Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

În spatele u?ilor închise

de enea gela



Cl?direa are aspect de cazemat?. Cenu?ie, hidoas?, perfect încadrat? în peisaj, pe marginea unui drum semiasfaltat de ni?te drumari, fie be?ivi, fie pro?ti.
În?untru, un coridor îngust desparte camerele de patru paturi, unde stau b?trânii.
Chirtogan este unul dintre ei. Fost mili?ian. Acum, purt?tor de pijamale uzate.
Vrea acas? ?i nu g?se?te direc?ia. Cu el te întâlne?ti prima dat?, dup? ce ?i se deschide, pentru c? umbl? pe coridor, intr? prin toate camerele ?i se roag? s?-l duc? cineva acas?, c? vrea neap?rat acas?!
Ileana de la camera pai?pe, cu bun?voin?a, pe care i-o mai îng?duie alcoolismul, acum în faz? regresiv?, prin abstinen??, îi arat? direc?ia:
-Ete, într-acolo, ia-o într-acolo, la Morunglav, Chirtogane, ajungi repede, fire-ai al dracu tu de nebun! Câte amenzi ai dat m?, când erai mili?ian?
- Nu mai ?âu minte, multe am dat, recunoa?te Chirtogan, cu senin?tatea celui care habar nu are ce-a f?cut ?i de ce.
-Acu, Chirtogane, le pl?te?ti pe toate. Nicio amend? nu r?mâne la catastif, nepl?tit?. Pe toate o s? le pl?te?ti, pân la ultimul leu, îi spune Ileana, gesticulând larg din mâna dreapt?, ca pentru a indica ritmul în care se vor face pl??ile amenzilor date de nenorocitul de Chirtogan.
-Ieri a venit fie-ta la tine, p?i de ce nu te-a luat acas?? Ha? De nebun, de-aia! ?i-a adus cotoaie pr?jite, p?i cum s? te duc eu pe tine, m?, mi-ai dat ?i mie ceva? Ai zis m?, na, f?, Ilean? ?i tu un cotoi, s?-l tragi prin m?sele, s? m?nânci ?i tu carne fript?, nu, n-ai zis, de-al dracu ce e?ti!
-Nu ?-am dat c? nu meri?i, d?-te-n pizda m?-tii, r?spunde Chitogan, cu toat? convingerea.
-Aha, nu merit, mar? afar? din camera mea, hai, cânt? la alt? mas?!
Clar, Chirtogan a pierdut ocazia de a afla care este direc?ia bun?, înspre ”acas?”, a?a c? se retrage pe coridor, asta pân? la urm?torul popas într-o alt? camer?.
Ileana se a?az? în pat, î?i pune sub cap dou? perne, ca s?-i fie mai sus grumazul, pentru c? nu vrea s? doarm?, doar s? stea întins? pu?in.
Ast?zi e o zi ca toate celelalte.
La început i-a venit greu printre paradi?ii ??tia, dar s-a împrietenit cu infirmierele, cu asistentele, chiar ?i cu buc?t?reasa- ?ef?.
La ascult? pove?tile, iar ele o ascult? pe-a ei. N-ar fi crezut, în urm? cu pu?in timp, c? va ajunge aici, la azil.
Dar unde s? stea, dac? b?iatul i-a f?cut infarct la 38 de ani?! Când a luat apartamentul, c? vânduser? garsoniera, i-a spus s?-l treac? pe numele lui, ea ce mai face cu propriet??i? La ce-i mai folosesc ei, femeie b?trân?? S? se ocupe el de pl??i, de facturi. Asta, dup? ce Cornel divor?ase de nevast?-sa ?i f?cuser? împ?r?eala. Fata a r?mas la m?-sa, era ?i normal, a?a se face la judecat?, copilul, mai ales dac? e fat?, st? cu mama.
Nu ?i-a închipuit nimeni c? o s? cad? din picioare, la 38 de ani, Cornel...?i nici c? fosta lui nevast?, fiind tutorele feti?ei, va câ?tiga apartamentul, de?i nu b?tuse un cui acolo. Dar te pui cu legea?
Apartamentul a revenit mo?tenitorului de drept, adic? Bianc?i ?i, de-asta, a profitat m?-sa. Pe cine s? se supere Ileana? ?i dac? se sup?r?, nu-?i face singur? r?u?
A?a, st? cu nebunii ??tia, cât o mai putea, cât n-o înnebuni ?i ea.
De altfel, tot parterul e ocupat integral, la fel ?i etajele I ?i II, nu exist? pat liber, b?trânii, în camere de trei metri pe trei, b?rba?i ?i femei, sunt separa?i doar de coridorul îngust.
În camer? cu Chirtogan , de exemplu, e domnu Vlasiu; nu mai are un picior, de la diabet. St? mai mult în c?rucior ?i î?i ?ine în cracul pantalonului de pijama, de la piciorul lips?, telefonul. Nu prea sun?, c? ai s?i sunt ocupa?i, dar domnului Vlasiu îi place s? asculte soneria, pentru c? are melodia aia care îi aminte?te de vremurile când era plin de via??, refrenul ?la, cu ”Nu mi-e fric?, nu mi-e fric? de bau-bau”.
Acum îi e fric?, îi e ?i lehamite, iar dac? îl întrebi despre profesia lui, r?spunde, cu un fel de evlavie: Am fost profesor, doamn?, am fost la catedr? zeci de ani, acu nu mai sunt nimic, nimic, accentueaz? cu patim? ultimul cuvânt.
Se uit? lung la asistenta gr?bit?, care i-a adus de la automat ceai, în loc de ciocolat? cald? ?i el nu dorea ceai, c? oricum li se d? ceai în fiecare diminea??, la micul dejun.
-Ce nu-?i convine, de te ui?i a?a la mine? întreab? asistenta, continuându-?i deplasarea pe coridor. Ia-?i atunci singur ce vrei!
Dar domnu Vlasiu nu poate s?-?i ia singur, deoarece ar trebui s? coboare câteva trepte de scar?, cum s-o fac?, dac? e în c?rucior? Pant? nu exist?, locul, destul de strâmt, nu d? posibilitatea s? se fac? ?i o pant? pentru cei ca domnu Vlasiu.
La camera pai?pe alte dou? suflete îi ?in companie Ilenei, dar niciuna nu e capabil? de vreo discu?ie mai ac?t?rii.
Dora n-ar fi b?trân?, undeva pe la cincizeci, dar se uit? într-o parte, când încerci s? te bagi în seam? cu ea, mai degrab? pare legat? cu sfori invizibile de un perete ?i, din cauza asta, ea prive?te într-acolo, cât ar mai fi de urcat, pân? la dumnezeu, probabil.
Dora a lucrat la po?t?, nu avea liceul terminat, d?dea cu m?tura, c?ra colete, punea scrisori în cutii de carton, cum îi da ordine diriginta-?ef?.
Într-o diminea?? a uitat s? spele linoleumul ?i, cum mai era doar un sfert de or? pân? s? dea drumul clien?ilor, s-a gr?bit spre magazia cu unelte, nu prea mult, c?ci dup? trei-patru pa?i a c?zut cu fa?a-n sus ?i nu a mai v?zut nimic înaintea ochilor.
Acum Dora st? aici, tot a?a se gr?be?te , de-asta pleac? s? se plimbe descul??; papucii, afla?i sub pat, îi menajeaz? pentru alte planuri viitoare.
Pe cap?tul dinspre u?? al patului ?ine un capot verde, dar nici de ?sta nu are nevoie, se poate plimba numai în c?ma?a de noapte, care e ?i de zi.
Strâmb?, cu o mân? chircit?, Dora a f?cut accident vascular, dac? o întrebi ce o doare, r?spunde prompt c? nu o doare nimic. Iese pe coridor gr?bit?, apoi se roag? de primul, pe care îl întâlne?te, s?-i spun? unde e camera ei.
Vizavi de Dora are patul b?trâna Ri?a; cu ea st? ?i demen?a senil?.
A c?zut, ?i-a fracturat bazinul; piciorul drept pare de-atunci un fel de propt? inutil?. Uneori dureroas?, dac? încearc? s? se ridice.
Pielea i-a c?p?tat o sticlire nefireasc? ?i o asprime accentuat? de petele vine?ii, r?mase de la c?z?tur?.
?i ea vrea acas?; acas?, unde a tr?it optzeci ?i de ani. Ri?a e sup?rat? c? în fiecare zi ??tia o mut? din camer?, îi fur? ?i hainele, a r?mas în chelea goal?, cu ce o s? se-mbrace, dac? se duce pi colo, pi colo? Cu ce?
Nemul?umirea ?i-o spune uneori r?stit, cu ochii mijind de ur? aprins?, alteori torcând cuvintele într-un plâns sub?irel, ca o atingere de org?.
În plus, nu mai are inelul de aur, îl tot învârtea pe deget; acum se uit? când la o mân?, când la cealalt? ?i nu vede nimic. Cine i l-o fi luat? C? au c?utat infirmierele ?i prin pat, ?i pe sub pat, inelul, nic?ieri!
S-a s?turat de to?i ??tia de-aici, nu mai suport? s? r?mân?, ?tie c? acas? va putea sigur s? mearg?, pentru c? acas? e altceva, mai vorbe?ti cu unul, cu altul, p?i aici cu cine? Dac? nu cuno?ti ?i nu te cunoa?te nimeni? Mut cu surd!
Are bazinul zdrobit, piciorul, deplasat din ?old, a?a c? Ri?a nu va mai merge decât purtat? pe umeri, în sicriu.
Ea nu crede asta ori nu ?tie, iar când este în delir, poveste?te despre mut?rile intempestive, dintr-o camer? în alta, despre conspira?ia asistentelor, care i-au furat ?oalele ?i c? era bine s? fi plantat puietul de cire? aproape de fântân?, s? fac? umbr? ?i s?-l ude mai lesne. O s?-l mute de-acolo, cum ajunge acas?. ?i o s? pun? în p?mânt sâmburii de piersici, c? se prind, câ?i pomi n-a prins ea a?a?
Dac? nu era bondocul ?la de la fântân?, de care s-a împiedicat, poate c? nu c?dea. Ori a c?zut pe ghea??? Sau în buc?t?ria de var?, unde g?tea fata aia.. Cum care fat?? Aia tin?r?, de venea la noi.
....Nu e sigur? unde-a c?zut, dar î?i d? la o parte p?tura, ori de câte ori vin ai familiei ?i le arat? piciorul: mai gros decât cel?lalt, adic? umflat, cu ?oldul într-o parte.
-Vede?i voi piciorul ?sta al meu? M? doare dac?-l mi?c, adaug?, în timp ce-?i maseaz? instinctiv locurile dureroase.
Ri?a are privilegiul unor vizite dese, îi aduce familia bun?t??i, mai ales struguri. Toat? via?a a fost moart? dup? struguri.
Acum suge câteva boabe, arunc? pieli?a, apoi cere s? fie pu?i pe noptier?. Nu se mai atinge de struguri din acel moment, pentru c? nu mai ?ine minte c? îi are.
În faza de normalitate, b?trâna m?rturise?te c? acum, pentru ea, nu mai conteaz? nimic, nici c? e bine, nici c? e r?u. Numai s? o duc? la casa ei, s? moar? acolo, nu printre str?ini. Atât. În rest, nu o doare nimic, pentru c? e o putreziciune, f?r? nicio putere, a?teapt? doar s? se termine.
-Uit?-te la de?tele mele, tot ce apuc e gata s?-mi cad?. S? nu zici c? nu vreau, c? eu am ?tiin??, da nu mai pot, nici s? ?âu ceva cu ele, spune norei, care st? pe marginea patului ?i îi ascult? p?sul.
Ochii b?trânei se umplu de lacrimi, pe care le ?terge cu dosul palmelor osoase.
-Nu m? mai l?sa?i aici, c? m-am s?turat, pân? peste cap m-am s?turat, aici e lume needucat?, e ?âg?nie, vreau la casa mea, vou? nu v? pare r?u? adaug? ?i ofteaz? din tot adâncul fiin?ei sale. C? am muncit, am strâns, doamne, cât am muncit la via?a mea, iar acu, acu unde sunt eu? Departe de casa mea!
Asta spune, aproape invariabil, în fiecare discu?ie, când apare cineva din familie.
Pe to?i îi recunoa?te, ba chiar î?i aminte?te fragmentar subiecte despre care au vorbit la vizitele anterioare.
Îns? brusc, în timpul unui dialog firesc, privirea îi cap?t? o nuan?? de cea??, semn c? iar??i conexiunea cu realitatea este întrerupt?.
Atunci Ri?a are un flux al povestirii accelerat, spune pe unde-a fost în urm? cu pu?in timp, reproduce întâlniri bizare cu oameni din satul ei , pe care, de altfel, nu i-a mai întâlnit de cel pu?in ?apte ani, de când au luat-o copiii la ora?, dup? moartea b?rbatului. Logoreea continu?, cu un timbru constant, ie?it parc? dintr-o pâlnie peste care s-a pus o pânz?.
Cel aflat în vizit? î?i strânge bagajul ?i pleac?, asigurând-o pe Ri?a c? va veni ?i ziua când are s-o aduc? acas?, dar asta va fi în vacan?? ?i pân? la vacan?? mai e.
Nea Dumitru, de la camera un?pe, este în faza de revendic?ri. Cu mâinile încle?tate pe t?blia de fier a patului, strig? din toate puterile dup? Nicu. C? nu l-a mai v?zut de mult timp ?i c? i-ar trebui o lam? de b?rbierit ?i ??tia nu-i dau. Din celelalte paturi se îndreapt? spre el priviri solidare. Chiar a?a, s?-i dea cineva o lam? ?i s?-l aduc? pe Nicu, pe fiu-s?u.
Dialogul mut al ochilor nu are ecou decât între cei patru pere?i ai camerei.
Nu vine nimeni cu lama, doar o asistent? aduce seringa în care i-a pus calmantul.
Femeia în halat vernil pune seringa pe noptier?, îi desface dârz mâinile de pe t?blie, avertizându-l:
- Dac? nu stai cuminte s?-?i g?sesc vena, o s? te ciuruiesc, pân? te vei umple de g?uri pe tot bra?ul. Ce zici, stai?
- Da îl chemi pe Nicu la mine?
- P?i nu ?i-am spus de-atâtea ori c? Nicu e în str?in?tate? C? munce?te acolo ?i nu poate veni când vrei tu? spune asistenta, care habar n-are unde e Nicu sau unde munce?te, dar a g?sit r?spunsul acesta ?i i-l serve?te lui nea Dumitru, de câte ori l-apuc? pandalia.
Joia este zi de baie. B?trânii sunt du?i în scaune pe rotile la dezinfectat. Infirmierele îi spal? cu bicarbonat dizolvat în ap?, apoi dau cu s?pun ?i freac? pielea flasc?. Unii nu spun nimic, dar mama Stana plânge c? o doare carnea. Nici nu prea are carne, e piele ?i os, a f?cut alzheimer, tr?ind în repere temporale ale copil?riei.
Vrea la m?mica ei ?i, de câte ori se crede copil, vecina de pat, fost? educatoare, o ascult? cu interes ?i o încurajeaz? s?-i a?tepte pe p?rin?i, c? vor veni ei s-o ia, dar când se termin? programul.
-P?i ?i când se termin? programul? întreab? mama Stana cu o voce în care pâlpâie o und? de speran??.
- Ei, asta n-am de unde s? ?tiu, r?spunde educatoarea, o s? se termine, nu toate programele se termin?? Ai ?i mata r?bdare!
La ora 13, 30 vine masa de prânz. Pe t?vi de plastic, în castroane, ?i ele de plastic, se aduce ciorba ?i felul doi, mâncare de fasole verde cu câte o jum?tate de pulp? de pui, ori ceva pe baz? de cartofi. Bun? mâncarea, c? doar acas? ce-ar fi mâncat? Mor? pe bor?, las c? ?tim noi, par s? spun? infirmierele, în timp ce împing c?ruciorul cu t?vi.
Prime?te o tav? ?i Dora. St? în pat, cu tava pe genunchi, îns? distan?a pân? la gur? e mare. Pe Dora nu o mai ascult? mâinile, ciorba din lingur? se scurge pe piept, o dat?, de dou? ori, de multe ori. Ajung ?i pe limb? câ?iva stropi.
Au gust bun, de altfel, ea toat? via?a a fost ciorbagioaic?. Acum e mai u?or cu felul doi, c? sosul nu cade din lingur?, nici piureul. Câteodat? are noroc, în tura Mariei, ea îi bag? ciorba în gur?, lingur? cu lingur?.
Maria e infirmiera care a fost badant? în Italia. Acolo a v?zut multe. ?i a înv??at despre cum s? te înfrânezi, când e?ti cu nervii la p?mânt ?i cum s? nu vomi?i, când schimbi pamper?ii.
A fost greu în Italia, era ca la pu?c?rie: zi ?i noapte cu o bab? nebun?, dac? nu era atent?, imediat se trezea cu baba c? începe s? urle.
Aici sunt destul de cumin?i , n-ar îndr?zni s? te jigneasc?.
?i pentru Dora simte ea ceva special, c? fa?? de ??tia, baba?toci, Dora e tân?r?, s?raca. Îi e mil? de ea mai ales c? nu vin apar?in?tori.
Nu are b?rbat, i-a murit, dar copii are ?i cu toate astea, de o jum?tate de an, de când e aici, la Dora nu a venit nimeni.
Dar parc? la Mi?u au venit? Mi?u e dus cu pluta. Are mania s? se dezbrace ?i s? plece a?a, complet gol, prin alte camere. Dac?-i zici s?-?i acopere p?r?ile intime, r?spunde hot?rât: sunt ale mele ?i se mângâie pe testicule, plin de mândrie personal?. Infirmierele îl iau pe sus, lor nu le r?spunde nimic, pentru c? la baie, dac? le sup?r?, îl spal? cu ap? rece, de i se face pielea pung? pe el.
Lor le ?tie de fric?.
Când apare preotul, înseamn? c? e nevoie de spovedanie. C? i se apropie cuiva funia de par.
Ast?zi a venit iar. În camera pai?pe a r?mas numai Ri?a. Ileana ?i Dora sunt pe coridor.
Nu e permis s? mai stea cineva, când sluje?te preotul ?i îi d? omului dezlegarea de p?cate.
Acum e pentru Ri?a. Mâine-poimâine, pentru altul. ?i tot a?a...

enea gela (pitpa) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro