Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Ecouri de mandolin?

de Viorel Darie


Ecouri de mandolin? (2 – Cazarma) - roman

Ploua cu potop! De câteva zile, cerul turbat turna întruna cascade de ap? peste întregul ?inut, în acel început mohorât de obtombrie, când cetatea ?i împrejurimile ei z?ceau scufundate în ape, în negura ce?ii ?i a norilor tulburi care se rev?rsau neîncetat asupra ??rmurilor ?i satelor din jurul faimoasei cet??i Genova, perla regiunii Liguria din Italia.
Antony privea cu stoicism, chiar cu satisfac?ie, r?zvr?tirile naturii, v?zând cum rafalele de vânt amestecau întruna ?uvoaie de ploaie cu ramuri ?i frunze smulse din copacii ruginii ai toamnei. Din foi?orul în care st?tea la post, - ca soldat din garnizoana francez?, f?când parte din armata de ocupa?ie ce sta?iona pe p?mântul str?bun al Liguriei italiene -, se sim?ea r?corit, r?zbunat pentru povestea vie?ii sale, ascultând mugetul furtunii ?i clipocitul fâ?iilor de ap? rece ce se scurgeau întruna pe ramurile ag???toare ale iederilor ce escaladau zidurile împrejmuitoare ale caz?rmii, pân? la ghereta în care veghea el. Totul avea ceva straniu în v?zduh, cea?a r?s?rea din adâncurile golfului M?rii Liguriei, urcând cu repeziciune spre nori, pentru ca ploaia s? se n?pusteasc? cu ?i mai mare vigoare asupra p?mântului, r?v??ind toate alc?tuirile naturii ?i netrebnicele îndeletniciri ale localnicilor.
Se putea spune c? era r?zbunat de dou? ori pe locuitorii care-i erau str?ini, tr?itori la poalele colinei pe care era zidit? cazarma. Îi f?cea pl?cere s?-i vad? pe ace?ti indigeni din sate chinuindu-se în ploaie, nevoi?i s? stea ascun?i în casele lor pr?p?dite. Pesemne, nici or??enilor îngâmfa?i din ora?ul cel mândru, Genova, nu le pica bine s? stea zile întregi consemna?i în casele lor mari ?i întunecate.
Vremea asta potrivnic? avu darul s?-i ostoiasc? sufletul atât de mult încercat. Se sim?ea r?zbunat de vremea rea ?i veghea cu îndârjire, ca un brav osta?, ?i nu-i era fric? de ce se întâmpla sub cer. Era încântat s? vad? cum for?a naturii împingea noi ?i noi valuri de nori peste un orizont deja sufocat de neguri, rostogolind necontenit valuri întunecoase din înaltele nem?rginiri.
Veghea neclintit din postul lui, dar gândurile lui cutreierau departe, departe de acele locuri. Ce altceva mai bun îi r?mânea de f?cut, decât s? scruteze împrejurimile, conform consemnului caz?rmii, ?i s? lase gândurile slobode, s? cutreiere neoprite pân? în nem?rginirea universului. Cine poate opri gândurile omului s? nu evadeze din cu?ca min?ii sale, s? se avânte zglobii, s? colinde vastele întinderi ale lumii în lung ?i-n lat. Doar-doar, în felul acesta, gândurile pot aduce pace, dulce mângâiere, speran?? ?i promisiuni de bine, unui suflet iremediabil întristat.
Postul lui dintr-o cazarm? neînsemnat? dintr-o ?ar? str?in?, în mod obi?nuit, nu-i impunea cine ?tie ce activit??i grele. St?tea în ghereta din post vreme de câteva ceasuri pe zi, f?r? s? aib? ?i alte griji pe cap.
Îns? cine-l cuno?tea pe Antony, ?tia c? mintea sa fr?mânta lucruri mult mai întortocheate decât gândurile obi?nuite ale unui soldat simplu, ?i c? sub figura lui de om blajin ?i lini?tit, se ascunde o minte încânt?toare, cu mult deasupra min?ii unor semeni de rând. ?i camarazii, mai ales cei dragi lui, intuiau c? acest tân?r avea ceva deosebit în mintea ?i în sufletul s?u, f?r? ca cineva s? poat? spune în ce consta aceasta.
*
La început, când sosir? trupele franceze în aceast? cazarm?, i se p?reau grozave toate zidirile acestei garnizoane. Era o cazarm? întins?, impun?toare, cu cl?diri seme?e, temeinic zidite, mai ales în ce prive?te pavilionul central, unde se instalase generalul comandant ?i cu statul lui major. Construit? înc? din epoca ducilor, era situat? într-un loc interesant, din pozi?ia ei dominatoare se vedea ca-n palm? toat? priveli?tea cea m?rea?? a Genovei, situat? mai în vale, dar se vedeau ?i fermec?toarele împrejurimi. Se vedea uria?ul port la Marea Liguriei, cel cu p?duri de catarge, mai scunde sau mai înalte, care cople?eau golful cel vestit.
Dar Antony nu se putea am?gi la nesfâr?it doar admirând priveli?tile locului. Curând, îl cuprinse dorul de ?ar?, de p?rin?i, de rude. ?i-atunci sim?i c? nu mai are tragere de inim? pentru nimic, nici pentru îndeletnicirile din cazarm?, nici pentru priveli?tile deosebite pe care le oferea panorama Genovei. Ceva îl chema departe, departe, acolo unde cerul se contopea cu marea, sau spre locurile unde crestele mun?ilor întâlneau cerul senin. Voia s? plece, s? cutreiere lumea, nu s? stea privat de libertate într-o gheret? de paz?, într-un cotlon îndep?rtat de lume.
Acum se dumerise: nici m?car ultima sa dorin??, acea de a se înrola în armata francez? sub comanda lui Napoleon Bonaparte, nu-i adusese nimic trainic spiritului s?u dornic de inedit, nu-i oferea ceva care s?-i dea mul?umire deplin? în suflet. Era mereu în c?utare de sens pentru îndeletnicirile vie?ii sale, iar toate încerc?rile de pân? acum nu-i aduseser? mai nimic mul?umitor.
Î?i reamintea cum dorin?a sa din copil?rie de a întemeia o ferm? de cai, pe mo?ia tat?lui s?u, nu-i adusese mult a?teptata lini?te în suflet. Ferma reu?ise s-o înfiripeze: zeci de cai, de multe rase valoroase, fuseser? cump?rate de tat?l s?u. Avea doar ?aisprezece ani când proasp?t înfiin?ata Republica francez? îi sechestrase toate animalele, care trebuiau sa ajung? pe frontul ap?r?rii Fran?ei. ?i familia sa trebuia s? se considere norocoas? c? sc?pase doar cu ferma sechestrat?, c?ci prea porni?ii iacobini îi exterminau pur ?i simplu pe cet??enii ceva mai înst?ri?i, la cea mai mic? nesupunere. În sfâr?it, sc?paser? doar cu ferma pierdut?, dar asta, ziceau iacobinii, pentru interesul patriei.
Apoi, la optsprezece ani, încercase s? urmeze o ?coal? monahal? ata?at? bisericii p?rin?ilor s?i, cea a bisericii calvine. Dar aici r?mase doar cu dorin?a, c?ci ?coala la care înv??a fusese închis? de aceia?i iacobini, cum, de altfel, fuseser? închise toate ?colile biserice?ti. Era o mare nebunie, aceast? desfiin?are a ?colilor monahale. Iacobinii introduseser? cultul ra?iunii, îi prigoneau ?i chiar îi exterminau pe lupt?torii pentru credin??. Venise vremea ateilor republicani, care d?râmaser?, ruinaser? tot ce era legat de cele sfinte. Pu?ine simboluri ale credin?ei au sc?pat ned?râmate.
Dar iat?, veni ?i ziua cea mare, când trebuia ap?rat? patria de armatele imperiilor potrivnice Fran?ei celei mari. Anglia, Prusia, Austria ?i Rusia, precum ?i unele state din Italia, în frunte cu Papalitatea, se aliaser? s? porneasc? r?zboi crunt asupra patriei sale. La câte dezam?giri întâmpinase deja în scurta sa tinere?e, Antony crezu c? doar plecarea în m?rea?a armat? a împ?ratului Napoleon Bonaparte va fi salvarea idealurilor vie?ii sale. La început m?r??luia entuziasmat al?turi de camarazii s?i. Cu ceva peripe?ii ?i multe priva?iuni, unit??ile armatei franceze reu?ir? s? treac? pe p?mântul Italiei. Curând se form? Regatul Italiei, condus de Eugène de Beauharnai, ca vicerege al lui Napoleon Bonaparte. Sc?pase cu via?? din multele b?t?lii, dar acum, dup? înc? doi ani, treburile se lini?tir?, iar armata francez? r?m?sese, în grupuri mai pu?in numeroase, pe teritoriul str?in al Italiei, doar cât s? men?in? ordinea ?i ocupa?ia.
Deci, de atunci, î?i ducea zilele nu prea fericite, împreun? cu sutele de camarazi ai s?i, în aceast? garnizoan? str?veche a Liguriei, ocupat? de francezi, ?i din care trebuiau sa vegheze toate acele mi?c?ri pro-patriotice din regiune. Prea multe evenimente nu aveau loc, de?i, când ?i când, se mai adunau ni?te asocia?ii conspirative ale unioni?tilor italieni, care îndemnau la r?zvr?tire ?i instigau popula?ia s? alunge armatele str?ine din ?ar?, fie ele franceze, fie austriece.

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro