nivelele superioare ale imobilului, spre care nu existau sc?ri. Cum Sonya locuia la un nivel superior, trebuia deci s? foloseasc? cercul, care îi duse negre?it, exact la etajul la care locuia ea. U?a apartamentului Sonyei se deschise, iar ea intr?, urmat? de Lucian, care înc? se gândea ce s? spun?, cum s?-?i fac? introducerea, sau cum s? se prezinte, pentru a evita s? par? ridicol.
- Mam?, tat?! Sunt eu, am venit, îi anun?? Sonya de prezen?a ei.
În curând, p?rin?ii Sonyei î?i f?cur? apari?ia. Lucian îi cercet? rapid ?i atent, dintr-o privire, f?r? a se intimida. P?rin?ii ei ar?tau foarte bine pentru vârsta lor, erau bine f?cu?i, înal?i, impun?tori, cu o înf??i?are foarte pl?cut?.
- Bun? seara, draga mea, se auzi glasul mamei Sonyei, în timp ce se îndrepta spre ea. Te-ai întors deja...
- Salut, mam?. Tat?... El este... Cred c? ?ti?i cine este el, îl „prezent?” Sonya scurt pe Lucian, întorcându-se spre el.
- Da, bineîn?eles c? ?tim cine este, o aprob? mama ei. Deci, pân? la urm?, l-ai convins s? vin?, ai reu?it.
- Lucian, ei sunt p?rin?ii mei, î?i „prezent?” Sonya la fel de scurt p?rin?ii. Acum, scuz?-m?, te rog! Te las în compania lor, îl anun?? ea.
- Dar, Sonya... i se adres? el rug?tor, privind-o îns? cum dispare în spatele unei u?i.
R?mas singur, fa?? în fa?? cu p?rin?ii ei, Lucian se calm?, nu intr? în panic?, comportându-se a?a cum orice p?mântean civilizat ar face în momentul în care ar intra într-o cas? str?in? ?i face pentru prima oar? cuno?tin?? cu gazdele. Se îndrept? deci spre doamna Cora Kelso, c?ci a?a se numea mama Sonyei, adresându-i-se elegant, cu tot respectul:
- S?rut mâinile, doamn?!
?i spunând aceasta, se aplec? u?or, la fel de elegant în mi?c?ri, ca ?i în exprimare ?i-i s?rut? mâna doamnei Cora, mân? pe care dânsa i-o întinsese.
Neobi?nuit? cu acest gen de polite?e, doamna îl privi uimit?, dar nu spuse nimic, iar Lucian se întreb? în gând dac? procedase corect sau nu; spera îns? s? nu fi gre?it. Apoi, prompt, f?r? s?-?i piard? firea, se întoarse spre domnul Ned Kelso, tat?l Sonyei, salutându-l respectuos ?i pe acesta:
- Bun? seara, domnule.
?i evident, d?du mâna cu tat?l Sonyei.
- Bine ai venit, domnule comandant! Te rog, intr?, îl invit? scurt tat?l Sonyei într-o camer? în care nu era nici Sonya, nici fratele ei. Deci, tu e?ti Enka Lucian, comandantul echipajului venit de pe Terra, relu? domnul Ned Kelso, îngândurat.
- Da, domnule, eu sunt, aprob? scurt Lucian.
- Cam tinerel pentru o asemenea responsabilitate, aprecie domnul Ned.
- Nu-i vina mea, r?spunse Lucian la fel de scurt.
- ?i cum ?i se pare aici, pe planeta Proxima? întreb? tot domnul Ned Kelso.
- Pl?cut, pentru început. E destul de bine. Suntem trata?i cum se cuvine, locuitorii sunt ospitalieri, amabili; deocamdat?, n-avem de ce s? ne plângem. Pe parcurs, vom mai vedea.
- Dar la voi, pe planeta voastr?, cum e? întreb? de data aceasta doamna Cora.
- E mai diferit. A? spune, chiar foarte diferit, r?spunse el rezervat, la fel de scurt, f?r? a detalia.
- ?i de ce consideri c? noi, locuitorii planetei Proxima, am fi fiin?e artificiale, spre deosebire de voi, cei de pe Terra ?i de cei trei Kuny? atac? domnul Kelso un subiect ce nu-i convenea lui Lucian, cel pu?in în acel moment.
- M? temeam c? m? ve?i întreba acest lucru. Deci a?i aflat deja... Presupun c? nu mai e un secret, probabil c? întreaga planet? a aflat. Probabil c? nu v? convine aceast? presupunere a mea ?i tot probabil, datorit? ei, nu m? agrea?i nici pe mine, dar v? în?eleg, presupuse Lucian.
- Nu, tinere comandant. Gre?e?ti! Noi te admir?m chiar. Iar în privin?a ideilor pe care le ai, e?ti liber s?-?i formezi orice impresie dore?ti, noi nu te putem obliga s? ?i le schimbi, dar am vrea numai s? ?tim de ce anume crezi astfel. Deci, s? ne explici, dac? po?i. Pentru c? b?nuielile tale trebuie s? aib? ?i o motiva?ie serioas?. Îns? dac? nu vrei s? ne explici, nu-i nici o problem?.
- Evident c? am o motiva?ie, îns? deocamdat? nu sunt înc? sigur de nimic, nu este ceva foarte clar conturat, totul r?mâne deocamdat? în stadiul de b?nuieli, cum bine a?i spus dumneavoastr?, de aceea am s? m? ab?in de la a v? da explica?ii referitoare la acest subiect. ?i nu e vorba c? n-a? vrea, îns?... Momentan, tot ceea ce v? pot spune sigur e faptul c? aceste presupuneri ale mele se bazeaz? pe intui?ie, deci nu poate fi ceva concret, sigur. S-ar putea s? m? în?el, de?i nu cred, evit? Lucian cu pruden?? explica?iile de orice gen, referitoare la acest subiect.
- Deci nu e?ti convins c? ar fi a?a cum presupui? insist? domnul Ned.
- Nu, domnule. Nu chiar. Cel pu?in, nu înc?, specific? Lucian. Dar am s? mai cercetez, s? încerc s? aflu.
- Scuza?i-m? c? nu v-am întrebat, interveni doamna Cora. S? v? servesc cu ceva? întreb? dânsa, amabil?.
- Nu, mul?umesc, refuz? Lucian, politicos. Nu v? deranja?i pentru mine, v? rog.
- Nu e nici un deranj, insist? doamna.
- Nu, v? rog... repet? Lucian refuzul. Eu n-am de gând s? stau prea mult, deci n-are rost.
În acel moment se auzi u?a de la intrare deschizându-se, iar convorbirea se întrerupse pentru pu?in timp, c?ci aten?ia le fu atras? spre u?a de la intrare, c?tre care se îndrept? Sonya, pentru a-l întâmpina pe noul sosit.
- Bun? seara, iubit? surioar?, se auzi glasul celui ce intrase.
- Bun?. Ah, Sid, tu erai... îi r?spunse Sonya.
- Deci ai venit deja. ?i s? nu-mi spui c? singur?. Comandantul e cumva ?i el aici? se interes? fratele Sonyei.
- Da, Sid, este ?i el.
- Deci l-ai adus... Ce bine! Dar unde-i? p?ru el ner?bd?tor s?-l întâlneasc?.
- Dincolo; cu mama ?i cu tata.
- Du-m? la el, s? m? prezin?i! Vreau s? vorbesc cu el! ?tii foarte bine c? de abia a?tept s?-l cunosc.
- Nu, Sid. Du-te ?i singur, dac? vrei s? vorbe?ti cu el. Te po?i descurca ?i f?r? mine.
- Hei, dar ce-i cu tine? Ce-ai p??it? De ce e?ti a?a de indispus??
- N-am nimic. Las?-m?-n pace, r?spunse ea ?i se retrase.
Sid, fratele Sonyei, intr? în camera în care Lucian reluase convorbirea cu p?rin?ii Sonyei. Tân?rul Kelso spuse:
- Bun? seara, mam?. Tat?... Îmi pare r?u c? am întârziat.
- Bun?, fiule, r?spunse doamna.
- Nu-i nimic dac? ai întârziat pu?in; am avut o companie foarte pl?cut?, zise ?i domnul, referindu-se la Lucian, spre care se întoarse ?i Sid, entuziasmat.
- Da, v?d... Dumneavoastr? trebuie s? fi?i domnul Enka Lucian, comandantul vizitatorilor de pe Terra.
- Întocmai, eu. Iar tu, Sid, fratele încânt?toarei Sonya. Sora ta mi-a vorbit despre tine, îi r?spunse Lucian, f?r? formula de polite?e pe care o adoptase Sid fa?? de el, considerând c? nu era necesar s? i se adreseze astfel fratelui Sonyei.
- Adev?rat? ?i-a amintit ?i de mine? M? mir... Dar sunt încântat s? v? cunosc personal, domnule. E o adev?rat? pl?cere. De când a?teptam ocazia asta...
- Te rog, Sid; nu-mi spune „domnule”. De fapt, din câte am în?eles de la Sonya, e?ti mai mare cu un an decât mine, deci în mod normal eu ar trebui s?-?i spun ?ie „domnule”, zise Lucian, observând c? Sid nu avea de gând s? renun?e de bun?voie la formula de polite?e.
- E adev?rat, îns? vârsta nu conteaz? prea mult. Eu consider c? e o adev?rat? onoare s? v? întâlnesc ?i s? stau de vorb? cu dumneavoastr?. Doar sunte?i comandantul misiunii.
- Sid... Eu a? vrea s? fim prieteni buni, iar pentru asta e nevoie s?-mi spui pe nume, Lucian, sau Luci, a?a cum to?i prietenii mei mi se adreseaz?.
- Adev?rat? ?i n-o s? v? sup?ra?i? Adic?... Chiar dori?i asta?
- Evident. Chiar insist, preciz? Lucian.
- Bine, atunci, Lucian... De?i, la drept vorbind, îmi vine greu s?-?i vorbesc astfel, ?tiind cine e?ti ?i de unde vii, dar dac? asta ?i-e dorin?a...
- De ce, Sid? îi zâmbi Lucian prietenos. Sunt o simpl? fiin?? uman?, ca toate celelalte de pe Terra, nu sunt cu nimic deosebit, a?a c? nu trebuie s?-?i fie greu.
- Da, dar, vezi, pentru noi e ceva mai deosebit; noi n-am avut ocazia s? vedem atât de des fiin?e umane, de pe Terra. Cu atât mai pu?in un comandant al acestora.
- Sid, ne la?i s? mai discut?m ?i noi cu tân?rul comandat? interveni domnul Ned Kelso.
- Nu, tat?. Cred c? voi l-a?i supus deja la destule întreb?ri. Acum e ?i rândul meu. De altfel, cu mine va discuta poate mai deschis, dat fiind c? suntem mai apropia?i ca vârst?.
- Nu cred c? vârsta constituie o piedic?, interveni domnul Ned.
- Tat?, te rog; las?-l în seama mea. Nu vezi c? ne în?elegem mai bine?
- V? rog, nu e cazul s? ne r?fuim, interveni Lucian. Eu v? stau la dispozi?ie oricând. Acum îns?, a? dori s? m? retrag, e destul de târziu.
- Bine, dar eu de abia acum am sosit. Nu-i corect! Nici n-am apucat s? schimb?m dou? vorbe, de abia am reu?it s? ne cunoa?tem, protest? Sid înfl?c?rat.
- Sid, vom avea timp suficient s? vorbim oricât dore?ti, î?i garantez. Mai ales acum, c? Nick ?i Ly s-au hot?rât s? ne abandoneze, sora ta de asemenea...
- Cum? Vrei s? spui c? tu ?i Sonya nu v? ve?i mai întâlni?
- Nu, din nefericire. Ea a decis c? e mai bine a?a, sau c? va fi...
- Aha, pricep acum de ce e cam indispus?. P?cat! Mi-ar fi surâs ideea de a-mi deveni cumnat. Dar dac? nu se poate...
- Hmm... Cred c? ai mers pu?in cam prea departe cu ideea ta, de?i, cine ?tie, poate n-ar fi fost imposibil, zâmbi Lucian, surprins. Acum îns?, regret, dar... Nu se poate. În schimb, ?i-a? propune ca pentru o perioad? s?-mi devii tu ghid, sau un fel de a spune, deci s? ne întâlnim, s?-mi explici cât de cât anumite probleme, eu, la rândul meu, s?-?i dau unele explica?ii, în limita posibilit??ilor. Ce zici, de acord?
- Evident. S-a f?cut. Eu sunt încântat de idee, se entuziasm? Sid. O consider o mare cinste, o mare onoare, aceast? inedit? propunere de a-?i deveni ghid. Cum s? nu fiu de acord?
- Atunci, s-a f?cut, Sid. Dac? e?ti dispus, ne vom întâlni chiar începând de mâine, propuse Lucian. ?i vom stabili atunci detaliile.
- Mâine? Sigur, nu-i nici o problem?. Eu... Oricând dore?ti. Chiar ?i începând de acum! exclam? Sid entuziasmat.
- Nici chiar a?a... zâmbi Lucian, amuzat de ner?bdarea de care d?dea dovad? fratele Sonyei. Mâine dup?-amiaz?, pe la ora 14.00, voi veni eu în ora?. S?-mi spui unde-?i convine?
- Eu, indiferent, n-am preten?ii.
- Da, dar trebuie s? stabilim ceva sigur, concret, nu? Deci, consider c? e mai bine s? vin eu aici, a?a c? voi fi în p?rcule?ul de peste drum, la ora 14.00.
- P?i, po?i s? urci chiar ?i sus, dac? tot ajungi pân? aici; la noi e?ti oricând binevenit, replic? Sid.
- Nu. Prefer s? te a?tept jos, preciz? el îngândurat.
- Aha, pricep. Din cauza Sonyei, probabil... Bine, atunci, s-a f?cut. Te a?tept.
- Bun. Acum, dac?-mi permite?i, am s? m? retrag, declar? el politicos.
- Bineîn?eles, tinere. Nu te re?ine nimeni. De?i a? fi dorit s? mai vorbim, spuse domnul Ned. E?ti un interlocutor interesant. Iar Sid ne-a întrerupt.
- Poate mai discut?m cu alt? ocazie, domnule.
- Dar cum, pleca?i deja? interveni doamna Cora Kelso.
- Da, doamn?. N-are rost s? întârzii.
- Atunci Sid v? va conduce cu avionul, pân? la nava dumneavoastr?, propuse doamna.
- Ah, nu, v? mul?umesc. Nu v? deranja?i pentru mine. M? descurc ?i singur. De altfel, prefer o mic? plimbare pe jos, prin aer liber, pân? la „Pacifis”; e destul de pl?cut afar?, mai iau ?i o gur? de aer curat, mai fac mi?care, iar fiind singur, am s? meditez în lini?te asupra unor probleme, pân? voi ajunge la nav?.
- Fie, cum dori?i, accept? doamna Cora, mama lui Sid ?i a Sonyei.
Apoi Lucian î?i lu? „la revedere” de la doamna Cora, c?reia, ca ?i la venire, îi s?rut? respectuos mâna, de la domnul Ned, de la Sid, iar în final ?i de la Sonya, care ie?ise ?i ea, s?-l conduc?, m?car pân? la u??; pe Sonya o s?rut? prietene?te pe obraji. Ie?i din apartamentul familiei Kelso ?i se îndrept? spre cercul colorat care avea s?-l duc? jos, întrebându-se îngândurat, oare ce impresie le l?sase p?rin?ilor Sonyei?
R?ma?i în apartamentul lor, membrii familiei Kelso se retraser? într-una din înc?peri.
- N-a? fi crezut s?-mi plac? acest tân?r comandant al echipajului venit de pe Terra, î?i spuse doamna Cora impresia pe care i-o l?sase Lucian. Având în vedere c? ?tiu de unde e; vreau s? spun c? nu e totu?i unul de-al nostru ?i mai ales, ?tiind p?rerile pe care le are despre noi, locuitorii Proximei, n-ar fi trebuit s?-mi plac? deloc de el. Îns?, inexplicabil, acest tân?r chipe? m-a cucerit totalmente de partea lui, de cum a intrat pe u??, prin felul lui de a fi, prin modul de a vorbi, prin elegan?a sa, prin gesturile ?i manierele sale... Incredibil! Acum mi se pare chiar foarte simpatic, sau mai mult de atât.
- Ah, mam?, a?a e el... suspin? Sonya, cu o urm? de triste?e-n glas.
- Da, drag?, ai dreptate, pare a fi un tân?r minunat. În?eleg acum de ce te-a atras ?i pe tine. Are ceva ce te atrage imediat de partea lui. Are calit??i deosebite, e manierat, frumos, civilizat... Iar când mi-a s?rutat mâna, m-am sim?it a?a de... Nici nu pot s?-mi explic cum. Dar nu pricep de ce a procedat astfel.
- Ah, mam?... E doar un obicei de-al lor, al p?mântenilor, un gest de polite?e fa?? de o doamn? sau o domni?oar?, atâta tot, explic? Sonya îngândurat?, privind vis?toare spre mama ei...