proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Într-o diminea?? lini?tit? de septembrie a anului de gra?ie 2017 conduceam ma?ina second hand pe care mi-am cump?rat-o în urm? cu doi ani, pe Bulevardul Prim?verii din Bucure?ti. La un moment dat, la o trecere de pietoni, în timp ce a?teptam în mod regulamentar trecerea pietonilor matinali, o frunz? uscat? ?i mare, de stejar, mi-a s?rit brusc în fa?? ?i s-a izbit de parbriz.

Aceast? întâmplare nefericit? (impactul a fost inevitabil) mi-a schimbat pe nea?teptate modul de percep?ie asupra realit??ii imediate, pentru tot restul c?l?toriei.

În primul rând mi-am dat seama c? ea, realitatea imediat?, poate fi, în anumite condi?ii ?i cu un mic efort de imagina?ie, ?inut? la distan??. Ea poate fi legat?, cel pu?in temporar, a?a cum ai lega un câine în lan?, ca s? nu mu?te pe cine nu trebuie. O rela?ie, deci, de genul ”Ham-ham” - ”Taci cu tata, c? am treab?!”.

Apoi am început s? observ mai multe detalii neobi?nuite . Mai întâi am observat c? ma?ina mea second hand albastr?, asem?n?toare unui gogo?ar aerodinamic, ia curbele într-un mod foarte elegant. Nu-mi d?deam seama dac? asta se datoreaz? calit??ilor ma?inii, tat?lui meu, fiului s?u, Sfântului Duh, sau faptului c? eu, ca ?ofer, am c?p?tat, cu anii, un fel de... dezinvoltur? ?ofereasc?. Oricum, sigur este c? de fiecare dat? când luam o curb?, în special una din acelea ample, la 90 de grade, ca s? nu mai vorbesc de sensurile giratorii, îmi venea în minte felul în care profesorul meu de chimie din clasa XI-a, Ro?ianu, î?i mi?ca degetele de la mâna cu care nu ?inea creta, în timp ce ne explica diversele reac?ii sau formule. Cu cât reac?ia sau formula erau mai interesante, iar el mai p?truns de ce spune, cu atât mi?carea ondulatorie a degetelor devenea mai frenetic? ?i mai voluptuoas?, asemenea unui pianist care se înc?lze?te în vederea recitalului. Mâna aceasta de pianist uneori st?tea lipit? de corp, ca ?i cum posesorul ei ar fi vrut s?-?i re?in? gestica, dar alteori flutura ea îns??i în gesturi ample, explicative, l?muritoare, astfel încât combina?ia celor dou? mi?c?ri (a mâinii ?i a degetelor), creau impresia unui balet extrem de gra?ios ?i de bun gust, care acum m? fac s? m? gândesc la elitele acestei ??ri din perioada interbelic?. Evident nici eu, nici colegii mei nu am comentat vreodat? la acea vreme (A.D. 1984), nici cu profesorul, nici între noi, acest tic, care ar fi putut fi, în sine, o foarte bun? lec?ie de elegan??, de erudi?ie ?i de pasiune profesional?, dac? pe noi, elevii s?i, ne-ar fi procupat, într-o cât de mic? m?sur?, aceste no?iuni. Cât despre chimie, cea creat? între mine ?i colega mea de banc? Cristina, care m? l?sase de curând s? o s?rut, îmi era cu totul suficient?.

Continuându-mi drumul la volan în acea diminea?? de septembrie lin, aten?ia mi-a fost atras? mult? vreme de privirile ?oferilor care veneau din sens opus: încordarea, discern?mântul, determinarea, absoluta concentrare pe care le citeam în ochii compatrio?ilor mei care veneau pe contrasens, trecând la doar câ?iva metri de mine, aproape c? mi-au t?iat r?suflarea. Îi vedeam într-o alt? lumin?! M-am gândit, oare ce s-ar întâmpla dac? toate acele priviri ar deveni deodat? priviri interioare, îndreptate spre inima celui care le emite... sau spre o alt? inim?... . Sau dac?, în via?a de zi cu zi, fiecare dintre ace?ti bravi conduc?tori auto ?i-ar vedea, cu aceea?i aten?ie, încordare, discern?mânt, determinare ?i absolut? concentrare, de treaba lui ?i nu s-ar mai uita la altceva, bun?oar? la televizor. Sau ...

Eram pe punctul de a intra în plin în ditamai blocajul mental, când, spre norocul meu, am observat c? gogo?arul aerodinamic ?i albastru la volanul c?ruia m? aflam, f?cea un viraj larg în dreptul superbei cl?diri a Ateneului Român, acolo unde, în 1976 (sau poate în 1977), a avut loc un eveniment important al copil?riei mele. În loja a doua pe dreapta cum te ui?i spre scen?, în timpul unui concert la care fusesem adu?i cu ?coala, înso?i?i de tovar??a profesoar? de muzic? Melania (iar numele de familie l-am uitat), i-am înfipt cu sete în p?r fratelui meu mai mic, care st?tea pe scaunul din fa?a mea, guma de mestecat pe care o molf?isem în ultimele ore. În mintea mea, ?i sunt absolut sigur de asta, nu era neap?rat ideea de a-i face r?u cu orice pre? fratelui meu, cât dorin?a de a nu-i deranja cu molf?iala pe adul?ii din jurul meu, pentru c?, în vremea aceea îndep?rtat?, îi consideram pe to?i adul?ii, f?r? excep?ie, extrem de inteligen?i , serio?i ?i interesa?i pân? la lacrimi de adev?rata muzic? ?i de adev?rata cultur?. R?splata mi-a fost pe m?sur?! Toat? întâmplarea s-a încheiat într-un mod apocaliptic, fratele meu izbucnind în ni?te urlete inumane, chiar în mijlocul concertului, zbierând c?tre mine obi?nuitul apelativ ”Nesim?itule!” ?i invocând-o pe mama cu lacrimi mari pe obraji. Evident, am fost sco?i imediat din sal?, mama anun?at? ?i eu bine altoit acas?. Guma n-a putut fi scoas? din p?rul bogat ?i plin de bucle al fratelui meu, decât cu foarfeca.

Ajuns acas? am r?mas câteva minute la volan în parcare contemplând blocul în care locuiesc. Acest bloc, construit în 1971, comunist ?i cenu?iu, în care locuiesc de la vârsta de patru ani, a intrat de mai multe luni într-un proces de reabilitare termic?, care mie mi se pare f?r? de sfâr?it. Asta de?i noua lui fa??, vopsit? str?lucitor, în galben ?i maro, începe încet-încet s? se vad? printre schelele par?ial demontate.

?i poate c? pân? la urm? blocul meu va fi un bloc mult mai frumos decât în vremea copil?riei mele, atât la exterior (cu noile sale culori ?i termopane), cât ?i la interior (acolo unde pân? ?i cutiile po?tale au fost înlocuite cu unele noi, vopsite în galben ?i maro),

numai c? eu,
eu nu voi mai fi niciodat?
cel care ar fi putut
s? se bucure copil?re?te
de toate acestea.

Septembrie 2017