Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

P?zitor la albine (7 - ultimul)

de Viorel Darie

P?zitor la albine (7 - ultimul)
(din volumul "Bucovina plai de basm ?i dor", povestire realizat? de fratele meu Mihai Darie din Suceava)

Dihania.
Într-o sear? târziu, dup? ce a venit tata iar eu a?ipisem deja, câinele a început s? latre de zor înspre p?dure, din ce în ce mai n?valnic. Am ie?it afar? din colib? ?i împreun? cu tata tr?geam cu urechea în noapte spre p?durea de dincolo de pârâu. Se auzeau din când în când trosnete de crengi rupte. Apoi s-a auzit o bufnitur? înfundat?. Tata îmi zice : nu-i de ?ag?, ceva ne d? târcoale. Câinele s-a oprit pe malul pârâului, neavând curaj s? treac? mai departe. L?tra acolo de f?cea spume la gur?, scurma p?mântul cu picioarele dinapoi ?i se d?dea de ceasul mor?ii. Dar nici noi nu mai st?team degeaba. Tata a apucat ceaunul ?i b?tea stra?nic cu un cle?te în el. Eu am aruncat pe foc mai toat? rezerva de lemne uscate. A ie?it întâi o fum?raie mare apoi a ?â?nit o flac?r? orbitoare, mai-mai s? ajung? la cartonul colibei. Am apucat ?i eu o bucat? de scândur? ?i b?team stra?nic în peretele de carton al colibei. Ie?eau ni?te pocnituri seci ca de pu?c?. Ce mai, o h?rm?laie mare am f?cut împreun?. Dup? un timp câinele s-a potolit. Am mai ascultat întunericul p?durii dar nu se mai auzea nimic. Trecuse deja miezul nop?ii ?i încet–încet ne luase somnul. Câinele s-a culcat ?i el sub copac ?i din când în când mârâia prin somn. Când m-am trezit soarele r?s?rise de mult. La lumina zilei nu mai aveam nici o fric?, toate spaimele au plecat odat? cu întunericul nop?ii. Doar cartonul de pe peretele colibei era cr?pat în câteva locuri, acolo unde am b?tut cu scândura cu prea mare zel. Am luat sârm? din aceea sub?iric?, pentru rame, ?i am reparat sp?rturile. La multe neajunsuri era bun? sârma aceea.

Hulboaca. Dup? a?a o noapte de fiori reci pe spinare au venit ?i zilele mai fierbin?i de august. M? mai r?coream pe la izvor ?i în pârâu dar nu era de ajuns. Atunci m-am hot?rât s? fac un z?gaz pe firul apei, s? m? pot sc?lda de-adev?ratelea. Am ales un loc mai sus de colib?, acolo unde malurile erau mai apropiate ?i mai înalte, ?i unde mai p?trundea ?i soarele. Din susul ?i din josul pârâului am c?rat mai întâi, cu mult? opinteal?, bolovani mai mari din care am f?cut baza barajului. Apoi cu pietre ?i pietricele mai mici am umplut g?urile. Deja apa se ridicase în spatele digului. Am c?rat crengi de molid ?i peste ele am adus brazde de p?mânt, cu tot cu iarb?. Apoi iar??i un rând de crengi ?i iar??i un rând de brazde. La sfâr?it am adus lespezi de piatr?, le-am pus pe creasta digului, ca s? nu mu?te apa din dig. Construc?ie s?n?toas? ?i documentat? temeinic. Nu era prima oar? când f?ceam un z?gaz. În spatele digului apa pârâului s-a strâns ascult?toare ?i lini?tit?, înfrico??tor de mult? ?i de adânc?. Deasupra pluteau frunze uscate iar pe luciul apei se oglindeau vârfurile molizilor, cerul ?i norii, dând iluzia unei adâncimi f?r? de fund, care î?i d?dea fiori. La sc?ldat, trebuia s? te arunci din prima în ap?, s? nu-ti închipui prea multe. Oglinda se sp?rgea iar apa rece te prindea în ghearele ei. Nu puteai r?mâne mult acolo, te apuca tremuriciul. Trebuia s? ie?i repede la soare, la înc?lzire, apoi iar în ap?, ?i tot a?a, pân? trecea cineva pe drum. Atunci erai nevoit s? faci o pauz?. Era mai r?u dac? vizita nea?teptat? te prindea în ap?, trebuia s? rezi?ti acolo pân? trecea str?inul, c? doar nu aveai bikini.
Într-o noapte a venit o ploaie mare, cu tunete ?i fulgere, ?i pân? înspre ziu? a tot vuit pârâul. Când m-am dus diminea?a la sc?ld?toarea mea, nici urm? de aceasta ?i de dig. Totul era curat ?i bine sp?lat, pân? la stânc?. S-a dus pe ap? toat? truda mea! Dar nu m-am l?sat, peste dou? zile totul era ca înainte. Îmi vedeam chipul oglindit în ap?, cu ochi?orii neastâmp?ra?i, cu p?rul lung ?i r?v??it trecând peste frunte ?i urechi, o mutri?oar? de ?trengar bun? pentru orice n?scocire care s? umple timpul în acel loc frumos dar singuratic.....

(ultimul)

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro