Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”

de Cornelia Georgescu

*38. O mai veche cuno?tin??.

Diminea?a nu întârzie s? se arate ?i s? alunge întunericul nop?ii, îns? îi g?si pe to?i înc? adormi?i. Era deja sâmb?t?, 27 ianuarie 2091. Oboseala dup? seara de dans î?i spunea cuvântul, era vizibil?, nici unul dintre cei ce participaser? la distrac?ia din seara trecut? nu se trezise devreme în aceast? diminea??, când începea a ?aptea zi de când se aflau pe Proxima. În cele din urm?, cei r?ma?i în interiorul navei „Pacifis”, anume Lucian, care se trezise primul, apoi Alex, Nistor, Stela, se trezir? to?i ?i dup? ce se preg?tir? suficient, ie?ir? pe suprafa?a alb? a planetei t?cute. Era înc? diminea??, nu se treziser? totu?i la fel de târziu ca în ziua precedent? ?i nu dup? mult timp î?i f?cu apari?ia avionul în care se aflau Nick ?i Maria. Cei doi coborâr? ?i se salutar? cu ceilal?i.
- Lucian, sper c? tu ?i prietenii no?tri nu mai ave?i nici o arm? asupra voastr?, li se adres? Nick. Maria sigur nu are arma la ea.
- Te asigur c? nici noi, Nick. Po?i avea încredere în mine, ai cuvântul meu în acest sens, încerc? Lucian s?-l conving?.
- Cuvântul t?u înseamn? destul de mult pentru mine. Totu?i, f?r? nici o sup?rare, a? vrea s? verific eu însumi acest lucru, dac?-mi permi?i, spuse Nick, îndreptându-se spre lungan, pentru a-l controla.
În timp ce se îndrepta îns? spre geograf, fu oprit de Lucian, care-l prinse de bra?, spunându-i, cu seriozitate:
- Nu, Nick! Te rog, nu face asta! Nu-i nevoie... Te rog, ai încredere în mine ?i nu vei gre?i! Aminte?te-?i c? în cele din urm?, eu am avut încredere în tine. Acum e rândul t?u s? procedezi la fel.
Pre? de câteva clipe, Nick îl privi pe Lucian fix în ochi, f?r? a decide cum s? procedeze. Privirea ferm? a comandantului îl determin? s? ia o hot?râre:
- Bine. N-am s? v? controlez deloc, de?i a? fi preferat s? o fac personal, pentru a fi sigur. Dar am încredere în tine, Lucian ?i sper s? nu gre?esc. Sper c? ai reu?it s?-i convingi pe colegii t?i c? aici nu e nevoie de arme; sunt inutile! E?ti totu?i comandantul lor ?i poate c? ai o oarecare influen?? asupra lor; mi-ai dovedit c? ai autoritate, î?i impui punctul de vedere, atunci când este nevoie... E?ti prietenul meu ?i nu vreau s? stric?m prietenia ce ne leag? pentru o nimica toat?, decise Nick s? nu-i controleze.
- Desigur, prietene, rosti Lucian zâmbitor. Mul?umesc pentru încredere ?i te asigur c? n-ai gre?it procedând astfel.
Dup? aceast? mic? discu?ie, Nick le propuse s? urce to?i în avion, pentru a merge împreun? în ora?ul artificial, unde r?m?seser? ceilal?i trei, fiind sigur c? Ly nu va veni dup? ei, s?-i ia, doar nu avea sens. Se urcar? deci în avion, iar Nick porni aparatul de zbor, îndreptându-l spre un tunel care ducea direct în ora?. Ajun?i aici, coborâr?, Nick l?sând avionul într-un loc special amenajat pentru avioane, care se afla în apropiere, apoi coborî ?i el, îndreptându-se repede spre prietenii lui. Mihai, Ly ?i Lia nu se vedeau pe nic?ieri, nici nu ?tiau pe unde s?-i caute sau unde s?-i a?tepte, fiindc? nu hot?râser? nimic asupra unui eventual loc de întâlnire seara trecut?, dar Nick le propuse s? se a?eze pe o banc?, în apropierea camerei surorii sale, Ly, fiind parc? sigur c? sora lui nu se trezise înc?. Maria se a?ezase ?i ea pe o banc?, al?turi de colegii ei, iar Nick porni spre camera lui, ca s?-?i schimbe hainele.
Se mir? foarte mult s?-l g?seasc? acolo pe Mihai, fiindc? nu ?tia în ce camer? fusese acesta repartizat, chiar de c?tre tat?l s?u, domnul To Kuny; aflase pân? în acel moment doar c? Mihai ?i Lia r?m?seser? în ora?. Campionul, auzind c? este cineva pe acolo, se trezi ?i el, în sfâr?it. Buimac, deschise ochii ?i-l z?ri pe Nick.
- Îmi pare r?u c? te-am deranjat. Dac? ?tiam c? e?ti aici, nu intram, se scuz? Nick, înc? nedumerit de prezen?a lui Mihai acolo, în acea înc?pere.
- Nu face nimic, nu trebuie s? te scuzi, doar asta era camera ta. Iar eu oricum trebuie s? m? trezesc. S? nu te superi, dar tat?l t?u m-a plasat aici, în camera ta ?i spunea c? ?ie-?i va g?si un alt loc, mai mare, în care s? po?i sta, împreun? cu Maria, când vei dori s? revii în ora?, îi explic? Mihai, cu chipul cuprins înc? de somn.
- Desigur, dac? a?a a spus tata... îl aprob? Nick. ?tii ceva despre sora mea?
- E în camera ei, cred. Nu ?tiu sigur, dar am impresia c? nu s-a trezit înc?. Iar dac? vrei cumva s? intri la ea, ai grij?, nu mai e singur?, e împreun? cu Lia! Tat?l t?u a hot?rât ca ele dou? s? împart? camera, îl inform? campionul.
- Bine. Mul?umesc pentru informa?ie, rosti Nick.
Apoi Mihai se ridic?, îmbr?cându-se cu uniforma albastr?. Nick se schimb? ?i el de haine, apoi cioc?ni discret la u?a camerei în care se aflau cele dou? surori ale lui. El deschise u?or u?a, îns? nu intr?, ci se uit? numai spre interior, s? vad? dac? ele erau acolo. Constat? c? într-adev?r erau, amândou? ?i nu se treziser? înc?. Auzind îns? zgomotul u?or produs de u??, zgomot care se putea distinge f?r? probleme în lini?tea aceea, ele se de?teptar?. Z?rindu-l pe fratele lor, Ly îl întreb? mirat?:
- Ce-i cu tine aici, Nick?
- Bun? diminea?a, surioar?. ?i dac? tot v-a?i trezit amândou?, haide?i acum, sunte?i a?teptate.
- Mihai unde-i? întreb? Lia, înc? somnoroas?.
- Chiar aici, lâng? mine. Tocmai s-a îmbr?cat ?i s-a preg?tit de plecare, s? ie?im afar?. Nu ?tiam c? era aici, altfel nu l-a? fi deranjat.
- Iar am întârziat cumva? se interes? Ly.
- Nu înc?, îns? dac? mai sta?i mult aici, s-ar putea, rosti Nick, f?r? a intra în camera surorilor lui, apoi se retrase, u?a închizându-se singur? în urma lui.
Nick ?i Mihai ie?ir? afar?, a?ezându-se pe banc?, lâng? prietenii lor. Se salutar?; Mihai observ? reac?ia comandantului. Lucian nu-i r?spunsese în nici un fel salutului. R?maser? apoi to?i în a?teptarea Liei ?i a domni?oarei Ly, care nu întârziar? s? apar? ?i ele, în curând. Lucian depunea eforturi vizibile de a p?rea nep?s?tor fa?? de decizia Liei ?i a lui Mihai de a r?mâne în ora?ul artificial, comandantul ocolindu-i pe cei doi cu bun? ?tiin??; nu le d?duse „bun? diminea?a”, nu le vorbise deloc, ignorându-le parc? prezen?a, pref?cându-se c? nici m?car nu-i z?rise.
Lia era în uniforma albastr?, cu p?rul strâns, pentru a nu-i da lui Lucian prilejul de a-i repro?a ceva. ?i ea observ? de îndat? comportamentul rece al acestuia fa?? de ea, îns? nu-l lu? în seam?. Încerca s? demonstreze, probabil c? ?i ei îns??i, nu doar celorlal?i, c? ar fi dezinteresat? de felul în care o trata colegul ei, comandantul misiunii. Totu?i, nu-?i putu re?ine un gând, încruntându-se: „Ingratul! Ieri m-a s?rutat pentru prima oar?, de mai multe ori înc?, iar azi nici nu m? bag?-n seam?, nici m?car nu se uit? la mine...” Ly era îmbr?cat? lejer, cum dorise ea, f?r? a-?i fi strâns p?rul, dar ei nu putea s?-i repro?eze nimeni nimic în acest sens. De cum venir? ?i ele, to?i se îndreptar? mai întâi spre un restaurant local, unde servir? micul-dejun, artificial, desigur, dar foarte gustos ?i plecar? f?r? a fi nevoi?i s? pl?teasc? pentru consuma?ie, cu bani sau cu altceva.
Apoi, condu?i de Ly ?i Nick, vizitar? apartamentele câtorva familii de pe planeta Proxima, bineîn?eles, cu aprobarea celor ce erau acas?. Astfel, v?zur? c? într-adev?r, apartamentele nu erau nici exagerat de mari, îns? nici prea mici, ci exact a?a cum era necesar pentru a putea tr?i decent în interiorul lor. Apartamentele erau mobilate sumar, deoarece locuitorilor Proximei nu le pl?cea s? stea în locuin?e supraînc?rcate. Pentru câtva timp privir? ?i la ceea ce s-ar numi „televizor”, fragmente din câteva emisiuni locale, de?i nu în?elegeau nimic, iar pe Lucian îl frap? monotonia ?i simplitatea emisiunilor. În?elese de ce locuitorii planetei nu prea se uitau la televizoarele lor, pentru c? în final s-ar fi plictisit ?i probabil ar fi adormit. Altfel, televizoarele erau ni?te aparate moderne, cu imagine perfect?, oarecum diferite de aparatele terestre cu aceea?i destina?ie, având sisteme de percepere a imaginii ?i sunetului necunoscute celor din echipajul terestru, îns? emisiunile l?sau mult de dorit. Era aproape de neîn?eles lipsa de imagina?ie ?i creativitate a celor ce alc?tuiau aceste emisiuni, iar acesta constituia pentru Lucian un motiv în plus, care-i înt?rea teoria asupra locuitorilor Proximei, cum c? ace?tia ar fi artificiali. Mobilierul din apartamente era confec?ionat, desigur, din materiale artificiale, în nici un caz nu din lemnul pomilor din p?durea artificial?, dar aspectul mobilierului era pl?cut. Ordinea ?i cur??enia era des?vâr?it?, de?i nu era asigurat? de membrii familiilor care locuiau în apartamente. Robo?i ?i aparatur? electrocasnic? existau peste tot, iar computerele ?i programatoarele nu lipseau de nic?ieri. Lucian avu impresia cert? c? aceste calculatoare, computere, robo?i, aparatur? sau alte instala?ii electronice ar fi parc? mai inteligente chiar decât locuitorii planetei, fiindc? p?reau a se descurca singure, f?r? prea mult aport din partea localnicilor. Totu?i, nu era ferm convins de toate aceste presupuneri, puteau fi doar ideile lui, desprinse din „antipatia” lui fa?? de tehnica modern? sofisticat?. În plus, ce-ar fi putut în?elege de la ni?te fiin?e atât de blânde ?i t?cute cum erau locuitorii Proximei? Cei ?apte tineri remarcar? mai apoi lipsa buc?t?riilor din aceste apartamente, cât ?i a proviziilor alimentare. C?r?ile îns? nu lipseau, se g?seau chiar din bel?ug. R?sfoir? câteva dintre ele, dar nu în?elegeau nimic din ceea ce era scris în ele, fiindc? erau scrise în limba local?, necunoscut? pentru p?mânteni; totu?i, c?r?ile li se p?rur? foarte interesante.
Dup? vizitarea câtorva apartamente, se îndreptar? spre ceea ce s-ar numi „edificii de cultur?”. Pentru început pornir? spre una dintre bibliotecile de pe Proxima, una dintre cele mai mari, unde erau atâtea c?r?i, câte nu mai v?zuser? în alt? parte. Ly le spuse c? acolo se g?sesc ?i c?r?i de pe Terra, chiar scrise în limba celor ?apte, adic? în limba român?. Ea le ar?t? modul simplu în care se putea ob?ine cartea dorit?, f?r? a fi necesar s? colinde printre rafturi, pentru a c?uta cu privirea ceea ce-i interesa, mai ales c? nu exista nici o bibliotecar?. Cei ?apte membrii ai echipajului admirar? t?cu?i biblioteca, r?sfoind câteva c?r?i, f?r? a se mira de faptul c? puteau g?si aici chiar ?i c?r?i de pe Terra, cu autori cunoscu?i lor, c?r?i din diferite domenii, în diverse limbi; g?sir? chiar ?i în român? câteva.
Dup? ce p?r?sir? biblioteca, î?i îndreptar? aten?ia spre un salon de pictur?, unde constatar?, spre surprinderea lor, c? picturile respective nu erau de fapt operele directe ale locuitorilor Proximei, deoarece tablourile nu erau pictate, dup? cum erau ei obi?nui?i, direct de c?tre pictori, cu pensula ?i acuarele, pe pânz?, ci de c?tre a?a-zi?ii pictori, prin intermediul inevitabilelor computere superdotate. Pictorul nu se obosea s? îmbine culorile ?i s? le a?eze cu propria lui mân? pe pânz?, el folosindu-?i doar imagina?ia ?i dictând computerului ce ?i cum s? fac?, cum s? îmbine culorile, pe care ?i unde s? le a?eze, ce nuan?e s? utilizeze ?i tot ce trebuia pentru a ob?ine un tablou. De?i p?rea mult mai simpl? metoda oamenilor de pe P?mânt, prin care pictorii î?i des?vâr?eau singuri operele, faptul c? locuitorii Proximei foloseau tehnica înaintat? chiar ?i pentru pictur?, îi atrase imediat aten?ia lui Lucian, care nu l?sa s?-i scape neobservat nici cel mai mic am?nunt; oricum, nu era el adept al utiliz?rii computerelor. Prin urmare, re?inu negre?it faptul c? locuitorii planetei-gazd? se foloseau mult prea des de serviciile computerelor ?i a aparaturii lor superdotate, în prea multe domenii, în care s-ar putea lipsi de serviciile lor. Acest fapt îi d?du serios de gândit ?i îi înt?ri teoria referitoare la mult prea corectele lor gazde, locuitorii planetei Proxima. Dup? ce admirar? îndeajuns picturile din acel salon, se îndreptar? spre ie?ire. Coborâr? treptele ce-i desp?r?eau de str?zile ora?ului artificial, când Nick se auzi strigat, îns? de nici unul dintre prietenii lui de pe Terra, nici de sora lui, Ly, de?i judecând dup? glasul persoanei care-l strigase, era totu?i vorba despre o domni?oar?. Întorcându-se, Nick z?ri un grup de tinere de pe planeta Proxima, pe care cu siguran?? le cuno?tea foarte bine. O privi pe cea care-l strigase ?i rosti, pu?in mirat:
- Sonya...
- Salut, Nick, îi r?spunse aceasta degajat?.
- Salut, Sonya. ?i voi, fetelor, se adres? Nick grupului de fete care o înso?eau pe Sonya.
Prietenii tân?rului Kuny se oprir? s?-l a?tepte, privindu-l nedumeri?i, deoarece conversa?ia se desf??ura în limba celor de pe Proxima, atât de neîn?eleas? pentru ei, care nu pricepur? altceva decât numele fetei, „Sonya” ?i bineîn?eles, pe cel al prietenului lor. Domni?oara Sonya era supl? ?i zvelt?, desigur brunet?, cu p?rul ondulat, nici cre?, nici drept, ajungându-i în valuri pân? aproape de umeri ?i cu ochii c?prui, mari, a c?ror privire p?trunz?toare reu?ea s? impresioneze. Era dr?gu??, sau cel pu?in a?a p?rea a fi.
- Nu ne bagi în seam? în ultima vreme, Nick, îi repro?? Sonya.
- N-am avut timp, încerc? el s? se apere. Am fost foarte ocupat cu vizitatorii de pe Terra. Presupun c? ?ti?i despre ce e vorba.
- ?tim. Ne d?m seama c? ai fost ocupat. Foarte ocupat, îl aprob? Sonya îng?duitoare, vorbind ?i-n numele prietenelor sale.
- A? vrea s? m? în?elege?i, li se adres? Nick fetelor, apoi se întoarse c?tre prietenii lui, vorbind de ast? dat? pe în?elesul acestora, în române?te: Apropia?i-v?! Vreau s? v? prezint câteva fete dr?gu?e de pe planeta noastr?.
Cei ?apte tineri, cât ?i Ly, se apropiar?, iar Nick le prezent? pe cele zece domni?oare, c?ci atâtea erau: Sonya Kelso, Alda Rem, Lisa Nof, Caty Kuf, Glorya Knoffe, Lynda Raf, Cassie Ram, Alma Hus, Lara Nem ?i Leia Mir. Lucian întreb?:
- Încântat de cuno?tin??, dar de ce nu ne prezin?i ?i pe noi fetelor?
- Nu este necesar, r?spunse simplu Nick.
- Nu în?eleg. Cum adic? nu este necesar? se mir? Lucian.
- Pur ?i simplu nu este necesar, vorbi de data aceasta chiar Sonya, corect gramatical în limba celor ?apte, care r?maser? mu?i de uimire; z?rind nedumerirea celor de pe Terra, Sonya continu?: V? cunoa?tem pe to?i foarte bine. Nu uita?i unde v? afla?i. Sunte?i pe planeta Proxima, dragi oameni de pe P?mânt. Aici totul este posibil, nu trebuie s? v? mira?i de nimic, iar ca s? v? demonstr?m c? v? cunoa?tem... Tu, cel care ai vorbit; e?ti Enka Lucian, comandantul misiunii ?i al navei voastre spa?iale, „Pacifis”. Ai 27 de ani, e?ti astronom, principalul constructor al navei cu care a?i c?l?torit pân? aici, cât ?i unicul ei proiectant, de profesie matematician. Nu vorbe?ti curent limbi str?ine, îns? le în?elegi destul de bine atunci când le auzi. Este sau nu a?a?
- Corect, domni?oar? Sonya. Foarte corect. Dar nu ?i cinstit. Iat?: Noi nu v? cunoa?tem deloc, deci cu atât mai pu?in s? de?inem asemenea am?nunte detaliate, spuse Lucian. Tocmai de aceea spun c? nu mi se pare corect.
- Ne cunoa?te?i acum, îi r?spunse Sonya simplu.
- Nu e deloc acela?i lucru, protest? Lucian.
Dar Sonya se întoarse spre Mihai:
- Tu, cel cu ochii alba?tri...
- Eu?! p?ru Mihai încurcat de faptul c? domni?oara i se adresa tocmai lui.
- Exact, tu! E?ti Ristea Mihai, ai 24 de ani, e?ti ?eful securit??ii misiunii, de?i e?ti cel mai tân?r dintre to?i, ca vârst?. De profesie informatician, pe Terra, în trecut, ai fost un mare campion la lupte de genul artelor mar?iale. Am dreptate?
- Da, domni?oar?, ave?i perfect? dreptate, o aprob? Mihai f?r? ezitare.
- Acum în?elege?i de ce nu e nevoie ca Nick s? v? prezinte?
- Nu prea, r?spunse sincer Lucian. În?eleg doar c? ne cunoa?te?i destul de bine, de?i nu-mi dau seama cum este posibil. Oricum, mi-a p?rut bine de cuno?tin??.
- ?i nou? ne-a f?cut pl?cere, îi r?spunse Sonya, apoi se îndrept? din nou spre Nick: Am în?eles c? ?i-ai ales-o pe aceast? frumoas? domni?oar? blond? ca so?ie...
- A?a este, spuse el scurt, cuprinzând-o pe Maria în bra?e.
- În cazul ?sta, felicit?rile mele; bineîn?eles ?i din partea fetelor.
- Mul?umesc, surâse Nick, chipul tr?dându-i fericirea.
- Norocosule! E foarte dr?gu??, aprecie Sonya.
- E minunat?, ad?ug? Nick, mândru de blonda lui.
- M? bucur pentru tine, încheie Sonya, apoi î?i lu? „r?mas bun”, adresându-se tuturor ?i-n numele prietenelor ei: Cu bine...
- Sper s? ne reîntâlnim, cât de curând, domni?oar?, îi strecur? Lucian ?optit sugestia din apropiere, zâmbindu-i seduc?tor.
- ?i eu sper, îl aprob? Sonya scurt, cu o u?oar? re?inere.
Fetele se îndep?rtar? în direc?ie opus? celei în care pornise grupul celor ?apte tineri, condus de fra?ii Kuny. Lucian se apropie curios de Nick:
- Cine este aceast? Sonya? A fost cumva prietena ta înainte?
- Prietena mea?! Depinde la ce te referi când spui acest lucru. Aici, pe planeta Proxima, to?i locuitorii sunt în mod inevitabil, prieteni ?i deci, din acest punct de vedere, da, era prietena mea. Ba înc? mai este.
- Nu la asta m? refeream. M? întrebam dac? nu cumva ai fost... Îndr?gostit de ea?
- Cum?! se mir? Nick de ciudata presupunere a comandantului misiunii. În nici un caz! Nu ?tiu de ce spui a?a ceva sau de ce te-ar interesa... Te asigur îns? c? pân? am cunoscut-o pe Maria, n-am fost niciodat? îndr?gostit. Când am v?zut-o pe colega ta cea blond?, mi s-a întâmplat pentru prima oar? în via??, de?i nu m-a? fi gândit c? a? putea p??i a?a ceva vreodat?, dar iat?-m? al?turi de ea, dup? doar vreo câteva zile...
- În ordine, Nick. Nu te sup?ra c? te-am întrebat. ?i scuz?-mi în continuare indiscre?ia, dar am s? continuu în acela?i mod. Deci, ce-mi po?i spune despre ea? Domni?oara Sonya n-a fost oare îndr?gostit? de tine?
- Nu ?tiu. Nu m-am gândit niciodat? la posibilitatea asta. Ce te face pe tine s? crezi a?a ceva?
- Ceva din felul în care s-a purtat fa?? de tine m? îndeamn? s? cred c? a?a ar fi. S-ar putea chiar s? fie înc? îndr?gostit? de tine.
- N-a? putea spune nici c? ai avea dreptate, nici c? n-ai avea. Întotdeauna m-am gândit la Sonya doar ca la o prieten? bun?, mereu am considerat-o astfel, o foarte bun? prieten?, atâta tot. Se poate s? m? fi în?elat în privin?a ei.
- În?eleg... rosti Lucian îngândurat ?i se retrase, renun?ând la subiect.
Î?i continuar? drumul pe str?zile albe ale ora?ului artificial, urmându-i îndeaproape pe cei doi fra?i Kuny. Trecur? printr-un p?rcule? din ora?, un p?rcule?, desigur, artificial, iar Nick se opri ?i rupse, plin de curiozitate, o frunz? mare dintr-un pom, pentru a constata dac? va p??i acela?i lucru ca ?i aceea din p?durea artificial?. O ?inu de codi?? ?i a?tept? s? vad? ce se va întâmpla, dar spre surprinderea lui, constat? c? nu se petrecea nimic, de?i a?teptase destul de mult. Totu?i, în locul de unde o rupsese, crescuse, ca ?i în p?durea artificial?, o alt? frunz? identic?, asem?n?toare cu cea pe care Nick o ?inea în mân?. Ceilal?i se mirar? ?i ei de acest fapt, încercând s?-?i dea seama de ce se petrecea astfel. Nick a?ez? cu grij? frunza într-un buzunar, spunând c? o va scoate de acolo când vor ie?i din ora?ul artificial pe suprafa?a planetei, iar dac? acolo se va repeta fenomenul, însemna c? totul se datora prezen?ei dantoniului în atmosfer?. În cele din urm?, cu aprobarea ?i permisiunea tân?rului s?u prieten, Nick, Lucian rupse ?i el o frunz? dintr-un alt pom al p?rcule?ului. Îns? comandantul misiunii nu puse frunza în buzunar, ci mergea cu ea în mân?, ?inând-o de codi??, observând-o cu aten?ie. Curând ie?ir? din p?rcule? ?i se îndreptar? spre un restaurant, unde servir? masa de prânz, într-o ambian?? pl?cut?, reconfortant?. Intrând în restaurant, Lucian puse ?i el în buzunar frunza rupt?, pentru a putea servi nestingherit masa, de?i nu-l încânta ideea mânc?rurilor artificiale, oricât de gustoase ar fi fost ele; totu?i, renun?? la orice mofturi legate de acest am?nunt. Dup? ce se s?turar? de preparatele artificiale, ie?ir? în lini?te din restaurant. Nick, la bra? cu Maria, mergea mândru înainte, aproape de ei se afla preafrumoasa lui sor? Ly, iar nu foarte în urm?, ceilal?i, în frunte cu comandantul lor, care, plin de curiozitate, întreb? încotro se îndreptau. Nick se opri pentru pu?in timp, spre a le aduce la cuno?tin?? încotro urmau s? porneasc?.
- Pentru c? ast?zi este a ?aptea zi de când v? afla?i pe planeta aceasta, deci se împline?te o s?pt?mân? de când a?i sosit aici, am s? v? ar?t ceva foarte important de pe planeta mea, dar n-am s? v? spun ce anume, pentru c? vreau s? fie o surpriz? pentru voi. Urma?i-m? deci în lini?te ?i nu-mi pune?i întreb?ri, pân? nu vom ajunge acolo. Vreau s? fie o surpriz?, pl?cut?, sper, încheie Nick, f?când pe misteriosul, dup? care porni încet, dar sigur, înainte, având-o bineîn?eles al?turi de el pe blonda lui Maria, nelipsit? de lâng? el...

Cornelia Georgescu (Sagittarius) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro