proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Într-o diminea??, exact la ora ?apte, un camion Opel Blitz cu însemnele Wermachtului se opri în fa?a Arsenalului. Un subofi?er coborî din cabin?, de lâng? ?ofer, î?i îndrept? în grab? vestonul ?i cascheta ?i intr? pe u?a principal? în întreprindere. Dup? câteva minute, poarta cea mare se deschise, camionul intr? în curte, ocoli cl?direa administra?iei ?i se opri în fa?a atelierului forj?. Patru solda?i au scos cu grij?, de sub prelat?, un plan înclinat, îndreptându-l spre cele câteva trepte prin care se intra în atelier. Apoi, tot ei, urcându-se din nou în camion, au împins o cutie mare de lemn pe planul înclinat, ?inând-o cu ni?te bretele puternice, s? nu alunece prea repede. Lada avea la partea de jos ni?te roti?e pe care aluneca u?or. Au procedat la fel, pentru a introduce lada în atelier. Apoi subofi?erul, uitându-se spre muncitorii care ?i-au întrerupt lucrul, privind spre solda?ii germani, zise:
- Ver ist der Boss hier ?
Niciunul nu d?dea semne c? ar fi în?eles întrebarea. Unul dintre solda?i, care ?tia, cât de cât,
române?te, le traduse. Herr sergeant spune la voi: cine este ?ef aici?
Gheorghe f?cu un pas în fa?? ?i zise r?spicat:
-Eu! S? tr?i?i!
Sergentul i se adres?:
-Wo stellen wir die maschinen hin? Soldatul traduse din nou:
herr sergeant spune c? unde va fi instalat utilaj ?
Gheorghe le ar?t? locul pe care-l convenise cu domnul director-colonel.
- Gut, gut, zise sergentul, iar solda?ii împinser? acolo lada. Apoi nu le trebuir? mai mult de câteva minute, pentru a-i scoate scândurile. Muncitorii priveau ca admira?ie utilajul care str?lucea
contrastând puternic cu tot ceea ce era în atelier.
- Iote, m?, ce mândr? arat? dr?cia asta, zise unul.
-P?i, cum s? nu arate c? chiar acum a fost scoas? din cutie.
Un râs s?n?tos umplu atelierul, de parc? niciodat? aci n-au r?sunat bubuiturile ciocanelor, prin fumul gros de mangal.
Încet, încet, lini?tea se restabili. La început doar câ?iva, apoi to?i ?i-au dat seama c? din u?? îi privea directorul colonel. Oare cum o s?-i pedepseasc?? S-au lini?tit, îns?, când au v?zut c? ?i el era vesel. Ochii îl tr?dau.
V?zându-i gradul, sergentul german se apropie ?i îl salut? regulamentar. Se apropie ?i soldatul ce ?tia a traduce, dar n-a fost nevoie de el.
- Spricht, sergeant, îi zise directorul comandant.
Acesta, dup? câteva fraze sacadate, scoase din porthart o hârtie ?i un stilou pentru semn?tura de primire a utilajului. Comandantul îi f?cu semn lui Gheorghe s? se apropie ?i îl puse pe el s? semneze. În gândul lui, Gheorghe îi mul?umi comandantului, care, în felul acesta, desigur, vroia s?-i înt?reasc? autoritatea în rândul muncitorilor.
Dup? ce sergentul german ?i solda?ii care-l înso?eau au plecat, directorul comandant se adres? tuturor:
- Neam?ul a zis c? mâine va sosi un specialist care va monta dr?cia asta, cum i-a?i spus voi. I-am spus c? nu e nevoie. ?i noi putem s-o facem. Gheorghe, ?eful vostru, a studiat instruc?iunile de montare ?i exploatare ?i împreun? cu electricienii din echipa de între?inere, ?i cu voi, va reu?i s-o monteze. Nu trebuie s? dureze mai mult de dou? zile. ?i a?a suntem pu?in r?ma?i în urm? cu comenzile ce sosesc de la unit??ile operative de pe câmpul de lupt?. În aste dou? zile o s? fac în a?a fel s? fiu cât mai mult în mijlocul vostru.
Într-adev?r doar dou? zile a durat instalarea. A trebuit adus, în siguran??, de la Sta?ia trafo,un circuit trifazic, separat de cel de mai mic? putere care alimenta motorul ce înlocuia foalele ?i rezisten?ele cuptorului electric. Au trebuit schimbate împ?mânt?rile, cu una nou?, de mare putere, pentru utilajul cel nou. Toat? munca brut? a fost executat? de muncitorii de la forje. Pentru rezolvarea anumitor probleme tehnice, mai deosebite, s-a implicat inginerul Tudoran ?i chiar dumnealui, directorul comandant.
În cea de a treia zi, ciocanul pneumatic func?iona. Doar Gheorghe era cel care, deocamdat?, ?tia s?-l întrebuin?eze. De data asta nu mai era nevoie deloc de for?? brut?, ci doar de aten?ie. Doar atât timp cât era ap?sat? o pedal?, ciocanul automat cobora cu vitez?. În momentul în care luai piciorul de pe ea, ciocanul, cu zecile lui de kilograme for??, se oprea. Trebuia s? calculezi bine num?rul de lovituri în func?ie de culoarea, care indica temperatura materialului, ?i nu prea avea voie sa gre?easc? ca totul s? ias? bine. A exersat mult, dar numai dup? ce termina comenzile pe care înc? le mai executa la vechea forje. Se bucura când putea s? opreasc? ciocanul la câ?iva centimetri de nicoval?, încât s? nu se mai aud? bubuitura. Nu era, totu?i, mul?umit. Ar fi vrut s? fie sigur c?-l poate opri cât mai aproape de fierul nicovalei. Atunci îi veni ideea de care se temea, fiindu-i fric? s-o pun? în practic?. Gândul îns? nu-i d?dea pace. Cum s? fie într-adev?r sigur c? st?pâne?te bine mi?c?rile îmbinate ale mâinii drepte cu ale piciorului stâng ? S-a hot?rât deodat?. Î?i scoase ceasul primit de la na?ul s?u, cânt?re? la Biserica Sfântul Nicolae din satul lui, ?i-l puse pe nicoval?. Mânui maneta de pornire ?i apoi, cu viteza fulgerului, ridic? piciorul de pe pedal?. Ceasul era tot acolo, a?a cum îl pusese. O frac?iune de secund? dac? ar fi întârziat, s-ar fi transformat într-o pl?cint? metalic?. Acum ciocanul era la vreo doi centimetri de el. A prins curaj ?i a mai încercat de câteva ori. La ultima încercare, ciocanul era la nici un milimetru fa?? de ceas. S-a bucurat, st?pânea bine ma?ina.

Mai mare i-a fost bucuria când a primit o carte po?tal? de la nenea Nae, care îl anun?a c? ?i-a f?cut bagajele la Spitalul militar din Turda ?i, în cel mult doua zile, va fi la cel din Sibiu. Într-adev?r peste dou? zile, într-o sâmb?t?, l-a z?rit pe nenea la un geam al spitalului. N-au putut decât s?-?i fac? cu mâna ?i Gheorghe s?-i citeasc? pe buze: vino mâine, este zi de vizit?.
A doua zi, la ora 7, Gheorghe era în fa?a Spitalului militar. N-a putut s? intre decât dup? ora 10, programul fiind scris pe u?a principal?. S-au îmbr??i?at. Gheorghe r?spundea la toate întreb?rile lui, Nae fiind interesat de fiecare frate ?i sor?. I-a povestit despre botezul celui mic la care au venit sora lor mai mare Nu?a, fratele Mitic? ?i Ana, sora cea mic?. P?rin?ii lor, de?i au vrut s? vin?, n-au putut, i-au oprit muncile câmpului. Dar, a?a cum i-au spus cei veni?i, sunt s?n?to?i. În fiecare Duminec? ?i s?rb?toare, pl?tesc preotului pentru a-l pomeni la Sfintele slujbe.
- Ce nenorocire pe matale, nene, zise Gheorghe, s? fii r?nit cu o s?pt?mân? înaintea cuceririi Odesei, s? nu te po?i bucura de victorie.
Nae se uit? în toate p?r?ile. Nu mai era nimeni în salon. Sublocotenentul Danciu, cel cu care împ?r?ea salonul, ie?ise cu câteva minute înainte, probabil pentru a-i l?sa singuri pe cei doi fra?i.
- Gheorghe, rana pe care am c?p?tat-o pe dealul de la Dalnic, din apropierea Odesei, eu o consider un dar de la Dumnezeu. M-a salvat de ce putea s? mi se întâmple acolo. Mi se putea întâmpla ceva mai r?u ca moartea.
- Ce, nene, ce ?i se putea întâmpla a?a de r?u ?
Nae îi pove?ti, cu o voce sc?zut?, aproape ?optit, despre atrocit??ile petrecute acolo. Le ?tia din povestirile altora. La câteva zile dup? intrarea românilor în ora?, aproape de fiecare stâlp care sus?inea un felinar era spânzurat câte un om, la fel ?i de cr?cile copacilor din parcul ora?ului. Sute de oameni! Puteam fi ?i eu unul care s? primeasc? ordin s? spânzure. Cum mi-a? mai fi putut privi p?rin?ii ?i fra?ii , so?ia ?i copila?ii.
-De ce, nene?
- Pentru c? s-a întâmplat cum se întâmpl? în r?zboi. O explozie a d?râmat cl?direa unde s-a instaurat comandamentul nostru. Au murit ofi?eri, chiar ?i câ?iva generali, ?i mul?i solda?i. Pentru fiecare mort trebuiau spânzura?i mai mul?i jidani ?i comuni?ti. Dar nimeni n-a putut ?ti care jidan era vinovat ?i care nu, nimeni nu ?tia cine este jidan ?i cine nu, cine este comunist ?i cine nu. Au fost lua?i oameni de pe str?zi ?i de prin case ?i spânzura?i, ca s? se adune num?rul care le trebuia biruitorilor. Dar s? nu poveste?ti nim?nui ceea ce ?i-am spus. Cred c? nici prin jurnalele din ?ar? nu s-a scris nimic. Poate dup? r?zboi se va scrie.
N-apuc? s? mai zic? Gheorghe ceva, c? se auzi o b?taie în u??. Intr? cumnata sa,Victoria, ?i cei doi copii ai lui Nae, feti?a de 9 ani ?i b?ie?elul de 4. S-au îmbr??i?at, aproape plângând de bucurie. Apoi cei mari n-au mai avut loc la vorbe datorit? celor mici.
Feti?a: ticule, s? ?tii c? sunt mândr? de tine. Când am auzit la ?coal? cântecelul M?i, Staline, nu ofta/ c? Odesa nu-i a ta/ c-au intrat românii-n ea, le-am zis colegilor c? ?i tu ai luptat la Odesa. Se uitau cu invidie la mine.
Cel mic când auzi de Stalin îi lu? vorba din gur?.
- ?i pe mine m-a alergat Stalin ?i, cu toate c? este r?u din cale afar?, am sc?pat de el.
- Cum a?a, zise Nae, ai avut tu, Nu?ule, de-a face cu Stalin?
- Da, dar am sc?pat de el. Am fugit ?i m-am ascuns în grajdul lui Pi?toaie.
A intervenit Victoria pentru a l?muri lucrurile.
- Nu se ?tie de unde Bora a f?cut rost de ni?te oi din rasa Caracul, din acelea ce fat? miei din a c?ror piele se fac c?ciuli de Astrahan. A adus ?i un berbec din aceea?i ras?. Îi r?u din cale afar?, cum a zis ?i Nu?u. Dac? scap? pe uli??, fug?re?te copiii, femeile ?i chiar pe b?rba?ii în toat? firea. St?pânul lui i-a pus numele Stalin ?i to?i îi zic a?a.