Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Proxima - Partea întâi: „O misiune special?”

de Cornelia Georgescu

*51. Geograful prietenos. Indisciplin??!

Cei doi tineri revenir? la bordul navei albastre, pe puntea principal?, al?turi de ceilal?i colegi ai lor. Profesorul Eugen Manea înc? se afla la bord, doar spusese c? va r?mâne cu elevii s?i pân? seara ?i inten?iona s? procedeze întocmai.
Cât despre ploaie, nu încetase. M?runt?, deas?, înc? mai ploua. Vremea se stricase ?i nu p?rea a se îndrepta în curând. Cei ?apte tineri, împreun? cu profesorul Eugen Manea r?maser? doar în interiorul navei „Pacifis”, pe puntea principal?, de?i nu doar în acel loc. Lia deja se sim?ea ca o str?in?, nu ca între colegi, cu toate c? Maria ?i Lucian nu o tratau deloc astfel; poate nici Stela sau tân?rul Mihai. În general îns?, cam to?i evitau s? discute cu ea, parc? pân? ?i profesorul Manea... To?i p?reau mai distan?i. Cât despre el, cel pe care-l acuzase, chiar dac?-i zâmbea din când în când, iar când se uita spre ea, n-o privea deloc cu ur?, ci cu admira?ie, de vorbit nu-i vorbise deloc pân? seara, nu-i adresase nici un cuvin?el. Trecuse de ora 18.30, iar ei înc? erau în nav?. Nu-i mai c?utase între timp nici Hora?iu, nici alt membru al Comisiei Disciplinare. Pe la ora 19.00, trapa navei se deschise. To?i î?i îndreptar? curio?i privirile în direc?ia trapei, pentru a vedea cine va sosi; era Traian Simionescu.
- N-a?i plecat înc?? se mir? directorul s?-i g?seasc? pe to?i aici.
- Nu, dom’ director, r?spunse Nistor.
- Am r?mas aici, s? a?tept?m, poate mai era nevoie de noi, ad?ug? Alex.
- Pute?i merge lini?ti?i acas?; cei din Comisie au plecat deja. Iar tu, Luci, vei putea dormi f?r? griji în noaptea asta; am v?zut toate declara?iile depuse ast?zi la Comisie; nu exist? nici una în defavoarea ta, totul te avantajeaz?, îl asigur? directorul.
- Dom’ director, parc? nu era permis s? le vede?i, îi aminti Lucian.
- Desigur, nu-i permis; decât directorului, uneori... surâse dânsul.
- Dar... mai încerc? Lucian s? protesteze.
- Luci, nu-?i fie team?, n-am înc?lcat nici un regulament al Institutului, n-am f?cut nimic nepermis sau ilegal, doar nu sunt tâmpit; nu am ac?ionat f?r? ?tirea ?i acordul celor din Comisie. Clar, da?!
- Adic?, dân?ii v-au dat voie s? vede?i declara?iile? se mir? Lucian.
- Bineîn?eles, doar la urma urmei, sunt, totu?i, directorul.
- Poate, dar... Dân?ii ?tiau c? ve?i veni s?-mi spune?i ce-a?i v?zut, presupuse Lucian.
- Probabil ?tiau, dar tot nu-i nimic grav, pentru c? eu nu ?i-am spus cine ce a declarat – asta-i confiden?ial – eu am spus doar c? nu-i nimic în dezavantajul t?u pân? acum, atâta tot, deci, am p?strat confiden?ialitatea declara?iilor ?i n-am înc?lcat regulamentul, explic? directorul. Mie mi se pare destul de corect; vou? nu?!
- Ba da, dom’ director, îl aprob? Nistor.
- Chiar foarte corect, înt?ri Alex.
- Bine; deci pute?i pleca acas?, repet? directorul. Vrei s? merg cu tine, Luci?
- Nu, dom’ director, refuz? Lucian, justificând: Mul?umesc, dar nu trebuie s? v? deranja?i atât de mult din cauza mea.
- N-ar fi nici un deranj, dar r?mâne cum dore?ti, accept? directorul. Ne vedem de diminea??; ancheta continu?... ?i nu uita?i s? v? anun?a?i p?rin?ii, s? vin? mâine.
- Nu uit?m, dom’ director, îl asigur? Nistor.
- Mai plou? afar?? se interes? Alex.
- Da, înc? nu s-a oprit, r?spunse Traian Simionescu, apoi i se adres? în special geneticianului: Alex, în leg?tur? cu body-guardul acela al t?u...
- L?sa?i, dom’ director, nu-i nici o problem?, m? descurc eu, îl întrerupse Alex gr?bit, înainte ca dânsul s? spun? ceva despre „Uciga??”.
La 19.45, Traian Simionescu p?r?si puntea principal? a navei „Pacifis”, împreun? cu Eugen Manea. Cei ?apte tineri se preg?teau de plecare; Alex din nou nu se gr?bea, ?tia c? o va reîntâlni pe „Uciga?a”... ?i totu?i, mai rea decât aceast? domni?oar? body-guard i se p?rea doctori?a echipajului, Stela, c?ci ea-i z?d?rnicise planul de a sc?pa de „Uciga??”; iar apoi, gândindu-se la ce p??ise Lucian, problema lui cu Petra Ne?oiu era minor?. N-ar fi vrut în acele momente s? fie în pielea prietenului s?u, comandantul misiunii.
Mihai, nu foarte îndr?zne?, se apropie totu?i de lungan. Privi în sus, spre acesta ?i-i zise, destul de timid:
- Salut. Vrei s? pleci acas??
- Cam a?a ceva. Inten?ionez s? plec...
- ?i... Chiar te gr?be?ti s? ajungi acas??
- Depinde; de ce m? întrebi?
- P?i, m? gândeam c? dac? nu te gr?be?ti, am putea trece pe la mine, s?-mi ar??i la geogra’, dac? zilele trecute n-ai putut; erai ocupat...
- Ah, asta doreai... Când ai proba la geogra; mâine?
- Nu; poimâine.
- P?i ?i... Pentru mâine? Nu te preg?te?ti?
- Mâine n-am probleme, sunt superpreg?tit; am proba la fizic?, rosti Mihai.
- Ah, deci cu fizica nu stai prost, doar cu geografia...
- Eh, nici cu geografia nu stau foarte prost, dar dac? tu ?tii mai multe, presupun c? mi-ai putea ar?ta ?i mie, dac? vrei; nu te oblig? nimeni.
- Bine, hai... Dar s? ?tii c? n-o s? stau decât pân? la ora 22.00; mai mult nu, accept? Nistor.
- E perfect; nici nu trebuie mai mult. De altfel, putem continua ?i mâine, dup? ce termin cu fizica.
- Mâine?! Dac? va mai fi nevoie, continu?m, aprob? Nistor, ad?ugând zâmbitor: M?i, dar tu n-ai impresia c? tri?ezi cu examenul ?sta? Adic?, ?eful ?i-a ar?tat la mate’, eu la geogra’... Cam tri?ezi; ai ajutoare...
- Dac? se poate, de ce nu?! Nu-i interzis... Ascult?, dac? vrei s?-mi ar??i – bine – dac? nu, nu e?ti obligat, îl l?muri Mihai. M? descurc ?i singur.
- Hai, las?; doar am fost de acord, îi aminti geograful. S? mergem! A?a am zis, nu? ?i body-guarzii?
- Ne descurc?m noi cumva ?i cu ei, presupuse Mihai.
- Cumva, sper; de?i, tu – un fost campion mondial la lupte, iar eu – 2,18 m... Ce nevoie am mai avea de patru body-guarzi?
- Adev?rul e c? n-avem, deloc, dar asta-i situa?ia, rosti Mihai.
Iar ei doi plecar? împreun?. Pe lâng? geograf, Mihai, de?i nu era deloc scund, p?rea doar un prichindel, dar se bucura de faptul c? ?i Nistor p?rea, în sfâr?it, a-i accepta prietenia.
Stela ?i Maria pornir? ?i ele spre ie?ire, deocamdat? împreun?, apoi Lia, singur?. Dup? ea plec? ?i Lucian; observ? c? Alex r?m?sese pe puntea principal? singur, dar nu-l întreb? nimic. Îl salut? doar, ?tiind de ce geneticianul prefera s? r?mân? ultimul ?i nu se gr?bea deloc s? plece.
Lucian ajunse repede lâng? ma?ina albastr? ?i urc? la volan; afar? înc? ploua într-una. Porni ma?ina, dar nu merse foarte mult pân? opri iar??i, de?i nu ajunsese nici m?car la poarta Institutului. O z?ri îns? pe reclamanta lui, f?r? umbrel? ?i opri în dreptul ei.
- Hai, domni?oar?, te rog, urc?, îi zise el de pe geam.
- Poftim?! se mir? ea de invita?ia f?cut?. Nu, mul?umesc, mai bine nu, refuz? ea, continuându-?i drumul.
- ?i totu?i, domni?oar?... insist? el, coborând, pentru a o convinge. Te pot duce pân? acas?, doar e în drum. Vezi doar... Toarn? cu g?leata.
- Bine, dar... accept? ea par?ial, ferindu-se din calea privirii lui.
- Nu sunt deloc sup?rat pe dumneata, din cauza reclama?iei, justific? el.
- ?i totu?i, îmi vorbe?ti cu „dumneata” ?i cu „domni?oar?”, remarc? ea.
- Ai vrea altfel?
- Da; a?a cum ne-am în?eles, ar fi mai bine, presupuse ea.
- Fie, accept? el ?i reformul?: Atunci, te rog, Lia... Deocamdat?, înc? suntem colegi ?i nu sunt sup?rat pe tine.
- Credeam c? e?ti, replic? ea ?optit.
- A?a ?i s-a p?rut?
- Nu; a?a ar fi trebuit, specific? Lia.
- S? zicem c? nu sunt sup?r?cios. Nici r?zbun?tor. Dac? vrei s? mergi cu mine, te rog s? urci mai repede în ma?in?; ne ud? ploaia prea r?u. Sau cel pu?in, hot?r??te mai repede ce vrei de fapt.
- Bine... Merg, decise ea, spre surprinderea lui, s? mearg? totu?i împreun? cu el.
Atent, galant ca întotdeauna, îi deschise portiera, apoi trecu la volan.
- Îmi pare r?u c? s-a întâmplat a?a... începu ea un soi de scuze.
- Te rog, s? nu vorbim despre asta, o întrerupse el, apoi porni din nou ma?ina.
- De acord, accept? ea, f?r? a îndr?zni s? priveasc? spre el. ?i totu?i, ?i-am cauzat probleme serioase cu p?rin?ii t?i.
- Am s? m? descurc cu ei, rosti Lucian îngândurat, c?ci de fapt, nu prea ?tia cum s? se descurce cu blondul, având în vedere noua lui atitudine, nu tocmai favorabil? lui.
- I-am pus ?i pe ai mei în încurc?tur?, continu? ea cu regretele, vorbind ?optit.
- De ce? Dân?ii n-au nici o vin?.
- Decât pe aceea de a fi totu?i, p?rin?ii mei, îl complet? Lia. Î?i mul?umesc c? nu-mi por?i pic?...
- Pentru ce?
- Pentru ceea ce ?i-am f?cut, replic? Lia, înc? ?optit.
- Te rog înc? o dat?, s? nu mai vorbim despre asta, repet? el.
- Nu credeam c? directorul este dispus s? te sprijine chiar atât de mult, continu? Lia, cam pe aceea?i tem?.
- A?; dom’ director, zise Lucian, ad?ugând încurcat: Nici eu nu-l credeam chiar atât de partea mea. M? surprinde, dar... Hai s? abandon?m totu?i subiectul ?sta! insist? el.
- Bine, accept? Lia ?i t?cu; abandonaser? subiectul acesta, dar nici c? mai abordar? altul.
La poart?, Lucian opri ma?ina albastr?, doar atât cât s? se în?eleag? cu body-guarzii asupra modului de deplasare. Prieteno?i ?i în?eleg?tori, Petre ?i Adi fur? de acord cu propunerea lui. Astfel c?, în ma?ina albastr? r?m?seser? doar Lucian ?i Lia, în timp ce cei patru body-guarzi merser? cu cealalt? ma?in?, cea cu care „paznicii” Liei ar fi condus-o pe domni?oara consilier pân? la ea acas?. ?i pornir? astfel spre ora?...
Stela putu remarca faptul c? directorul rezolvase în mod eficient problema body-guarzilor, reg?sindu-l pe ?erban Fulger, zis „Tunetul”, al?turi de Costel Frunz? – „Violentul”; vechii ei body-guarzi. ?i se lini?ti, ?tiindu-l pe body-guardul bolnav în apropierea ei.
Cât despre Petra Ne?oiu, „Uciga?a”, ea înc?-l a?tepta pe genetician, al?turi de Ovidiu B?loi, „Coco?ul”. Alex ie?i ultimul din nava albastr?, ferindu-se din nou de colegii s?i; deocamdat? sc?pase din vizorul acestora. Va putea îns? p?stra secretul despre „Uciga??” pân? pe 27 iunie? Asta era cam dificil. Ajuns în afara Institutului, ?tia c? pe el îl a?teptau dou? persoane, lâng? o ma?in?. Din cauza ploii, urc? gr?bit; la fel ?i cei doi. „Uciga?a” era la volan. Înainte de a porni ma?ina, se întoarse spre Alex, fixându-l cu privirea ei, oarecum fioroas?, cu acel chip b?ie?os.
- Deci, doreai s? scapi de mine de la bun început; asta ?i-ai pus în gând de cum m-ai v?zut, dar uite c? nu ?i-a ie?it chiar a?a... N-ai reu?it! auzi glasul ei cel r?gu?it.
- Ah, nu; de fapt, eu... Scuze, domni?oar?, sper s? ne în?elegem totu?i; n-am nimic împotriva dumitale. Doar din cauza colegilor mei, s? nu râd? de mine, am solicitat acea schimbare. Se pare c? am gre?it, de?i n-am precizat c? l-a? dori pe domnul ?erban Fulger, zis „Tunetul”. Acum n-o s? mai cer schimb?ri, deloc, de nici un fel, rosti Alex, încercând s?-?i justifice ac?iunea ?i zâmbi u?or.
- Mda... murmur? „Uciga?a”, f?r? a schi?a nici un gest.
Asta îl determin? pe Alex s? redevin? serios, încercând s? se fac? nev?zut pe bancheta din spate a ma?inii pe care „Uciga?a” o porni spre ora?.
Maria nu avea nici un fel de probleme, cu nimeni. Mic?, blond?, simpatic? foc, se în?elegea foarte bine chiar ?i cu cei doi body-guarzi repartiza?i ei. Ce dac? unul era uria? ca o stânc?, dup? cum indicau numele ?i porecla lui, iar cel?lalt, într-adev?r, cam t?cut, dup? cum indica porecla acestuia (rareori vorbea, iar atunci foarte pu?in); asta n-o împiedica pe dr?g?la?a blondin? s? se în?eleag? de minune cu ambii; ea nu avea nimic de împ?r?it cu nici unul.
Dou? ma?ini oprir? în fa?a casei informaticianului. Din una coborâr? Mihai ?i un tip înalt, foarte înalt, geograful. Intrar? în curte. Înainte de a intra în cas?, Mihai zise:
- ?tii, chiar dac? nu mai e foarte sigur c? vom fi colegi în urm?torii ani, ce-ai zice s? fim totu?i prieteni?
- Prieteni?! repet? întreb?tor lunganul, apoi surâse: De acord; de ce nu? S? fim! E interesant; n-am mai avut niciodat? prieten un fost campion mondial...
- Nici eu unul a?a de înalt ca tine, ad?ug? Mihai, apoi amândoi d?dur? mâna, în semn de prietenie.
- ?ie-?i plac dulciurile? întreb? imediat, firesc, Nistor.
- Da, bineîn?eles; cui nu i-ar place? replic? Mihai. Dar chiar atât de mult ca ?ie, nu, ad?ug? mai apoi campionul.
Se deschise u?a ?i intrar?. Lunganul, ca de obicei, se v?zu nevoit s? se aplece serios, pentru a evita s?-?i loveasc? fruntea. ?i avu ocazia s?-i cunoasc? mai bine pe p?rin?ii informaticianului; cel mai tân?r membru al echipajului. Domnul ?i doamna Ristea, în mod normal, se mirar? de în?l?imea lui Nistor. Oare cine nu s-ar fi mirat, v?zându-l? Apoi cei doi intrar? în camera lui Mihai, pentru a vedea cum e cu geografia. Geografia – o ?tiin?? pl?cut?, mult mai u?oar? decât matematica, sau poate c? nu... Totu?i, Mihai avu ocazia s? constate c? nu era chiar atât de u?oar? cum p?rea, chiar dac? nu trebuia s? rezolve probleme ?i exerci?ii complicate; erau îns? atât de multe am?nunte de re?inut... Bineîn?eles, Nistor, ca un bun geograf, nu le încurca deloc. Pe lâng? o lec?ie de geografie, Mihai avu parte ?i de bomboane, biscui?i, ciocolate, alte dulciuri pe care Nistor i le oferi... Oric?rui elev i-ar pl?cea un asemenea profesor, de la care s? primeasc? nu doar explica?ii, ci ?i dulciuri; interesant!
Mihai îl g?si pe geograf un tip destul de amuzant; lunganului îi pl?cea s? glumeasc?, pân? una alta, chiar ?i de în?l?imea lui. Nistor îi cunoscu pe Pedro ?i pe cei doi robo?i pe care-i vor lua la bordul navei albastre, dac? vor mai pleca în misiune. „Simpatici robo?i; ?i eficien?i, sper...” se gândi geograful.
Ma?ina albastr? a directorului, urmat? de alta, oprir? în dreptul casei reclamantei. Din prima ma?in? coborî chiar domni?oara consilier Lia, c?reia Lucian îi spuse doar „Noapte bun?, colega!”, deschizându-i amabil portiera ?i zâmbindu-i. Apoi î?i relu? locul la volan ?i porni ma?ina de abia dup? ce urcar? cei doi body-guarzi, Petre ?i Adi, cu care se în?elegea de minune. Afl? de la ei, în drum spre cas?, c? erau invita?i la Comisia Disciplinar? a Institutului, chiar ?i ei, pentru a da ni?te declara?ii, de?i nu ?tiau pentru ce. Lucian îi l?muri c? din cauza lui erau chema?i, iar cei doi body-guarzi se mirar? s? afle acest am?nunt, dar îl asigurar? de sprijinul lor, atât cât se putea.
Din cauza ploii, Lia se gr?bi s? intre în cas?. Regreta din ce în ce mai mult gestul f?cut. „Reclama?ie idioat?!” î?i spunea în gând de multe ori, dar î?i d?dea imediat seama c?, de fapt, ea fusese cam idioat?, pentru c? ea depusese acea reclama?ie împotriva lui. Motanul gri îi s?ri bucuros în bra?e de cum o z?ri intrând pe u??, ne?tiind c? ea ar fi nec?jit?. Totu?i, ea nu-?i putea neglija complet pisoia?ul; îl mai dezmierd?, doar el n-avea nici o vin?. Domnul ?i doamna Stancu n-o cic?lir? cu întreb?ri care s-o deranjeze, de?i parc? i-ar fi pus câte unele; o l?sar? îns? în pace, iar ea se retrase t?cut? în camera ei.
Ma?ina albastr? ajunse în curând în dreptul casei comandantului. Lucian opri în apropierea unui taxi, asigurându-i pe cei doi body-guarzi c? nu mai are de gând s? plece nic?ieri în acea sear?; ace?tia doi urcar? în taxiul respectiv, nu înainte de a-i spune lui Lucian c? ziua urm?toare nu vor declara nimic r?u despre el în fa?a Comisiei Disciplinare. Lucian le zâmbi scurt, apoi porni din nou ma?ina, doar pân?-n curte. Coborî; ploaia se înte?ise din nou, dar parc? nu-i venea s? se gr?beasc?, mai ales când se gândea la cum îl va întâmpina blondul; probabil nu cu drag. Pentru c? nu desf?cu umbrela, ploaia îl ud? totu?i, de?i nu foarte r?u. În cele din urm? intr? în cas?, doar nu era s? r?mân? în curte. Pe holul de la intrare, în timp ce se desc?l?a, î?i mângâie câinele negru, pe Nero. B?trân ?i cuminte, st?tuse doar în cas?, din cauza ploii; î?i luase ?i tratamentul. Rikky zise zgomotos:
- Salut, ?efu’... A venit ?efu’; e acas?... E ud. ?efu’ e plouat.
- Salut, Rikky, îi r?spunse Lucian.
- Ah... Ia te uit?! A sosit indisciplinatul... se auzi din cas? vocea blondului.
Iat? înc? un motiv pentru tân?rul comandant, unul în plus, de a se sim?i indispus, jenat. Încet, ?ov?ielnic, cu papagalul pe um?r, intr? totu?i în camer?, unde se aflau to?i: mama lui, bunicii ?i blondul. Acesta din urm? st?tea pe fotoliu; probabil citea presa zilei, sau doar o r?sfoia; nu p?rea atent la rândurile de pe pagini. În plus, arunc? furios unul dintre ziare, peste celelalte ?i se ridic? de pe fotoliu, abandonând cititul.
- Indisciplin?, exact asta ne mai lipsea, coment? Iulian Enka, f?r? a privi spre fiul s?u, a c?rei prezen?? o ignor?.
- Blondule, te rog... Tat?... A? vrea s?-?i explic... încerc? Lucian s?-?i îmbuneze tat?l, cu glas rug?tor.
Acesta îns? trecu nep?s?tor pe lâng? el, privindu-l în treac?t, doar pentru o clip?, cu un aer superior, sau poate chiar cu dispre?, dup? cum i se p?ru fiului s?u ?i se îndrept? spre dormitor. În drum spre dormitor stinse televizorul, pentru c?... presa, mass-media! Inevitabilul se produsese! Se aflase despre reclama?ie ?i tocmai despre asta se vorbea în acel moment la ?tiri. De asta aruncase ?i ziarele, ba nici nu le citise, pentru c? mai în toate, pe primele pagini, despre acest subiect era scris: „Comandantul misiunii – indisciplinat?!”, sau „Comandantul misiunii anchetat de Comisia Disciplinar? a Institutului”; erau unele titluri scrise cu majuscule prin ziare. „Cum or fi aflat at?t de repede?” p?rea a se întreba furios în gând domnul Enka. Blondul se retrase în camera sa, l?sându-?i fiul neconsolat.
Deci, de fapt, a?a îl pedepsea: prin nep?sare, indiferen??, dispre?... Nu-i mai vorbea deloc, nici nu-l mai b?ga în seam?, de parc? nici nu exista... Ar fi vrut s?-i fie indiferent, s? nu-l deranjeze atitudinea blondului, dar nu era deloc a?a. Se sim?ea prost, tare prost... Se încrunt? ?i î?i plec? t?cut privirea. Diana se apropie de el.
- Las?, scumpule, nu te întrista din cauza tat?lui t?u; o s?-i treac?, vei vedea...
- Dar, mam?, de ce se poart? astfel cu mine? N-a în?eles nimic? Nu ?i-a dat seama c? sunt nevinovat?! N-am f?cut nimic r?u. Sincer!
- L-a deranjat ideea c? ai putea fi totu?i vinovat sau, pur ?i simplu, faptul de a fi chemat în fa?a Comisiei Disciplinare, din cauza ta, explic? Diana.
- Dac? a? fi ?tiut c? se va purta astfel, a? fi r?mas la Institut; am unde dormi acolo. ?i m?car dom’ director e mult mai în?eleg?tor; nu m? trateaz? deloc astfel.
- Luci, dragul meu... se ar?t? Diana foarte grijulie. Îmi pare r?u c? tat?l t?u nu te în?elege acum, dar î?i va da seama c? gre?e?te ?i atunci î?i va cere scuze fa?? de tine.
- ?i-a cump?rat alt? ma?in?? întreb? Lucian.
- Nu, nici gând. Cum crezi c? ar mai fi avut chef de ma?in? nou?? replic? Diana.
- Deci nu ?i-a mai luat alta, realiz? Lucian, apoi ad?ug? trist: M? duc sus, în camera mea.
- Nu r?mâi la mas?, s? m?nânci? întreb? Diana.
- Nu, mam?, nu mi-e foame, refuz? el ?i porni pe trepte în sus, abia târându-?i pa?ii, în timp ce papagalul repeta de pe um?rul lui: ?eful nu-i indisciplinat... Nici blondul.
- Vai, vai... rosti Dana Dragomir, privindu-?i nepotul, care urca îngândurat spre camera lui.
- Of, mam?... Va fi foarte greu pentru el zilele astea; ?i pentru noi, desigur, presupuse Diana.
- ?tiu, scumpo, î?i aprob? doamna Dana fiica.
În camera sa, Lucian se schimb? în pijama ?i se întinse pe pat, în întuneric, de?i nu putea dormi sub nici o form?. St?tea doar acolo, în întuneric, gândindu-se la... frumoasa reclamant?, domni?oara consilier, Lia. ?i i se p?ru c? o vede acolo, lâng? el, dar bineîn?eles, nu era ea, ci doar imaginea ei, în mintea lui...
Blondul intrase în dormitor, de?i nici gând s? doarm?, nici el. Fiul lui, pe care mereu îl considerase a fi foarte cuminte, ajunsese în fa?a Comisiei Disciplinare a Institutului. Ce însemna oare acest lucru? În nici un caz c? n-ar avea absolut nici o vin?, doar nu ajunsese din gre?eal? în aceast? situa?ie. Iar blondul era tare nemul?umit din aceast? cauz?. Îl dezam?gise oare Lucian? Nu era foarte sigur de acest am?nunt, dar îi venea tare greu s?-l considere nevinovat. ?i nu-i pl?ceau probleme de acest gen. Nu-i pl?cea ca lumea s?-l arate cu degetul, vorbindu-l pe la spate, ?u?otind pe seama comportamentului fiului s?u. U?a dormitorului se deschise ?i intr? Diana. Era întuneric, deci n-o vedea prea bine; îi auzi îns? glasul:
- Iuli, de ce te por?i a?a cu Luci? De ce-i provoci suferin???
- Suferin???! Lui?! El sufer??! ?i eu cum crezi c? m-am sim?it, când, din cauza lui, am fost luat la întreb?ri de c?tre cei din Comisie? Sau acum, când am v?zut prin ziare scris despre el, sau am auzit vorbindu-se la ?tiri, ca despre un element r?u?! ripost? Iulian Enka.
- Ah, acum nu-?i convine, imediat îl consideri vinovat...
- P?i, c? doar n-oi fi eu vinovat.
- Dar pân? acum era bine, te sim?eai mândru când se vorbea despre „domnul comandant”, îi repro?? Diana.
- Bineîn?eles c? eram mândru de performan?a lui, dar acum cu ce m? pot mândri? Cu un act de indisciplin??!
- Te-ai gândit m?car o clip? c? totu?i ar putea fi nevinovat? Nici m?car n-ai vrut s?-l ascul?i, s? auzi ce are de spus, s?-i dai ocazia s? se apere, sau m?car s? spun? varianta lui. Nu... Tu te-ai gr?bit s?-l acuzi, s?-l judeci, te-ai gr?bit s? crezi c? ar putea fi r?u, un element negativ. N-ai vrut s? fii de partea lui.
- S? fiu de partea lui? Cum s? fiu de partea lui, când are probleme de acest gen, cu disciplina... Se vede c? nu e fiul meu; dac? ar fi fost, n-ar fi avut astfel de probleme, n-ar fi fost indisciplinat.
- Vai; cum po?i rosti asemenea cuvinte? se încrunt? Diana a nemul?umire. Ar trebui s?-?i schimbi atitudinea cât mai curând ?i s?-?i ceri iertare de la el. Pân? atunci, n-ai decât s? r?mâi singur, s? te gânde?ti mai bine ce ai de f?cut...
- Ce vrei s? spui, Diana? tres?ri blondul b?nuitor.
- Cred c? în?elegi destul de bine; te las s? dormi singur în noaptea asta; eu am s? stau cu p?rin?ii mei, iar dac? nu-?i vei modifica atitudinea fa?? de Luci, am s? plec s? stau cu ei, la ei acas?, nu aici... Îl vom lua ?i pe Luci cu noi.
- Dar... încerc? Iulian s? protesteze, sau s? justifice ceva.
- Atât am avut de spus! îl întrerupse Diana. A?a c? gânde?te-te bine ce vrei; s-ar putea s? ai de pierdut ?i s? regre?i...
Diana Enka p?r?si dormitorul, l?sându-?i so?ul ?i mai îngândurat decât cum îl g?sise. Acum ce s? mai fac? blondul? Cum s? rezolve situa?ia? Nu dorea s?-?i asume riscul de a-?i pierde familia din cauza unei banalit??i. Deocamdat? îns?, r?mase îngândurat, singur, în dormitor. ?i nu putea dormi. În plus, ploaia nu numai c? nu încetase, dar se pornise ?i mai înver?unat?; din nou fulgera ?i bubuia necontenit, ropotul ploii r?sunând în geamuri.
?i camera lui Lucian era luminat? de fulgere din când în când, dar pe tân?rul comandant fulgerele îl l?sau indiferent. „Vei putea dormi f?r? griji în noaptea asta...” îi spusese directorul. De ce oare nu era deloc a?a cum spusese dânsul? Din cauza blondului, sau din cauza reclamantei; sau, mai corect, din cauza amândurora?
Nici n-auzi, nici nu v?zu când intrase cineva în camera lui, dar sim?i când acea persoan? se a?ez? lâng? el ?i auzi vocea doamnei Dana Dragomir, bunica lui.
- Ce faci, dragule? Dormi?
- Nu, mamaie; n-a? putea.
- Ce s-a întâmplat, scumpule? Am v?zut ceva la televizor, dar n-am în?eles mai nimic.
- Ah, s-a ?i r?spândit vestea... Dom’ director m-a avertizat c? a?a se va întâmpla. Ce-au zis despre mine?
- Nu conteaz? ce-au zis al?ii, eu vreau s? aud de la tine adev?rul, varianta ta...
- Varianta mea, mamaie?! Eu a? vrea s-o ?tiu ?i s-o în?eleg pe-a ei...
- A ei?! Te referi la domni?oara aceea dr?gu??, care a fost pe aici, pe la noi, zilele trecute? De ce-a depus o reclama?ie împotriva ta p?pu?ica aceea?
- P?pu?ica, mamaie?! surâse ?ters Lucian. Nu ?tiu de ce; tocmai asta m? preocup?... Nu în?eleg; a? vrea s? ?tiu ce-o deranjeaz? atât de mult la persoana mea.
- ?i-e drag? p?pu?ica? replic? bunica lui.
- Mamaie, cine ?i-a dat asemenea idei?
- Nimeni; a?a am constatat eu. ?i sper c? n-ai de gând s? m? contrazici, rosti doamna Dana Dragomir.
- Uff... oft? nepotul, f?r? a ad?uga altceva, ceea ce-i înt?ri bunicei sale convingerea c?-i „era drag? p?pu?ica”; ?i chiar avea dreptate bunica, dar el prefer? s? n-o aprobe în totalitate pe mamaie.
- Las?, dragul meu, c? în final se va rezolva totul cu bine ?i ve?i pleca în misiunea asta; chiar ?i cu p?pu?ica aceea. În final, te vei în?elege tu cu ea cumva, doar e?ti un b?iat simpatic; ?i nu spun asta doar pentru c? e?ti nepotul meu.
- Sper s? ai dreptate, mamaie.
- Normal c? am; a?a c? odihne?te-te lini?tit; se va rezolva cu bine totul; chiar ?i cu taic?-tu... Acu’ face el pe durul, pe sup?ratul, pe îmbufnatul, dar o s?-i treac? rapid, se referi Dana Dragomir la blondul Enka Iulian, ginerele ei. ?tii bine c? nu-i un om r?u.
- ?tiu, mamaie, aprob? Lucian. Nu-i deloc r?u ?i n-a? vrea s? sufere din cauza mea. N-am vrut s?-l sup?r.
- Las?-l, c? o s?-i treac?, îl asigur? bunica, vorbindu-i cu blânde?e. Noapte bun?, scumpule.
- Acum, dup? ce-am vorbit cu tine, mamaie, sigur o s? fie bun?, rosti Lucian, zâmbindu-i.
Dana Dragomir î?i l?s? singur nepotul; îl adora, pur ?i simplu ?i nu-i pl?cea s? ?tie c? el sufer? sau este indispus.
Afar?, furtuna continua, cu fulgere ?i tunete. Se dusese o alt? zi de var?, prima zi de anchet? a cazului „Enka Lucian”...

Cornelia Georgescu (Sagittarius) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro