proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Era Gheorghe fierar aproape de când se ?tie. Acolo, în satul lui, s? tot fi avut nou?, ori poate zece ani, l-a privit pe fierarul satului, ?iganul Clea?c?, cum scotea un fier înro?it în foc pe care, apoi, ?inându-l cu un cle?te l-a tot b?tut cu ciocanul transformându-l într-o fâ?ie lung?.
- Ce faci, nene, acolo, la ce-?i trebuie bucata asta lung? de fier?
- O înn?desc cu altele ca s? ias? un raft pentru o roat? de c?ru??.
De acolo i se trage. A sim?it el, a?a, dintr-odat? c? asta ar vrea s? fie un om care s? se lupte cu fierul, s?-l îndoaie, s? fac? lucruri trebuitoare sau chiar numai frumoase. A?a cum prietenul s?u Gogu, din vecini, f?cea din lut chipuri de oameni ori case ?i grajduri mititele care sem?nau uluitor de bine cu cele adev?rate, el va folosi fierul pentru a face lucruri utile ?i totodat? frumoase. Da, dar tat?l s?u nu-l va l?sa, în ruptul capului, s?-l fac? de ru?ine mergând la ?igan s? înve?e meserie. Îl va trimite cu caprele, iar, când va fi mai m?ri?or, va trebui s? ias? cu sapa la porumb ?i la cartofi s? coseasc? nutre? pentru vac? ?i cei doi bouleni, iar iarna s? care lemne din Plaiul de pe munte.
Norocul, îns?, i-a surâs. Nenea Nae, cel mai în vârst? dintre cei zece fra?i ?i surori ale lui, înv???tor prin p?r?ile Sibiului, l-a angajat, printr-o cuno?tin??, la Fabrica de c?ru?e din R??inari. Da, era o adev?rat? fabric? ce vindea c?ru?e nu numai în ?ar? ci ?i în str?in?tate. Patronul, Ioan Lungu, nepotul lui Maniu Lungu, întemeietorul fabricii pe la 1860, l-ar fi angajat, pentru c? avea nevoie de oameni, ca s? înve?e meserie, în oricare dintre sec?ii: în hala ma?inilor de rindeluit, de geluit ?i g?urit, în cea de polizat ?i frezat, în cea de asamblat. L-ar fi angajat ?i la birou pentru c? îi v?zuse scrisul frumos ?i îngrijit, dar el nu, ?i nu, vroia doar la fier?rie. La insisten?ele lui a dat chiar ?i o prob? de lucru.
- ?tiu s? dau cu ciocanul. Pute?i s? m? încerca?i, acolo unde lucreaz? dumnealui.
S-au apropiat de un fierar tuciuriu, care tocmai scotea din cuptor un fier înro?it, ?i a început s?-l bat? cu ciocanul. Ioan Lungu i-a ?optit ceva la ureche ?i în curând Gheorghe d?dea ?i el, cu precizie, în aceea?i bucat? de fier, dup? fiecare icnitur? a tuciuriului.
În drum spre cas?, Nae îl întreb? pe mezin:
- Cum de ?tiu?i, bre, s? dai a?a de precis cu ciocanul în nicoval??
- De multe ori, când ploua ?i tata nu-mi d?dea vreo treab? anume, m? duceam la cov?cia lui Clea?c? s? casc gura. În câteva rânduri m-a l?sat s? dau cu ciocanul. La fel icnea ?i el ca ?sta din R??inari.

I-a p?rut r?u lui Nae c? fr??âne-su nu ?i-a ales o meserie mai ac?t?rii, nu una a?a de grea, în care trebuia s? umble aproape tot timpul murdar. Dar tot r?ul spre bine, ?i-a zis acesta mai târziu, când Gheorghe n-a fost încorporat, la începutul r?zboiului, a?a cum se întâmplase cu al?i tineri de vârsta lui. A primit totu?i ordin de chemare, dar nu pentru a merge pe câmpul de lupt? ci la Arsenalul Armatei din Sibiu.
?i-ar fi g?sit el vreo locuin?? în ora? s? nu mai str?bat? atâta drum pân? la noul s?u loc de munc?, la început pe jos, apoi cu bicicleta. Dar între timp lucrurile s-au complicat. Nu i-ar mai fi fost deajuns o singur? camer? pentru c? se însurase iar primul copil era deja pe drum. Tot mai bine era aici în acest sat de sub munte care, în anumite privin?e, se asem?na cu satul copil?riei sale. Râul cu ap? curat? de munte trecea ?i aici în apropiere, iar Fântâna Ro?cî cu cea mai bun? ap? din sat era la doi pa?i. ?i casa de lemn, tencuit? doar pe din?untru, cu trei camere le era deocamdat? îndestul?toare. Unde mai pui c? ?i soacra, care deocamdat? se dovedise a fi o femeie bun?, sigur le va fi de ajutor în cre?terea copilului care va veni. Cu ajutorul lui Dumnezeu poate vor veni ?i al?ii.
Deocamdat?, trebuia s? se hot?rasc?. Cu armata nu-i de jucat. Va putea ajunge în fiecare zi la ora 8 la serviciu, fie var?, fie iarn?? Va putea sta dup? program când va primi ordin? Inginerul Georgescu, comandantul Arsenalului, le-a spus-o clar. Orice întârziere la serviciu sau orice absen?? nemotivat? se pedepse?te ca în armat?. Cei care, datorit? comportamentului lor, vor fi sco?i din serviciu, cu alte cuvinte vor fi da?i afar?, vor fi trimi?i imediat, cu escort?, pe front în linia întâi.
?tia toate acestea, a ?i semnat pentru luare la cuno?tin?? ?i, totu?i, s-a hot?rât, pentru binele alor lui, s? locuiasc? în acest sat ?i s? ajung? la timp, indiferent de vreme, la serviciu. Pentru cei vreo doisprezece kilometri, pân? acolo, pe jos f?cea mai bine de dou? ore ?i jum?tate. Dac? trecea prin pârâul din Tropini ?i o lua de-a dreptul, prin p?dure, timpul se reducea la mai bine de jum?tate. Dar era periculos s? umbli singur, mai ales iarna, prin p?dure. De departe, din sat, se auzeau, în zilele geroase, din direc?ia aceea, urletele lupilor.
?i-a rezolvat pân? la urm? problema mersului spre noul serviciu prin cump?rarea unei biciclete de la magazinul lui Jikeli de pe strada Orezului. La îndemnul vânz?torului a mai cump?rat petice pentru lipit camerele înglobate în cauciucuri ?i câteva scule absolut trebuitoare pentru între?inerea ?i repararea bicicletei.
A încercat-o prin curte, apoi, în câteva dimine?i, ?i pe uli??, înainte de a ie?i ciurda vacilor. A reu?it s-o st?pâneasc? destul de bine. Într-una din dimine?i pe uli?a pardosit? cu pietre de râu ce ducea într-o pant? lin?, spre cap?tul satului ?i de aici, mai departe, spre Dumbrava Sibiului, Gheorghe pedala de zor. Caii celor câteva c?ru?e, pe care le-a dep??it, s-au speriat stra?nic de a?a o ar?tare nemaiv?zut? de ei pân? atunci, gata- gata s? intre, cu c?ru?e cu tot, în râu. Un câine care înso?ea una din c?ru?e s-a n?pustit în goan? spre el vrând parc? s?-l pedepseasc? pentru sperietura cailor. S-a ales cu câteva zgârieturi produse pe piciorul stâng de col?ii animalului ?i cu pantalonii flenduri?i deasupra bocancului.
Va trebui, deci, s? fie mai atent când pedaleaz? prin sat s? mearg? mai încet, chiar dac? va pleca cu zece minute mai devreme. Va recupera din timp dup? ce iese din localitate când nu-l va mai încurca nimeni pe drum. Ce bine îi prinde ceasul de buzunar, primit de la na?ul s?u, atunci când acesta aproape î?i pierduse vederea datorit? b?trâne?ii
- Ia-l, finule, ia-l, eu tot nu m? mai pot folosi de el. ?i eu îl primii de la un boier venit la b?i, drept mul?umire, c? i-am tras b?ie?elul din calea unui bolovan care începuse a se rostogoli înspre drum de pe un vârf spre izvorul 24.
?i ce bine îi prinde acum acest ceas când trebuie s? nu întârzie niciun minut la slujb?. Iat?, ?tie c? de acas? pân? în fa?a Arsenalului a f?cut 45 de minute.
În iarna urm?toare au venit îns? zile cu viforni??, de s? nu sco?i nici câinele din cas?. El a încercat dar n-a putut nicicum s? ajung?. De abia a treia zi, s-a putut prezenta la locul de munc?, cu inima cât un purice, gândindu-se la pedeapsa ce-l a?teapt?.