proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Sunt de p?rere c? de prea mult? deschidere înspre exteriorul uneori ne?tiut, neînceput sau neîn?eles, ne poate trage curentul dinspre timpuri revolute, învolburate ?i majoritatea potrivnice. ?i dinspre pa?i pierdu?i sau r?sufl?ri t?iate, ca ni?te monede în?el?toare într-o numismatic? a vie?ilor ?i a mor?ilor. La margini de realitate, l?sând culoar liber fantasmelor, ca ni?te fier?straie „Ferestrele nop?ii” te scot din inocen?? ?i te supun caznelor teribile de retu?at percep?iile asupra propriei existen?e. Ca la ni?te implanturi neuronale, te treze?ti pe afar? din tine dezbr?cat, zgribulit, înfiorat prin m?duva gândirii, fricos dar ?i curios de junghiuri de univers ce urmeaz? s? te înha?e.
Llelu Nicolae V?l?reanu (Sârbu) este autorul acestor imixtiuni unele lubrifiante, altele abrazive, din mersul firesc al stelelor. Sunt descânterce într-un con de lun? prins? cu ace cu g?m?lie pe un cer însetat de pove?ti. Sunt aruncate periscoape tuturor sim?urilor, prin care s? poat? fi str?b?tut ?i dezb?tut imaginativul la rang de mai mult decât real. Retorismele ?i-au g?sit culcu? prielnic în aceste întâmpl?ri incandescente.
Poezia se manifest? cu convingerea unui suflu predilect, biciuitor cu nelini?ti venite nu se ?tie de unde sau de peste tot. Firescul se în?elege bine cu nefirescul, împart acelea?i coji de îndoial? în care bubuie ca s? ias?. E un univers admirabil, în care gândurile vorbesc ?optit, la un fir distan?? de t?ceri.
Emo?ie de înduplecat orice inim? în stare func?ional?, în amitirea M?d?linei Manole – „Dorul neîmp?cat cu umbra lui”: „Când lucrezi cu sufletul, sculptezi în z?pad?,/ sun? ceasul ve?niciei topirea în lucruri,/ moartea str?luce?te mai tare decât dragostea/ timpul se scurge încet, apropia?ii trec prin tine nev?zu?i/ drumurile se pierd în oglinda orgolioasei singur?t??i,/ n-am în?eles frumoasa mea c? te voi pierde/ n-am în?eles ?i e p?cat.// Am fost ca liliacul orb/ când aripile îngerilor sunau printre stele/ somnul t?u se cuib?rea în somnul lor/ apele au fost acoperite cu nuferi albi.// Atunci m-am trezit în limpezimea dimine?ii/ sufletul t?u fusese aprins sub magia de lun?.// Nu m? plânge?i, nu m? c?uta?i,/ eu am plecat dincolo de dragostea voastr?/ cineva a s?dit în mine vulnerabilul/ dorul neîmp?cat cu umbra lui/ care fuge din lume/ ?i nu se opre?te niciodat?.”
În acest poem se întâmpl? multe, mai întâi e ini?ierea apoi vin caden??rile pe diverse tonuri ?i în registre multiple. Totul se formeaz? ?i se propag? subtil, în perspectiva unei amfore difuze croite ca din pânz? de paianjen, al c?rei rost este nu umplerea efectiv?, în delimitarea prin form? ?i contur, ci mai degrab? centrigurarea permanent? în vederea p?str?rii polarizate a dorului separat de umbr?.
Dac? sunt asperit??i, este pentru c? trebuie. Undeva într-o poticnire a sor?ii ce p?rea lin? ?i ferm?, se produce un cucui de neîn?eles, doar de sim?it prea târziu. Ceea ce urmeaz? este o cauzalitate care se cere, netrebuind s? fie conving?toare nici m?car logic?, ci doar s? fie. Peisagistica este una ampl?, care stârne?te patimile pentru mirajul nop?ii în care tocmai au fost t?iate ferestre pentru a putea vedea dincolo de aparen?e.
Întreaga carte se manifest? în spirit elegiac, fin oniric ?i uneori ludic, construc?iile sunt atent elaborate ?i reu?esc s? conving?. Chiar ?i atunci când cartea se închide, ferestrele nop?ii r?mân deschise.

Daniel Marian, Deva,august 2019