Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Cu toat? convingerea

de Daniela Luminita Teleoaca

Ceaiul de tei f?cut de Bunica era unic. Era des?vâr?it. F?r? îndoial?, unul dintre elixirele la care nu oricine se cuvenea a avea acces. Poate pentru c? se însera devreme. ?i, mai apoi, ziua intra peste întuneric odat? cu Bunica, m?run?ic? ?i sprinten? ca un argint-viu. Se f?cea via??. Se ducea tot somnul. Toat? frica. De durerea aia în gât. Pe care ea, Sonia, mult? vreme a asociat-o cu o pagin? dintr-o carte de colorat. Una pe care, oricât o acoperise de culori, tot goal? se înc?p??ânase s? r?mân?. ?i colorase cu îndârjire. 45 de minute. În genunchi. Cu fa?a aproape lipit? de hârtie. Intrând în spa?iul movului ?i al maroului cu ciocurile lor boante. Al galbenului icterizat. În tirania negrului ?i în striden?a trandafiriului care prea pu?in mai aducea cu inflorescen?ele din gr?dini?a, cândva eternizat?, a casei.

În sob? ardea focul. Bunicul, mare iluzionist! Punea baterii consumate pe burta sobei. S? se încarce. Le recupera mai pline decât le cump?rase! ?i Sonia nu avea cum s? nu cread?, de?i privirile de profesoar? ale Mamei... Mai ales c? bateriile miroseau a coaj? de portocal?. ?i a tema aia la matematic?, pentru prima dat?, f?r? prea mult? anxietate ?i complexe, rezolvat? [: Uff, de n-o fi fost doar o întâmplare, doar o...!] ?i intra Bunica... pu?inic? ?i vie, vie-de-tot! Se ducea durerea nesuferit?. De gât. Cu gust de carioc?... sau, poate, durerea nev?zut? de ea niciodat? la propriu..., durerea lui D?nu?, veri?orul de departe care-?i îmbrâncise copil?ria. Nu, nuuu! Altcineva îl îmbrâncise. Nu v?zuse nici asta concret. Sim?ise a?a un nod sugrumându-i sufletul. Nu plânsese de fa?? cu nimeni. Dar ?i-a amintit mereu. N-a uitat niciodat?. Iar neuitarea este cea mai adânc? form? de rug?ciune. Un fel de izbând?, poate izbânda în persoan?. Asupra scârbei de moarte. Dar aici mirosea a portocal?, iar portocalele n-au cum s? ?in? departe Cr?ciunul ?i o alt? zi, o alta, înc? una, a?a încât, oricât? imagina?ie ai avea, în ruptul capului nu vei putea închipui un sfâr?it! Linguri?a este un zurg?l?u. O întreag? p?dure de tei se revars? în dormitorul minuscul. Ies aburi. Toate florile se întregesc. Toate cântecele. Ceainicul, adev?rat? bijuterie! Ateliere ?i me?teri iscusi?i! Artizani ai por?elanului, ai refuzului de fi uita?i într-un mu?uroi al timpului... R?coarea dimine?ilor înainte de marea z?pu?eal?, garan?ia c? vei rezista înc? o zi, înc? una..., c? vei a?tepta mereu, ca un copil doborât de uimire, fiecare trecere a cerului prin p?rul t?u, prin spectacolul propriu, prin felul acela în care te hot?r??ti în sfâr?it s? întrebi, s? ui?i... s? ui?i de spaim?, de orice obsesie a „consecin?ei celei mai grave”... ?i cum îl mai mânuie?te Bunica!! – Bea acum... acum cât e cald, P?r?lu??! ?i mâine diminea?? orice durere va fi amintire! ... – Da, da..., alt gen de amintire!

S-a temut atunci. Nu pentru c? Bunica nu ar fi avut dreptate ?i c? – Doamne, fere?te! – durerea cu pricina nu s-ar fi dus pe pustii, ci, pur ?i simplu, i-a fost team? c?, odat? ?i-odat?, teiul avea s?-?i schimbe gustul. ?i culoarea. ?i efectul... Sau numai ochii ei se vor schimba într-atât, încât prea pu?in din cele ce fuseser? odinioar? va mai recunoa?te. Chiar ?i a?a, o s? caute ea o porti?? mic?-mic?, o s? se furi?eze, o s?-?i mângâie mâinile, o s? le spun?: ?tiu, voi sunte?i mâinile feti?ei magice [?i feti?a asta locuie?te în mine! Dintotdeauna!], chiar dac? azi desena?i lucruri încâlcite, propriul labirint, propria pedeaps?! O s?-?i apropie n?rile. O s? simt?. Acela?i miros al pielii: un amestec-de-nisip-cu-vânt-de-prim?var?, glasul Mamei, câ?iva ghiocei, o z?pad?, pojghi?a de ghea?? testat? mai întâi cu dreptul, verificat? mai apoi pe de-a-ntregul cu doar 5 minute înainte de zbugheala la ?coal?. Eu am fost aici mereu cu voi. Eu voi r?mâne. Aici, acum, nimic nu este tragic, nimic ireparabil-irecuperabil. Doar peticul ?sta de suflet pe care, ca pe un papirus, î?i a?terni strig?tul iubirii c?tre Dumnezeu, al nevoii bolnave de El. Asta în ciuda dezicerilor tale, a tuturor acelor infime frac?iuni de secund? când f?r? ezitare L-ai împu?cat [ –Tu stai de-o parte, Doamne! Savureaz?-?i capodoperele schiloade sau, na, ia ?i apuc?-te de alt adam, f?-i o ev? ?i mai tributar? sau, nu, r?stoarn? ordinile, f?-te Dumnezee ?i las?-m? în continuare ?i pe mine femeie! ?i nu care cumva s? m? acuzi de-o blasfemie sau ceva de genul! Am ?i eu dreptul!]... L-ai împu?cat... vinovat suprem f?cându-L de toate neajunsurile tale. De durerea în gât cu chimicale. De o plecare intempestiv? c?reia, pe moment, nu i-ai g?sit minima semnifica?ie. De o Bunic? ce devenea din ce în ce mai mic?; ca o scam? avea s? se a?eze pe pijamaua ta decolorat?, pe obrazul t?u; avea s?-?i intre în respira?ie... s?-?i aminteasc? de ceva atât de familiar, imposibil de apropriat...

Sentimentul nefiin?ei va dura suficient de pu?in. Va fi zbaterea nev?zut? nici de tine îns??i, o trambulin?, apogeul montaigne-russe-ului. Vei fi convins c? vei continua..., chiar vei... Sufletul t?u se va prinde de o iarb?, de un miraj, va fi constant martorul Bunicii, al ceaiului ei cu miracole. Printre petale ?i stamine, ritualul va deveni poem, un five o’clock al este?ilor ie?i?i din irealitate. Vei zâmbi la orice durere de gât, te va amuza încordarea de a acoperi golul unei pagini... ?ip?tul mamei, v?zându-?i îmbrâncit copilul, se va curma brusc, când mâna pa?nic? va risipi somnul, va aduce la Realitate! Pentru c?, pân? la urma urmei, cât de concret, cât de adev?rat este mormanul acesta de de?ert?ciuni în care ?i-ai înfipt unghiile?! Unghiile ?i pixul!

Suntem construi?i dup? modelul universului. C?ruia îi e foame, mereu îi e foame, o foame teribil?! ?i ?i-o satisface. F?r? prea multe scrupule. – Bea-bea! Pân? mâine diminea??, durerea asta o s? fie doar amintire! ?i beau-beau... De?i nu mai simt. P?durea de tei. Nici florile întregite. Nici ro?ul. Bunica este amintirea-de-Bunica, incrustat? într-un ceainic imaginar, în zurg?l?ul închipuirii mele de copil iremediabil care trebuie musai, la rându-i, s? ofere zurg?l?i, ceainice, p?duri ?i flori întregite altora..., celor care azi sunt asemenea mie cândva. Din nimic s? ofere! Dac? trebuie! Bun?oar?, din plicul ?sta aproximativ dreptunghiular ?i aseptic! Atât de comercial! Lamentabil produs în serie! Din care se revars? chimicale f?r? nicio memorie afectiv?. Dar care m? ?in în via??... prin autosugestie, c?ci sunt puternic?! ?i beau! ?i beau! ?i dau! ?i dau! F?r? prea multe scrupule. Cu toat? convingerea. Într-o diminea?? înnoptat? când a? vrea s? plâng, dar mult mai important mi se pare c? este s? visez. S? institui Realitate! ?i visez, visez..........................................






Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro