Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Fiin?? ?i persoan?

de Dumitru Sava

De când m? nasc ?i pân? mor, nici m?car o singur? clip?, nu sunt acela?i. În aceast? devenire, ce ?tie pruncul despre b?trânul care va împlini cândva o sut? de ani? Nimic, dar afl? cu fiecare pas f?cut pe calea maturiz?rii. Ce înseamn? aceasta? E maturizarea un proces de autoformare prin achizi?ii din afar?, în principal din mediul social ?i cel cultural? Sau ambientul are doar rol poten?ator în valorizarea datului originar?
Cred c? individul parcurge acest drum al tr?irii personale pentru a se des/t?inui pe sine sub presiunea provoc?rilor din afara sa. Formarea personalit??ii pare autodezv?luire a genotipiei fiin?ei, o ie?ire a acesteia din sine. Dac? fiin?a este oul, persoana e puiul care sparge coaja ?i scoate capul în lume. Dar aceast? ie?ire din sine ia forma contextului în care se produce. ?i acest context, tipar social ?i cultural, îi preexist?. Datul iese din sine, se revars? într-un cadru fenotipic aprioric ?i ia forma acestuia cum apa ia forma vasului. Persoana e fiin?a care îmbrac? haina p?mântean?. Sitkin vorbe?te despre reptilienii care iau form? uman?. ?i eu sunt fiin?a care, sub înf??i?area de persoan? p?mântean?, îmi spun om, iar mai apoi Dumitru. ?i cred despre mine c? acesta sunt cu adev?rat. În realitate, ca terran, sunt numai una dintre înf??i??rile mele. Unul din plinurile informei mele unice ancestrale. A?a ar?t aici pe planeta P?mânt, iau chip terran. Genotipia e o poten?? care îmbrac? aspectul individului tr?itor - eul uman ?i personal; reprezint? un plin, iar fenotipia apar?ine Fiin?ei ?i e forma terran? pe care o umplem cu tr?irea personal?. Umanitatea e un egregor morfic fiin?ial terran, care face ca to?i oamenii s? fim unul. Fin?ialit??ile neterrane se numesc oricum altfel, dar nu oameni. Niciun extraterestru care vine pe Terra nu e om. Individualitatea e plinul genotipic, poten?a ira?ional? cu care fiecare umplem aceast? morfogen? fin?ial? p?mântean?, ra?ionalizându-se. Devenim persoane ra?ionale, care pot lua act de sine. În acest mod suntem to?i la fel, dar fiecare diferit. Oul e fenotipia fiin?ial?, iar puiul (omul) e genotipia personal?. În femeie se origineaz? ?i p?streaz? fenotipia, iar b?rbatul e purt?torul genotipiei.
Devenirea, ca na?tere e convertirea genotipiei plinului în fenotipia formei ?i ca moarte e convertirea fenotipiei formei în genotipia plinului. Prin na?terea persoanei Fiin?a ia act de sine, se constat? (autocunoa?te), iar prin moarte se autogermineaz? – c?l?tore?te prin sine. Tr?irea dup? na?tere este odiseea eului personal, iar via?a dup? moarte e perenitatea fiin?ei. Fiin?a, prin tr?ire, se des/t?inuie sub forma Eului. Eul, prin murire, se decanteaz? în memoria formal? a Fiin?ei. În acest mod divinul ia act de sine, devine con?tien?? a Totului – Con?tiin?a.
Ceea ce numim via?? e o perioad? spiritual? a devenirii întru autocunoa?tere. La na?tere suntem o gnoz? care umple o form? aprioric? – con?tientul colectiv (morfogena uman?). Menirea mea e s? cunosc spre a m? recunoa?te autoconstructiv în aceast? form?. Vin pe lume spre a afla cine-i b?trânul pe care îl voi na?te ?i cre?te din mine într-un context inferen?ial cosmic, hr?nindu-m? cu experien?a social? ?i cultural?. Aceast? experien?? – con?tiin?a uman? e uterul morfic în care îmi dezv?lui genotipia. Ajuns la senectute nu sunt decât un vas, o form? aprioric? pe care o voi umple cu autocunoa?tere în ciclul urm?tor al tr?irii. Acesta e destinul, b?trânul ca o form? goal? care pleac? spre a se umple cu inform?, reînc?rcându-se genotipic. Un fel de gaur? neagr? în care va colapsa gnoza (informa) spre a face posibil? singularitatea fiin?ial?. F?tul e genotipul (plinul gnostic) care vine s? se locuiasc? în forma sa aprioric? – destinul, spre a se memora.
Condi?ia uman? e s? împlinesc acest imperativ gnostic. Dar ce ?tiu despre mine în clipa mor?ii? Îmi amintesc câte ceva, episoade, din devenirea pruncului c?tre mo?. Prin uitare îmi pierd din con?inutul gnostic în favoarea formei. Pentru c? „dincolo” pleac? forma tr?irii personale. Dar eu nu ?tiu cine e mo?ul ajuns la cap?t de drum, n?scutul devenirii mele terrane, pentru c? nu acela sau doar acela sunt eu. Eu sunt cel de dincolo de tr?irea mea. Dup? o via?? m? aflu, poate, în starea f?tului avortat imediat dup? concepere. Moartea e o avortare a persoanei tr?itoare spre a elibera uterul fenotipic pentru a face posibil? o nou? genotipie – umplere cu mine a persoanei.
A?a cum pruncul trebuie s? creasc? pân? la b?trâne?e spre a înv??a câte ceva despre sine, via?a mea, eu cel de dincolo de tr?ire, e o continu? cre?tere care presupune parcurgerea mai multor tr?iri spirituale pân? ating trepte care îmi vor permite s? descop?r aspecte din cine sunt spre a putea deveni cel ce sunt. Autocunoa?terea germinativ? poate fi asemuit? cu o c?l?torie ini?iatic? prin tunelul care tocmai acum m? zidesc (sap), iluminându-m? continuu spre a ajunge la mine. Tr?irea e configurarea formei de sine, apriorism, pe care o voi umple cu sine (gnoz?) prin autocunoa?tere în ciclul urm?tor. Eu m? tr?iesc spre a-mi construi cursul autodes/t?inuirii fiin?iale. Bunicul a murit spre a duce în morfogenez? forma în care se va pl?smui feciorul sau nepotul meu. Eul tr?irilor mele viitoare! Ca persoan? sunt fiin?a ce se descoper? (ilumineaz?) sub forma travaliului gnostic autogerminator.
Nu exist? determinism, cum nu exist? nici principiul identit??ii. Sunt unicitatea care se caut? prin haosul libert??ii devenirii. Pentru c?, tocmai datorit? acestei libert??i, spa?iul ?i timpul nu pot fi constante. Exist? doar deplasare spre ro?u a tr?irii personale, dar aceasta nu este însp?imânt?toarea entropie v?zut? ca dizolvare în neant. Eu, adultul de ast?zi, locuiesc în aceea?i curte ?i cas? în care m-am n?scut ca prunc. Aparent sunt în acela?i loc. Dar nu e adev?rat, dac? era a?a atunci a? fi ar?tat ?i acum ca prunc. Chipul meu de ast?zi arat?, m?soar? deplasarea universului de la momentul na?terii mele la momentul prezent. Sunt acela?i prunc, dar aflat într-un alt punct al infinit??ii. A?a arat? pruncul care s-a deplasat cu universul s?u spre ro?u. Aceast? deplasare din punctul unde se afla universul în clipa venirii mele ?i punctul unde se g?se?te în aceast? clip? o numim timp. Îns? timpul nu exist?. Exist? numai deplasare în infinitate, adic? devenire. Ceea ce numim timp e o dimensiune a spa?ialit??ii, o m?sur? a devenirii. Deplasarea spre ro?u nu înseamn? moarte termic?, r?cire a universului, ci o r?cire a mea spre a c?p?ta form? eonic?. Na?terea e începutul acestei r?ciri. Pruncul care sunt, scânteie din focul sacru, voi ar?ta ca un mo? pentru c?, datorit? deplas?rii navei pe care m? aflu, numit? univers, mi-am consumat poten?a vital?. M-am r?cit, devenind form?. Nu sunt decât o baterie care se desc?rc?. Ro?u exprim? locul din infinitate în care m? voi desc?rca de corporalitate spre a permite scânteii s? revin? la focul sacru pentru a se înc?rca cu o nou? poten?? vital?. Anul 2050, când voi „muri” nu exprim? un timp, ci spa?ialitatea parcurs? de persoana mea în acest ciclu al tr?irii. Timpul, ca tr?ire personal?, e m?sura deplas?rii mele prin infinit spre a m? autocunoa?te. E locul din infinitate în momentul trecerii mele, integralei reconvertiri în form? eonic?. M? eliberez de ve?mântul p?mântean, dar îmi p?strez forma eonic? pe care m? duc s? o încarc cu gnoz? – inform?. Când voi atinge plin?tatea, în urma unui alt joc inferen?ial, voi reveni ca prunc într-un alt ciclu al tr?irii ?i îmi voi continua deplasarea autocunosc?toare. Corespunz?tor ei, devenirea formei mele eonice va lua aspectul unei noi corporalit??i p?mântene. M? germinez ca persoan? spre a m? cunoa?te ca fiin??. F?r? s? ?tiu, ca terran voi fi acela?i – fiin?a eonic?, dar aflat? într-un alt loc al infinit??ii. Ireversibilitatea nu este temporal?, ci spa?ial?. Forma mea eonic?, aceea?i dar mereu schimb?toare datorit? deplas?rii navei mele univers, îmi confer? eternitate. Cel care c?l?toresc în succesiunea tr?irilor prin infinitoeternitate e fiin?a mea eonic?. Sunt mereu acela?i trandafir, dar niciodat? aceea?i floare! Tragismul existen?ei mele muritoare eman? din nostalgia florii care habar nu are despre sine c? e trandafir.
Spre a fi mai în?eles, voi apela la o analogie cu apa. Formula ei structural? este H2O, aceasta ducându-ne la iluzia c? apa e identic? cu sine. Dar apa supus? interferen?elor infinit??ii în punctul A e diferit?, de?i î?i p?streaz? structura, de cea care suport? interferen?ele din punctul B al devenirii. Cum corporalitatea formei mele umane p?mântene con?ine majoritar ap?, e firesc ca muta?iile sale inferen?iale, chiar dac? structura e constant?, s? se reg?seasc? aici. Diferen?a dintre eu-pruncul ?i eu-mo?ul exprim? tocmai aceast? muta?ie inferen?ial? a apei, r?mas? aceea?i structural, ca urmare a deplas?rii spre ro?u.
La întreb?rile: de unde vin?, cine sunt?, unde m? duc? nu pot formula decât un r?spuns valid. Vin dinspre mine ca s? m? concep, cunoscându-m? treptat (memorându-m?) ?i plec c?tre mine spre a fi singularitate în cadrul Totului. Eu sunt ?i albina ?i matca! Aduc prin mine o poten?? cunosc?toare, care îmi permite s? culeg nectarul tr?irii p?mântene, s?-mi umplu tiparul tr?irii anterioare ?i m? întorc s? înfiripez, pe mai departe, matca care sunt.
Se face confuzie între via?? ?i tr?ire. Na?terea ?i moartea sunt momente ale tr?irii. Via?a e o succesiune infinit? de tr?iri. Apari?ia ?i dispari?ia fizic? nu se raporteaz? la via??, ci la ciclul repetitiv al tr?irii. Sunt nu cel din momentul mor?ii, ci acela aflat la vârsta reîntrup?rilor mele. Aceast? vârst? exprim? nivelul evolu?iei spirituale, c?reia îi spunem în?elepciune. Dar în?elepciunea nu înseamn? doar cât de informat sunt despre mine ?i lumea din jur. Ea presupune convertirea acestei inform?ri, ?tiin?e despre sine în modul personal de comportament, în con?tien??. O memorie a devenirii mele! Nu este doar un tezaur de inteligen??, ci mai ales aptitudine autocunosc?toare convertit? în atitudinea ce m? face compatibil cu ordinea lumii. Aceast? compatibilizare, rezonare cu fiin?a, înseamn? convertirea poten?ei mele cunosc?toare (gnozei) în con?tiin?? – memorie de sine. M? tot cunosc (autocon?tientizez) spre a m? memora, înv??ând s? m? recunosc pe mine cel ce sunt în existen?a Totului. Eu nu sunt cel care dorm în pat, sunt cel care m? visez. Autocunoa?terea e, în ultim? instan??, o autoidentificare, înv??are a locuirii în ordinea lumii. E o autoinser?ie gnostic? în existent. În cadrul tr?irii personale, ca Eu sunt o gnoz? care m? des/t?inuiesc spre a-mi configura identitatea. Nu m? pot autocuprinde în întregul Tot ?i atunci m? construiesc, secven?ial, drept prototip al Totului în prezentul devenirii. ?i m? umplu cu mine în cadrul tr?irilor, încât la cap?tul devenirii voi fi Totul. Adic? am reu?it s? m? cunosc în propriul sine. Ca fiin?? sunt urma tr?irilor mele, un meteor ce acumuleaz? lumin? de sine spre a deveni (autodescoperi) astru.
Omul nu e doar cel pe care îl percepem cu daturile personale. În universul nostru îl putem imagina drept o rachet? cu trei trepte: corpul fizic; corpul psihic ?i corpul spiritual. Primul, suport al corpului psihic, e o ipostaziere biotic? a celor patru for?e fundamentale. Celui de-al doilea îi este specific? tr?irea, ce condenseaz? morfogena poten?at? de voin?? – for?a unificatoare a celorlalte. Manifestare a vie?ii, corpul spiritual configureaz? fiin?a eonic? ca o crisalizare (crisalid?) a devenirii gnostice întru ?i dintru Tot.

Dumitru Sava (Dafinul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro