Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Proxima - Partea întâi: „O misiune special?”

de Cornelia Georgescu




*4. Prietena lui Nistor.

Ei mai r?maser? câtva timp împreun?, concentrându-se asupra studierii celor 30 de fi?e. Primul care d?du semne c? ar dori s? se retrag? era Nistor, care se tot foia pe scaunul s?u, tare agitat. În cele din urm?, decise s? le spun? colegilor s?i:
- ?ti?i ce, cred c? am s?-i urmez exemplul profesorului...
- Dac? vrei s? pleci, nu te re?ine nimeni, pricepu Lucian ce dorea colegul s?u.
- Voi mai r?mâne?i? se interes? Nistor.
- Eu, unul, da, am s? mai r?mân, decise Lucian, privind mai apoi spre Alex: Tu, b?trâne?
- Ca s? nu te las singur, am s? mai r?mân, s?-?i ?in companie. Dar nu prea mult timp.
- Cum vrei, rosti aprobator Lucian.
- Tu cum mergi, m?; pe jos sau cu taxiul? întreb? Alex, tare curios, spre Nistor.
- Nu ?tiu; nu m-am gândit înc?. De ce m? întrebi, vrei s? mergi cu mine?! îl privi chiorâ? lunganul.
- Ah, nu... Nu-?i face iluzii, m?! Întrebam ?i eu doar a?a... spuse Alex.
- Cred c? o s? merg totu?i cu taxiul, decise Nistor.
- Dac? o s? ai loc s? intri, îl complet? amuzat Alex.
- ?i de ce n-a? avea loc; doar nu-i prima oar? când merg cu taxiul? zise Nistor.
- P?i, la în?l?imea ta, ce nevoie mai ai de taxi?! continu? s?-l nec?jeasc? Alex. Ajungi în ora? la fel de repede ?i pe jos.
- Nu; stai c?-i mare pe vertical?, nu altfel, intr? ?i Lucian în hor?.
- ?i ce dac??! replic? Alex. La cât e de înalt, nu-?i dai seama ce pa?i uria?i face?! Kilometrici...
Alex ?i Lucian surâser?, de?i nu cu r?utate.
- Ha, ha... Foarte amuzant, p?ru nu prea mul?umit de reac?ia colegilor s?i, Nistor. V? e necaz c? nu sunte?i ?i voi la fel de înal?i?! A?i vrea s? mai cre?te?i? Mânca?i ni?te dulciuri, prichindeilor!
- Ce zici, m??! Cine-i prichindel?! se r??oi Alex la el.
- Las?-l, b?trâne, îl domoli de îndat? Lucian. ?i s? ?tii, Nis, nici nu ne-am dori s? fim atât de înal?i cât tine.
- Nici n-a?i putea, replic? lunganul, dorind s? le fac? în necaz, dar nu reu?i; drept urmare, se enerv?, tot el, iar pentru a se calma, despachet? vreo câteva bombonele, pe care le consum? rapid.
- Hai, pa! Pleac? odat?, îl zori Alex.
- Ne vedem mâine, ad?ug? Lucian.
- De abia a?tept, ?efu’, rosti lunganul, pornind spre ie?ire.
La poarta Institutului g?si rapid un taxi liber, care s?-l duc? pân? în ora?. Afar?, de?i dup? ora indicat? de ceasuri era sear?, înc? nu se întunecase deloc; normal pentru aceast? perioad? a anului. Institutul, situat undeva pe câmp, departe de luminile ora?ului, apar?inea totu?i de Craiova, deoarece acesta era cel mai apropiat ?i important centru urban fa?? de Institut.
Nistor urc? în taxi, care porni f?r? întârziere, oprindu-se în centrul ora?ului, exact pe strada pe care dorea lunganul s? ajung?. Achit? nota de plat? ?i ie?i din ma?in?, care-?i v?zu de drum... Afar? era destul de pl?cut; temperatura, canicular? în timpul zilei, era acum suportabil?, îns? casa spre care se îndrept? lunganul nu era deloc a lui...
Îngândurat, sun? totu?i la u??, de?i ini?ial p?rea a bate în retragere, apoi, cuminte, a?tept? s? i se r?spund?. U?a se deschise, iar în prag se ivi o doamn? simpatic?; p?rea foarte scund? pe lâng? lungan, de?i nu era deloc.
- S?rut mâinile, doamn? Cristescu, salut? politicos Nistor, aplecându-se serios pentru a s?ruta mâna doamnei.
- Nistor... afi?? doamna un zâmbet pl?cut, amabil, familiar, când îl z?ri; se observa c? îl cunoa?te bine, de mult timp probabil. Intr?! îl invit? dânsa.
- Nu vreau s? v? deranjez. De fapt, am venit s-o caut pe fiica dumneavoastr?. E acas??!
- Adela?! se mir? doamna Cristescu, de parc? n-ar fi ?tiut sigur c? acela ar fi numele fiicei dânsei. Este; ?i nu prea...
- Nu în?eleg; este sau nu? se ar?t? nedumerit Nistor.
- Este, dar înva??. Mâine are ni?te examene importante ?i nu trebuie deranjat?, nici chiar de tine, justific? doamna.
- Ah... se dumiri lunganul, oarecum întristat de noutate.
- Cine-i, drag?? se auzi din interior vocea grav? a domnului Cristescu, tat?l Adelei.
- Nistor, explic? scurt doamna Manuela Cristescu, mama Adelei.
- Ah; intr?, b?iete, îl invit? domnul Gigi Cristescu, ap?rând în cadru.
- Dac? insista?i... accept? Nistor ?i se aplec? serios înainte de a intra, pentru a nu se lovi cu capul de tocul u?ii.
Pentru c? nu dorea s? fac? mizerie în cas?, Nistor se desc?l??, de?i talpa pantofilor s?i de var? era destul de curat?; totu?i, nu putea fi foarte sigur de acest am?nunt, a?a c? preferase s? se descal?e, apoi intr? în camera de zi, împreun? cu so?ii Cristescu. De sus, se auzir? ni?te pa?i m?run?i coborând sc?rile, iar chipul b?lai al Adelei ap?ru în curând.
- Cine-i, mam?? întreb? ea.
- Nimeni, evit? doamna Manuela un r?spuns. Du-te înapoi, sus, în camera ta ?i înva??!
- V-am auzit vorbind cu cineva, replic? Adela, continuând s? coboare, în ciuda interdic?iei mamei sale, iar în curând îl z?ri pe „musafir”. Nistor! exclam? ea ?i coborî în fug? cele câteva trepte care mai r?m?seser?.
Din doi, trei pa?i, Adela ajunse lâng? Nistor, care o îmbr??i?? u?or, tandru ?i o s?rut? discret, doar pe obraji. O privi nostalgic: era frumoas?! Îmbr?cat? cu pantaloni scur?i, un maieu de var? decoltat, f?r? spate, cu papuci de cas?, p?rul lung, blond, desf?cut, ochii ei mari, alba?tri, privirea ei vioaie, vis?toare, de copil?... ?i când se gândea c? în curând el va pleca departe, pentru mult timp, iar ea va r?mâne aici, acas?... Cum s? nu se întristeze?! Ce p?cat! Tocmai când î?i g?sise ?i el o prieten? mai înalt?, cât de cât pe m?sura lui, era nevoit s-o p?r?seasc?, contrar voin?ei lui. Ce-i drept, ea era mic?, în privin?a vârstei, avea doar 16 ani, el – 22, dar asta nu era o problem?; o îndr?gise tare mult, putea a?tepta câ?iva ani, ca ea s? creasc?. Acum îns? totul se n?ruia din cauza misiunii acesteia, ivit? pe nea?teptate...
- Îmi pare r?u, am de înv??at; nu putem merge nic?ieri în seara asta; poate alt?dat?, îl trezi din gânduri glasul ei cristalin, de feti??...
- Hmm?! p?ru Nistor încurcat, dar se dumiri repede: Ah, da, ?tiu; p?rin?ii t?i mi-au spus. Dac? mi-ar permite, te-a? putea ajuta la înv??at, doar m? pricep...
- ?tiu c? te pricepi, dar mai bine las?; vreau s? m? descurc singur?, s? iau nota pe meritul meu, s?-?i demonstrez c? ?i eu sunt capabil? de performan?e, nu doar tu, justific? Adela.
- Nu trebuie s?-mi dovede?ti nimic, dar, fie cum vrei tu, accept? Nistor.
- Ce-i cu tine? De ce e?ti trist? Doar pentru c? nu ie?im nic?ieri în seara asta? întreb? Adela.
- Eu... Nu... ?i se pare ?ie; nu sunt trist, se încurc? Nistor.
- Totu?i, ceva te preocup?... Ascult?, dac?-i atât de important pentru tine s? ie?im în seara asta în ora?, atunci, hai! îl îndemn? zglobie adolescenta b?laie. Se rezolv?. M? schimb repede ?i mergem imediat. A?teapt?-m? pu?in!
- Nici gând, domni?oar?! se împotrivi tat?l ei.
- Dar, tati... insist? rug?tor Adela, ?tiind c? în cele din urm? tat?l ei va ceda.
Iat? îns? c? de data asta chiar Nistor îi z?d?rnici planul, rostind:
- Tat?l t?u are dreptate. Mult mai important e s? înve?i, s? iei note mari; nu vreau s? pierzi la înv???tur? din cauza mea.
- Bine, ced? Adela, în?eleg?toare. Atunci r?mâne pe alt?dat?. ?i sper s? nu te superi.
- Eu?! Nici gând, o asigur? Nistor. Pe alt?dat?, zise el, ad?ugând în minte: „Alt?dat?, când? Nu voi mai avea timp...”
Apoi Adela porni din nou pe sc?ri, spre camera ei, sus, pentru a înv??a. Nistor o conduse cu privirea, iar ea, ca o copil? ce era, îi f?cu de câteva ori semn cu mâna, ?optindu-i „Pa!”, cuvânt pe care lunganul cu greu îl deslu?i, fiind absorbit de gânduri. Nistor nu plec? nici dup? ce ea disp?ruse; r?mase pironit locului, de parc? prinsese r?d?cini acolo.
- Scuze, b?iete, mai e ceva?! îl aduse la realitate glasul domnului Gigi, care justific?: Adic?, nu vreau s? te iau la goan?, dar ai discutat deja cu Adela, dac? asta doreai, zise dânsul, b?iatul p?rându-i-se distrat, sau pu?intel aiurit.
- Ah, da, îmi pare r?u, tres?ri Nistor, chiar p?rând distrat, neatent, dar tot nu inten?iona s? plece, a?a c? spuse: De fapt, ar mai fi ceva; a? dori s? discut cu dumneavoastr?, dac? sunte?i amabil s?-mi acorda?i câteva minute.
- Bineîn?eles, de ce nu?! aprob? domnul Gigi Cristescu, oferindu-i ?ansa de a-?i explica atitudinea.
- Hai la mas?, tocmai a?ezam cina, îl invit? doamna Manuela.
- Nu, mul?umesc, nu v? deranja?i; de altfel, nu mi-e foame, refuz? Nistor politicos, f?r? a jigni pe nimeni.
- Oricum, ia loc, insist? ?i domnul Gigi, iar Nistor se a?ez? la mas?. Acum, hai, spune, noi te ascult?m!
- De fapt, nu ?tiu cum s? încep, e dificil; mai bine c? Adela are de înv??at ?i nu-i aici.
- Spune odat?! îl zori domnul Cristescu.
- ?ti?i, domnule... începu Nistor emo?ionat, iar dup? o pauz?, continu?: Eu... O s? cam plec...
- Serios?! Când?! se interes? domnul Cristescu.
- Luna viitoare, pe 27 iunie, preciz? scurt Nistor, f?r? alte detalii.
- Ah, ce bine! exclam? domnul Gigi. În concediu, presupun... Uite, î?i dau o veste bun?: Dac? Adela e cuminte ?i încheie anul cu medii mari, îi d?m voie s? mearg? cu tine, oriunde, oricât; doar va fi ?i ea în vacan??.
- Nu, domnule, se pare c? m-a?i în?eles gre?it; eu am s? plec departe, pentru foarte mult timp, explic? Nistor, îns? nu suficient.
- ?i-am spus; dac? merit?, îi d?m voie, repet? domnul Gigi nedumerit. Trei luni de var? nu ?i se pare suficient?!
- Ar fi imposibil, domnule, nu pentru c? n-a? vrea eu, ci doar pentru c? nu-i vorba despre concediu, relu? Nistor îngândurat.
- Ah, nu?! se mir? domnul Gigi.
- Nu; de fapt, nici anul ?sta n-o s? am deloc parte de un concediu.
- Munce?ti prea mult, b?iete, rosti doamna Manuela cu glas comp?timitor.
- E o munc? pl?cut?, doamn?, deloc obositoare...
- ?i totu?i, unde o s? pleci; în str?in?tate cumva, la vreun curs de perfec?ionare? deveni domnul Cristescu curios.
- Nu, domnule; n-am nevoie de cursuri de perfec?ionare în str?in?tate, p?ru nemul?umit sau chiar ofensat de aceste cuvinte lunganul; ad?ug?: Adev?rul e c? plec în misiune.
- Misiune?! Ce fel de misiune?! tres?ri doamna Manuela.
- O misiune spa?ial? de lung? durat?, preciz? scurt Nistor. Organizat? de Institutul nostru; am fost desemnat ca membru de baz? al echipajului, ad?ug? mai apoi.
- Ah... murmur? doamna admirativ, f?r? alt? replic?.
- O misiune spa?ial? de lung? durat?... Cât de lung?? se interes? domnul Cristescu.
- 13 ani, domnule.
- 13?! tres?ri uimit? doamna Manuela, ad?ugând mai apoi: Ani...?!
- Unde?! Unde merge?i, b?iete? continu? domnul Gigi cu întreb?rile.
- Spre Proxima, r?spunse Nistor, explicând: Planeta Proxima, sistemul planetar Alfa, situat într-o galaxie care nu are înc? o denumire proprie; astronomii o identific? prin câteva litere majuscule, urmate de câteva cifre, deci, nu e vorba despre steaua Proxima Centauri, din galaxia noastr?; între cele dou? nu exist? absolut nici o leg?tur?. Steaua Proxima Centauri e cunoscut? de mult, în timp ce planeta Proxima a fost descoperit? recent ?i a trezit interesul oamenilor de ?tiin?? din întreaga lume, de cum a fost descoperit?.
- Deci, asta doreai s?-i spui Adelei? p?ru a în?elege domnul Gigi.
- Nu, de fapt, nu doream; nu cred c? a? fi reu?it s?-i spun...
- ?i când ziceai c? vei pleca? întreb? doamna Manuela.
- Luna viitoare, pe 27, repet? Nistor data.
- Ah... ?opti, tare impresionat?, doamna.
- Adela va fi în vacan?? atunci. Deocamdat?, nu ar trebui s? afle; ar suferi prea mult ?i ar putea avea probleme cu mediile, ceea ce nu e de dorit, spuse tat?l fetei, îngrijorat de situa?ia la înv???tur? a fiicei sale.
- Desigur, domnule, în?eleg, spuse Nistor. Nici eu nu vreau ca ea s? aib? probleme din cauza mea, dar, cu tot respectul, domnule, tot s-ar putea s? afle, chiar dac? nu de la mine ?i nu chiar acum. Îns? va afla de îndat? ce misiunea va deveni oficial? ?i se va face public? în presa scris?, la radio, la televiziune...
- ?i când se va întâmpla asta? întreb? tat?l Adelei.
- Foarte probabil, s?pt?mâna viitoare. De?i nu ?tiu înc? exact, îns? mass-media î?i va face datoria: Va r?spândi rapid vestea. Va fi imposibil ca Adela s? nu afle nimic.
- Ar fi totu?i mai bine s? afle de la tine, înainte de oficializare, presupuse domnul Cristescu, ad?ugând: Dar nu chiar acum.
- Desigur, domnule; nu chiar acum... Dac? voi avea timp, am s?-i spun alt?dat?.
- A?a-i mai bine, accept? domnul Cristescu. Iar dac? Adela va fi cuminte ?i ascult?toare, promit c?-i vom da voie s? ias? cu tine zilnic în ora?, în fiecare sear?, timp de o or?, dou?, pân? vei pleca... ?i dup? ce va intra în vacan??, chiar mai multi?or.
- Sunte?i foarte amabil, domnule... Cât despre fiica dumneavoastr?, ea e întotdeauna foarte cuminte ?i ascult?toare, nu are obiceiul de a ie?i din cuvântul dumneavoastr?, dar m? tem c? nu voi putea beneficia de acest acord, care vine cam târzior, domnule. Cred c? voi fi foarte ocupat cu preg?tirea misiunii, nu voi mai avea parte de timp liber. Mai întâi e vorba de completarea echipajului, apoi de acomodarea cu noii colegi, instruc?ie, controale medicale etc. Vor fi o sumedenie de am?nunte care vor trebui puse la punct. Totu?i, pentru Adela, am s? încerc s?-mi fac pu?in timp liber; nu ?tiu dac? voi ?i reu?i. Acum, scuza?i-m?, v? rog; v-am re?inut destul. V? mul?umesc c? m-a?i ascultat, dar cred c? trebuie s? plec.
- Mai r?mâi, tinere, nu te gr?bi! replic? domnul Cristescu rug?tor, apoi i se adres? so?iei: Ce faci, drag??! A?eaz? un tacâm pe mas? pentru b?iat! Ce mai a?tep?i?
- Ah, nu, mul?umesc, de?i... Adela coboar? la cin??
- Nu, în seara asta, ea-?i va primi por?ia sus, în camera ei, rosti doamna Manuela.
- În cazul ?sta chiar am s? m? retrag, decise Nistor.
- Stai, tinere! îl opri domnul Gigi, ad?ugând: Dac? venea, aveai de gând s?-i spui?
- Nu, domnule, nici gând, îl asigur? Nistor.
- În cazul ?sta, ar putea totu?i coborî, p?ru dispus domnul Gigi Cristescu s?-i permit? fiicei sale s? coboare la cin?.
- Nu, domnule, l?sa?i, se împotrivi Nistor. Desigur, mi-ar face pl?cere s? o mai v?d, dar r?mâne pe alt?dat?. Acum chiar trebuie s? plec, s?-i anun? ?i pe ai mei.
- Cum?! P?rin?ii t?i înc? nu ?tiu? tres?ri doamna Manuela.
- N-aveau de unde s? afle, eu n-am ajuns pân? acum acas?, s? le spun; de la Institut am venit direct aici.
- Ah, ce dr?gu?... rosti emo?ionat? doamna.
- Bine, tinere, cum dore?ti; nu te re?inem, zise ?i domnul Gigi Cristescu, cu care Nistor d?du mâna înainte de a pleca.
Bineîn?eles, nu uitase s? s?rute mâna doamnei Manuela, mama Adelei. Apoi ie?i t?cut pe str?zile întunecate; se înserase de-a binelea, întunericul fiind „deranjat” de luminile vii ale ora?ului. De?i sear?, forfota str?zilor nu încetase. Nistor nu mai lu? un taxi spre cas?, preferând mersul pe jos. Se amestec? prin mul?imea gr?bit?, remarcându-se totu?i datorit? unui am?nunt greu de ignorat: în?l?imea lui, deloc neglijabil?...
Acas?, so?ii Cristescu se a?ezar? t?cu?i la mas?, îngândura?i, în timp ce Adela studia în camera ei, neb?nuind ce discutaser? p?rin?ii ei cu Nistor.
- Ia te uit?! Ca s? vezi; cine ar fi crezut c? totu?i prietenul fiicei noastre e un tip de treab?, nu un golan, nu neispr?vit, un coate-goale, pierde-var?, în?ir? domnul Gigi Cristescu câteva „aprecieri” la adresa lunganului, care exprimau p?rerea pe care o avusese dânsul despre prietenul înalt al fiicei sale înainte de vizita din aceast? sear?.
- Ai fi putut s?-?i fi dat seama c? Adela î?i g?sise un prieten pe cinste; demn de toat? admira?ia, îi repro?? doamna Manuela.
- P?i, judecând dup? cum ar?ta, nu prea p?rea, nu p?rea un tip serios, responsabil, justific? domnul Cristescu.
- Dar era; ?i chiar dovedise asta de destule ori. Era mereu respectuos, când ie?ea cu Adela, avea grij? de ea, o aducea întotdeauna la timp acas?, nu mai târziu, nu umbla prin restaurante, discoteci, baruri sau alte locuri deocheate, cel mult la vreo cofet?rie, lucra la Institut... Ce-ai fi vrut mai mult?
- Ai dreptate; cred c?-mi era greu s? accept c? prietenul fiicei noastre era totu?i un b?iat bun, rosti domnul Gigi.
- Acum ?i-ai dat seama ?i regre?i, dar prea târziu: B?iatul pleac? într-o misiune spa?ial? de lung? durat?, pentru urm?torii 13 ani, spuse doamna Manuela, cu o urm? de nostalgie în glas.
Familia Cristescu r?mase s? serveasc? cina; cei doi so?i erau îns? posomorâ?i, îngândura?i, ab?tu?i. Motivul?! Tocmai îl aflaser?! Prietenul fiicei lor, pe care pân? nu de mult îl consideraser? drept un tân?r bun de nimic, iresponsabil, pleca într-o misiune spa?ial? important?...

Cornelia Georgescu (Sagittarius) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro