Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Ecouri de mandolin? (6) – Cristina

de Viorel Darie

Trecu o iarn?, ?i apoi înc? o var?, ?i nimic nu se schimb? în cazarma ocupat? de solda?ii francezi, ?i nici în împrejurimile caz?rmii. Localnicii duceau aceea?i via?? lini?tit?, plin? de munc? ?i fr?mânt?ri cotidiene, cu nimic demne de a fi consemnate în vreun fel.
Totu?i, pentru Antony încol?ir? în minte, dar mai ales în inim?, anumite fr?mânt?ri. Cristina, fata cea mai mica a lui Don’ Fabricio, se schimbase de nu o mai cuno?teai. Crescuse, se în?l?ase ca o trestie, devenise gra?ioas?, ml?dioas? în mersul ?i ?inuta ei, de r?mâneai uimit cum poate o fat? de ??rani ligurieni s? fie atât de gra?ioas?. Începuse s?-?i schimbe mai des ?inuta, purta rochii din ce în ce mai frumoase, mai colorate, fie în albastru precum cerul, fie în roz ca trandafirii, fie în auriu precum lanurile de grâu de pe colinele Liguriei.
Dar mai ales chipul ei se împlini, din fat? firav?, t?cut?, devenind o fat? cu un chip minunat ?i p?r negru perfect, care impresiona. Doar cu privirile ei, izvorâte din ochi alba?tri ca cerul Mediteranei, f?r? a rosti vorbe multe, spunea tot. Înc? mai era sub influen?a surorii sale mai mari, Roberta, dar, se vedea, o va dep??i în curând în personalitate. Vocea ei deveni acum mai catifelat?, mai dulce, cu care te mângâia parc?, te r?spl?tea cu bun?voin?a ei.
Asemenea transformare a unei copile de ??ran din acel sat, nu putea s?-l lase insensibil pe Antony. Fire filozofic?, înclinat spre generozitate, profunzime a spiritului, analize ?i tr?iri la nivel sublim, nu putea r?mâne indiferent admirând un asemenea giuvaer al cerului, care locuia atât de aproape de locul unde el î?i f?cea datoria de o?tean. La început, îndr?znea doar s? studieze cu spiritul lui de analist tr?s?turile delicate, ascunse, ale acestei fete mezine a lui Don’ Fabricio. Dar acum, fata simpl? de la ?ar? începuse s? înfloreasc? întocmai ca o floare rar?, în toat? splendoarea ei, iar Antony deveni captiv imaginii ?i firii ei.
Nu se gr?bea s? dest?inuie sentimentele sale c?tre delicata domni?oar?, care ?i ea era o fire bine echilibrat?, nu se gr?bea s? exprime sentimentele în fata unui soldat str?in, de ocupa?ie. A?a c?, cei doi tineri doar se urm?reau când aveau ocazia, se salutau, zâmbeau, î?i ofereau unul altuia dulci priviri, apoi î?i vedea fiecare de preocup?rile sale. Doar c?, în subcon?tient, focul dragostei, odat? aprins, tot cre?tea, tot devenea mai vizibil. Amândoi erau con?tien?i c? se întâmpl? ceva sublim în inimile lor, dar, deocamdat? nu aveau cum s?-?i arate pe fa?? toate tr?irile din sufletele lor.
Cristina, cu fiecare prilej când se vedeau, îl studia cu coada ochiului pe acest soldat venit din ?ar? str?in?. De?i era o fat? ce p?rea a fi o fire retras?, ascuns?, inima ei începuse s? bat? cu putere. Remarcase acea deosebit? fine?e, bun?tate, omenie ce era s?dit? în inima acestui tân?r. Admira?ia ei pentru el începuse s? creasc? pe m?sur? ce zilele treceau. De?i era tân?r?, f?r? experien??, vedea c? acest b?iat nici pe departe nu era ca ceilal?i solda?i francezi din armata de ocupa?ie, care considerau c? li se cuvine totul, gândind c? dac? au sold? mare, î?i pot permite s? umble în permisii lungi prin ora?, uneori chiar be?i, g?l?gio?i, sau care se întreceau în a suci capul unor feti?oare de prin localuri sau de prin parcuri. Ea vedea c? acest Antony era cu totul altfel. Nu urm?rea niciodat? numai binele lui, era generos, l?sa de la el din banii de târguial?, atunci când cump?ra de la ea. Avea spirit de om gospodar, atent la toate. Nu era gr?bit niciodat?, dar nici nu se l?f?ia în lenevie. Chiar a?a î?i imagina ea un b?iat care s? merite s? fie alesul ei pentru via??, în viitor.
De bun? seam?, ea î?i d?dea seama c? Antony, sub aspectul fizic, nu era un filfizon r?pitor, nefiind nespus de chipe?. Dar era destul de frumos încât s?-l po?i îndr?gi, dup? ce îl cuno?teai bine, datorit? felului s?u de a se purta. Nu avea alura unui dandy cuceritor, dar era un om cu un suflet de aur, serios pentru vârsta lui, de?i p?rea s? nu aib? decât cel mult dou?zeci ?i doi de ani. Nici statura lui nu era impun?toare, dar nici scund nu era. Avea p?rul ?aten, ondulat, cam lung, dar bine aranjat. Ochii lui erau alba?tri inten?i, cu priviri calde, inspirând tandre?e. Fa?a era alb?, pl?cut?, cu nas u?or îndreptat în sus. Era bine legat la trup, inspira vigoare, ac?iune. ?i, ceea ce era cel mai pl?cut la el, era vorbirea calm?, folosind cuvinte bine potrivite ?i îndelung gândite. Era genul de om care nu rostea mai nimic în folosul s?u, ci mai degrab? în folosul interlocutorului s?u.
Mai trecu o toamn?, iar Cristina crescu ?i mai mult în în?l?ime, ba chiar o dep??i pe sora ei mai mare, Roberta. C?p?t? alura unei domni?e de admirat, cu pas sprinten, u?or, ml?dios. Zâmbetul ei deveni cuceritor, încât chiar ?i o singur? privire cald? a ei oferit? unui str?in r?mânea pentru totdeauna în memoria acestuia.
Ce îl impresionase pe Antony, fusese descoperirea c? Cristina ?tia s? cânte superb, mult mai frumos decât sora ei. Cum urm?rea el din postul lui din ghereta de santinel?, folosind ?i binoclul, avea prilejul s? vad? cum în curtea cea larg? a italianului Don’ Fabricio se adunau o mul?ime de rubedenii, sau poate fete ?i cunoscu?i din vecini, care se apucau de cântat. Ce cântau ei era foarte specific zonei Liguria, nu g?seai acele ritmuri ?i melodii în alt? parte. Când venea rândul Cristinei s? cânte, toat? lumea f?cea lini?te s-o asculte. Vocea ei se în?l?a din ce în ce mai sus în armonii sublime, încât cei prezen?i ascultau cu suflarea întret?iat?. Când termina un cântec, începea altul, uneori solo, alteori înso?it? de vocile altor fete. În încheiere, fata cea mic? a lui Don’ Fabricio se umplea de aplauze din partea admiratorilor. Mai veneau în ajutor sunete maestre din coarde de mandoline sau viori, specifice zonei. Totul era superb, ca la o veritabil? ?coal? de muzic? ?i arte!
Antony nu-?i dorea pentru sine mai mult, decât s? aib? privilegiul s? asiste la aceste ?ez?tori frumoase din curtea italianului din vale. Îi p?rea r?u c? nu poate fi ?i el acolo de fa?? la ?ez?toare. Dar m?car binoclul s?u aducea totul la doi pa?i. Urm?rea transpus cât de înfloritoare era Cristina la aceste spectacole populare. Altceva nu îl preocupa mai mult de atâta. E drept, cei din vale nici nu-?i d?deau seama c? serbarea lor este urm?rit? atât de atent de un soldat din ghereta francezilor de sus.

*va urma)

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro