Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Metalifera armonica

de George L. Dumitru

Florile de prim?var? trecuser? în mâna lui. Le vedea dilatate în pete mari, umed colorate, f?r? s? le g?seasc? nume. ?inea buchetul cu stâng?cie, tem?tor c? degetele ar putea rupe firele, c? unghiile ar fi în stare s? zdren?uie rotunjimea formelor. Dintr-o dat?, oricare alt element devenise îndep?rtat. Mult în afara unui abajur de aer încins c?zut din senin peste trup. M?nunchiul scurgea o lichefiere, împingea un val verde-galben-violet în tot corpul. Dou? seve cu izvoare pe care le în?elegea. Una, numai ?i numai din femeie. Cealalt?, numai ?i numai din floare. Ce nu în?elegea erau efectele atât de rapide. Locul interior ne?tiut, care cre?tea mineral. Întâi, cât un gr?unte. Apoi, cât un nasture. La sfâr?it, cât o piatr? ovoidal?, ?lefuit? pân? la luciu. Lat?, din um?r în um?r; lung?, de la gât pîn? la vintre. Piatr? zvâcnitoare. Prin carne ?i oase, prin piele, pân? la forma cea mai îndep?rtat? pe care ochiul o putea z?ri, pân? la semnifica?ia cea mai adânc? la care mintea putea r?zbate, trimitea unda ei febril?, inunda cu lumini de chihlimbar ce palpitau.
Ar fi vorbit, dar vorbele nu puteau s? ias?. S-ar fi mi?cat, dar mi?c?rile r?mâneau inten?ii. Siluete îndep?rtate se ag??au de ceaf? ?i tâmple, la?uri care-l imobilizaser? pe aleea trasat? cu linii late de vopsea galben?. Pielea ei – un fel de glazur? de pe amandin? - nu-l mai putea scoate din încurc?tur?. Nici ochii pedunculari, repetat c?uta?i în spatele ochelarilor cu rame groase. Abia reu?ise un mul?umesc r?gu?it, continuat de rico?eul s?rutului pe obraz cu manevra aparent amabil? a apuc?rii de cot. Pentru retragerea dincolo de u?ile mari de tabl? groas?. Sub cerul liber, la ad?post. De curiozitatea celorlal?i pentru ro?ea?a care-i ardea pielea. De rânjetele malacului în salopet? mult prea interesat de capre – ?apul, strigat de to?i, nu în glum?. De priviri înfipte în fesele ei ?i degete masculine plimbate prin buzunare gonflate obraznic. La ad?post de acolo. Încerca s? fac? un paravan din el însu?i, un fald care s? înconjoare fata ?i buchetul, convins c? - înainte de a avea vreme s? în?eleag? ce se întâmpl? – o s?-i vad? strivi?i, împro?ca?i, reteza?i. Imediat, sub ochii lui, acolo.
Acolo, metalul smulgea metal.
Ma?in?rii butuc?noase împungeau scule cu durit??i de diamant. Unele pulverizau straturi groase dintr-o singur? trecere. Le transformau în nori de fum alb?strui-înec?cios prin care alunecau pulberi grunjoase. Ajungeau iar ?i iar, încât nu se mai desprindeau anotimpuri la rând cu nicio ma?in? de sp?lat, niciun detergent ?i nicio batist?, dintre fibrele textile ale hainelor, dintre rizurile minuscule ale degetelor, din ad?postul umed al n?rilor.
Alte ma?in?rii scoteau interminabile fire încinse, de pe buc??i de metal rotite în strânsori de menghine o?elite. Despic?rile porneau sunete. Grave ?i puternice, tânguiri ce durau cu orele. Gemete îndelungi de agonie, umpleau aerul cu nelini?ti confuze. Sau chiote. Atât de ascu?ite, încât traversau craniul din cre?tet pân? la b?rbie, cu o senza?ie de mânc?rime dureroas? de-i venea s? scurme cu degetul în os.
În primele zile, v?zuse un fratricid. Matahale de fier ciopâr?eau alte matahale de fier. Cu timpul, înv??ase c? sensul era diferit. Ciozvârtele scobite în forme geometrice erau umplute în câteva luni. Cu viscere din pinioane, ro?i din?ate ?i cremaliere pe care mustea sânge vâscos de ulei pentru angrenaje. Cu vene ?i artere din conducte înguste de cupru ?i plastic, cu nervi din fire electrice, cu mu?chi de pistoane hidraulice ?i pneumatice, cu inimi de mari motoare electrice. Asamblate, fixate, centrate, conectate, vopsite. Închise în cutii mari din lemn de brad, luau drumul altor ora?e, altor ??ri. Continuau smulgerile metalului, pentru ca, la rândul lor, s? provoace alte gemete, s? depene alte ghemuri de ?pan, s? împr??tie alt? pulbere.
Uneori, inhala placid mirosul tare de arsur?, fixa de la distan?? norii de pulbere. Prin roiurile de fa?ete punctiforme ce lic?reau rostogolindu-se în aer, un spot al min?ii îl mic?ora, îl amesteca în zborul f?râmelor de aliaj carbonic. Imponderabil, tr?ia secunde enorme printre sute de sclipiri c?z?toare. Nici asta nu ajuta prea mult. Lun? dup? lun?, suflul greu al locului trecea în m?runtaie. V?rsa muchiile ascu?ite, pilitura, unsorile de fiecare zi. Ajungea la obsesia c? fiecare gram de corp se îngreuna, se comprima pân? când trupul devenea un gr?unte dintr-un compozit în care era îngropat de viu. Viul s?u, infim ?i metalic, al?turi de alte mii ?i milioane, cuprinse f?r? sc?pare într-o carapace întins? peste ora?e ?i genera?ii. O dinastie metalifer? gr?bit? s? striveasc? sub gloria ei întunecat? anii lui de tinere?e ?i speran??.
De dup? u?a masiv?, acolo nu mai avea nicio putere. Nu mai trecea ostilitatea pe care o sorbea docil zi de zi, ca pe un medicament cu gust r?u despre care doctorul spusese c-o s?-l vindece. Ar fi vrut s-o întrebe pe fat? cum a f?cut scamatoria cu buchetul, ce era efectul care-l z?p?cise. Dar nu reu?ea, cum nu reu?ea de obicei. Nici s?-i spun? c? e pe placul lui de înalt?, c? are ?olduri amabil de ample ?i coapse pe care cus?tura blugilor c?l?tore?te într-un fel de care nu se plictise?te niciodat?. Nici s-o invite la Intim, pentru por?ii duble de grill. Peste care s? toarne însorit-oleaginosul Chardonnay, cât s? izbucneasc? amândoi în râs din motive cum ar fi ?erve?elele, ?ireturile pantofilor sau feliile de pâine. Nici s? alerge apoi, mân? în mân?, peste drum, la gar?. S? mai treac? odat? peste vechiul pod, cum s-ar da într-un balansoar ag??at de malurile Mure?ului. S? prind? sub t?lpi valul, efectul înmiit al sutei de ani din fiecare nit sub?iat. Prad? temerilor, prad? poftelor. Dup? care, fuga iar, pân? la Vân?torul. Pentru dans. Grandfinalul: ?op?iala pe muzic? de fanfar?. Dincolo de orice reguli de mi?care, fiecare în parte ?i cum îi vine. Dincoace de vin, cu sim?urile la vedere. Smuci?i de bufnituri, izbi?i în piept de sunete. Tub?, talgere ?i tob? mare. Ritm, ritm, ritm.
Ce cuvinte spusese în locul gândurilor, nu-?i mai amintea. Bruneta trecuse de cantin?, se preg?tea s? intre în cl?direa administrativ?. Mai avea pu?in ?i urma s? intre pe u?a de la etaj cu pl?cu?? de plexiglas ro?ietic pe care scria Contabilitate II. Cine era? Nici iubit?, nici prieten?, coleg? studiat? de la distan??, salutat? de câteva ori pe s?pt?mân? aproape cu acelea?i vorbe. Plimbat? între desirabil? ?i improbabil? chiar în acele clipe. De data asta, l?sase în urm? un senin care îl înso?ea oriunde, capabil s? porneasc? ?tiutelor de pân? atunci o surprinz?toare schimbare în bine. Pân? ?i în camera lui de c?min. Cu pere?i goi, pardoseal? neacoperit?, f?r? perdele. Cu piese decolorate de mobilier, pu?ine, lipite de pere?i, ce d?deau impresia c? sunt una cu zid?ria. Camera despre care un coleg spusese c? aduce a cavou cu fereastr?. Una deschis? larg, multe ore pe zi, indiferent de anotimp. Pe care, dup? apusul acelei zilie de aprilie, privea în zare, cu picioarele dep?rtate ?i degetele palmelor împreunate pe cre?tet. Noaptea lui preferat? de octombrie era acolo, la etajul patru. Sub cupole scobite portocaliu în întuneric, urm?rea luciul ocolit al apei, dealurile luminate. Pe miri?tile incendiate în vale, traversau creste de focuri alungite în ?iruri. Peste toate-toate, g?sea c? invoc?rile din fa?a ferestrei nu aduseser? nimic nepotrivit, nimic contradictoriu. Probabil întâmpl?rile zilei îl purtaser? aici. Probabil g?sise în sfâr?it. Sentimentul acela cu fe... cuuu.... Fulguie, fir-ar s? fie.



George L. Dumitru (Pip) | Scriitori Români

motto: Când tr?ie?ti cu capul în nori, se-ntâmpl? des s? fii tr?snit.

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro