proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

capitolul 6

Iar gândul îl purt? înapoi, în timp, la orfelinatul în care crescuse, împreun? cu motanul s?u; Mo? îl botezase. Pentru c?, înc? de când îl g?sise, mic ?i speriat, i se p?ruse c? avea un smoc de blan?, ca un mo? în frunte, între urechiu?ele ascu?ite. Înv???toarea din clasele primare nici nu-l simpatiza, nici nu-l dispre?uia; îl trata ca pe oricare dintre elevii s?i, de?i sesizase înclina?ia lui spre înv???tur?. Nu-l nedrept??ea, dar nici nu-l favoriza. În schimb, profesoara de matematic? din clasele de gimnaziu îl îndr?gise de-a binelea! Probabil ?i din cauz? c? el înv??a foarte bine la materia pe care o preda dânsa, dar ?i pentru c? era frumu?el foc, timid, curat ?i politicos, nu obraznic sau r?ut?cios. Îl trimitea la toate concursurile ?colare de matematic?, iar el ob?inea mereu rezultate care o f?ceau mândr? c? era elevul ei! ?i-l ajuta mereu, ori de câte ori putea, cum ?i cu ce putea. Dac? nu avea un obiect pentru el, m?car cu o vorb? bun?, încurajatoare ?i tot era ceva, în acea lume a orfelinatului, unde nu avea parte prea des, nici m?car de atâta lucru. Era o doamn? sufletist?, se observa din atitudinea dumneaei. Îi adusese haine, înc?l??minte; noi, cump?rate de dânsa, special pentru el. Îi spunea c? le merit?! Lui îi era ru?ine s? le accepte, ?tiind c? nu erau chiar ieftine, dar doamna spunea c? s-ar sup?ra dac? le-ar refuza; le putea considera cadou, pentru el. În plus, rechizite ?colare, ghiozdan, culegeri de matematic?, manuale noi, lucruri pe care el nu ?i le-ar fi permis ?i nici nu avea de la cine altcineva s? le primeasc?; al?i colegi nu erau chiar atât de singuri, ca el – mai aveau unele rude, care le aduceau din când în când cele necesare. Dar lui… De s?rb?tori, doamna aceasta îi aducea întotdeauna pr?jituri f?cute de dânsa, acas?, ciocolate ?i alte dulciuri, iar vara, în vacan?e, când îl vizita, la fel, înghe?ate ?i câte altele… Ba chiar ?i pentru Mo?, mâncare special? pentru pisici, la conserv?… Îl luase des prin ora?, cu dânsa (f?r? motan, desigur), s? probeze pantofii pe care s?-i cumpere, sau tricourile, pantalonii… Ba chiar ?i prin parcurile de distrac?ii îl dusese ?i prin alte locuri; de multe ori, îl luase ?i la dânsa acas?, în vacan?e, câteva zile chiar, tratându-l ca pe propriul ei fiu! Poate alt copil ar fi profitat de firea doamnei, dar el, nu! Se mul?umea cu ceea ce-i oferea dânsa, nu-i cerea nicicând nimic! ?i se sim?ea bine, ?tiindu-se apreciat de o asemenea fiin?? deosebit?.
Dar cum toate lucrurile bune au ?i un sfâr?it, de cum se terminase clasa a 8-a, nu o mai întâlnise nici pe doamna de matematic? din clasele gimnaziale. Se p?rea c? dânsa plecase de la ?coala lor, probabil ?i din localitate, în alt? parte. Nu aflase niciodat? unde sau de ce. Nici nu f?cuse investiga?ii, în acest sens. În clasele a ?aptea ?i a opta, pe lâng? obiectele vestimentare (el fiind în cre?tere în acea perioad?) ?i rechizitele pe care i le d?dea, doamna îl recompensa uneori ?i cu mici sume de bani, spunând s?-?i cumpere el orice vrea, cu ei. În final, acceptase ?i ace?ti bani, dar el nu-i cheltuia deloc; îi strângea pentru mai târziu, ?tiind c?-i vor fi de folos vreodat?, chiar dac? nu era cine ?tie ce; va mai ad?uga el în anii de liceu, spera... În vremea aceea crescuse, se de?irase; era înalt ?i slab, cu p?rul negru, ochi c?prui, ochelari pe nas, mai întotdeauna defec?i; fie ramele, fie bra?ele, fie lentilele – se g?sea mereu câte vreun “binevoitor”, care s?-i strice. Iar el, nevând posibilitatea s?-?i ia al?ii noi, îi “cârpea” pe ace?tia, cum se pricepea ?i el.
Deseori, î?i vedea colegii (mai ales b?ie?ii, dar ?i fetele), s?rind gardul înalt, diminea?a devreme; nu se mai oboseau s? ajung? la ?coal? – nici nu-i interesa – se întorceau seara, târziu, pe întuneric, fie droga?i, fie dup? un consum exagerat de b?uturi alcoolice tari. Evident, majoritatea fumau de la vârste fragede. El, îns?, nu proceda astfel. Vedea c? nu le f?cea bine ?i se ferea de toate acestea, doar nu era propriul s?u du?man; ?inea la integritatea sa corporal?, dar mai ales la cea a caracterului s?u. Din acest motiv, era bine v?zut, de?i nu chiar de to?i, oricât de mult se ferea el s? intre în conflicte, cu diverse persoane; nu reu?ea întotdeauna. Îns?, nefiind b?t?u?, nu se antrena în nici un fel de conflicte.
Era t?cut, retras, sfios. Îi pl?cea s? înve?e ?i s? citeasc?; era refugiul în care g?sea ceea ce-i lipsea. C?r?ile erau prietenele lui dragi. C?r?ile ?i motanul Mo?, care nu-l p?r?sise, de?i devenise mai lene?; nu mai era a?a, aventurier, ca-n anii trecu?i, de?i nici drept foarte puturos nu putea fi clasificat. Dar luase pu?in în greutate, ceea ce-l incomoda în deplas?rile sale. Din acest motiv, st?tea mai mult în preajma prietenului s?u, Dan, ceea ce-i convenea b?iatului. Dar ?i motanului, desigur. ?i deseori, în ascunz?toarea lor secret?, Dan îi citea motanului, la lumina unei lanterne (cât îl ?ineau bateriile), câte o poveste interesant?. Motanul se lungea al?turi, de parc?-l asculta cu mult interes, de?i cine ?tie ce în?elegea el… Dan îi netezea blana moale, cu degetele sale lungi ?i sub?iri (ca de pianist), iar motanul torcea zgomotos, de pl?cere, semn c? era fericit. Iar dac? Mo? era fericit, era ?i Dan la fel ca el, de parc? motanul îi transmitea cumva din starea lui – cine ?tie, poate chiar îi transmitea…
Astfel trecea timpul pentru tân?rul adolescent Dan Mihail Ullmann, elev model, premiant, olimpic la matematic?; degeaba existau ?i unii r?uv?itori, care-i spuneau c? înv??a în zadar, c? tot nimic n-avea s? reu?easc? – Dan nu-i lua în seam? ?i-?i vedea de înv???tur?, în lini?te, al?turi de motanul Mo?, probabil, singurul care-l iubea ?i-l în?elegea, dup? plecarea profesoarei de matematic? din gimnaziu, despre care Dan nu aflase nimic, pân? în prezent; nu ?tia unde, nici de ce plecase.