Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Jurnalul p?s?rii de pe far

de Constantin Iliescu


01.06.2019. De la fereastra mea, de la etajul patru, privesc deseori zborul pesc?ru?ilor ?i urm?rindu-i, îmi imaginez c? pot zbura ?i eu la fel ca ei. Îmi port gândul peste ?antierul naval ?i peste portul comercial pân? departe, spre lumini?ele vapoarelor ancorate în mijlocul M?rii, apoi m? întorc ?i poposesc pe acoperi?ul farului, de unde privesc pe fereastra mic? a unei b?i, a unui apartament de la etajul patru, al unui vechi bloc comunist, cum o femeie b?trân? se chinuie s? se a?eze pe vasul de wc.
Poate am fost pas?re în alt? via?? ?i de aceea îmi plac p?s?rile. Pun mereu la fereastra dinspre port o cutie de tabl? cu ap? proasp?t? ?i alta cu boabe de grâu pentru ceilal?i copii ai mei, porumbeii, care vin s? m? viziteze. Vin s? m? viziteze mai des, decât vin copii mei.
V?zând dragostea mea pentru p?s?ri, un nepot, mi-a adus în dar, doi canari, pe care îi îngrijesc cu tot devotamentul. Seara, când se întunec?, le acop?r colivia cu o pânz? sub?ire de in, ca s? doarm? ?i ei, iar eu, îmi aprind o candel?, pe care o ?in aproape de pat, pe un taburet. De regul? sting candela când simt c? vin undele alfa ?i m? cuprinde somnul. Într-o sear?, destul de târziu, dar înainte de a adormi, a sunat din gre?eal? telefonul, care st? pe noptier? ?i când am întins mâna brusc, nu ?tiu cum, am dat peste candela de pe taburet, care s-a r?sturnat ?i a aprins perdeaua. Vrând s? m? ridic repede din pat, am c?zut, prinzând în c?dere perdeaua, care ardea ?i pe care am acoperit-o cu corpul meu, stingând astfel un posibil incendiu. M-am ales cu o sperietur? zdrav?n? ?i cu c?ma?a de noapte distrus?, dar f?r? nicio arsur?.

02.06.2019. Am casa plin? de mobilier, care la rândul lui este plin cu tot felul de lucruri, a?a cum cred c? are orice bab? ca mine, de la obiecte de îmbr?c?minte, (pe care ?tiu c? nu am s? le mai port niciodat?) pân? la fotografiile vechi, sau felicit?rile cu ”La mul?i ani!” primite de-a lungul timpului.
Eu, care iubesc toate obiectele din cas?, pentru c? sunt f?cute din munca mea ?i a lui b?rbatului meu, Dumnezeu s?-l ierte, c? a avut multe p?cate, am ajuns s? le ur?sc, pentru c? aceste obiecte, acum, mi-au devenit du?mani. În propria mea cas? eram pândit?, eram vânat? ?i atacat? mi?ele?te de muchia tare a patului, de col?urile ascu?ite ale noptierei, comodei, scrinului, dulapului, mesei ?i scaunelor. La orice mic? atingere cap?t dureri ?i vân?t?i pe ?olduri ?i pe picioare.
Am ajuns s? ur?sc toate obiectele din cas? ?i am început s? renun? la multe dintre ele. Încet, încet, le-am dat pe la vecini sau am rugat administratorul s? le scoat? pe trotuar, poate are nevoie de ele cineva. Cu con?inutul lor am f?cut la fel: rochiile vechi, mai multe costume fust? ?i taior, câteva p?l?rii foarte bune, le-am f?cut cadou vecinelor din bloc, care m? mai vizitau. Cu fotografiile a fost mai greu pentru c? în ele era toat? via?a mea, erau toate amintirile mele dragi, dar cu un efort de voin?? le-am m?run?it cu foarfeca ?i le-am aruncat la ghen?, (din p?cate, de unele imagini nu pot sc?pa, nu pot s? mi le scot din minte.)

05.06.2019. În noaptea aceea, când s-a aprins perdeaua, am reu?it s? adorm din nou, dar cu mare greutate. Spre diminea?? am avut un vis ciudat:
”M? aflam într-un sat împr??tiat pe v?i ?i pe dealuri, cu uli?e înguste ?i întortochiate. Casele erau case simple, ??r?ne?ti, toate cam la fel, în fa?? cu o prisp? de p?mânt b?tut, cu patru pari pe care se sprijinea un acoperi? din ?indril? putred?, prin ale c?rui g?uri ie?ea col?ul iederii. Multe case aveau ag??at? la grind? sau la poart? o bucat? de pânz? alb? prins? în vârful unui b??, ca un steag, semn c? în?untru era cineva, care avea de gând s? se predea. O ambulan?? alb? mergea încet, nu cu vitez? ?i f?r? sirena pornit? cum merg ambulan?ele prin ora?, pentru c? satul acela era un sat pustiu, f?r? tineri, f?r? copii ?i f?r? câini, doar cu b?trâni, care erau ?intui?i la pat. Când ambulan?a ajungea la o cas? cu steag alb, se oprea ?i din ea cobora domnul doctor, care m-a operat pe mine, împreun? cu nebunul în halat albastru. În cas?, în timp ce domnul doctor f?cea preg?tirile, nebunul cânta din fluier. Dup? ce monta branula pe bra?ul b?trânului sau b?trânei, domnul doctor, injecta în punga cu glucoz? substan?a aceea primit? de la Uniunea European?, care producea o moarte lin? ?i nedureroas?. Apoi, pentru c? cei doi lucrau mân? în mân?, aprindeau o lumânare, f?ceau o plec?ciune ?i plecau la casa urm?toare.
Toate acestea le vedeam în vis ca ?i cum s-ar fi întâmplat aievea ?i de?i eram ?intuit? la pat de mai bine de un an, de fric?, m-am ridicat singur?, u?oar? ca un fulg ?i m-am strecurat printre toate obiectele din cas?, pentru a ajunge la poart?, ca s? smulg b??ul acela cu steagul alb dintre ulucele gardului. M? gândeam c? acum mi-a venit ?i mie rândul, dar parc? prea devreme…
Stau, a?teptând rezemat? cu coatele pe poart?, ca domnul doctor s? vad? c? sunt pe picioarele mele ?i ca ambulan?a s? treac? mai departe. Totu?i ambulan?a se opre?te ?i din ea coboar? nebunul în halat albastru. Dau s? m? întorc, s? intru în cas?, dar nebunul m? opre?te cu o întrebare:
- De ce ai luat steagul alb? Nu mai vrei s? tr?ie?ti ?i o alt? via???
- Ce via???
- Alt? via??. Din nou, alt? via??, în alt trup.
- Ba da! Vreau!
- Dac? vrei, am s?-?i propun ceva. Vezi fluierul ?sta al meu, cu care te-am vindecat acum zece ani? S-a tocit ?i s-a cr?pat. D?-mi fluierul t?u.
- Ce fluier, e?ti nebun?
- Exact! Sunt nebunul de la Spitalul Jude?ean.
- Eu n-am niciun fluier.
- Ba da, ai dou?. Fluierele picioarelor. D?-mi-l pe cel de la dreptul.
- P?i nu ?tiu dac? pot.
- Po?i! Am v?zut c? ai început s? renun?i la obiectele cu care te-ai înconjurat de-o via??. Asta e bine, arat? c? ai poten?ial. Oricum, stai ?intuit? la pat de mai bine de un an ?i nu ai nevoie de picioare.
- E?ti cu adev?rat nebun. Ar trebui s? mergi la B?l?ceanca, omule!
- Cum vrei tu! Dac? te r?zgânde?ti, ?tii unde s? m? g?se?ti!”
Ambulan?a sa îndep?rtat ?i eu m-am trezit, lac de transpira?ie.

06.06.2019. De?i am distrus fotografiile, totu?i, trecutul m? trage înapoi. Inexplicabil, îmi vine în minte figura unui b?iat din liceu, de care acum îmi dau seama c? eram îndr?gostit?. ?i el m? iubea, deoarece venind de pe str?zi diferite, ne întâlneam întotdeauna, când str?zile se uneau ?i apoi mai mergeam împreun? o bucat? de drum. Amândoi încetineam pasul, ca s? prelungim pl?cerea de a fi împreun?. Nu mai ?tiu nimic despre el. Ce ar fi fost dac? m-a? fi m?ritat cu el? Poate alta era via?a mea. A? vrea s? mai tr?iesc din nou ce am mai tr?it odat?, s? fac alte alegeri, s? cunosc poate alte locuri. Amintirile m? urm?reau, de?i f?cusem totul ca s? le înl?tur, distrugând fotografiile, sau renun?ând la multe lucruri personale.
Poate, dac? acceptam de la bun început trocul din vis, acum eram în alt? parte. Tocmai citisem un articol despre eutanasiere, c? în unele ??ri s-a legiferat deja acest lucru. Ce minunat! S? nu mai trebuiasc? s? înghi?i dou? flacoane de diazepam, sau s? trebuiasc? s?-?i tai venele, sau s? te arunci de la etaj.
Oare de la etajul patru este o moarte sigur?? Dar are s? doar?? Dar dac? nu mor imediat? ?i apoi lumea care s-ar aduna ca la urs. Nu. Nu vreau a?a. Sunt sigur? c? în cazul meu se va g?si o rezolvare convenabil?. Dac? tot ai un traseu prestabilit în via?? ?i deasupra ta este îngerului t?u p?zitor, mi s-ar p?rea normal, ca acesta, s? te conduc? cu bine, pân? în ultimul punct.
Visul acela m? urm?re?te ?i acum. Ce ar fi s? accept trocul cu fluierul piciorului. La urma urmei am avut un corp superb în tinere?e. Aveam ni?te picioare perfecte, de balerin?. Când eram la ?coala primar? se zvonea c? vor veni ni?te oameni de la Bucure?ti, s?-i aleag? pe cei cu picioarele drepte, s?-i fac? balerini. Mai umbla zvonul c? cei ale?i vor fi b?ga?i pân? la gât, în ni?te butoaie cu ulei, ca s? li se înmoaie oasele. Cred c? am s? accept schimbul. Eu îi voi da piciorul drept de la genunchi în jos, iar el îmi va da ?ansa s? tr?iesc o alt? via??.

07.06.2019 Se spune c?, dac? adresezi universului, cu insisten??, anumite rug?min?i sau dorin?e, universul, nu va r?mâne surd ?i î?i va r?spunde într-un fel sau altul. Uneori mai devreme, alteori mai târziu, dar sigur, r?spunde.
Dac? te gânde?ti permanent c? se va întâmpla, de exemplu, ceva r?u, atunci acel r?u, chiar se va întâmpla. A?a mi-am atras eu boala prima dat?, când m? uitam la mama mea ?i o vedeam cum se chinuie s? moar?. Pe atunci eram tân?r?. M? gândeam c? a?a are s? m? doar? ?i pe mine când voi fi b?trân? ?i c? va trebui s? iau morfin?. De aceea am ignorat, pân? la o vârst?, orice durere, fiind atent? s? nu m? gândesc prea mult la ea, s? o tratez cu indiferen?? ?i optimism, ?i vorba maic?-mii; ”?st picior m? doare!? cu-?sta joc mai tare!”

08.06.2019. Sunt o femeie realist?, dup? cum am mai spus. Am capul pe umeri ?i sunt capabil? s? în?eleg tot ce se bazeaz? pe logic? ?i adev?r, ?i nu pot accepta, în ruptul capului, ideea de paranormal. De o bun? bucat? de timp, dup? ce am împlinit opt zeci de ani, mi-am spus c? e destul, c? am obosit s? tot fiu atent? ?i prev?z?toare, ?i c? ar fi bine s? las totul în voia Domnului. La urma urmei, cât am s? mai tr?iesc? Mor ei oameni tineri, în puterea vârstei, copii nevinova?i prin spitale, mor oameni pe strad?, c?lca?i de ma?ini sau pur ?i simplu mor când le vine sorocul. Ce rost are s? m? mai p?zesc de moarte? Sunt, cum se spune, pe ultima sut? de metri, înainte de fini? ?i nu mai sunt dispus? s? a?tept la infinit.
Aproape toate vecinele mele de pe strada noastr? s-au cam dus. De aceea, mai înainte de a abandona ?i de a ridica steagul alb, vreau s? ?tiu, vreau s? aflu, ce a fost normal ?i ce a fost paranormal, în vindecarea mea miraculoas? de acum 10 ani. Trebuia s? for?ez aflarea acestui adev?r. Rog universul s?-mi satisfac? aceast? curiozitate, ca pe o ultim? dorin??.

10.06.2019 În ultima vreme inima îmi trimite semnale ciudate. Mi-am f?cut datoria de femeie ?i de mam?. M? simt eliberat? de orice obliga?ie, fa?? de b?rbatu-meu, care a dat col?ul, dup? ce mi-a mâncat jum?tate din via?? ?i fa?? de cei trei copii, care acum sunt oameni mari. Nu mai trebuie s? le port de grij?. Nu am ce s?-i mai înv?? ?i nici cum s?-i mai ajut. Am obosit d?d?cindu-i ?i dirijându-i. M? mul?umesc cu faptul c? le-am organizat vie?ile, b?rbatului meu ?i copiilor, a?a cum am vrut eu ?i cum am considerat eu, c? este mai bine. Cu nurorile a fost mai dificil, dar le-am f?cut, în cele din urm?, s? joace cum le-am cântat eu. Cât prive?te ginerele, am reu?it s?-l despart de fiic?-mea, pentru c? nu mi-a pl?cut, de la început.

12.06.2019. Acum zece ani, când am fost diagnosticat? cu cancer ovarian ?i eram convins? c? mi-a venit sfâr?itul, am avut norocul s? dau peste un doctor excep?ional, care m-a diagnosticat corect ?i m-a ?i operat. Sunt singura supravie?uitoare din salonul 208. În cele câteva zile de dinaintea opera?iei, când mi se f?ceau tot felul de analize, am aflat de la colegele de suferin??, c? noaptea, cam dup? ora unu, când orice mi?care înceteaz?, pe holuri începea s? se aud? un sunet ca de fluier.
Aflasem c? îl produce un individ, absolut inofensiv, pripo?it din mila doctorilor pe undeva prin subsolul spitalului. Din câte spuneau fetele din salonul meu, individul se aciuase într-o ni?? din spatele unui panou cu unelte de stins incendiul, lâng? centrala termic?. Acolo î?i petrecea zilele, iar nop?ile cutreiera culoarele spitalului jude?ean cântând în surdin? din fluier. Nu deranja pe nimeni ?i tr?ia din mila buc?t?reselor. ?efa de sec?ie credea c? sunetele fluierului fac bine pacien?ilor ei. Nu am dat importan?? acestui fapt decât dup? ce am fost operat?, când individul m-a vizitat noaptea, în salonul de la recuperare. Nebunul a deschis u?a încet ?i s-a a?ezat pe un scaun lâng? mine, continuând s? scoat? din fluier notele acelea ciudate. Îl vedeam îmbr?cat în halatul albastru ?i îmi era foarte fric? de el, dar nu puteam scoate o vorb?, fiindc? eram complet paralizat? de prezen?a lui. Am sim?it cum s-a aplecat deasupra mea, cu capul u?or înclinat, la dou? palme de fa?a mea, privindu-m? drept în ochi.
În salon p?trundea doar lumina slab? a str?zii ?i în acel semi-întuneric i-am putut z?ri ochii blânzi ?i pielea fe?ei neted?. Am vrut s? ?ip, dar nu puteam scoate nici cel mai mic sunet. Eram perfect lucid?, numai c? nu m? puteam mi?ca. Doar creierul îmi func?iona ?i singurul lucru pe care îl puteam face era s? m? scurg, s? ies din corpul meu, ca s? m? eliberez de frica aceea, care îmi invadase trupul. M-am resemnat ?i mi-am propus, m?car, s?-i memorez figura. St?tea încremenit deasupra mea ?i ne priveam ochi în ochi. Îmi mai amintesc c? ?i-a pus mâna dreapt? pe abdomenul meu ?i a r?mas a?a nemi?cat. Mi-am adunat toate puterile ?i am murmurat de dou? ori - Domnule! Domnule! -Ne?tiind ce vreau s?-i spun defapt. El a scos un sunet prelung, ?optit. Parc? a spus ceva de genul: ”maamm??” ?i a ie?i cu spatele, ca o stafie. Apoi am c?zut într-un somn adânc ?i nu am mai ?tiut nimic.

13.06.2019. Domnul doctor a fost foarte mândru de mine pentru c?, eu, sunt un succes al dumnealui. Acum zece ani ?i el era mai tân?r ?i mai dornic de afirmare ?i din câte ?tiu, a f?cut din cazul meu un subiect al unei comunic?ri ?tiin?ifice acolo, în lumea lui medical?. Dovada c? opera?ia a fost un succes, este c? din cele ?ase femei internate în salonul 208, eu, sunt singura care mai supravie?uiesc. M? bucur pentru domnul doctor c? i-am dat posibilitatea s? devin? o celebritate local? ?i l-am ajutat s? fac? lucrarea aceea ?tiin?ific?. În diminea?a aceea de dup? opera?ie, trupul meu s-a trezit iar plin de via??. Se pare c? opera?ia mea a fost un succes medical, deoarece a fost filmat? ?i în jurul meu se adunase o mul?ime de doctori, dar eu am credin?a c? nebunul, a avut rolul lui. De ce în noaptea de dinaintea opera?iei a venit la u?a salonului meu ?i a cântat din fluier? De ce a venit la mine la pat ?i în noaptea de dup? opera?ie? De ce doar eu am supravie?uit dintre toate femeile din salon? Nu ?tiu.

15.06.2019. Cred c? ?tiu ce am s? fac ?i cum am s? procedez. Trebuie s? ajung din nou la spital s?-l întâlnesc pe nebun. Trebuie s? vorbesc cu el, trebuie s? m? l?muresc. Am s?-i dau telefon doctorului, care m-a operat ?i s?-i spun c? am din nou durerile alea îngrozitoare. Eram foarte hot?rât? s? fac acest lucru mâine diminea??.
Ce ciudat! Pe la dou? noaptea, am realizat c? universul, pentru prima oar?, r?spunde imediat, gândurilor mele. M-am trezit cu o durere atroce, care s-a instalat brusc în somn. M-a cuprins o durere generalizat? în tot corpul. M? dureau toate deodat?, toate oasele ?i toate încheieturile, bazinul în special ?i acum, chiar sunt convins? c? boala mea cea veche a recidivat, doar pentru c? m-am gândit ieri, foarte intens la boal? ?i la moarte. Diminea?? l-am sunat pe domnul doctor, care mi-a spus s? vin la spital, la urgen??, ca s? m? vad? ?i s?-mi fac? ni?te analize. Odat?, doctorul, mi-a spus: ”Doamn?, noi oamenii, trebuie s? speriem moartea, pentru c? moartea, în principiu, este fricoas? ca un ?acal.

16.06.2019. Am sunat la 112 ?i am a?teptat salvarea. Mi-am f?cut un mic bagaj cu câteva lucru?oare între care am pus ?i icoana cu Isus r?stihnit pe cruce. Cu icoana asta se întâmpl? ceva foarte ciudat. Ori din pricina pozi?iei mele când o privesc, ori din cauza luminii, care cade mereu altfel, în func?ie de anotimp sau de ora din zi, privirea Lui, este o privire uneori trist?, îngândurat?, indiferent?, dojenitoare. Alteori, bine-dispus? ?i optimist?. St?rile mele suflete?ti sunt întrutotul legate de privirile Lui. În ultima vreme, de fiecare dat?, când trec pe lâng? El, m? gândesc la durerile pe care le-a tr?it pe cruce, dar El, se pare c? este preocupat mai mult de durerile mele, pentru c? îmi transmite din priviri ”s? nu am grij?, c? totul va fi bine, acolo unde am s? m? duc.”
Nu cred c? ?tie de inten?ia mea de a merge la spital ?i am impresia c? se refer? la altceva. Adev?rul este c? nu mai suport, m? doare tot corpul ?i am sperat s? fie doar o nevralgie, pentru c? obi?nuiam s? dorm cu fereastra deschis? ?i era posibil s? m? fi tras curentul.

17.06 2019. Dup? p?rerea mea, nu este obligatoriu ca fiecare om s? lase ceva în urma lui. Eu, de exemplu, eu, las în urma mea trei copii. Doi b?ie?i ?i o fat?. Dar, parc?, am mai spus ?i asta! Îmi cer scuze c? sunt a?a dezlânat?.
Se zice c? fiecare om trebuie s? lase ceva în urma lui. Am totu?i impresia c? nu este bine s? la?i urme prea adânci. Mi-am dat seama, c? e mai bine s? nu la?i în urm? nimic, nici m?car cât urma l?sat? de umbra unui nor pe o piatr?. De multe ori îmi imaginez c? este iarn?, ?i eu urc pe un deal nu prea abrupt, plin de z?pad?. Merg descul?? prin z?pad? ?i înaintez, pas cu pas, târându-mi piciorul drept, în a?a fel încât s?-mi astup urmele pa?ilor. Poate c? a?a este mai bine. Am f?cut trei copii. Ei ?i! Ce mare lucru? Toat? lumea face copii. M? întorc pe urmele mele ?i-mi amintesc de fiecare cu problemele lui. Despre cel mare, despre problemele lui cu accidentul la ochi, despre cel mijlociu, despre nefericirea lui în dragoste, despre mezin?, de trauma prin care trece în urma divor?ului de be?ivul de b?rbatu-s?u, care ?i-a g?sit alta, mai tân?r?.

18.06.2019. Exact când am fost coborât? pe targa cu rotile din ambulan?? ?i brancardierul m? ducea spre intrarea în triaj, din sens opus, doi zdrahoni de bodyguarzi, mari cât un munte, îl duceau de sub?iori pe nebunul meu în halatul albastru. În dreptul u?ii, pentru c? nu puteam trece unii pe lâng? al?ii, l-am v?zut cum avea halatul albastru desf?cut ?i i se vedea co?ul pieptului, ?i coastele foarte pronun?ate, de slab ce era. Î?i ?inea genunchii strân?i la piept ?i din labele picioarelor îi picura sânge, ca dovad? c? fusese târât. Pentru o frac?iune de secund? ne-am privit ochi în ochi. Am v?zut c? m-a recunoscut ?i ochii lui mi-au surâs, ca ?i cum ar fi vrut s?-mi spun? c?: ”s? nu am grij?, c? totul va fi bine, acolo unde am s? m? duc.”
L-am v?zut cum l-au urcat într-o dub? ?i au plecat cu sirena pornit?, dar care suna altfel decât sirena ambulan?ei cu care am venit eu. Am în?eles c? f?r? nebunul în halat albastru, nu mai aveam nicio ?ans? s? aflu adev?rul. Imaginea lui cu picioarele chircite, pline de sânge, parc? mi-a amintit de cineva. A! Da! De Mântuitorul nostru, cu picioarele str?punse de piron.

26.06.2019. Acum sunt din nou acas?, dup? ce am stat internat? o s?pt?mân? pentru analize. Domnul doctor mi-a garantat c? analizele au ie?it bine. Nu am cancer. Durerile sunt de la vechea mea osteoporoz? ?i trebuie s? încerc s? fac mi?care ?i fizioterapie, ca s? nu mi se atrofieze mu?chii de tot. Stau întins? în pat toat? ziua pentru c? durerile din bazin sunt groaznice. M? mai mi?c de pe o parte pe alta, pot strânge pu?in genunchii ?i abia dac? mai am destul? putere în bra?e, ca s? m? ?in de marginea patului, s? m? pot întoarce.

30.06.2019. U?a apartamentului meu este deschis? în permanen??, ca s? poat? intra femeia de serviciu a blocului, care îmi face unele cump?r?turi ?i înc? dou? vecine, care m? mai viziteaz?, din când în când, s? vad? dac? n-am murit.
Cred c? dormeam ?i nu am sim?it când fata ?i cei doi b?ie?i au venit s? m? viziteze, dar i-am auzit ?u?otind la c?p?tâiul meu ?i m-am de?teptat. Nu am deschis ochii ?i m-am pref?cut c? dorm în continuare, ca s? aud ce vorbesc despre mine.
- De când nu ai mai v?zut-o pe mama?
- P?i, a vorbit nevast?-mea la telefon cu ea ?i ?tiam c? e bine.
- Nu! Dar tu? Tu. De când nu ai mai trecut pe la ea. Bag seam? c? eu, de la Bucure?ti, vin mai des decât tine, de aici, de la doi pa?i.
- Nu am timp, frate, nu am timp! Sunt tot timpul ocupat.
- Nu sim?i nimic pentru ea? Uit?-te ce fragil? ?i ce frumoas? e, uit?-te la pielea ei, ce piele fin? are.
- Eu v?d doar laboratorul în care am fost crea?i.
- ?i asta nu-i destul ca s? te înduio?eze? Ce? E?ti de piatr? ?
- Sunt realist doar. Eu sem?n mai mult cu ea, decât semeni tu.
- Laboratorul zici? Dac? e?ti chimist, o vezi ca pe un laborator, dar totu?i, ce frumoas? e!
- În laborator se fac multe experien?e... noi am fost printre cele reu?ite.
- Crezi? Când te v?d pe tine…nu s-ar zice!

Deschid ochii ?i le spun s? nu se mai certe la capul meu. I-am întrebat pe to?i, a?a în general, cum pot eu s? le mul?umesc pentru tot ce au f?cut ?i fac ei, pentru mine. În realitate, niciunul nu mi?c? un deget. B?iatul cel mai mare a r?spuns:
- S? tr?ie?ti pân? la o sut? de ani, mam?. În felul ?sta po?i s? ne mul?ume?ti.
Le-a c?zut fa?a la to?i când i-am r?spuns:
- Cum? Vrei s? mai tr?iesc doar 15 ani, de acum încolo?
Fiic?-mea, de al?turi:
- Uit?-te la ea, ce repede a f?cut socoteala!
Partea proast? este c? am toate min?ile acas?. Ce s? fac? Acum în?eleg mai repede ?i mai profund miezul problemelor. Sunt hot?rât?. Dac? am s? visez din nou, visul acela de acum o lun? de zile, nu am s? mai scot steagul alb dintre ulucile gardului.

Constantin Iliescu (icon) | Scriitori Români

motto: incearca si vei afla

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro