proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Nu se sfâr?ise! Cel pu?in deocamdat?! Într-o prim?var? înc? neivit?, el o anun?ase, ca un ?colar con?tiincios ce se afla, c? vine! Vine la Bucure?ti! Da, chiar vine! Cum,... pe 1 martie?! Da, exact pe 1 martie, de ziua m?r?i?orului! Ce e a?a de incredibil?! Au stabilit o întâlnire undeva la gura unui metrou, asta dup? mai multe convorbiri telefonice ratate între o victori?? cu sim?ul auzului hipertrofiat ?i un cristi destul de ira?ional, cu o voce sub?iindu-se direct propor?ional cu avalan?a sentimental? incontrolabil? omene?te. „Te-a c?utat o doamn? la telefon!” – îi spusese Victori?a, într-o sear? de joi, când ea revenise de la cursurile de masterat. „Cum,... nu s-a recomandat?! Nu a spus cum o cheam??” – î?i manifestase surprinderea Sonia ?i imediat ignorase informa?ia. Scena se repetase în ziua urm?toare, cu singura deosebire c?, de data aceasta, Victori?a îi confirmase c? pe doamn? o chema Cristiana. „Bine, bine... Cristiana ?i mai cum?” Nu spusese. Doar: Cristiana! ?i ce voia..., de fapt? Nici asta nu precizase. „Vreau s? vorbesc cu Sonia!” ?i... atât. Poate c? misterul ar fi persistat dac?, mai mult sau mai pu?in accidental, Sonia-în-persoan? nu ar fi ridicat receptorul. O voce par?ial cunoscut? î?i f?cuse loc pe canalul auricular multicolor al unei sonii preocupate. „Aaaaaaaa, tu erai..., Cristi?!” Victori?a strâmbase din nas: „... tot doamna-aia, tot ea?!” Neb?nuind câtu?i de pu?in c? la cap?tul cel?lalt era un adam, b?boiul ar?tase un dezinteres suveran ?i se îndreptase spre buc?t?rie.

Într-o hain? lung?-lung?, Cristiana-Cristian o a?teptase mai mult decât emo?ionat(?). Nu cu un buchet de flori, ci cu ditamai diplomatul! În care, grijuliu din fire ?i pragmatic peste poate, adusese – avea s? afle Sonia în scurt? vreme, spre uria?a ei consternare – 5 kile de... carne... crud?! Aveau s-o preg?teasc?, desigur, la prietenii Adi ?i Cristina, proasp?t c?s?tori?i, undeva prin Her?str?u. Îi invitaser? cu toat? inima ?i îi a?teptau ner?bd?tori în casa lor de piatr?...

[Câteodat?, ziua trece ca ?i cum nu ar exista. Asta î?i poate provoca angoase ?i frustr?ri. Poate numai hot?rârea de a te trezi, începând de mâine, cu noaptea-n cap, ca s? ajungi cât mai departe posibil, înainte ca timpul s? coboare entre chien et loup...]

Adi este un Leu înalt ?i aproximativ brunet. Soniei nu-i plac Leii, adic? nu-i plac b?rba?ii din Leu. Dar Adi este cu totul altfel. Deosebit de ?armant, chiar frumos ?i afectuos, spiritual et cetera. Cristina, o aschimodie-?i-jum?tate! Din p?cate, a?a este! Obiectiv percepând entit??ile! Mult prea sp?l?cit?, posesoare cu drepturi depline a unui ten gras, invadat de suspect de multe co?uri! ?i cu o voce, dom’le, le-?i-na-t?! Doar este la regim: trebuie s? sl?beasc? cel pu?in 5 kile [Toot... cinci?! Da, tot! Pur? coinciden??! Ei, na!]! Dar astea nu sunt decât detalii! Timpul trece repede de tot. Sonia nu are chef s? m?nânce mai nimic, de?i simte un gol în capul pieptului: o fi sufletul sau gastrita aia care a chinuit-o un an de zile, c? s-a dat de ceasul mor?ii? N-are vreme de aprofundat; el se a?az? scai lâng? ea; uite, deja se simte sufocat?. O prive?te mult prea gale? pentru cât poate suporta o cartezian? înr?it?. ?i are tendin?a de a recidiva: din ochi se repede s? o mângâie. Dar Sonia! Îl face s? priceap? c? nu, chiar nu este cazul! El pare a se resemna. Mai mult ?optit, se declar? îndr?gostit de felul în care ea st? picior peste picior. Sonia ridic? în gând din umeri. Cristi este tare unsuros. ?i când i-au ap?rut atâtea co?uri pe frunte? ?i pe obraji? Vocea-i de cristian? îi scrijele?te Soniei ultimele resurse de pacien??. Sare de pe canapea. „E vreun balcon disponibil pe undeva?!” Sunt chiar 2: opteaz? pentru cel de la dormitor, departe de privirile acaparante.

Noaptea vine cât ai clipi, mai ales miezul ei. Ochii lui se mijesc îngrozitor. Pe Sonia o apuc? lipotimia. Doar ?tie toat? lumea: nu s-a dat niciodat? în vânt dup? ochii doar-pe-jum?tate-deschi?i! Iar el este un incurabil recidivant! Sonia, o-incurabil?-sonie! Heei! S-au dus toate mijloacele de transport în comun, iar el, el..., gentleman-ul de Cristi nu se-ndur? s?-i pl?teasc? un taxi s? ajung? pe canapeaua din sectorul 4..., a Victori?ei! A?a nonextensibil?, cu legi sui-generis de fiin?are, este, totu?i, de departe, cea mai de treab?, cea mai decent?, în fapt, cea mai sigur? dintre toate canapelele! Bineîn?eles, e mult mai în?elept s? r?mân? peste noapte la Adi-Cristina, uite, aici în sufragerie vor fi g?zdui?i... da, da, pe canapeaua asta! Este extensibil?? Da-da, cum s? nu?! Da’ ce extensibil? este! Sonia cedeaz?. Deus ex machina este complicele ei. Nimeni nu ?tie, dar ?i-au declarat amor. Ve?nic. Iar iubirile tainice / t?inuite sunt cele mai solide. Cine nu crede, s?-?i fac? timp... s?... experimenteze, s? compare, s? conchid?.
?i, totu?i, cum po?i r?mâne peste noapte,... o noapte întreag? mai exact, cu un b?rbat, virgin? fiind, el mai mult decât dezn?d?jduit s? te posede, iar tu s? te treze?ti diminea?a... la fel de... virgin??! Nuuuu, nu i-a spus niciodat?! C? era virgin?. Ar fi râs ?i curcile de ea: la 23 de ani ?i câteva luni serioase, hai c? asta era cu neputin?? într-o lume atât de emancipat?! „Da’ ce e?ti, tu, Sonia drag?, vreo ??r?ncu?? cu idei b?tute-n cui? Ce e?ti, drag?, a?a de refractar?? De... primitiv?? Faci, cumva, parte din vreo sect? religioas?? Sau, poate, Doamne fere?te, ai vreo infirmitate fizic? sau, mai grav, psihic??!” Nimeni nu se gândise la o posibil? boal? a hiatului, nici la vreo patologie accentual?, care – nu râde?i, nu v? strâmba?i! – sunt stavile dintre cele mai redutabile în calea multora, adev?rate centuri de castitate! A?adar, pune?i-v? centurile!
Au f?cut un compromis: aveau – la sugestia 110 % a Soniei – s? r?mân? cât-mai-îmbr?ca?i pe parcursul nop?ii cu pricina. De ce?! R?spunsul venise instantaneu de la purt?toarea-de- hiaturi-?i-accente: oamenii mai-pu?in-obi?nui?i trebuiau musai s? fac? lucruri cât-mai-pu?in-obi?nuite. De ce? Foarte simplu: s? ias? din serie, s? nu se confunde în masa exasperant de omogen? a celorlal?i. Pe el îl amuzase ini?ial [O amuza chiar pe Sonia-în-persoan?: n-avea cum s? ghiceasc? el!]. Dar se supusese. Mai ales c? el ?tia cum avea s? conduc? dialogul astfel încât ea s?-i pice în curs? [Care... curs??! ?i... cum s?... pice?!]. A provocat-o. F?r? îndoial? c? o fat? ca ea trebuie s? fi avut destule idile cu... profesorii de la... facultate... În prim? instan??, Sonia a vrut s?-l p?lmuiasc?! ?i-a cenzurat îns? pornirile. Deus-ul acela a venit cu o solu?ie mult mai interesant?, de fapt eficient?. „Nu i-am iubit decât pe... 2! Primul, asistentul de la cursul de literatur? veche... Vorbea ?armant despre Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, ?tii... el ne-a ini?iat ?i în arta barocului...” De fapt, ea ?i DanaT îi purtaser? cotropitor de r?u sâmbetele un an de zile f?r? discontinuit??i! Era frumos ca un... actor sau... nu-nu!... mai degrab? ca un c?lug?r... unul... benedictin... „Ne trezeam mereu visând la seminarii... Singura chestie care ne deranja, dac? nu cumva ?i ?sta e un verb prea dur, era c? domnul cu pricina, de altfel purt?tor sadea al numelui unuia dintre arhangheli, ajungea la seminar... r?cit cam tot timpul,... se smârcâia ?i ne... cam... sabota... reveriile hiperromantice...”. Bineîn?eles, el nu a ?tiut niciodat? nimic, poate, cel mult, a b?nuit, îns?... „Cel?lalt a fost profesorul de literatur? comparat?... cu vreo... 30 de ani mai în vârst?, de data aceasta, iubit în exclusivitate (?i în tain? absolut?) de mine”. El era un Oedip modern rârâit, dar de-a dreptul fermec?tor. Fusese, evident, tot o dragoste platonic?, unilateral? ?i ve?nic?, de?i, ulterior, panteonul se tot îmbog??ise ?i nu d?dea semne ca ar putea fi altfel cândva... „A?a c?, domnule cu diplomat-cu-carne-crud?, dumneata trebuie s? te declari mai mult decât satisf?cut de aceast? orgie confesiv-sentimental?, eu spun c? ar trebui s?-?i ajung? pentru câteva s?pt?mâni..., poate chiar luni bune,... heei, ce ziici?!” – i se adresase Sonia în gând, mai mult decât empatic. Pe el îl cuprinsese o dorin??, imposibil de domolit omene?te, de a-i s?ruta sânii. Hipnotizat, îi ridicase puloverul ?i, cât ai clipi dintr-un singur ochi, îi desf?cuse sutienul. Sonia î?i certa Deus-ul. Îl avertiza: este ultima dat? când i se mai încredin?eaz?, ultima dat?! S? nu spun? c? nu i-a spus! Între timp, sim?ea o pl?cere nemaipomenit?, care îi legase fedele? mâinile ?i îi interzise cuvintele. Î?i auzea propriile suspine, indecent de organice. O întinsese pe canapea, entitate inert? ce era-devenise... „Nu-nuu! Curge sânge-sânge-sânge...!” – strigase în sfâr?it Deus-ul ie?it foarte probabil din trans?! „Care... sânge?” – se oprise cel?lalt... Ei! Era în „zilele... acelea”, ?tie el prea bine care, c?ci femeile au multe suplicii de îndurat, nu sunt ca ei, ve?nic disponibili! „?i... ce dac??” – î?i amestecase el obr?znicia cu perversitatea. „Am dureri... destul de mari ?i sângele m?... cam... ucide... la... propriu... Odat?... am ajuns la spital... Mi-au pus perfuzii... o s?pt?mân?... Am avut o hemoragie îngrozitoare... Medicul a spus s? am mare grij?... în momentele astea... Se pare c? am o sensibilitate... aparte, ceva rarisim, dar care, iat?, exist?, nu este doar un mit!”. Pe-jum?tate-dezam?git, pe-jum?tate-în?eleg?tor, Cristi(an)[a] d?duse o fug? pân? la baie. Î?i rezolvase magistral problemele strig?toare. Se f?cuse b?iat aproape-cuminte, de?i, în nesfâr?ita noapte, în larghe?ea unei canapele puse pe desfrâu, îi c?utase cu înfrigurare buzele ?i ce-mai-avea-ea-pe-acolo. R?m?sese cu... c?ut?rile, Sonia baricadându-se într-o indiferen?? superlativ?... Ce mai? Deus ex machina nu se dezisese de sintagma ce-i sintetiza perfect identitatea, de?i nu era deloc exclus ca, în noaptea cu pricina, s? fi conlucrat cu Machiavelli în persoan?, m?car cu vreun acolit de al s?u... Sonia regreta sincer c?-l oropsise, dar, f?r? îndoial?, avea ea s?-?i ia revan?a cât de curând.