proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Dezavuarea triadei clasice a adev?rului, binelui ?i frumosului, precum ?i retragerea omului ?i a culturii postmoderne în orizontul unei viziuni ideologice deconstructiviste au produs o sciziune afectiv?, voli?ional? ?i intelectual? la confluen?a de întâlnire a ra?iunii ?i a sensibilit??ii omene?ti, între pun?ile de comunicare dintre realitatea obiectiv? ?i cea subiectiv?, între ceea ce a fost consacrat s? fie sacru ?i ceea ce este desacralizat ?i devine laic sau profan. De asemenea, teoriile ?i doctrinele estetice dup? care ceea ce este nou ?i ?ocant în art? este neap?rat ?i interesant ?i valoros au dus în ultim? instan?? la o infla?ie în crea?ia ?i produc?ia non-valorilor, a formelor f?r? substan?? ?i sens, ?i la promovarea în special prin mijloacele de comunicare mass-media a unei culturi dominat? de improviza?ie, diletantism ?i cultul violen?ei ?i al urâtului. Drept urmare în era postmodern? a avut loc o muta?ie axiologic?, o r?sturnare radical? a ierarhiei valorilor culturale ?i artistice, o schimbare a gustului estetic, o redefinire a îns??i conceptului de art?. Noua paradigm? a f?cut posibil? convertirea ?i adic?ia unui anumit segment al elitei culturale la ceea ce în trecut era considerat a fi urât, desolut ?i grotesc, ?i care acum nu mai trebuie s? deranjeaze pe nimeni fiindc? prin repeti?ie ?i disimulare a devenit o noim? familiar?, cotidian?. Se deruleaz? în acest scop atâtea campanii propagandistice culturale apologetice ?i militante bine calculate ?i sponsorizate, adev?rate cruciade misionare postmoderne de deificare iconodul? ?i idolatrizare a urâtului ?i a violen?ei.

Consumatorismul, „cultura de distrac?ie” a devenit astfel o necesitate pentru tipul de om care consider? arta nu ca pe un exerci?iu spiritual cu efect purificator emo?ional ?i intelectual, de catharsis, de reflectare a luminii interioare, de sublimare estetic? a realit??ii ?i a vie?ii, ci mai degrab? ca erza? ?i pretext de a evada din realitate ?i de r?t?cire în haos ?i nebuloase fantasmagorice. A devenit desuet, nu se mai caut?, ?i pu?ini mai aspir? dup? frumos ?i idealism platonic, dup? valorile sacre ?i perene ale artei ?i culturii. Aceasta renun?are la valorile tradi?iei culturale reprezint? o dovad? a triumfului relativismului non-comformist ?i contracultural care promoveaz? tipul de art? experimental?, utilitar?, comercial?, eclectic?, menit? s? stimuleze fanteziile aberante ?i s? suplineasc? vacuitatea sufletesc? a omului contemporan, nu s? transforme sau s? înnobileze fiin?a omeneasc?. Disocierea, f?râmi?area, desubstan?ializarea fiin?ei ?i a con?tiin?ei, compartimentarea func?iilor mentale, intelectuale ?i afective, a eului personal, duc implicit la fisurarea ?i deformarea oglinzii l?untrice în care se reflect? realitatea, astfel încât în loc s? avem o viziune clar?, unitar?, a întregului, vedem doar p?r?i ale realit??ii reflectate într-o oglind? distorsionat? sau spart?. În acest process psihologic ?i spiritual disociat viziunea omului se estompeaz?, devine confuz?, se disperseaz? într-un amalgam de semne, de forme ?i de pl?smuiri ireale din care lipsesc via?a ?i sufletul, fiin?a îns??i.

Frumuse?ea ?i ur?ciunea î?i au sorgintea fie în plin?tatea sau în goliciunea sufleteasc?. Sântem în genere atra?i de o anumit? form? de art? ori împ?rt??im un anumit gust estetic atunci când sim?im c? obiectul sau duhul acestora exist? incoativ ?i în noi în?ine. Dac? frumosul sau urâtul n-ar exista mai întâi în noi în?ine, l?untric, nici nu le-am recunoa?te ca atare atunci când le-am vedea, nici n-ar deveni parte a culturii ?i a lumii în care tr?im. Frumosul din art?, din om ?i din lume este o manifestare a gloriei divine care se reflect? tainic ?i în fiin?a omeneasc? ?i în lume. Prin frumos avem acces ?i ne ancor?m transcedental la ordinea cosmic?, la frumosul absolut devenit sensibil prezent în limitele fiin?ei ?i a lumii create. Frumuse?ea nu este a?a cum se zice numai în ochii privitorului, este mai degrab? în sufletul ?i mintea celui care are darul s? vad? ?i ce exist? dincolo de aparen?e, de realitatea fenomenal?. Frumuse?ea se manifest? în primul rând arhetipal, este înv?luit? în tain?, dar se reveleaz? din ce în ce mai clar ?i în viziunea artistului cu harul ?i darul imagina?iei ?i al intui?iei creative. Prin deformarea deliberat? a formelor mesajul subliminal al postmodernismului este c? nu exist? nici frumos, nici bine, nici adev?r obiectiv. Alternativele filozofice, estetice ?i culturale pe care le ofer? postmodernismul contemporan sânt nihilismul, goliciunea sufleteasc? ?i nimicnicia, existen?a în urâciune, întuneric ?i confuzie.

Drept consecin?? îns??i spiritul creativit??ii artistice a ajuns astfel s? se retrag? din spa?iul sacru din om ?i din lume ori s? se ascund? în scorburile obscure ale inhibi?iei; duhul nu mai reveleaz? frumosul, iar poezia nu mai înc?lze?te inimile, nu mai treze?te con?tiin?ele. Travers?m deci un ?inut pustiu ?i arid, f?r? oaze ?i izvoare de ap? vie care s? ne potoleasc? setea fiin?ial?. Din infinitatea de particule divizate, f?râmi?ate ?i separate în laboratoarele experimentale nu se întrez?resc undele fluide, coerente ale armoniei organice, miracolul vie?ii. Tendin?a culturii postmoderne de dezintegrare, depersonalizare ?i de alienare, absorb?ia con?tiin?ei omului într-un mediu cultural impersonal, abstractizat, desubstan?ializat, despiritualizat, f?r? noim? sau o identitate anume, se reflect? ?i devin cel mai vizibil în disocierile afective ale etosului anti-cultural ?i anti-uman contemporan. Dizlocat? din matricea existen?ial?, arta leviteaz? golit? de substan?? într-un haos aleatoriu ?i indiferent, lipsit? de fiorul sensibil, într-o stare de amnezie, de eclips? a con?tiin?ei, a sorgintei sacre ?i transcedentale a omului ?i a creativit??ii sale.

Marii mae?tri ai artei din toate timpurile, chiar ?i dup? ce s-a renun?at la reprezentarea „per se” a tematicii sacre în art? ?i la centralitatea omului ca icoan?, ca arhetip divin, pe lâng? spiritul inovativ au p?strat o leg?tur? subliminal?, de continuitate, cu tot ceea ce era valoros ?i peren în tradi?ia artei astfel încât un duh nev?zut dar viu este prezent ?i vibreaz? chiar ?i din interiorul ?i profunzimile aparent simple dar sublime ale unei „naturi moarte”. Exist? un ceva anume, nep?truns, fundamental ?i monumental, o noim? inefabil? depistabil? în tot ceea ce exist?, fiindc? altfel nimic n-ar exista, ori n-ar avea sens s? existe. Exist? o urm? de mister care a?teapt? s? fie revelat? sau descoperit? în tot ceea ce este natur? ?i via??, de la cele mai simple la cele mai complexe obiecte, procese, fenomene ?i fiin?e, iar menirea artistului era ?i este s? intuiasc? minunea din crea?ie ?i s? o reveleze artistic dup? m?sura talentului ?i a inspira?iei sale.

Când îns? realitatea ca atare, ca ?i crea?ia artistic?, sunt golite de orice duh, de tot ceea ce este miraculos, expresiv, fascinant ?i semnificativ, când se ajunge la un grad de abstractizare criptic? care pentru mintea ra?ional? ?i sensibilitatea în?eleg?toare a omului nu mai fac nici un sens, nu mai comunic? nimic, înseamn? c? am trecut deja de hotarele inteligibilului, ale sensibilit??ii ?i expresivit??ii estetice. De acolo, de dincolo de inteligibil, din mediul mental ermetic ori excesiv abstractizat, nu se mai vede nimic decât absurdul, non-sensul ?i vidul existen?ial nihilist. Ori oricât de sceptici am fi, fapt este c? exist? o lume, exist? ceva unde n-ar trebui s? existe nimic. Exist? o lume atât de armonioas?, de frumoas?, la baza ?i echilibrul c?reia stau algoritme divine imposibil de în?eles, care sunt inexplicabile dac? nu acceptam nici m?car ideea c? ar fi putut fi create de o suprainteligen?? ordonatoare ?i coordonatoare la nivel microcosmic ?i cosmic. Este mult mai plauzibil ?i mai u?or de imaginat c? exist? o astfel de putere ?i inteligen?? creatoare divin? decât s? credem c? totul s-a creat de la sine, aleatoriu, la voia întâmpl?rii.

Arta contemporan? a divor?at de natur?, cel pu?in de natura ca atare, concret?, fizic?, real?, ?i încerc? s? creeze alte forme cât mai denaturate ?i mai deformate, cât mai apropiate de universul de co?mar dantesc al omului f?r? speran??, f?r? viziuni ?i perspective sacre, al omului al c?rui suflet a fost ?i este atât de pustiit de anguase existen?iale nefire?ti. Arta, ca form? sensibil? de reprezentare a realit??ii din noi în?ine, a încercat ?i încearc? s?-?i g?seasc? propriile sale ra?iuni de existen?? ?i de exprimare, s? se decorseteze de influenta ra?iunii, a filozofiei ?i religiei. Se sus?ine ?i se argumenteaz? c? a fost ?i este necesar poate ca arta ?i poezia s? se deta?eze de ra?ionaliz?rile logice ?i gândirea discursiv?, de preceptele eticii ?i ale moralei care prin natura ?i tendin?ele acestora limiteaz? expresivitatea ?i creativitatea, intui?ia ?i imagina?ia creatorului de frumos. Dar arta ?i poezia nu trebuiesc poate nici s? devin? inten?ionat ?i programat absurde, ilogice ?i ira?ionale. Separate de intelect, de partea lucid? ?i treaz? a acestuia, de sensibilitate, arta ?i cultura devin ilegibile ?i str?ine de condi?ia omului, î?i pierd voca?ia ?i menirea consolatoare. Astfel arta dezr?d?cinat?, separat? de via?? ?i de spiritul creativ peren al tradi?iei, a ceea ce s-a dovedit a fi valoros în istoria culturii, p?le?te ?i se usuc?. În locul artei autentice se produc astfel în serie lucr?ri ?i opere din care frumosul, binele ?i adev?rul lipsesc. Arta ?i cultura contemporan? devin astfel doar simptom al unei crize ?i sciziuni afective, voli?ionale ?i intelectuale, al unei disocieri între ra?iune ?i sensibilitate, între orizontul realit??ii obiective ?i a celei subiective.

Acolo unde exist? un spirit, unde exist? voin??, exist? ?i o cale de ie?ire din contingent ?i de ancorare în transcendent, dincolo de lumea stihiilor ?i a entelehiilor somnambule, a labirinturilor onirice, a agoniei axiologice. Cultura ?i arta contemporan? pot s? renasc? oricând din propria cenu?? precum pas?rea Phoenix, se pot întoarce spre lumea aceasta frumoas? ?i minunat? s? o înnobileze. Altoiul experimental al noului dac? este valoros trebuie s? fie grefat pe tulpina tradi?iei astfel încât s? poat? s?-?i trag? seva din substan?a peren? a arborelui vie?ii ?i culturii. În acest proces ?i context altoiul noului intr? în fluxul vital al tradi?iei culturale valoroase îmbun?t??indu-l, transformându-l, descoperindu-i noi valen?e, forme de expresie ?i expresivitate conceptual?, spiritual? ?i cultural?. Este aidoma procesului muta?iilor biologice prin care organismul viu selecteaz?, accept? ?i adopt? substratul genetic ?i tendin?ele noi compatibile, benefice ?i necesare supravie?uirii, continuit??ii ?i îmbun?t??irii valorice a speciei ?i respinge acele su?e ?i excrescen?e d?un?toare ?i potrivnice evolu?iei ?i transform?rii calitative a organismului.